ICCJ. Decizia nr. 514/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 514/2011
Dosar nr. 3665/87/2009
Şedinţa publică din 11 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 33 din 23 martie 2010 pronunţată de Tribunalul Teleorman în Dosarul nr. 3665/87/2009, în baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. a fost condamnat inculpatul P.P. (fiul lui A. şi E., născut la 21 martie 1973, în prezent deţinut în Penitenciarul Giurgiu) la o pedeapsă de 7 ani şi 6 luni închisoare. S-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în condiţiile art. 71 C. pen.
S-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen. şi lit. b) C. pen., în condiţiile art. 65 C. pen., pe o durată de 5 ani stabilită potrivit art. 53 C. pen.
A fost dedusă din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reţinerii şi arestării preventive, de la 11 noiembrie 2009 la zi, 23 martie 2010.
A fost menţinută starea de arest preventiv a inculpatului.
S-a dispus degradarea militară a inculpatului.
S-a luat act că partea vătămată D.G. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
S-a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă Alexandria şi a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.313,67 RON către acesta cu titlu de despăgubiri civile plus penalităţile de întârziere aferente debitului, cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe şi până la achitarea integrală a debitului.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 800 RON cu titlu de cheltuieli judiciare statului.
Onorariul avocat oficiu, în cuantum de 200 RON s-a dispus a fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că prin Rechizitoriul nr. 173/P/2009 din 25 noiembrie 2009, Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman a dispus trimiterea în judecată a inculpatului P.P. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen.
În esenţă, în actul de sesizare a instanţei, procurorul a reţinut că pe fondul unor neînţelegeri mai vechi, inculpatul P.P. şi fratele său au exercitat concomitent, acte de violenţă, cu pumnii şi picioarele în diferite zone anatomice ale corpului părţii vătămate, iar P.F. a înţepat-o cu un cuţit în abdomen, cauzându-i leziuni ce au necesitat 14 - 15 zile îngrijiri medicale şi care i-au pus viaţa în primejdie.
Analizând întregul material probator de la dosar şi anume procesul-verbal de ridicare a obiectelor de îmbrăcăminte ale părţii vătămate, certificatul medico-legal, declaraţiile martorilor, declaraţia părţii vătămate, toate coroborate cu declaraţia inculpatului, tribunalul a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Între inculpaţii P.P., fratele acestuia şi partea vătămată D.G. au existat mai multe stări conflictuale pe fondul cărora aceştia s-au lovit reciproc.
Astfel, la data de 17 septembrie 2004, inculpatul şi fratele său au exercitat acte de violenţă cu un corp tăietor-înţepător asupra părţii vătămate, care în perioada 17 - 21 septembrie 2004 a fost internată în Spitalul Judeţean Alexandria.
În luna septembrie 2008, partea vătămată a exercitat acte de violenţă asupra fratelui inculpatului, iar la data de 28 februarie 2009 l-a lovit şi pe inculpat care a sesizat organele de poliţie despre cele întâmplate pe telefonul mobil întrucât sediul poliţiei era închis.
A doua zi, organele de poliţie i-au solicitat inculpatului şi fratelui său să se prezinte la sediul poliţiei, pentru a formula plângere penală împotriva părţii vătămate.
Inculpatul, fratele său şi partea vătămată s-au întâlnit, ocazie cu care şi-au adresat reciproc cuvinte şi expresii indecente.
Întrucât partea vătămată a refuzat să se deplaseze la poliţie, fratele inculpatului i-a adresat acesteia expresia „vino să-ţi iau viaţa".
Observând că fratele inculpatului avea în mână un briceag, de teamă, partea vătămată a traversat drumul în alergare, fără să se asigure, determinându-l pe conducătorul unui autoturism să frâneze brusc. Partea vătămată s-a împiedicat şi a căzut la pământ, iar inculpatul şi fratele său au început să o lovească cu pumnii şi picioarele, concomitent, în diferite zone ale corpului, după care P.F., fratele inculpatului a înjunghiat-o cu un briceag în zona abdomenului, cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 14 - 15 zile îngrijiri medicale şi care i-au pus viaţa în primejdie.
Fapta comisă de inculpatul P.P. în împrejurările sus-menţionate a fost încadrată în drept în dispoziţiile art. 20 C. pen. raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen. care incriminează tentativa la infracţiunea de omor calificat.
La individualizarea pedepsei, tribunalul a avut în vedere dispoziţiile art. 52 şi ale art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), ţinând cont atât de împrejurările concrete în care inculpatul a săvârşit fapta - pe fondul unor neînţelegeri vechi, împreună cu fratele său, într-un loc public - de gradul de pericol social ridicat al acesteia, dar şi de circumstanţele personale ale inculpatului, care nu a recunoscut comiterea infracţiunii, s-a sustras urmăririi penale, este cunoscut cu antecedente penale, apreciind că prin condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii orientată la minimul prevăzut de textul incriminator, va putea fi atins scopul educativ şi preventiv al acesteia.
Potrivit art. 71 C. pen., i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. şi, aceleaşi drepturi i-au fost interzise ca pedeapsă complementară pe o durată de 5 ani în condiţiile art. 65 C. pen.
Constatând că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive a inculpatului nu s-au schimbat, s-a menţinut starea de arest preventiv a acestuia în temeiul art. 350 C. proc. pen., iar potrivit art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), din durata pedepsei s-a dedus prevenţia de la 11 noiembrie 2009 la 23 martie 2010.
În ce priveşte latura civilă a cauzei s-a luat act că partea vătămată D.G. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal, inculpatul fiind obligat în conformitate cu dispoziţiile art. 346 şi ale art. 14 C. proc. pen. şi ale art. 998, 999 C. civ. la plata sumei de 1.313,67 RON cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă Alexandria, plus penalităţile de întârziere aferente debitului, cu începere de la data rămânerii definitive a sentinţei şi până la achitarea integrală a debitului.
Împotriva sentinţei în termen legal a declarat apel inculpatul. Într-un prim motiv de apel, inculpatul a solicitat achitarea în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) din C. proc. pen. cu motivarea că fapta dedusă judecăţii nu a fost săvârşită de el.
Al doilea motiv de apel a vizat încadrarea juridică a faptei reţinută de instanţa de fond care în opinia inculpatului este greşită, în cauză, fiind incidente dispoziţiile art. 180 alin. (2) C. pen. care incriminează infracţiunea de loviri sau alte violenţe, sens în care a cerut să se facă aplicarea prevederilor art. 334 C. proc. pen. în situaţia în care instanţa de apel va admite cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., inculpatul a solicitat să se dispună încetarea procesului penal în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. f) C. proc. pen. deoarece pentru această din urmă infracţiune nu există plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Al treilea motiv de apel a vizat redozarea pedepsei în sensul reducerii cuantumului acesteia prin reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute în art. 74 lit. a) şi c) C. pen.
Prin Decizia penală nr. 238/A din 10 noiembrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis apelul declarat de inculpat, a desfiinţat în parte sentinţa şi rejudecând, în baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174, 175 lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (2), art. 76 alin. (2) C. pen., l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare ca pedeapsă principală şi 2 ani interzicerea ca pedeapsă complementară, a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
I s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în condiţiile art. 71 C. pen.; s-au înlăturat dispoziţiile privind degradarea militară a inculpatului, s-a menţinut starea de arest a acestuia şi s-a dedus din pedeapsă perioada reţinerii şi arestării preventive de la 11 noiembrie 2009 la zi.
Neconstatând din oficiu alte motive de nelegalitate şi netemeinicie a sentinţei apelate, instanţa de control judiciar a menţinut în rest dispoziţiile acesteia.
În considerentele deciziei, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că tribunalul a realizat o justă apreciere a situaţiei de fapt şi a încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului P.P., pe baza întregului material probator administrat în cursul urmăririi penale şi în faza cercetării judecătoreşti.
Referitor la motivul de apel vizând încadrarea juridică dată faptei comisă de inculpat, în sensul reţinerii în sarcina acestuia a infracţiunii prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. s-a apreciat că este nefondat.
Agresiunea îndreptată asupra părţii vătămate D.G. de către inculpat şi fratele său, soldată cu mai multe leziuni dintre care una produsă cu un obiect înţepător care a pus viaţa părţii vătămate în primejdie, astfel cum rezultă din actele medicale depuse la dosarul cauzei, inclusiv din proba ştiinţifică administrată în apel şi anume, raportul de nouă expertiză medico-legală întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor calificat comisă sub forma coautoratului ca formă a participaţiei penale, şi nu pe cele ale infracţiunii de loviri sau alte violenţe prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.
În ce priveşte solicitarea inculpatului de a se dispune achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. s-a reţinut că din probatoriul administrat în cauză - după ce au fost înlăturate declaraţiile inculpatului şi ale coautorului P.F., fratele său, declaraţii apreciate ca nesincere şi care nu se coroborează cu restul probelor - rezultă, mai presus de orice îndoială, participarea efectivă - în calitate de autor, alături de celălalt inculpat, a apelantului la comiterea faptei de tentativă la omor calificat.
Împrejurarea că partea vătămată nu a formulat pretenţii de natură civilă împotriva inculpatului nu conduce la o altă soluţie, având în vedere că dispoziţiile art. 14 alin. (2) C. proc. pen. prevăd facultatea şi nu obligaţia părţii vătămate de a alătura acţiunea civilă acţiunii penale, iar faptul că aceasta nu a înţeles să-şi valorifice acest drept în cadrul procesului penal nu o va împiedica în viitor să exercite o acţiune civilă separată.
Al treilea motiv de apel vizând redozarea pedepsei aplicate inculpatului a fost însă apreciat ca fiind întemeiat.
Instanţa de prim control judiciar având în vedere contribuţia efectivă a inculpatului la producerea rezultatului şi împrejurarea că cel care a folosit obiectul înţepător a fost fratele inculpatului - numitul P.F. care a fost judecat definitiv pentru aceeaşi faptă comisă în coautorat cu inculpatul P.P. şi condamnat la o pedeapsă de 4 ani şi 6 luni închisoare - a apreciat că în favoarea apelantului pot fi reţinute circumstanţe atenuante facultative cu consecinţa reducerii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege.
Împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul P.P., invocând cazurile de casare prevăzute în art. 3859 alin. (1) pct. 18, 17 şi 14 C. proc. pen.
În dezvoltarea motivelor de recurs, inculpatul a solicitat, în principal, achitarea în conformitate cu dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., deoarece nu el este autorul infracţiunii, ci fratele său, numitul P.F. care a şi fost condamnat definitiv.
În subsidiar, inculpatul a cerut ca în conformitate cu dispoziţiile art. 334 C. proc. pen. să se dispună schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen. în infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 180 alin. (2) C. pen. cu consecinţa încetării procesului penal deoarece partea vătămată nu a formulat plângere penală, condiţie esenţială pentru punerea în mişcare a acţiunii penale în cazul acestei din urmă infracţiuni. În motivarea acestei cereri, inculpatul a arătat că nu a acţionat cu intenţia de a suprima viaţa părţii vătămate, ci doar pentru a despărţi părţile care se loveau reciproc, respectiv, pe partea vătămată şi pe fratele său.
Într-un ultim motiv de recurs, inculpatul a cerut reducerea cuantumului pedepsei prin acordarea unei mai mari eficienţe prevederilor art. 74 alin. (2) C. pen.
Examinând hotărârea atacată atât prin prisma motivelor invocate care în drept se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 18, 17 şi 14 C. proc. pen. şi care au constituit şi critici aduse hotărârii instanţei de apel, cât şi din oficiu în conformitate cu dispoziţiile art. 3859 alin. ultim C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Instanţa de fond şi cea de apel au reţinut corect pe baza probelor administrate atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faza cercetării judecătoreşti, situaţia de fapt, vinovăţia recurentului inculpat şi încadrarea juridică a faptei dedusă judecăţii.
Din actele şi lucrările dosarului, respectiv, declaraţiile intimatei părţi vătămate, declaraţiile martorilor, concluziile raportului de constatare medico-legală din 12 martie 2009 întocmit de Serviciul de Medicină Legală Teleorman şi ale raportului de nouă expertiză medico-legală din 18 octombrie 2010 al Institutului Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici" (această din urmă probă ştiinţifică fiind administrată la instanţa de apel), procesul-verbal de ridicare a obiectelor de îmbrăcăminte purtate de intimata parte vătămată, rezultă, dincolo de orice îndoială, participarea efectivă a recurentului inculpat în calitate de autor, alături de fratele său, P.F. la comiterea infracţiunii de tentativă la omor calificat. Declaraţiile recurentului-inculpat şi cele ale fratelui său, numitul P.F., în mod corect şi judicios argumentat au fost înlăturate de către instanţa de apel cu motivarea că nu sunt sincere şi nu se coroborează cu restul probatoriului administrat în cauză.
Prin urmare, solicitarea recurentului-inculpat în sensul de a se dispune achitarea deoarece nu el a comis fapta, nu poate fi primită.
Referitor la cererea prin care inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea de loviri sau alte violenţe prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. şi care a constituit cel de-al doilea motiv de recurs, Înalta Curte constată că şi aceasta este nefondată.
Actele de violenţă exercitate asupra intimatului parte vătămată D.G. de către recurentul-inculpat P.P. şi de către fratele său P.F., soldate cu multiplele leziuni dintre care una realizată cu un obiect înţepător (cuţit) care a pus în primejdie viaţa părţii vătămate, astfel cum rezultă din actele medico-legale depuse la dosar, se circumscriu elementelor constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor calificat şi nu ale celor ale infracţiunii de loviri sau alte violenţe.
În mod corect s-a reţinut că recurentul inculpat a comis infracţiunea dedusă judecăţii în calitate de coautor alături de fratele său, coinculpatul P.F.
Aşa cum s-a subliniat în literatura juridică şi cum a statuat practica judiciară, pentru existenţa coautoratului trebuie să se constate că cel puţin două persoane au săvârşit în mod nemijlocit fapta penală, în sensul că au efectuat acte de executare care fac parte din latura obiectivă a infracţiunii. Altfel spus, activităţile coautorilor trebuie să se completeze unele pe altele în realizarea conţinutului constitutiv al infracţiunii, fără însă a fi necesar ca acestea să fie identice.
Acţiunile deliberate, conştiente ale recurentului inculpat de a lovi pe intimata parte vătămată cu pumnul şi picioarele, alăturate acţiunii coautorului P.F. care, la rândul său a lovit-o pe partea vătămată cu pumnii şi picioarele şi apoi cu un briceag în zona abdomenului, cauzându-i acesteia leziuni care i-au pus viaţa în primejdie, sunt caracteristice infracţiunii de tentativă la omor, fiind lipsită de relevanţă împrejurarea că numai unul dintre coautori - în speţă P.F. - a folosit cuţitul. Faptul că recurentul-inculpat şi fratele său au acţionat cu intenţia de a suprima viaţa intimatei părţi vătămate rezultă din modul conjugat în care cei doi au acţionat, din concluziile certificatului medico-legal şi ale raportului de constatare medico-legală, din declaraţiile intimatei părţi vătămate coroborate cu cele ale martorilor oculari T.M. şi T.I.E. din care reiese că recurentul inculpat şi fratele lui s-au năpustit asupra intimatei părţi vătămate cu pumnii şi picioarele, şi au continuat să o lovească, chiar şi după ce aceasta a căzut la pământ. Totodată, în raportul de nouă expertiză medico-legală din data de 18 octombrie 2010 întocmit de Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici" sunt descrise leziunile pe care Ie-a suferit partea vătămată, mecanismul de producere a acestora (corp tăietor - înţepător, posibil, briceag sau similar), numărul de zile de îngrijiri medicale (22 - 24) cu precizarea că „plaga înjunghiată penetrantă cu ruptură de epiploon cu hemoragie intraperitoneală ce a necesitat intervenţie chirurgicală de urgenţă a pus în primejdie viaţa victimei". Prin Avizul din 22 octombrie 2010, Comisia de Avizare şi Control din cadrul Institutului Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici" a aprobat Raportul de Nouă Expertiză Medico-Legală din 18 octombrie 2010 întocmit de I.N.M.L. Bucureşti.
De asemenea, modul în care au acţionat recurentul-inculpat şi fratele său, urmărind pe intimata parte vătămată, dovedeşte existenţa unui acord de voinţă tacit între cei doi agresori, o manifestare de voinţă spontană, concretizată prin modul de operare şi duce la concluzia că cei doi au acţionat în scopul comun al suprimării vieţii intimatei-părţi vătămate.
În consecinţă, fapta comisă de recurent întrunind elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen., nu se poate pune problema încetării procesului penal datorită lipsei plângerii prealabile a părţii vătămate, instituţie aplicabilă numai în eventualitatea în care cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei în cea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. ar fi fost găsită întemeiată.
Cu privire la individualizarea pedepsei, Înalta Curte constată că, atât la stabilirea cuantumului acesteia, cât şi a modalităţii de executare, instanţa de apel a avut în vedere toate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), şi a dat eficienţa cuvenită prevederilor art. 74 alin. (2) C. pen.
Circumstanţele personale ale recurentului inculpat nu justifică prin ele însele reducerea cuantumului pedepsei, deoarece la individualizarea sancţiunii trebuie avute în vedere pe lângă datele ce caracterizează favorabil persoana inculpatului şi împrejurările care agravează răspunderea penală. Prin urmare, în opinia Înaltei Curţi, executarea de către recurent a pedepsei de 5 ani închisoare este de natură a-şi atinge scopul preventiv şi educativ cerut de art. 52 C. pen. şi de a contribui la reeducarea inculpatului.
Faţă de cele mai sus arătate, recursul declarat de inculpatul P.P. se va respinge, ca nefondat, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Potrivit art. 38517 alin. (4) C. proc. pen. din durata pedepsei închisorii aplicată recurentului-inculpat se va deduce durata reţinerii şi arestării preventive de la 11 noiembrie 2009 la 11 februarie 2011.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul-inculpat va fi obligat la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.P. împotriva Deciziei penale nr. 238/A din 10 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 11 noiembrie 2009 la 11 februarie 2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 februarie 2011.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 458/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 663/2011. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
