ICCJ. Decizia nr. 1042/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1042/2012
Dosar nr. 2873/117/2011
Şedinţa publică din 5 aprilie 2012
Asupra cauzei penale de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 157 din 12 aprilie 2011 pronunţată de Tribunalul Cluj în Dosar nr. 2873/117/2011, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b1) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului R.A., zis „B.”, fără antecedente penale, de sub învinuirea de săvârşire a infracţiunii de deţinere de droguri de risc, fără drept, pentru consum propriu, prev. şi ped. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.
În baza art. 181 alin. (3) rap. la art. 91 C. pen., s-a aplicat inculpatului sancţiunea administrativă a amenzii în sumă de 500 RON.
În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea specială de la inculpatul R.A. a cantităţii de 1,4 grame cannabis (THC) - cantitate rămasă în urma analizelor de laborator, iar în temeiul art. 18 alin. (1)din aceeaşi lege, s-a dispus distrugerea drogurilor confiscate.
În baza art. 192 alin. (1) pct. 1 lit. d) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 500 RON.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că:
Prin Rechizitoriul nr. 215/D/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serv. Teritorial Cluj - emis la data de 04 martie 2011, a fost trimis în judecată inculpatul R.A. zis „B.”, pentru comiterea infracţiunilor de deţinere fără drept a unei parole cod de acces sau date informatice în scopul săvârşirii infracţiunii de transfer neautorizat de date, prev. şi ped. de art. 46 alin. (2) din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., transmitere neautorizată de date de identificare în scopul efectuării de operaţiuni prevăzute de art. 1 pct. 11 din Legea nr. 365/2002, prev. şi ped. de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi deţinere de droguri de risc fără drept pentru consum propriu, prev. şi ped. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, totul cu aplic.art. 33 lit. a) C. pen.
Prin acelaşi act de sesizare, au fost trimişi în judecată şi inculpaţii H.A.A. şi L.Z., fiecare pentru comiterea infracţiunii de favorizare a infractorului, prev. şi ped. de art. 264 C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
În privinţa inculpatului R.A., în actul de inculpare s-a reţinut în esenţă faptul că, în perioada 2006 - 2010, a deţinut în mod repetat, fără drept, programe, parole, coduri de acces sau date informatice, respectiv date de identificare ale cardurilor unor instituţii bancare din străinătate, în special în SUA (serii de carduri şi coduri PIN), în scopul săvârşirii de infracţiuni prevăzute de Legea nr. 161/2003; totodată, în aceeaşi perioadă, folosind o adresă de e-mail, a transmis neautorizat pachete (dumps-uri) de serii ale unor carduri emise de instituţii bancare din străinătate, în special din SUA şi coduri PIN aferente, unor persoane aflate pe teritoriul SUA (în zona Chicago, New York şi San Diego), în vederea efectuării de către acestea a unor operaţiuni financiare frauduloase, respectiv în scopul efectuării de retrageri de numerar sau transferuri de fonduri de la ATM sau POS, în schimbul unor sume de bani stabilite dinainte, care erau transferate prin intermediul sistemului W.U. pe numele său, al coinculpaţilor H.A.A. şi L.Z., precum şi a martorilor B.C., C.I.S., R.E., B.E., Ţ.F.V., B.M., T.S., B.C.C., J.D.E., N.A.I., H.V.L., H.C.C., racolaţi de inculpatul L., obţinând în această modalitate suma de 479.864 dolari SUA; de asemenea, în luna octombrie 2010, a deţinut fără drept, pentru consumul propriu, cantitatea de 1,8 g cannabis (THC), substanţă ce se regăseşte pe Tabelul Anexă nr. III la Legea nr. 143/2000.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Cluj la data de 07 martie 2011 sub nr. 1743/117/2011.
La termenul din data de 12 aprilie 2011, din oficiu, instanţa, pentru justa soluţionare a cauzei, a pus în discuţia părţilor şi a dispus, în temeiul art. 38 C. proc. pen., disjungerea cauzei cu privire la inculpatul R.A. şi formarea unui nou dosar având ca obiect infracţiunea de deţinere de droguri de risc fără drept pentru consum propriu, prev. şi ped. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, reţinută în sarcina acestuia, cauza fiind înregistrată sub nr. de mai sus.
Audiat în cauză, inculpatul a avut o atitudine sinceră, a recunoscut în întregime fapta reţinută în sarcina sa prin actul de inculpare, pe care o regretă, solicitând ca judecata să se facă doar în baza probelor administrate în faza de urmărire penală pe care le cunoaşte şi le însuşeşte, dorind să uzeze de prevederile art. 3201 C. proc. pen. privind judecata în cazul recunoaşterii vinovăţiei.
Analizând actele şi lucrările dosarului, tribunalul a reţinut următoarele:
În faza de urmărire penală, având în vedere infracţiunile în sistem informatic pentru care inculpatul R.A. a fost cercetat în Dosarul nr. 215/D/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Cluj, prin Încheierea penală nr. 222/C/P din 08 octombrie 2010 a Tribunalului Cluj, s-a admis cererea formulată de organul de urmărire penală şi s-a autorizat efectuarea unei percheziţii domiciliare la locuinţa sus-numitului din mun. Cluj-Napoca, str. V.F., jud. Cluj;
Cu ocazia efectuării acestei percheziţii domiciliare, au fost ridicate mai multe bunuri, printre care şi 2 pliculeţe transparente care conţineau o substanţă vegetală de culoare verde, sigilate cu sigiliul X; două plicuri cu inscripţia „w.s.” şi un plic transparent conţinând o substanţă verde, bunuri introduse într-un plic sigilat cu sigiliul X.
Ulterior efectuării percheziţiei domiciliare, organele de urmărire penală au înaintat substanţele ridicate de la locuinţa inculpatului, Laboratorului de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul B.C.C.O. Cluj, pentru a se stabili dacă acestea conţin sau nu substanţe prevăzute de Legea nr. 143/2000.
Din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din data de 12 octombrie 2010, întocmit de instituţia mai sus menţionată a rezultat faptul că, proba nr. 1a, constituită dintr-o punguţă de material plastic transparent cu ziplock, ce conţinea fragmente vegetale (inflorescenţe) de culoare verde olive, era constituită din 1,8 g cannabis şi că, în urma analizelor de laborator, în proba respectivă s-a pus în evidenţă tetrahidrocannabinol (THC), substanţă psihotropă biosintetizată de planta cannabis, substanţă ce se regăseşte pe Tabelul Anexă nr. III la Legea nr. 143/2000.
În concluziile aceluiaşi raport s-a precizat faptul că, celelalte substanţe ridicate de la locuinţa inculpatului nu conţin substanţe stupefiante sau psihotrope aflate sub incidenţa Legii nr. 143/2000 şi că din proba nr. 1a mai rămas cantitatea de 1,4 g cannabis, care a fost sigilată cu sigiliul Y, fiind depusă la camera de corpuri delicte.
Instanţa de fond a constatat că fapta inculpatului, respectiv cea de a deţine cantitatea de 1,8 g cannnabis, fără drept, pentru consum propriu, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, fiind vorba de o atingere minimă adusă valorilor sociale ocrotite de legea penală; astfel, raportat la cantitatea mică de substanţă interzisă deţinută, persoana inculpatului în vârstă de 29 ani, student, aflat la prima confruntare cu legea penală; atitudinea sinceră a acestuia şi regretul faţă de fapta comisă şi care reprezintă o experienţă nefericită în viaţa sa, instanţa, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b1) C. proc. pen., l-a achitat pe inculpatul R.A. de sub învinuirea de săvârşire a infracţiunii de deţinere de droguri de risc, fără drept, pentru consum propriu, prev. şi ped. de art. 4 alin. (1)din Legea nr. 143/2000.
În baza art. 181 alin. (3) rap. la art. 91 C. pen., s-a aplicat inculpatului sancţiunea administrativă a amenzii în sumă de 500 RON, apreciind-o ca suficientă pentru reeducarea sus-numitului.
În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea specială de la inculpatul R.A. a cantităţii de 1,4 grame cannabis (THC) (cantitate rămasă în urma analizelor de laborator), iar în temeiul art. 18 alin. (1) din aceeaşi lege, s-a dispus distrugerea drogurilor confiscate.
În baza art. 192 alin. (1) pct. 1 lit. d) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 500 RON.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Cluj, solicitând desfiinţarea sentinţei atacate şi, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond, iar în subsidiar, a se constata netemeinicia soluţiei de achitare şi a se aplica o sancţiune de natura şi în limitele prevăzute în textul incriminator.
În motivarea apelului s-au adus hotărârii atacate critici sub aspecte de nelegalitate, dar şi sub aspectul temeiniciei soluţiei de achitare.
În primul rând, s-a apreciat nelegală soluţia de disjungere, în urma căreia, inculpatul R. a fost judecat în acest dosar doar pentru infracţiunea prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000. Aceasta deoarece, există o evidentă legătură de conexitate între faptele pentru care inculpatul a fost trimis în judecată (determinată de împrejurările că sunt comise de aceeaşi persoană, în aceeaşi perioadă de timp, au fost cercetate deodată, una fiind descoperită cu ocazia administrării probaţiunii pentru dovedirea celorlalte), iar în interesul unei bune administrări a justiţiei se impune judecarea deodată a tuturor infracţiunilor şi tuturor inculpaţilor trimişi în judecată, fiind posibilă reunirea prezentei cauze cu cea aflată încă pe rolul Tribunalului Cluj (în care se judecă celelalte infracţiuni reţinute în sarcina inculpatului R., precum şi cele comise de inculpaţii H.A. şi L.Z.).
Un alt argument în sprijinul solicitării de trimitere a cauzei spre rejudecare, este şi cel referitor la aplicabilitatea dispoz. art. 3201 C. proc. pen. de care, în opinia apelantului, inculpatul se poate prevala doar dacă, recunoaşte în integralitate faptele reţinute în actul de sesizare, respectiv, toate infracţiunile ce i se reţin în sarcină.
În susţinerea solicitării subsidiare, s-a arătat că judecătorul fondului nu a apreciat corect gradul de pericol social concret al faptei de deţinere de droguri de risc pentru consum propriu, în raport cu criteriile stabilite de legiuitor.
S-a menţionat că, este evidentă preocuparea inculpatului privind activităţi legate de droguri, ţinând seama de faptul că la percheziţia domiciliară au fost găsite şi alte substanţe, chiar dacă în urma analizelor de laborator s-a stabilit că nu cad sub incidenţa Legii nr. 143/2000.
Apoi, nu poate fi ignorată împrejurarea că inculpatul, deşi a recunoscut prezenta faptă, are de mulţi ani preocupări serioase şi în alte tipuri de activităţi infracţionale, pe care însă, le neagă vehement.
Prin Decizia penală nr. 204/A din 21 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, s-a respins ca nefondat apelul declarat de D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Cluj împotriva Sentinţei penale nr. 157 din 12 aprilie 2011 a Tribunalului Cluj.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de prim control judiciar a apreciat apelul Parchetului nefondat pentru următoarele considerente:
1. Cu privire la critica apelantului privind soluţia de disjungere a cauzei a considerat-o nefondată, deoarece faţă de poziţia procesuală a inculpatului R.A. faţă de infracţiunea prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 pentru care s-a prevalat de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., instanţa de fond în mod corect pentru o bună înfăptuire a justiţiei a dispus disjungerea cauzei cu privire la această infracţiune. S-a apreciat că atâta timp cât judecarea infracţiunii disjunse se poate realiza exclusiv pe baza mijloacelor de probă, constând în declaraţia inculpatului de recunoaştere a vinovăţiei, procesul-verbal de percheziţie domiciliară, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică, mijloace de probă care nu sunt comune cu cele care au stat la baza trimiterii în judecată a inculpatului R. pentru restul infracţiunilor, disjungerea este oportună pentru buna desfăşurare a cauzei.
Cu privire la critica privind greşita aplicare a dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. în condiţiile în care inculpatul a recunoscut doar una din infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată, instanţa de prim control judiciar a considerat-o nefondată.
În opinia instanţei sintagma prevăzută în art. 3201 alin. (2) C. proc. pen. „în totalitate” se referă la fiecare dintre infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului în sensul că fiecare faptă trebuie recunoscută în totalitate şi nicidecum nu se referă la recunoaşterea tuturor infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul.
În ceea ce priveşte soluţia de achitare a inculpatului pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, Curtea a considerat-o temeinică, instanţa de fond valorificând eficient criteriile prevăzute de art. 101 alin. (2) C. pen. pentru stabilirea gradului de pericol social al faptei şi, concluzionând judicios că s-a adus o atingere minimă valorilor ocrotite de lege prin incriminarea respectivei fapte.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Cluj solicitând casarea Deciziei penale nr. 204/A din 21 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Cluj şi desfiinţarea Sentinţei penale nr. 157 din 12 aprilie 2011 pronunţată de Tribunalul Cluj şi trimiterea cauzei la instanţa de fond în vederea rejudecării.
În motivele scrise de recurs şi susţinute de către reprezentantul Parchetului la termenul din 05 aprilie 2012 se arată că procedura prevăzută de art. 3201 C. proc. pen. şi beneficiul reducerii limitelor de pedeapsă se aplică numai dacă inculpatul recunoaşte toate infracţiunile ce i se reţin în sarcină prin actul de sesizare pentru a beneficia de procedura simplificată şi de cauza de reducere a pedepsei, or inculpatul nu a recunoscut toate infracţiunile ci doar una singură, cea pentru care s-a dispus disjungerea cauzei, instanţa nepronunţându-se şi pe celelalte infracţiuni reţinute în sarcina inculpatului, motiv pentru care în opinia Parchetului se impune trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.
Un alt motiv de critică se referă la greşita achitare a inculpatului R.A. cu privire la săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri de risc fără drept pentru consum propriu, prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, în contextul în care aşa cum rezultă din probele dosarului inculpatul are preocupări şi activităţi infracţionale, în care a implicat mai multe persoane şi care au încetat doar odată cu intervenţia organelor abilitate.
În drept sunt invocate dispoziţiile art. 3859 pct. 172, 14 şi 10 C. proc. pen.
La termenul de judecată din 05 aprilie 2012 a fost invocată excepţia inadmisibilităţii recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Cluj de către apărătorul inculpatului R.A., pe motiv că acesta nu este motivat, nefiind indicat niciunul din cazurile de casare prevăzute de art. 3859 C. proc. pen.
Înalta Curte a respins această excepţie, având în vedere faptul că în C. proc. pen. nu se prevede obligativitatea prezentării motivelor de recurs într-o anumită formulare. Esenţial este în opinia Înaltei Curţi de a se arăta în ce constă critica hotărârii recurate. Or, în recursul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Cluj sunt expuse criticile formulate împotriva hotărârii instanţei de apel, iar încadrarea în drept a acestor critici poate fi făcută şi oral, de către reprezentantul Parchetului cu ocazia susţinerii motivelor de recurs.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursul declarat prin prisma motivelor invocate şi din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. îl consideră fondat, prioritar pentru cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 10 teza I şi 172 C. proc. pen. pentru următoarele considerente:
Instanţa de fond, cât şi cea de prim control judiciar a făcut o greşită aplicare a legii penale, în sensul că dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. au fost interpretate şi aplicate greşit, fapt ce a dus la disjungerea nejustificată a cauzei.
Aşa cum rezultă din actele dosarului inculpatul R.A. a fost trimis în judecată prin Rechizitoriul nr. 215D/P/2009 din 4 martie 2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Cluj pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 46 alin. (2) din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) (deţinere fără drept a unei parole cod de acces sau date informatice în scopul săvârşirii infracţiunii de transfer neautorizat de date), a infracţiunii de transmitere neautorizată de date de identificare în scopul efectuării de operaţiuni prevăzută de art. 1 pct. 11 din Legea nr. 365/2002, prev. de art. 27 alin. (3) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi a infracţiunii de deţinere de droguri de risc fără drept pentru consum propriu prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Prin acelaşi rechizitoriu s-a mai dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor H.A.A. şi L.Z., fiecare pentru săvârşirea infracţiunii de favorizare a infractorului prevăzută de art. 264 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Raportat la normele care guvernează competenţa după materie, respectiv dispoziţiile art. 35 alin. (1) C. proc. pen., competenţa soluţionării cauzei în prima instanţă revenea tribunalului („dacă competenţa după natura faptelor - pentru primele două infracţiuni competenţa aparţine judecătoriei, iar pentru infracţiunea de deţinere de droguri de risc fără drept pentru consum propriu competenţa aparţine tribunalului - aparţine unor instanţe de grad diferit, competenţa de a judeca toate cauzele reunite revine instanţei superioare în grad).
La termenul de judecată din 12 aprilie 2011 Tribunalul Cluj a pus în discuţie din oficiu şi a admis, în temeiul art. 38 C. proc. pen., disjungerea cauzei privind pe inculpatul R.A. şi formarea unui nou dosar (2873/117/2011) având ca obiect infracţiunea de deţinere de droguri de risc fără drept pentru consum propriu prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 şi ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. în ceea ce priveşte recunoaşterea inculpatului a acestei infracţiuni.
Prin Sentinţa penală nr. 157 din 12 aprilie 2011 a dispus în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b1) C. proc. pen. achitarea inculpatului R.A. de sub învinuirea de săvârşire a infracţiunii prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, iar în temeiul art. 181 alin. (3) şi art. 91 C. pen. a aplicat inculpatului sancţiunea administrativă a amenzii în sumă de 500 RON.
Înalta Curte apreciază greşită această soluţie de disjungere a cauzei în condiţiile în care între infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului R.A. există o evidentă legătură de conexitate, existând probe care să ducă la presupunerea rezonabilă că inculpatul este autorul acestora, au fost comise în aceeaşi perioadă de timp, au fost cercetate deodată, una fiind descoperită (deţinerea de droguri) cu ocazia administrării probaţiunii pentru dovedirea celorlalte, iar pentru o mai bună înfăptuire a justiţiei se impunea judecarea cauzelor împreună.
Faptul că inculpatul a recunoscut încă din faza urmăririi penale doar infracţiunea prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, iar în faţa instanţei a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. numai faţă de această infracţiune nu reprezintă un motiv pentru a se dispune disjungerea cauzei, cu atât mai mult, cu cât aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. nu era incidentă în cauză (caz de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen.), întrucât aplicarea procedurii simplificate şi ca urmare beneficiul reducerii limitelor de pedeapsă se acordă numai dacă inculpatul declară că recunoaşte în totalitate „faptele reţinute în actul de sesizare a instanţei” şi solicită ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală. În mod expres textul de lege, respectiv art. 3201 alin. (2) C. proc. pen., pentru a fi aplicabil, printre alte condiţii prevede că recunoaşterea faptelor trebuie să fie totală.
Or, în cauză inculpatul a fost trimis în judecată prin actul de sesizare pentru săvârşirea a trei infracţiuni, aflate în concurs, iar instanţa a aplicat procedura simplificată doar pentru o singură faptă, respectiv cea care întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, care a fost recunoscută de către inculpat.
În baza propriului demers analitic Înalta Curte constată că prin aplicarea procedeului disjungerii şi acordării beneficiului dispoziţiilor de favoare a art. 3201 C. proc. pen., instanţele au rezolvat în mod greşit acţiunea penală, nerespectarea dispoziţiilor art. 317 C. proc. pen., privind obiectul judecăţii.
Aplicând procedura simplificată, instituită de art. 3201 numai pentru una dintre infracţiunile ce au făcut obiectul judecăţii în cauză, instanţele au pronunţat hotărâri prin care au făcut o greşită aplicare a legii, ceea ce atrage incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen.
Disjungerea cauzei în condiţiile îndeplinirii cerinţelor conexităţii a generat o rezolvare trunchiată a acţiunii penale, astfel încât instanţa fondului nu s-a pronunţat unitar cu privire la persoana şi faptele cu care a fost învestită prin actul de sesizare, conform art. 317 C. proc. pen., ceea ce face incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen.
În aceste împrejurări, Înalta Curte, în raport de prezenta fază procesuală în care se constată aspectele evocate în precedent, vizând greşita aplicare a legii şi omisiunea de a se pronunţa cu privire la elemente esenţiale ce s-ar fi impus a fi rezolvate în cadrul aceleiaşi cauze penale, instituţia disjungerii nefiind incidentă, concluzionează că soluţia ce se impune a fi pronunţată, este trimiterea cauzei spre rejudecare, la instanţa de fond, în speţă Tribunalul Cluj, care va proceda la judecarea cauzelor reunite, respectiv a tuturor infracţiunilor cu care a fost învestită prin actul de sesizare şi va putea dispune aplicarea procedurii simplificate prevăzute de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. numai după îndeplinirea tuturor condiţiilor cuprinse în acest articol, respectiv: instanţa să fie competentă să judece cauza şi legal sesizată; inculpatul să nu fie acuzat de săvârşirea unei infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă; inculpatul să fi declarat personal sau prin înscris autentic înainte de citirea actului de sesizare a instanţei că recunoaşte în totalitate faptele reţinute în actul de sesizare a instanţei; inculpatul să solicite ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Cu ocazia rejudecării cauzei instanţa de fond urmează a avea în vedere şi celelalte critici din motivele de recurs ale Parchetului.
Pentru aceste considerente, conform art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen. va admite recursul, va casa decizia penală şi sentinţa penală şi va trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Cluj.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Cluj împotriva Deciziei penale nr. 204/A din 21 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, privind pe intimatul inculpat R.A.
Casează decizia penală atacată şi Sentinţa penală nr. 157 din 12 aprilie 2012 a Tribunalului Cluj, secţia penală şi trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Cluj.
Onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Cluj, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3532/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3624/2012. Penal → |
|---|
