ICCJ. Decizia nr. 977/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 977/2011
Dosar nr. 1833/33/2010
Şedinţa publică din 11 martie 2011
Asupra recursului de faţă ;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin Decizia penală nr. 834 din 26 octombrie 2010 pronunţată în dosarul nr. 11025/211/2010 a Curţii de Apel Cluj a fost respins ca inadmisibil recursul declarat de petentul D.M., împotriva deciziei penale nr. 447 din 8 septembrie 2010 a Tribunalului Cluj.
A fost obligat petentul să plătească în favoarea statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea a reţinut că prin sentinţa penală nr. 548 pronunţată la data de 27 mai 2010 de Judecătoria Cluj-Napoca, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., s-a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petentului D.M. împotriva rezoluţiei procurorului din dosarul nr. 10.530/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca şi împotriva ordonanţei prim-procurorului adoptată în dosarul nr. 1157/II/2/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, menţinând soluţiile pronunţate.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut în fapt următoarele:
În data de 17 decembrie 2008 petentul D.M. a formulat o plângere penală prin care a reclamat săvârşirea de către numitul H.L. a infracţiunilor de ameninţare şi instigare la furt. Petentul a fost audiat pentru clarificarea obiectului plângerii de către procuror şi a susţinut că făptuitorul H.L. s-a căsătorit în secret cu fiica sa, deşi aceasta este bolnavă psihic, urmărind să obţină în acest mod casa şi terenul său. Petentul a susţinut că făptuitorul o determină pe soţia sa să săvârşească fapte penale, respectiv să sustragă bunuri de la persoanele la care lucrează ocazional, susţinând şi faptul că acesta îi adresează ameninţări, în sensul că îl va scoate din casă şi îi va vinde locuinţa (f.5 dosar fond).
În declaraţia din data de 6 martie 2009 petentul a arătat că îşi menţine plângerea formulată şi că doreşte cercetarea făptuitorului H.L. deoarece nu este de acord ca acesta să poarte numele său, atâta timp cât s-a căsătorit în mod secret cu fiica sa. Petentul a declarat că făptuitorul duce o viaţă „cu multe încălcări a legii" şi nu este de acord să fie compromis (f.17 dosar fond).
Cu ocazia actelor premergătoare efectuate de organele de poliţie a fost audiată numita V.E. – mama numitei D.L., care a declarat că fiica sa este bolnavă psihic, fără să poată preciza dacă are sau nu discernământ, arătând că aceasta o vizitează uneori fără să-i spună vreodată că făptuitorul H.L. o determină să sustragă anumite bunuri. Aceasta a menţionat că a aflat de la petent că H.L. i-a spus că de aceea s-a căsătorit cu Laura pentru a obţine casa şi a o vinde (f.23 dosar fond). Numita D.S.Z., cealaltă fiică a petentului, a declarat că se întâlneşte destul de rar cu sora sa D.L. care nu i-a spus niciodată că făptuitorul o determină să fure anumite bunuri din diverse locuri. Aceasta a menţionat că nu a fost de faţă când H.L. l-a ameninţat pe tatăl său, dar ştie că nu-l suportă întrucât întotdeauna vorbeşte rău despre el (f.24 dosar fond). Aceleaşi aspecte au fost declarate şi de numitul D.A., fiul petentului.
În data de 24 iulie 2009 organele de cercetare penală l-au căutat pe făptuitor la adresa de domiciliu şi au stabilit că s-a mutat împreună cu soţia sa, fără a putea fi stabilită noua adresă. S-au efectuat verificări şi pe str. D. unde petentul a susţinut că este posibil să locuiască făptuitorul, dar acesta nu a fost găsit, la numărul indicat de petent fiind o biserică neoprotestantă (f.28 dosar fond).
Pe baza actelor premergătoare prin rezoluţia din data de 19 august 209 s-a dispus de către procuror neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitorul H.L. în baza art. 228 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. Petentul a formulat plângere împotriva acestei soluţii care a fost respinsă de prim procuror prin ordonanţa din data de 13 noiembrie 2009.
Instanţa de fond a apreciat că în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitor, atâta timp cât din actele premergătoare efectuate în cauză nu au rezultat indicii in sensul săvârşirii infracţiunilor reclamate de către făptuitorul H.L. Instanţa a constatat că în cuprinsul plângerilor formulate petentul nu a indicat în mod concret în ce constau faptele pe care le reclamă, datele săvârşirii acestora, împrejurările concrete în care au fost comise, pentru a permite organului judiciar efectuarea tuturor actelor de urmărire penală necesare. Din declaraţiile persoanelor audiate nu a rezultat că făptuitorul a adresat ameninţări petentului sau că a determinat-o pe numita D.L. să comită infracţiuni de furt calificat sau alte fapte penale.
Referitor la solicitarea petentului ca organele judiciare să efectueze demersurile de anulare a căsătoriei intervenită între fiica sa şi făptuitor, instanţa de fond a apreciat că în mod corect s-a reţinut de către prim procuror că acest aspect este de competenţa instanţelor civile, în măsura în care sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 21 C. fam.
Prin Decizia penală nr. 447 pronunţată la data de 08 septembrie 2010 de Tribunalul Cluj, s-a respins ca nefondat recursul declarat de petentul D.M. împotriva sentinţei penale nr. 548 din 27 mai 2010 a Judecătoriei Cluj-Napoca cu motivarea că hotărârea atacată este temeinică şi legală.
Împotriva acestei decizii, petentul a formulat un nou recurs, solicitând casarea sentinţei, desfiinţarea actelor procurorului şi rejudecând cauza, să se dispună anularea căsătoriei dintre învinuitul H.L. şi fiica sa.
Potrivit art. 3851 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., sunt supuse recursului sentinţele pronunţate de judecătorii în cazul infracţiunilor prevăzute de art. 279 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., din care fac parte şi infracţiunile pentru care s-a plâns petentul.
După cum s-a arătat mai sus, în cauză s-a formulat această unică cale de atac, care a fost respinsă, situaţie în care hotărârea instanţei de fond a rămas definitivă conform art. 416 alin. (1) pct. 6 şi art. 417 C. proc. pen.
Având în vedere că împotriva unei hotărâri definitive nu se poate exercita nici o cale ordinară de atac, recursul petentului a fost respins ca inadmisibil, conform art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., prin Decizia penală nr. 834/R/2010 a Curţii de Apel Cluj.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petentul a fost obligat să plătească 100 lei în favoarea statului reprezentând cheltuieli judiciare în recurs.
Împotriva acestei ultime decizii, petentul a formulat la data de 7 decembrie 2010 o contestaţie în anulare, prin care a solicitat rejudecarea cauzei, având în vedere faptul că instanţele nu s-au pronunţat pe fondul cauzei şi nu au ţinut seama de probele arătate în plângerea petentului.
Prin Decizia penală nr. 1008/R din 15 decembrie 2010, Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de petentul D.M. împotriva deciziei penale nr. 834/R din 26 octombrie 2010 a Curţii de Apel Cluj.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a apreciat că, în cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile admiterii în principiu a cererii de contestaţie în anulare.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs contestatorul D.M., solicitând admiterea acestuia, prin cererea scrisă depusă la dosar, întrucât învinuitul nu a fost ascultat la urmărirea penală.
Examinând hotărârea atacată, Înalta Curte constată că recursul declarat de contestator este inadmisibil pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 391 C. proc. pen., instanţa examinează admisibilitatea în principiu a cererii de contestaţie prevăzută în art. 386 lit. a)-c) şi e), fără citarea părţilor.
În alin. (2) al acestui articol se prevede că instanţa admite în principiu contestaţia dacă, printre altele, motivul pe care se sprijină contestaţia este dintre cele prevăzute de art. 386 C. proc. pen.
Or, în speţă, motivul invocat de contestator, respectiv că instanţele nu au ţinut seama de probele arătate în plângerea petentului şi că nu s-au pronunţat pe fondul cauzei, nu se regăseşte între cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 386 C. proc. pen.
Prin urmare, în mod corect, instanţa a respins, ca inadmisibilă, cererea de contestaţie în anulare formulată de contestator, în cauză nefiind îndeplinite condiţiile admiterii în principiu conform art. 391 C. proc. pen.
În raport de dispoziţiile art. 3851 C. proc. pen., sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs hotărârile judecătoreşti, sentinţe sau decizii, după caz, nedefinitive.
Întrucât Decizia penală nr. 1008/R din 15 decembrie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, este definitivă, recursul petiţionarului D.M., împotriva acestei decizii, urmează să fie respins ca inadmisibil, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul contestator va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul D.M. împotriva deciziei penale nr. 1008/R din 15 decembrie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Obligă recurentul contestator la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 971/2011. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 980/2011. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
