ICCJ. Decizia nr. 1044/2012. Penal. Infracţiuni la legea privind mărcile şi indicaţiile geografice (Legea 84/1998). Recurs

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1044/2012

Dosar nr. 2878/114/2010

Şedinţa publică din 5 aprilie 2012

Asupra recursurilor penale de faţă;

Examinând actele şi lucrările dosarului constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 41 din 10 martie 2011, Tribunalul Buzău, în baza art. 83 alin. (2) rap. la art. 35 alin. (2) lit. a) şi art. 35 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 84/1998 modificată prin O.U.G. nr. 190/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 13 C. pen. a dispus condamnarea inculpatei SC E.P. SRL Filipeştii de Pădure cu sediul în comuna Filipeştii de Pădure, sat Diţeşti, str. M., judeţul Prahova la pedeapsa de 1.500 RON amendă penală.

În baza art. 83 alin. (2) rap. la art. 35 alin. (2) lit. a) şi art. 35 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 84/1998 modificată prin O.U.G. nr. 190/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 13 C. pen. a condamnat pe aceeaşi inculpată la 1.500 RON amendă penală.

În baza art. 5 lit. a) din Legea nr. 11/1991 modificată şi completată prin Legea nr. 298/2001 şi O.U.G. nr. 121/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a condamnat-o pe inculpată la 5.000 RON amendă.

Conform art. 33 - 34 lit. c) C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 5.000 RON amendă.

S-a atras atenţia inculpatei asupra consecinţelor neachitării în termen de 1 an a amenzii conform art. 631 C. pen.

În baza art. 83 alin. (2) rap. la art. 35 alin. (2) lit. a) şi art. 35 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 84/1998 modificată prin O.U.G. nr. 195/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 13 C. pen. a fost condamnat inculpatul T.E. la 5 luni închisoare pentru contrafacere marcă.

În baza art. 83 alin. (2) rap. la art. 35 alin. (2) lit. a) şi art. 35 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 84/1998 modificată prin O.U.G. nr. 190/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 13 C. pen. a fost condamnat inculpatul la 5 luni închisoare pentru contrafacere marcă.

În baza art. 5 lit. a) din Legea nr. 11/1991 modificată şi completată prin Legea nr. 298/2011 şi O.U.G. nr. 121/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul la 6 luni închisoare pentru concurenţă neloială.

Conform art. 33 - 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare.

S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a lit. b) şi c) C. pen.

În baza art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 6 luni.

S-au aplicat dispoziţiile art. 71 alin. (5) C. pen. şi art. 359 C. proc. pen.

Au fost obligaţi inculpaţii în solidar la 293.350 RON daune materiale şi 20.000 RON daune morale către partea civilă SC D. SA Buzău.

În baza art. 118 lit. c) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpata SC E.P. SRL a 3.754 cutii ambalaj electrozi 2,50/350 mm, 7.678 cutii ambalaj electrozi 3,25/350 mm, 1.226 cutii ambalaj electrozi 4,00/350 mm, 20 cutii baxuri a câte 200 bucăţi cutii 2,50/350 mm, 6 cutii baxuri a câte 200 bucăţi cutii 3,25/350 mm, 3.104 cutii ambalaj electrozi 2,50/350 mm, 3.984 cutii ambalaj electrozi 3,25/350 mm, 11 cutii baxuri a câte 200 cutii 2,50/350, 540 cutii ambalaj electrozi 3,25/350 mm, 164 cutii ambalaj electrozi 2,5/350 mm, 15 cutii baxuri a câte 200 bucăţi cutii electrozi 3,25/350 mm.

S-au menţinut măsurile asigurătorii.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:

SC E.P. SRL Filipeştii de Pădure având ca administrator pe inculpatul T.E. şi-a completat obiectul de activitate cu producerea şi comercializarea electrozilor de sudură.

În acest sens, unul din administratori, A.A. a suportat costurile achiziţionării de utilaje din Turcia, iar linia de fabricaţie a electrozilor de sudură a fost finalizată în luna martie 2008.

Inculpatul T.E. a primit procura generală pentru administrarea societăţii.

În vederea îndeplinirii obiectului de activitate al societăţii s-a procedat la achiziţionarea cantităţii de 80.700 kg electrozi de sudură din Turcia la preţul total de 191.329,65 RON conform raportului Gărzii Financiare - Comisariatul General.

Pentru comercializarea electrozilor s-a procedat la încheierea unor contracte de vânzare-cumpărare de ambalaje pentru electrozi de la SC U.C. SRL Prahova şi SC M.M.P.R. SRL, contract ce viza confecţionarea unui număr de 50.000 bucăţi cutii.

Designul ambalajelor a fost efectuat de inculpatul T.E., atât sub aspectul elementelor grafice dar cât şi al compoziţiei tehnice şi calitatea componentelor, sub denumirea de ”S.A.”.

Inculpatul, în stabilirea aspectului ambalajelor s-a inspirat din conţinutul unei cutii de electrozi de sudură produşi de partea vătămată SC D. SA Buzău - marca ”S.”, iar informaţiile referitoare la noxe, traduse în 12 limbi, care făceau trimitere la un site ce aparţine S.F. Italia, unde acţionar majoritar este SC D. SA Buzău.

Cele 50.000 ambalaje au fost livrate către SC E.P. SRL, parte din preţ fiind plătită în contrapartidă cu 2.195 kg electrozi de sudură ”S.A.” în valoare de 12.942,78 RON.

Expertiza de specialitate în proprietate intelectuală efectuată în cauză a stabilit că electrozii comercializaţi de inculpat sub marca ”S.A.”, respectiv ambalajele şi informaţiile referitoare la caracteristicile acestora, sunt identice cu cele comercializate de SC D. SA Buzău, sub marca ”S.”, marcă înregistrată la O.S.IM.

După achiziţionarea ambalajelor, inculpaţii au făcut demersuri pentru comercializarea electrozilor sub marca ”S.A.”.

Inculpaţii au reuşit să comercializeze cantitatea de 124.551 kg electrozi la preţul de 613.490 RON.

Cu ocazia percheziţiei la sediul societăţii au fost identificaţi electrozi de sudură în cantitate de 101.430 kg ambalat în cutii cu marca ”S.A.” precum şi baxuri de cutii de ambalaje.

Inculpaţii au completat datele caracteristice ce corespund electrozilor marca ”S.”, marcă aparţinând SC D. SA Buzău, pe documentele anexate ofertelor de comercializare, respectiv certificate de calitate, certificate de garanţie, declaraţia de conformitate cuprinzând menţiunea ”S.A.”.

Expertiza de specialitate a concluzionat că datele de identificare a electrozilor comercializaţi sub marca ”S.A.” corespund în totalitate cu datele de identificare a electrozilor de sudură marca ”S.”, marcă protejată şi înregistrată la O.S.I.M. la 07 februarie 1980 aparţinând SC D. SA Buzău în calitate de succesoare al I.S.P.S. Buzău.

De asemenea, ”S.A.” şi ”S.” sunt identice sub aspectul impresiei generale iar datele de identificare sunt aceleaşi, existând riscul de confuzie pentru consumatorul mediu vizat al electrozilor de sudură.

Inculpaţii au întocmit designul ambalajelor pentru electrozii de sudură, prin utilizarea aproximativ identică a reperelor existente pe ambalajul electrozilor comercializaţi sub marca ”S.” şi ”S.” fin, au alăturat sintagma Nou, semnului ”S.A.”, au ambalat electrozii de sudură în ambalaje sub semnul ”Nou! ”S.A.”, au utilizat pe documentele emise de societate şi care însoţeau marfa, semnul identic mărcii ”S.”.

În drept, faptele inculpatei SC E.P. SRL Filipeştii de Pădure, de a oferi şi comercializa electrozi de sudură produşi de aceasta sub însemnul ”S.A.”, identic mărcii înregistrate ”S.” fără consimţământul titularului acestei mărci, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de contrafacere marcă, prevăzută de art. 83 alin. (2) raportat la art. 35 alin. (2) lit. a) şi art. 35 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 84/1998 modificată prin O.U.G. nr. 190/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Fapta de a utiliza însemnul ”S.A.”, identic mărcii înregistrate ”S.” pe documentele emise (facturi, certificate de calitate/garanţie, certificate de conformitate), fără consimţământul titularului acestei mărci, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de contrafacere marcă, prevăzută de art. 83 alin. (2) raportat la art. 35 alin. (2) lit. a) şi art. 35 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 84/1998, modificată prin O.U.G. nr. 190/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi de a folosi semnul ”S.A.”, identic mărcii înregistrate ”S.” şi fapta de a folosi un ambalaj de natură a produce confuzie cu cele folosite legitim de SC D. SA Buzău întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 5 lit. a) din Legea nr. 11/1991 modificată şi completată prin Legea nr. 298/2001 şi O.U.G. nr. 121/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

A constatat, de asemenea, că faptele inculpatului T.E., în calitate de administrator al SC E.P. SRL Filipeştii de Pădure de a oferi şi comercializa electrozi de sudură produşi de aceasta sub însemnul ”S.A.”, identic mărcii înregistrate ”S.” fără consimţământul titularului acestei mărci, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de contrafacere marcă, prevăzută de art. 83 alin. (2) raportat la art. 35 alin. (2) lit. a) şi art. 35 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 84/1998 modificată prin O.U.G. nr. 190/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., fapta inculpatului de a utiliza însemnul ”S.A.”, identic mărcii înregistrate ”S.” pe documentele emise (facturi, certificate de calitate/garanţie, certificate de conformitate), fără consimţământul titularului acestei mărci, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de contrafacere marcă, prevăzută de art. 83 alin. (2) raportat la art. 35 alin. (2) lit. a) şi art. 35 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 84/1998, modificată prin O.U.G. nr. 190/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi fapta de a folosi semnul ”S.A.”, identic mărcii înregistrate ”S.” şi de a folosi un ambalaj de natură a produce confuzie cu cele folosite legitim de SC D. SA Buzău întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 5 lit. a) din Legea nr. 11/1991 modificată şi completată prin Legea nr. 298/2001 şi O.U.G. nr. 121/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

La individualizarea pedepselor, instanţa de fond a avut în vedere gradul de pericol social concret al faptelor, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, modificările aduse în timp Legii nr. 84/1998, cantitatea de electrozi valorificată şi cea care urma a fi valorificată raportat la cantitatea de ambalaje comandată, profitul obţinut din comercializarea bunurilor vândute prin contrafacerea mărcii, dar şi persoana inculpatului T.E. care nu a recunoscut faptele, nu a realizat dimensiunile gravităţii faptelor sale, s-a sustras judecăţii.

S-au avut în vedere dispoziţiile art. 13 C. pen., modificările aduse Legii nr. 84/1998 prin O.U.G. nr. 190/2005 fiind mai aspre în ceea ce priveşte cuantumul amenzii faţă de legea sub care au fost comise faptele.

De asemenea, s-a avut în vedere că faptele au fost comise în formă continuată.

În latura civilă, partea civilă SC D. SA Buzău a solicitat să fie despăgubită cu suma de 826.740,95 RON daune materiale şi 200.000 RON daune morale.

La stabilirea daunelor materiale, partea civilă a avut în vedere preţul pe care l-ar fi încasat personal din valorificarea cantităţii de electrozi valorificată şi ce urma a fi valorificată sub marca ”S.” de către inculpaţi.

Instanţa de fond nu a primit punctul de vedere al părţii civile, având în vedere următoarele:

Din probele dosarului a rezultat că SC E.P. SRL Filipeştii de pădure a comercializat sub marca ”S.” doar 12.4551 kg electrozi încasând suma de 613.490,30 RON.

Societatea a achiziţionat electrozii la preţul de 2,36 RON/kg (80.900 kg) pentru care a plătit 191.329, 65 RON.

Societatea a achitat suma de 24.314,44 RON pentru confecţionarea ambalajelor în vederea comercializării electrozilor.

Dând la o parte cheltuielile de achiziţionare a electrozilor, cele de achiziţionare a ambalajelor, cele de publicitate (11.42,40 RON - contravaloarea unul banner) a rezultat că societatea a obţinut un profit de 293.350 RON din comercializarea electrozilor prin contrafacerea mărcii.

A acordat daune materiale părţii civile pentru produsele necomercializate, parte din ele produse de către inculpata SC E.P. SRL, produse aflate în custodia inculpatului T.E. şi la un preţ mai mare decât cel la care au fost valorificate ar însemna îmbogăţirea fără just temei a părţii civile.

S-a reţinut că parte din produse au fost identificate în proprietatea inculpatei SC E.P. SRL, ambalate, iar o parte din ambalajele identificate nu au fost folosite, inculpata neproducând cantitatea de electrozi în vederea ambalării.

Cât priveşte daunele morale, instanţa a considerat că acordarea unei sume de 20.000 RON cu acest titlu este de natură a acoperi prejudiciul moral suferit prin contrafacerea mărfii şi concurenţă neloială efectuate de inculpaţi, pagubele urmând a fi suportate în solidar de cei doi inculpaţi.

Din cuprinsul procesului-verbal de percheziţie rezultă că electrozii şi ambalajele identificate cu ocazia efectuării percheziţiei au fost lăsate în custodia inculpatului T.E., şi chiar dacă nu au fost respectate dispoziţiile procedurale privind luarea unor măsuri asiguratorii, instanţa a menţinut această măsură în vederea recuperării prejudiciului.

Având în vedere că ambalajele confecţionate prin contrafacerea mărfurilor se înscriu în dispoziţiile art. 118 lit. c) C. proc. pen., instanţa a dispus confiscarea acestor ambalaje după cum urmează: 3.754 cutii ambalaj electrozi 2,50/350 mm, 7.678 cutii ambalaj electrozi 3,25/350 mm, 1.226 cutii ambalaj electrozi 4,00/350 mm, 20 cutii baxuri a câte 200 bucăţi cutii 2,50/350 mm, 6 cutii baxuri a câte 200 bucăţi cutii 3,25/350 mm, 3.104 cutii ambalaj electrozi 2,50/350 mm, 3.984 cutii ambalaj electrozi 3,25/350 mm, 11 cutii baxuri a câte 200 cutii 2,50/350 mm, 540 cutii ambalaj electrozi 3,25/350 mm, 164 cutii ambalaj electrozi 2,5/350 mm, 15 cutii baxuri a câte 200 bucăţi cutii electrozi 3,25/350 mm.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel partea civilă SC D. SA, inculpaţii T.E. şi SC E.P. SRL, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Apelantul inculpat T.E. şi inculpata SC E.P. SRL, prin concluziile avocatului ales au solicitat în primul rând completarea probelor cu efectuarea a 2 noi expertize, una de către un expert specializat în proprietate intelectuală, cea de-a doua, o expertiză chimică cu privire la calitatea electrozilor fabricaţi atât de inculpată cât şi de partea civilă.

S-a argumentat că experta desemnată de organele judiciare fiind din Buzău, la fel ca şi partea civilă a fost părtinitoare, iar expertiza chimică a fost efectuată de chiar partea civilă şi nu poate fi avută în vedere.

Pe fondul cauzei, inculpaţii au solicitat admiterea apelului susţinând în esenţă că nu se consideră a fi vinovaţi de săvârşirea niciunei fapte penale.

S-a arătat că în cuprinsul tuturor actelor întocmite în timpul cercetării penale nu s-a respectat principiul prezumţiei de nevinovăţie reţinându-se în mod constant că SC E.P. SRL şi T.E. au utilizat însemnul ”S.A.”, identic mărcii înregistrate ”S.”.

Prin Decizia penală nr. 92 din 10 iunie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-au respins ca nefondate apelurile declarate de SC E.P. SRL, cu sediul în Filipeştii de Pădure, sat Diţeşti, str. M., jud. Prahova şi T.E. şi de partea civilă SC D. SA Buzău, împotriva Sentinţei penale nr. 41 din 10 martie 2011 pronunţată de Tribunalul Buzău.

Pentru a decide astfel, s-a reţinut în esenţă faptul că SC D. SA Buzău, parte civilă din cauză, este titulara mărcii ”S.” pentru o categorie de electrozi de sudură, înregistrată la O.S.I.M. încă din anul 1980 de antecesoarea acesteia I.S.P.S. Buzău.

Ultima înregistrare a acestei mărci apare făcută în anul 2000, valabilitatea acesteia fiind de 10 ani, ceea ce include şi perioada anului 2008, când se reţine că inculpaţii au produs şi comercializat electrozi denumiţi ”S.A.”, folosind această denumire nu numai pe ambalajul electrozilor, dar şi pe documentele firmei, pe certificatele de conformitate, de calitate sau pe cele de garanţie.

S-a mai reţinut că inculpaţii nu neagă faptul că au folosit pentru electrozii produşi şi comercializaţi denumirea ”S.” dar susţin că aceasta este o denumire atât de uzitată pe piaţa românească a acestui tip de mărfuri încât nu se mai poate considera că s-ar bucura de protecţia conferită de marca înregistrată, putând să fie folosită de orice producător de electrozi.

Chiar dacă denumirea ”S.” a unei categorii de electrozi (rutilici) are pe piaţa românească o vechime considerabilă, tradiţie şi notorietate, acest fapt nu o lipseşte de protecţia mărcii, atât timp cât a fost înregistrată şi reînnoită legal, de organismul legal abilitat - O.S.I.M., ultima dată în anul 2000, pe o perioadă de 10 ani, fără a exista opoziţie din partea altor producători de electrozi.

Împotriva acestei decizii în termen legal au declarat recurs inculpaţii criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică întrucât în mod greşit s-a reţinut vinovăţia lor în săvârşirea infracţiunilor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată.

Recurenţii au arătat că recursul se întemeiază pe dispoziţiile art. 3859 pct. 12 C. proc. pen. şi au solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. având în vedere că din probele administrate nu rezultă vinovăţia acestora şi în mod greşit s-a dispus condamnarea la amendă penală.

Recursurile sunt nefondate.

Examinând actele şi lucrările dosarului prin prisma cazului de casare invocat - art. 3859 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. - dar şi din oficiu cauza, conform dispoziţiilor art. 3859 alin. (2) şi (3) C. proc. pen., constată că hotărârea recurată este legală şi temeinică urmând a o menţine ca atare în considerarea următoarelor argumente:

Încadrarea juridică a faptei presupune realizarea de către organele judiciare a unei concordanţe între conţinutul legal al infracţiunii şi conţinutul concret al acesteia şi constă în stabilirea temeiului juridic al răspunderii penale,a felului şi limitelor pedepsei aplicabile.

Cazul de casare invocat vizează situaţia în care instanţa a pronunţat o hotărâre de condamnare pentru o altă faptă decât cea pentru care condamnatul a fost trimis în judecată, cu excepţia cazurilor prevăzute de art. 334 - 337 C. proc. pen.

În raport de conţinutul cazului de casare invocat de recurenţii inculpaţi şi de infracţiunile pentru care aceştia au fost trimişi în judecată prin actul de sesizare,se constată că nu este incident motivul de casare invocat - art. 3859 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

Examinând materialul probator administrat în cauză, respectiv, declaraţiile inculpatului T.E., ale reprezentanţilor inculpatei SC E.P. SRL, declaraţiile martorilor P.G. şi C.N., concluziile comisarilor Gărzii Financiare din cadrul A.N.A.F., notele explicative ale contabilului societăţii şi inculpatului T.E., documentele de procurare a mărfurilor, declaraţia martorei U.L. administrator al SC M.M.P.R. SRL, concluziile raportului de expertiză tehnică de specialitate proprietate intelectuală privind certificatul de înregistrare a mărcii ”S.”, procesul-verbal de percheziţie domiciliară, plângerea părţii vătămate, constată că starea de fapt reţinută de instanţe este concordantă cu acesta motiv pentru care Înalta Curte îşi însuşeşte în întregime argumentaţia instanţei de apel astfel cum această posibilitate este conferită de practica Curţii Europene a Drepturilor Omului şi potrivit căreia poate constitui o motivare preluarea motivelor instanţei inferioare (Helle împotriva Finlandei).

Astfel,s-a reţinut că SC E.P. SRL Filipeştii de Pădure având ca administrator pe inculpatul T.E., şi-a completat obiectul de activitate cu producerea şi comercializarea electrozilor de sudură.

În considerarea acestui fapt unul din administratori, A.A., a suportat costurile achiziţionării de utilaje din Turcia, iar linia de fabricaţie a electrozilor de sudură a fost finalizată în luna martie 2008. Inculpatul T.E. a primit procura generală pentru administrarea societăţii.

În vederea îndeplinirii obiectului de activitate al societăţii s-a procedat la achiziţionarea cantităţii de 80.700 kg electrozi de sudură din Turcia la preţul total de 191.329,65 RON conform raportului Gărzii Financiare - Comisariatul General.

Pentru comercializarea electrozilor s-a procedat la încheierea unor contracte de vânzare-cumpărare de ambalaje pentru electrozi de la SC U.C. SRL Prahova şi SC M.M.P.R. SRL, contract ce viza confecţionarea unui număr de 50.000 bucăţi cutii.

Designul ambalajelor a fost efectuat de inculpatul T.E., atât sub aspectul elementelor grafice dar cât şi al compoziţiei tehnice şi calitatea componentelor, sub denumirea de ”S.A.”.

În stabilirea aspectului ambalajelor inculpatul s-a inspirat din conţinutul unei cutii de electrozi de sudură produşi de partea vătămată SC D. SA Buzău - marca ”S.”, iar informaţiile referitoare la noxe, traduse în 12 limbi, care făceau trimitere la un site ce aparţine S.F. Italia, unde acţionar majoritar este SC D. SA Buzău.

Ambalajele au fost livrate către SC E.P. SRL, parte din preţ fiind plătită contra cantităţii de 2.195 kg electrozi de sudură ”S.A.” în valoare de 12.942,78 RON.

Din conţinutul expertizei de specialitate în proprietate intelectuală efectuată în cauză rezultă că electrozii comercializaţi de inculpat sub marca ”S.A.”, respectiv ambalajele şi informaţiile referitoare la caracteristicile acestora, sunt identice cu cele comercializate de SC D. SA Buzău, sub marca ”S.”, marcă înregistrată la O.S.I.M.

Este neîndoios faptul că după achiziţionarea ambalajelor, inculpaţii au făcut demersuri pentru comercializarea electrozilor sub marca ”S.A.”, comercializând astfel cantitatea de 124.551 kg electrozi la preţul de 613.490 RON.

Cu ocazia percheziţiei efectuată la sediul societăţii au fost identificaţi electrozi de sudură în cantitate de 101.430 kg ambalat în cutii cu marca ”S.A.” precum şi baxuri de cutii de ambalaje.

În acest context,inculpaţii au completat datele caracteristice electrozilor marca ”S.”, marcă aparţinând SC D. SA Buzău, pe documentele anexate ofertelor de comercializare certificate de calitate, certificate de garanţie, declaraţia de conformitate cuprinzând menţiunea ”S.A.”.

Din concluziile raportului de expertiză de specialitate efectuat în cauză rezultă că datele de identificare a electrozilor comercializaţi sub marca ”S.A.”, corespund cu datele de identificare a electrozilor de sudură marca ”S.”, marcă protejată şi înregistrată la O.S.I.M. la 07 februarie 1980 aparţinând SC D. SA Buzău în calitate de succesoare al I.S.P.S. Buzău.

Dealtfel, ”S.A.” şi ”S.” sunt identice sub aspectul impresiei generale iar datele de identificare sunt aceleaşi, existând riscul de confuzie pentru consumatorul mediu vizat al electrozilor de sudură.

Inculpaţii au întocmit designul ambalajelor pentru electrozii de sudură, prin utilizarea aproximativ identică a reperelor existente pe ambalajul electrozilor comercializaţi sub marca ”S.” şi ”S.” fin, au alăturat sintagma Nou, semnului ”S.A.”, au ambalat electrozii de sudură în ambalaje sub semnul ”Nou! ”S.A.”, au utilizat pe documentele emise de societate şi care însoţeau marfa, semnul identic mărcii ”S.”.

În raport de starea de fapt reţinută, se constată că încadrarea juridică dată faptelor comise de inculpaţi se circumscrie conţinutului constitutiv al infracţiunilor pentru care aceştia au fost trimişi în judecată, atât în ceea ce priveşte latura obiectivă cât şi cea subiectivă,astfel încât nu se poate susţine că instanţa a pronunţat o hotărâre de condamnare pentru o altă faptă decât cea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată.

Forma de vinovăţie reţinută în săvârşirea infracţiunilor deduse judecăţii rezultă din probele administrate în cauză, la care ambele instanţe au făcut referire în mod expres şi argumentat respectiv: proces-verbal de constatare din oficiu; proces-verbal de efectuare percheziţie la punctul de lucru al SC E.P. SRL Filipeştii de Pădure; proces-verbal întocmit de Comisariatul General al Gărzii Financiare şi anexele acestuia; plângere a titularului mărcii contrafăcute ce formează obiectul prezentului dosar şi precizările acestuia; declaraţii învinuiţi; declaraţii martori; raportul de expertiză tehnică efectuat de expertul desemnat şi expertul parte; copii documente financiare emise de SC E.P. SRL Filipeştii de Pădure; procese-verbale întocmite de organele de poliţie însoţite de anexele acestora.

Faţă de cele ce preced, solicitarea inculpaţilor de a se dispune achitarea în baza dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. este nefondată.

Pentru considerentele arătate, cum din oficiu nu s-au ivit motive de ordine publică care să atragă casarea hotărârii atacate, în baza dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. urmează a respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpaţi împotriva Deciziei penale nr. 92 din 10 iunie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pe care o va menţine ca legală şi temeinică.

Văzând dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen. urmează a dispune obligarea recurenţilor la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenta SC E.P. SRL şi de inculpatul T.E. împotriva Deciziei penale nr. 92 din 10 iunie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă recurenta SC E.P. SRL şi recurentul inculpat T.E. la plata sumei de câte 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 300 RON, reprezentând onorariile pentru apărătorii desemnaţi din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 aprilie 2012.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1044/2012. Penal. Infracţiuni la legea privind mărcile şi indicaţiile geografice (Legea 84/1998). Recurs