ICCJ. Decizia nr. 605/2011. Penal. Conflict de competenţă (pozitiv/negativ) (art. 43 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Încheiereanr. 605/2011
Dosar nr. 287/45/2011
Şedinţa publică din 18 aprilie 2011
Asupra conflictului de competenţă,
Din analiza lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin încheierea de şedinţă din 28 martie 2011 pronunţată în dosarul nr. 2762/2/2011 Curtea de Apel Bucureşti, în temeiul art. 42 C. proc. pen. combinat cu art. 1606 alin. (4) C. proc. pen. a declinat competenţa de soluţionare a cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul N.A.A. în favoarea Curţii de Apel Iaşi.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată la această instanţă la data de 23 martie 2011 inculpatul N.A.A. a solicitat în temeiul art. 1601 C. proc. pen. liberarea provizorie sub control judiciar, motivat de faptul că sunt îndeplinite cerinţele legale, inculpatul nu va zădărnici aflarea adevărului, nu va împiedica buna desfăşurare a procesului penal şi lăsarea sa în libertate nu prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Se mai arată că actele procesuale ce urmează a fi efectuate de procuror până la finalizarea urmăririi penale, pot fi efectuate şi cu inculpatul în stare de libertate.
La termenul din 28 martie 2010 procurorul de şedinţă a invocat excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe, potrivit art. 160b alin. (4) C. proc. pen., text ce stabileşte competenţa în favoarea instanţei ce judecă fondul, aceasta fiind Curtea de Apel Iaşi, potrivit criteriilor stabilite de art. 30 C. proc. pen., sub aspect teritorial.
Examinând actele şi lucrările dosarului instanţa a reţinut următoarele:
Inculpatul N.A.A., agent de poliţie la PTF Albita, este cercetat pentru comiterea infracţiunilor prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), constând în aceea că în repetate rânduri şi în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale a pretins, primit ori acceptat, direct sau indirect, prin intermediul colegilor de tură, importante sume de bani şi bunuri de la persoanele care au tranzitat frontiera în perioada noiembrie 2010 – ianuarie 2011, în scopul neîndeplinirii ori îndeplinirii unor acte contrar îndatoririlor de serviciu privind control la frontieră, respectiv de a nu efectua un control strict asupra documentelor persoanelor/autovehiculelor şi de a permite introducerea în România a unor produse accizabile (în general ţigări) cu încălcarea dispoziţiilor legale.
Inculpatul mai este cercetat şi pentru infracţiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003 constând în aceea că a constituit (alături de alţi inculpaţi) un grup infracţional organizat, structurat pe turele de serviciu care au acţionat în mod coordonat în scopul comiterii de infracţiuni de corupţie (luare de mită) pentru a obţine beneficii financiare şi materiale.
In sarcina inculpatului se reţin comiterea a 17 acte materiale, astfel: 2 acte la 06 ianuarie 2011, 8 acte la 08 ianuarie 2011, un act la 12 ianuarie 2011, 6 acte la 26 noiembrie 2011.
Faţă de inculpat s-a dispus arestarea preventivă pentru 30 zile prin încheierea nr. 849 din 03 martie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Examinând excepţia invocată de către procurorul de şedinţă prin prisma dispoziţiilor art. 1606 alin. (4) C. proc. pen. coroborat cu art. 42 C. proc. pen., instanţa a constatat că aceasta este întemeiată.
Potrivit acestui text rezolvarea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, în cursul urmăririi penale revine „instanţei căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în fond, iar în cursul judecăţii, instanţei sesizate cu judecarea cauzei".
S-a constatat că este reglementată o competenţă materială exclusivă în favoarea instanţei să judece cauza în fond, situaţie în care devin incidente criteriile de stabilire a instanţei sub aspectul competenţei teritoriale potrivit criteriilor prevăzute de art. 30 C. proc. pen., fiind vorba de instanţe egale în grad.
Cum infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului sunt săvârşite la Punctul de Trecere a Frontierei Albita, care este situat în raza teritorială a Curţii de Apel Iaşi, s-a constatat că această instanţă este competentă să judece şi cererea de faţă, potrivit determinării din art. 30 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
In această materie nu pot fi incidente dispoziţiile art. 1491 alin. (2) C. proc. pen. când procurorul care instrumentează cauza are posibilitatea de a se adresa cu cerere de arestare (ori prelungire conform art. 155 C. proc. pen.) potrivit unei competenţe alternative, sub aspect teritorial - fie instanţei competente să judece fondul ori la instanţa corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripţie teritorială se află locul de deţinere, locul unde s-a constatat comiterea faptei, ori sediul parchetului din care face parte procurorul ce instrumentează cauza.
Instanţa investită cu o cerere este obligată să-şi verifice competenţa sub toate aspectele în soluţionarea cauzei, dincolo de orice alte criterii ce ţin de complexitatea cauzei, celeritatea soluţionării, impactul mediatic ori în rândul opiniei publice.
Aşa fiind, s-a constatat că această instanţă nu este competentă să soluţioneze cererea formulată de inculpat, motiv pentru care, potrivit art. 42 C. proc. pen. a declinat competenţa în favoarea Curţii de Apel Iaşi.
Fiind sesizată cu soluţionarea cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul N.A.A., în baza mandatului de arestare preventivă nr. 4/U.P. din 3 martie 2011, emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, deţinut în Arestul Secţiei 9 Poliţie Bucureşti, Curtea de Apel Iaşi a constatat că nu este competentă teritorial să soluţioneze prezenta cerere, excepţie pusă în discuţia părţilor.
Pentru a hotărî astfel a reţinut că:
Art. 1606 alin. (4) C. proc. pen. stabileşte instanţa competentă să judece cererile de liberare provizorie, formulate în cursul urmăririi penale, din punct de vedere al competenţei materiale.
Competenţa teritorială se stabileşte în condiţiile art. 30 C. proc. pen.
Din interpretarea logică a dispoziţiilor care reglementează soluţionarea cererilor cu privire la măsurile preventive din cursul urmăririi penale şi a dispoziţiilor art. 30 C. proc. pen., competentă teritorial este instanţa în raza căreia s-a efectuat urmărirea penală.
Atunci când există competenţă teritorială alternativă de a judeca fondul cauzei, pentru cererile efectuate în cursul urmăririi penale, competenţa revine instanţei corespunzătoare în grad în circumscripţia căreia se află locul de deţinere ori sediul parchetului din care face parte procurorul care efectuează urmărirea penală, aceasta pentru a se asigura celeritatea în soluţionarea unor astfel de cereri.
Acest mod de stabilire a competenţei pentru faza de urmărire penală intervine atunci când nu există identitate de loc pentru parchetul care efectuează urmărirea penală, ori loc de detenţie cu instanţa corespunzătoare să judece fondul cauzei.
Având în vedere competenţa teritorială alternativă pentru soluţionare a fondului, prerogativa procurorului inclusă în dispoziţiile art. 30 alin. (3) C. proc. pen. de a sesiza mai multe instanţe pentru soluţionarea fondului, apreciem că pentru soluţionarea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, competenţa revine Curţii de Apel Bucureşti, instanţă care a dispus asupra luării şi prelungirii măsurii arestării preventive, aceasta şi pentru a se putea respecta celeritatea şi garanţiile procesuale ale inculpatului.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 42 C. proc. pen., Curtea de Apel Iaşi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, iar, în baza art. 43 alin. (3) C. proc. pen., a sesizat instanţa ierarhic superioară.
Înalta Curte asupra conflictului de competenţă ivit între Curtea de Apel Bucureşti şi Curtea de Apel Iaşi privind pe inculpatul N.A.A., constată că este competentă să soluţioneze prezenta cauză Curtea de Apel Iaşi pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Legea instituie reglementări diferite ale competenţei teritoriale după cum infracţiunile au fost săvârşite pe teritoriul ţării sau în afara acesteia, reguli care se aplică atât organelor de cercetare penală cât şi instanţelor.
Conform dispoziţiilor art. 1606 alin. (4) C. proc. pen., competentă să soluţioneze cererea de liberare provizorie sub control judiciar, în cursul urmăriri penale, revine instanţei căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în fond, iar în cursul judecăţii, instanţei sesizate cu judecarea cauzei.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., competenţa după teritoriu este determinată de locul unde a fost săvârşită infracţiunea.
La regula generală potrivit căreia competenţa teritorială a organului judiciar trebuie determinată de unul din cele patru locuri arătate în art. 30 C. proc. pen., pot exista excepţii, respectiv cum ar fi reglementări particulare ale competenţei teritoriale în materia urmăririi penale.
Astfel, reglementarea competenţei teritoriale fiind identică pentru organele de urmărire penală şi cele de judecată, legea a corelat aceste dispoziţii, prevăzând că judecarea cauzei revine aceleia dintre instanţe în a cărei rază teritorială s-a efectuat urmărirea penală, conform art. 30 alin. (2) C. proc. pen.
Această normă acoperă de regulă orice situaţie, pentru că în momentul sesizării instanţei există un organ judiciar angajat deja în desfăşurarea procesului penal şi din motive de simetrie competenţa de judecată poate reveni în continuare organului aflat în acelaşi loc unde s-a efectuat urmărirea.
Însă, în ipoteza arătată de prevederilor art. 30 alin. (3) C. proc. pen., trimiterea în judecată nu se poate face decât către o instanţă care se află la unul din locurile prevăzute la art. 30 alin. (1) C. proc. pen., întrucât pentru determinarea competenţei, în acest caz, se constată a se reţine criteriile de determinare teritorială a organelor judiciare competente şi în raport de posibilitatea sporită de a strânge şi administra probe, de a lua cu promptitudine măsurile urgente care se impun şi de a satisface mai bine cerinţele educative ale procesului penal, şi nu în ultimul rând având în vedere că infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului N.A.A. au fost săvârşite la Punctul de Frontieră Albita care se află în raza teritorială a Curţii de Apel Iaşi, Înalta Curte constată că în cauza de faţă funcţionează ordinea de preferinţă teritorială.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei privind pe inculpatul N.A.A. în favoarea Curţii de Apel Iaşi, instanţă căreia i se va trimite dosarul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe inculpatul N.A.A. în favoarea Curtea de Apel Iaşi, instanţă căreia i se va trimite dosarul.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 593/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 606/2011. Penal. Conflict de competenţă... → |
|---|
