ICCJ. Decizia nr. 1051/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1051/2011
Dosar nr. 2654/118/2010
Şedinţa publică din 17 martie 2011
Asupra cauzei penale de faţă, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 186/CEA din 26 mai 2010, Tribunalul Constanţa, secţia penală, a respins ca nefondată cererea de revizuire formulată de revizuentul P.N. împotriva sentinţei penale nr. 278 din 17 iunie 2008 a Tribunalului Constanţa.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul Constanţa, secţia penală, a reţinut că prin sentinţa penală nr. 278 din 17 iunie 2008 a aceleiaşi instanţe, definitivă prin Decizia penală nr. 922 din 16 martie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, revizuentul a fost condamnat la pedeapsa de 19 ani închisoare cu executare în regim de detenţie pentru infracţiunea de la omor calificat împotriva victimei P.I., precum şi că odată cu judecarea cauzei, atât în fond, cât şi în căile de recurs instanţele au analizat apărările condamnatului cu privire la participaţia acestuia la comiterea faptei.
S-a concluzionat că revizuentul nu invocă fapte şi împrejurări noi în sensul art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., dorind, în realitate, ca pe calea revizuirii să realizeze o prelungire a probatoriului administrat în cauză.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel revizuentul, cale de atac ce a fost respinsă, ca nefondată, prin Decizia penală nr. 114/P/2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală pentru cauze cu minori şi de familie, întrucât motivele invocate în cuprinsul cererii de revizuire au fost deja examinate de prima instanţă şi instanţele de control judiciar care au fost învestite cu judecarea fondului, şi ca atare nu au fost descoperite fapte sau împrejurări noi în sensul normei procesual penale.
Decizia dată în apel a fost atacată cu recurs de către revizuentul P.N., care a arătat oral că martorii audiaţi în cauză au declarat mincinos, iar din înscrisurile depuse la dosar rezultă că se face vinovat de infracţiunea de lovituri cauzatoare de moarte.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor invocate şi a cazului de casare în care se încadrează formal, Înalta Curte apreciază recursul ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Revizuirea este o cale extraordinară de atac, astfel că, în mod firesc, nu poate fi promovată decât în cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen. şi numai în condiţiile prevăzute de lege (cu referire la termenul de introducere a cererii de revizuire, persoanele ce pot solicita revizuirea etc).
În cauză, petentul condamnat şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., invocând greşita încadrare juridică dată faptei pentru care a fost condamnat, împrejurare ce rezultă din înscrisurile depuse la dosar.
Înalta Curte constată că prevederile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. pot fi invocate atunci când s-au descoperit fapte sau împrejurări necunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei şi doar dacă pe baza acestora se poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare [conform alin. (2) al aceluiaşi articol].
In speţă, aspectele ce ţin de încadrarea juridică dată faptei sunt chestiuni de fond, ce au fost examinate şi soluţionate cu autoritate de lucru judecat de instanţa care a pronunţat condamnarea revizuentului P.N.; ca atare, acestea nu mai pot fi repuse în discuţie la acest moment.
De altfel, aceste temeiuri de fapt pentru care se solicită revizuirea nu au caracter de noutate, ci constituie doar o reiterare a susţinerilor deja învederate de condamnat în cursul soluţionării în fond a cauzei, susţineri ce au fost analizate şi respinse motivat de instanţele competente. De altfel, însuşi revizuentul admite implicit acest lucru atunci când susţine în cuprinsul cererii de revizuire, că organele judiciare care l-au cercetat au comis infracţiunea de abuz în serviciu întrucât au făcut o greşită încadrare juridică faptei pentru care a fost condamnat.
Pe de altă parte, aşa cum s-a arătat, nu este suficient ca faptele sau împrejurările relevate să fi fost necunoscute instanţei care a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere, ci trebuie ca acestea să poată conduce la pronunţarea unei soluţii contrarii.
În plus susţinerea revizuentului că martorii audiaţi în cauză au declarat mincinos nu se confirmă în condiţiile în care prin Rezoluţia nr. 1033/P/2009 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul infracţiunii de mărturie mincinoasă fată de martorul M.I.
Prin urmare, toate aspectele invocate de revizuent, neputând servi la dovedirea netemeinicei hotărârii de condamnare, nu se încadrează în dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Faţă de cele reţinute, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge ca nefondat recursul formulat de revizuentul P.N.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul la cheltuieli judiciare către stat căruia îi incumbă culpa procesuală a exercitării unei căi de atac care nu e prevăzută de lege.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul revizuent P.N. împotriva deciziei penale nr. 114/P din 16 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 400 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 959/2011. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1055/2011. Penal → |
|---|
