ICCJ. Decizia nr. 980/2011. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 980/2011
Dosar nr. 2034/1/2011
Şedinţa publică din 11 martie 201.
Asupra recursului de faţă ;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin încheierea din 7 februarie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a menţinut starea de arest a inculpatei C.L.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a apreciat că în cauză există indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpata a săvârşit faptele pentru care este cercetată, condiţiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen.
Împotriva încheierii din 7 februarie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a declarat recurs inculpata C.L., fără a-l motiva, în scris, iar la termenul fixat pentru judecarea cauzei, respectiv 11 martie 2011, prin apărătorul desemnat din oficiu, a solicitat admiterea recursului, astfel cum s-a reţinut în practicaua prezentei decizii.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu cauza, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 3856 şi art. 3857 alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul declarat de inculpată este nefondat pentru următoarele considerente .
Prin sentinţa penală nr. 938 din 13 decembrie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a condamnat pe inculpata C.L. la o pedeapsă rezultantă de 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.
Împotriva hotărârii pronunţată de instanţa de fond a declarat apel inculpata C.L., apel ce formează obiectul dosarului nr. 49166/3/2010.
La termenul de judecată din 7 februarie 2011, fixat pentru judecarea apelului, instanţa de control judiciar a menţinut starea de arest a inculpatei.
Cu privire la această dispoziţie a instanţei, Înalta Curte constată următoarele :
Potrivit art. 5 din CEDO şi art. 23 alin. (1) din Constituţia României, nimeni nu poate fi privat de libertate.
În aceleaşi texte, însă, sunt înscrise, totodată, şi excepţii de la regula generală mai sus menţionată.
Astfel, în art. 5 paragraful 1 lit. c) din CEDO se prevede că „se exceptează de la dreptul de a nu putea fi lipsit de libertate şi cel care a fost arestat sau reţinut în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente sau când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune ori când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia".
În raport de reglementările internaţionale menţionate, cu referire expresă la excepţia reprezentată de arestarea preventivă s-a stipulat, printre altele, că privarea de libertate trebuie să se realizeze, numai în forme legale şi după procedura prevăzută de legislaţia fiecărui stat, conform convenţiei, respectiv cu respectarea procedurii prevăzută de legea procesual penală, prin raportare şi la dispoziţiile constituţionale.
Rezultă, aşadar, că dispunerea măsurii arestării preventive şi menţinerea acesteia trebuie să se facă cu respectarea dispoziţiilor generale, înscrise în legea procesual penală, fiind subordonate dovedirii interesului superior ce îl deservesc.
Potrivit art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanţa de judecată, în exercitarea atribuţiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Conform alin. (3) al aceluiaşi articol, când instanţa „constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive".
În cauză, aşa cum rezultă din încheierea atacată, instanţa de control judiciar a procedat la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesual penală şi a constatat, în mod justificat, că temeiurile de fapt şi de drept, care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunând în continuare privarea de libertate a inculpatei C.L., respectiv că pentru infracţiunile deduse judecăţii pedeapsa este mai mare de 4 ani închisoare şi există probe că lăsarea în libertate a inculpatei prezintă pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere natura infracţiunii, modalitatea de săvârşire, amploarea fenomenului infracţional constând în traficul de droguri, consecinţele consumului unor asemenea substanţe asupra sănătăţii publice.
De asemenea, se constată că, în speţă, temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatei nu s-au schimbat şi nici nu au încetat, impunând în continuare privarea sa de libertate, iar măsura luată este în concordanţă cu prevederile art. 5 paragraful 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale şi cu exigenţele prevederilor legale cuprinse în Codul de procedură penală.
Toate aceste aspecte, coroborate şi cu circumstanţele personale ale inculpatei care, deşi nu are antecedente penale, nu are ocupaţie şi este consumatoare de droguri, justifică pe deplin dispoziţia instanţei de control judiciar în sensul menţinerii arestării preventive, astfel că Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata C.L. împotriva încheierii din 7 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în dosarul nr. 49166/3/2010 (191/2011).
În temeiul art. 192 alin. (2) raportat la art. 189 alin. (1) C. proc. pen., va fi obligată recurenta inculpată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata C.L. împotriva încheierii din 7 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în dosarul nr. 49166/3/2010 (191/2011).
Obligă recurenta inculpată la 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 977/2011. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 995/2011. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
