ICCJ. Decizia nr. 1039/2012. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs

Decizii penale ICCJ 2012

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1039/2012

Dosar nr. 1827/104/2010

Şedinţa publică din 5 aprilie 2012

Deliberând asupra recursului de faţă pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei, constată următoarele:

1. Tribunalul Olt, secţia penală, prin Sentinţa penală nr. 103 din 8 iulie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 1827/104/2010, a admis pe fond cererea de rejudecare formulată de inculpatul D.C.M. deţinut în P.M.S. Craiova, şi în baza art. 522¹ alin. (1) şi (2) C. proc. pen., a anulat în parte Sentinţa penală nr. 198 pronunţată la data de 3 decembrie 2007 de Tribunalul Olt în Dosarul nr. 1398/104/2007, desfiinţată în parte prin Decizia nr. 82 pronunţată la data de 10 iunie 2008, de Curtea de apel Craiova în Dosarul nr. 1398/104/2007 în sensul că:

În baza art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) rap. la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. l-a condamnat pe acest inculpat la 2 ani şi 6 luni închisoare.

A înlăturat aplicarea pedepsei complementare de interzicere de drepturi conform art. 76 alin. (3) C. pen.

În baza art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) rap. la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. l-a condamnat pe acelaşi inculpat la 6 luni închisoare.

În baza art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) rap. la art. 76 alin. (1) lit. e) teza I C. pen. l-a condamnat pe acelaşi inculpat la 2 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. a aplicat inculpatului D.C.M. pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 6 luni închisoare.

A dedus din durata acestei pedepse principale a închisorii aplicată la contopire timpul arestării provizorii în vederea extrădării de către autorităţile spaniole în intervalul 25 iunie 2009 până la 07 august 2009 şi cel executat în baza mandatului de executare a pedepsei închisorii emis la data de 28 iulie 2008 de Tribunalul Olt cu începere din 07 august 2009.

A revocat acest din urmă mandat de executare a pedepsei închisorii şi a dispus emiterea unui nou mandat de executare a acestei pedepse.

A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei, aşa cum a fost desfiinţată în apel.

A respins cererea de suspendare a executării sentinţei supusă rejudecării ca nefondată.

A dispus ca cheltuielile judiciare avansate de stat să rămână în sarcina acestuia.

Pentru a hotărî astfel, instanţa fondului a reţinut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Olt la nr. 1827/104/2010 condamnatul D.C.M., a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se rejudece cauza ce a format obiect al Dosarului nr. 1398/104/2007, pronunţată de Tribunalul Olt în Dosarul nr. 1398/104/2007 în care s-au dispus următoarele:

În baza art. 334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice din art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 în art. 9 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005.

În baza art. 9 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 a fost condamnat inculpatul D.C.M., la 7 ani închisoare.

În baza art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 a fost condamnat acelaşi inculpat la 6 ani închisoare.

În baza art. 290 alin. (1) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la 1 an închisoare.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. inculpatului i s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen. pe durata executării pedepsei i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) C. pen.

În baza art. 64 alin. (1) lit a), b) şi c) C. pen. rap. la art 65 alin. (1) C. pen. s-a dispus interzicerea drepturilor după executarea pedepsei principale pe o perioada de 2 ani.

A fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.412.139 RON despăgubiri civile către partea civilă Direcţia Generală a Finanţelor Publice Olt plus dobânzile legale de la data săvârşirii faptelor şi până la achitarea efectivă a debitului.

În baza art. 11 din Legea nr. 241/2005 s-au luat măsurile asigurătorii pe bunurile mobile şi imobile ale inculpatului.

La data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare a inculpatului, o copie a hotărârii de condamnare definitive s-a dispus să se comunice Oficiului Naţional al Registrului Comerţului.

A fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.600 RON cheltuieli judiciare statului, din care suma de 100 RON reprezentând onorariu avocat oficiu avansat din fondul Ministerului de Justiţie.

În motivarea acestei cereri s-a arătat că sunt îndeplinite condiţiile art. 522¹ alin. (1) C. proc. pen., întrucât nu a fost prezent la judecata cauzei în condiţiile în care nu a avut cunoştinţă de acest proces şi ulterior a fost extrădat ca urmare a mandatului european de arestare la data de 25 iunie 2009. În plus, condamnatul a invocat faptul că deşi a fost prezent la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la termenul din data de 19 ianuarie 2010, aceasta nu echivalează cu participarea sa la judecata cauzei, deoarece această din urmă instanţă a constatat că recursul respectiv era peste termen, iar calea de atac nu a fost formulată de către condamnat, ci de o altă persoană şi s-a dispus o soluţie de respingere ca inadmisibil a acestui recurs, întrucât nu a exprimat voinţa inculpatului şi nu au fost astfel îndeplinite condiţiile de fond, de validitate a acestuia. De asemenea, s-au invocat drepturi care izvorăsc din Protocolul Adiţional la Convenţia Europeană de Extrădare, din Pactul Internaţional al Drepturilor Civile şi Politice şi din art. 6 alin. (3) al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.

Instanţa a constatat prin încheierea cu caracter interlocutoriu din 22 iunie 2010 că este întemeiată în principiu cererea de rejudecare.

În acest sens s-a avut în vedere că sunt dovedite condiţiile prevăzute de art. 522¹ alin. (1) C. proc. pen., atât din punct de vedere obiectiv cât şi subiectiv. Din prima perspectivă s-a constatat că aşa cum rezultă din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului de fond în primă instanţă şi în apel, judecata cauzei a avut loc în condiţiile în care persoana în cauză a fost condamnată definitiv în lipsa sa, atâta timp cât la nici una din procedurile judiciare din aceste instanţe inculpatul nu a fost prezent. Pe de altă parte, s-a constatat că, deşi condamnatul a fost prezent la judecata recursului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 19 ianuarie 2010, aceasta nu echivalează cu prezenţa sa la judecată, deoarece cu privire la această din urmă cale de atac instanţa menţionată a dat o soluţie de respingere ca inadmisibilă pentru neîndeplinirea condiţiilor de fond de validitate a căii de atac, pe temeiul că recursul a fost făcut de o altă persoană fără ştiinţa şi împuternicirea inculpatului. Constatarea a fost confirmată şi de faptul că hotărârea primei instanţe şi a celei de apel au rămas definitive la împlinirea termenului de apel, motiv pentru care s-a trecut la executarea acestora prin emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii din 28 iulie 2008.

Pe de altă parte, s-a constatat prin această încheiere că din punct de vedere subiectiv judecata în lipsă a condamnatului de faţă nu este urmare a propriei conduite de a se sustrage procedurilor judiciare. În acest sens, s-a arătat că nu există nicio probă care să dovedească contrariul şi aceasta cu atât mai mult cu cât, aşa cum rezultă din paşaportul său, condamnatul a părăsit teritoriul României încă din data de 7 decembrie 2006, adică înainte de a fi trimis în judecată în cauza de faţă. Aşa fiind, rezultă că părăsirea teritoriului României de către inculpat este expresia decât a dreptului său la liberă deplasare. Este adevărat că din dosarul de urmărire penală rezultă că în faza actelor premergătoare la data de 2 mai 2006 condamnatului i s-a luat o notă explicativă de către organele de control financiar însă aceasta nu rezultă din dosar că are caracter de cauză a părăsirii teritoriului României ci doar de condiţie a acesteia.

Mai mult, s-a constatat că persoanei condamnate nu-i poate fi refuzat dreptul de a cere rejudecarea cauzei chiar în ipoteza teoretică în care acesta a fost de rea-credinţă atunci când prin părăsirea ţării a determinat ca procedurile judiciare să se desfăşoare în lipsa sa. Argumentul a fost cel de interpretare după metoda logică a normei de procedură de la art. 522¹ alin. (1) C. proc. pen.: dacă legiuitorul ar fi înţeles să excludă de la dreptul la rejudecarea cauzei pe cel care a fost de rea-credinţă în a determina judecata în lipsă, ar fi făcut acest lucru în mod expres. Nefăcând acest lucru rezultă că nici judecătorul care aplică legea în cauza penală cu ocazia rejudecării nu poate face acest lucru.

În altă ordine de idei s-a mai reţinut ca argument şi faptul că în chiar Legea nr. 302/2004 la art. 69 intitulat rejudecarea persoanelor extrădate se face referire la asigurarea rejudecării în cazul extrădării persoanei condamnate în lipsă în condiţiile acestei norme.

Referitor la condiţia ca persoana condamnată să fi fost extrădată, s-a reţinut că împotriva acestuia au fost exercitate proceduri în baza Legii nr. 302/2004, prin punerea în executare a mandatului european de arestare, prin arestarea sa provizorie la data de 25 iunie 2009 de către autorităţile spaniole în vederea predării către Statul Român şi prin predarea efectivă a acestuia la data de 7 august 2009 şi depunerea sa în arestul D.G.P.M. Bucureşti.

În consecinţă, în baza art. 522¹ alin. (2) rap. la art. 405 alin. (1) C. proc. pen. s-a admis în principiu cererea de rejudecare şi s-a stabilit termen în acest scop cu citarea părţilor.

Cu privire la fondul cauzei s-a constatat că este întemeiată cererea de rejudecare. în acest sens s-a reţinut că prin rechizitoriul procurorului din cadrul Biroului Teritorial Olt - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism din 13 aprilie 2004 a fost trimis în judecată inculpatul D.C.M. pentru săvârşirea infracţiunilor de spălarea banilor prev. de art. 23 alin. (1) lit. c) Legea nr. 656/2002, evaziune fiscală prev. de art. 9 din Legea nr. 241/2005 şi fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C. pen.

Din rechizitoriu s-a reţinut că instanţa a fost sesizată că în luna februarie 2003 inculpatul D.C.M. a înfiinţat SC S.M. SRL Slatina, cu obiect principal de activitate „comerţul cu ridicata al deşeurilor din aluminiu".

S-a mai sesizat instanţa că în perioada 2 octombrie 2003 - 30 august 2004 SC S.M. SRL Slatina administrată de inculpatul D.C.M. a livrat către SC C.T. SRL Slatina administrată de numitul C.V., lingouri din aluminiu în valoare de 3.966.569,5680 RON şi că în aceeaşi perioadă inculpatul a livrat către SC C.C. SRL Slatina administrată de numita C.C. 68 maşini de cusut şi maşini de încheiat în valoare totală de 601.299,0626 RON, activităţi comerciale neevidenţiate şi pentru care nu s-au achitat obligaţiile fiscale.

În această situaţie, organele de control fiscal au stabilit că pentru cantitatea totală de mărfuri vândute către SC C.T. SRL Slatina în sumă de 3.966.569,5680 RON, SC S.M. SRL Slatina datorează cu titlul de impozit pe profit suma de 835.097,7354 RON şi TVA în sumă de 661.354,9559 RON, iar pentru mărfurile vândute către SC C.C. SRL Slatina, în valoare totală de 601.299,0626 RON impozit pe profit în sumă de 126.323,3325 RON şi TVA în sumă de 96.005,7326 RON.

Din verificările rulajului contului deschis de către SC S.M. SRL Slatina administrată de inculpatul D.C.M. la B.R.D. Slatina, a rezultat că în perioada iunie 2003 - septembrie 2004, a încasat pe baza ordinelor de plată emise de către SC C.T. SRL Slatina suma de 2.225.000 RON iar de la SC C.C. SRL Slatina suma de 85.200 RON. Din aceste sume virate în contul societăţii inculpatul D.C.M. şi-a însuşit prin ridicare în numerar, de regulă imediat după ce sumele intrau în cont, suma de 2.658.650 RON.

De asemenea, s-a mai arătat că inculpatul pe lângă această sumă şi-a însuşit şi suma de 368.000 RON reprezentând contravaloarea mărfurilor achitate în numerar cu chitanţe de către SC C.C. SRL Slatina şi suma de 123.000 RON achitată conform celor 41 chitanţe emise de SC C.T. SRL Slatina.

S-a arătat că din suma totală de 3.149.650 RON primită în numerar de către inculpatul D.C.M. de la B.R.D. Slatina şi cele două societăţi cu care a avut raporturi comerciale, suma de 2.412.139 RON reprezintă impozitul pe profit şi TVA-ul neachitate datorită neevidenţierii activităţilor desfăşurate, a veniturilor realizate şi a cheltuielilor efectuate.

Cu adresa nr. 10581/8 mai 2007 s-a arătat că Direcţia Generală a Finanţelor Publice Olt s-a constituit parte civilă cu suma de 2.412.139 RON reprezentând prejudiciul cauzat statului împreună cu majorările de întârziere şi penalităţile aferente debitelor.

În cauză au fost audiaţi martorii C.V., C.L.C., C.C. propuşi prin rechizitoriu şi martorul Z.N. şi s-au administrat probele cu cele două expertize de specialitate.

Trecând la judecata pe fond după admiterea în principiu a cererii de rejudecare, instanţa a procedat conform art. 522¹ alin. (2) rap. la art. 405 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. la ascultarea inculpatului, a martorilor propuşi prin rechizitoriu, cu menţiunea că în cazul martorului V.I. după ce s-au epuizat toate formele procedurale în vederea ascultării sale s-a trecut conform art. 327 alin. (3) C. proc. pen. la citirea declaraţiei sale din cursul urmăririi penale, la administrarea probelor cu expertizele de specialitate grafică şi contabilă. S-a mai reţinut că în cazul martorului C.S. propus în apărare de inculpat s-au întreprins demersuri prin citarea cu mandat de aducere a acestuia atât la domiciliu cât şi la locuinţa sa, însă nu s-a prezentat şi nici nu a fost adus în instanţă, în condiţiile în care existau date că s-ar afla în Italia.

Pe baza probelor administrate în cauză instanţa a reţinut situaţia de fapt în sensul că inculpatul D.C.M. în luna februarie 2003 a înfiinţat SC S.M. SRL Slatina având ca obiect principal de activitate „comerţul cu ridicata al deşeurilor din aluminiu".

S-a mai reţinut că în urma unei verificări efectuate de organele financiare - Garda Financiară şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Olt, s-a constatat că în perioada 2 octombrie 2003 - 30 august 2004 SC S.M. SRL Slatina administrată de inculpatul D.C.M. a livrat către SC C.T. SRL Slatina administrată de martorul C.V. lingouri din aluminiu în valoare de 3.966.569,5680 RON. În aceeaşi perioadă inculpatul a livrat către SC C.C. SRL Slatina administrată de martora C.C., 68 maşini de cusut şi maşini de încheiat în valoare totală de 601.299,0626 RON, activităţi comerciale neevidenţiate în contabilitate şi pentru care nu s-au achitat obligaţiile fiscale.

Din probele administrate cât şi din declaraţiile inculpatului date în faza de urmărire penală a rezultat că la solicitarea inculpatului au fost eliberate pentru SC S.M. SRL Slatina un carnet facturi, 5 carnete facturi fiscale şi 5 carnete chitanţiere, toate aceste documente cu regim special nefiind prezentate la control şi nici un alt document al firmei. S-a reţinut că această conduită ilicită a inculpatului este în concurs cu aceea tot ilicită a martorului C.S. căruia acesta i-a încredinţat o parte a activităţii firmei, incluzând relaţiile comerciale menţionate în schimbul asigurării unui loc de muncă la activitatea de vulcanizare a firmei martorului, în condiţiile în care în mod substanţial produsul infracţiunilor a profitat acestui martor.

În această situaţie s-a verificat la SC C.T. SRL Slatina situaţia livrărilor făcute de către SC S.M. SRL Slatina către această societate, ocazie cu care s-a constatat că există 76 facturi emise de SC S.M. SRL Slatina pentru cantitatea de 571.696 kg lingouri din aluminiu în valoare totală de 2.822.296,8680 RON şi o factură pentru componente instalaţie de turnare metal în valoare de 110.000 RON, conform Notei de constatare nr. X/2004 şi anexelor la această notă.

S-a mai reţinut că la controlul efectuat la data de 9 mai 2006 au fost identificate un număr de 38 facturi conform procesului-verbal de constatare nr. X/2006 prin care a fost livrată cantitatea de 229.578 kg lingouri din aluminiu în valoare de 100.283,15 RON către SC C.T. SRL Slatina în perioada 2 iunie 2003 - 28 septembrie 2003.

S-a mai reţinut că aceste operaţiuni comerciale nu au fost înregistrate în evidenţa financiar contabilă a SC S.M. SRL Slatina, iar inculpatul D.C.M. nu a declarat, conform obligaţiilor sale legale, la organele fiscale activitatea desfăşurată şi veniturile realizate, ceea ce a dus la neplata impozitului pe profit declarat şi a TVA-ului. În acest sens s-au avut în vedere probele ce rezultă din actele de control întocmite de către reprezentanţii Gărzii Financiare - Secţia Olt şi ai Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Olt - Activitatea de Control Financiar în sensul că aceste organe de control fiscal au stabilit că pentru cantitatea totală de mărfuri vândută către SC C.T. SRL Slatina în sumă de 3.966.369,5680 RON, SC S.M. SRL Slatina administrată de inculpat datorează cu titlu de impozit pe profit suma de 835.097,7354 RON şi TVA în sumă de 661.354,9559 RON, iar pentru mărfurile vândute către SC C.C. SRL Slatina în valoare totală de 601.299,0625 RON, impozit pe profit în sumă de 126.323,3325 RON şi TVA în sumă de 960.057,7326 RON. Aceste probe se coroborează cu cele din adresa nr. 19729/5 aprilie 2007 a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Olt potrivit căreia la această dată SC S.M. SRL Slatina figura cu obligaţii fiscale în sumă totală de 2.412.139 RON.

Pe de altă parte, s-a mai constatat că atunci când a întocmit şi depus la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Olt „Declaraţia privind obligaţiile de plată la bugetul general consolidat" şi „Decontul de taxă pe valoarea adăugată" pentru perioada menţionată inculpatul a menţionat sume mult mai mici decât cele reale.

S-a apreciat că apărarea inculpatului potrivit căreia situaţia sa în cadrul firmei la care figura ca administrator era una pur formală şi că astfel vinovăţia sa ar fi cel mult sub forma culpei, deşi utilă, este neconcludentă. Cu privire la această apărare există elemente de fapt care o susţin, anume cele din declaraţia de inculpat în care arată că toată activitatea era desfăşurată de martorul C.S. căruia i-a predat ştampilele şi chitanţele în scopul ca să fie angajat şi menţinut în serviciu la secţia de vulcanizare a firmei SC G. SRL a acestuia, care se coroborează cu cele din declaraţiile martorilor B.M. şi Z.N. care menţionează că inculpatul a lucrat în cadrul acestei secţii în mod constant, că nu au observat şi nici nu au auzit ca inculpatul să aibă preocupări de natura administrării unei firme comerciale, din declaraţia martorului V.I. care arată că a observat la martorul C.S. un facturier al firmei SC S.M. SRL, dar şi că acesta i-a răspuns că a înfiinţat o firmă pe numele inculpatului şi i-a atras atenţia că nu este treaba sa, dar şi cu cele din raportul de expertiză criminalistică din 18 martie 2011 al Î.N.E.C. Bucureşti în care la capitolul concluzii se menţionează că în activitatea firmei SC S.M. SRL un număr de două chitanţe aparţinând acesteia nu au fost scrise şi semnate de inculpat, iar o factură fiscală nu a fost completată de acesta, dar şi cu multitudinea de proceduri întreprinse fără rezultat în scopul ascultării martorului C.S. ce probează elemente de obstrucţionare de către acesta a actului de justiţie. Cu toate acestea apărarea inculpatului se înlătură întrucât acesta a acţionat cu vinovăţie sub forma intenţiei indirecte atunci când a acceptat cu încălcarea atribuţiilor oficiale decurgând din calitatea de administrator al acestei din urmă firme, ca activitatea comercială a acesteia să fie îndreptată prin participarea sa alături de cel menţionat la activităţi de evaziune fiscală, de spălare a banilor şi de fals în înscrisuri sub semnătură privată în forma prezentată anterior pe baza unui mobil ce are la bază nevoile materiale şi a unui scop de satisfacere a unor nevoi materiale curente din venitul de la un loc de muncă în cadrul firmei acestui din urmă martor. Că activitatea ilicit penală a inculpatului nu era doar formală a rezultat din aceea că acesta a efectuat acte materiale şi de dispoziţie ce ţin de administrarea firmei prin semnarea de primire a carnetelor de facturi, prin încheierea convenţiilor comerciale de achiziţie şi desfacere de neferoase, prin implicarea în executarea acestora şi prin invocarea neglijenţei în organizarea evidenţei contabile a acesteia. S-a reţinut aici că au caracter concludent pentru aceste din urmă constatări elementele de fapt cu valoare de probe, ce sunt în sensul menţionat mai sus, prezentate în declaraţiile martorilor C.V., C.C., care se coroborează cu probele în acelaşi sens din declaraţia de inculpat asistat de apărător din cursul urmăririi penale. Mai mult, nu numai că susţinerea inculpatului este în contradicţie cu realitatea, dar invocă în mod fals propria culpă în neîndeplinirea unor obligaţii de administrare a firmei.

În şedinţa publică din 5 iulie 2011 instanţa, ca urmare a cererii inculpatului, survenită în cursul dezbaterilor, ce privea schimbarea de încadrare juridică din art. 9 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 241/2005 în art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, a pus-o în discuţie pe baza motivaţiei referitoare la nivelul prejudiciului cauzat de inculpat Direcţia Generală a Finanţelor Publice Olt, care potrivit raportului de expertiză contabilă întocmit nu ar depăşi suma de 500.000 euro. Cu toate acestea instanţa a constatat că au caracter concludent celelalte acte fiscale menţionate mai sus care atestă un prejudiciu ce depăşeşte această sumă ce include TVA, impozit pe profit, majorări şi penalităţi pentru neplata la termen a acestora până la nivelul lunii aprilie 2005 dar, mai ales, pentru faptul că la acest TVA şi la acest impozit pe profit au curs în continuarea acestei luni a anului 2005, majorări şi penalităţi de întârziere. De aceea, s-a constatat că nu urmează să fie schimbată încadrarea juridică a faptei penale de evaziune fiscală în sensul solicitat, iar în acest caz că nu operează obligaţia de a pune în vedere dreptul de a cere amânarea ori lăsarea mai la urmă a cauzei, aşa cum pretinde art. 334 C. proc. pen. Instanţa a mai arătat că de altfel, chiar acceptând ideea contrarie, deşi lipsită de bază faptică, potrivit căreia ar fi urmat să fie totuşi schimbată încadrarea juridică în sensul solicitat de inculpat prin apărător şi că trebuia să i se pună în vedere dreptul menţionat, totuşi nu se poate accepta că acestuia i-ar fi fost încălcate drepturile procesuale, atâta timp cât el a fost cel care a adresat această solicitare instanţei iar, în plus, că nu operează sancţiunea nulităţii relative prevăzută pentru situaţia de faţă nefiind întrunite condiţiile art. 197 alin. (4) C. proc. pen. dacă am accepta că aceasta reprezintă o neregularitate.

Faptele săvârşite de inculpat aşa cum au rezultat din ansamblul probelor administrate, atât în cursul urmăririi penale cât şi al cercetării judecătoreşti, s-a constatat că întrunesc în drept elementele constitutive ale infracţiunilor de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, spălare de bani prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 şi fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. - infracţiuni aflate în concurs real conform art. 33 lit. a) C. pen.

De aceea, instanţa a stabilit că acţiunea penală se va soluţiona prin condamnarea inculpatului pentru fiecare din infracţiuni la pedeapsa închisorii.

Solicitarea din dezbateri a inculpatului privind achitarea sa în baza art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen a fost apreciată ca nefondată, deoarece era dovedită comiterea infracţiunilor de mai sus de către inculpat, dar şi vinovăţia sa pe baza elementelor de fapt menţionate.

La individualizarea pedepselor ce s-au stabilit pentru fiecare infracţiune comisă, instanţa a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) respectiv dispoziţiile părţii generale a C. pen., limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială, persoana făptuitorului, gradul de pericol social al faptelor săvârşite şi împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală. în acest sens, instanţa a ţinut seama de circumstanţele concrete în care a acţionat inculpatul, forma de vinovăţie ca fiind intenţia indirectă, mobilul faptelor sale constând în nevoia de a avea venituri salariale de la un loc de muncă chiar prin acceptul încălcării legii penale, cele privind nivelul prejudiciului infracţional cât şi de împrejurarea că inculpatul nu are antecedente penale. Acestei din urmă circumstanţe cu caracter personal a inculpatului prin raportare la ansamblul criteriilor de individualizare i s-a dat valoare juridică de circumstanţă atenuantă în baza normelor cu caracter dispozitiv ale art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. în considerarea faptului că prin coborârea nivelului pedepselor închisorii sub minimul special se pot atinge scopul şi funcţiile acestei sancţiuni.

În defavoarea inculpatului nu a putut fi reţinută împrejurarea că s-ar fi sustras urmăririi penale şi judecăţii din primul ciclu procesual pe baza elementelor de fapt expuse anterior atunci când s-a făcut referire la admiterea în principiu a cererii de rejudecare prin încheiere.

În baza art. 76 alin. (3) C. pen. s-a înlăturat pentru infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi (3) din Legea nr. 241/2002 pedeapsa complementară privind interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) şi c) din C. pen. Sub aspectul laturii civile instanţa în baza dispoz. art. 14 C. pen. şi art. 346 C. proc. pen. l-a obligat pe inculpat la plata despăgubirilor civile în cuantum de 2.412.139 RON către Direcţia Generală a Finanţelor Publice Olt plus dobânzile legale de la data săvârşirii faptelor şi până la achitarea efectivă a debitului.

Ca urmare a pluralităţii de infracţiuni sub forma concursului real prevăzut de art. 33 lit. a) C. pen. din cauza de faţă s-a procedat la contopirea pedepselor principale ale închisorii prin aplicarea conform art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. a pedepsei mai grele.

În baza art. 88 alin. (1) C. pen. s-a dedus din durata pedepsei închisorii aplicată la contopire timpul arestării provizorii în vederea extrădării ca şi perioadă de detenţie în baza mandatului de executare emis.

Ca urmare a acestor dispoziţii de mai sus s-a revocat mandatul de executare a pedepsei închisorii emis la 28 iulie 2008 şi s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii.

S-au menţinut restul dispoziţiilor sentinţei aşa cum a fost desfiinţată în calea de atac a apelului.

Cu privire la cererea de suspendare a executării sentinţei de condamnare s-a constatat că aceasta este neîntemeiată întrucât nu au fost invocate niciun fel de temeiuri care să impună aprecierea că este inoportună continuarea executării acesteia.

În consecinţă, s-a admis pe fond cererea de rejudecare şi s-a dispus anularea în parte a sentinţei în sensul menţionat anterior şi a fost respinsă ca nefondată cererea de suspendare a executării sentinţei.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. ca urmare a acestei soluţii s-a dispus ca cheltuielile judiciare avansate de stat să rămână în sarcina acestuia.

2. Împotriva acestei sentinţe a formulat apel, în termen legal, Parchetul şi condamnatul.

Parchetul, cu referire la motivele scrise depuse la dosar, a apreciat, în principal, că în mod justificat prima instanţă a admis în principiu cererea de rejudecare după extrădare formulată de condamnat, fiind întrunite condiţiile prevăzute de art. 522¹ C. proc. pen., întrucât este vorba de o persoană extrădată care a fost judecată şi condamnată în lipsă, însă, pentru că probatoriul administrat în cadrul procedurii judecării nu a avut nicio influenţă asupra hotărârii pronunţată în cursul primei judecăţi, cererea condamnatului trebuia respinsă ca neîntemeiată.

Mai mult, s-a apreciat că de vreme ce instanţa sesizată cu rejudecarea cauzei a reţinut aceeaşi stare de fapt, dar şi vinovăţia condamnatului, la săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată, în mod nejustificat s-a procedat la reindividualizarea pedepselor aplicate iniţial, ca urmare a reţinerii unor circumstanţe judiciare atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., care nu rezultă din ansamblul cauzei.

Dacă în apel se va aprecia că cererea de rejudecare a condamnatului, pe fond, este întemeiată, procurorul, în subsidiar, a solicitat majorarea pedepselor ce s-au aplicat condamnatului, în limite care să reflecte corespunzător criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)

Condamnatul, a apreciat că soluţia primei instanţe este nelegală şi netemeinică, susţinând atât în motivele scrise, cât şi prin cele arătate de apărător, că atât probatoriul ce s-a administrat în primul ciclu al procesului, cât şi cel administrat nemijlocit de către instanţă, după admiterea în principiu a cererii de rejudecare, potrivit art. 522¹ C. proc. pen., nu conturează participaţia acestuia la săvârşirea infracţiunilor prev.de art. 9 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 241/2005 şi, respectiv, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen., considerente pentru care a fost invocată o soluţie corespunzătoare de achitare, potrivit art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., pe de o parte, iar, pe de altă parte, nu demonstrează vinovăţia sa la săvârşirea infracţiunii prev. de art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, motiv pentru care a solicitat o soluţie de achitare în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt a fost privit ca fondat, însă numai cu privire la aspectul de netemeinicie vizând individualizarea judiciară a pedepselor principale aplicate condamnatului.

De principiu, instituţia rejudecării celor judecaţi în lipsă în caz de extrădare, instituită prin art. 522¹ C. proc. pen., are drept scop garantarea dreptului persoanei extrădate la un proces echitabil, în a cărui substanţă se regăseşte dreptul la apărare.

Cu alte cuvinte, persoana extrădată are dreptul la o nouă judecată, finalizată cu o nouă hotărâre, însă numai în măsura în care instanţa de rejudecare constată, după readministrarea probatoriului şi/sau administrarea de probe noi, alte fapte, împrejurări sau circumstanţe, decât cele reţinute în cursul primei judecăţi, cu consecinţe în ce priveşte situaţia de fapt, vinovăţia inculpatului, încadrarea juridică sau chiar tratamentul sancţionator.

Mai mult, dacă în urma probatoriului administrat cu ocazia rejudecării, situaţia de fapt şi vinovăţia rămân aceleaşi, cererea condamnatului - inculpatului va putea fi admisă exclusiv cu privire la individualizarea pedepsei, cu consecinţa pronunţării unei noi hotărâri, dacă probele administrate în circumstanţiere conduc instanţa de rejudecare la o altă concluzie în privinţa sancţiunii.

În cauza de faţă, s-a apreciat că în mod judicios a reţinut prima instanţă, în aplicarea dispoziţiilor prev. de art. 522¹ C. proc. pen., că trebuie admisă în principiu cererea de rejudecare după extrădare formulată de condamnatul D.C.M., întrucât, aşa cum rezultă de la dosar, este vorba de o persoană extrădată care a fost judecată şi condamnată în lipsă.

S-a apreciat totodată, în sensul considerentelor de principiu, mai sus invocate, că şi soluţia de admitere în fond a cererii de rejudecare este întemeiată, întrucât după readministrarea probatoriului şi a celorlalte probe noi, judecătorul tribunalului s-a aflat în situaţia, parţial justificată, de a decide atenuarea tratamentului sancţionator aplicat iniţial pentru cele trei infracţiuni atribuite acestuia, acelea prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 şi art. 390 alin. (1) C. pen.

Faptele respective, rezultând din împrejurările descrise în actul de sesizare, cât şi din cele reţinute de instanţe în primul ciclu al procesului, situaţie de fapt rămasă neschimbată, după rejudecare, se pot rezuma astfel:

În luna februarie 2003, condamnatul-inculpat D.C.M. a înfiinţat SC S.M. SRL Slatina având ca obiect de activitate „comerţul cu ridicata al deşeurilor din aluminiu".

În perioada 2 octombrie 2003 - 30 august 2004, societatea respectivă a livrat către SC C.T. SRL Slatina, lingouri de aluminiu în valoare de 3.966.596,5680 RON, iar în aceeaşi perioadă, a mai livrat către SC C.C. SRL, 68 maşini de cusut şi maşini de încheiat, în valoare de 601.299,0626 RON, activităţi comerciale neevidenţiate în contabilitate şi pentru care nu s-au achitat obligaţiile fiscale, cum astfel a rezultat din verificările organelor fiscale.

Totodată, a mai rezultat că la solicitarea inculpatului au fost eliberate pentru SC S.M. SRL Slatina, un carnet facturi, 5 carnete facturi fiscale şi 5 carnete chitanţiere, toate cu regim special şi neprezentate la control, iar din verificări a rezultat că situaţia livrărilor la SC C.T. SRL Slatina, de către SC S.M. SRL Slatina, a pus în evidenţă faptul că există 76 facturi emise de SC S.M. SRL Slatina, pentru cantitatea de 571.696 lingouri de aluminiu (în valoare de 2.822.296,8680 ROn) şi o factură pentru componente instalaţie de turnare metal în valoare de 110.000 RON.

A mai rezultat că la controlul din 9 mai 2006, au fost identificate un număr de 38 facturi, prin care a fost livrată cantitatea de 229.578 kg lingouri aluminiu, în valoare de 100.283,15 RON către SC C.T. SRL Slatina, în perioada 2 iunie 2003 - 28 septembrie 2003.

Operaţiunile comerciale mai sus arătate nu au fost înregistrate în evidenţa financiar-contabilă a SC S.M. SRL Slatina, administrată de inculpat, iar acesta nu a declarat la organele fiscale activitatea desfăşurată şi veniturile realizate, fapt ce a condus la plata impozitului pe profit şi a TVA-ului.

S-a mai reţinut că aceste operaţiuni comerciale nu au fost înregistrare în evidenţa financiar-contabilă a SC S.M. SRL Slatina, iar inculpatul D.C.M. nu a declarat, conform obligaţiilor sale legale, la organele fiscale activitatea desfăşurată şi veniturile realizate, ceea ce a dus la neplata impozitului pe profit declarat şi a TVA-ului.

Au fost considerate în acest sens ca fiind semnificative împrejurările de fapt ce rezultă din actele de control întocmite de către reprezentanţii Gărzii Financiare - Secţia Olt şi ai Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Olt - Activitatea de Control Financiar, în sensul că aceste organe de control fiscal au stabilit că pentru cantitatea totală de mărfuri vândută către SC C.T. SRL Slatina, în sumă de 3.966.369,5680 RON, SC S.M. SRL Slatina, administrată de inculpat, datorează cu titlul de impozit pe profit suma de 835.097,7354 RON şi TVA în sumă de 661.354,9559 RON, iar pentru mărfurile vândute către SC C.C. SRL Slatina, în valoare totală de 601.299,0625 RON, impozit pe profit în sumă de 126.323,3325 RON şi TVA în sumă de 960.057,7326 RON.

S-a reţinut că aceste împrejurări de fapt se coroborează cu cele decurse din adresa nr. 19729/5 aprilie 2007 a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Olt, potrivit căreia, la această dată, SC S.M. SRL Slatina, figura cu obligaţii fiscale în sumă totală de 2.412.139 RON

Pe de altă parte, s-a mai constatat că atunci când a întocmit şi depus la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Olt „Declaraţia privind obligaţiile de plată la bugetul general consolidat" şi „Decontul de taxă pe valoarea adăugată" pentru perioada menţionată, inculpatul a declarat sume mult mai mici decât cele reale.

Însă, aplicând pentru condamnat, în cadrul rejudecării, pedepsele de 2 ani şi 6 luni închisoare, de 6 luni închisoare şi de 2 luni închisoare, pentru infracţiunile atribuite, demonstrate de probatoriu, tribunalul a făcut o greşită individualizare judiciară, reţinând nejustificat în favoarea acestuia circumstanţele atenuante, cu caracter personal, prevăzute de art. 74, cu efectul prevăzute de art. 76 C. pen.

Astfel, luând în seamă gradul de pericol social al faptelor săvârşite, decurs din modalităţile de comitere, cât şi din întinderea mare a prejudiciilor cauzate, limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru aceste fapte, pe de o parte, dar şi unele elemente ce privesc pe făptuitor, într-adevăr, necunoscut cu antecedente penale, însă cu o atitudine de nerecunoaştere a învinuirilor, Curtea, în aplicarea criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), după ce vor fi înlăturate dispoziţiile prevăzute de art. 74 şi 76 C. pen., a aplicat pentru condamnat pedepse majorate astfel: 6 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu doi ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.; 3 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002; şi 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 290 alin. (1) C. pen.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen., au fost recontopite pedepsele astfel majorate, inculpatul având, în final, de executat pedeapsa de 6 ani închisoare, cu 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. şi art. 71 C. pen.

S-a dedus detenţia executată începând cu 7 august 2009, la zi.

S-au menţinut restul dispoziţiilor sentinţei. Prin urmare, în sensul configurat mai sus, potrivit art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul parchetului, cu consecinţa desfiinţării sentinţei.

Adoptând soluţia aceasta, apelul declarat de inculpatul D.C.M., pentru criticile de nelegalitate şi netemeinicie arătate în precedent, a fost respins, ca nefondat, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În consecinţă, în baza Deciziei nr. 236 din 15 noiembrie 2011, Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a procedat la desfiinţarea sentinţei numai cu privire la individualizarea judiciară a pedepselor în sensul celor precizate în precedent.

3. Împotriva deciziei penale amintite a formulat recurs în termen legal condamnatul, solicitând Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în contextul invocării cazului de casare reglementat în art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., reindividualizarea judiciară a pedepselor, dar şi beneficiul dispoziţiilor de favoare ale art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen.

A arătat recurentul condamnat prin apărătorul său că pedepsele astfel stabilite de către instanţa de apel sunt mult prea aspre, iar pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 290 alin. (1) C. pen. a intervenit prescripţia specială a răspunderii penale.

Pe de altă parte, s-a apreciat că în cauză sunt incidente prevederile art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., în contextul în care recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în sarcina sa în actul de sesizare a instanţei şi solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Examinând decizia recurată prin prisma motivelor de recurs, a criticilor formulate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie expune:

Aprecierea instanţelor potrivit căreia sunt îndeplinite în cauza de faţă condiţiile art. 522¹ alin. (1) C. proc. pen. este întemeiată, în contextul în care inculpatul nu a fost prezent la judecarea cauzei, neavând cunoştinţă de proces şi fiind extrădat în baza mandatului european de arestare din 25 iunie 2009.

Prezenţa inculpatului la termenul din 19 ianuarie 2010 în faţa instanţei de recurs - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ce a respins ca inadmisibil recursul, constatând neîndeplinirea condiţiei de fond a căii de atac (recursul fiind formulat de o altă persoană fără ştiinţa şi împuternicirea inculpatului) - nu a echivalat cu prezenţa la judecată a inculpatului, în înţelesul legii, astfel încât, în mod just, instanţele au concluzionat că au fost satisfăcute exigenţele art. 522¹ alin. (1) C. proc. pen. atât în plan obiectiv cât şi subiectiv.

Prin urmare, judecarea cauzei ce a făcut obiectul Dosarului nr. 1398/104/2007 al Tribunalului Olt, în care inculpatul D.C.M. fusese trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, art. 23 alin. (1) lit. c) Legea nr. 656/2002, art. 290 alin. (1) C. pen. cu reţinerea art. 33 lit. a) C. pen. - s-a produs, astfel cum rezultă din examinarea actelor dosarelor de fond, de prim control judiciar, în lipsa acestuia la toate procedurile judiciare derulate.

Prezenţa inculpatului la instanţa de recurs, la termenul din 19 ianuarie 2010, în contextul unui recurs apreciat ca inadmisibil, nu a fost de natură şi în măsură să înlăture concluzia incidenţei art. 522¹ alin. (1) C. proc. pen., considerându-se, deplin fondat, că era vorba de exercitarea invalidă a unei căi de atac, despre care inculpatul nu avea cunoştinţă, iar un argument în plus în raţionamentul instanţelor l-a constituit şi faptul că hotărârile primei instanţe şi a celei de apel au rămas definitive la împlinirea termenului de recurs, trecându-se în fapt la emiterea mandatului de executare a pedepsei din 28 iulie 2008.

În fine, s-a constatat că şi coordonata subiectivă a lipsei la judecată a condamnatului, în sensul cerinţelor art. 522¹ alin. (1) C. proc. pen. - este îndeplinită, neexistând vreo dovadă că absenţa acestuia ar fi fost urmarea unei conduite de sustragere de la procedurile judiciare, actele cauzei confirmând contrariul.

Efectuând propriul demers analitic cu privire la fondul cauzei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie arată:

Instanţa fondului procedând la judecata în fond după admiterea în principiu a cererii de rejudecare s-a conformat prevederilor art. 522¹ alin. (2) raportat la art. 405 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., ascultând inculpatul, martorii din rechizitoriu, iar în urma evaluării materialului probator al cauzei a reţinut o situaţie de fapt susţinută de întreg materialul probator administrat în cauză.

De altfel, condamnatul la prezentul moment procesual nu a contestat acuzaţiile ce i se aduc, ci dimpotrivă a solicitat aplicarea dispoziţiilor de favoare ale art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., recunoscând în integralitate faptele astfel cum au fost stabilite prin actul de inculpare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că în rejudecare instanţa a reţinut aceeaşi stare de fapt, pe larg expusă în considerentele hotărârii şi vinovăţia inculpatului în săvârşirea faptelor, procedând însă la reindividualizarea judiciară a pedepselor aplicate iniţial, ca urmare a reţinerii unor circumstanţe atenuante judiciare - art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. - cu consecinţa reducerii cuantumului pedepselor aplicate sub minimul special prevăzut de textul incriminatoriu.

În exercitarea controlului judiciar, instanţa de apel a apreciat însă că nu se impunea atenuarea tratamentului sancţionator aplicat iniţial într-o asemenea măsură, iar reţinerea în favoarea condamnatului a circumstanţelor atenuante cu efectul prevăzut de art. 76 C. pen., este nejustificată.

Instanţa de prim control judiciar şi-a argumentat soluţia de reindividualizare judiciară a pedepselor aplicate prin Sentinţa penală nr. 103 din 8 iulie 2011 de către Tribunalul Olt, secţia penală - în sensul majorării cuantumului - prin aceea că gradul de pericol social al faptelor săvârşite, reflectat în modalităţile de comitere, întinderea mare a prejudiciilor cauzate, dar şi elementele ce privesc pe făptuitor, deşi necunoscut cu antecedente penale, însă manifestând o conduită de nerecunoaştere a învinuirilor - impun un regim sancţionator suficient de ferm.

La examinarea aspectelor ce ţin de individualizarea judiciară a pedepselor aplicate, în contextul criteriilor generale de individualizare astfel cum legiuitorul le-a reglementat în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie arată:

Prin rechizitoriul D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Olt din 13 aprilie 2004 a fost trimis în judecată inculpatul D.C.M. pentru săvârşirea infracţiunilor de spălarea banilor prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, evaziune fiscală prevăzută de art. 9 din Legea nr. 241/2005 şi fals în înscrisuri sub semnătură privată - art. 290 alin. (1) C. pen.

Activitatea infracţională a constat în aceea că în luna februarie 2003 inculpatul D.C.M. a înfiinţat SC S.M. SRL Slatina, cu obiect principal de activitate „comerţul cu ridicata al deşeurilor din aluminiu".

S-a menţionat că din suma totală de 3.149.650 RON primită în numerar de către inculpatul D.C.M. de la B.R.D. Slatina şi cele două societăţi cu care a avut raporturi comerciale, suma de 2.412.139 RON reprezintă impozitul pe profit şi TVA-ul neachitate datorită neevidenţierii activităţilor desfăşurate, a veniturilor realizate şi a cheltuielilor efectuate.

Materialul probator administrat în cauză în rejudecare a confirmat existenţa faptelor reţinute în sarcina condamnatului, vinovăţia acestuia în săvârşirea lor.

Astfel, în ceea ce priveşte infracţiunea de spălarea banilor [ art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea 656/2002 ] şi evaziune fiscală [ art. 9 alin. (1) lit. b) - alin. (3) din Legea nr. 241/2005 ] sunt întrunite condiţiile tragerii la răspundere penală a condamnatului D.C.M., în timp ce pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată -art. 290 alin. (1) C. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va trebui să constate incidenţa cazului de împiedicare a exercitării acţiunii penale, anume prescripţia specială a răspunderii penale.

Corecta individualizare judiciară a pedepsei aplicate condamnatului pentru săvârşirea infracţiunilor ce întrunesc cerinţele răspunderii penale presupune considerarea pericolului social al faptelor, evaluat prin modalitatea concretă de comitere, prin urmările produse, îndeosebi în planul prejudiciului creat, dar şi circumstanţele de ordin personal ale inculpatului.

Efectuând propriul examen asupra operaţiunii de individualizare judiciară a pedepselor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază, astfel cum instanţa de prim control judiciar a făcut-o, că în cauză nu se impunea reţinerea de circumstanţe atenuante judiciare în favoarea condamnatului.

Dispoziţiile art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. prevăd că o conduită bună a infractorului înainte de săvârşirea infracţiunii poate constitui circumstanţă atenuantă judiciară cu efectele ce decurg potrivit art. 76 C. pen. în planul atenuării răspunderii penale.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că în considerarea pericolului concret al faptelor săvârşite, a cuantumului prejudiciilor cauzate, aspectul unei conduite anterioare bune a condamnatului nu poate fi valorificat drept o circumstanţă atenuantă judiciară, ştiut fiind că persoana infractorului - criteriu de individualizare judiciară a pedepsei - nu trebuie să aibă un caracter preponderent, ci se impune a fi analizat prin raportare la conduita sa infracţională, în scopul determinării aplicării unei pedepse juste, corecte, atât sub aspectul restabilirii ordinii de drept încălcate, cât şi din punctul de vedere al nevoii de reeducare a făptuitorului.

În fata instanţei de recurs recurentul condamnat a invocat aplicarea art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., poziţia sa procesuală constând în recunoaşterea integrală a faptelor de care e acuzat şi însuşirea lor, în plan faptic, conform descrierii din actul de sesizare a instanţei de judecată.

O asemenea posibilitate a fost conferită în urma constatării ca neconstituţionale a prevederilor art. 320¹ C. proc. pen. în măsura în care înlătură aplicarea legii penale mai favorabile, sens în care s-a statuat prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1470/2011, publicată în M. Of. nr. 853/2.12.2011.

De asemenea, Curtea Constituţională, prin aceeaşi decizie, a constatat că alineatul final din art. 320¹ C. proc. pen. e neconstituţional.

Urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1470 din 8 noiembrie 2011, prin care a fost declarat neconstituţional art. 320¹ alin. (8) C. proc. pen., întrucât marja de apreciere lăsată instanţei cu prilejul respingerii cererii de aplicare a procedurii simplificate (art. 320¹ C. proc. pen.) este de natură a lipsi textul de precizie şi claritate, în absenţa cărora se poate ajunge la o aplicare incoerentă, prin O.U.G. nr. 121/2011 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, a fost modificat art. 320¹ C. proc. pen.

În cauza de faţă chestiunea ce se impune a fi rezolvată este aceea dacă în procedura reglementată în prevederile art. 522¹ C. proc. pen. este aplicabilă judecata în cazul recunoaşterii vinovăţiei prevăzută în art. 320¹ C. proc. pen., în împrejurarea în care, în cauza de faţă, atât formularea cererii de rejudecare, cât şi încheierea de admitere în principiu a cererii de rejudecare, a fost pronunţată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, aflându-ne astfel în ipoteza dispoziţiilor tranzitorii.

Procurorul a susţinut în concluziile sale în raport cu acest aspect că o asemenea procedură nu este incidenţă, judecata cauzei privind pe inculpatul D.C.M. derulându-se până la soluţionarea definitivă, anterior apariţiei Legii nr. 202/2010 (act normativ care a reglementat procedura simplificată instituită de dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen.).

În opinia procurorului, în acest context în care a avut loc o judecată definitivă, potrivit unor norme procesual penale ce nu reglementau la acel moment procedura simplificată a judecăţii în cazul recunoaşterii vinovăţiei, în rejudecarea cauzei potrivit art. 522¹ C. proc. pen. nu se poate constata incidenţa art. 320¹ C. proc. pen.

Examinând în baza propriului demers această problematică, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie expune:

Dispoziţiile art. 522¹ alin. (1) C. proc. pen. (modificate prin Legea nr. 202/2010, în vigoare din 25 noiembrie 2010) prevăd că în cazul în care se cere extrădarea sau predarea în baza unui mandat european de arestare a unei persoane judecate şi condamnate în lipsă, cauza va putea fi rejudecată de către instanţa care a judecat în primă instanţă, la cererea condamnatului. Alin. (2) al aceluiaşi articol statuează că dispoziţiile art. 404 - 408 din acelaşi cod se aplică în mod corespunzător.

Raţiunea şi scopul instituţiei de drept procesual penal a rejudecării în caz de extrădare sau predare în baza unui mandat european de arestare constau în oferirea unor garanţii efective, de ordin procesual persoanei extrădate sau predate la un proces echitabil, a respectării efective a dreptului acesteia la apărare, a asigurării audierii sale, a interogării martorilor cauzei, ascultării părţilor din proces, a administrării probelor în condiţii de publicitate, nemijlocire, contradictorialitate.

Prin urmare, persoana extrădată beneficiază de dreptul la o nouă judecată în cadrul căreia normele ce reglementează desfăşurarea procedurilor judiciare, cele ce garantează drepturi şi stabilesc obligaţii procesuale - sunt pe deplin aplicabile, elocvente în acest sens stând prevederile alin. (2) al art. 522¹ C. proc. pen., potrivit cărora dispoziţiile art. 404 - 408 C. proc. pen. se aplică în mod corespunzător.

Examinând reglementările invocate - art. 404 - 408 C. proc. pen., prin analiză sistematică, se poate observa că dispoziţiile art. 405, care privesc rejudecarea (în cadrul instituţiei revizuirii, dar pe deplin aplicabile în speţă) statuează că rejudecarea se face potrivit regulilor de procedură privind judecarea în primă instanţă, ceea ce face trimitere în mod direct la Capitolul II, Secţiunea I din Partea specială a C. proc. pen., anume "Judecata în primă instanţă - Desfăşurarea judecării cauzelor", respectiv art. 313 - 360 C. proc. pen.

Este lesne de văzut că noua instituţie de drept procesual penal - judecata în cazul recunoaşterii vinovăţiei - art. 320¹ C. proc. pen., se regăseşte în cuprinsul normelor invocate, neputând constitui o excepţie de la normele ce reglementează derularea judecăţii în primă instanţă, atâta vreme cât legiuitorul a prevăzut expres că rejudecarea după extrădare ori predare în baza unui mandat european de arestare se supune aceloraşi norme procesual penale.

Deşi recurentul condamnat a înţeles să invoce beneficiul normelor de favoare ale art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. în faţa instanţei de recurs, art. XI din O.U.G. nr. 121/2011 (în cazul dispoziţiilor tranzitorii, precum în speţa de faţă) prevede că în cauzele aflate în curs de judecată în care cercetarea judecătorească în primă instanţă începuse anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen. se aplică în mod corespunzător la primul termen cu procedură completă imediat următor intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă.

În cauza dedusă judecăţii, condiţiile cerute de lege sunt întrunite, condamnatul urmând a beneficia, în împrejurarea pledoariei de nevinovăţie cu privire la toate faptele reţinute în sarcina sa, astfel cum au fost constatate şi descrise prin actul de trimitere în judecată de către procuror, - de dispoziţiile art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen.

Curtea Constituţională a arătat că textul art. 320¹ C. proc. pen. este constituţional doar în măsura în care în raport cu principiul constituţional al retroactivităţii legii penale mai favorabile, se aplică tuturor inculpaţilor trimişi în judecată înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, dar care au depăşit momentul procesual al începerii cercetării judecătoreşti. În prezenta cauză, s-a procedat la rejudecarea cauzei după extrădare, în urma admiterii în principiu a cererii de rejudecare formulată de condamnat anterior intrării în vigoare a legii privind accelerarea soluţionării proceselor, astfel încât sunt incidente dispoziţiile tranzitorii.

Fără a se putea contesta instituţiei reglementate în art. 320¹ C. proc. pen. componente de drept penal substanţial, deoarece prevede o cauză de reducere cu o treime a pedepsei închisorii şi cu o pătrime în cazul amenzii penale - caracterul retroactiv al acestor norme este pe deplin aplicabil, în discuţie fiind, aşadar, o lege mai favorabilă.

Pe de altă parte, se impune să amintim, în acelaşi sens, că relativ la criteriile de delimitare a normelor de drept penal substanţial de cele de procedură penală, aşezarea acestor norme în C. pen. sau în C. proc. pen. nu constituie un criteriu pentru deosebirea lor.

Faptul că textul în dezbatere figurează în C. proc. pen. nu este un impediment în considerarea lui ca fiind o normă de drept penal substanţial, susceptibilă deci a fi aplicată retroactiv, în cazul în care este mai favorabilă.

În fine, un ultim argument în sensul celor susţinute este şi acela al criteriului obiectului de reglementare al normei.

În virtutea considerentelor ce preced, constatând justificat beneficiul condamnatului D.C.M. în a i se aplica prevederile de favoare ale art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul formulat împotriva Deciziei penale nr. 236 din 15 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, conform art. 385¹⁵ pct. 2 lit. d) C. proc. pen.

În urma casării deciziei penale atacate, rejudecând, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va descontopi pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. în pedepsele componente, pe care le va repune în individualitatea lor:

- 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.;

- 3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002;

- 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 290 alin. (1) C. pen.

Se va proceda la aplicarea unor noi pedepse pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălarea banilor, urmând ca în temeiul art. 33 lit. a) - 34 lit. b), 35 C. pen., condamnatul să execute pedeapsa cea mai grea.

În considerarea scopului general şi special al prevenţiei sociale, a necesităţii restabilirii ordinii de drept încălcate prin săvârşirea infracţiunilor, dar şi a unei reale reinserţii sociale a condamnatului, precum şi a incidenţei art. 320¹ C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că prin aplicarea unor pedepse de 3 ani şi 3 luni închisoare şi 1 an pedeapsa complementară pentru infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 şi respectiv 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, scopurile pedepsei vor fi îndeplinite.

Astfel cum s-a arătat în precedent, în cazul infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată răspunderea penală a condamnatului nu mai poate fi angajată, astfel încât conform art. II pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. se va dispune încetarea procesului penal pornit împotriva sa.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen., se vor contopi pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 3 luni închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Se vor menţine celelalte dispoziţii ale deciziei atacate.

Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestării provizorii în vederea extrădării, de către autorităţile spaniole, de la 25 iunie 2009 la 7 august 2009 şi durata executată de la 7 august 2009 la 5 aprilie 2012.

Onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, în sumă de 200 RON se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de condamnatul D.C.M. împotriva Deciziei penale nr. 236 din 15 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Casează, în parte, decizia penală atacată şi în rejudecare:

Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor:

- 3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002;

- 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 290 alin. (1) C. pen.

În baza art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., condamnă pe inculpatul D.C.M. la o pedeapsă de 3 ani şi 3 luni închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., condamnă inculpatul la o pedeapsă de 2 ani închisoare.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen., încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 290 alin. (1) C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen., contopeşte pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 3 luni închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei atacate. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestării provizorii în vederea extrădării, de către autorităţile spaniole, de la 25 iunie 2009 la 7 august 2009 şi durata executată de la 7 august 2009 la 5 aprilie 2012.

Onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, în sumă de 200 RON se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 aprilie 2012.

#Evaziune Fiscala. Spete

← ICCJ. Decizia nr. 3624/2012. Penal		ICCJ. Decizia nr. 1030/2012. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 1039/2012. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1039/2012. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs