ICCJ. Decizia nr. 833/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 833/2011
Dosar nr. 765/35/2010
Şedinţa publică din 3 martie 2011
Asupra recursului penal de faţă ;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 108/PI/2010 în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă plângerea formulată de petenta K.A. împotriva ordonanţei de neîncepere a urmăririi penale din 21 mai 2010 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. 365/II.2/2010, pe care a menţinut-o în totalitate.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea, a reţinut că prin ordonanţa din 21 mai 2010, dată în Dosarul nr. 169/P/2010, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, în baza art. 228 C. proc. pen., cu referire la art. 10 lit. g) C. proc. pen., a dispus neînceperea urmăririi penale în cauză faţă de executorul judecătoresc N.M., pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. proc. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În baza art. 38 C. proc. pen., art. 42 alin. (1) şi art. 45 C. proc. pen., s-a dispus disjungerea cauzei faţă de numita B.L. şi declinarea competenţei de soluţionare a cauzei disjunse la Parchetul de pe lângă Judecătoria Salonta, pentru efectuarea cercetării penale faţă de această făptuitoare, sub aspectul comiterii infracţiunilor prev. de art. 192 C. pen. şi art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), potrivit plângerii penale depuse de numita K.A. Totodată s-a dispus ca, dosarul cauzei, împreună cu un exemplar din ordonanţă să se trimită Parchetului de pe lângă Judecătoria Salonta.
În considerentele ordonanţei s-a reţinut că, prin ordonanţa din 23 februarie 2010, Parchetul de pe lângă Judecătoria Salonta, a dispus declinarea competenţei de soluţionare a Dosarului nr. 657/P/2008 la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, în vederea efectuării cercetării penale faţă de numitul N.M., executor judecătoresc, sub aspectul comiterii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută şi pedepsită de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În drept au fost invocate prevederile art. 281 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cu referire la Legea nr. 188/2000.
Din motivarea ordonanţei rezultă că pe parcursul efectuării actelor premergătoare au rezultat date şi indicii, în sensul comiterii de către executorul judecătoresc N.M. a infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) S-a conchis că executorul judecătoresc a comis o serie de nelegalităţi în Dosarul execuţional nr. 680/2002, fapte care au avut loc în perioada septembrie 2002 - martie 2003.
S-a reţinut că, din actele şi lucrările aflate la dosarul cauzei, rezultă că la data de 4 august 2008, numita K.A., a depus plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Salonta, prin care a solicitat tragerea la răspundere penală a numitei B.L., pentru comiterea infracţiunilor de înşelăciune prev. de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP) şi violare de domiciliu prev. de art. 192 C. pen.
În fapt, reclamanta a arătat că făptuitoarea a indus-o în eroare în cadrul unei proceduri de executare silită, în sensul că a solicitat executarea silită imobiliară pentru recuperarea unei sume de bani (20 milioane lei vechi), pe care îi consemnase anterior la C.E.C.
Printr-un contract de vânzare cumpărare cu clauză de întreţinere, la data de 18 noiembrie 1999, numita K.A., a vândut numiţilor B.L. şi B.I. un imobil situat în Salonta, cu preţul de 20 milioane lei vechi, cumpărătorii obligându-se la întreţinere şi la suportarea cheltuielilor de înmormântare.
Prin sentinţa civilă nr. 4954/2001 a Judecătoriei Oradea, modificată prin decizia civilă nr. 2127/A/2001 a Tribunalului Bihor şi decizia civilă nr. 483/R/2002 a Curţii de Apel Oradea, s-a dispus rezoluţiunea contractului şi repunerea părţilor în situaţia anterioară.
Numita K.A. a fost obligată la restituirea preţului, obţinând nuda proprietate asupra imobilului.
Numita B.L. a solicitat executorului judecătoresc N.M. executarea silită a dispoziţiilor judecătoreşti întrucât numita K.A. nu s-a achitat de obligaţia de a restitui suma de 20 milioane lei.
După reactualizarea acestei sume, executorul judecătoresc a îndeplinit formalităţile de executare silită, în Dosarul nr. 680/2002, finalizat prin vânzarea la licitaţie publică la data de 12 martie 2003 a imobilului aparţinând numitei K.A.. Aceasta a susţinut că s-a achitat de obligaţia de plată prin consemnarea sumei de bani la C.E.C., pe numele numitei B.L.
Procurorul de caz, analizând actele aflate la dosarul cauzei, a reţinut că nu poate fi pusă în mişcare acţiunea penală faţă de executorul judecătoresc N.M., întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale, potrivit prevederilor art. 121 C. pen. raportat la art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen..
Astfel, acţiunile pretins ilegale ale executorului judecătoresc s-au desfăşurat în perioada septembrie 2002 - martie 2003, situaţie în care termenul de prescripţie a răspunderii penale s-a împlinit în cursul lunii martie 2008. Este de remarcat faptul că plângerea penală în prezenta cauză a fost depusă în luna august 2008, respectiv după împlinirea termenului de prescripţie.
S-a arătat că, menţiunile din ordonanţa de declinare a competenţei cu privire la faptul că în prezenta cauză cursul termenului de prescripţie al răspunderii penale a fost suspendat, conform art. 128 alin. (1) C. pen., nu sunt aplicabile speţei de faţă.
Astfel, potrivit art. 36 din Legea nr. 188/2000, executorii judecătoreşti nu puteau fi cercetaţi penal sau trimişi în judecată pentru fapte comise în legătură cu exerciţiul activităţii lor profesionale, decât cu avizul ministrului justiţiei.
Or, acest text normativ a fost abrogat prin O.U.G. nr. 190/2005 şi s-a apreciat că pe durata cât această prevedere a fost în vigoare a existat un impediment legal pentru cercetarea executorului judecătoresc N.M., cursul termenului de prescripţie a răspunderii penale fiind suspendat.
În realitate, acest raţionament, fondat de altfel, nu este aplicabil speţei din simplul motiv că în perioada respectivă executorul judecătoresc nu a fost cercetat penal, întrucât, aşa cum s-a arătat anterior, plângerea penală din prezenta cauză a fost depusă abia în luna august 2008.
Pe de altă parte, este foarte important a se face precizarea că nu existenţa textului legal constituia un impediment legal pentru cercetarea executorului judecătoresc, în sensul art. 128 alin. (1) C. pen., ci lipsa avizului ministrului justiţiei, condiţie necesară pentru realizarea tragerii la răspundere penală în perioada în care textul legal respectiv era în vigoare.
În acest sens, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin decizia nr. 645/2005 a decis că lipsa avizului ministrului justiţiei constituie un impediment legal pentru cercetarea notarului public, în speţa respectivă procurorul dispunând neînceperea urmăririi penale pe motivul că ministrul justiţiei nu a avizat cercetarea penală a acestuia.
Având în vedere toate aceste aspecte, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de executorul judecătoresc N.M., iar dosarul cauzei a fost trimis la Parchetul de pe lângă Judecătoria Salonta pentru continuarea cercetării penale faţă de numita B.L.
Prin rezoluţia din 5 iulie 2010, dată în Dosarul nr. 365/II.2/2010, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, a respins ca neîntemeiată plângerea petentei K.A., împotriva rezoluţiei mai sus arătate.
În considerentele rezoluţiei s-a reţinut că, prin ordonanţa din 21 mai 2010, în baza dispoziţiilor art. 228 alin. (4) combinat cu art. 10 lit. g) C. proc. pen., art. 38, art. 42 şi 45 C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de N.M. - executor judecătoresc, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută şi pedepsită de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), cu motivarea că, cu privire la această faptă, raportat la data comiterii acesteia, s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale, iar în ce priveşte pe făptuitoarea B.L. s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei disjunsă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Salonta, pentru a se continua faţă de aceasta cercetările penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 192 alin. (2) C. pen. şi art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen.
S-a reţinut că, împotriva acestei soluţii, a depus plângere petenta, în conformitate cu dispoziţiilor art. 278 C. proc. pen., apreciind că soluţia este netemeinică şi nelegală, întrucât nu s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale şi, ca atare, executorul judecătoresc răspunde penal pentru îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu şi prin aceasta i-a cauzat petentei o vătămare a intereselor sale legale.
Examinând plângerea petentei, precum şi probele administrate în cauză, rezultă că în 4 august 2008, petenta K.A., a depus plângere penală atât faţă de B.L., cât şi faţă de executorul judecătoresc N.M. care a îndeplinit formalităţile de executare silită în Dosarul execuţional nr. 680/2002 finalizat prin vânzarea la licitaţie publică, la data 12 martie 2003 a imobilului aparţinând petentei, cu toate că aceasta din urmă, susţine că s-au achitat obligaţiile băneşti în sumă de 2.000 RON pe care le datora lui B.L.
Acţiunile pretins ilegale ale executorului judecătoresc s-au desfăşurat în perioada septembrie 2002-martie 2003, situaţie în care termenul de prescripţie a răspunderii penale a împlinit în cursul lunii martie 2008, petenta depunând plângere penală în luna august 2008, respectiv după împlinirea termenului de prescripţie.
S-a arătat că, în mod legal s-a reţinut faptul că, în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 228 alin. (1) C. proc. pen. În cauză a intervenit prescripţia răspunderii penale pentru infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), termenul prescripţiei în cuantum de 5 ani, stabilit conform art. 122 lit. d) C. pen., împlinindu-se în martie 2008. Ca atare, plângerea petentei a fost formulată în august 2008, după împlinirea termenului mai sus arătat şi, prin urmare, menţiunile făcute de petentă cu privire la suspendarea cursului prescripţiei reglementate de art. 122 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 154 NCP) nu mai pot fi analizate.
La data soluţionării prezentei plângeri, în cauză a intervenit şi prescripţia specială a acestei fapte, conform art. 122 şi 124 C. pen. Astfel, pedeapsa pentru infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) este de la 6 luni la 3 ani, iar termenul de prescripţie specială pentru această pedeapsă este de 5 ani [art. 122 lit. d) C. pen.] la care se adaugă jumătate din acest cuantum (art. 124 C. pen.), respectiv 2 ani şi 6 luni, în total 7 ani 6 luni. Cum pretinsele acţiuni ale executorului judecătoresc au avut loc în martie 2003, cursul prescripţiei speciale s-a împlinit în septembrie 2010.
Petenta a mai arătat că ultimul act de executare s-ar fi consumat în 14 ianuarie 2004, când, potrivit precizărilor făcute de petentă în plângerea aflată la dosar, a fost evacuată de B.L. fără executor judecătoresc şi fără hotărâre judecătorească privind evacuarea sa din locuinţa proprietate privată. În legătură cu această faptă, petenta a formulat plângere penală pentru violare de domiciliu, faptă reţinută în sarcina numitei B.L., iar nu a executorului judecătoresc N.M. Ca atare, în mod nereal a susţinut petenta în plângerea adresată instanţei că ultimul act de executare privindu-l pe N.M. s-a consumat în ianuarie 2004, şi nu în martie 2003 când imobilul proprietatea acesteia a fost vândut prin licitaţie publică.
Pentru toate aceste motive s-a apreciat că, soluţia dată în cauză este temeinică şi legală, astfel că, plângerea petentei, a fost respinsă ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs petenta K.A. criticând soluţia ca netemeinică şi nelegală şi solicitând admiterea cererii întrucât calculul termenului de prescripţie consemnat în motivarea ordonanţei atacate este în mod vădit greşit, în cauză fiind aplicabile dispoziţiile art. 124 C. pen., privind prescripţia specială.
Înalta Curte, analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, cât şi din oficiu, conform dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. constată că aceasta este temeinică şi legală.
Pentru intimatul N.M. a intervenit prescripţia răspunderii penale pentru faptele săvârşite în martie 2003 pe care le-a comis în calitate de executor judecătoresc şi care au fost încadrate în infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Pedeapsa pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), este închisoarea de la 6 luni la 3 ani şi conform art. 122 termenul de prescripţie pentru o asemenea infracţiune este de 5 ani.
Prescripţia specială, care permite înlăturarea răspunderii penale oricâte întreruperi ar fi intervenit, dacă termenul de prescripţie prevăzut de art. 122 este depăşit cu încă jumătate, a intervenit în septembrie 2010, (termenul de prescripţie fiind de 7 ani şi 6 luni) anterior formulării plângerii ce face obiectul prezentului dosar.
De aceea, constatând că hotărârea primei instanţe este temeinică şi legală, Înalta Curte, va respinge ca nefondat recursul declarat împotriva sentinţei penale nr. 108/P din 10 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Oradea şi o va obliga pe petentă la cheltuieli judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta petiţionară K.A. împotriva sentinţei penale nr. 108/PI din 10 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 200 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 3 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1486/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 619/2011. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
