ICCJ. Decizia nr. 1064/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1064/2012
Dosar nr. 7700/105/2010
Şedinţa publică din 9 aprilie 2012
Deliberând asupra recursurilor penale de faţă, constată că, prin Sentinţa penală nr. 301 din 20 septembrie 2011, Tribunalul Prahova, secţia penală, a respins, ca neîntemeiată, cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul B.G., prin apărător, din infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 174 - 175 lit. i) C. pen. în infracţiunea de lovituri cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen.
Totodată, în baza art. 174 - 175 lit. i) C. pen., a dispus condamnarea inculpatului B.G. pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat la 18 (optsprezece) ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. cu excepţia dreptului de a alege.
În baza art. 250 alin. (1), (3) C. pen., acelaşi inculpat a fost condamnat la 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă.
Potrivit art. 33 lit. a) şi 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 18 (optsprezece) ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. cu excepţia dreptului de a alege.
S-au aplicat dispoziţiile art. 71 şi 64 lit. a), b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege.
Conform art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului, iar, în baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive de la 21 iulie 2010 la zi.
Prin aceeaşi sentinţă, în baza art. 250 alin. (1), (3) C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului F.D.I. la 2 (doi) ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de purtare abuzivă, cu aplicarea art. 71, art. 64 lit. a), b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege.
Potrivit art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani, calculat conform art. 82 C. pen.
În temeiul art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. şi s-a făcut aplicarea art. 71 alin. (5) C. pen. privind suspendarea pedepsei accesorii prevăzută de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP) pe durata termenului de încercare.
S-a luat act că părţile vătămate I.C.M. şi C.A. nu s-au constituit părţi civile în cadrul procesului penal.
A fost admisă acţiunea civilă exercitată de partea civilă C.I.P. şi, în consecinţă, a fost obligat inculpatul B.G. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC B.G. SRL Bucureşti la plata sumei de 5.000 RON cu titlu de daune materiale reprezentând cheltuieli cu înmormântarea şi parastasele ulterioare efectuate victimei C.A.G., precum şi la plata sumei de 50.000 RON cu titlu de daune morale.
A fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente SC B.G. SRL Bucureşti să plătească părţii civile C.I.P. suma de 1.000 RON cheltuieli judiciare reprezentând onorariul apărătorului ales.
De asemenea, s-a dispus obligarea celor doi inculpaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în fapt, că, în după-amiaza zilei de 20 iulie 2010, partea vătămată I.C.M. împreună cu victima C.A.G. au consumat câte un pahar de bere la domiciliul celui din urmă, iar, în jurul orelor 19,00, s-au deplasat la un bar situat la intersecţia str. B.V. cu str. A., unde s-au întâlnit cu martorul U.C. şi unde, de asemenea, au consumat câte o bere cu alcool. De la acest bar, cei trei s-au deplasat cu un taxi la un alt bar situat în centrul mun. Ploieşti, unde au mâncat mici şi au băut câte două beri. În jurul orelor 23,00, cei trei s-au deplasat în zona M.B. la un alt bar, unde au mai băut o bere şi, întrucât nu le-a plăcut locaţia, s-au hotărât să plece către domiciliu. În timp ce erau în taxi, victima C.A.G. le-a propus celorlalţi să intre în Restaurantul „P.V.", unde s-au aşezat la prima masă situată în partea stângă, la intrare în local, şi au comandat o carafă cu vin alb. După aproximativ 15 - 20 minute de la sosirea acestora, în restaurant a intrat martorul V.M.I., care s-a aşezat la masa de lângă bar, situată în faţa mesei unde erau cei trei, stând la masă cu martora P.C.G., barmaniţa de la restaurant. Între cei trei şi martorul V.M.I. a intervenit o discuţie în contradictoriu, martorul V.M.I. dându-le mai multe ţigări, la un moment dat martorul U.C. solicitându-i acestuia să facă o partidă de skandenberg fără întrebuinţarea violenţei fizice sau verbale.
În jurul orelor 2,00, martora P.C.G. a acţionat butonul de panică, comunicând că există un conflict în local, la faţa locului sosind în aproximativ 4 minute două echipaje SC B.G. SRL Bucureşti - Sucursala Ploieşti, respectiv primul alcătuit din F.D., S.M., B.G. şi N.M., iar cel de-al doilea din M.M.I. şi I.D.F. În restaurant au intrat toţi cei şase agenţi B. având cagulele pe faţă, iar şeful de tură M.M.I. a întrebat-o pe martora P.C.G. motivul solicitării echipei de intervenţie, având în vedere ca în local nu era niciun scandal care să justifice acţionarea butonului de panică. Întrucât barmaniţa a comunicat că cei trei au provocat scandal şi a cerut ca aceştia să fie daţi afară din restaurant, echipajul de la B. a solicitat celor trei să părăsească localul. La scurt timp, martorul U.C., partea vătămata I.C.M. şi victima C.A.G. s-au ridicat de la masă pentru a pleca, primul ieşind partea vătămată I.C.M., iar după acesta martorul U.C. Victima C.A.G. s-a ridicat de la masă, i-a făcut un semn cu pumnul strâns martorului V.M.I. spunându-i „te aranjez eu", iar, în momentul în care a ajuns la ieşirea din local, lângă vitrinele frigorifice, unde se afla inculpatul B.G., a fost lovit de acesta, care i-a aplicat un pumn în faţă.
După ieşirea celor trei din restaurant, agenţii de intervenţie şi-au ridicat cagulele de pe faţă, iar inculpatul B.G. a intrat în local, moment în care barmaniţa i-a spus că unul din cei trei care au fost daţi afară şi-a uitat o geacă, motiv pentru care acesta a luat geaca şi a ieşit din local, plecând după aceştia. După inculpatul B.G. a plecat şi inculpatul F.D., care i-a văzut pe martorul U.C. şi victima C.A.G. deplasându-se pe trotuarul din partea stângă de la ieşirea din local. În momentul în care martorul U.C. şi victima C.A.G. erau în apropierea intersecţiei, inculpatul B.G. a strigat la aceştia să se oprească pentru a le da geaca, l-a lovit pe C.A.G., după care l-a ajuns din urmă pe martorul U.C., căruia i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnii şi picioarele, martorul făcând pe el de durere. Inculpatul F.D. i-a aplicat şi el mai multe lovituri lui C.A.G., loviturile primite de acesta de la cei doi ducând la căderea victimei pe trotuar, aceasta lovindu-se la ambii genunchi. După acest incident, inculpatul B.G. a intrat în restaurant, a luat o ţigară de la martorul V.M.I., după care a ieşit din local împreună cu ceilalţi agenţi.
Văzând că a fost urmărit de agenţii de la B., partea vătămată I.C.M. a fugit spre intersecţie, apoi în partea stângă până a ajuns în dreptul unei biserici la o distanţă de aproximativ 60 metri faţă de intersecţie, unde a stat ascuns după autoturismele parcate.
După incident, şeful de tură de intervenţie M.M., împreună cu martorul I.D.M., au rămas în faţa restaurantului, iar celălalt echipaj a plecat către punctul fix de la autogara S. La foarte scurt timp, partea vătămata I.C.M. s-a întors, iar când era împreună cu martorul U.C. şi cu victima C.A.G., acesta din urmă a luat de la martorul U.C. telefonul mobil al acestuia şi a apelat Serviciul Naţional Unic de Urgenţă 112 la orele 02,24 unde, fiind transferat pentru a vorbi cu operatoarea de la Serviciul de ambulanţă, precum şi la Dispeceratul poliţiei, acesta a solicitat intervenţia unui echipaj de poliţie, precum şi un echipaj al ambulanţei spunând „aş dori şi eu un echipaj de poliţie, dacă se poate la „P.V." în Ploieşti", iar, la întrebarea operatorului „ce s-a întâmplat?" C.A.G. a răspuns „păi a venit B. ne-a bătut acolo, ne-a omorât". în continuarea discuţiei cu operatorul de la Serviciul Naţional Unic de Urgenţă 112, victima C.A.G. a fost întrebat dacă are nevoie de îngrijiri medicale, acesta răspunzând afirmativ şi menţionând că este singurul care este rănit. Întrucât s-a constatat că este nevoie de intervenţia unui echipaj medical, a fost transferat pentru a discuta cu operatorul de la ambulanţă, fiind din nou întrebat dacă este cineva rănit, acesta răspunzând „eu sunt .. mă dor, mă dor, rău, rău, rău genunchii, mă dor, mi-a dat cu bâtele astea cu ce au ei".
Întrucât şeful de tură de intervenţie M.M. a crezut că cei trei se întorc la restaurant, a anunţat prin dispecerat să revină şi celălalt echipaj, acesta sosind la faţa locului la foarte scurt timp, moment în care victima C.A.G., partea vătămată I.C.M. şi martorul U.C. erau în faţa scărilor de la colţul imobilului, în dreptul intersecţiei, fiind înconjuraţi de agenţii de la B., care au coborât din autoturism şi s-au apropiat de aceştia având cagulele ridicate de pe faţă. Atât victima C.A.G., cât şi partea vătămată I.C.M. le-au spus agenţilor de la B. că au anunţat organele de poliţie, moment în care inculpatul B.G. s-a îndreptat către aceştia, i-a aplicat o lovitură cu tomfa părţii vătămate I.C.M. în zona toracelui, iar, în momentul în care a ajuns lângă victima C.A.G., i-a aplicat mai multe lovituri cu tomfa şi pumnii, ce au condus la căderea victimei pe trotuar cu fata în jos. în momentul în care inculpatul B.G. a lovit victima C.A.G., partea vătămată l.C.M. a fugit către acelaşi loc unde s-a retras anterior, aşteptând să sosească şi ceilalţi doi, însă văzând că aceştia nu au apărut, s-a deplasat către domiciliu şi s-a întors la scurt timp cu un taxi, găsindu-l pe C.A.G. decedat şi rezemat de un gard metalic. Martorul U.C. stătea în poziţie şezut pe bordura de lângă imobil, rezemat de perete pe partea dreaptă, la o distanţă de aproximativ 4 metri faţă de locul în care inculpatul B.G. a lovit victima C.A.G.
Deşi victima C.A.G. era întins la pământ cu faţa în jos, agentul de intervenţie de la B., inculpatul B.G. l-a lovit cu picioarele şi cu tomfa în zona spatelui şi a coastelor, fără a ţine cont de strigătele colegilor şi ale celui agresat. După ce a văzut că victima C.A.G. respiră foarte greu, B.G. s-a îndreptat către martorul M.M. cu mâinile în cap spunându-i „bă acesta vorbeşte incoerent şi horcăie", după care s-a deplasat la restaurant, de unde a luat apă într-o sticlă de 2,5 litri şi a stropit victima pe faţă. În acest timp, victima era întinsă pe trotuar cu faţa în jos şi nu mai avea vreo reacţie, ceea ce l-a determinat pe inculpat să se întoarcă în restaurant pentru a mai lua o sticlă cu apă cu care a continuat să stropească victima. Întrucât victima nu se mai mişca, inculpatul B.G., împreună cu inculpatul F.D., a rezemat-o cu spatele de o poartă metalică aflată în apropiere, iar inculpatul B.G., când a trecut pe lângă martorul U.C. i-a spus acestuia „du-te mă, ia-ţi prietenul şi plecaţi de aici", martorul răspunzându-i „cum să mă duc să-l iau, nu vezi că l-ai omorât?". întrucât anterior victima C.A.G. apelase serviciul de urgenţă Serviciul Naţional Unic de Urgenţă 112 solicitând intervenţia unui echipaj de poliţie şi a ambulanţei, acestea au sosit la scurt timp după incident, echipajul medical constatând decesul victimei.
Conform raportului medico-legal întocmit de S.M.L. Ploieşti, moartea victimei C.A.G. a fost violentă, s-a datorat unui politraumatism însoţit de contuzie cardiacă şi insuficienţei cardio-circulatorii, leziunile constatate la autopsie putând fi produse prin lovire cu corpuri dure. S-a arătat în acelaşi raport că loviturile aplicate toracic posterior au determinat luxaţiile costovertebrale infiltrate hematie (deci vitale), infiltratul hematie periesofagian şi contuzia cardiacă (dovedită histopatologic conform examenului efectuat de I.N.M.L. M.M. Bucureşti). Totodată, s-a specificat că loviturile toracice au putut produce fibrilaţie ventriculară şi oprire cardiacă per se, în cazul de faţă infiltratul hematie mioepicardic impietând asupra activităţii electrice a inimii, determinând tulburări aritmice, disociaţie electromecanică şi asistolie, oprirea inimii fiind urmată de insuficienţa cardio-respiratorie şi deces. Totodată, raportul medico-legal a specificat în mod expres că între leziunile victimei şi deces a existat legătură de cauzalitate directă necondiţionată.
Această situaţie de fapt a fost reţinută de instanţă pe baza coroborării întregului material probator administrat în cauză atât în faza de urmărire penală, cât şi în cursul cercetării judecătoreşti, respectiv declaraţiile martorilor - agenţi de intervenţie B., procesul-verbal de recunoaştere din grup efectuată de către martorul U.C., depoziţiile acestuia, declaraţiile inculpaţilor, precum şi concluziile raportului medico-legal de autopsie în care s-a menţionat că moartea victimei C.A.G. a fost violentă şi s-a datorat unui politraumatism însoţit de contuzie cardiacă şi insuficienţă cardio-circulatorie.
În drept, instanţa a apreciat că fapta inculpatului B.G. care, în data de 21 iulie 2010, a aplicat mai multe lovituri cu tomfa şi picioarele victimei C.A.G., ce au determinat luxaţiile costovertebrale infiltrate hematie, infiltratul hematie periesofagian şi contuzia cardiacă (dovedită histopatologic) care a impietat asupra activităţii electrice a inimii determinând tulburări aritmice, disociaţie electromecanică şi asistolie, iar, în final, oprirea inimii, urmată de insuficienţă cardiorespiratorie şi deces, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 -175 lit. i) C. pen.
În ceea ce priveşte cererea de schimbare a încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen., formulată de inculpatul B.G., instanţa a constatat că aceasta este neîntemeiată întrucât, aplicând numeroase lovituri cu picioarele şi tomfa în zona toracică posterioară, cu o intensitate deosebită, acesta şi-a reprezentat, fără echivoc, producerea rezultatului letal pe care, chiar dacă nu l-a dorit, l-a acceptat, astfel că a acţionat cu intenţia specifică de a ucide.
Referitor la fapta aceluiaşi inculpat de a aplica o lovitură cu tomfa părţii vătămate I.C.M., precum la fapta inculpatului F.D.I. de a aplica mai multe lovituri atât victimei C.A.G., cât şi martorului U.C., instanţa a apreciat că acestea întrunesc, în drept, elementele constitutive ale infracţiunii de purtare abuzivă, prevăzută de art. 250 alin. (1) şi (3) C. pen.
La individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor, Tribunalul a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), ţinând seama atât de gradul deosebit de ridicat de pericol social al faptelor comise, de urmările produse şi modalitatea în care au fost săvârşite, cât şi de persoana inculpaţilor, care nu au antecedente penale, iar, pe parcursul procesului, au încercat să nege comiterea faptelor, dând declaraţii contradictorii.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel partea civilă C.I.P., inculpaţii B.G. şi F.D.I., precum şi partea responsabilă civilmente SC B.G. SRL Bucureşti, pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În ceea ce îl priveşte pe inculpatul B.G., acesta a criticat, în principal, sentinţa instanţei de fond sub aspectul greşitei încadrări juridice dată faptei pentru care fost trimis în judecată, solicitând schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174, 175 lit. i) C. pen., în cea de loviri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., întrucât nu a acţionat cu intenţia de a lovi victima în zonele vitale, singurele lovituri pe care le-a aplicat acesteia fiind cu picioarele. În subsidiar, inculpatul a solicitat reducerea cuantumului pedepsei ce i-a fost aplicată, ţinând seama de faptul că anterior nu a mai fost condamnat, că a regretat comiterea faptei şi a fost de acord cu despăgubirea părţii civile în măsura în care prejudiciul a fost dovedit.
Referitor la inculpatul F.D.I., acesta a criticat hotărârea primei instanţe sub aspectul greşitei sale condamnări, susţinând că materialul probator administrat în cauză nu justifică o astfel de soluţie şi solicitând, în consecinţă, achitarea sa pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă, prevăzută de art. 250 C. pen., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.
Apelantul parte civilă C.I.P. şi apelanta parte responsabilă civilmente SC B.G. SRL Bucureşti - Sucursala Ploieşti au criticat hotărârea atacată sub aspectul cuantumului daunelor morale, primul solicitând majorarea, iar partea responsabilă civilmente reducerea corespunzătoare a acestora.
Prin Decizia penală nr. 190 din 12 decembrie 2011, Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul declarat de partea civilă C.I.P., a casat, în parte, pe latură civilă, sentinţa atacată şi, în rejudecare, a majorat cuantumul despăgubirilor morale la care a fost obligat inculpatul B.G., în solidar cu partea responsabilă civilmente SC B.G. SRL Bucureşti, de la 50.000 RON la suma de 150.000 RON, fiind menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârii.
Totodată, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii B.G. şi F.D.I., precum şi apelul părţii responsabile civilmente SC B.G. SRL Bucureşti.
S-a menţinut arestarea preventivă a inculpatului B.G. şi s-a computat reţinerea şi arestarea preventivă a acestuia de la 21 iulie 2010 la zi.
Apelanţii inculpaţi B.G. şi F.D. şi apelanta parte responsabilă civilmente SC B.G. SRL Bucureşti au fost obligaţi să plătească statului cheltuieli judiciare în cuantum de câte 200 RON fiecare.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea a reţinut că, în mod corect, instanţa de fond a stabilit vinovăţia inculpaţilor B.G. şi F.D.I., din probele administrate atât la urmărirea penală, cât şi în faza cercetării judecătoreşti, respectiv declaraţiile martorilor, procesele-verbale de constatare, planşele foto, procesele-verbale de confruntare, declaraţiile părţilor civile, procesul-verbal de recunoaştere din grup, declaraţiile inculpaţilor şi expertiza medico-legală, rezultând că aceştia au comis faptele deduse judecăţii, a căror încadrare juridică a fost legal stabilită.
În legătură cu încadrarea juridică în infracţiunea de omor a faptei comise de către inculpatul B.G., instanţa a reţinut că, după ce a aplicat un număr de lovituri puternice victimei C.A.G., acesta din urmă a rămas întins la pământ cu faţa în jos, iar inculpatul a continuat să-l lovească cu picioarele şi cu bastonul „tomfa" în zona spatelui şi a coapselor, în condiţiile în care a ignorat strigătele colegilor săi şi ale victimei, care a început să respire tot mai greu, în final survenind decesul, împrejurări din care rezultă că inculpatul a avut reprezentarea prealabilă a acestui rezultat letal intervenit ca urmare a agresiunilor grave şi repetate asupra victimei. S-a făcut referire la raportul de expertiză medico-legală, care a constatat că între leziunile grave cauzate de inculpat victimei şi deces a existat o legătură de cauzalitate directă, datorită loviturilor foarte puternice aplicate de acesta în zone vitale, inclusiv în zona toracică posterioară, care au generat infiltrate hematie inclusiv în zona periesofagiană, contuzia cardiacă, producându-se o fibrilaţie ventriculară şi stop cardiac, urmate de insuficienţă cardio-respiratorie şi, în final, decesul victimei, inculpatul având o deplină reprezentare a consecinţelor violenţelor sale grave şi care în contextul faptic dat nu aveau nicio justificare.
Ca urmare, Curtea a apreciat că, în mod corect, s-a reţinut în sarcina inculpatului infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174, 175 lit. i) C. pen., şi nu cea de loviri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., intenţia sa de a ucide rezultând atât din mijloacele folosite şi loviturile foarte puternice aplicate, cât şi din regiunea corporală lezată.
Având în vedere gravitatea deosebită a faptei comisă de inculpat, instanţa apreciat că pedeapsa ce i-a fost aplicată a fost în mod judicios individualizată, conform art. 72 şi art. 52 C. pen.
Cu privire la inculpatul F.D.I., s-a reţinut că acesta i-a aplicat mai multe lovituri atât victimei, cât şi martorului U.C., cu mult în afara cadrului legal care să fi impus reacţia sa violentă, aşa cum a rezultat din declaraţiile martorilor şi ale inculpaţilor, iar încadrarea juridică a faptei comisă de acesta a fost în mod corespunzător stabilită.
De asemenea, Curtea a constatat că şi pedeapsa aplicată acestui inculpat de către prima instanţă a fost corect individualizată, cu respectarea tuturor criteriilor de prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Referitor la apelul declarat de partea civilă C.I.P., instanţa a apreciat că acesta este fondat, cuantumul daunelor morale ce i s-a acordat fiind prea redus faţă de consecinţele deosebit de grave ale faptei comise de inculpatul B.G. asupra fiului său, aflat la o vârstă tânără, faţă de violenţa deosebită cu care a acţionat acesta şi în raport cu traumele morale şi psihice grave produse acestuia, în calitate de părinte al victimei.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, partea civilă C.I.P., inculpaţii B.G. şi F.D.I., precum şi partea responsabilă civilmente SC B.G. SRL, reiterând criticile formulate în apel.
Astfel, recurentul inculpat B.G., invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., a susţinut că instanţa de fond şi cea de prim control judiciar au dat o greşită încadrare juridică faptei pentru care a fost trimis în judecată, care întruneşte, în opinia sa, elementele constitutive ale infracţiunii de loviri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., şi nu ale infracţiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174, 175 lit. i) C. pen., pentru care a fost condamnat. S-a arătat, în esenţă, sub acest aspect, că inculpatul nu a acţionat cu intenţia de a ucide victima, dovadă în acest sens fiind faptul că nu a aplicat loviturile în zone vitale ale corpului, iar după finalizarea incidentului, i-a acordat primul ajutor victimei, împrejurări din care rezultă că nu a avut reprezentarea rezultatului letal al acţiunilor sale.
În subsidiar, în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., recurentul a solicitat reducerea cuantumului pedepsei ce i-a fost aplicată, ţinându-se seama de faptul că nu are antecedente penale, iar, pe parcursul cercetărilor, a avut o atitudine sinceră.
În ceea ce îl priveşte pe inculpatul F.D.I., acesta a criticat hotărârile pronunţate în cauză sub aspectul greşitei sale condamnări pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă, prevăzută de art. 250 C. pen., solicitând, faţă de materialul probator administrat în cauză, din care nu rezultă că ar fi agresat victima, achitarea sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. În drept, a fost invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.
Totodată, făcând trimitere la dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., recurentul inculpat a solicitat, în subsidiar, reducerea cuantumului pedepsei aplicate, ţinând seama de împrejurarea că este o persoană tânără, are o familie organizată şi un copil minor în întreţinere.
Referitor la recurentul parte civilă C.I.P. şi recurenta parte responsabilă civilmente SC B.G. SRL, aceştia au invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. (indicat eronat de partea civilă ca fiind pct. 17), solicitând modificarea cuantumului daunelor morale stabilit de către instanţa de apel, în sensul majorării acestuia (parte civilă), respectiv al reducerii lui la nivelul fixat de Tribunal (parte responsabilă civilmente).
Examinând hotărârile atacate, prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 17, 172, 18 şi 14 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursurile declarate de inculpaţii B.G. şi F.D.I., partea civilă C.I.P. şi partea responsabilă civilmente SC B.G. SRL ca fiind nefondate, având în vedere în acest sens următoarele considerente:
1. Referitor la critica formulată de recurentul inculpat B.G. cu privire la greşita calificare juridică dată de instanţa de fond şi cea de prim control judiciar faptei pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, apreciind, în raport cu situaţia de fapt stabilită pe baza materialului probator administrat, că activitatea infracţională desfăşurată de inculpat a fost corespunzător încadrată în dispoziţiile art. 174, 175 lit. i) C. pen.
În acest sens, Înalta Curte arată că, spre deosebire de infracţiunea de omor, care se comite numai cu intenţie directă sau indirectă, infracţiunea de loviri cauzatoare de moarte, în care s-a solicitat de către recurent schimbarea încadrării juridice, se săvârşeşte cu praeterintenţie, caracterizată prin intenţie în ceea ce priveşte acţiunea de lovire şi culpă în ceea ce priveşte rezultatul letal, în sensul că autorul, deşi a prevăzut acest rezultat, nu l-a acceptat, socotind fără temei că nu se va produce, fie nu l-a prevăzut, deşi trebuia şi putea să-l prevadă. La stabilirea intenţiei cu care a acţionat făptuitorul se au în vedere, printre altele, obiectul vulnerant folosit, zona spre care au fost îndreptate actele de violenţă, intensitatea acestora, gravitatea leziunilor cauzate, raporturile anterioare dintre autor şi victimă, precum şi atitudinea agresorului după comiterea faptei.
Raportat la aceste elemente şi la situaţia de fapt rezultată din probe, Înalta Curte apreciază că fapta inculpatului B.G., o persoană cu o constituţie robustă, de a aplica victimei C.A.G., pe fondul unui conflict anterior cu aceasta, multiple lovituri de o intensitate deosebită în zona toracică posterioară, în care se găsesc mai multe organe vitale, folosind picioarele şi o tomfă, obiect contondent apt să ucidă, şi de a continua agresiunea şi după ce victima a fost doborâtă la pământ şi respira din ce în ce mai greu, în ciuda ţipetelor de durere ale acesteia şi ale rugăminţilor colegilor săi de a înceta agresiunea, urmată de abandonarea ei lângă un gard şi, ulterior, de deces, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174, 175 lit. i) C. pen. şi nu pe cele ale infracţiunii de loviri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., inculpatul acţionând cu vinovăţie, sub forma intenţiei indirecte, în sensul că a prevăzut moartea victimei, ca rezultat al acţiunii sale, şi a acceptat producerea acestui rezultat, chiar dacă nu l-a urmărit.
Contestând existenţa laturii subiective a infracţiunii de omor calificat, recurentul a susţinut că agresiunea exercitată împotriva victimei nu a vizat zone vitale ale corpului, încercând să acrediteze ideea că nu există nicio legătură de cauzalitate între leziunile produse de inculpat şi moartea victimei, neputându-se stabili care dintre loviturile aplicate acesteia se înscriu în lanţul cauzal al decesului.
Contrar celor susţinute de recurent, Înalta Curte constată, însă, că raportul medico-legal de autopsie întocmit în cauză de Serviciul medico-legal Ploieşti stabileşte cu certitudine că loviturile aplicate toracic posterior au fost cele care au condus la moartea victimei C.A.G., acestea determinând luxaţiile costovertebrale infiltrate hematie (deci vitale), infiltratul hematie periesofagian şi contuzia cardiacă, urmate de oprirea inimii, insuficienţă cardiocirculatorie şi, în final, de deces. Având în vedere concluziile lucrării medico-legale, care specifică în mod expres şi faptul că între leziunile toracice constatate la autopsie şi decesul victimei a existat o legătură de cauzalitate directă necondiţionată, precum şi declaraţiile părţii vătămate I.C.M. şi ale martorilor U.C., S.M., M.M.I., N.G.M. şi I.D.F., care în mod constant au arătat că inculpatul a aplicat victimei multiple lovituri cu tomfa şi picioarele în zona spatelui, inclusiv după căderea acesteia la pământ, Înalta Curte, în acord cu instanţa de fond şi cea de prim control judiciar, constată că leziunile care au condus la moartea victimei au fost cele produse prin loviturile aplicate acesteia de către inculpat în zona toracică posterioară, celelalte acţiuni agresive exercitate asupra victimei în prima fază a incidentului, aparţinând inclusiv inculpatului B.G., neînscriindu-se în raportul cauzal al decesului.
Faţă de toate aceste aspecte anterior expuse, Înalta Curte constată că atât Tribunalul, cât şi Curtea de Apel au dat o corectă încadrare juridică faptei comisă de inculpatul B.G., motiv pentru care apreciază că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen.
Sub aspectul proporţionalizării pedepsei cu închisoarea aplicată inculpatului pentru comiterea infracţiunii de omor calificat, Înalta Curte constată că s-a făcut o corectă evaluare a criteriilor prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., ţinându-se seama de circumstanţele reale ale comiterii faptei (într-un loc public, prin aplicarea unor lovituri repetate, de foarte mare intensitate, în zona toracică posterioară, cu un obiect dur) şi circumstanţele personale ale inculpatului, în raport cu care a fost stabilită o sancţiune penală judicios individualizată, orientată spre minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunea săvârşită.
În mod justificat, la alegerea tratamentului sancţionator aplicat inculpatului, au fost avute în vedere importanţa deosebită a valorii sociale lezate prin comiterea infracţiunii de omor, modalitatea în care a acţionat inculpatul, acesta lovind cu bestialitate victima, în repetate rânduri, cu un obiect contondent şi cu picioarele, chiar după ce aceasta a căzut la pământ, în ciuda ţipetelor ei de durere şi ale rugăminţilor colegilor săi de a înceta agresiunea, precum şi comportamentul procesual al recurentului, oscilant pe parcursul desfăşurării urmăririi penale şi al judecăţii, acesta recunoscând, iniţial, comiterea faptei în modalitatea reţinută de organele judiciare, după care a încercat permanent să denatureze adevărul şi să inducă în eroare organele judiciare, susţinând că nu a lovit victima cu tomfa, ci doar cu picioarele.
Referitor la aspectele invocate de recurent în favoarea sa, respectiv atitudinea procesuală sinceră şi lipsa antecedentelor penale, Înalta Curte constată, aşa cum s-a arătat anterior, că primul dintre acestea nu poate fi reţinut, iar cel de-al doilea, deşi real, nu poate conduce la atenuarea pedepsei, faţă de gravitatea deosebită a faptei, dedusă atât din limitele mari de pedeapsă şi urmările produse (moartea victimei), cât şi din modalitatea şi împrejurările în care infracţiunea a fost săvârşită, conduita bună a inculpatului înainte de săvârşirea acesteia fiind deja valorificată prin aplicarea unei pedepse orientată spre minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunea de omor calificat săvârşită.
În consecinţă, faţă de toate aceste considerente, Înalta Curtea constată că nu este incident nici cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., apreciind că pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 174, 175 lit. i) C. pen., cu privire la care au fost formulate critici de netemeinicie, a fost corect individualizată, cu luarea în considerare a tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., astfel încât nu se impune stabilirea unei sancţiuni penale mai uşoare, care ar fi insuficientă pentru a asigura reeducarea acestuia şi realizarea scopului preventiv - educativ prevăzut de art. 52 C. pen.
2. Referitor la recursul declarat de inculpatul F.D.I. este de menţionat că eroarea gravă de fapt, caz de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., poate exista numai dacă se constată că situaţia de fapt reţinută de instanţele inferioare este în contradicţie evidentă cu ceea ce rezultă din probele administrate. Pentru a constitui caz de casare, eroarea de fapt trebuie să prezinte două atribute, în absenţa cărora nu poate fi socotită gravă, şi anume să fie evidentă, adică starea de fapt reţinută să fie vădit şi necontroversat contrară probelor existente la dosar, şi să fie esenţială, adică să aibă o influenţă bine precizată asupra soluţiei. Existenţa erorii de fapt, ca motiv de casare, nu poate rezulta dintr-o reapreciere a probelor administrate, ci, aşa cum s-a arătat anterior, numai dintr-o discordanţă evidentă dintre situaţia de fapt reţinută şi conţinutul real al probelor, prin ignorarea unor aspecte evidente, care au avut drept consecinţă pronunţarea unei alte soluţii decât cea pe care materialul probator o susţinea.
În speţă, însă, Înalta Curte nu a identificat în cadrul situaţiei de fapt reţinute niciun aspect esenţial stabilit de instanţele inferioare care să vină în contradicţie evidentă şi necontroversată cu ceea ce indică dosarul prin probele sale, nefiind întemeiată susţinerea recurentului în sensul că nu a săvârşit infracţiunea de purtare abuzivă care i s-a reţinut în sarcină şi că a fost comisă o gravă eroare de fapt.
Astfel, din situaţia de fapt, corect stabilită de Tribunal şi însuşită de instanţa de prim control judiciar, pe baza analizei probelor administrate, rezultă fără echivoc că, la data de 21 iulie 2010, în timp ce se afla în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, inculpatul F.D.I. a aplicat mai multe lovituri atât victimei C.A.G., cât şi martorului U.C., faptă ce a fost încadrată în dispoziţiile art. 250 alin. (1) şi (3) C. pen.
Chiar dacă inculpatul a avut pe tot parcursul cercetărilor o atitudine nesinceră, de negare a faptelor reţinute în sarcina sa, Înalta Curte apreciază, în acord cu instanţele inferioare, că vinovăţia acestuia este pe deplin dovedită, concludente în acest sens fiind declaraţiile martorului U.C. (care a arătat că atât el, cât şi victima au fost loviţi de inculpatul F.D.I., recunocându-l pe acesta întrucât şi-a dat cagula jos de pe faţă), procesele-verbale de recunoaştere din grup a inculpatului F.D.I. de către martorul U.C. ca fiind persoana care l-a agresat în data de 21 iulie 2010, procesul-verbal de recunoaştere din grup a inculpatului F.D.I. de către partea vătămată I.C.M., precum şi depoziţiile martorilor S.M., M.M.I., N.G.M. şi I.D.F., care au arătat în mod constant, atât în cursul urmăririi penale, cât şi pe parcursul cercetării judecătoreşti, că inculpatul F.D.I. a aplicat o lovitură cu pumnul în faţă unuia dintre participanţii la incident, cu care, anterior, avusese o dispută verbală.
Cu privire la declaraţiile date în faţa instanţei de fond de martorul U.C. şi de partea vătămată I.C.M., invocate de recurent în susţinerea nevinovăţiei sale, Înalta Curte constată că, într-adevăr, aceştia au revenit parţial asupra depoziţiilor anterioare, arătând că nu îl pot identifica pe inculpatul F.D.I. ca fiind unul dintre agresori, însă, faţă de faptul că atitudinea procesuală a celor doi nu este susţinută de o justificare valabilă, iar declaraţiile lor date în cursul urmăririi penale conţin o expunere completă şi credibilă a modului în care s-au derulat evenimentele şi se coroborează cu toate celelalte probe administrate în cauză, astfel cum au fost anterior expuse, instanţa nu poate da eficienţă declaraţiilor ulterioare de retractare, apreciindu-le ca subiective şi făcute cu scopul evident de a-l exonera pe inculpat de răspunderea penală.
Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte apreciază că situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond şi confirmată de cea de prim control judiciar concordă pe deplin cu conţinutul real al probelor administrate în cauză, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.
De asemenea, Înalta Curte constată că nu îşi găsesc aplicarea nici dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., pedeapsa aplicată inculpatului F.D.I. fiind just individualizată în raport cu criteriile prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen. şi proporţională cu gravitatea faptei şi datele ce caracterizează persoana acestuia.
Referitor la împrejurările care, în opinia recurentului, ar fi de natură să conducă la atenuarea tratamentului sancţionator ce i-a fost aplicat şi care ţin de vârsta sa şi de situaţia familială, Înalta Curte apreciază că, deşi reale, acestea nu justifică reducerea cuantumului pedepsei, având în vedere atât gradul relativ ridicat de pericol social concret al faptei comise, cât şi atitudinea procesuală a acestuia, inculpatul încercând, în permanenţă, să denatureze adevărul şi să inducă în eroare organele judiciare.
Ca urmare, instanţa apreciază că pedeapsa aplicată inculpatului a fost corect individualizată, cu luarea în considerare a tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., astfel încât nu se impune stabilirea unei sancţiuni penale mai uşoare, care ar fi insuficientă pentru a asigura reeducarea acestuia şi realizarea scopului preventiv - educativ prevăzut de art. 52 C. pen.
3. În ceea ce priveşte solicitarea recurentului parte civilă C.I.P., precum a recurentei părţi responsabile civilmente SC B.G. SRL de reexaminare a cuantumului daunelor morale, este de menţionat că, în opinia Înaltei Curţi, aceasta nu se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen. şi niciunuia dintre celelalte motive de recurs expres şi limitativ reglementate de art. 3859 alin. (1) C. proc. pen.
În acest sens, Înalta Curte arată că reindividualizarea cuantumului daunelor morale acordate de Curtea de Apel, nefiind o chestiune de legalitate, ci de apreciere, implicând o anumită doză de aproximare din partea organelor judiciare, nu este posibilă în calea de atac a recursului care, fiind eminamente devolutivă asupra chestiunilor de drept, nu permite cenzurarea acelor elemente stabilite de instanţele inferioare pe baza unor consideraţii de ordin subiectiv, care nu îşi găsesc corespondent în realitatea materială şi nu pot fi, astfel, verificate pe baza unor criterii obiective. Daunele morale se raportează, în esenţă, la un prejudiciu de ordin afectiv, care nu este susceptibil de determinări obiective pe baza unor criterii preexistente, ci este supus unei aprecieri esenţial subiective a instanţelor de judecată.
Reaprecierea cuantumului daunelor morale nu este posibilă în recurs nici din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., având în vedere împrejurarea că stabilirea într-un cuantum inferior celui solicitat a despăgubirilor pentru prejudiciul cu caracter nepatrimonial este rezultatul exclusiv al unui proces de apreciere a probelor administrate, iar nu al unei erori grave de fapt, rezultată în urma unei contrarietăţi evidente şi de necontestat între situaţia reţinută de instanţă şi aspectele ce rezultă din actele dosarului.
În consecinţă, constatând, faţă de toate considerentele anterior expuse, că, în cauză, nu sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 17, 172, 18 şi 14 C. proc. pen. şi nici vreun alt caz de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii B.G. şi F.D.I., partea civilă C.I.P. şi partea responsabilă civilmente SC B.G. SRL şi, având în vedere că recurenţii sunt cei care se află în culpă procesuală, în temeiul art. 192 alin. (2) şi alin. (4) C. proc. pen., îi va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de partea civilă C.I.P., inculpaţii B.G. şi F.D.I. şi partea responsabilă civilmente SC B.G. SRL împotriva Deciziei penale nr. 190 din 12 decembrie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului B.G. durata reţinerii şi arestării preventive de la 21 iulie 2010 la 9 aprilie 2012.
Obligă recurenta parte civilă C.I.P. la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Obligă recurenta parte responsabilă civilmente SC B.G. SRL la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Obligă recurentul inculpat B.G. la plata sumei de 375 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care suma de 75 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă recurentul inculpat F.D.I. la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care suma de 300 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1052/2012. Penal. Traficul de persoane (Legea... | ICCJ. Decizia nr. 3872/2012. Penal → |
|---|
