ICCJ. Decizia nr. 607/2011. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 607/2011
Dosar nr. 1262/1/2011
Şedinţa publică din 16 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 3 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. 17936/3/2010 (284/2011), s-a dispus menţinerea stării de arest preventiv a inculpatului N.G. (arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 54/UP din 18 martie 2010, emis de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. 14110/3/2010).
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 18 martie 2010, a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, din dosarul nr. 14110/3/2010, s-a dispus arestarea inculpatului N.G. pe o perioadă de 29 de zile, de la 18 martie 2010, până la 15 aprilie 2010, constatându-se că există indicii temeinice cu privire la săvârşirea de către acesta a faptelor pentru care este cercetat şi că, în cauză, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., întrucât lăsarea inculpatului în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică în raport de circumstanţele reale ale faptei, de modalitatea concretă de săvârşire, de gradul crescut de pericol social ce caracterizează aceste fapte.
În fapt, s-a reţinut că în data de 17 martie 2010, inculpatul a intermediat vânzarea a două doze de heroină către inculpata S.C. şi martorul D.I.C. contra sumei de 30 lei.
Instanţa de apel a reţinut că acuzaţia adusă inculpatului, în circumstanţele cauzei, precum şi personalitatea acestuia, legitimează în continuare detenţia sa preventivă, în sensul că interesul public al menţinerii ordinii, în speţă, trece înaintea dreptului la libertate al inculpatului arestat preventiv.
În consecinţă, s-a constatat că, în cauză, au fost luate în considerare dispoziţiile referitoare la luarea şi menţinerea arestării preventive, respectiv art. 143 şi art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. şi cele prevăzute de art. 160b alin. (3) C. proc. pen., apreciindu-se că se impune menţinerea măsurii arestării preventive a inculpatului întrucât nu se poate vorbi, la respectivul stadiu procesual al apelului, de o schimbare a temeiurilor de fapt şi de drept care au justificat iniţial privarea de libertate a acestuia.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul N.G., solicitând revocarea măsurii arestării preventive şi continuarea judecăţii în stare de libertate.
Concluziile formulate de reprezentantul Parchetului, de apărătorul desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat şi ultimul cuvânt al acestuia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.
Înalta Curte, examinând recursul declarat de inculpat, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanţa de judecată, în exercitarea atribuţiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Conform alin. (3) din acelaşi text de lege, când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menţinerea măsurii arestării preventive.
În cauză, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a procedat la efectuarea verificărilor şi a constatat că temeiurile de fapt şi de drept care au stat la baza luării măsurii preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpatului.
Înalta Curte, în raport de împrejurările concrete de comitere a faptei, apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond.
În acord cu prima instanţă, Înalta Curte apreciază că sunt întrunite şi la acest moment procesual condiţiile prevăzute de art. 3002 coroborat cu art. 160b alin. (3) C. proc. pen., impunându-se, în continuare, privarea de libertate a inculpatului.
Pe de altă parte, se constată că în cauză, prin sentinţa penală nr. 933/F din 10 decembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, s-a dispus, printre altele, condamnarea inculpatului N.G. la o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare, hotărârea de condamnare, apelată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi de inculpatul N.G. constituind un temei suficient pentru a constata că menţinerea detenţiei provizorii este licită, respectându-se legislaţia internă şi prevederile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.
Se reţine, de asemenea, că menţinerea arestării preventive a inculpatului nu contravine dreptului la libertate ocrotit de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, iar pe de altă parte, având în vedere circumstanţele reale ale faptei, modalitatea concretă de săvârşire, gradul crescut de pericol social ce caracterizează aceste fapte, durata detenţiei provizorii nu excede termenului rezonabil la care face referire art. 5 paragraful 3 din Convenţie.
În acelaşi sens, Înalta Curte reţine că hotărârea de condamnare nedefinitivă nu alterează prezumţia de nevinovăţie şi nici dreptul inculpatului de a fi judecat într-un termen rezonabil, limitarea libertăţii acestuia încadrându-se în dispoziţiile şi limitele legii.
Aceste considerente justifică dispoziţia instanţei de apel de menţinere a arestării preventive, astfel că, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins ca nefondat.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 300 lei, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.G. împotriva încheierii din 3 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. 17936/3/2010 (284/2011).
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 595/2011. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 639/2011. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
