ICCJ. Decizia nr. 663/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 663/2011
Dosar nr. 431/39/2010
Şedinţa publică din 21 februarie 2011
Asupra recursului penal de faţă constată:
Prin Sentinţa penală nr. 97 din 24 septembrie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori - în Dosarul nr. 431/39/2010, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul P.C. împotriva Rezoluţiei nr. 170/P/2008 din 10 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, menţinută prin rezoluţia procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava din 12 mai 2010, emisă în lucrarea nr. 149/11/2/2010, prin care se dispusese neînceperea urmăririi penale faţă de numiţii I.M., S.D.C. şi C.V.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că prin Rezoluţia din 10 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava emisă în Dosarul nr. 170/P/2009, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitorii I.M., S.D.C. şi C.V., cercetaţi sub aspectul infracţiunii de cercetare abuzivă prevăzută de art. 266 alin. (2) C. pen., pe motiv că ar fi exercitat o anchetă abuzivă asupra petiţionarului P.C., acuzat de săvârşirea unei infracţiuni de furt calificat, constând în sustragerea de bunuri în noaptea de 3/04 aprilie 2008 dintr-un magazin aflat pe raza satului Baranca, comuna Cristineşti, judeţul Botoşani.
Soluţia de neurmărire penală a fost adoptată pe temeiul dispoziţiilor art. 10 lit. a) C. proc. pen., constatându-se că faptele reclamate de petiţionar nu există în materialitatea lor.
Rezoluţia din 10 martie 2010 a procurorului de caz a fost atacată cu plângere la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, care a confirmat soluţia adoptată în cauză, prin Rezoluţia din 12 mai 2010 în lucrarea nr. 149/II/2/2010.
Nemulţumit de soluţia adoptată la nivelul Ministerului Public, la data de 20 mai 2010, persoana vătămată a formulat plângere la instanţa Curţii de Apel Suceava, solicitând desfiinţarea rezoluţiei de neurmărire penală şi reluarea cercetărilor faţă de intimaţi, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 266 alin. (2) C. pen.
În motivarea plângerii, s-a arătat că petiţionarul a fost lovit în timpul anchetei, în mod repetat, de către cei trei intimaţi pentru a-l determina să recunoască comiterea infracţiunii de furt, în condiţiile în care nu era vinovat.
Petiţionarul a anexat plângerii certificatul medico-legal nr. 330 din 11 aprilie 2008 emis de S.M.L. Botoşani, din care rezultă că a suferit leziuni corporale vindecabile în 3 - 4 zile îngrijiri medicale.
Pe baza actelor şi lucrărilor dosarului, prima instanţă a constatat că rezoluţia de neurmărire penală este legală şi temeinică, neexistând elemente care să susţină săvârşirea de către intimaţi a infracţiunii de cercetare abuzivă ori a oricărei alte fapte prevăzute de legea penală.
S-a reţinut astfel că intimaţii au efectuat acte de cercetare în Dosarul nr. 432/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Dorohoi, cu respectarea dispoziţiilor legale, acţionând diligent şi adecvat intereselor anchetei.
Cât priveşte certificatul medico-legal anexat plângerii petiţionarului, prima instanţă a reţinut că nu se poate stabili, dincolo de orice dubiu, că leziunile au fost produse în cadrul anchetei desfăşurate de intimaţi, în condiţiile în care petentul s-a adresat unui serviciu medical la 48 de ore de la presupusul incident, iar din analiza modului de producere al acestor leziuni rezultă un alt mod decât cel reclamat.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs petiţionarul P.C., solicitând casarea hotărârii şi, în rejudecare, admiterea plângerii, desfiinţarea rezoluţiei şi trimiterea cauzei la procuror pentru începerea urmăririi penale şi continuarea cercetărilor.
În motivele scrise de recurs hotărârea primei instanţe este criticată sub următoarele aspecte:
- rezoluţia Procurorului general din 12 mai 2010 dată în lucrarea nr. 149/11/2/2010 este lovită de nulitate dat fiind faptul că a fost întocmită după expirarea termenului de 20 de zile de la înregistrarea plângerii împotriva rezoluţiei adoptată de procurorul de caz.
- nu s-au administrat probele necesare stabilirii adevărului, fiind încălcat dreptul la apărare al persoanei vătămate, iar interpretarea actelor premergătoare efectuate în cauză este greşită.
Examinând cauza în raport de motivele invocate, cât şi din oficiu, conform dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Din actele premergătoare efectuate în cauză rezultă că, în noaptea de 3/04 aprilie 2008, din magazinul A.F."C.", situat pe raza localităţii Baranca, comuna Cristineşti, judeţ Botoşani, au fost sustrase mai multe bunuri, iar din primele cercetări efectuate de poliţie a rezultat că autorul faptei este P.C., fapt pentru care la 4 aprilie 2008, acesta a fost condus la sediul Poliţiei Dorohoi pentru cercetări.
Cercetările referitoare la această faptă au făcut obiectul Dosarului penal nr. 432/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoriei Dorohoi, dosar instrumentat de inspectorul I.M. din cadrul Poliţiei municipiului Dorohoi - Biroul Poliţiei Rurale.
În cadrul aceluiaşi dosar au făcut cercetări şi inspectorul principal S.D.C. care, în calitate de şef al Biroului Poliţiei Rurale, a avizat mai multe acte de procedură.
La data de 6 aprilie 2008, în Dosarul nr. 432/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Dorohoi, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de învinuitul P.C. pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, iar prin referatul din 13 iunie 2008 întocmit de inspectorul I.M., dosarul cauzei a fost înaintat la Parchetul de pe lângă Judecătoriei Dorohoi cu propunere de trimitere în judecată.
Prin ordonanţa din 6 noiembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Dorohoi, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului P.C., constatându-se că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, impunându-se aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ.
Ordonanţa procurorului de caz a fost confirmată iniţial de procurorul general şi, ulterior, de instanţa de judecată, învestită cu soluţionarea plângerii formulată de P.C.
Cât priveşte cercetarea efectuată în Dosarul nr. 432/P/2008 de către intimaţii I.M., respectiv, S.D.C., se constată că aceasta a fost realizată cu respectarea dispoziţiilor legale, neputându-se reţine exercitarea unor acte de constrângere sau de violenţă din partea intimaţilor pentru determinarea prezumtivului autor al furtului - în speţă, petiţionarul P.C. - la recunoaşterea faptei.
Intimatul I.M. a făcut parte din echipa operativă desemnată să efectueze cercetări în legătură cu furtul săvârşit în noaptea de 3./04 aprilie 2008, la magazinul din satul Baranca, judeţul Botoşani. Din această echipă operativă au mai făcut parte doi poliţişti criminalişti, respectiv, inspectorii D.M. şi R.R. Întrucât, din primele cercetări, a rezultat că autorul faptei este P.C., acesta a fost chemat pentru audieri, astfel că până în jurul orelor 17,00 - (04 aprilie 2008) - acesta a stat la dispoziţia lucrătorilor de poliţie de la Biroul Criminalistic, efectuându-se activităţile specifice de amprentare şi de introducere în sistemul de date.
Ulterior, i s-a solicitat o declaraţie olografă, fiind negată fapta, iar ulterior, după examinarea obiectelor de îmbrăcăminte şi de încălţăminte pe care învinuitul le-a purtat în noaptea de 3/4 aprilie 2008, acesta a recunoscut fapta, relatând împrejurările săvârşirii acesteia.
În ceea ce priveşte activitatea inspectorului principal S.D.C., rezultă că acesta - luând la cunoştinţă despre comiterea infracţiunii de furt, l-a desemnat pe intimatul I.M. să se deplaseze la faţa locului pentru cercetări, iar intimatul C.V. nu a fost implicat în niciun fel în ancheta efectuată în Dosarul nr. 432/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Dorohoi.
Susţinerile persoanei vătămate P.C. sunt lipsite de fundament, aspect ce rezultă şi din rapoartele explicative date de ofiţerii de poliţie D.M., R.R., S.A., B.C. şi A.C. din care rezultă că nu au observat exercitarea unor acte de constrângere sau de agresiune fizică asupra persoanei cercetate.
Aceleaşi aspecte rezultă şi din declaraţiile lucrătorilor de poliţie A.M., M.A. şi O.E. din cadrul Postului de Poliţie Cristeşti care au arătat că în timpul anchetei nu au fost exercitate acte de violenţă pentru a determina persoana cercetată să recunoască fapta.
În declaraţiile luate persoanei vătămate, aceasta a arătat că în timpul anchetei a fost lovit cu un baston de cauciuc, dar din certificatul medico-legal anexat plângerii, rezultă că leziunile s-au putut produce prin comprimarea piciorului.
Pe de altă parte, persoana vătămată s-a adresat Serviciului de specialitate la 48 de ore de la presupusul incident, constatându-se că leziunile sunt vechi de 3 - 7 zile.
În atare condiţii, atâta timp cât nu se poate stabili o legătură de conexitate între activităţile specifice anchetei desfăşurate de intimaţi şi leziunile descrise în certificatul medico-legal prezentat de persoana vătămată, nu pot fi reţinute indicii cu privire la săvârşirea infracţiunii de cercetare abuzivă.
În ceea ce priveşte critica recurentului petiţionar privind necesitatea completării probatoriului se impune a fi reţinut faptul că activitatea de cercetare penală, incluzând şi actele premergătoare, este prevăzută în competenţa organelor de cercetare ale poliţiei judiciare, fiind în atributul acestora identificarea şi planificarea activităţilor menite să conducă la stabilirea faptelor ce constituie infracţiune şi a celor responsabilităţi de comiterea lor.
Întreaga activitate desfăşurată de organele de cercetare penală este supusă cenzurii procurorului, în cadrul supravegherii exercitate din oficiu, conform dispoziţiilor art. 216 şi urm. C. proc. pen., fie la cererea persoanei interesate, prin intermediul plângerii prevăzute de art. 278 C. proc. pen.
Revenind la speţă, se constată că activitatea intimaţilor s-a desfăşurat în condiţii de legalitate, neexistând indicii care să susţină pretinsul comportament violent al intimaţilor în efectuarea anchetei penale.
Cât priveşte soluţionarea plângerii împotriva rezoluţiei procurorului de caz, după expirarea termenului de 20 de zile, se impune a se reţine că, prin plângerea adresată instanţei se examinează legalitatea şi temeinicia rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale şi nu rezoluţia procurorului general care este doar o condiţie prealabilă sesizării instanţei pentru exercitarea controlului judiciar.
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză şi va dispune obligarea recurentului petiţionar P.C. la plata cheltuielilor judiciare statului, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul P.C. împotriva Sentinţei penale nr. 97 din 24 septembrie 2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 februarie 2011.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 514/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 667/2011. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
