ICCJ. Decizia nr. 456/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 456/2011
Dosar nr. 2001/85/2009
Şedinţa publică din 8 februarie 2011
Asupra recursurilor de faţă,
În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele:
Tribunalul Sibiu prin Sentinţa penală nr. 101 din 28 mai 2009 l-a condamnat pe inculpatul K.A. (fiul lui I.Z. şi A., născut la 17 septembrie 1967 în Şimleul Silvaniei judeţul Sălaj) la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută şi pedepsită de art. 257 C. pen.
În baza art. 71 alin. (2) C. pen. a interzis exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.
Pentru a hotărî astfel a reţinut următoarele:
În cursul anului 2008 C.A.R. a intrat în relaţii de prietenie cu inculpatul K.A., iar la scurt timp după aceasta - vara anului 2008, C.A.R. i-a povestit că a susţinut cursurile unei şcoli de şoferi, însă a picat de 3 ori examenul pentru obţinerea permisului de conducere. În acest context, inculpatul K.A., care se prezenta ca fiind medic/director la S.M.U.R.D., i-a propus martorei să o ajute în sensul de a interveni pe lângă un ofiţer de la Serviciul Public Comunitar - Regim Permise de conducere, urmând ca ulterior să se înţeleagă asupra unei sume de bani. În aceeaşi zi, în prezenţa martorei G.M., inculpatul a apelat telefonic o persoană căreia i s-a adresat cu „d-nule căpitan", dându-le impresia martorelor că are relaţii în comisia de examinare şi este în măsură să intervină pentru ca martora C.A.R. să promoveze examenul.
A doua zi, de asemenea, în prezenţa martorei G.M. (prietena părţii vătămate), inculpatul i-a comunicat lui C.A.R. că suma pe care trebuie să o dea pentru obţinerea permisului este 600 euro, deşi în mod normal acesta costă mai mult.
Cei 600 euro au fost primiţi de C.A.R. de la bunica ei C.A., în prezenţa martorei G.M., care a înţeles că aceşti bani urmau a fi remişi inculpatului chiar a doua zi.
Ulterior, C.A.R. a susţinut examenul însă nu l-a promovat, motiv pentru care l-a sunat pe inculpat, i-a cerut restituirea banilor şi totodată a formulat un denunţ la D.N.A. - Biroul Teritorial Sibiu.
Într-o convorbire telefonică efectuată ulterior şi interceptată de D.N.A. a fost vehiculat şi numele unui ofiţer de poliţie „C.V.", despre care partea vătămată s-a interesat şi a aflat că nu există nici o persoană cu acest nume în serviciul permise auto. Cei 600 euro au fost returnaţi părţii vătămate prin intermediul martorei G.M.
La individualizarea pedepsei instanţa a avut în vedere prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP): limitele speciale de pedeapsă pentru această infracţiune care sunt de la 2 - 10 ani; comportamentul inculpatului în sensul că s-a sustras de la judecată, a fost nesincer în declaraţiile date în cursul urmăririi penale; antecedenţa sa penală, aşa cum a reieşit din fişa de cazier.
Este evident că inculpatul K.A. şi-a creat o „obişnuinţă" din a face trafic de influenţă, întrucât a mai fost condamnat pentru această infracţiune încă din 1996 de Tribunalul Timiş. Pedeapsa aplicată atunci de 1 an şi 6 luni închisoare a cărei executare a fost suspendată nu şi-a atins scopul din moment ce în timpul termenului de încercare inculpatul a mai săvârşit o infracţiune de înşelăciune, executând în regim de detenţie o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni. S-a impus deci faţă de actul de sesizare, reţinerea stării de recidivă postexecutorie prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), fără ca aceasta să reprezinte o schimbare de încadrare juridică, în sensul art. 334 C. pen., aşa cum în mod constant s-a pronunţat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi instanţele inferioare. De altfel, reţinerea stării de recidivă a fost pusă în discuţia contradictorie a părţilor la termenul din 27 mai 2009. Faţă de aceste considerente, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă cu închisoarea pe o durată de 3 ani.
În ce priveşte cererea formulată de Parchet de confiscare a sumei de 600 euro, în baza art. 257 alin. (2) C. pen., Tribunalul a apreciat că această măsură nu poate fi luată, întrucât cumpărătorul traficului de influenţă (C.A.R.) a denunţat fapta autorităţilor mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat cu privire această faptă, banii daţi de către ea nefiind supuşi confiscării. În acest sens s-a pronunţat practica judiciară: Curtea de Apel Suceava, Decizia nr. 11/2005 şi nr. 325/2005.
Prin Decizia penală nr. 89/A/2009 pronunţată în Dosar nr. 200/ 85/2009 de Curtea de Apel Alba Iulia s-a admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu împotriva Sentinţei penale nr. 101 din 28 mai 2009 pronunţate de Tribunalul Sibiu, secţia penală.
S-a desfiinţat sentinţa penală atacată în ceea ce priveşte reţinerea prevederilor art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) la încadrarea juridică a faptei inculpatului şi neaplicarea prevederilor art. 257 alin. 2 raportat la art. 256 alin. (2) C. pen. şi procedând la o nouă judecată în aceste limite:
S-au înlăturat prevederile art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) din încadrarea juridică dată faptei inculpatului K.A.
În temeiul art. 257 alin. (2) raportat la art. 256 alin. (2) C. pen. s-a dispus confiscarea echivalentului în lei al sumei de 600 euro de la inculpat.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Cheltuielile judiciare avansate în apel s-a stabilit a rămâne în sarcina statului.
Suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, se stabilit a se înainta din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti în contul Baroului de Avocaţi Alba.
Ulterior, împotriva Sentinţei penale nr. 101 din 28 mai 2009 pronunţată de Tribunalul Sibiu a declarat apel inculpatul K.A.
Prin motivele de apel, inculpatul apelant K.A. a solicitat în principal trimiterea cauzei în rejudecare la instanţa de fond, pentru neîndeplinirea legală a procedurii de citare cu inculpatul, iar în subsidiar reducerea pedepsei.
Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, prin Decizia penală nr. 79/A din 14 septembrie 2010, a admis apelul peste termen formulat de inculpat împotriva Sentinţei penale nr. 101 din 28 mai 2009.
A desfiinţat sentinţa numai sub aspectul întinderii pedepsei şi a reţinerii greşite a stării de recidivă prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) pe care a înlăturat-o. în baza art. 257 C. pen. l-a condamnat pe inculpat la 2 ani închisoare. A menţinut celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
A dispus anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii cu numărul 146/2009 din 23 noiembrie 2009 şi a dispus emiterea unui nou mandat.
A constatat că inculpatul se află în executarea pedepsei aplicată prin hotărârea apelată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia şi inculpatul.
Prin recursul procurorului Decizia a fost criticată ca fiind nelegală deoarece cererea inculpatului intitulată „apel peste termen" trebuia calificată ca fiind recurs şi competenţa de soluţionare trebuia să fie declinată în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
S-a susţinut în esenţă că:
- din moment ce Curtea de Apel Alba Iulia a soluţionat într-un prim ciclu procesual apelul declarat de procuror cu referire exclusivă la inculpatul „apelant peste termen", şi această hotărâre a rămas definitivă fiind pusă în executare, aceeaşi instanţă nu avea căderea să pronunţe o nouă hotărâre cu referire la acelaşi inculpat aşa încât, în acest moment, să existe - în privinţa acestuia - două hotărâri diferite;
- cel puţin dispoziţia privitoare la confiscarea sumei provenite din săvârşirea infracţiunii - inserată în alin. (4) al minutei Deciziei penale nr. 89/A/2009 şi necuprinsă în sentinţa penală pe care instanţa a desfiinţat-o în parte prin admiterea apelului peste termen, este înfrântă şi susceptibilă de executare;
- inculpatul a formulat o cerere de rejudecare întemeiată pe prevederile art. 522 C. proc. pen. concomitent cu cererea de apel însă apărarea inculpatului a renunţat la judecarea acesteia şi a cerut judecarea apelului peste termen. Acest procedeu este greşit deoarece calea exercitată de cel extrădat în baza unui mandat de executare trebuie să fie calificată din punct de vedere a naturii sale juridice de către judecători iar nu de inculpat sau altă persoană, indiferent cum aceştia o intitulează;
- o instanţă de control judiciar nu se poate pronunţa decât o singură dată cu referire la unul şi acelaşi subiect procesual (inculpat, altă parte etc.) printr-o singură decizie şi că nu are abilitarea legală de a-şi reevalua hotărârea anterioară, de a retracta această hotărâre în aceeaşi cale de atac de a pronunţa două hotărâri cu dispoziţii diferite în privinţa aceluiaşi subiect procesual, în speţa de faţă chiar contradictorii;
- inculpatul nu poate fi lipsit de dreptul de a formula apel însă, pronunţarea asupra acestuia - în condiţiile în care în privinţa sa s-a dat o altă hotărâre în apel - revine instanţei superioare. Numai această instanţă are posibilitatea de a decide casarea hotărârii date în apelul care îl priveşte exclusiv;
- în speţă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie trebuie să verifice îndeplinirea condiţiilor de formă şi fond a apelului, exercitarea în termen, vicierea citării în cele două faze procesuale deja parcurse, cauzele împiedicării exercitării propriului apel. în funcţie de dezlegarea dată acestei probleme urmează să se hotărască după caz dacă avea cale de atac exercitată după extrădare trebuie sau nu trebuie examinată pe fondul său, hotărând, în caz afirmativ, casarea hotărârii deja date în ultima cale de atac, în speţă în apelul procurorului (Decizia penală nr. 89/A/2009);
- se impune casarea deciziei şi retrimiterea cauzei spre rejudecarea recursului (intitulat apel) declarat de inculpat împotriva Deciziei penale nr. 89/A din 27 octombrie 2009 a Curţii de Apel Alba Iulia.
Inculpatul nu şi-a motivat recursul iar cu ocazia dezbaterilor a susţinut că a fost arestat în Germania şi transferat în România pentru executarea pedepsei.
Recursurile sunt nefondate.
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Sibiu la data de 29 aprilie 2010, inculpatul K.A., prin avocat, a declarat apel peste termen în condiţiile art. 365 C. proc. pen., împotriva Sentinţei penale nr. 101 din 28 mai 2009 pronunţată de Tribunalul Sibiu în Dosarul nr. 200/85/2009.
A solicitat desfiinţarea sentinţei pentru motivul că judecarea cauzei a avut loc fără legala citare în cauză.
Printr-o cerere ulterioară înregistrată la 13 mai 2010, inculpatul a dezvoltat motivele de apel susţinând că nu a fost citat legal, nu a avut cunoştinţă de procesul judecat de instanţele din România şi că a fost arestat în Germania aflând cu această ocazie de condamnarea sa în lipsă.
A adăugat că instanţa de fond ar trebui să rejudece cauza în virtutea dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 302/2004.
La termenul din 8 iunie 2010 procurorul de şedinţă a susţinut că cererea intitulată apel peste termen se impune a fi calificată drept recurs şi a solicitat declinarea soluţionării lui în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu motivarea că nu sunt încălcate drepturile inculpatului. A mai arătat că chiar dacă calea de atac a fost declarată în termen, având în vedere că instanţa s-a pronunţat în apel, cererea trebuie tratată drept recurs.
Instanţa a apreciat că este legal învestită cu soluţionarea unui apel peste termen, iar împrejurarea că s-a declarat un apel de către parchet împotriva aceleiaşi hotărâri, nu-l poate priva pe inculpat de exercitarea unor drepturi procesuale şi a respins cererea.
La termenul din 14 septembrie 2010, inculpatul fiind prezent la judecată, a fost audiat şi a recunoscut săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, arătând că a primit suma de 600 euro de la denunţătoare promiţându-i că va interveni pentru a o ajuta să obţină permisul de conducere. A motivat că a făcut această promisiune din grandomanie, dorind să impresioneze pe denunţătoare care i-a fost prietenă. A mai arătat că a restituit banii primiţi de la denunţătoare.
Verificând hotărârea primei instanţe, Curtea a reţinut că situaţia de fapt a fost corect stabilită, instanţa a dat încadrarea juridică legală iar judecata în primă instanţă a avut loc cu citarea legală a inculpatului. A admis apelul peste termen şi rejudecând a redus pedeapsa de la 3 la 2 ani închisoare.
În motivarea deciziei a arătată că, calea de atac declarată de inculpat îndeplineşte condiţiile legale prevăzute de art. 365 alin. (1) C. pen. în sensul că inculpatul a lipsit la toate termenele de judecată cât şi la pronunţarea sentinţei şi în termen de 10 zile de la începerea executării pedepsei a promovat apel, motiv pentru care calea de atac a fost calificată apel peste termen şi soluţionată ca atare.
A mai arătat că apelul declarat de procuror împotriva aceleiaşi sentinţe şi soluţionat anterior introducerii cererii de apel peste termen de către inculpat nu poate împieta asupra drepturilor consacrate de lege în favoarea acestuia, în sensul de a exclude dreptul de a formula apel, în condiţiile în care a fost legal declarat.
A accepta punctul de vedere exprimat de procuror, ar însemna că în situaţia în care acesta, sau una din părţi, ar exercita ambele căi ordinare de atac împotriva unei hotărâri, partea care nu a declarat niciuna din căile de atac, nu ar mai putea să îşi exercite drepturile legale, pentru că celelalte participante au uzat deja de drepturile legale, în acest sens se arată în decizie, s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Încheierea nr. 1203 din 23 februarie 2006.
Prin motivele de recurs scrise se arată că instanţa de control judiciar nu are abilitarea legală de a-şi reevalua hotărârea anterioară, de a retracta această hotărâre în aceeaşi cale de atac, de a pronunţa două hotărâri contradictorii.
În cauză instanţa de apel nu a reevaluat hotărârea anterioară, ea a judecat apelul peste termen formulat împotriva sentinţei pronunţate de Tribunalul Sibiu.
Însăşi procurorul achiesează la motivarea instanţei potrivit căreia inculpatul nu poate fi lipsit de dreptul de a formula apel, însă susţine că pronunţarea asupra acestuia în condiţiile în care în privinţa sa s-a dat o altă hotărâre în apel - revine instanţei superioare.
Dacă aşa cum se susţine în recurs, în speţă cererea trebuia să fie înaintată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care să verifice condiţiile de fond şi formă a apelului, exercitarea în termen, vicierea citării în cele două faze procesuale, regularitatea apelului peste termen etc, o instanţă de recurs ar fi pusă în situaţia să examineze o cerere de apel peste termen şi nu un recurs, ceea ce nu este admisibil.
Mai mult decât atât, în soluţia propusă de procuror se avansează ideea că în măsura în care ar constata că cererea intitulată apel peste termen este fondată, Înalta Curte ar trebui să hotărască şi anularea hotărârii dată în ultima cale de atac - cea exercitată de procuror (Decizia nr. 89/A/2009 a Curţii de Apel Alba Iulia), or, inculpatul nu a criticat acea hotărâre, cererea sa fiind îndreptată împotriva hotărârii instanţei fondului.
Instanţa de control nu şi-a reevaluat propria hotărâre şi nu retractat-o, prin hotărârea supusă recursului de faţă, curtea a soluţionat numai apelul peste termen formulat de inculpat.
Aşa fiind, Înalta Curte urmează să respingă recursurile conform art. 38515 pct. 1 lit. b) ca fiind nefondate.
Se va deduce din pedeapsa aplicată perioada executată de la 11 martie 2010 la 8 februarie 2011.
Văzând şi art. 192 alin. 2 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia şi inculpatul K.A. împotriva Deciziei penale nr. 79/A din 14 septembrie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada executată de la 11 martie 2010 la 8 februarie 2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 februarie 2011.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 439/2011. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 458/2011. Penal → |
|---|
