ICCJ. Decizia nr. 923/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 923/2011
Dosar nr. 1530.1/30/2010
Şedinţa publică din 9 martie 2011
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 449/PI din 1 octombrie 2010 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosar nr. 1530.1/30/29010, în baza art. 183 C. pen., a fost condamnat inculpatul U.M.N., cetăţenie română, 12 clase, ocupaţie mecanic agricol-şofer, fără loc de muncă, la:
- 14 (paisprezece) ani închisoare.
În baza art. 71 alin. (1), (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., art. 160b alin. (1), (3) C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului U.M.N., începând cu data de 1 octombrie 2010.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestului preventiv de la 15 decembrie 2009 până la zi.
În baza art. 14, 346 alin. (1) C. proc. pen., art. 998, 999 C. civ., a fost obligat inculpatul U.M.N. la 5.000 euro (echivalent în RON) daune morale pe seama minorului U.M. prin reprezentanţi legali U.V. şi U.O.
S-a constatat că partea vătămată I.M. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
S-a dispus restituirea către inculpat a următoarelor bunuri: o bluză de culoare roşie, o pereche de pantofi tip blugi de culoare albastră şi un pulover de culoare neagră (aflate la camera de corpuri delicte a Tribunalului Timiş).
În baza art. 192 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la 2.500 RON cheltuieli judiciare faţă de stat, din care suma de 1.473 RON, reprezentând costul operaţiunilor medico-legale.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut următoarele:
În data de 10 decembrie 2009, inculpatul a revenit în România (din Germania) pentru a sta câteva zile cu soţia sa, care locuia în fapt la imobilul din Timişoara, imobil pe care îl avea în grijă. În data de 14 decembrie 2009, inculpatul U.M.N., împreună cu soţia sa - victima U.A., au băut împreună până în jurul orelor 16:00, între cei doi iscându-se un scandal pe fondul consumului de alcool în curtea imobilului de pe str. L. din Timişoara; inculpatul U.M.N. a lovit-o pe soţia sa, a doborât-o la pământ, a tras-o pe scările de la intrarea imobilului, prin holurile acestuia, apoi până în baia de la parter, unde a continuat să o lovească. Văzând că soţia sa nu mai mişcă, fiind întinsă pe pardosea, a încercat să o resusciteze, spălând-o direct pe podea, îmbrăcată şi apoi a plecat să mai bea în altă cameră. Văzând că soţia sa nu mai apare, inculpatul s-a dus din nou în baie şi a văzut că victimei îi e rău şi vomită, a mai lovit-o cu picioarele până când aceasta a încetat să mai mişte. Anterior acestor agresiuni, inculpatul luase legătura cu mama sa, căreia i-a spus să cheme salvarea. După ce soţia sa a rămasă imobilizată pe pardoseala băii, inculpatul s-a schimbat de haine şi a plecat cu autoturismul la întâmplare pe străzile Timişoarei, apoi a racolat o femeie (martora R.V.N.), cu care s-a dus la o pensiune unde au petrecut noaptea, iar dimineaţa a fost ridicat de poliţie.
Concludente în acest sens sunt declaraţiile inculpatului date în faza de urmărire penală şi la instanţă, declaraţii în care a recunoscut fapta, coroborate cu declaraţiile martorilor audiaţi în cauză în faza de urmărire penală şi de cercetare judecătorească.
Astfel, inculpatul a recunoscut fapta şi a indicat detaliat împrejurările şi modul de săvârşire a acesteia, însă în declaraţia dată în faţa instanţei a revenit parţial la unele detalii legate de împrejurările comiterii faptei, în sensul că a susţinut că după ce a dus-o pe soţia sa în baie şi a încercat să o resusciteze, nu a mai lovit-o.
De asemenea, martorul C.M., în declaraţia dată la urmărirea penală şi avută în vedere de instanţă, arată că a primit un mesaj pe telefonul mobil de la fratele inculpatului care-i cerea să ia legătura cu inculpatul pentru că are probleme, iar atunci când a sunat a aflat că inculpatul a omorât-o pe A. Ulterior, când martorul l-a sunat pe inculpat, acesta i-a relatat telefonic că şi-a bătut soţia până a doborât-o în baie şi, deşi a încercat să o resusciteze, nu a mai reuşit. Când a revenit în ţară în data de 15 decembrie 2009, fiind contactat de poliţie, la ora 8:00, acest martor l-a sunat pe inculpat, care i-a răspuns că este la Pizzeria M.M., astfel că fiind interceptat de poliţie, inculpatul a fost dus la sediul poliţiei.
Martora R.V.N., audiată în cauză, a confirmat cele declarate de inculpat şi a arătat că în intervalul de timp în care s-a aflat cu inculpatul, acesta era nervos, a plâns, spunând că urmează să meargă la puşcărie şi i-a dat telefonul ei mobil pentru ca inculpatul să vorbească cu diverse persoane.
De asemenea, martorul P.G.O. a arătat că fiind sunat de proprietarul imobilului care i-a spus că A. a fost bătută de soţ, s-a deplasat la imobil pentru a verifica starea victimei, iar în momentul în care a ajuns la imobil a găsit-o pe aceasta în baie decedată.
În raportul medico-legal de necropsie din 26 ianuarie 2010 au fost evidenţiate următoarele concluzii: moartea numitei U.A. a fost violentă; ea s-a datorat multiplelor leziuni de organe interne - rupturi pulmonare şi fracturi costale multiple, ruptură de cord, dilacerare hepatică, ruptură de splină, cu hemoragie consecutivă în cadrul unui politraumatism; leziunile de violenţă pot data din 14 decembrie 2009 şi pot fi rezultatul lovirii directe şi repetate cu şi de corpuri/planuri dure, precum şi compresiunii toraco-abdominale între corpuri-plane dure în condiţiile stabilite de anchetă.
În raport cu aceste concluzii şi probe mai sus indicate, s-a apreciat că moartea violentă a victimei U.A. se datorează loviturilor aplicate de inculpat.
Fapta mai sus descrisă, săvârşită de inculpatul U.M.N., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută şi pedepsită de art. 183 C. pen.
Sub aspectul laturii subiective, fapta a fost săvârşită de inculpat cu vinovăţie sub forma praeterintenţiei, întrucât doar acţiunile iniţiale de lovire a victimei cu pumnii şi picioarele şi lovirea în timp ce victima era căzută în baie au fost comise de inculpat cu intenţie, însă moartea victimei a fost provocată din culpă, ca rezultat ce a depăşit intenţia inculpatului care nu a prevăzut acest rezultat - mai grav decât cel urmărit sau acceptat, deşi trebuia şi putea să-l prevadă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul, care a criticat-o pentru netemeinicie sub aspectul individualizării pedepsei, solicitând reducerea acesteia.
Instanţa de apel a apreciat critica întemeiată, circumstanţele favorabile inculpatului, respectiv lipsa antecedentelor penale, atitudinea de recunoaştere şi regret a faptelor justificând o reducere a cuantumului pedepsei.
În consecinţă, Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, prin Decizia penală nr. 91/A din 13 decembrie 2010, a admis apelul inculpatului, a desfiinţat în parte sentinţa primei instanţe şi, rejudecând, a redus cuantumul pedepsei aplicate inculpatului la 10 ani închisoare cu menţinerea celorlalte dispoziţii.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul U.M.N., care a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., solicitând o nouă redozare a pedepsei.
Recursul este neîntemeiat.
Înalta Curte, analizând decizia penală recurată, atât prin prisma cazului de casare invocat de inculpat, cât şi în conformitate cu prevederile art. 3859 alin. (3) C. pen., apreciază că aceasta este legală şi temeinică.
Instanţa de apel a procedat la o justă reindividualizare a pedepsei aplicate inculpatului, apreciind că elementele ce caracterizează conduita acestuia, atât anterioară faptei prin lipsa antecedentelor penale, cât şi ulterioară, printr-o atitudine procedurală de recunoaştere şi regret, justifică o reducere a cuantumului aplicat de prima instanţă, de la 14 ani la 10 ani închisoare.
Înalta Curte apreciază, însă, că o nouă reducere nu se justifică, având în vedere justa proporţie care trebuie să existe între circumstanţele favorabile inculpatului, pe de o parte, şi circumstanţele reale ale faptei, natura şi gravitatea acesteia, pe de altă parte.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat.
Conform art. 38516, art. 381 C. proc. pen. şi art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) se va deduce prevenţia la zi pentru inculpat.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la cheltuieli judiciare statului, onorariul avocatului din oficiu urmând a fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul U.M.N. împotriva Deciziei penale nr. 191/A din 13 decembrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive de la 15 decembrie 2009, la 9 martie 2011.
Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 930/2011. Penal. Infracţiuni la alte legi... | ICCJ. Decizia nr. 877/2011. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
