ICCJ. Decizia nr. 458/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 458/2011
Dosar nr. 8230/99/2007
Şedinţa publică din 8 februarie 2011
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele:
Tribunalul Iaşi, secţia penală, prin Sentinţa penală nr. 797 din 29 decembrie 2008, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a achitat-o pe inculpata M. (fostă I.) L.E. (fiica lui G. şi M., născută la 31 octombrie 1974 în Iaşi) pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane prevăzută şi pedepsită de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 modificată prin OUG nr. 79/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
În temeiul dispoziţiilor art. 346 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 998 şi următoarele C. civ. a obligat-o pe inculpată să plătească părţii civile V. (fostă H.) C.A. suma de 5.000 euro, iar părţii civile C.D.M. suma de 5.615 euro cu titlu de despăgubiri civile.
A constatat că partea vătămată E. (fostă C.) G.D. nu s-a constituit parte civilă.
În temeiul art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 118 lit. e) şi art. 111 alin. (3) C. pen. a dispus confiscarea de la inculpată a sumei de 5.000 euro.
A respins cererea părţii civile C.D.M. privind obligarea inculpatei la plata daunelor morale.
Pentru a hotărî astfel tribunalul a motivat următoarele:
Prin rechizitoriu, inculpata a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, modificată prin O.U.G nr. 79/2005, aprobată prin Legea nr. 287/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), reţinându-se următoarea situaţie de fapt:
În cursul lunii iulie 2003, inculpata M. (fostă I.) L.E., zisă „P." a racolat-o pe numita B.L., căreia i-a propus să se deplaseze în Italia, unde urma să locuiască împreună cu ea, asigurând-o cu această ocazie că nu va fi nevoită să lucreze nicăieri. Inculpata M.L.E. s-a ocupat de procurarea paşaportului pentru B.L. şi de transportul acesteia în Italia, suportând integral taxele aferente acestor activităţi. Inculpata a făcut deplasarea în Italia, iar ulterior, în cursul lunii august 2003, a aşteptat-o şi a preluat-o pe numita B.L., pe care a cazat-o în apartamentul în care locuia. În primele două săptămâni de şedere pe teritoriul Italiei, B.L. nu a desfăşurat nici o activitate, însă, după această perioadă, inculpata M.L.E. i-a pus în vedere că va trebui să lucreze ca damă de companie într-un club de noapte. De asemenea, inculpata i-a explicat că va trebui să accepte şi eventualele propuneri din partea clienţilor, de a întreţine relaţii sexuale cu aceştia. Iniţial, B.L. a refuzat categoric să desfăşoare astfel de activităţi, fapt pentru care a fost lovită de inculpată şi ameninţată că va fi vândută unor proxeneţi. În aceste împrejurări, B.L. a fost nevoită să practice prostituţia în incinta localului, obţinând suma de circa 3.000 euro, bani care au fost predaţi în totalitate inculpatei. Aceasta din urmă o supraveghea în permanenţă la local, pentru a elimina riscul ca B.L. să plece sau să nu desfăşoare activităţile la care era constrânsă.
La începutul anului 2003, inculpata M.L.E. a contactat-o, prin intermediul numitei H. (actual A.) A., pe partea vătămată C.G.D. şi i-a promis că o poate ajuta să ajungă în Italia, unde urma să lucreze ca dansatoare într-un local de noapte. Înţelegerea iniţială a fost ca M.L.E. să primească pentru această intermediere suma de 500 euro lunar, în primele trei luni de şedere. Inculpata a ajutat-o pe C.G.D. să urgenteze procedura eliberării paşaportului, iar în cursul lunii februarie 2004, cele două au plecat spre Italia cu un microbuz în care se mai aflau partea vătămată H.C. şi alte tinere care aveau aceeaşi destinaţie. Costurile ocazionate de transport au fost suportate de M.L.E.
Localitatea de destinaţie a fost Dezenzano - Italia, iar partea vătămată C.G.D. a fost cazată, împreună cu H.C., într-un apartament închiriat de inculpată. În acelaşi imobil se afla şi numita C.D.M. Partea vătămată a lucrat ca dansatoare într-un local de noapte din localitate, împreună cu H.C. Sumele de bani obţinute erau predate zilnic numitei M.L.E., care asigura tinerele că vor primi toţi banii în momentul întoarcerii în România. În realitate, însă, din întreaga sumă de bani obţinută - respectiv aproximativ 7.000 euro, partea vătămată nu a primit nimic. Inculpata a folosit în toată perioada diverse mijloace de intimidare pentru a le induce părţilor vătămate o stare de tulburare emoţională care să le împiedice să plece.
Conform declaraţiei părţii vătămate H.C.A., aceasta a cunoscut-o pe inculpata M.L.E. tot prin intermediul numitei H.A.M. Inculpata s-a ocupat de achitarea taxelor pentru eliberarea paşaportului şi pentru transport.
În localitatea de destinaţie Dezenzano - Italia, partea vătămată a fost cazată într-un apartament în care se mai aflau numitele H.A.M. şi C.D.M. H.C. a început să lucreze ca dansatoare într-un club, iar sumele de bani obţinute erau predate zilnic inculpatei M.L.E. Partea vătămată declară că inculpata nu avea nici o ocupaţie, trăind exclusiv din banii primiţi de la tinerele exploatate. Aceasta din urmă şi-a însuşit întreaga sumă de bani obţinută de partea vătămată, respectiv circa 6.000 euro.
În cursul lunii ianuarie 2004, martora A. (fostă H.) A.M. a fost abordată de inculpata M.L.E., care i-a propus să meargă cu ea în Italia pentru a lucra într-un club. Inculpata a plătit transportul numitei H.A.M. până în Italia, iar aici (localitatea Dezenzano) aceasta a fost preluată de numita C.D., care a cazat-o în apartament închiriat. Martorei i s-au întocmit formalităţile necesare eliberării permisului de şedere pe teritoriul Italiei, însă în urma unei razii efectuate de autorităţile italiene, sus-numita a fost returnată în România. Cunoaşte faptul că şi numitele C.G.D. şi H.C.A. au fost racolate în acelaşi mod de către inculpata M.L. Ulterior a aflat de la cele două că s-au certat cu inculpata şi au fugit de la ea.
Partea vătămată C.D.M. a cunoscut-o pe inculpată în cursul anului 2001 şi cu timpul s-a ataşat emoţional de ea, ajungând să locuiască o perioadă în apartamentul acesteia. După un timp, partea vătămată a plecat în Italia, la insistenţele inculpatei M.L.E. C.D. a fost însoţită de o prietenă a inculpatei, care a lăsat-o în localitatea Dezenzano, unde partea vătămată a fost aşteptată şi cazată de o anume L. Aceasta din urmă i-a găsit de lucru ca dansatoare într-un club, însă după o perioadă C.D. a plecat, locuind în diferite imobile.
După un timp inculpata M.L.E. a venit în Italia, locuind într-un apartament aparţinând unui cetăţean italian cu care se împrietenise C.D. începând cu anul 2003, în respectivul imobil au locuit mai multe tinere pe care le adusese inculpata M.L. şi căror aceasta le percepea diferite sume de bani pentru chirie, în condiţiile în care, în realitate proprietarul italian al apartamentului nu pretindea şi nu primea bani cu acest titlu.
Partea vătămată arată că M.L. nu a lucrat nicăieri în perioada cât a stat în Italia, cunoaşte numele unora dintre tinerele în cauză, respectiv H.C., H.A., C.G., B.L., V.F.
Partea vătămată a trimis sume importante de bani prin intermediul serviciului de transfer Western Union, atât inculpatei cât şi rudelor acestora.
Aspectele relatate de partea vătămată C.D.M. sunt confirmate de declaraţia martorei I.A., care în cursul lunii iulie 2004 a călătorit în Italia împreună cu inculpata M.L.E. A fost cazată în apartamentul închiriat de C.D. în localitatea Dezenzano, iar pe parcursul şederii a observat că inculpata nu a prestat nici o activitate din care să obţină venituri. Martora a sesizat de asemenea, faptul că inculpata avea o atitudine autoritară faţă de partea vătămată şi profita de influenţa pe care o avea asupra ei.
Mijloacele de probă care au stat la baza punerii în mişcare a acţiunii penale şi trimiterii în judecată a inculpatei pentru aceste fapte, au fost, potrivit rechizitoriului: plângerile şi declaraţiile părţilor vătămate; declaraţiile martorilor; formulare Western Union; procese-verbale de prezentare pentru recunoaşterea după fotografii; fişe care atestă traficul transfrontalier efectuat împreună de inculpată şi părţi vătămate; declaraţiile inculpatei; proces-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală.
Analiza materialului probator.
Probatoriul administrat în prezenta cauză a fost fundamentat în opinia acuzării, în principal, pe declaraţiile părţilor vătămate şi ale martorilor. Declaraţiile părţilor vătămate ascultate cu privire la faptele inculpatei M.L. sunt completate de declaraţiile numitelor A.I., C.G. şi C.D., care au fost ascultate în calitate de părţi vătămate cu privire la faptele de trafic de persoane săvârşite de inculpaţii V.I., Ş.A. şi B.M. trimişi în judecată în altă cauză. În declaraţiile lor, acestea au arătat că le-au văzut pe cele două părţi vătămate care călătoreau spre Italia împreună cu inculpata, confirmând că nu au fost lăsate de M. să discute cu acestea. Ulterior le-au revăzut pe celelalte victime, pasager şi în Italia şi au locuit împreună timp de patru zile după ce, împreună cu inculpaţii V.I., Ş.A. şi B.M., numitele A.I., C.G. şi C.D. fuseseră evacuate din imobilul în care locuiau.
Fiind ascultată cu privire la fapta care i se reţine în sarcină, inculpata a declarat că nu ea a fost cea care le-a determinat pe victime să meargă în Italia, ci numitul L.P., care la momentul respectiv era asociatul său. De fapt, ea lucrase la o firmă de curăţenie în Italia, în timp ce numita C.D., care fuseseră trimisă tot de L.P., lucrase ca dansatoare într-un bar. Inculpata a mai declarat faptul că nu şi-a însuşit nicio sumă de bani din cele la care făcuseră referire victimele, ci doar a trimis o parte din sumele câştigate în ţară, acestea având de fiecare dată ca destinatar pe L.P. Declaraţia inculpatei este contrazisă de toate celelalte probatorii în cauză. Atât victimele, cât şi martorele indică pe inculpată drept autoarea faptelor şi nu pomenesc nimic despre numitul L.P. De asemenea, formularele Western Union depuse la dosarul cauzei o indică aproape de fiecare dată pe inculpată ca fiind destinatarul sumelor de bani trimise din Italia.
În cursul cercetării judecătoreşti, instanţa a dispus audierea nemijlocită a părţilor vătămate V.C.A. (fostă H.), C.D.M., E. (fostă C.) G.D., primele două declarând că se constituie părţi civile, a fost audiată inculpata M. (fostă I.) L.E., precum şi martorii H.E.R., I.A., L.P. şi F.D.
La termenul de judecată din data de 20 mai 2008, instanţa a constatat imposibilitatea audierii martorei A.A.M., toate demersurile efectuate pentru aducerea acesteia în faţa instanţei nefiind finalizate în sensul identificării domiciliului actual al martorei, procedura de citare la domiciliul indicat în cursul urmăririi penale, inclusiv mandatele de aducere emise pe numele acesteia fiind restituite cu menţiunea că nu mai locuieşte la acea adresă.
Cu privire la martora-victimă B.L. pentru care pe întreg parcursul procesului penal s-a dispus citarea şi emiterea mandatelor de aducere, la termenul de judecată din data de 16 decembrie 2008, instanţa a constatat imposibilitatea audierii nemijlocite a martorei, dând eficienţă dispoziţiilor art. 327alin. (3) C. proc. pen.
Prealabil, este de precizat că, prin rechizitoriul din data de 11 mai 2007 dat de D.I.I.C.O.T - Biroul Teritorial Iaşi în Dosarul nr. 46D/P/2004, înregistrat pe rolul Tribunalului Iaşi sub nr. 2561/99/2007, s-a dispus în temeiul dispoziţiilor art. 38 C. proc. pen. disjungerea cauzei faţă de învinuita I. (fostă M.) L.E., cercetată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. 1 din Legea 678/2001, în vederea completării probatoriului în privinţa activităţii infracţionale imputate acesteia.
Cercetările au continuat cu privire la alte fapte şi alte persoane faţă de cele reţinute în primul act de inculpare, iar, după ce s-a apreciat că probatoriul administrat în cauză este complet şi susţine învinuirea, a fost întocmit un nou act de sesizare care formează obiectul cauzei de faţă.
Relativ la fapta reţinută la pct. 1 din rechizitoriu, cercetările au fost demarate ca urmare a declinării de competenţă de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, privind pe numiţii M.L., B.L. şi G.C.G., cercetaţi sub aspectul unor infracţiuni de fals, constând în aceea că, la data de 20 septembrie 2004 s-a prezentat la P.T.F. Valea lui Mihai, pe sensul de intrare în ţară, numita B.L. care avea un paşaport pe care era aplicată, în fals, o ştampilă de trafic a autorităţilor austriece, paşaport care a fost reţinut.
Fiind efectuate faţă de numita B.L. acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals, iar în bagajul acesteia găsindu-se şi 27 de fotografii nud care o reprezentau, interpelată asupra activităţilor desfăşurate în Italia, numita B.L. a declarat că a fost victima traficului de persoane, fiind exploatată şi obligată să practice prostituţia în Italia de către numita M.L.E.
Depoziţia sa din faza de urmărire penală nu a fost confirmată de nicio altă probă administrată nemijlocit de către instanţa de judecată, nu se coroborează nici cu declaraţiile celorlalte părţi vătămate, astfel că nu poate fi reţinută ca expresie a adevărului. Condamnarea unei persoane nu se poate întemeia, în mod determinant şi exclusiv, pe declaraţii date în faza de urmărire penală, fără ca acuzatul să poată să le conteste credibilitatea sau să poată pune la îndoială aceste declaraţii, prin formularea de întrebări.
Este de principiu că interesele victimelor sunt protejate de art. 8 din Convenţia Europeană, sub condiţia ca acestea să poată fi conciliate cu exercitarea adecvată şi efectivă a dreptului la apărare.
Astfel, art. 6 parag. 3, lit. d) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului prevede ca o garanţie a unui proces echitabil, ca probele incriminatorii să fie administrate în prezenţa acuzatului, în şedinţă publică, în vederea unei dezbateri contradictorii - Hot. nr. 146 seria A din 06 decembrie 1988 a CEDO în cauza Barbera, Messegue şi Jabardo.
Trebuie precizat că în afară de declaraţia numitei B.L. dată în cursul urmăririi penale, nu există alte probe directe care să confirme situaţia de fapt reclamată. Verificarea traficului la frontieră a numitei B.L. şi stabilirea că aceasta a părăsit ţara la data de 01 august 2003, cu auto .........., nu constituie decât o împrejurare circumstanţială, care nu face dovada clară, indubitabilă a vreunei activităţi infracţionale a inculpatei.
Depoziţia acestei martore trebuie analizată însă în contextul în care a fost dată, respectiv la momentul în care era cercetată pentru complicitate la infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals, asupra sa fiind presiunea psihologică a potenţialei răspunderi penale pentru aceste fapte, iar ulterior nu a mai putut fi audiată de către instanţa de judecată pentru a-şi susţine învinuirea, cercetările întreprinse stabilind că este plecată în Italia.
Faptele reţinute la punctele II şi III din actul de inculpare, prin care s-a reţinut că la începutul anului 2003, inculpata le-a racolat pe numitele C.G.D. şi H.C.A., prin intermediul numitei H. (A.) A. şi le-a promis că le oferă locuri de muncă în Italia, ca dame de companie într-un local de noapte, iar ulterior înţelegerii privind condiţiile în care urma să se desfăşoare activitatea şi a sumelor pe care trebuiau să le plătească părţile vătămate pentru întreţinerea în Italia şi pentru prestaţia inculpatei, s-a deplasat cu acestea în Italia şi au locuit împreună în apartamentul închiriat de C.D.M., corespund sub aspectele prezentate realităţii, însă nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane.
Cu privire la fapta reţinută la punctul V al rechizitoriului, pentru care inculpata a fost învinuită de traficarea părţii vătămate C.D.M., din situaţia de fapt prezentată prin actul de inculpare rezultă doar că inculpata şi partea vătămată aveau o relaţie de prietenie foarte apropiată, că partea vătămată a plecat singură în Italia unde şi-a găsit loc de muncă într-un bar, iar apoi a locuit în apartamentul pe care l-a închiriat, împreună cu inculpata şi cu celelalte părţi vătămate. Se mai reţine că, profitând de influenţa pe care o exercita asupra părţii vătămate, inculpata a obţinut de la aceasta suma de 700.000 euro, bani pe care i-a folosit exclusiv în interesul ei şi al familiei sale.
Declaraţiile părţilor vătămate date în cursul cercetării judecătoreşti au detaliat aspectele prezentate iniţial, aspecte care, analizate prin raportare la conţinutul normei de incriminare prevăzută de art. 12 din Legea 678/2001, relevă lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane.
Potrivit art. 12 din Legea nr. 678/2001 modificată prin O.U.G 79/2005, aprobată prin Legea 287/2005, constituie trafic de persoane recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane, prin ameninţare, violenţă sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înşelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei.
Prin această infracţiune, care sub aspectul elementului material al laturii obiective se realizează prin mai multe acţiuni prealabile alternative, trebuie să se urmărească un scop, şi anume, exploatarea persoanei, victimă a traficului.
În conformitate cu art. 2 alin. (2) din aceeaşi lege, prin exploatarea unei persoane se înţelege ţinerea în sclavie sau alte procedee asemănătoare de lipsire de libertate ori de aservire sau efectuarea unor alte asemenea activităţi prin care se încalcă drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.
Legea nu cere, pentru existenţa infracţiunii, ca inculpatul să obţină un anumit folos, fiind suficient ca fapta să fie săvârşită în scopul exploatării acelei persoane.
Elementul subiectiv al infracţiunii este intenţia directă, calificată prin scop, în sensul că traficantul are reprezentarea caracterului ilicit al faptelor sale, în realizarea cărora se implică în mod conştient şi prevede consecinţele lor, urmărind totodată producerea acestora.
Prin urmare, ori de câte ori recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane s-a realizat prin constrângere, în scopul obligării acesteia la practicarea prostituţiei, sau a unei munci în mod forţat, fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 din Legea nr. 678/2001.
Prin prisma acestor dispoziţii legale şi raportat la materialul probator administrat în cauză, instanţa reţine că nu a fost dovedită săvârşirea de către inculpata M. (fostă I.) L.E. a infracţiunii de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, întrucât activitatea desfăşurată de inculpată în raport cu părţile vătămate V. (fostă H.) C.A. şi E. (fostă C.) G.D. şi C.D.M. s-a rezumat doar, în cazul primelor două la transportarea şi cazarea acestora în Italia, asigurarea întreţinerii zilnice, conform înţelegerii intervenite în Iaşi, la care părţile vătămate au achiesat integral, nefiind utilizate în acest sens vreunul dintre mijloacele expres prevăzute de lege, ameninţarea, violenţa sau alte forme de constrângere, răpirea, frauda sau înşelăciunea, abuzul de autoritate sau profitarea de imposibilitatea părţilor vătămate de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa.
În ceea ce o priveşte pe partea vătămată C.D.M., natura relaţiilor preexistente între ea şi inculpată, bazate pe afecţiune, prietenie, înţelegere, dar, în special a celor ulterioare episodului din Italia, cu referire la apartamentul cumpărat în coproprietate de cele două şi la litigiul civil generat de neînţelegerile intervenite ulterior, exclud incidenţa vreunei forme de traficare sau exploatare a părţii vătămate de către inculpată, situaţia de fapt expusă în actul de inculpare, pledând pentru existenţa unor relaţii care nu intră sub incidenţa legii penale, caracterizate de asumarea de obligaţii şi îndatoriri reciproce.
Relevante sub acest aspect sunt declaraţiile constante ale părţilor vătămate V. (fostă H.) C.A. şi E. (fostă C.) G.D. în ambele faze procesuale, din care rezultă că au luat hotărârea de a pleca în Italia pentru a lucra, însă fiindu-le frică să plece singure, au contactat-o pe numita H.A.M. care le-a indicat să i-a legătura cu inculpata M.L.E., iar aceasta nu a exercitat asupra lor nicio acţiune de racolare, constrângere ori inducere în eroare, termenii în care cele două părţi vătămate urmau să-şi desfăşoare activitatea în Italia fiind discutaţi detaliat înainte de plecarea din Iaşi, iar acestea fiind de acord cu calitatea inculpatei de organizator al deplasării, precum şi cu sumele pe care le-a pretins pentru procurarea paşapoartelor, a transportului, a cazării şi întreţinerii în Italia, a asigurării locurilor de muncă, părţile vătămate trebuind să plătească 500 euro reprezentând contravaloarea transportului şi obţinerii paşapoartelor şi 300 euro pe lună pentru întreţinere.
Astfel, partea vătămată V.C.A. declară că dimineaţa, când ajungea acasă de la bar, punea sumele câştigate într-un sertar din camera inculpatei, întrucât aceasta le-a spus că va strânge banii pentru când se vor întoarce în ţară, iar în ceea ce priveşte comportamentul inculpatei, partea vătămată a declarat că nu a ameninţat-o şi nici nu a lovit-o niciodată.
Din situaţia de fapt prezentată pe larg de partea vătămată, rezultă că între inculpată şi părţile vătămate intervenise o înţelegere amiabilă privind convieţuirea în comun în Italia, iar inculpata se ocupa de asigurarea locuinţei, a hranei, de plata tuturor cheltuielilor de întreţinere, percepând pentru aceasta o sumă de bani de la fiecare fată.
Libertatea de mişcare a părţilor vătămate nu a fost îngrădită în niciun mod, ele se deplasau singure de acasă la barul unde lucrau, interacţionau cu diferite persoane în acel bar, şi aveau asupra lor actele de identitate şi paşapoartele, având posibilitatea să plece oricând.
Aceleaşi concluzii se desprind şi din declaraţiile părţii vătămate E. (fostă C.) G.D., care declară că înţelegerea iniţială a fost ca fiecare să-i dea inculpatei suma de 500 euro lunar, pentru faptul că le-a găsit loc de muncă ca dansatoare, iar sumele de bani câştigate în fiecare seară, le punea într-un sertar în camera inculpatei pentru ca aceasta să plătească datoriile, iar la final să împartă banii rămaşi. Inculpata nu a exercitat acte de ameninţare sau de violenţe nici faţă de această parte vătămată.
De altfel, şi în perioadele în care inculpata M. (fostă I.) L.E. era plecată în România şi părţile vătămate rămâneau singure în Italia, ele îi dădeau banii câştigaţi, părţii vătămate C.D.M., al cărei rol, din această perspectivă apare mai puţin ca al unei victime, ci ca al unei lidere a grupului.
Pledează pentru această variantă şi împrejurările în care partea vătămată C.D.M. a plecat singură în Italia, a reuşit să-şi închirieze un apartament, prin intermediul unei persoane numite L. şi-a găsit loc de muncă la barul din localitatea Dezenzano lucrând pentru această "Lidia" care era impresara sa, iar ulterior a chemat-o şi pe inculpată în Italia şi au locuit împreună.
Relaţiile pe care partea vătămată le-a iniţiat în Italia cu mai mulţi cetăţeni italieni, gratuităţile pe care aceste persoane le făceau faţă de partea vătămată, culminând cu achiziţionarea unui apartament în Iaşi, cumpărat în coproprietate de partea vătămată şi de inculpată şi soţul ei, pentru care litigiul civil nu a fost finalizat definitiv până la pronunţarea acestei hotărâri, atestă interesul părţii vătămate pentru a susţine, fără temei că a fost exploatată de către inculpată.
De altfel, în cuprinsul declaraţiilor sale, partea vătămată C.D.M. a insistat mai mult asupra sumelor pe care le-a trimis în ţară inculpatei şi soţului său, a faptului că în perioada în care a stat în Italia, inculpata nu a lucrat niciodată şi că doreşte să-şi recupereze apartamentul.
Neînţelegerile de care aminteşte partea vătămată V. fostă H.C.A. în declaraţia din cursul cercetării judecătoreşti, cu referire la incidentul privind pierderea unui cercel aparţinând inculpatei şi la reacţia sa violentă sunt inerente în cazul unei convieţuiri în comun a patru persoane, au fost izolate şi nu caracterizează atitudinea inculpatei faţă de părţile vătămate.
În ceea ce o priveşte pe martora A.A.M., audiată doar în cursul urmăririi penale, coroborând declaraţia acesteia cu declaraţiile celorlalte părţi vătămate rezultă că deplasarea sa în Italia a fost făcută în acelaşi scop, respectiv de a lucra ca dansatoare într-un club, că a fost aşteptată în Italia de partea vătămată C.D.M. care i-a intermediat legătura cu o persoană pe nume E. pentru a obţine documente legale de şedere.
În ziua în care trebuia să-şi ridice permisul de muncă, carabinierii au făcut o descindere în apartamentul în care locuia martora şi, întrucât nu avea acte legale de şedere a fost expulzată în România.
De altfel, din conţinutul actului de inculpare, nu rezultă desfăşurarea de către inculpată a vreunor activităţi de traficare a martorei, şederea acesteia în Italia fiind de scurtă durată, ca urmare a incidentului generat de lipsa documentelor de şedere.
În raport cu această situaţie de fapt, instanţa a constatat că nu există nici o probă certă care să dovedească faptul că inculpata M. (fostă I.) L.E. ar fi traficat părţile vătămate prin vreunul din mijloacele expres prevăzute de lege, în scopul exploatării muncii lor, declaraţiile părţilor vătămate care se consideră exploatate, dar care nu relevă aspecte specifice activităţii infracţionale incriminate de art. 12 din Legea nr. 678/2001 modificată prin OUG nr. 79/2005, aprobată prin Legea nr. 287/2005, nefiind susţinute de alte mijloace de probă.
Este evident că deplasarea efectuată de inculpată cu părţile vătămate V. (fostă H.) C.A. şi E. (fostă C.) G.D. în Italia, locuirea împreună în acelaşi apartament, închiriat iniţial de partea vătămată C.D.M., constituie împrejurări care nu pot fi integrate în conţinutul constitutiv al infracţiunii de trafic de persoane, în lipsa celorlalte cerinţe esenţiale pentru existenţa infracţiunii.
Inculpata a negat în mod constant săvârşirea infracţiunii pentru care a fost trimisă în judecată, invocând în apărare o variantă care a fost confirmată parţial de partea vătămată C.D.M. şi de martorul L.P., respectiv a existenţei unei înţelegeri cu numitul L.P. pentru înfiinţarea unei societăţi comerciale de impresariat artistic, în vederea încheierii unor contracte de impresariat pentru dansatoare în Italia. Demersul a fost finalizat, cei doi înfiinţând SC L.P.L.A. SRL, societate care însă nu a desfăşurat activităţile propuse, întrucât L.P., a cărui prezenţă în Italia a fost confirmată de părţile vătămate şi de martori, nu a reuşit să găsească parteneri de afaceri.
Martorul recunoaşte că prin intermediul acestei societăţi a convenit cu inculpata să ducă fete în Italia pentru a lucra ca dansatoare în cluburi, sumele obţinute urmând să fie împărţite în mod egal, că le cunoştea pe părţile vătămate V. (fostă H.) C.A. şi E. (fostă C.) G.D. şi C.D.M., cu aceasta din urmă având şi o relaţie intimă, şi că a primit prin intermediul serviciului Western Union diferite sume de bani de la părţile vătămate din Italia, însă eventuala implicare a lui în activitatea infracţională cercetată nu a fost verificată de organele de cercetare.
Despre sumele de bani pe care partea vătămată C.D.M. le-a trimis în ţară inculpatei menţionează martora I.A., nepoata inculpatei, care precizează că principalul motiv pentru care inculpata şi parte vătămată s-au certat în Italia au fost banii, precum şi martorul F.D., prietenul părţii vătămate, care a relatat aspecte privind natura relaţiilor dintre cele două, relaţii normale, de afecţiune, fără tensiuni, că veniturile obţinute de partea vătămată erau gestionate de inculpată, precum şi faptul că, în repetate rânduri, personal a trimis bani prin Western Union inculpatei, cu titlu de împrumut.
Sub semnul îndoielii se situează şi realitatea sumelor pe care partea vătămată susţine că le-a câştigat şi pe care le-a trimis inculpatei, în condiţiile în care, în actul de inculpare se reţine că inculpata ar fi obţinut de la partea vătămată aproximativ 700.000 euro, iar în cursul cercetării judecătoreşti suma pretinsă de aceasta variind de la 100.000 euro cu titlu de daune materiale şi morale, la 41.815,21 euro, din care, 20.000 euro reprezintă daune morale, iar 21.815,21 daune materiale.
Cu privire la susţinerile constante ale părţilor vătămate privind faptul că inculpata nu a lucrat niciodată pe parcursul şederii în Italia, instanţa reţine că, prin declaraţia martorei H.E.R. şi cu înscrisurile depuse la dosar, respectiv declaraţiile traduse şi legalizate ale martorilor T.G., care precizează că inculpata a lucrat ca menajeră în diverse locuinţe situate pe Lacul Garda, Alvarez Cruz Humberto, Lovato Luca, din care rezultă că inculpata a lucrat ca operator de curăţenie începând cu luna octombrie 2002, ocazional, fiind achitate şi sumele destinate asigurării de sănătate a inculpatei, aceasta a dovedit că a prestat ocazional, diferite activităţi, astfel că varianta prezentată pentru a sugera interesul inculpatei în exploatarea muncii părţilor vătămate, nu se verifică.
În opinia acuzării, un indiciu relevant pentru demonstrarea vinovăţiei inculpatei îl constituie declaraţiile numitelor A.I., C.D. şi C.D., părţi vătămate în dosarul din care a fost disjunsă cauza de faţă, declaraţii care privesc doar faptul că aceste persoane au călătorit cu acelaşi mijloc de transport cu care au mers şi inculpata M. (fostă I.) L.E. şi părţile vătămate V. (fostă H.) C.A. şi E. (fostă C.) G.D., iar pe parcursul deplasării inculpata nu le-a lăsat pe fete să comunice între ele.
Instanţa apreciază irelevantă această împrejurare care, de altfel, nu a fost confirmată dincolo de orice dubiu, în condiţiile în care din declaraţiile tuturor părţilor vătămate rezultă că fiecare ştia unde se deplasează celelalte, iar asupra lor nu s-au exercitat presiuni de nicio natură.
Faptul că inculpata a fost condamnată anterior pentru săvârşirea unei infracţiuni de proxenetism nu o caracterizează ca o infractoare de profesie, având în vedere că şi-a executat pedeapsa aplicată, fiind liberată condiţionat la data de 07 octombrie 1997, iar despre această condamnare a încunoştinţat şi părţile vătămate la momentul la care s-au cunoscut.
Apreciind că faptelor descrise prin rechizitoriu şi reţinute în sarcina inculpatei M. (fostă I.) L. ca fiind infracţiunea de trafic de persoane în formă continuată prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 modificată prin O.U.G nr. 79/2005, aprobată prin Legea nr. 287/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) le lipseşte unul dintre elementele constitutive ale infracţiunii, prin neîndeplinirea unor cerinţe esenţiale care privesc latura obiectivă a infracţiunii, întrucât nu s-a dovedit că fapta s-a comis în vreuna dintre modalităţile cerute de legiuitor (prin ameninţare, violenţă sau alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înşelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a de apăra sau de a-şi exprima voinţa), urmează ca în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. să dispună achitarea inculpatei M. (fostă I.) L.E.
În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, instanţa constată că părţile vătămate C.D.M. şi V. (fostă H.) C.A. s-au constituit părţi civile în cauză.
Prin nota de precizare a cuantumului despăgubirilor civile solicitate, existentă la fila 308, partea civilă C.D.M. a solicitat obligarea inculpatei la plata sumei de 13.600,21 euro reprezentând salariul obţinut în perioada noiembrie 2002 - iunie 2004, 8.215 euro, reprezentând banii trimişi inculpatei prin serviciul Western Union şi 20.000 euro reprezentând daune morale.
Pentru susţinerea pretenţiilor solicitate, partea civilă a depus la dosar copii ale documentelor de şedere, a permisului de muncă, a contractelor de muncă pentru perioadele 19 iulie 2002 - 24 martie 2004, a statelor de plată cu venitul încasat lunar de către partea vătămată, precum şi a sumelor trimise inculpatei şi soţului ei prin Western Union.
Partea vătămată V. (fostă H.) C.A. a solicitat obligarea inculpatei la plata sumei de 5.000 euro, reprezentând banii obţinuţi ca urmare a activităţii de dansatoare prestate în Italia, bani pe care fetele îi predau inculpatei pentru a-i păstra, urmând să fie restituiţi la întoarcerea în ţară, şi pe care aceasta nu i-a mai restituit.
Declaraţiile părţilor vătămate V. (fostă H.) C.A. şi E. (fostă C.) G.D. cu privire la perioada în care au lucrat în Italia, la sumele obţinute pentru activitatea prestată au fost confirmate de martora H.E.R. care a lucrat în acelaşi bar cu părţile vătămate şi a confirmat realitatea sumelor câştigate pentru activitatea prestată ca dansatoare, la care se adăugau sumele primite de la clienţii barului.
Astfel, pentru cele 6 săptămâni cât părţile vătămate V. (fostă H.) C.A. şi E. (fostă C.) G.D. au lucrat în Italia, la un tarif de 75 de euro pe noapte, au câştigat fiecare câte 3.325 euro, la care se adăugau sumele primite de la clienţii barului şi cota parte din consumaţia clienţilor de la bar, fiind astfel dovedite pretenţiile civile de 5.000 euro invocate de partea civilă V. (fostă H.) C.A.
În ceea ce o priveşte pe partea civilă C.D.M., pretenţiile civile invocate în prezenta cauză trebuie examinate în interdependenţă cu litigiul de natură civilă dintre părţi, în acţiunea de partaj judiciar care a format obiectul Dosarului nr. 8282/245/2007 al Judecătoriei Iaşi, reclamanta C.D.M. susţinând că a dobândit împreună cu inculpata şi cu soţul acesteia un apartament având fiecare câte o cotă de V2, iar probatoriul administrat pentru dovedirea valorii îmbunătăţirilor aduse apartamentului, relevă faptul că reclamanta i-a trimis inculpatei suma de 2.400 euro, în acest scop.
Cu înscrisurile depuse la Dosar, partea civilă a dovedit că a trimis inculpatei prin serviciul Western Union suma de 8.215 euro în perioada septembrie 2002 - iulie 2004, însă din această sumă vor fi scăzute suma reprezentând c/valoarea îmbunătăţirilor efectuate la apartament, precum şi sumele trimise inculpatei pentru întreţinerea surorii părţii civile, pentru care aceasta recunoaşte că a alocat lunar câte 100 euro, astfel că pretenţiile invocate se justifică în limita sumei de 5.615 euro.
Nu au fost probate pretenţiile civile în cuantum de 13.600 euro reprezentând salariul obţinut de partea civilă în perioada noiembrie 2002 - iunie 2004, întrucât în declaraţia dată în instanţă aceasta nu a susţinut că inculpata ar fi beneficiat de aceşti bani, ea având un statut aparte faţă de celelalte părţi vătămate, administrându-şi singură veniturile, din care trimitea o parte şi părţii vătămate, şi nici cele constând în prejudiciul moral suferit de partea civilă, probatoriul administrat în cauză relevând, sub acest ultim aspect, faptul că C.D.M. nu a suferit un prejudiciu nepatrimonial pe parcursul şederii în Italia, activitatea desfăşurată pe parcursul celor 2 ani recomandând-o ca o persoană sociabilă, puternică, capabilă să se descurce în orice împrejurări, astfel că şedinţele de psihoterapie la care participă în prezent, nu au legătură cu evenimentele petrecute în Italia şi nu justifică acordarea sumei pretinsă cu titlu de daune morale.
Angajarea răspunderii civile delictuale a inculpatei M. (fostă I.) L.E. în temeiul art. 14 şi 346 alin. (2) C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ., este justificată faţă de temeiul achitării acesteia, respectiv lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii sub aspectul laturii obiective, în cauză fiind dovedite realitatea şi întinderea pagubelor materiale suportate de cele două părţi vătămate ca urmare a faptului că inculpata a beneficiat de sumele de bani menţionate fără consimţământul părţilor vătămate, care i le-au încredinţat doar pentru păstrare, iar ulterior a refuzat să le restituie, fiind întrunite astfel toate elementele răspunderii civile delictuale.
Astfel, dacă demersul iniţial al inculpatei a vizat desfăşurarea unor activităţi de impresariere a părţilor vătămate, sens în care au negociat şi acceptat termenii convenţiei, s-au deplasat în Italia, inculpata a asigurat părţilor vătămate locuri de muncă şi întreţinerea pentru întreaga perioada, refuzul ulterior al acesteia de a restitui banii câştigaţi de părţile vătămate le-a cauzat un prejudiciu care se impune a fi acoperit.
Cât priveşte suma de 5.000 de euro câştigată de partea vătămată E. (fostă C.) G.D., care nu s-a constituit parte civilă în cauză, sumă de care inculpata a beneficiat în aceeaşi modalitate, având în vedere dispoziţiile art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 118 lit. e) şi art. 111 alin. (3) C. pen., reţinând scopul măsurilor de siguranţă, respectiv de a înlătura o stare de pericol şi de a preîntâmpina săvârşirea unor infracţiuni, precum şi faptul că ele se pot lua indiferent dacă fapta constituie sau nu infracţiune, chiar dacă făptuitorului nu i se aplică o pedeapsă sau o măsură educativă, instanţa, constatând că inculpata a beneficiat de suma menţionată în mod nelegal, a dispus confiscarea sumei de 5.000 de euro.
În termenul prevăzut art. 363 C. proc. pen., hotărârea a fost apelată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, de partea civilă C.D.M. şi de inculpata M.L.E.
Parchetul a solicitat reaprecierea probelor - cu referire la declaraţiile părţilor vătămate şi la actele de urmărire penală efectuate în Dosarul nr. 46/D/P/2004 - desfiinţarea hotărârii atacate şi condamnarea inculpatei pentru infracţiunile pentru care a fost trimisă în judecată.
Cu toate că, instanţa de fond a reţinut că faptele nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de „trafic de persoane", prima instanţă a soluţionat latura civilă, dispunând obligarea inculpatei la despăgubiri civile şi confiscarea unor sume.
Partea civilă apelantă a solicitat condamnarea inculpatei motivând că probele administrate dovedesc atât existenţa faptelor de care este acuzată şi vinovăţia acesteia cât şi prejudiciul material şi moral ce i-a fost produs de către inculpată, în cuantumul sumelor pe care le-a pretins, respectiv 13.600 euro - reprezentând salariul obţinut în perioada noiembrie 2002 - iunie 2004 care a fost încasat de inculpată, 8.215 euro pe care i-ar fi trimis inculpatei, 20.000 euro reprezentând daune morale.
Inculpata a criticat hotărârea sub aspectul laturii civile şi a susţinut că nu sunt dovedite pretenţiile civile acordate de instanţa de fond părţii civile C.D.M. Banii pe care i-a primit de la aceasta au fost învestiţi în apartamentul comun pentru care s-au judecat, astfel explicându-se şi starea conflictuală dintre inculpată şi partea civilă C.D.M.
Instanţa de control judiciar a reaudiat părţile vătămate B.L., V. (fostă H.) C.A., E.D. şi C.D.M. şi coroborând întregul material probator de la urmărirea penală şi cele administrate nemijlocit în faza cercetării judecătoreşti, a reţinut şi motivat că situaţia de fapt reţinută în rechizitoriu cât şi vinovăţia inculpatei sunt pe deplin dovedite.
Prin Decizia penală nr. 162 din 19 octombrie 2010 Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi şi de partea vătămată C.D.M..
A desfiinţat în parte, Sentinţa penală nr. 797 din 29 decembrie 2008 a Tribunalului Iaşi, în latura penală.
Rejudecând cauza în aceste limite, a înlăturat dispoziţiile de achitare a inculpatei M.L.E.
În baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 modificată prin OUG nr. 79/2005 aprobată prin Legea nr. 287/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) a condamnat pe inculpată la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
A respins ca nefondat apelul inculpatei M.L.E.
Împotriva deciziei a declarat recurs, în termen legal inculpata.
Prin motivele de recurs scrise a criticat sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie susţinând că:
- hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază condamnarea inculpatei. Deşi instanţa de apel a descris pentru fiecare „victimă" cum au decurs recrutarea, transportul şi cazarea nu a relevat care din mijloacele menţionate în textul incriminator au fost folosite (ameninţare, violenţă, altă formă de constrângere, răpire, fraudă, înşelăciune, abuz de autoritate etc);
- nu a precizat în care dintre ipotezele de la art. 2 pct. 2 din Legea nr. 678/2001;
- hotărârea este nelegală şi netemeinică pentru că instanţa de apel printr-o greşită apreciere a probelor a constatat - contrar realităţii - că ar fi întrunite elementele constitutive ale infracţiunii pentru care a condamnat inculpata. Aşa cum a reţinut prima instanţă din nicio probă nu reiese că faptele imputate inculpatei, respectiv „exploatarea" unor persoane ar fi fost comisă într-una din modalităţile prevăzute de legiuitor ca cerinţe pentru existenţa laturii obiective a infracţiunii;
- hotărârea primei instanţe şi Decizia atacată sunt nelegale pentru că sunt rezultatul unei grave erori de fapt privind sumele de bani de care ar fi beneficiat inculpata şi cu privire la care s-a dispus obligarea acesteia la plata unor despăgubiri ori cu privire la care s-a dispus confiscarea.
A cerut casarea deciziei şi trimiterea spre rejudecare a apelului la aceeaşi instanţă, iar în subsidiar casarea deciziei, menţinerea sentinţei în ceea ce priveşte latura penală, înlăturarea din decizie a dispoziţiilor referitoare la menţinerea parţială a sentinţei, respingerea acţiunilor civile şi a dispoziţiei referitoare la confiscare.
Înalta Curte verificând hotărârea atacată pe baza actelor şi lucrărilor dosarului, prin prisma motivelor de recurs invocate, constată că recursul este nefondat.
Instanţa de apel a reţinut o situaţie de fapt corectă şi a dat încadrarea juridică legală faptelor săvârşite de inculpată. În apel au fost reaudiate părţile vătămate B.L., V. (fostă H.) C.A., E.D. şi C.D.M.
În legătură cu partea vătămată B.L. curtea a reţinut că dacă în primele declaraţii la urmărirea penală, partea vătămată a arătat că a fost lovită şi ameninţată de către inculpată că va fi vândută unor proxeneţi dacă nu îi dă toţi banii obţinuţi din activitatea pe care o desfăşura în Italia ca damă de companie, în depoziţiile date în instanţă partea vătămată a susţinut că nu a fost constrânsă dar conform înţelegerii pe care a avut-o cu inculpata i-a dat toţi banii. În timpul cât a locuit împreună cu inculpata era supravegheată permanent chiar când se afla în baie. Orice acţiune pe cont propriu era sancţionată de inculpată care se manifesta violent fie verbal fie prin gesturi, în două împrejurări inculpata a împins-o şi a lovit-o.
Declaraţiile inculpatei au fost apreciate în contextul raportării la toate probele dosarului, declaraţiile martorilor V.I. şi L.M., poliţişti de frontieră cu ocazia controlului de frontieră, paşaportul părţii vătămate conţinea ştampilă falsificată, în bagajele ei s-au găsit 27 fotografii ce o prezentau nud şi o agendă specifică acestei activităţi.
Partea vătămată le-a declarat martorilor că a fost traficată de inculpată care a obligat-o să lucreze în Italia ca damă de companie şi încasa toţi banii obţinuţi.
Martora C.G.D. a fost dusă în Italia de inculpată care s-a ocupat de transport, cazare, inculpata propunându-i să lucreze într-un bar de noapte dansatoare. Banii obţinuţi din activitatea de dansatoare precum şi din întâlnirile cu clienţii în afara barului erau predaţi zilnic inculpatei.
Partea vătămată a arătat că nu a fost ameninţată sau agresată fizic de inculpată însă îi era frică de aceasta.
A mai arătat că şi după ce inculpata a revenit în România banii pe care îi obţinea îi dădea părţii vătămate C.D. pentru că aşa hotărâse inculpata. C.D. a afirmat că dacă nu-i trimite inculpatei toţi banii obţinuţi de fete, inculpata o s-o omoare, aşa încât s-a conformat.
Martora V.C.A. audiată de instanţa de apel a declarat şi ea că a fost dusă de inculpată în Italia, înţelegerea a fost să-i dea acesteia câte 500 euro timp de 3 luni, însă în Italia, inculpata îi lua toţi banii, ameninţând-o cu violenţe şi devoalarea faţă de părinţi şi de prietenii din România a adevăratei activităţi pe care o presta în Italia.
Martora a mai adăugat că ea şi celelalte două fete care lucrau împreună cu inculpata nu aveau voie să meargă singure în oraş, nu le era permis să facă alte cheltuieli, în timp ce inculpata mânca numai la restaurante şi îşi cumpăra haine scumpe.
Partea vătămată C.D.M., cea care în lipsa inculpatei din Italia se ocupa de fete şi strângea banii obţinuţi de acestea şi îi trimitea inculpatei în România a declarat că inculpata obişnuia să ţipe şi să spargă lucruri prin casă pentru a le intimida pe ea şi pe fetele pe care le exploata.
Din coroborarea tuturor probelor curtea a reţinut că constrângerea exercitată de inculpată era mai ales una morală.
Inculpata făcea crize de isterie pentru a le impresiona, vorbea urât, le ameninţa, iar uneori exercita violenţe mai ales faţă de C.D. pe care o cunoştea de mai multă vreme astfel încât celelalte fete nou venite (V. şi C.) să fie impresionate, înfricoşate şi să nu riposteze. Prin tot comportamentul descris, se arată în decizie, inculpata le-a insuflat părţilor vătămate un sentiment de frică.
Mijloacele de probă administrate confirmă fără echivoc faptul că în perioada 2001 - 2003 inculpata M.E.L. a prezentat părţilor vătămate eronat realitatea potrivit căreia trebuia să ajungă în Italia pentru a lucra ca dansatoare, menajere sau dame de companie în baruri deja pregătite, după care le-a transportat, găzduit şi determinat să lucreze în diferite localuri de noapte în folosul său recurgând pentru realizarea rezoluţiei infracţionale la diferite metode de intimidare şi constrângere a tinerelor care erau în imposibilitate de a-şi exprima în mod real voinţa. Ajunse în Italia, fără bani, fără să cunoască limba, tinerele erau puse în situaţia de a nu-şi putea exprima voinţa într-un mod real fiind controlate psihologic de inculpată.
Aceasta explică de ce părţile vătămate respectau întocmai ordinele inculpatei şi au acceptat să-i dea toţi banii obţinuţi din activităţile desfăşurate.
Instanţa de apel a condamnat-o pe inculpată pentru infracţiunea de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (2) din Legea nr. 678/2001, modificată, a confirmat dispoziţia din sentinţă prin care inculpata a fost obligată la despăgubiri şi s-a dispus confiscarea sumei de 5.000 euro în folosul statului, astfel că motivul de recurs privind greşita soluţionare a laturii civile de către prima instanţă apare şi el nefondat.
Aşa fiind Înalta Curte urmează ca în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să respingă recursul declarat de inculpată ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata I. (fostă M.) L.E. împotriva deciziei penale nr. 162 din 19 octombrie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 250 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpatei până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a intimatelor părţi civile şi a intimatei părţi vătămate, în sumă de câte 150 RON, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 8 februarie 2011.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 456/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 514/2011. Penal → |
|---|
