ICCJ. Decizia nr. 959/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 959/2011
Dosar nr.1150/59/2010
Şedinţa publică din 10 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 279/PI din 9 decembrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., s-a respins plângerea formulată de petenta C.A. împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara în dosar nr. 286/P/2010.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligată petenta la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că, prin plângerea înregistrată la Curtea de Apel Timişoara la data de 16 noiembrie 2010 sub nr. 1150/59/2010, petenta C.A. a solicitat infirmarea rezoluţiei pronunţată în dosar nr. 286/P/2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, întrucât intimatul G.A. ar fi depus o chitanţă prin care solicită obligarea sa la plata sumei de 60 milioane lei vechi, în condiţiile în care nu s-a prezentat în calitate de avocat la proces, depunând la dosar acte false.
Petenta a mai arătat că, prin chitanţa depusă la dosar, intimatul a solicitat obligarea sa la plata sumei de 50 milioane lei, reprezentând onorariu avocat, cauza fiind pe rol la înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar aceşti bani nu sunt datoraţi, întrucât intimatul nu s-a prezentat la proces.
În cauză s-a ataşat dosarul nr. 286/P/2010 alo Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi lucrarea nr. 1001/VII 1/1/2010 a aceluiaşi parchet.
Analizând legalitatea şi temeinicia rezoluţiilor penale pronunţate, instanţa a reţinut că acestea sunt temeinice şi legale, în deplină concordanţă cu probele administrate.
Astfel, prin ordonanţa din 27 septembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara dată în dosarul nr. 286P/2010 s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimatul G.A., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 288, art. 291, art. 290 C. pen.
Soluţia de neîncepere a urmăririi penale a fost menţinută prin ordonanţa nr. 1115/ II/ 2/ 2010 din 2 noiembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, prin care s-a respins plângerea formulată de către petenta C.A., în baza art. 278 C. proc. pen.
Instanţa de fond a reţinut că nemulţumirea petentei vizează încasarea nelegală de către intimatul G.A. a unui număr de trei chitanţe pe care Ie-a depus la dosarele aflate pe rolul instanţelor civile: chitanţa seria TM WALL nr. 7159459 din 2006 pentru suma de 5.000 lei, chitanţa seria TM WALL nr. 7159457 din 26.02.2007 pentru suma de 1.000 lei şi chitanţa nr. 35 din 31 martie 2010 pentru suma de 3.570 lei.
Astfel, între petenta C.A. şi SC C. Mănăştur, administrată de numitul C.A., au existat pe rolul instanţelor mai multe procese civile, având ca obiect revendicarea unor imobile în baza Legii nr. 10/2001. Societatea mai sus menţionată a fost asistată în câteva dintre acţiunile civile de către avocatul G.A., care a depus în dosarele civile chitanţe privind onorariile încasate şi care au stat la baza cheltuielilor de judecată, la care petenta a fost obligată prin hotărâri judecătoreşti.
În dosarul de urmărire penală, intimatul a prezentat procurorului chitanţierele din care fac parte chitanţele a căror veridicitate este contestată de petentă, ocazie cu care s-a constatat că al doilea exemplar al chitanţelor se regăseşte în chitanţierele înregistrate la Cabinetul de Avocatură al intimatului. La dosarul civil nr. 310/832/2010 al Judecătoriei Făget, având ca obiect contestaţie la executare, chitanţa nr. 35 din 31 martie 2010 se află în xerocopie, întrucât originalul se află ataşat la dosarul execuţional.
Astfel, s-a constatat că înscrisurile contestate de petentă au corespondent în realitate, iar în baza acestora, avocatul este obligat la plata taxelor şi impozitelor aferente.
S-a reţinut că, potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, pentru activitatea sa profesională, avocatul are dreptul la onorariu şi la acoperirea tuturor cheltuielilor ocazionate în interesul procesual al clientului său.
Conform art. 274 alin. (3) Cod procedură civilă, judecătorii au dreptul să mărească sau să diminueze onorariile avocaţilor, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata că sunt nepotrivit de mici sau de mari, faţă de valoarea pricinii sau de munca îndeplinită de avocat.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 51/1995, modificată, profesia de avocat este liberă şi independentă, cu organizare şi funcţionare autonomă, aceasta nefiind sinonimă şi nici asimilabilă cu noţiunea de funcţionar public sau funcţionar, în sensul dispoziţiilor art. 147 alin. (1) şi (2) C. pen., avocatul nefiind o persoană însărcinată să presteze servicii de interes public şi nici nu poate fi asimilat unui salariat, în acest sens fiind şi practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ( Decizia nr. 6003 din 12 decembrie 2007).
Tot astfel, cabinetul profesional al avocatului nu este o instituţie publică în sensul dispoziţiilor art. 145 C. pen., astfel că înscrisurile care emană de la cabinet sau sunt înregistrate la cabinetul avocatului nu se încadrează în prevederile art. 288 C. pen., ci constituie înscrisuri sub semnătură privată, motiv pentru care, starea de fapt descrisă este încadrabilă în dispoziţiile art. 290 C. pen., care absoarbe în conţinutul său şi infracţiunea prev. de art. 291 C. pen.
Pentru aceste considerente, apreciind că soluţiile pronunţate în cauză sunt temeinice şi legale, instanţa de fond, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins plângerea formulată de petenta C.A. împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara în dosar nr. 286/P/2010.
Împotriva acestei sentinţe penale, în termen legal, au declarat recurs petenţii A.C. şi C.A., reiterând în esenţă solicitarea de tragere la răspundere penală a intimatului.
Recursul este inadmisibil.
În raport de dispoziţiile art. 3851 C. proc. pen., sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs hotărârile judecătoreşti, sentinţe sau decizii, după caz, nedefinitive.
Potrivit dispoziţiilor art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea 202/2010, hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin. (8) este definitivă.
În consecinţă, petenţii A.C. şi C.A. au exercitat calea de atac a recursului împotriva unei hotărâri definitive.
Pe de altă parte, petentul A.C. nu are calitate procesuală în cauză, întrucât nu a formulat plângere penală împotriva intimatului şi nici plângere împotriva soluţiei de neîncepere a urmăririi penale, conform art. 2781 C. proc. pen.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a), teza a II-a C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petenţii A.C. şi C.A. împotriva sentinţei penale nr. 279/PI din 9 decembrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petenţii A.C. şi C.A. împotriva sentinţei penale nr. 279/PI din 9 decembrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurenţii petenţi la plata sumelor de câte 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 martie 2011
| ← ICCJ. Decizia nr. 928/2011. Penal. Infracţiuni privind... | ICCJ. Decizia nr. 1051/2011. Penal → |
|---|
