ICCJ. Decizia nr. 995/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 995/2011
Dosar nr. 1060/59/2010
Şedinţa publică din 14 martie 2011
Asupra recursului penal de faţă;
Prin sentinţa penală nr. 269/PI din 29 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul C.V. împotriva rezoluţiei nr. 373/P/2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara din 16 august 2010.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că persoana privată de libertate C.V. a solicitat efectuarea de cercetări faţă de intimata C.C.A. – ofiţer de penitenciar în cadrul Penitenciarului Arad sub aspectul comiterii infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), constând în aceea că, pe un formular tipizat (o cerere) prin care persoana privată de libertate a solicitat aprobarea unei vizite la masă (fără geam de separare între el şi vizitator), datat 07 iunie 2010, a pus o rezoluţie, în cuprinsul căreia arată că propune a nu se aproba cererea deţinutului. Potrivit aprecierilor deţinutului, nu era îndatorirea ofiţerului împotriva căruia se îndreaptă plângerea penală să pună acea rezoluţie, pe care C.V. o apreciază ca fiind făcută cu rea credinţă.
Din actele premergătoare administrate în acest dosar (anume: plângerea penală, declaraţia persoanei private de libertate, înscrisuri, adresa cu numărul B42623/PAAR din 16 august 2010 a Penitenciarului Arad), s-a reţinut următoarea stare de fapt:
C.V., este condamnat la pedeapsa detenţiunii pe viaţă, aplicată pentru comiterea infracţiunii de omor deosebit de grav şi este încarcerat în Penitenciarul Arad, fiind clasificat în categoria deţinuţilor care execută pedeapsa privativă de libertate în regim închis de penitenciar.
La data de 07 iunie 2010, persoana privată de libertate a formulat o cerere, pe un formular tipizat, prin care a solicitat aprobarea unei vizite la masă, cu familia. Cererea sa a fost înregistrată sub numărul 354 din 07 iunie 2010, la Penitenciarul Arad, însă solicitarea de acordare a vizitei la masă a fost respinsă, aprobându-i-se doar o vizită cu dispozitiv de separare.
Pe cererea formulată de deţinutul C.V., şeful Secţiei VIII B a Penitenciarului Arad, inspectorul principal de penitenciare C.C.A., a pus o rezoluţie, în care menţionează că propune a nu fi aprobată cererea deţinutului, deoarece acesta nu are o conduită corespunzătoare şi nici nu are vreun eveniment deosebit.
În cauză, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de ofiţerul de penitenciare C.C.A., deoarece fapta pentru a cărei săvârşire a solicitat deţinutul C.V. a fi aceasta cercetată nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Astfel, potrivit prevederilor art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor constă în fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi, prin aceasta, cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane.
Or, potrivit prevederilor art. 38 (Organizarea acordării dreptului la vizită), alin. (3) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 275/2006, privind executarea pedepselor şi a altor măsuri dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, aprobat prin HGR. nr. 1897 din 21 decembrie 2006, în cazul persoanelor private de libertate, încadrate în regimul de maximă siguranţă sau închis de penitenciar, vizita se desfăşoară în spaţii special amenajate, de regulă, cu dispozitive de separare între vizitat şi vizitator, sub supraveghere vizuală.
Potrivit prevederilor alin. (4) al art. 38 din Regulament, directorul unităţii de deţinere poate aproba ca vizita să se desfăşoare în spaţii fără dispozitive de separare, în cazul persoanelor private de libertate, încadrate în regimul de maximă siguranţă sau închis, în trei situaţii limitativ prevăzute de lege, anume:
- pentru stimularea persoanelor private de libertate care au o conduită corespunzătoare, participă activ la activităţile de reintegrare socială şi îndeplinesc obiectivele stabilite în planul de evaluare şi intervenţie educativă;
- cu ocazia unor evenimente deosebite, zi de naştere, căsătorie, naşterea unui copil, decesul unui membru al familiei;
- la solicitarea membrilor Comitetului European pentru Prevenirea Torturii şi Tratamentelor sau Pedepselor Inumane sau Degradante, cu ocazia vizitelor întreprinse de aceştia în penitenciare.
Potrivit prevederilor art. 102 şi art. 112 din Secţiunea a 2-a a Regulamentului, în raport de comportarea persoanei private de libertate şi dacă este în interesul resocializării, directorul locului de deţinere poate aproba ca vizita să se desfăşoare fără dispozitiv de separare.
Aşadar, din lecturarea dispoziţiilor legale anterior menţionate, a rezultat că, în cazul persoanelor private de libertate încadrate în regimul de maximă siguranţă sau închis de penitenciar, regula o constituie desfăşurarea vizitei în spaţii special amenajate, de regulă cu dispozitiv de separare între vizitat şi vizitator şi numai în mod special, în situaţiile prevăzute de art. 38 alin. (4) din Regulament, fără dispozitiv de separare.
Or, la data formulării cererii prin care a solicitat să i se acorde dreptul la vizită fără dispozitiv de separare (07 iunie 2010), deţinutul C.V. era clasificat în categoria persoanelor private de libertate care execută pedeapsa în regim de maximă siguranţă, regimul de executare a pedepsei fiindu-i schimbat din cel de maximă siguranţă în cel închis de penitenciar, la data de 13 iulie 2010.
Prin urmare, faptul că ofiţerul de penitenciare C.C.A., şeful Secţiei VIII B a Penitenciarului Arad, a propus directorului unităţii de deţinere în care este încarcerat C.V., printr-o rezoluţie, să nu i se acorde dreptul la vizită fără dispozitiv de separare între vizitat şi vizitator, nu constituie o îndeplinire defectuoasă a atribuţiilor sale de serviciu, cu consecinţa producerii unei vătămări a intereselor legale ale lui C.V. Aşa cum s-a arătat, aprobarea unei vizite persoanelor private de libertate, aflate în regim de maximă siguranţă sau închis de penitenciar, fără dispozitiv de separare între vizitat şi vizitator se face doar în mod excepţional, în cazurile prevăzute de art. 38 alin. (4) din Regulament, Decizia de aprobare fiind a directorului unităţii de deţinere şi nu a şefilor de secţii sau altor cadre cu funcţii de comandă din penitenciar şi independentă de propunerile acestora.
Pe de altă parte, executarea pedepselor se desfăşoară sub supravegherea, controlul şi autoritatea judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate, căruia deţinutul C.V. i se putea plânge (potrivit prevederilor art.38 alin. (2) din Legea nr. 275/2006) împotriva măsurilor privitoare la exercitarea drepturilor persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate, luate de către administraţia penitenciarului, dacă aprecia că refuzul de a i se aproba o vizită fără dispozitiv de separare este nelegală, plângere ce putea fi formulată în termen de 10 zile de la data la care a luat la cunoştinţă de măsura luată de administraţia locului de deţinere (drept de care autorul plângerii penale nu a uzat).
Împotriva acestei rezoluţii petentul C.V. a formulat plângere la Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, care a fost respinsă ca neîntemeiată prin rezoluţia din 16 septembrie 2010, în dosarul nr. 987/II/2/2010.
Ulterior, a formulat plângere împotriva rezoluţiei, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, solicitând admiterea acesteia şi continuarea cercetărilor faţă de făptuitoare pentru infracţiunea reclamată.
În motivare s-a arătat că, făptuitoarea a săvârşit infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanei, întrucât aceasta a minţit în legătură cu comportamentul său în detenţie, astfel încât să influenţeze negativ rezoluţia finală a cererii sale.
Prin rezoluţia procurorului nu s-a ţinut seama de copia încheierii judecătorului delegat de penitenciar pronunţată în dosarul nr. 823 din 30 iunie 2010, copie depusă la dosarul de cercetare penală, prin care s-a dispus trecerea sa într-un regim de detenţie mai puţin sever, tocmai datorită comportamentului său corespunzător şi al străduinţelor sale în cadrul activităţilor socio-educative.
În raport de această stare de fapt petentul consideră că făptuitoarea a săvârşit faţă de el o infracţiune de abuz în serviciu, întrucât cele consemnate pe marginea cererii sale cu privire la cererea de vizită la masă, cum că nu ar avea o conduită corespunzătoare şi nici vreun comportament deosebit, s-a făcut cu rea credinţă de făptuitoare, deoarece nu era în atribuţiile ei să pună acea rezoluţie.
Analizând plângerea petentului în raport cu actele şi lucrările din dosarulcauzei constată că, aşa cum şi procurorul a arătat, legislaţia în materia executării pedepselor nu a fost încălcată cu privire la petent pentru motivele arătate în cuprinsul rezoluţiei la care instanţa a adăugat următoarele:
Făptuitoarea C.C.A. are în cadrul Penitenciarului Arad, unde petentul este încarcerat, calitatea de ofiţer de penitenciar şi potrivit legislaţiei referitoare la statutul său, este de asemenea însărcinată cu reeducarea persoanelor aflate în detenţie, având cu alte cuvinte atribuţii referitor la reintegrarea socială a deţinuţilor, inclusiv cu privire la petent.
În acest context, făptuitoarea a considerat că petentul nu are conduita necesară, pentru a i se acorda dreptul de vizită la masă şi a făcut o asemenea propunere, Decizia de aprobare nefiind însă în atribuţiile acesteia ci a directorului penitenciarului, care poate decide independent de propunerea făcută, însă aceasta nu poate constitui o îndeplinire defectuoasă a atribuţiilor de serviciu de către făptuitoare de vreme ce atribuţiile sale de serviciu îi permit să facă propunerea menţionată.
Prin urmare, făptuitoarea are potrivit legii dreptul de a face aprecieri cu privire la comportamentul general al deţinuţilor, iar în cazul în care aceştia consideră că un drept prevăzut de lege le-a fost afectat, precum în speţă, pot face la rândul lor, potrivit art. 38 alin. (2) din Legea nr.275/2006, plângere la judecătorul delegat privind executarea pedepselor.
Neîncălcând nicio atribuţie din cele prevăzute de lege cu rea credinţă, dimpotrivă uzând de atribuţiile sale legale în ce îl priveşte pe petent, nu se poate susţine că făptuitoarea a săvârşit infracţiunea reclamată.
Petentul afirmă, în esenţă, că atunci când făptuitoarea i-a evaluat cu caracter general comportamentul nu a avut nicio bază obiectivă pentru a-l caracteriza ca necorespunzător, însă instanţa observă că din adresa nr. B 4263/PAAR din 16 august 2010 a Penitenciarului Arad, aflată la fila 8 din dosarul de urmărire penală, rezultă că la acea dată, acesta era inclus în categoria persoanelor private de libertate cu grad sporit de risc, cu menţiunea „atac cadre" şi că a fost sancţionat disciplinar de trei ori.
Chiar dacă ulterior a fost recompensat de 7 ori, fiindu-i ridicate sancţiunile disciplinare aplicate, nu se poate susţine că părerea făptuitoarei a fost pur abuzivă fără nicio bază faptică rezonabilă.
Faptul că petentul nu este supus vreunui abuz din partea cadrelor de penitenciar în general, rezultă şi din împrejurarea că printr-o încheiere a judecătorului delegat cu executarea pedepselor (fila 7 dosar urmărire penală), din data de 09 iulie 2010, la o lună de la incidentul reclamat i s-a schimbat regimul de executare a pedepsei din cel de maximă siguranţă în cel închis.
Împotriva sentinţei penale nr. 269/PI din 29 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, a declarat recurs petiţionarul C.V.
La termenul din 14 martie 2010, petiţionarul, personal, a arătat că înţelege să-şi retragă recursul declarat în cauză, motiv pentru care Înalta Curte, în baza dispoziţiilor art. 3854 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 369 C. proc. pen., va lua act de manifestarea de voinţă a acestuia.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Ia act de retragerea recursului declarat de petiţionarul C.V. împotriva sentinţei penale nr. 269/PI din 29 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat..
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 980/2011. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 210/2011. Penal. Iniţiere, constituire de... → |
|---|
