ICCJ. Decizia nr. 968/2011. Penal. Accidentul şi catastrofa de cale ferată (art. 277 C.p.). Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 968/2011

Dosar nr. 26/54/2010

Şedinţa publică din 11 martie 2011

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin rechizitoriul din 18 decembrie 2009, emis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. 17/P/2009, a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul N.C. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 276 alin. (1) şi (4) C. pen., raportat la art. 277 alin. (2) C. pen. şi, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de acelaşi inculpat, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 184 alin. (1) şi (3) C. pen.

În fapt, s-a reţinut că, în ziua de 02 iunie 2008, în jurul orei 17:00, inculpatul N.C. a condus autotractorul DAF cu nr. de înmatriculare la care era cuplată semiremorca cu nr. de înmatriculare (încărcată cu pietriş), pe drumul public DC 21 de pe raza comunei Simian, jud. Mehedinţi.

Când a ajuns la intersecţia drumului public cu calea ferată care traversează zona, deşi indicatoarele cu care era prevăzută intersecţia şi dispozitivul de semnalizare luminoasă şi acustică îl obligau să oprească, acesta nu a oprit şi a intrat astfel în coliziune cu trenul de persoane nr. 9504 care se deplasa pe direcţia Dr. Tr. Severin - Craiova.

Urmare impactului dintre tren şi autovehiculul condus de inculpatul N.C., a fost distrus cantonul CFR din staţia Simian, a fost ruptă linia de contact de înaltă tensiune (27.000 V) de la trecerea la nivel cu calea ferată a DC 21 de pe raza comunei Simian, a fost distrusă instalaţia de automatizare şi semnalizare SAT (două dulapuri) şi au fost avariate locomotiva şi 3 vagoane ale trenului personal nr. 9504.

În aceleaşi împrejurări au fost răniţi uşor un număr de 7 călători care nu au formulat însă plângere prealabilă şi a fost distrus parţial gardul care împrejmuieşte locuinţa martorului F.P.

Audiat fiind în legătură cu faptele comise, inculpatul a declarat că, deşi semnalizarea luminoasă şi acustică nu funcţiona când a ajuns la trecerea la nivel cu calea ferată, a oprit autotractorul pe care îl conducea şi că a observat aproprierea trenului când se afla la aproximativ 20 m distanţă, dar că, deşi a accelerat, nu a reuşit să traverseze calea ferată, trenul acroşând autotractorul în partea din spate a acestuia.

Susţinerile inculpatului în legătură cu nefuncţionarea dispozitivului de semnalizare acustică şi luminoasă au fost însă infirmate de probele administrate în cauză.

În acest sens, Sucursala Regională CFR Craiova cu adresa nr. 1/621/2008 a comunicat faptul că instalaţia de tip SAT (semnalizarea apropierii trenurilor fără semibariere) care asigură trecerea la nivel cu calea ferată de la km 357/459 se afla în stare de funcţionare în momentul producerii accidentului.

Împrejurarea că instalaţia SAT funcţiona, a rezultat de asemenea şi din cuprinsul raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit în cauză de expertul tehnic P.M. şi, nu în ultimul rând, din declaraţia martorului M.P. care a relatat următoarele: „am auzit că un tren avertiza sonor insistent. Privind spre barieră am constatat că instalaţia de semnalizare la trecerea la nivel cu calea ferată funcţiona în sensul că becurile roşii se aprindeau intermitent, în acelaşi timp se auzea semnalul acustic ".

De altfel, chiar şi în ipoteza în care instalaţia SAT nu ar fi funcţionat, s-a apreciat că celelalte indicatoare cu care era prevăzută intersecţia DC 21 cu calea ferată, respectiv indicatorul de avertizare „ Trecere la nivel cu calea ferată dublă fără bariere" şi indicatorul de prioritate "Oprire" îl obligau pe inculpatul N.C. să respecte semnificaţia acestora cu atât mai mult cu cât puteau fi observate cu uşurinţă şi de la distanţa adecvată.

Pe parcursul urmăririi penale părţile civile au solicitat obligarea inculpatului la plata despăgubirilor civile, după cum urmează: SC E.C. CFR SA, sucursala E.C. Craiova, s-a constituit parte civilă cu suma de 1504,07 lei reprezentând contravaloarea unui fir de contact TF 100 şi a unei pendule simple; Sucursala Regională CFR Craiova s-a constituit parte civilă cu suma de 7921,92 lei reprezentând contravaloarea repunerii în funcţiune a instalaţiei de automatizare şi semnalizare SAT din infrastructura feroviară; Regionala de Transport Feroviar de Călători Craiova s-a constituit parte civilă cu suma de 7390,44 lei reprezentând contravaloarea avariilor provocate la un număr de 3 vagoane; Regionala CFR Craiova - Secţia L7 Dr. Tr. Severin s-a constituit parte civilă cu suma de 2890 lei reprezentând contravaloarea contorului CFR.

În faza de cercetare judecătorească a fost audiat inculpatul (fila 75 dosar), care a menţinut declaraţiile date la urmărirea penală, arătând că, la trecerea la nivel de cale ferată, s-a oprit şi s-a asigurat, uitându-se în dreapta şi în stânga căii ferate, însă nu a observat nici un tren apropiindu-se; a mai apreciat că semnalele luminoase nu funcţionau la acea dată, întrucât el nu le-a observat, şi că nu a auzit nici vreun semnal acustic. A mai arătat că trenul a lovit remorca în partea din spate a acesteia, nu a deraiat de pe şine, iar dărâmarea cantonului CFR s-a produs probabil din cauza suflului puternic produs de explozia celor 8 anvelope ale autotractorului cu remorcă.

Au fost audiaţi martorii D.D., N.A.E., M.P., F.P., ş.a., care au menţinut declaraţiile date în faza de urmărire penală.

S-a dispus efectuarea, cu privire la inculpat, a unui referat de evaluare de către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Gorj.

S-a verificat de către instanţă baza de date CEDAM (fila 148 dosar) existentă pe site-ul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, constatându-se că la data de 2 iunie 2008 autovehiculul cu nr. de înmatriculare era asigurat la SC O.M.A. SA, filiala Agenţia Floreasca.

S-a efectuat adresă către partea vătămată Regionala de Transport Feroviar de Călători Timişoara, care a arătat că se constituie parte civilă la urmărirea penală, pentru a preciza cu ce sumă se constituie parte civilă cu privire la reparaţiile efectuate la locomotiva avariată, iar cu adresa nr. 303/14/2010 (fila 174 dosar) această parte civilă a arătat că asigurătorul O.M.A. SA i-a despăgubit cu suma de 206.985 lei reprezentând remediere locomotivă EA 613 conform devizului nr. 243 din 15 septembrie 2009, prejudiciul fiind recuperat, astfel că solicită acordarea numai a sumei de 200 lei reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu expert la urmărirea penală).

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa constată că starea de fapt a fost corect stabilită prin actul de sesizare, fiind în concordanţă cu probatoriul administrat în cauză.

Astfel, se constată că, la data de 02 iunie 2008, inculpatul N.C. a condus autotractorul DAF cu nr. de înmatriculare la care era cuplată semiremorca cu nr. de înmatriculare (încărcată cu pietriş), pe drumul public DC 21 de pe raza comunei Simian, jud. Mehedinţi, iar când a ajuns la intersecţia drumului public cu calea ferată, deşi indicatoarele cu care era prevăzută intersecţia şi dispozitivul de semnalizare luminoasă şi acustică erau în funcţiune avertizându-l să oprească, acesta nu le-a respectat şi a intrat astfel în coliziune cu trenul de persoane nr. 9504 care se deplasa pe direcţia Dr. Tr. Severin - Craiova.

Ca urmare a impactului dintre tren şi autovehiculul condus de inculpat, a fost distrus cantonul CFR din staţia Şimian, a fost ruptă linia de contact de înaltă tensiune (27.000 V) de la trecerea la nivel cu calea ferată a DC 21 de pe raza comunei Simian, a fost distrusă instalaţia de automatizare şi semnalizare SAT (două dulapuri) şi au fost avariate locomotiva şi 3 vagoane ale trenului personal nr. 9504. Totodată, au fost răniţi uşor 7 călători care nu au formulat însă plângere prealabilă şi a fost distrus parţial gardul care împrejmuieşte locuinţa martorului F.P.

Atât la urmărirea penală, cât şi la instanţa, inculpatul a declarat că semnalizarea luminoasă şi acustică nu funcţionau, iar când a ajuns la trecerea la nivel cu calea ferată, a oprit autotractorul pe care îl conducea şi a observat aproprierea trenului când se afla la aproximativ 20 m distanţă, şi că, deşi a accelerat, nu a reuşit să traverseze calea ferată, trenul acroşând autotractorul în partea din spate a remorcii.

Susţinerile inculpatului în legătură cu nefuncţionarea dispozitivului de semnalizare acustică şi luminoasă au fost însă infirmate de probele administrate în cauză.

Se constată astfel că Sucursala Regională CFR Craiova, cu adresa nr. 1/621/2008, a comunicat faptul că instalaţia de tip SAT (semnalizarea apropierii trenurilor fără semibariere) care asigură trecerea la nivel cu calea ferată se afla în stare de funcţionare în momentul producerii accidentului.

Împrejurarea că instalaţia SAT funcţiona, a rezultat de asemenea şi din cuprinsul raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit în cauză, ca şi din declaraţia martorului M.P.

Totodată, trecerea la nivel cu calea ferată era prevăzută şi cu alte indicatoare, respectiv indicatorul de avertizare „ Trecere la nivel cu calea ferată dublă fără bariere" şi indicatorul "Oprire", a căror semnificaţie îl obliga pe inculpatul N.C. să respecte semnificaţia acestora.

Instanţa constată astfel că fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 276 alin. (1) şi (4) C. pen. raportat la art. 277 alin. (2) C. pen., inculpatul cauzând din culpă o catastrofă de cale ferată.

Astfel, potrivit art. 277 alin. (2) C. pen., catastrofa de cale ferată constă în deraierea, răsturnarea sau prăbuşirea unui mijloc de transport al căilor ferate, sau în producerea unui alt asemenea rezultat, precum şi în ciocnirea a două mijloace de transport ale căilor ferate sau a unui mijloc de transport al căilor ferate cu un alt vehicul, dacă s-au produs urmări deosebit de grave prin moartea sau vătămarea integrităţii corporale a unor persoane, ori prin distrugerea sau degradarea mijloacelor de transport ale căilor ferate, a instalaţiilor de cale ferată sau a mărfurilor încredinţate pentru transport.

Or, în cauză, prin fapta inculpatului s-a produs ciocnirea unui mijloc de transport al căilor ferate cu un alt vehicul, şi s-au produs urmări deosebit de grave constând în degradarea mijloacelor de transport ale căilor ferate şi a instalaţiilor de cale ferată (fiind distrus cantonul CFR din staţia Şimian, ruptă linia de contact de înaltă tensiune (27.000 V) de la trecerea la nivel cu calea ferată, distrusă instalaţia de automatizare şi semnalizare SAT (două dulapuri) şi avariate locomotiva şi 3 vagoane ale trenului personal nr. 9504).

Aşadar, în mod corect în sarcina inculpatului s-a reţinut producerea unei catastrofe de cale ferată, astfel cum este definită de art. 277 alin. (2) C. pen., şi nu a unui accident de cale ferată [definit de art. 277 alin. (1) C. pen.], motiv pentru care cererea formulată de inculpat prin apărător privind schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 276 alin. (1) şi (4) C. pen. raportat la art. 277 alin. (2) C. pen., în cea prevăzută de art. 276 alin. (1) şi (4) C. pen. raportat la art. 277 alin. (1) C. pen. este apreciată ca neîntemeiată, urmând a fi respinsă.

Procedând la individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 276 alin. (1) şi (4) C. pen. raportat la art. 277 alin. (2) C. pen. pentru care a fost trimis în judecată, instanţa a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de lege, gradul de pericol social al faptei, modalitatea şi împrejurările comiterii acesteia, urmările produse, constând în avarierea mijloacelor de transport ale căilor ferate şi a instalaţiilor de cale ferată, dar şi persoana şi conduita inculpatului, care nu este cunoscut cu antecedente penale, având anterior o conduită bună, are în întreţinere doi copii minori, dintre care unul cu probleme grave de sănătate, dovedite cu actele medicale depuse la dosar, a avut o atitudine de cooperare cu organele judiciare, prezentându-se în faţa autorităţii, astfel că se impune reţinerea în favoarea acestuia a circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) şi b) C. pen., cu aplicarea art. 76 lit. a) C. pen. şi a fost redusă pedeapsa sub minimul special prevăzut de lege, apreciindu-se că aplicarea unei pedepse de 3 ani închisoare va fi în măsură să realizeze scopul preventiv, educativ şi sancţionator al acesteia în sensul dispoziţiilor art. 52 C. pen.

A fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.

Instanţa a apreciat că în cauză scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea sa efectivă, având în vedere şi concluziile referatului de evaluare întocmit de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Gorj, astfel că s-a dispus, în baza art. 81 C. pen., suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o durată de 5 ani, reprezentând termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 C. pen.

S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei s-a suspendat şi executarea pedepsei accesorii.

Pe latura civilă a cauzei, s-a constatat că la urmărirea penală părţile civile au solicitat acordarea despăgubirilor civile, după cum urmează: SC E.C. CFR SA, sucursala E.C. Craiova, s-a constituit parte civilă cu suma de 1504,07 lei reprezentând contravaloarea unui fir de contact TF 100 şi a unei pendule simple; Sucursala Regională CFR Craiova s-a constituit parte civilă cu suma de 7921,92 lei reprezentând contravaloarea repunerii în funcţiune a instalaţiei de automatizare şi semnalizare SAT din infrastructura feroviară, iar din aceeaşi structură Secţia L7 Dr. Tr. Severin s-a constituit parte civilă cu suma de 2890 lei reprezentând contravaloarea cantonului CFR, în total 10.811,92 lei; Regionala de Transport Feroviar de Călători Craiova s-a constituit parte civilă cu suma de 7390,44 lei şi respectiv cu suma de 7.990,44 lei (filele 63, 64 vol. I dosar urmărire penală), reprezentând contravaloarea avariilor provocate la un număr de 3 vagoane.

Potrivit art. 49 din Legea nr. 136/1995 modificată, asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asiguraţii răspund faţă de terţe persoane păgubite prin accidente devehicule, iar potrivit art. 50alin. (1), despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare şi cheltuieli de judecată persoanelor păgubite prin avarierea ori distrugerea de bunuri.

Aşadar, legea instituie obligaţia asigurătorului de răspundere civilă de a plăti despăgubirile pentru prejudiciile de care asiguraţii răspund faţă de terţe persoane păgubite prin accidente devehicule, existând numai 4 situaţii expres şi limitativ prevăzute de art. 58 din aceeaşi lege în care asigurătorul recuperează sumele plătite drept despăgubiri de la inculpat, situaţii ce nu se regăsesc în speţă (când accidentul a fost produs cu intenţie; când accidentul a fost produs în timpul comiterii unor infracţiuni săvârşite cu intenţie, când accidentul a fost produs în timpul când autorul infracţiunii săvârşite cu intenţie încearcă să se sustragă de la urmărire şi când persoana răspunzătoare de producerea pagubei a condusvehicululfără consimţământul asiguratului).

Din interpretarea acestor dispoziţii legale, instanţa concluzionează că, în situaţia existenţei unor prejudicii de care asiguratul răspunde faţă de terţe persoane păgubite prin accidente devehicule, la plata acestor despăgubiri va fi obligat numai asigurătorul, nu şi inculpatul, în temeiul art. 49 şi art. 50 din Legea nr. 136/1995 modificată, ce constituie un text cu caracter special aplicabil în cauză.

În acelaşi sens este şi interpretarea desprinsă din Decizia de recurs în interesul legii nr. 3 din 2010, prin care s-a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 251 din Legea nr. 31/2000 privind societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu cele ale art. 24 C. proc. pen., în procesul penal, Fondul de protecţie a victimelor străzii are calitatea de parte responsabilă civilmente şi poate fi obligat singur, iar nu în solidar cu inculpatul, la plata despăgubirilor civile către persoanele păgubite prin accidente de vehicule neasigurate.

Aşadar, dacă şi în ipoteza unui vehicul neasigurat, va fi obligat la despăgubiri către persoanele prejudiciate numai Fondul de protecţie a victimelor străzii singur, nu în solidar cu inculpatul, cu atât mai mult din interpretarea dispoziţiilor art. 49 şi art. 50 din Legea nr. 136/1995 modificată, rezultă că la plata despăgubirilor este obligat numai asigurătorul, nu şi în solidar cu inculpatul.

În cauză, verificându-se de către instanţă baza de date CEDAM (fila 148 dosar) existentă pe site-ul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, s-a constatat că la data producerii accidentului, 2 iunie 2008, autovehiculul cu nr. de înmatriculare era asigurat la SC O.M.A. SA, filiala Agenţia Floreasca, acesta având potrivit legii calitatea de asigurător în cauză.

Fiind astfel întrunite condiţiile art. 49 şi art. 50 din Legea nr. 136/1995 modificată, a fost obligat asigurătorul SC O.M.A. VIG SA către partea civilă SC E.C. CFR SA, sucursala E.C. Craiova, la plata sumei de 1.504,07 lei despăgubiri civile, către partea civilă Sucursala Regională de Căi Ferate Craiova la plata sumei de 10.811,92 lei despăgubiri civile, către partea civilă Regionala de Transport Feroviar de Călători Craiova la plata sumei de 15.380,88 lei despăgubiri civile.

Având în vedere adresa nr. 303/14/2010 (fila 174 dosar) emisă de Regionala de Transport Feroviar de Călători Timişoara, prin care această parte civilă a arătat că asigurătorul O.M.A. SA a despăgubit-o cu suma de 206.985 lei reprezentând remediere locomotivă EA 613 conform devizului nr. 243 din 15 septembrie 2009, prejudiciul fiind recuperat, s-a constatat prin sentinţă că s-a achitat de către asigurătorul SC O.M.A. VIG SA către această parte civilă suma de 206.985 lei despăgubiri civile, prejudiciul fiind recuperat.

Văzând dispoziţiile art. 50alin. (1) din legea nr. 136/1995 modificată, potrivit cărora despăgubirile se acordă şi pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de cheltuieli de judecată persoanelor păgubite prin avarierea ori distrugerea de bunuri, a fost obligat asigurătorul SC O.M.A. VIG SA la plata a câte 200 lei cheltuieli de judecată către fiecare dintre părţile civile SC E.C. CFR SA, sucursala E.C. Craiova, Sucursala Regională de Căi Ferate Craiova, Regionala de Transport Feroviar de Călători Craiova şi Regionala de Transport Feroviar de Călători Timişoara (reprezentând onorariu de expert la urmărirea penală).

În consecinţă, prin sentinţa penală nr. 238 din 13 decembrie 2010, Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a dispus următoarele:

A respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul N.C. prin apărător, din infracţiunea prevăzută de art. 276 alin. (1) şi (4) C. pen. raportat la art. 277 alin. (2) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 276 alin. (1) şi (4) C. pen. raportat la art. 277 alin. (1) C. pen.

În baza art. 276 alin. (1) şi (4) C. pen. raportat la art. 277 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) C. pen., art. 76 lit. a) C. pen., a condamnat inculpatul N.C. la pedeapsa de 3 ani închisoare.

A aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.

În baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o durată de 5 ani, reprezentând termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 C. pen.

A atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei s-a suspendat şi executarea pedepsei accesorii.

A obligat asigurătorul SC O.M.A. VIG SA către partea civilă SC E.C. CFR SA, sucursala E.C. Craiova, la plata sumei de 1.504,07 lei despăgubiri civile, către partea civilă Sucursala Regională de Căi Ferate Craiova la plata sumei de 10.811,92 lei despăgubiri civile, către partea civilă Regionala de Transport Feroviar de Călători Craiova la plata sumei de 15.380,88 lei despăgubiri civile.

A constatat că s-a achitat de către asigurătorul SC O.M.A. VIG SA către partea civilă Regionala de Transport Feroviar de Călători Timişoara suma de 206.985 lei despăgubiri civile, prejudiciul fiind recuperat.

A obligat asigurătorul SC O.M.A. VIG SA la plata a câte 200 lei cheltuieli de judecată către fiecare dintre părţile civile SC E.C. CFR SA, sucursala E.C. Craiova, Sucursala Regională de Căi Ferate Craiova, Regionala de Transport Feroviar de Călători Craiova şi Regionala de Transport Feroviar de Călători Timişoara.

În baza art. 191 C. proc. pen., a obligat inculpatul la plata sumei de 1300 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 200 lei reprezintă onorariu apărător oficiu.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs S.C. O.M.A. Vig" SA, în calitate de asigurător.

La data soluţionării recursului, respectiv 11 martie 2011, recurenta nu a fost prezentă, iar prin motivele scrise, depuse la dosar, a solicitat modificarea soluţiei pronunţate de instanţă sub aspectul laturii civile în sensul de a se constata că S.C. „O.M.A. Vig" SA nu este obligată la despăgubiri civile.

A apreciat că producerea prejudiciului este consecinţa coliziunii cu semiremorca pentru care deţinătorul a încheiat o poliţă RCA determinată la un alt asigurător, altul decât SC O.M.A. Vig SA.

Cu privire la valoarea prejudiciului, a precizat că instanţa de fond nu a administrat probe judiciare cu privire la dovedirea întinderii acestuia deoarece înscrisurile depuse în susţinere de părţile civile nu au valoare probantă, fiind acte emise de acestea.

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, cât şi sub toate aspectele de fapt şi de drept, Înalta Curte constată următoarele:

Instanţa a stabilit corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, procedând la încadrarea juridică corespunzătoare a faptei săvârşită de acesta.

Astfel, s-a stabilit că la data de 2 iunie 2008 inculpatul N.C. a condus autotractorul DAF, cu nr. de înmatriculare la care era cuplată semiremorca cu nr. de înmatriculare (încărcată cu pietriş), pe drumul public DC 21 de pe raza comunei Simian, jud. Mehedinţi, iar când a ajuns în intersecţia drumului public cu calea ferată, deşi indicatoarele cu care era prevăzută intersecţia şi dispozitivul de semnalizare luminoasă şi acustică erau în funcţiune, avertizându-l să se oprească, acesta nu le-a respectat şi a intrat, astfel, în coliziune cu trenul de persoane nr. 9504, care se deplasa în direcţia Dr.Tr.Severin – Craiova.

În urma coliziunii dintre tren şi autovehiculul condus de inculpat a fost distrus cantonul CFR din staţia Simian, a fost ruptă linia de contact de înaltă tensiune de la trecerea la nivel cu calea ferată a DC 21 de pe raza comunei Simian, a fost distrusă instalaţia de automatizare şi semnalizare SAT şi au fost avariate locomotiva şi trei vagoane ale trenului personal nr. 9504.

De asemenea, au fost răniţi uşor şapte călători, însă nu au depus plângere şi a fost distrus parţial gardul care împrejmuieşte locuinţa martorului F.P.

În consecinţă, instanţa a constatat, corect, că fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 276 alin. (1) şi (4) C. pen. raportat la art. 277 alin. (2) C. pen., inculpatul cauzând din culpă o catastrofă de cale ferată.

Pe latură civilă, a fost obligat asigurătorul SC „O.M.A. Vig" SA la despăgubiri civile către părţile civile SC „E.C." CFR SA, Sucursala E.C. Craiova, Sucursala Regională de Căi Ferate Craiova, Regionala de Transport Feroviar de Călători Craiova, astfel cum s-a menţionat mai sus.

Referitor la motivele de recurs formulate de asigurătorul SC „O.M.A. Vig" SA, Înalta Curte constată că sunt neîntemeiate.

Astfel, din actele dosarului rezultă că, la data producerii accidentului, 2 iunie 2008, autovehiculul cu nr. de înmatriculare, condus de inculpat la acel moment, era asigurat la SC „O.M.A. Vig" SA, filiala Agenţia Floreasca. Acest fapt reiese din baza de date CEDAM, existentă pe site-un Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor şi, prin urmare, SC „O.M.A. Vig" SA avea calitatea de asigurător în cauză, potrivit legii.

Pe de altă parte, potrivit art. 49 din Legea nr. 136/1995, modificată, asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asiguraţii răspund faţă de terţe persoane păgubite prin accidente de vehicule.

De asemenea, potrivit art. 50 alin. (1) din aceeaşi lege, despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare şi cheltuieli de judecată, persoanelor păgubite prin avarierea ori distrugerea de bunuri.

Prin urmare, legea prevede obligaţia asigurătorului de răspundere civilă de a plăti despăgubirile pentru prejudiciile de care asiguraţii răspund faţă de terţe persoane păgubite prin accidente de vehicule.

Raportând aceste texte de lege, respectiv art. 49 şi art. 50 din Legea nr. 136/1995, modificată, care sunt texte cu caracter special aplicabil în cauză, la speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că în mod corect prima instanţă a apreciat că în situaţia existenţei unor prejudicii de care asiguratul răspunde faţă de terţe persoane păgubite prin accidente de vehicule, la plata acestor despăgubiri va fi obligat numai asigurătorul, nu şi inculpatul.

În consecinţă, solicitarea recurentei asigurător SC „O.M.A. Vig" SA în sensul de a nu fi obligată la despăgubiri civile în cauză nu este întemeiată.

Faţă de aceste considerente şi constatând că alte critici nu pot fi aduse hotărârii atacate, înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta asigurător SC „O.M.A. Vig" SA împotriva sentinţei penale nr. 238 din 13 decembrie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

În temeiul art.192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligată recurenta la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta asigurător SC „O.M.A. VIG" SA împotriva sentinţei penale nr. 238 din 13 decembrie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind pe inculpatul N.C.

Obligă recurenta asigurător la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, în sumă de 200 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 martie 2011.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 968/2011. Penal. Accidentul şi catastrofa de cale ferată (art. 277 C.p.). Recurs