ICCJ. Decizia nr. 1012/2012. Penal

Decizii penale ICCJ 2012

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1012/2012

Dosar nr. 8892/3/2011

Şedinţa publică din 4 aprilie 2012

Asupra recursului de faţă:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 489 din 30 mai 2011, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a dispus respingerea, ca neîntemeiată, a cererii inculpatului A.C.N., de schimbare a încadrării juridice a faptei din art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. c) - art. 176 lit. a) C. pen. în art. 182 alin. (2) C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptei inculpatului A.C.N. din tentativă la omor deosebit de grav prev. de art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. c) - 176 lit. a) C. pen. în tentativă la omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. c) C. pen.

În baza art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. c) C. pen. şi art. 3201 C. proc. pen. a condamnat pe inculpatul A.C.N. la 5 ani închisoare.

În baza art. 65 C. proc. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei închisorii.

A făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive de la data de 16 septembrie 2010 la zi.

În temeiul art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a menţinut starea de arest a inculpatului.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti nr. 3612/P/2010 din 04 februarie 2011, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului A.C.N. pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat şi deosebit de grav, prev. de art. 20 rap. la art. 174, 175 alin. (1) lit. c), art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen.

Tribunalul a reţinut că în noaptea de 12/13 septembrie 2010, inculpatul A.C.N. s-a întors la domiciliul său, revenind din Franţa, unde lucra în domeniul construcţiilor din aprilie 2010.

În locuinţă se aflau soţia sa A.M.E. şi fiul celor doi, A.A., în vârstă de 13 ani, care dormeau.

Inculpatul a început să consume băuturi alcoolice şi să-i aducă reproşuri soţiei pentru că făcuse cheltuieli excesive, acuzând-o că în lipsa sa a întreţinut relaţii extraconjugale cu alţi bărbaţi.

În acest context, inculpatul a început să o lovească pe partea vătămată A.M.E., aplicându-i numeroase lovituri cu pumnii şi picioarele în zona capului, abdomenului, membrelor, smulgându-i părul din cap. Agresiunea inculpatului asupra părţii vătămate s-a derulat pe parcursul nopţii de 12/13 septembrie 2010, pe durata a câtorva ore.

A doua zi, 13 septembrie 2010, în jurul orelor 21.00, după ce inculpatul şi partea vătămată s-au deplasat la locul de muncă al părţii vătămate - casieră la C. - la întoarcerea acasă, inculpatul a continuat să lovească victima, cu pumnii şi picioarele la nivelul abdomenului, alungând-o din locuinţă. Partea vătămată s-a refugiat în locuinţa vecinei sale, martora S.D. unde a înnoptat, iar a doua zi dimineaţă - 14 septembrie 2010 s-a dus la locuinţa altei vecine, martora N.L., fiind anunţate poliţia şi salvarea întrucât starea părţii vătămate se agrava progresiv.

A fost transportată de urgenţă la Spitalul de Urgenţă B.A., unde a fost supusă unei intervenţii chirurgicale.

Astfel, cum rezultă din actele medicale (bilet externare Spital Clinic de Urgenţă B.A.), victima A.M.E. (în vârstă de 33 de ani), a suferit numeroase leziuni traumatice: traumatism toraco-abdominal, traumatism cranio-cerebral minor, traumatism cranio-facial, echimoze orbitale bilaterale, hematom epicranian, hemoperitoneu masiv prin ruptură traumatică de splină, contuzie coadă de pancreas, contuzie hepatică, contuzie unghi splenic al colonului, contuzie de bazin.

Din raportul de expertiză medico-legală din 28 ianuarie 2011, a reieşit că partea vătămată A.M.E. a prezentat leziuni traumatice care au putut fi produse prin lovire repetată cu corp dur. Leziunile pot data din 13 septembrie 2010, necesită 30 de zile de îngrijiri medicale. Leziunile traumatice abdominale (ruptură de splină cu hemoperitoneu consecutiv, pentru care s-a intervenit chirurgical) au pus în primejdie viaţa victimei. Prezintă pierdere de organ şi infirmitate fizică posttraumatică (lipsa splinei - splenectomie, impusă de ruptura posttraumatică a splinei) în legătură directă de cauzalitate cu traumatismul suferit.

S-a concluzionat că partea vătămată A.M.E. a prezentat la 13 septembrie 2010 leziuni traumatice care s-au produs prin loviri repetate cu corp dur, pentru care a necesitat 30 zile îngrijiri medicale. Leziunile traumatice i-au pus viaţa în primejdie. Prezintă infirmitate fizică prin lipsă de organ, splină.

Situaţia de fapt reţinută a fost stabilită, conform disp. art. 3201 alin. (4) C. proc. pen., pe baza materialului probator administrat în cursul urmăririi penale, fiind coroborate declaraţiile inculpatului A.C.N., care a recunoscut fapta şi a descris modalitatea de săvârşire a infracţiunii, cu depoziţiile părţii vătămate A.M.E., ale martorilor N.L., V.M., S.D., procesului-verbal de cercetare la faţa locului, inclusiv cu concluziile raportului de expertiză medico-legală.

Martorele N.L., V.M., S.D., au declarat că partea vătămată era într-o stare gravă, cu numeroase leziuni pe mâini, corp şi picioare, cu ochii tumefiaţi, smocuri de păr lipsă şi faţa desfigurată.

Prima instanţă a apreciat că probele strânse pe parcursul urmăririi penale enumerate mai sus, dovedesc pe deplin că inculpatul A.C.N. a comis infracţiunea de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. c) C. pen.

Sub aspectul laturii obiective, s-a constatat că a existat o acţiune de lovire repetată a victimei executată de inculpat cu pumnii şi picioarele, într-o zonă vitală cum este aceea a regiunii abdominale, faciale, cu urmarea producerii unor leziuni traumatice ce au pus în primejdie viaţa victimei şi a unei infirmităţi fizice prin pierderea unui organ (splină).

Cât priveşte latura subiectivă a infracţiunii de tentativă la omor calificat, Tribunalul a apreciat că este îndeplinită, inculpatul acţionând cu intenţie indirectă.

S-a arătat că atât în literatura de specialitate cât şi în practica judiciară, s-a subliniat că intenţia de a ucide trebuie stabilită în fiecare caz în raport cu toate împrejurările concrete ale cauzei, cum sunt: instrumentul folosit de făptuitor, regiunea corpului lovită, numărul şi intensitatea loviturilor, raporturile dintre infractor şi victimă, atitudinea făptuitorului după comiterea faptei, etc.

În speţă, instanţa a apreciat că împrejurarea că leziunile traumatice produse prin activitatea infracţională a inculpatului au necesitat 30 zile îngrijiri medicale, nu este determinantă, intenţia de a ucide fiind redată de zona lovită (facială, abdominală), zone vitale ale corpului, numeroasele lovituri aplicate cu pumnii şi picioarele pe durata mai multor ore şi intensitatea deosebită a acestora ce au determinat punerea în primejdie a vieţii, infirmitate fizică prin pierderea unui organ.

În aceste condiţii,s-a considerat că inculpatul a avut reprezentarea rezultatului faptei sale pe care, chiar dacă nu l-a dorit, l-a acceptat, ceea ce pe plan subiectiv caracterizează activitatea infracţională ca o tentativă la infracţiunea de omor.

În cauza dedusă judecăţii, s-a constatat că fapta inculpatului A.C.N. s-a realizat prin mai multe acte de executare, prin lovituri succesive aplicate părţii vătămate, dar care toate împreună sunt cuprinse într-o activitate infracţională unică, de tentativă de omor.

S-a apreciat că acţiunile inculpatului de lovire repetată a victimei, cu pumnii şi picioarele la nivelul capului, abdomenului cu consecinţa producerii unor leziuni traumatice care au pus în primejdie viaţa victimei şi pierderea unui organ (splină), caracterizează latura obiectivă a tentativei la omor şi nu depăşesc pe cele proprii acţiunii de a ucide.

Instanţa de fond a reţinut că prin lovirea repetată a victimei pe durata mai multor ore, i-au fost pricinuite suferinţe fizice, însă s-a apreciat că acestea sunt inerente oricărei acţiuni cu violenţă prin care se doreşte suprimarea vieţii unei persoane.

Prin urmare, prima instanţă a considerat că nu poate fi reţinută că fapta de tentativă de omor a fost săvârşită de inculpat prin cruzimi.

În ceea ce priveşte cererea formulată de inc. A.C.N., prin apărător, de schimbare a încadrării juridice în infracţiunea de vătămare corporală gravă prev. de art. 182 alin. (2) C. pen., Tribunalul a apreciat-o ca neîntemeiată întrucât lovirea victimei cu pumnii şi picioarele, în regiuni vitale (abdominală, facială) cu consecinţa producerii unor leziuni traumatice ce au necesitat 30 zile de îngrijiri medicale, cu punerea în primejdie a vieţii victimei şi pierderea unui organ (splină), constituie tentativă la infracţiunea de omor, iar nu infracţiunea de vătămare corporală gravă, deoarece într-o atare situaţie, numai datorită unor împrejurări exterioare, rezultatul letal sau periculos pentru viaţă nu s-a produs.

Faţă de zona corporală vizată, intensitatea loviturilor aplicate repetat cu pumnii şi picioarele, instanţa de fond a arătat că nu se poate susţine că inculpatul nu a prevăzut posibilitatea producerii decesului victimei, rezultat pe care cel puţin l-a acceptat; împrejurarea că acesta nu s-a produs din motive independente de voinţa autorului nu are nicio influenţă asupra vinovăţiei şi nu pot determina încadrarea faptei în art. 182 alin. (2) C. pen.

Sub aspectul laturii civile, instanţa a reţinut că partea vătămată A.M.E. a solicitat despăgubiri materiale în cuantum de 22.500 euro, echivalent în RON, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare şi daune morale în sumă de 22.500 euro, echivalent în RON pentru suferinţele fizice şi psihice pricinuite de incidentul petrecut la data de 13 septembrie 2010.

În ceea ce priveşte despăgubirile materiale, instanţa a constatat că nu au fost probate şi prin urmare nu pot fi acordate părţii vătămate.

Deşi cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, instanţa de fond a relevat că daunele morale se stabilesc prin apreciere, ca urmare a aplicării criteriilor referitoare la consecinţele negative suferite de cei în cauză, în plan psihic şi afectiv, importanţa valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate, etc. În speţă, Tribunalul a apreciat că partea civilă A.M.E. a suferit un prejudiciu moral generat de suferinţele fizice, psihice urmare a agresiunii inculpatului, necesitând internare medicală în perioada 14 septembrie 2010 - 22 septembrie 2010 şi o intervenţie chirurgicală şi în consecinţă, constatând îndeplinite condiţiile legale, se impune obligarea inculpatului la plata daunelor morale către partea civilă A.M.E., în temeiul disp. art. 346 C. proc. pen. comb. cu art. 14 C. proc. pen. în ref. la art. 998 şi urm. C. civ.

În ceea ce priveşte stabilirea cuantumului daunelor morale, Tribunalul a avut în vedere ca acestea să nu constituie nici venituri nejustificate pentru partea civilă şi nici să nu aibă consecinţe pecuniare excesive asupra inculpatului. Astfel, s-a menţionat că inculpatul va fi obligat către partea civilă la plata sumei de 20.000 euro, în echivalent în RON la cursul B.N.R. de la data efectuării plăţii cu titlu de daune morale. Tribunalul apreciază că suma de bani este rezonabilă, de natură a constitui o reparaţie echitabilă a prejudiciului moral suferit de partea civilă.

Tribunalul a constatat că victima a fost internată la Spitalul Clinic de Urgenţă B.A. în perioada 14 septembrie - 22 septembrie 2010, beneficiind de îngrijiri medicale de specialitate, conform decontului depus la dosar, astfel că unitatea spitalicească a solicitat despăgubiri civile în cuantum de 4.221,20 RON reprezentând cheltuieli de spitalizare, sumă la care se justifică a fi obligat inculpatul, fiind întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale.

La individualizarea pedepsei tribunalul a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de textul de lege, gradul de pericol social şi împrejurările comiterii faptei, circumstanţele reale în care a fost comisă fapta, împrejurările care atenuează răspunderea penală şi datele care circumstanţiază persoana inculpatului.

Astfel, s-a reţinut că inculpatul este necunoscut cu antecedente penale, este tânăr, în vârstă de 36 de ani, din caracterizările depuse la dosar reieşind conduita bună a acestuia atât la locul de muncă cât şi în societate. De asemenea, s-au avut în vedere şi dispoziţiile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., potrivit cărora, beneficiază, în cazul închisorii, de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzută de lege.

Pe de altă parte, trebuie avută în vedere şi împrejurarea că inculpatul a manifestat o comportare agresivă, violentă faţă de soţia sa şi anterior incidentului petrecut la 13 septembrie 2010, dovadă fiind plângerile depuse la poliţie de partea vătămată împotriva soţului său pentru infracţiuni de ameninţare şi loviri, dar şi depoziţia martorei V.M.N., care a relatat că în trecut partea vătămată a fost lovită de inculpat, fiind internată cu multiple fracturi costale.

Împotriva acestei hotărâri au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul A.C.N.

Prin Decizia penală nr. 298 din 6 octombrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, au fost respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi de inculpatul A.C.N.

S-a computat prevenţia inculpatului de la 15 septembrie 2010 la zi şi s-a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului A.C.N.

A fost obligat inculpatul la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare datorate statului.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de control judiciar a reţinut, în opinia majoritară, că probatoriul administrat în cauză este concludent şi suficient în stabilirea atât a existenţei faptei deduse judecăţii, cât şi a săvârşirii ei cu vinovăţie, de către inculpatul A.C.N.

Similar instanţei fondului, Curtea a constatat că fapta inculpatului A.C.N. a constat în lovirea, în mod repetat, pe durata mai multor ore, cu pumnii şi picioarele în zone vitale, a soţiei sale, partea vătămată A.M.E., punându-i viaţa în primejdie şi ducând la pierderea unui organ (splina) de către aceasta, în drept, fapta sa întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor calificat prev.de art. 20 rap la art. 174 - 175 lit. c) C. pen.

Curtea şi-a însuşit punctul de vedere al judecătorului fondului sub acest aspect, complinind motivarea în sensul că practica şi literatura de specialitate au statuat că pentru existenţa infracţiunii de tentativă la omor deosebit de grav, săvârşit prin cruzimi, este necesar ca inculpatul să fi provocat uciderea victimei în chinuri, prin folosirea, în mod lent, a unor procedee prelungite, care nu trebuie confundate cu suferinţele inerente oricărei fapte de tentativă la omor. Cruzimile sunt acte de chinuire suplimentară a victimei, comise voit, conştient că astfel i se amplifică suferinţele (a se vedea în acest sens: C.S.J., completul de 9 judecători, Decizia nr. 100/2002). Altfel spus, făptuitorul dublează suferinţa victimei dovedind o ferocitate ieşită din comun.

Conchizând, s-a considerat că prin folosirea de cruzimi se înţelege utilizarea unor mijloace şi procedee sălbatice, nemiloase, care depăşesc pe cele proprii ale activităţii de a ucide şi care cauzează victimei mari dureri, prelungite în timp.

În consecinţă, s-a considerat că schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. c) - 176 lit. a) C. pen. în art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. c) C. pen. este legală, bazându-se pe probele cauzei, şi din aceleaşi motive s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulate de inculpat în infracţiunea de vătămare corporală gravă, prev.de art. 182 alin. (2) C. pen., ca întemeiată. Şi sub acest aspect s-a arătat că faţă de zona corporală vizată (abdominală şi facială), intensitatea loviturilor aplicate repetat cu pumnii şi picioarele şi urmările acestora care au provocat leziuni ce au necesitat 30 de zile de îngrijiri medicale, cu punerea în primejdie a vieţii victimei şi pierderea unui organ (splină), nefiind necesar ca inculpatului să se folosească de instrumente apte de a produce moartea victimei, sunt incidente în cauză disp. art. 174 - 175 lit. c) C. pen.

Referitor la individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului de instanţa fondului, Curtea a considerat că aceasta s-a făcut prin raportare la toate criteriile generale prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), fiind just cuantificată vis-a-vis de circumstanţele personale ale inculpatului şi de cele reale ale faptei, fiind aptă să atingă scopul pedepsei prev. de art. 52 C. pen., cel educativ şi punitiv. S-a considerat că o pedeapsă prea severă, în raport cu criteriile anterior menţionate, poate fi ineficientă şi poate conduce la obţinerea unui efect contrar celui vizat, reinserţia socială a inculpatului, reducând perspectivele de reintegrare socială a persoanei condamnate.

Prin urmare, apreciindu-se că pedeapsa nu este un scop în sine, la stabilirea acesteia instanţa trebuind să aibă în vedere aptitudinea inculpatului de a se reeduca sub influenţa sa, Curtea a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului corespunde pericolului faptei, circumstanţelor săvârşirii ei şi circumstanţelor personale ale inculpatului, relevate de lipsa antecedentelor penale, conduita bună a acestuia la locul de muncă, dându-se semnificaţia cuvenită funcţiei de reeducare a pedepsei, considerându-se just că în cauză există suficiente elemente care să convingă către o reinserţie socială facilă a inculpatului.

Cu privire la al treilea motiv de apel al Parchetului - neaplicarea disp. art. 64 lit. d) şi e) C. pen., ca pedeapsă accesorie şi complementară - Curtea a considerat că nu se impune ca inculpatul să fie decăzut din drepturile părinteşti, având în vedere că din probele cauzei a reieşit că prin fapta săvârşită nu s-a tulburat echilibrul emoţional şi sufletesc, existent între tată şi fiu, cu atât mai mult cu cât acesta a plecat să muncească în străinătate tocmai pentru a-i asigura condiţii materiale mai bune pentru creştere şi educare iar fapta pendinte nu a fost îndreptată asupra propriului copil.

Împotriva deciziei, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpatul A.C.N.

Reprezentantul Ministerului Public a invocat cazurile de casare prev. de art. 385 pct. 17, 172 şi pct. 14 C. proc. pen. susţinând că a criticat hotărârile pronunţate pentru nelegalitate şi netemeinicie sub aspectul:

- greşitei schimbări de încadrare juridică prin înlăturarea dispoziţiilor art. 176 lit. a) C. pen.;

- neaplicării dispoziţiilor art. 64 lit. d), e) C. pen. ca pedeapsă accesorie şi ca pedeapsă complementară în raport de circumstanţele concrete de săvârşire a faptei;

- greşitei individualizări a pedepsei, în mod disproporţionat fată de gradul de pericol social concret al activităţii infracţionale a inculpatului şi faţă de persoana acestuia.

În susţinerea recursului, inculpatul A.C.N. a invocat cazurile de casare prev. de art. 3859 16 pct. 17 şi pct. 14 C. proc. pen., solicitând:

- în principal, schimbarea încadrării juridice din tentativă la infracţiunea prev. de art. 174 - 175 lit. c) C. pen. în infracţiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., arătând că inculpatul nu a avut intenţia de a-şi ucide soţia şi în raport de această nouă încadrare juridică, aplicarea unei pedepse în consecinţă;

- în subsidiar, reducerea pedepsei pe care o apreciază ca fiind prea aspră.

Examinând cauza prin prisma motivelor de casare invocate şi prev. de art. 3859 pct. 17, 172 şi 14 C. proc. pen., precum şi din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată ca recursul promovat de procuror este întemeiat.

Potrivit art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când faptei săvârşite i s-a dat o greşită încadrare juridică.

Din materialul probator administrat rezultă că, pe parcursul zilei de 13 septembrie 2010, în repetate rânduri, recurentul inculpat A.C.N., în timp ce se afla în locuinţa sa, i-a aplicat soţiei sale, partea vătămată A.M.E., mai multe lovituri cu pumnii şi picioarele la nivelul capului, toracelui, abdomenului şi membrelor, provocându-i traumatism cranio-cerebral minor, echimoze orbitale bilaterale, hematom epicranian, hemoperitoneu masiv prin ruptură de splină, contuzie coadă de pancreas, contuzie hepatică, contuzie unghi splenic al colonului, contuzie de bazin, conform foii de observaţie întocmită la Spitalul Clinic de Urgenţă B.A.

Prin raportul de expertiză medico-legală din 28 ianuarie 2011 s-a concluzionat că partea vătămată A.M.E. prezintă leziuni traumatice care au putut fi produse prin loviri repetate cu corp dur, pentru care a necesitat 30 zile de îngrijiri medicale, iar ruptura de splină pentru care s-a intervenit chirurgical i-a pus în primejdie viaţa şi prezintă pierdere de organ şi infirmitate fizică posttraumatică.

Partea vătămată A.M.E. a declarat că în 13 septembrie 2010, în jurul orelor 1:00 - 2:00 a venit acasă, la garsoniera unde locuiau, soţul său, inculpatul A.C.N. care s-a întors din Franţa, unde lucrase în construcţii, fără a anunţa în prealabil, fiind „în stare de ebrietate şi pus pe scandal". Reproşându-i că a amanetat bijuteriile şi că are relaţii extraconjugale, inculpatul a început să o lovească în mod repetat, cu pumnii şi picioarele, în zona capului, trunchiului şi membrelor, pe parcursul întregii zile de 13 septembrie 2010, oprindu-se pentru a fuma şi a consuma băuturi alcoolice. La această agresiune a asistat şi copilul lor, în vârstă de 13 ani, care a lipsit numai cât timp a fost la o farmacie, iar în jurul orei 21:00 - 22:00, partea vătămată a declarat că inculpatul i-a solicitat să meargă la locul său de muncă SC C.R. SA, unde s-a deplasat împreună cu acesta, care a încercat să afle de la agenţii de pază date despre bărbaţii cu care ar fi avut relaţii extraconjugale.

Agresiunea a continuat atât în drumul către locul de muncă al părţii vătămate, cât şi ulterior, la întoarcerea în domiciliu, de unde, după un timp, inculpatul a izgonit-o, partea vătămată refugiindu-se la o vecină, iar a doua zi dimineaţa a anunţat poliţia şi salvarea, fiind condusă la spital unde a suferit o intervenţie chirurgicală.

În primă instanţă, inculpatul a optat pentru judecarea în procedura simplificată prevăzută de art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., recunoscând săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei.

Referitor la critica adusă de Parchet privind greşita încadrare juridică dată faptei în tentativă la omor calificat, în loc de tentativă la omor deosebit de grav (prin cruzimi), Înalta Curte apreciază că aceasta este neîntemeiată.

Omorul se consideră săvârşit prin cruzimi atunci când inculpatul a conceput şi executat fapta în aşa fel încât a produs victimei suferinţe mari, prelungite în timp, care depăşesc cu mult suferinţele inerente acţiunii de ucidere.

În cauză, prin mijloacele de probă administrate s-a dovedit, într-adevăr, că acţiunile de violenţă fizică exercitate de inculpatul A.C.N. asupra părţii vătămate A.M.E. s-au desfăşurat pe durata unei zile întregi (13 septembrie 2010), dar se constată că acestea nu au fost continue, ci repetate, la intervale mai mari sau mai mici de timp şi, ceea ce este esenţial, acestea nu au produs părţii vătămate suferinţe mari. În acest sens este împrejurarea că, deşi agresarea fizică a părţii vătămate a început în jurul orei 1:00 - 2:00, aceasta a putut să-l însoţească pe inculpat în jurul orei 21:00 - 22:00 cu un mijloc de transport în comun, la locul său de muncă, unde acesta a verificat dacă partea vătămată a întreţinut relaţii extraconjugale.

Se apreciază că, dacă suferinţele cauzate părţii vătămate ar fi fost mari, acestea ar fi pus-o pe partea vătămată în imposibilitate de a pleca de acasă cu inculpatul la locul său de muncă şi, apoi, de a se întoarce cu acesta la locuinţa comună.

Fără a minimaliza suferinţele părţii vătămate, se consideră că acestea nu au îmbrăcat o formă a gravităţii care să se circumscrie „cruzimilor", ca circumstanţă agravantă specială a omorului calificat, având în vedere şi faptul că după ce a fost dată afară din casă de inculpat, partea vătămată s-a deplasat la vecina sa S.D., unde a mâncat şi s-a culcat, iar salvarea şi organele de poliţie au fost anunţate în dimineaţa de 14 septembrie 2010, în jurul orei 10:00.

Leziunile au fost cauzate părţii vătămate prin lovire repetată cu mâinile şi picioarele de către recurentul inculpat, situaţie care se apreciază ca nefiind din categoria metodelor şi mijloacelor de chinuire a victimei, caracteristică omorului deosebit de grav.

Instanţa de recurs consideră că nu este dovedit nici aspectul de ferocitate cu care recurentul inculpat A.C.N. a săvârşit fapta, netrezind în conştiinţa celor din jur un sentiment de oroare.

Martora S.D. care a observat partea vătămată imediat după ce aceasta a părăsit propria locuinţă, a descris leziunile pe care le prezenta (faţa tumefiată, un ochi umflat, vânătăi în zonele costale şi smocuri de păr lipsă din cap), reacţionând în sensul semnalării organelor de poliţie şi a salvării, abia în dimineaţa zilei următoare, în jurul orei 10:00, aceeaşi atitudine de relativă pasivitate, care nu este specifică sentimentului de oroare pe care îl presupune cruzimile în cazul omorului deosebit de grav, fiind manifestată şi de martorele V.M. şi N.L. care au luat cunoştinţă de starea părţii vătămate şi au văzut-o pe aceasta în dimineaţa zilei de 14 septembrie 2010, ora 7:00.

Prin urmare, se apreciază că suferinţele produse părţii vătămate A.M.E. au fost suferinţe pe care le implică, în mod firesc, activitatea de ucidere, inculpatul nedovedind o periculozitate socială cu totul ieşită din comun, astfel că fapta sa nu constituie tentativă la infracţiunea de omor deosebit de grav.

Nici critica recurentului inculpat A.C.N. privind încadrarea juridică dată faptei, nu poate fi primită, întrucât fapta sa nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de vătămare corporală gravă ci ale tentativei la infracţiunea de omor calificat.

În acord cu instanţele de fond se reţine că recurentul inculpat a acţionat cu intenţia indirectă de a suprima viaţa părţii vătămate, având în vedere modalitatea de comitere a faptei (lovituri repetate cu pumnii şi picioarele), zonele corporale vizate prin loviturile aplicate (facială şi abdominală) şi leziunile traumatice produse (inclusiv ruptură de splină cu hemoperitoneu consecutiv pentru care s-a intervenit chirurgical), cu punerea vieţii în primejdie. Potrivit art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când hotărârea este contrară legii sau prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii.

Înalta Curte consideră că, faţă de menirea pedepselor complementare care îndeplinesc alături de pedeapsa principală funcţiile de constrângere, de reeducare şi de exemplaritate, se impune a se interzice recurentului inculpat A.C.N. drepturile părinteşti şi dreptul de a fi tutore sau curator, în raport de circumstanţele concrete de săvârşire a faptei.

Inculpatul a comis tentativa la infracţiunea de omor calificat împotriva părţii vătămate A.M.E., în prezenţa fiului lor minor, în vârstă de 13 ani, astfel că se justifică interzicerea drepturilor părinteşti şi de a fi tutore sau curator, prevăzută de art. 64 lit. d), e) C. pen., atât ca pedeapsă complementară, cât şi ca pedeapsă accesorie.

Această împrejurare rezultă fără dubiu din mijloacele de probă administrate în faza de urmărire penală, pe care recurentul inculpat şi le-a însuşit în totalitate, prin solicitarea de a fi judecat în conformitate cu procedura reglementată de art. 3201 C. proc. pen.

Chiar în referatul de evaluare întocmit în cursul judecării apelului s-a reţinut că agresiunile asupra victimei s-au petrecut în prezenţa copilului, „domnul A. susţinând că rugăminţile, lacrimile şi teama fiului său i-au mai atenuat manifestările violente din noaptea în care s-a reîntors din Franţa."

Prin urmare, se apreciază întemeiată critica formulată de Parchet, în sensul omisiunii instanţelor de fond de a interzice ca pedeapsă complementară şi accesorie, nu doar drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., ci şi pe cele prevăzute de lit. d) şi lit. e) ale aceluiaşi articol.

Potrivit art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată recurentului inculpat A.C.N., egală cu minimum special prevăzut de lege pentru infracţiunea comisă, în condiţiile reducerii limitelor speciale de pedeapsă cu o treime în condiţiile art. 3201 C. proc. pen., nu reflectă gradul de pericol social concret al faptei comise şi nici datele ce caracterizează persoana inculpatului, astfel încât, urmează ca pedeapsa să fie majorată, fiind întemeiat recursul promovat de procuror sub acest aspect.

În procesul de individualizare a pedepsei, instanţa de recurs are în vedere atât aspectele care pledează în favoarea inculpatului, cât şi cele care reclamă o sancţiune mai severă, considerând că scopul pedepsei va fi atins numai prin majorarea cuantumului pedepsei aplicate.

Recurentul inculpat a recunoscut fapta, a susţinut că o regretă şi conştientizează gravitatea acesteia şi înţelege influenţa negativă a alcoolului, după cum s-a consemnat în Referatul de evaluare. Are o pregătire educaţională medie, a lucrat de timpuriu, a avut stabilitate la locurile de muncă, unde a muncit în domenii variate. Prin caracterizările depuse de SC M.C. SRL, unde inculpatul a lucrat în perioada 1 octombrie 2005 - 1 octombrie 2009 în funcţia de şofer şi distribuitor, precum şi prin cea depusă de SC S.G. SRL, unde a fost angajat ca şofer în perioada 15 septembrie 2009 - 26 aprilie 2010, se arată că pe durata de timp cât şi-a desfăşurat activitatea în cadrul acestor societăţi a dat dovadă de seriozitate, conştiinciozitate, punctualitate, a menţinut relaţii de respect şi colegialitate cu ceilalţi angajaţi.

Dar, pe de altă parte, Înalta Curte reţine că există antecedente de violenţă exercitate de inculpat asupra părţii vătămate (soţia sa), dovadă în acest sens fiind şi declaraţia martorei V.M.N. care, fiind audiată despre fapta inculpatului din 13 septembrie 2010 a relatat că, şi în urmă cu aproximativ doi ani, partea vătămată a fost bătută de inculpat şi a fost internată în Spitalul „S.I." cu multiple fracturi costale.

Totodată, se apreciază că periculozitatea inculpatului este demonstrată prin modalitatea de comitere a faptei, prin riscul de deces la care a fost supusă partea vătămată - soţia sa şi prin exercitarea violenţelor în prezenţa propriului copil - în vârstă de 13 ani şi, la un moment dat, într-un mijloc de transport în comun. În plus, nu lipsit de relevanţă este faptul că inculpatul, după ce a aplicat părţii vătămate lovituri care au condus, printre altele, la pierderea unui organ al acesteia, a dat-o afară din locuinţa comună, în timpul nopţii, fără a-l interesa soarta acesteia.

Chiar dacă partea vătămată a solicitat în faţa instanţei de recurs respingerea solicitării Parchetului de majorare a pedepsei aplicate inculpatului, Înalta Curte ţine cont şi de împrejurarea că la momentul efectuării Referatului de evaluare, aşa cum s-a consemnat în cuprinsul acestuia, victima s-a considerat nedreptăţită prin pedeapsa la care a fost condamnat inculpatul de prima instanţă, considerând că „pentru cei 15 ani de chin pe care i-a trăit alături de inculpat, instanţa ar trebui să pronunţe o pedeapsă de 15 ani".

Pe cale de consecinţă, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. d) C. proc. pen., Curtea va admite, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva Deciziei penale nr. 298/A din 6 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Va casa, în parte, decizia penală recurată şi Sentinţa penală nr. 489 din 30 mai 2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală şi rejudecând:

Va majora pedeapsa principală aplicată inculpatului A.C.N. pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 - 175 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen., de la 5 ani închisoare la 7 ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen. va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) şi lit. e) C. pen. pe o durată de 2 ani.

Va face aplicarea art. 71 şi a art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) şi lit. e) C. pen.

Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârilor recurate.

Se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.C.N. împotriva aceleiaşi decizii penale.

Va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 15 septembrie 2010, la 4 aprilie 2012.

Recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 350 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva Deciziei penale nr. 298/A din 6 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Casează, în parte, decizia penală recurată şi Sentinţa penală nr. 489 din 30 mai 2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală şi rejudecând:

Majorează pedeapsa principală aplicată inculpatului A.C.N. pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 - 175 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 320 C. proc. pen., de la 5 ani închisoare la 7 ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) şi lit. e) C. pen. pe o durată de 2 ani.

Face aplicarea art. 71 şi a art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) şi lit. e) C. pen.

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor recurate.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.C.N. împotriva aceleiaşi decizii penale.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 15 septembrie 2010, la 4 aprilie 2012.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 350 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 aprilie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 3838/2012. Penal  ICCJ. Decizia nr. 1010/2012. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1012/2012. Penal