ICCJ. Decizia nr. 1052/2012. Penal. Traficul de persoane (Legea 678/2001 art. 12). Recurs

Decizii penale ICCJ 2012

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1052/2012

Dosar nr. 18309/118/2010

Şedinţa publică din 5 aprilie 2012

Asupra recursurilor penale de faţă;

Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 262 din 21 iunie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 18309/118/2010 al Tribunalului Constanţa au fost respinse cererile de schimbare a încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor A.S. şi I.A. ca nefondate şi s-a dispus condamnarea inculpatei A.S. la pedeapsa de 12 ani închisoare şi la pedeapsa complementară de interzicere a exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b), d) şi e) C. pen., pe timp de 4 ani după executarea pedepsei principale, în temeiul prevederilor art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001.

Inculpatei A.S. i s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b), d) şi e) C. pen. pe durata prevăzută de art. 71 C. pen., şi s-a dedus din durata pedepsei aplicate perioada reţinerii şi arestării preventive, începând cu data de 16 octombrie 2010 până la zi, iar în baza prevederilor art. 350 C. proc. pen. i s-a menţinut starea de arest preventiv.

În temeiul prevederilor art. 329 alin. (1) şi (3) C. pen., a fost condamnat inculpatul S.G. la pedeapsa de 10 ani închisoare şi la pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), d) şi e) C. pen. pe timp de 4 ani după executarea pedepsei principale şi i s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b), d) şi e) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen. S-a dedus perioada reţinerii şi arestării preventive începând cu 16 octombrie 2010 până la zi, iar în baza art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului.

Inculpatul P.V. a fost condamnat în temeiul prevederilor art. 198 alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., la pedeapsa de 4 ani închisoare şi la pedeapsa complementară, constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) şi e) C. pen., pe timp de 2 ani după executarea pedepsei principale.

Inculpatului P.V. i s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi e) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen., iar în baza art. 88 C. pen. i s-a dedus din durata pedepsei aplicate perioada reţinerii şi arestării preventive începând cu 16 octombrie 2010 şi până la 29 noiembrie 2010.

Inculpatul I.A. a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare şi la pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi e) C. pen. pe timp de 2 ani după executarea pedepsei principale, în temeiul prevederilor art. 198 alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Inculpatului I.A. i s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b), e) C. pen. pe durata prevăzută de art. 71 C. pen. iar din pedeapsa aplicată i s-a dedus perioada reţinerii şi arestării preventive de la 20 octombrie 2010 la 23 noiembrie 2010.

În baza dispoziţiilor art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 14 şi 17 - 18 C. proc. pen. cu aplicarea art. 998 - 999 C. civ. au fost obligaţi inculpaţii, în solidar, la plata sumei de 10.000 RON către partea civilă A.A.F., cu titlu de daune morale.

Conform prevederilor art. 118 C. proc. pen. s-a confiscat de la inculpatul S.G. sabia cu lama metalică şi cu teaca de 79 cm din 51 cm lungime.

În temeiul prevederilor art. 191 alin. (1) C. proc. pen. inculpaţii A.S. şi S.G. au fost obligaţi la câte 1.900 RON cu titlu de cheltuieli judiciare statului iar inculpaţii P.V. şi I.A. la câte 1.500 RON cu acelaşi titlu.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut, pe baza analizei actelor şi lucrărilor dosarului următoarele:

La data de 24 septembrie 2010 lucrători de poliţie din cadrul Poliţiei Municipiului Constanţa, Secţia 2 Poliţie s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că o persoană de sex feminin cu numele "I." care practică prostituţia, are o fiică în vârstă de 13 ani pe care o îndeamnă să întreţină acte sexuale cu bărbaţi, urmare a unei informaţii obţinute de o persoană care nu a dorit să-şi decline identitatea care reclama faptul că o persoană de sex feminin cu numele "I." care practică prostituţia, şi are numărul de telefon 000x are o fiică în vârstă de 13 ani pe care o îndeamnă să întreţină acte sexuale cu bărbaţi în schimbul sumei de 60 de RON, menţionând totodată că fiica numitei I. întreţine raporturi sexuale doar cu bărbaţi pe care îi indică mama sa, după ce mama sa se înţelege la telefon cu clienţii.

Din investigaţiile efectuate în cauză rezultată că numita "I." locuia împreună cu concubinul său, S.G., cu privire la acesta din urmă existând date că trage foloase de pe urma practicării prostituţiei de către concubina sa şi fiica acesteia, în căminul Grupului Şcolar C. situat în municipiul Constanţa, strada C.

Existând indicii temeinice de săvârşire a infracţiunii de proxenetism s-a început urmărirea penală la data de 24 septembrie 2010 "in rem", pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism, prev. de art. 329 alin. (1) C. pen., fiind confirmată de procurorul care a supravegheat urmărirea penală la data de 24 septembrie 2010.

Din investigaţiile efectuate s-a stabilit că I. folosea numărul de telefon mobil 000x pentru racolarea clienţilor.

Avându-se în vedere necesitatea identificării autorilor infracţiunii şi stabilirea întregii situaţii de fapt, a fost autorizată interceptarea şi înregistrarea convorbirilor telefonice şi localizarea terminalelor cu numerele 000x şi 000y folosite de către numita "I.", respectiv S.G. (autorizaţiile nr. 244 şi nr. 245 din data de 01 octombrie 2010 ale Judecătoriei Constanţa.

În cauză a fost identificată numita "I." aceasta fiind inculpata A.S., şi fiica sa, în vârstă de 13 ani, pe nume A.A.F.

Din conţinutul convorbirilor telefonice rezultată că inculpata A.S., zisă I., pleca zilnic de acasă şi se întorcea noaptea, aceasta petrecându-şi de regulă timpul la un local B. situat în municipiul Constanţa, zona Casei de Cultură şi că apela de pe numărul de telefon 000x persoane cunoscute cărora le propune să meargă la ei acasă şi să întreţină raporturi sexuale în schimbul unor sume mici de bani.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul S.G. s-a constatat că nici acesta nu avea o sursă legală de venit, acesta stând mai tot timpul în camera de cămin în care locuiau şi ţinea legătura telefonic cu inculpata A.S., aceasta spunându-i ce clienţi avea, iar inculpatul S.G. îi comunica ce făcea partea vătămată A.A.F.

Din conţinutul convorbirilor telefonice rezultă că inculpata A.S. îl ţinea pe S.G. la curent cu eventualii clienţi pe care îi avea.

De asemenea din conţinutul convorbirilor telefonice rezultă că inculpata A.S. era reticentă cu privire la identitatea persoanelor cu care vorbea la telefon, fiind interesată de modalitatea în care eventualii noi clienţi obţineau numărul ei de telefon. Aceasta alegea persoanele de sex bărbătesc cu care fiica sa A.A.F. urma să întreţină acte sexuale în schimbul unor sume de bani, dintre clienţii săi ori persoane recomandate de către aceştia.

Inculpata A.S. discuta codat cu clienţii despre fiica sa, A.A.F., numind-o "cuscra", "colet", pachet ori "maimuţa".

Inculpaţii A.S. şi S.G., fiind îngrijoraţi să nu se afle că o îndemnau şi îi facilitau părţii vătămate A.A.F. să practice prostituţia şi trăgeau foloase de pe urma acesteia, au hotărât ca partea vătămată să nu mai întreţină acte sexuale decât cu bărbaţi mai în vârstă, însuraţi, cu copii, pentru a nu mai avea probleme.

De asemenea, din conţinutul convorbirilor telefonice rezultă că singura sursă de venit a celor trei erau banii obţinuţi din practicarea prostituţiei de către inculpata A.S. care pretindea suma de 30 de RON pentru un act sexual şi partea vătămată A.A.F. care obţinea suma de 50 - 60 de RON pentru un act sexual.

Banii obţinuţi de către partea vătămată A.A.F. erau predaţi de către aceasta mamei sale, inculpata A.S. ori, când aceasta o însoţea pe fiica sa, primea banii direct de la client.

Din convorbirea telefonică pe care a avut-o la data de 07 octombrie 2010, ora 16:27:31 inculpaţii A.S. şi S.G. rezultă că acesta din urmă se plânge concubinei sale că este acasă şi nu are ţigări şi nici bani, inculpata A.S. justificându-se că nu a avut nici un client.

Din conţinutul convorbirii telefonice, de la data de 7 octombrie 2010 ora 14:45, între inculpaţii A.S. şi S.G. s-au reţinut aspectele privind faptul că inculpatul S.G. ca de altfel întreaga familie se întreţinea din veniturile obţinute de inculpata A.S. şi partea vătămată A.A.F. în urma practicării prostituţiei.

În privinţa inculpatului P.V. s-a reţinut, pe baza convorbirilor telefonice purtate de acesta de la postul telefonic cu numărul 000a şi interceptate în mod legal în perioada de la 8 octombrie 2010 pe timp de 28 de zile, că acesta întreţinea raporturi sexuale cu partea vătămată A.A.F. cunoscând că aceasta nu împlinise vârsta de 14 ani iar întâlnirile dintre cei doi erau stabilite atât direct cât şi prin intermediul inculpatei A.S., mama părţii vătămate minore.

Cu relevanţă în sensul celor reţinute anterior prima instanţă a redat conţinutul convorbirilor telefonice purtate de inculpatul P.V. la datele de 7 octombrie 2010, la 11 octombrie 2010, 13 octombrie 2010 şi 14 octombrie 2010 precum şi înregistrările video în mediu ambiental din 8 octombrie 2010 şi respectiv 14 octombrie 2010.

Referitor la inculpatul I.A., pe baza înregistrărilor convorbirii telefonice purtate de acesta de la postul telefonic 000b, la data de 4 octombrie 2010 cu inculpata A.S., se reţine că acesta a întreţinut raporturi sexuale cu partea vătămată minoră A.A.F., în două rânduri, la locuinţa lui, întâlnirile fiind aranjate de inculpata A.S., care a însoţit-o pe partea vătămată de fiecare dată şi a încasat sumele de bani oferite de inculpat.

Potrivit declaraţiilor inculpatei A.S. s-a reţinut că, inculpatul I.A. cunoştea de la aceasta că partea vătămată A.A.F. este minoră şi că are vârsta de 13 ani.

Pe baza convorbirilor telefonice purtate de inculpatul S.G. cu inculpata A.S. şi a declaraţiilor martorei B.M. coroborate cu declaraţiile părţii vătămate A.A.F. dar şi cu propriile declaraţii s-a reţinut că inculpatul S.G. a îndemnat-o şi a înlesnit părţii vătămate minore A.A.F. practicarea prostituţiei, beneficiind de sumele obţinute astfel de partea vătămată.

Apărările inculpatei A.S. în sensul că, nu a exercitat violenţe şi ameninţări şi nici abuz de autoritate asupra părţii vătămate A.A.F., în scopul obligării acesteia la întreţinerea de raporturi sexuale în schimbul unor sume de bani, pe care şi le-a însuşit, au fost înlăturate motivat de faptul că au fost combătute de probatoriul administrat respectiv de declaraţiile martorei B.M. coroborate cu declaraţiile părţii vătămate.

Apărările inculpatului S.G., în sensul că, nu a beneficiat de nici o sumă de bani obţinută de la partea vătămată A.A.F. de pe urma practicării prostituţiei nu a îndemnat-o sau înlesnit părţii vătămate practicarea prostituţiei au fost de asemenea înlăturate ca urmare a faptului combaterii lor prin conţinutul convorbirilor telefonice şi a înregistrărilor video în mediu ambiental coroborate cu declaraţiile părţii vătămate.

Apărările inculpaţilor P.V. şi I.A. potrivit cărora nu ar fi cunoscut vârsta părţii vătămate A.A.F. au fost înlăturate motivat de împrejurarea că, din declaraţiile inculpatei A.S. şi ale părţii vătămate, coroborate cu convorbirile telefonice dintre inculpata A.S. şi inculpatul P.V. rezultă cu certitudine că cei doi inculpaţi au cunoscut vârsta de numai 13 ani a părţii vătămate.

Raportat la situaţia de fapt reţinută, prima instanţă a respins ca nefondate cererile de schimbare a încadrării juridice a faptelor, formulate de inculpaţii A.S. şi I.A. şi de Ministerul Public.

În drept, s-a reţinut că fapta inculpatei A.S. care întreţinea acte sexuale în schimbul unor sume de bani de mai mulţi ani, de a o recruta pe fiica sa minoră în vârstă de 13 ani, A.A.F. şi de a o obliga să se prostitueze prin exercitarea unor acte de ameninţare şi violenţă fizică, precum şi prin abuz de autoritate, în calitatea ei de părinte, iar apoi de a-i căuta clienţi şi de a-şi însuşi sumele de bani obţinute de partea vătămată urmare întreţinerii de acte sexuale cu aceştia întruneşte în drept elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de minori prevăzută şi pedepsită de art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane.

Fapta inculpatului S.G., de a o îndemna pe partea vătămată A.A.F., care era fiica concubinei lui A.S. şi de a-i înlesni întreţinerea de acte sexuale cu diverşi clienţi precum şi de a-şi însuşi sumele de bani obţinute astfel de partea vătămată s-a apreciat că întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de proxenetism prevăzută şi pedepsită de art. 329 alin. (1) şi (3) C. pen.

Faptele inculpaţilor P.V. şi I.A. de a întreţine, în mod repetat, în cursul lunii octombrie 2010, acte sexuale cu partea vătămată A.A.F., cunoscând că aceasta nu împlinise vârsta de 15 ani, s-a apreciat că întruneşte în drept elementele constitutive ale infracţiunii de act sexual cu un minor, în formă continuată, prevăzută şi pedepsită de art. 198 alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Constatând că faptele pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii menţionaţi anterior există şi au fost săvârşite cu vinovăţie, instanţa de fond a dispus condamnarea acestora la pedeapsa închisorii, cu executare în regim privativ de libertate.

Totodată, din cuantumul pedepselor aplicate celor patru inculpaţi a fost dedusă perioada arestării preventive şi a reţinerii iar starea de arest preventiv a fost menţinută faţă de aceştia, motivat de subzistenţa temeiurilor ce au justificat privarea lor de libertate.

Pe latură civilă, instanţa de fond a apreciat că, faptele prin natura lor au fost de natură să provoace victimei o puternică suferinţă psihică ce se impune a fi reparată prin echivalent bănesc, dată fiind starea de minoritate şi agresiunile fizice şi psihice la care a fost supusă victima.

Drept urmare, acţiunea civilă formulată din oficiu de parchet a fost admisă, obligaţi inculpaţii, în solidar, la plata sumei de 10.000 RON către partea vătămată A.A.F., cu titlu de daune morale.

Conform prevederilor art. 118 C. proc. pen. a fost confiscată de la inculpatul S.G. o sabie cu lama metalică cu teacă de 79 cm din 51 cm lungime, depusă la camera de corpuri delicte cu dovada din 19 octombrie 2010.

În baza prevederilor art. 191 C. proc. pen. inculpaţii A.S. şi S.G. au fost obligaţi să plătească statului câte 1.900 RON cu titlu de cheltuieli judiciare iar inculpaţii P.V. şi I.A. la plata sumei de câte 1.500 RON, cu acelaşi titlu.

Împotriva Sentinţei penale nr. 262 din 21 iunie 2011 a Tribunalului Constanţa au declarat apel, în termen legal, inculpaţii A.S., S.G., P.V. şi I.A. criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.

Apelanta inculpată A.S. a criticat hotărârea instanţei de fond pentru greşita încadrare juridică a faptelor ce i se reţin în sarcină şi a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001 în infracţiunile prevăzute de art. 306 C. pen. şi de art. 202 alin. (3) C. proc. pen. în concurs ideal.

Apelantul inculpat S.G. a criticat hotărârea instanţei de fond pentru greşita sa condamnare susţinând că, nu s-a dovedit săvârşirea de către el a infracţiunii prevăzută de art. 329 alin. (1) şi (3) C. pen. şi a solicitat achitarea sa în temeiul prevederilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.

În subsidiar, inculpatul S.G. a solicitat ca, în situaţia condamnării sale să i se reţină circumstanţe atenuante, conform prevederilor art. 74 lit. a) şi c) C. pen. şi să se redozeze pedeapsa în sensul reducerii cuantumului acesteia sub limita prevăzută de lege.

În privinţa acţiunii civile apelantul inculpat S.G. a solicitat respingerea acesteia în condiţiile în care va fi achitat iar în subsidiar să se ţină seama de contribuţia sa concretă la săvârşirea faptelor şi să fie obligat la despăgubiri morale corespunzător acesteia.

Apelantul inculpat P.V. a criticat hotărârea instanţei de fond sub aspectul greşitei sale condamnări, în condiţiile în care numai din declaraţia părţii vătămate rezultă că ar fi cunoscut starea de minoritate a acesteia iar dezvoltarea ei fizică este corespunzătoare unei persoane cu vârsta peste 18 ani. În consecinţă, apelantul inculpat P.V. a solicitat achitarea sa pentru infracţiunea prevăzută de art. 198 alin. (1) şi (3) C. pen. în temeiul prevederilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

În subsidiar, inculpatul P.V. a solicitat reducerea cuantumului pedepsei apreciată ca fiind excesiv de mare. Raportat la circumstanţele personale favorabile, la starea de boală şi vârstă, dar şi la concluziile referatului de evaluare a solicitat reţinerea de circumstanţe atenuante, conform prevederilor art. 74 lit. a) şi c) C. pen. şi reducerea cuantumului pedepsei sub limita minimă prevăzută de lege iar executarea acesteia să fie suspendată condiţionat, în baza prevederilor art. 81 C. pen.

În eventualitatea că se va considera corespunzător individualizată pedeapsa aplicată de prima instanţă, apelantul inculpat P.V. a solicitat să se facă aplicarea prevederilor art. 86¹ C. pen. şi să se aprecieze că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea ei în regim privativ de libertate.

Apelantul inculpat I.A. a criticat soluţia instanţei de fond pentru greşita sa condamnare susţinând că, nu există probe care să ateste faptul întreţinerii de raporturi sexuale cu partea vătămată A.A.F. şi a solicitat achitarea sa pentru infracţiunea prevăzută de art. 198 alin. (1) şi (3) C. pen. în temeiul prevederilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Apelantul inculpat I.A. a mai susţinut că, nu s-a probat în cauză faptul că el ar fi avut cunoştinţă de vârsta părţii vătămate, în condiţiile în care numai aceasta susţine că el cunoştea starea ei de minoritate. În consecinţă, s-a solicitat achitarea în temeiul prevederilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

În subsidiar s-a criticat cuantumul ridicat al pedepsei aplicate inculpatului apelant I.A. şi modalitatea de executare a acesteia. Drept urmare s-a solicitat reducerea cuantumului pedepsei de 3 ani închisoare şi aplicarea prevederilor art. 81 C. pen., iar dacă se va menţine cuantumul pedepsei stabilit de prima instanţă să se facă aplicarea prevederilor art. 86¹ C. pen.

Prin Decizia penală nr. 19/MP din 22 noiembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii A.S. şi S.G. - ambii deţinuţi în Penitenciarul Poarta Albă împotriva Sentinţei penale nr. 262 din data de 21 iunie 2011, pronunţată de Tribunalul Constanţa, în Dosarul penal nr. 18309/118/2010.

În temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-au admis apelurile declarate de inculpaţii P.V. şi I.A. împotriva Sentinţei penale nr. 262 din data de 21 iunie 2011, pronunţată de Tribunalul Constanţa, în Dosarul penal nr. 18309/118/2010.

S-a desfiinţat, în parte, sentinţa penală apelată şi, rejudecând, s-a dispus înlăturarea aplicării dispoziţiilor art. 57 C. pen. faţă de inculpaţii P.V. şi I.A.

În temeiul art. 86¹ C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepselor principale, de câte 4 ani închisoare şi a pedepselor accesorii aplicate inculpaţilor P.V. şi I.A., sub supravegherea Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa (P.V.) şi a Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Tulcea (I.A.).

În temeiul art. 86² C. pen., s-a fixat termen de încercare de câte 6 (şase) ani.

În temeiul art. 86³ C. pen., s-a dispus ca inculpaţii să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la datele fixate la organul desemnat cu supravegherea;

- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă;

- să nu intre în legătură cu partea vătămată.

S-a atras atenţia inculpaţilor asupra dispoziţiilor art. 86⁴ C. pen.

S-a înlăturat din hotărâre dispoziţiile contrare şi s-au menţinut celelalte dispoziţii.

Totodată, s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpaţilor A.S. şi S.G. până la data de 15 ianuarie 2012.

Pentru a decide astfel, s-a reţinut, în esenţă că, începând din luna noiembrie 2009, împreună cu inculpata A.S. şi concubinul ei, inculpatul S.G. a venit să locuiască şi fiica inculpatei, numita A.A.F., în vârstă de 13 ani şi pentru că veniturile pe care le obţinea de pe urma practicării prostituţiei nu erau suficiente inculpata A.S. i-a propus fiicei sale A.A.F. să întreţină relaţii sexuale cu diverşi bărbaţi contra cost, invocând faptul că nu aveau alte surse de venit.

În faţa refuzului fiicei sale inculpata A.S. a trecut la ameninţări, spunându-i fiicei că îl va pune pe concubinul său, inculpatul S.G. să o taie cu o sabie pe care acesta a deţinea la domiciliu şi a exercitat şi acte de violenţă asupra minorei, respectiv administrarea de bătăi.

Astfel constrânsă, partea vătămată A.A.F. a început să întreţină relaţii sexuale contra cost cu diverşi bărbaţi pe care îi găsea mama sa, inculpata A.S.

Pe lângă faptul că îi căuta clienţi fiicei sale, inculpata A.S. o însoţea pe aceasta la locaţiile unde se consumau raporturile sexuale şi încasa cel mai adesea direct sumele de bani, astfel obţinute.

După ce inculpaţii şi partea vătămată s-au mutat din Năvodari în mun. Constanţa, iar inculpatul S.G. a rămas fără serviciu presiunile exercitate de inculpata A.S. asupra părţii vătămate au crescut în intensitate, aceasta din urmă fiind obligată să întreţină relaţii sexuale contra cost cu persoanele pe care i le aducea sau recomanda mama sa, cel mai adesea acestea fiind bărbaţi cu vârsta de peste 50 de ani.

La rândul său inculpatul S.G. o ţinea la curent pe inculpata A.S. cu solicitările ce o vizau pe partea vătămată, pentru ca aceasta din urmă să aibă controlul asupra sumelor ce trebuiau încasate, sume de care beneficia şi el în mod direct.

De comun acord inculpaţii A.S. şi S.G. au stabilit că partea vătămată A.A.F. să ofere servicii sexuale numai clienţilor cu vârste de peste 50 de ani şi cu familii pentru ca astfel să nu fie descoperită activitatea lor de exploatare sexuală a unei persoane minore care nu împlinise vârsta de 14 ani.

La un moment dat inculpata A.S. i-a contactat telefonic pe inculpaţii P.V. şi I.A. cărora le-a oferit serviciile sexuale ale părţii vătămate A.A.F. comunicându-le şi faptul că aceasta este minoră.

Inculpaţii P.V. şi I.A. au luat cunoştinţă şi de la partea vătămată că aceasta este minoră în vârstă de 13 ani şi au acceptat să întreţină cu ea raporturi sexuale în mai multe rânduri contra cost.

În raport de starea de fapt reţinută, s-a constatat că încadrarea juridică dată faptelor comise de inculpaţi este corectă pentru considerentele, pe larg expuse în hotărârea recurată.

Cât priveşte individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaţilor, s-a constatat că acestea se circumscriu criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi răspund scopului preventiv-educativ prevăzut de art. 52 C. pen.

Împotriva deciziei sus-menţionate, în termen legal au declarat recurs inculpaţii A.S., S.G., P.V. şi I.A. criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică sub aspectul stabilirii greşite a stării de fapt şi a încadrării juridice dată faptelor pretins săvârşite şi al individualizării pedepselor aplicate atât în ceea ce priveşte cuantumul stabilit cât şi modalitatea de executare dispusă.

Ulterior declarării recursului, inculpatul P.V. a solicitat să se ia act de retragerea căii de atac exercitată împotriva Deciziei penale nr. 19/MP din 22 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Constanţa.

Recurentul inculpat I.A. a solicitat, în considerarea cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen., admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate şi în rejudecare, achitarea sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., arătând că a mai fost cercetat alături de alte 12 persoane şi faţă de acestea s-a dispus soluţie de netrimitere în judecată.

În subsidiar, în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., inculpaţii au solicitat reducerea cuantumului pedepselor aplicate, cuantumul acestora fiind prea mare.

Recursurile sunt nefondate.

Examinând actele şi lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs formulate şi a cazurilor de casare invocate, dar şi din oficiu cauza, conform dispoziţiilor art. 385⁹ alin. (2) şi (3) C. proc. pen., constată că hotărârea recurată este legală şi temeinică urmând a o menţine ca atare.

Criticile formulate de recurenţii inculpaţi S.G. şi I.A. prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. sunt neîntemeiate.

Potrivit dispoziţiilor art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. hotărârea este supusă casării când s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare sau de condamnare.

Dacă celelalte cazuri de casare reglementate de art. 385⁹ alin. (1) C. proc. pen. privesc remedierea unor erori de drept produse cu ocazia judecăţii în primă instanţă sau în apel, motivul de casare invocat de inculpaţi priveşte eroarea gravă de fapt.

Este statuat faptul că acestui motiv i se circumscriu situaţiile în care adevărul este de notorietate sau atât de evident încât nu mai trebuie dovedit sau demonstrat precum şi cazurile în care au fost constatate fapte sau împrejurări neconforme cu realitatea, deci contrare legii.

Eroarea de fapt ca motiv de casare nu priveşte dreptul de apreciere a probelor, ci discordanţa între cele reţinute de instanţă şi conţinutul real al probelor, prin ignorarea unor aspecte evidente care au drept consecinţă pronunţarea altei soluţii decât cea pe care materialul probator o susţine.

Ca să constituie caz de casare, eroarea de fapt trebuie să fie gravă ceea ce înseamnă că ea trebuie să fie, pe de o parte, esenţială, adică să fi influenţat soluţia cauzei şi, pe de altă parte, evidentă, adică vădită, neîndoielnică.

Or, din probatoriul judicios analizat şi coroborat în cauză, rezultă o concordanţă deplină între starea de fapt reţinută de instanţe şi conţinutul probelor administrate.

Inculpata A.S. deşi întreţinea relaţii de concubinaj cu inculpatul S.G. îşi asigura cele necesare existenţei cotidiene din practicarea prostituţiei, de sumele de bani astfel obţinute beneficiind şi concubinul său care cunoştea şi tolera situaţia.

Astfel, din analiza judicioasă a materialului probator administrat în cauză s-a reţinut că, începând din luna noiembrie 2009, împreună cu inculpata A.S. şi concubinul ei, (inculpatul S.G.) a venit să locuiască şi fiica inculpatei, numita A.A.F., în vârstă de 13 ani şi pentru că veniturile pe care le obţinea de pe urma practicării prostituţiei nu erau suficiente inculpata A.S. i-a propus fiicei sale A.A.F. să întreţină relaţii sexuale cu diverşi bărbaţi contra unor sume de bani, invocând faptul că nu aveau alte surse de venit.

Urmare a refuzului fiicei sale, inculpata A.S. a ameninţat-o în sensul că îl va pune pe concubinul său, inculpatul S.G. să o taie cu o sabie pe care acesta o deţinea la domiciliu exercitând în acelaşi timp acte de violenţă asupra acesteia.

Constrânsă în acest mod, partea vătămată A.A.F. a întreţinut relaţii sexuale contra cost cu diverşi bărbaţi pe care îi găsea mama sa, inculpata A.S.

Pe lângă faptul că îi căuta clienţi fiicei sale, inculpata A.S. o însoţea pe aceasta la locaţiile unde se consumau raporturile sexuale şi încasa personal sumele de bani astfel obţinute.

După ce inculpaţii şi partea vătămată s-au mutat din Năvodari în mun. Constanţa, iar inculpatul S.G. a rămas fără serviciu presiunile exercitate de inculpata A.S. asupra părţii vătămate au crescut în intensitate, aceasta fiind obligată să întreţină relaţii sexuale contra unor sume de bani cu persoanele pe care i le aducea sau recomanda mama sa.

La rândul său inculpatul S.G. o informa pe inculpata A.S. despre solicitările ce o vizau pe partea vătămată, pentru ca aceasta din urmă să aibă controlul asupra sumelor ce trebuiau încasate, sume de care beneficia şi el în mod direct.

În aceste condiţii, inculpaţii A.S. şi S.G. au stabilit ca partea vătămată A.A.F. să ofere servicii sexuale numai clienţilor cu vârste de peste 50 de ani şi cu familii pentru a nu fi descoperită activitatea lor de exploatare sexuală a unei persoane minore care nu împlinise vârsta de 14 ani.

De altfel, inculpaţii P.V. şi I.A. au luat cunoştinţă şi de la partea vătămată că aceasta este minoră, în vârstă de 13 ani, acceptând să întreţină cu ea raporturi sexuale de mai multe ori, contra cost.

Starea de fapt astfel reţinută de instanţe este susţinută de probele administrate în cauză, rezultând neîndoios din conţinutul convorbirilor telefonice dintre inculpata A.S. şi inculpatul S.G. de la datele de 4 octombrie 2010 ora 14:45, din 7 octombrie 2010 ora 14:45 şi din 5 octombrie 2010 ora 13:22, înregistrarea video în mediu ambiental din 14 octombrie 2010 ora 16:15, declaraţiile părţii vătămate minore A.A.F., declaraţiile inculpatei A.S., toate coroborate cu declaraţiile inculpatului S.G., din care rezultă că, acesta cunoştea faptul că partea vătămată minoră, fusese obligată să practice prostituţia de către mama părţii vătămate înlesnindu-i acesteia contactul cu diverşi clienţi.

Chiar dacă, iniţial, inculpatul S.G. a negat faptul că ar fi avut cunoştinţă despre împrejurarea că inculpata A.S. o obliga pe partea vătămată A.A.F. să se prostitueze, ulterior a revenit şi a recunoscut această împrejurare, precizând că banii astfel obţinuţi erau încasaţi de inculpata A.S. şi folosiţi la cheltuielile gospodăriei, deci şi în folosul lui.

Raportat la starea de fapt reţinută se constată că încadrarea juridică dată faptei comise de inculpatul S.G., prevăzută şi pedepsită de art. 329 alin. (1) şi (3) C. pen. este corectă.

Chiar dacă nu s-a probat faptul că inculpatul S.G. a constrâns-o pe partea vătămată A.A.F. să se prostitueze, în condiţiile în care martora B.M. a relatat în acest sens ceea ce îi spusese partea vătămată, probele menţionate anterior au conturat fără echivoc faptul că inculpatul a tras foloase de pe urma practicării prostituţiei de către partea vătămată minoră.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte apreciază critica referitoare la greşita condamnare a acestuia ca nefondată şi, pe cale de consecinţă, neîntemeiată solicitarea de achitare, în temeiul prevederilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., respectiv pentru faptul săvârşirii infracţiunii de proxenetism de o altă persoană.

În privinţa inculpatului I.A., în raport de probatoriul administrat în cauză, s-a reţinut că acesta a întreţinut, în mod repetat, raporturi sexuale contra cost, cu partea vătămată A.A.F., cunoscând că aceasta nu împlinise vârsta de 15 ani.

Starea de fapt reţinută faţă de inculpatul I.A. a fost probată fără echivoc pe baza convorbirii telefonice de la data de 4 octombrie 2010 ora 18:16 din care rezultă că, inculpatul a sunat-o pe inculpata A.S. interesându-se dacă partea vătămată A.A.F. este la domiciliu şi i-a solicitat ca, atunci când va reveni acasă "cuscra" (partea vătămată) să-i dea un bip. Convorbirea telefonică dintre inculpatul I.A. şi inculpata A.S. relevă neîndoielnic intenţia acestuia de a o contacta pe partea vătămată în scopul de a întreţine cu aceasta relaţii sexuale contra cost.

Conţinutul convorbirii telefonice sus-menţionată coroborată cu declaraţiile inculpatei A.S. şi ale părţii vătămate probează faptul că inculpatul I.A. o cunoştea pe partea vătămată A.A.F. şi prin intermediul inculpatei A.S. beneficiase de servicii sexuale din partea părţii vătămate contra cost în două rânduri, acestea consumându-se la locuinţa inculpatului din mun. Constanţa.

Faptul că inculpatul apelant I.A. a cunoscut vârsta de nici 15 ani a părţii vătămate la momentul întreţinerii de raporturi sexuale cu aceasta, este dovedit de declaraţiile părţii vătămate A.A.F., potrivit cărora aceasta i-a adus la cunoştinţă inculpatului când a fost întrebată de vârstă că urmează să împlinească 14 ani şi de declaraţiile inculpatei A.S. care a precizat că a intermediat întâlnirile inculpatului I.A. cu fiica sa şi că i-a comunicat acestuia vârsta reală a părţii vătămate.

Veridicitatea afirmaţiei inculpatei A.S. privind faptul că le comunica clienţilor vârsta reală a părţii vătămate când aceştia îi solicitau întâlniri cu aceasta, este confirmată şi de declaraţiile martorilor M.L. şi B.G.

În aceste condiţii, instanţa de prim control judiciar constatând nereală apărarea inculpatului I.A. în sensul că nu a cunoscut-o pe partea vătămată şi nu a întreţinut cu aceasta raporturi sexuale contra cost, a înlăturat-o respingând în mod corect critica privind greşita sa condamnare precum şi solicitarea de achitare a sa în temeiul prevederilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. pentru infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 198 alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Aşa fiind, în mod corect, instanţa de apel a respins apărările formulate de inculpatul I.A. în sensul că nu a cunoscut vârsta reală a părţii vătămate A.A.F. precum şi solicitarea acestuia de achitare, în temeiul prevederilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 198 alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Critica formulată de recurenta inculpată A.S. cu referire la cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. este neîntemeiată.

Încadrarea juridică este o chestiune de drept şi, prin urmare, supusă controlului instanţei de recurs.

Prin aceasta nu se aduce atingere fondului, întrucât chestiunea de fond rezidă în constatarea existenţei sau inexistenţei faptei inculpatului, precum şi a tuturor împrejurărilor de fapt.

Aprecierea dacă această faptă constituie infracţiune şi ce anume infracţiune este o chestiune de drept.

Dacă instanţa de fond a încadrat fapta constatată într-o formă juridică alta decât cea corectă, înseamnă că a dat faptei o încadrare juridică greşită.

Principiul învestirii in rem leagă instanţa de orice grad numai în privinţa faptei sau faptelor nu şi în privinţa încadrării juridice.

Fapta sau faptele trebuie să fie primite de instanţa de recurs aşa cum au fost stabilite în mod suveran de către instanţele de fond, însă încadrarea juridică este o chestiune de drept, este supusă cenzurii instanţei de control şi poate fi modificată de aceasta.

În doctrina judiciară este statuat faptul că poate fi incident acest caz de casare atunci când soluţia de condamnare pentru săvârşirea unei infracţiuni este corectă, dar încadrarea juridică a faptei să fie greşită, caz în care se impune casarea hotărârii atacate pentru aplicarea corespunzătoare a prevederilor legii penale.

Raportat la considerentele sus-menţionate, având în vedere că inculpata A.S. nu a formulat critici referitoare la situaţia de fapt reţinută în sarcina sa, Înalta Curte îşi însuşeşte în întregime argumentaţia instanţei de apel astfel cum această posibilitate este conferită de practica Curţii Europene a Drepturilor Omului şi potrivit căreia poate constitui o motivare preluarea motivelor instanţei inferioare (Helle împotriva Finlandei).

Situaţia de fapt astfel reţinută rezultă din înregistrările autorizate a convorbirilor telefonice purtate de inculpata A.S. la datele de 2 octombrie 2010, ora 11:48 şi ora 13:47, la 4 octombrie 2010 ora 14:45, la 7 octombrie 2010 ora 14:45 şi ora 16:27, la 4 octombrie 2010 ora 18:54 şi de partea vătămată A.A.F. la datele de 7 octombrie 2010 ora 12:54, la 13 octombrie 2010 ora 14:47 şi la 14 octombrie 2010 ora 11:30, înregistrările din mediu ambiental din datele de 8 octombrie 2010 ora 9:45 şi din 14 octombrie 2010 ora 16:15, declaraţiile martorilor I.I., M.L., B.G., A.I., C.I.D., I.M. şi B.M., toate coroborate cu declaraţiile părţii vătămate A.A.F. dar şi cu declaraţiile inculpaţilor A.S., S.G., P.V. şi I.A..

În ceea ce priveşte încadrarea juridică dată faptei comise de inculpata A.S. raportat la activitatea sa de recrutare prin ameninţare, violenţe fizice şi abuz de autoritate exercitate asupra fiicei sale, minoră, profitând de influenţa pe care o avea ca părinte asupra părţii vătămate A.A.F. în scopul exploatării ei sexuale şi de a o obliga pe minoră să practice prostituţia, beneficiind de sumele de bani încasate astfel de aceasta, se constată că aceasta este corectă fiind elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de minori, prevăzută şi pedepsită de art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2011.

Aşa cum rezultă în mod indubitabil din situaţia de fapt reţinută pe baza probatoriului administrat în cauză violenţele fizice şi ameninţările exercitate de inculpata A.S. asupra fiicei sale minore partea vătămată A.A.F. nu au urmărit provocarea unor suferinţe care să ameninţe grav dezvoltarea acesteia ci, exploatarea sexuală în scopul obţinerii de venituri. În consecinţă, Curtea a constatat că, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului, prevăzută şi pedepsită de art. 306 C. pen. urmând a fi respinsă ca neîntemeiată cererea de schimbare a încadrării juridice, în sensul celor menţionate anterior, formulată de inculpata A.S. în apel.

Situaţia de fapt reţinută în ceea ce o priveşte pe inculpata apelantă A.S. nu a evidenţiat faptul că aceasta ar fi săvârşit asupra sau în prezenţa fiicei sale minore acte cu caracter obscen şi nici nu a ademenit persoane în vederea săvârşirii de acte sexuale cu aceasta, clienţii contactaţi de inculpată cunoscând de la început că puteau beneficia de servicii sexuale contra cost, fiind astfel exclusă orice activitate de ademenire în sensul textului legal şi care presupune o disimulare a scopului urmărit. Aşa fiind, Curtea a constatat că, în privinţa inculpatei A.S., nu se poate reţine nici infracţiunea de corupţie sexuală, prevăzută de art. 202 alin. (3) C. pen., atât pentru lipsa laturii obiective cât şi a celei subiective, iar cererea de schimbare a încadrării juridice, formulată în acest sens de apelanta inculpată A.S., este neîntemeiată.

Pentru considerentele menţionate s-a constatat că antrenarea răspunderii penale a inculpatei A.S. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2011 este legală şi temeinică.

Aşa fiind, în mod corect, s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei reţinută în sarcina inculpatei A.S. din art. 13 alin. (1), (2) din Legea nr. 678/2001 în două infracţiuni prev. de art. 13 alin. (1), (2) din Legea nr. 678/2001 şi proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (1), (2) şi (3) C. pen.

Potrivit art. 13 din Legea nr. 678/2001, infracţiunea de trafic de minori constă în recrutarea, transportarea, transferarea, găzduirea sau primirea unui minor, în scopul exploatării acestuia, iar în alin. (2) se prevăd limite de pedeapsă mai ridicate în cazul în care infracţiunea este comisă prin ameninţare, violenţă sau alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înşelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea minorului de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa sau prin oferirea, darea, acceptarea ori primirea de bani sau de alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei care are autoritate asupra minorului.

Potrivit art. 329 alin. (1) şi (2) C. pen., constituie infracţiunea de proxenetism "îndemnul ori înlesnirea practicării prostituţiei sau tragerea de foloase de pe urma practicării prostituţiei de către o persoană" şi "recrutarea unei persoane pentru prostituţie ori traficul de persoane în acest scop, precum şi constrângerea la prostituţie."

Se constată că art. 329 alin. (2) C. pen. prevede trei modalităţi alternative care intră în conţinutul laturii obiective a infracţiunii de proxenetism, constând în recrutarea, traficul de persoane şi constrângerea unei persoane, în vederea practicării prostituţiei, iar din prevederile art. 13 din Legea nr. 678/2001 rezultă că, în latura obiectivă a infracţiunii de trafic de persoane, este prevăzută ca modalitate alternativă şi "recrutarea", alături de "transportare", "transferare", "cazare" şi "primire", care se poate realiza prin folosirea diferitelor forme de constrângere, cum sunt ameninţarea sau violenţa.

Instanţa a reţinut că în timp ce elementul material al infracţiunii de trafic de persoane se săvârşeşte prin mijloace care presupun înfrângerea libertăţii de voinţă şi conştiinţă a subiectului pasiv, proxenetismul reprezintă o activitate infracţională non-agresivă şi oricare dintre modalităţile alternative de săvârşire nu implică vicierea poziţiei subiective a subiectului pasiv secundar.

Este adevărat că în ambele incriminări, legiuitorul a utilizat termenul de constrângere, constrângerea ca element material al laturii obiective a conţinutului constitutiv al infracţiunii de proxenetism şi constrângerea ca modalitate necesară de realizare a elementului material al infracţiunii de trafic de persoane, însă în această situaţie ne aflăm în situaţia unui concurs de legi penale, care se soluţionează aplicând principiul specialităţii.

Incriminarea cuprinsă în art. 13 din Legea nr. 678/2001 este norma cu caracter special, în vreme ce dispoziţia C. pen. se caracterizează prin generalitate, astfel că se va da prioritate de aplicare normei speciale, urmând ca încadrarea juridică corectă în prezenta cauză să fie cea prev. de art. 13 alin. (1), (2) din Legea nr. 678/2001, cu excluderea art. 329 C. pen.

În acelaşi sens este şi Decizia nr. 16 din 19 martie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind examinarea recursului în interesul legii, în care se decide că în situaţia unor acte de recrutare, transportare, transferare, cazare sau primire a unei persoane, prin ameninţare, violenţă, răpire, fraudă ori înşelăciune, abuz de autoritate sau alte forme de constrângere ori profitând de imposibilitatea acelei persoane de a-şi exprima voinţa sau prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acestei persoane, fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane.

În ceea ce priveşte susţinerea potrivit căreia activitatea infracţională reţinută în sarcina inculpatei A.S. este încadrată în mod greşit, întrucât avem de-a face cu infracţiunea de trafic de minori care s-a consumat la momentul realizării recrutării, după care fapta descrisă în continuare constituie infracţiunea de proxenetism, instanţa a reţinut că infracţiunea de trafic de minori se consumă din momentul săvârşirii acţiunii de recrutare a părţii vătămate (cum este în cazul de faţă) în scopul practicării prostituţiei, însă această acţiune s-a prelungit în timp continuu, în mod natural (seria de întreruperi suferite fiind ca urmare a unor pauze fireşti determinate de natura activităţii desfăşurate), după momentul consumării până la încetarea activităţii infracţionale, care în cazul de faţă a avut loc ca urmare a intervenţiei lucrătorilor de poliţie.

Criticile formulate de recurenţii inculpaţi A.S., S.G. şi I.A., vizând cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. sunt neîntemeiate pentru considerentele ce se vor arăta:

În privinţa individualizării pedepsei aplicate de prima instanţă inculpatei apelante A.S., Curtea a reţinut că este corectă atât în privinţa cuantumului cât şi al modalităţii de executare.

Conform prevederilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la individualizarea pedepselor instanţele trebuie să ţină seama, între altele de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de cauzele ce atenuează sau agravează răspunderea penală.

Din perspectiva criteriilor menţionate în textul de lege precizat anterior Curtea a constatat că, fapta inculpatei A.S. prezintă o periculozitate socială foarte ridicată, în condiţiile în care aceasta şi-a exploatat sexual, pe o perioadă îndelungată de timp, propria fiică, întrebuinţând şi violenţe fizice (bătăi), profitând de autoritatea de părinte ce a fost de natură să înfrângă voinţa unei minore de numai 13 ani şi jumătate, în scopul obţinerii de venituri pentru asigurarea traiului cotidian.

În aceeaşi ordine de idei, obligarea părţii vătămate de către inculpată să întreţină raporturi sexuale contra cost cu persoane mult mai în vârstă (între 40 şi 60 ani) a afectat în mod grav sentimentul de autopreţuire dar şi încrederea părţii vătămate în relaţiile de afecţiune şi întrajutorare ce trebuie să existe între părinţi şi copii.

În privinţa persoanei inculpatei A.S. s-a reţinut că, deşi nu posedă antecedente penale este o persoană cu un comportament social necorespunzător, în condiţiile în care practica prostituţia şi îi căuta clienţi fiicei sale chiar dintre persoanele cu care întreţinea relaţii sexuale contra cost, sumele de bani obţinute astfel fiind singura sursă de venit atât pentru ea cât şi pentru concubinul ei, inculpatul S.G.

În condiţiile în care inculpata apelantă A.S. a săvârşit infracţiunea de trafic de minori în formă agravată, respectiv prin întrebuinţare de ameninţări, violenţe fizice şi abuz de autoritate se justifică agravarea răspunderii penale a acesteia prin orientarea cuantumului pedepsei către limita superioară prevăzută de lege.

Raportat la cele ce preced Curtea a constatat că, aplicarea unei pedepse de 12 ani închisoare şi a unei pedepse complementare de interzicere a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b), d) şi e) C. pen. pe timp de 4 ani după executarea pedepsei principale este în măsură să asigure îndeplinirea scopului pedepsei, astfel cum este acesta definit de art. 52 C. pen., faţă de inculpata apelantă A.S.

Prin activitatea infracţională desfăşurată inculpata A.S. a nesocotit obligaţiile ce-i reveneau în calitate de părinte al părţii vătămate lipsind-o pe aceasta de afecţiune, ocrotire şi respect faţă de adevăratele valori sociale şi morale, folosind-o fără scrupule, prin acte de constrângere fizică şi morală, ca sursă de venituri.

Drept urmare, prin activitatea infracţională săvârşită inculpata A.S. s-a dovedit nedemnă de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, de a exercita drepturile părinteşti şi de a fi numită tutore sau curator, astfel că interzicerea exerciţiului acestor drepturi, în ceea ce o priveşte, este pe deplin justificată.

Apreciind că numai executarea în regim privativ de libertate a pedepsei aplicate inculpate A.S. este în măsură să conducă la sancţionarea dar şi la reeducarea acesteia, starea de arest preventiv a acesteia va fi menţinută până la 15 ianuarie 2012.

Raportat la criteriile de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), Curtea a constatat că, pedeapsa de 10 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b), d), e) C. pen. după executarea pedepsei principale, aplicată de instanţa de fond inculpatului S.G. este în măsură să asigure îndeplinirea scopului pedepsei, astfel cum este definit de art. 52 C. pen.

Faptul de a beneficia de sumele obţinute de partea vătămată minoră în urma practicării prostituţiei, în condiţiile în care nu avea un loc de muncă aducător de venituri licite, este de natură să confere o periculozitate socială ridicată faptei săvârşite de inculpatul S.G. şi justifică agravarea răspunderii penale, în sensul orientării cuantumului pedepsei către limita legală superioară.

Chiar dacă inculpatul S.G. nu posedă antecedente penale, acest fapt nu poate fi valorificat ca şi circumstanţă atenuantă, în condiţiile în care a tolerat şi beneficiat de foloase materiale de pe urma exploatării sexuale a părţii vătămate minore, pe o perioadă relativ îndelungată de timp, desconsiderând astfel valorile socio-morale privind creşterea şi educarea minorilor.

Aşa fiind, Curtea constatând că, nu există nici o cauză de atenuare a răspunderii penale a inculpatului apelant S.G. a respins ca neîntemeiată critica din apelul acestuia privind cuantumul exagerat de mare al pedepsei aplicate de instanţa de fond.

Activitatea infracţională reţinută în sarcina inculpatului S.G., vizând o parte vătămată minoră de nici 14 ani, îl fac pe acesta nedemn de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, de a exercita drepturile părinteşti, de a fi tutore sau curator, fiind astfel justificată interdicţia exercitării acestor drepturi în ceea ce-l priveşte.

Comportamentul anti-social al inculpatului S.G. prezentând un grad ridicat de pericol impune concluzia că, numai executarea în regim privativ de libertate a pedepsei poate asigura reeducarea acestuia.

În condiţiile în care s-a apreciat că reeducarea inculpatului S.G. este posibilă numai prin executarea pedepsei în regim privativ de libertate, se impune menţinerea stării de arest preventiv faţă de acesta, pentru subzistenţa temeiurilor avute în vedere la luarea respectivei măsuri preventive şi corelativ respingerea cererilor de revocare a măsurii arestării preventive sau de înlocuire a acesteia cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu fără încuviinţarea instanţei.

Având în vedere că sumele de bani obţinute de partea vătămată A.A.F. de pe urma practicării prostituţiei, au fost folosite în integralitate pentru nevoile cotidiene ale inculpatului S.G., ale inculpatei A.S. dar şi ale părţii vătămate nu este posibilă determinarea exactă a sumelor de care a beneficiat în exclusivitate inculpatul apelant S.G. În consecinţă, neputându-se cuantifica contribuţia inculpatului S.G. la prejudicierea morală a părţii vătămate A.A.F. acesta a fost în mod temeinic şi legal obligat în solidar cu ceilalţi inculpaţi la plata daunelor morale.

Examinând pedeapsa de 4 ani închisoare, aplicată de instanţa de fond inculpatului I.A., în raport de criteriile de individualizare a pedepsei, prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), Curtea a constatat că, nu se poate susţine cu temei că este într-un cuantum ridicat, în condiţiile în care acest cuantum este cu numai un an peste limita minimă de pedeapsă prevăzută de lege, pericolul social al faptelor este ridicat iar forma continuată de săvârşire este de natură a justifica agravarea răspunderii penale.

Având în vedere că inculpatul I.A. nu posedă antecedente penale şi cu deosebire concluziile referatului de evaluare întocmit de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa, care atestă şanse reale de reintegrare socială, Curtea a apreciat că reeducarea inculpatului I.A. se poate face şi fără executarea pedepsei în regim privativ de libertate.

Urmare celor reţinute, Curtea a admis apelul inculpatului I.A., a desfiinţat în parte Sentinţa penală nr. 262 din 21 iunie 2011 a Tribunalului Constanţa şi, urmare rejudecării, a înlăturat aplicarea prevederilor art. 57 C. pen. faţă de inculpatul apelant şi în conformitate cu prevederile art. 86¹ C. pen. a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei de 4 ani închisoare şi a pedepsei accesorii.

Pentru considerentele arătate văzând dispoziţiile art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen. urmează a respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpaţii A.S., S.G. şi I.A. împotriva Deciziei penale nr. 19/MP din 22 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, pe care o va menţine ca legală şi temeinică.

În baza dispoziţiilor art. 385⁴ alin. (2) C. proc. pen. urmează a lua act de declaraţia de retragere a recursului formulat de inculpatul P.V. împotriva aceleiaşi decizii.

În baza art. 385¹⁷ alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 383 alin. (2) - (4) C. proc. pen. urmează a deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor A.S. şi S.G. timpul cât aceştia s-au aflat în stare de deţinere începând cu data de 16 octombrie 2010 până la data pronunţării prezentei decizii.

Văzând dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen. urmează a obliga recurenţii inculpaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii A.S., S.G. şi I.A. împotriva Deciziei penale nr. 19/MP din 22 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.

Ia act de retragerea recursului declarat de inculpatul P.V. împotriva aceleiaşi decizii.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpaţilor A.S. şi S.G., durata prevenţiei de la 16 octombrie 2010 la 5 aprilie 2012.

Obligă recurenţii inculpaţi A.S. şi S.G., la plata sumei de câte 600 RON cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 300 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorii desemnaţi din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Obligă recurentul inculpat P.V. la plata sumei de 175 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 75 RON, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Obligă recurentul inculpat I.A. la plata sumei de 150 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu, pentru intimata parte vătămată A.A.F. în sumă de 150 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 5 aprilie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 3870/2012. Penal		ICCJ. Decizia nr. 1064/2012. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 1052/2012. Penal. Traficul de persoane (Legea 678/2001 art. 12). Recurs

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1052/2012. Penal. Traficul de persoane (Legea 678/2001 art. 12). Recurs