ICCJ. Decizia nr. 1076/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs

Comentarii

0



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizie nr. 1076/2012

Dosar nr. 14/118/2004

Şedinţa publică din 9 aprilie 2012

Asupra recursurilor penale de faţă:

Prin sentinţa penală nr. 332 din 21 octombrie 2010 a Tribunalului Constanţa, secţia penală, s-au hotărât următoarele:

I. S-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpaţii B.I. si B.S., din infracţiunea prevăzuta de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. în infracţiunea prevăzuta de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen., precum si cea de înlăturare din incadrarea juridica reţinuta in actul de inculpare a dispoziţiilor art. 33 lit. b) C. pen. și art. 41 lit. b) C. pen., în sensul reţinerii doar a dipozitiilor art. 33 lit. a) C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea Încadrării juridice a infracţiunile reţinute prin actul de inculpare în sarcina inculpaţilor B.I. si B.S., din cele prevăzute de art. 291, art. 292 și art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) și b) C. pen. și art. 411 lit. b) C. pen., în infracţiunile prevăzute de art. 291 C.pen cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 292 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

În baza art. 2 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen., art. 122 lit. d) C. pen. și art. 124 C. pen. a fost încetat procesul penal pornit față de inculpaţii B.I. și B.S. pentru infracţiunile de uz de fals în forma continuata și fals în declaraţii în forma continuata prevăzute de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 292 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale .

II. În baza art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. si art. 74 alin. (2) C. pen., art. 76 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul B.I. la pedeapsa de 3 ani inchisoare pentru săvârşirea infracţiunii de inselaciune în formă continuata.

S-a constatat ca infracţiunile anterior menţionate sunt concurente cu cele sancţionate prin sentinţa penală nr. 4 din 5 ianuarie 2007 a Tribunalului Constanta, modificata prin Decizia penala nr. 71/P din 20 iunie 2008 a Curţii de Apel Constanta şi, în baza art. 86⁵ C. pen. s-a dispus anularea suspendării sub supraveghere a pedepsei de 2 ani si 6 luni inchisoare aplicata prin sentinţa penală nr. 4 din 5 ianuarie 2007 a Tribunalului Constanta, modificata prin Decizia penala nr. 71/p din 20 iunie 2008 a Curţii de Apel Constanta, iar in baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. s-a contopit pedeapsa susmenţionată cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicata în cauză, inculpatul urmând să execute în final pedeapsa cea mai grea,de 3 ani închisoare, în regim de detenție, conform art. 57 C. pen.

În baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

S-a tăcut aplicarea art. 76 alin. (3) C. pen. în sensul neaplicarii pedepsei complementare.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicata perioada reţinerii și arestării preventive începând cu data de 25 ianuarie 2003 la 26 ianuarie 2003 și perioada arestării preventive de la data de 24 februarie 2003 la 14 septembrie 2003.

III. În baza art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 74 alin. (2) C. pen., art. 76 lit. a) C. pen. a fost condamnată inculpata B.S. la pedeapsa de 4 ani inchisoare, pentru infracţiunea de inselaciune in forma continuata.

S-a făcut aplicarea art. 76 alin. (3) C. pen. in sensul neaplicarii pedepsei complementare.

S-a constatat ca infracţiunile reţinute în cauză sunt concurente cu cele sancţionate prin sentinţa penala nr. 4 din 5 ianuarie 2007 a Tribunalului Constanta, modificata prin decizia penala nr. 71/p din 20 iunie 2008 a Curţii de Apel Constanta și cu cele reţinute prin sentinţa penala nr. 19 din 30 ianuarie 2001 a Judecătoriei Babadag, definitiva prin Decizia penală nr. 642 din 30 octombrie 2001 a Curţii de Apel Constanta și sentinţa penala nr. 790 din 28 martie 2003 a Judecătoriei Constanta, definitiva prin Decizia penala nr. 539 din 14 septembrie 2005 a Curţii de Apel Constanta (menţionata, din eroare, sentinţa penala nr. 1939/2001 în Decizia nr. 71/2008 a Curţii de Apel Constanta), cu privire la care s-a dispus anularea suspendării condiţionate a pedepselor de 6 luni inchisoare, respectiv 1 an inchisoare.

S-a descontopit pedeapsa de 3 ani inchisoare aplicata prin sentinţa penală nr. 4 din 5 ianuarie 2007 a Tribunalului Constanta, modificata prin Decizia penala nr. 71/P din 20 iunie 2008 a Curţii de Apel Constanta în pedepsele componente, respectiv :3 ani închisoare pentru infracţiunea de art. 36 din Legea nr. 345/2002 cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen.; 10 luni inchisoare pentru art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu alicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; 1 an inchisoare pentru art. 288 alin. (1) C. pen.; 1 an inchisoare pentru art. 291 alin. (1) C. pen.; 1 an și 6 luni inchisoare pentru art. 290 C.pe. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; 10 luni inchisoare pentru infracţiunea prevăzuta de art. 10 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; 1 an inchisoare pentru art. 9 din Legea nr. 87/1994 şi 6 luni inchisoare aplicata prin sentinţa penala nr. 19 din 30 ianuarie 2001 a Judecătoriei Babadag, definitiva prin Decizia penală nr. 642 din 30 octombrie 2001 a Curţii de Apel Constanta; 1 an inchisoare aplicata prin sentinţa penala nr. 790 din 28 martie 2003 a Judecătoriei Constanta, definitiva prin Decizia penala nr. 539 din 14 septembrie 2005 a Curţii de Apel Constanta (menţionata sentinţa penala nr. 1939/2001 din Decizia nr. 71/2008 a Curţii de Apel Constanta).

În baza art. 36 alin. (1) C. pen., art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen. s-au contopit toate pedepsele descontopite susmenţionate cu pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată în cauză, urmând ca în final inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, de 4 ani inchisoare, în regim de detenţie, conform art. 57 C. pen.

În baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicata inculpatei B.S. perioada executată de la 6 martie 2001 la 14 septembrie 2001, de la 25 ianuarie 2003 pana la 28 septembrie 2004, de la data de 9 iunie 2009 la de 4 august 2009 si de la 11 februarie 2010 la 23 februarie 2010.

S-au anulat vechile forme de executare și s-a dispus emiterea unor noi forme de executare la data rămânerii definitive a sentinţei.

În latură civilă, s-au admis, in parte, acţiunile civile formulate in cauza de părţile civile B.I.R. - prin lichidator judiciar R.V.A.I.S. Sprl Bucureşti si B.R.D.- SC G.S.G. - SA prin Sucursala Tulcea, dispunându-se, în baza art. 14 C. proc. pen., art. 346 C. proc. pen., art. 16 Cod procedură penal, art. 998 și urm. C. civ.:

- obligarea, în solidar, a inculpaţilor B.I. şi B.S. si a părţii responsabile civilmente SC A.T.C. SRL la plata către partea civila B.R.D.-SC G.S.G. SA prin Sucursala Tulcea, a creditului neachitat in suma de 150.000 lei și a dobânzilor și creanţelor aferente acestuia, până la achitarea efectiva a creditului (contract de credit din 1999)-obligarea, în solidar, a inculpaţilor B.I. și B.S. la plata către partea civila B.R.D.-SC G.S.G. SA prin Sucursala Tulcea, a creditului neachitat în sumă de 563.850 lei, a dobânzilor și a altor creanţe aferente acestuia, până la achitarea efectiva a creditului(contract de credit din 1999).

- obligarea, in solidar, a inculpaţilor B.I. şi B.S. si a părţii responsabile civilmente SC I. SRL prin lichidator SC C.S. SRL Constanta la plata către partea civila B.I.R. - prin lichidator judiciar R.V.A.I.S. Sprl Bucureşti a sumei de 220.000 lei, precum și a dobânzilor și a altor creanţe aferente creditului, pana la achitarea efectiva a acestuia(contract de credit din 1998 și act adiţional din 5 februarie 1999) .

- obligarea, în solidar, a inculpatului B.I. și a părţii responsabile civilmente SC I. SRL- prin lichidator SC C.S. SRL Constanta la plata către partea civila B.I.R. prin lichidator judiciar R.V.A.I.S. Sprl Bucureşti a sumei de 80.000 lei, precum și a dobânzilor și a altor creanţe aferente creditului, pana la achitarea efectiva a acestuia (contract de credit din 1999) .

- obligarea inculpatei B.S. la plata către B.I.R. - prin lichidator judiciar R.V.A.I.S. SPRL Bucureşti a sumei de 50.000 lei, precum și a dobânzilor si a altor creanţe aferente creditului, pana la achitarea efectiva a acestuia(contract de credit din 1999 și contract de credit din 1999) .

- obligarea, în solidar, a inculpatei B.S. și a părţii responsabile civilmente SC A.T.C. SRL SRL - prin lichidator SC L.I.P.U.R.L. SA Constanta la plata către partea civila B.I.R.- prin lichidator judiciar R.V.A.I.S. Sprl Bucureşti a sumei de 60.000 lei, precum și a dobânzilor si a altor creanţe aferente creditului, pana la achitarea efectiva a acestuia (contract de credit din 1999).

Restul pretenţiilor civile formulate in cauza au fost respinse, ca nefondate.

În baza art. 348 C. proc. pen. s-a dispus anularea certificatului de sarcini din 5 februarie 1999 eliberat de Judecătoria Babadag.

În baza art. 163 C. proc. pen. s-a dispus luarea măsurii asigurătorii asupra bunurilor mobile si imobile ale inculpaţilor B.I. si B.S., pana la concurenta valorii probabile a pagubei, conform solicitării pârtilor civile.

În considerentele acestei hotărâri s-a reţinut, în esență, următoarea situaţie de fapt:

În vederea desfăşurării în bune condiţii a activităţii societăţilor comerciale pe care le administrau, în perioada 1998 - 1999, inculpaţii B.I. și B.S. au contractat mai multe credite de la unităţi bancare din Constanţa şi Tulcea.

Deşi iniţial creditele acordate inculpaţilor au avut o baza legala, fiind rambursate în condiţiile stabilite, în timp, ascunzandu-le pe cele deja existente prin diverse mijloace ilicite, inculpaţii au luat credite mult mai mari pe care ulterior nu le - au mai achitat. În acest fel, unităţile bancare creditoare au fost prejudiciate, acestea neavând nici posibilitatea valorificării bunurilor ipotecate întrucat garanţiile nu au existat in realitate. Astfel:

I. La data de 2 mai 1994, între SC I. SRL Constanta - Filiala Ceamurlia de Jos, jud. Tulcea, având ca administrator pe inculpatul B.I. și SC B.A. SA -Filiala Jurilovca, jud. Tulcea s-a incheiat un contract de garanţie imobiliara pentru creditul în valoare de 314.288.000 lei.

Plata creditului a fost garantata cu construcţiile agrozootehnice din Comuna Ceamurlia de Jos aparţinând SC I. SRL, pentru suma de 88.527.000, iar ipoteca în favoarea băcnii a fost transcrisa prin incheierea din 14 iunie 1994 a notariatului Babadag.

II. La data de 23 aprilie 1997, între SC I. SRL și B.R.D. -Sucursala Tulcea s-a încheiat contractul de credit, pentru suma de 695.000 dolari SUA (echivalentul a 4.670.000.000 lei), pe termen de 7 ani, cu dobânda de 11% pe an, în scopul achiziţionării de echipamente agricole .

Inculpatul B.I. a garantat suma de 1.920.000.000 lei cu incinta zootehnica si terenul situat in Ceamurlia de Jos, jud. Tulcea, pentru care s-a incheiat un contract de ipoteca transcris la Judecătoria Babadag.

Întrucât aceleaşi bunuri au constituit şi garanţia imprumutului luat de la Banca Agricola - Sucursala Jurilovca în anul 1994, în favoarea B.R.D.-Sucursala Tulcea s-a instituit o ipotecă de rangul II, la pct. 8 din contractul de credit din 23 aprilie 1997 stabilindu-se obligaţia imprumutatului să nu ipotecheze, să nu gajeze, să nu închirieze sau să instraineze bunurile ipotecate fara acordul băncii.

III. La data de 5 noiembrie 1998, SC I. SRL reprezentata de inculpatul B.I. a contractat un alt credit de 2,5 miliarde lei de la B.R.D. SA -Sucursala Tulcea, încheindu-se contractul de credit din 1998.

Urmare acordului băncii imprumutatoare, acest nou credit a fost garantat tot cu terenul și construcţiile fermei zootehnice din Ceamurlia de Jos, instituindu-se astfel ipoteca de rangul III pentru suma de 5 miliarde lei.

Contractele anterior menţionate nu au făcut obiectul cercetărilor în cauză, acuzaţiile aduse inculpaţilor vizând numai contractele de credit incheiate de inculpaţi prin inducerea în eroare a unităţilor bancare, respectiv:

1. Contractul de imprumut din 1998, încheiat la data de 29 decembrie 1998 intre B.I.R. - Sucursala Constanta si SC I. SRL Constanta, reprezentata de inculpatul B.I., pentru un credit de 1 miliard de lei pe un termen de 6 luni si o dobânda de 73 %;

În cererea de solicitare a creditului, inculpatul B.I. a menţionat ca garantează suma imprumutata cu Secţia de mecanizare agricola din Comuna Ceamurlia de Jos, in valoare de 1.614.332.000 lei, omițând să declare faptul că imobilul constituia deja garanţia restituirii altor trei credite luate de la alte unităţi bancare şi că acesta nu putea constitui obiectul unei noi garanţii fără acordul B.R.D. -Sucursala Tulcea.

Secţia de mecanizare agricolă aparţinea SC A. SRL al cărei administrator era inculpata B.S., în certificatul din 23 decembrie 1998 al Judecătoriei Babadag mentionându-se ca imobilul era liber de sarcini.

2. Act adiţional din 5 februarie 1999 la contractul din 23 decembrie 1998 prin care creditul iniţial a fost suplimentat la 2,2 miliarde lei, prelungindu-se, totodată, termenul de rambursare pe o perioada de 9 luni, pana la data scadenta de 31 iulie 1999.

Pentru garantarea sumei imprumutate inculpatul a adăugat in cerere si ferma agrozootehnica Ceamurlia de Jos, în valoare de 3.018.591.000 lei și 3 tractoare in valoare de 250.000.000 lei, menţionând numai imprumutul de 1 miliard lei obţinut de la B.I.R.- Sucursala Constanta şi omiţând să facă menţiuni despre celelate trei credite si cele trei ipoteci ce grevau ferma.

În vederea inducerii în eroare a băncii și pentru obţinerea unei suplimentari a creditului și lărgirea termenului de rambursare, inculpatul a depus certificatul de sarcini a imobilului in care se stipula faptul că „ nu s-au găsit sarcini".

Raportul de constatare grafoscopica întocmit în cursul urmăririi penale a stabilit ca semnătura de pe contractul de imprumut din 23 decembrie 1998 și de pe actul adiţional din 5 februarie 1999 aparţineau inculpatului B.I., semnătura înscrisă pe pagina 6 a aceluiaşi contract de împrumut, precum și pe verso-ul actului adiţional au fost executate de inculpata B.S., în calitate de garant ipotecar, asociat la SC A. SRL, iar semnătura de pe certificatul de sarcini emis de Judecătoria Babadag aparţinea conducătorului de C.F., P.M., iar cel de pe cererea de eliberare a inscrisului - inculpatei B.S.

3. Contractul de credit din 4 martie 1999 încheiat între inculpatul B.I. şi B.I.R. Constanta pentru un împrumut de 800.000.000 lei, pe un termen de 10 luni.

Şi în cazul acestui contract garanţia a constituit-o ferma agrozootehnica și secţia de mecanizare din Comuna Ceamurlia de Jos, în cererea de credit împrumutatul omiţând cu bună ştiinţă să menţioneze imprumuturile anterioare sau ipotecile ce grevau imobilele propuse drept garanţie, sens în care nici nu a completat rubrica de la pct. 23 din contract referitoare la contractele de credit incheiate cu alte unităţi bancare si garanţiile aferente acestora.

Asemenea creditului de 2,2 miliarde lei, nici acest credit nu a fost rambursat de către inculpat.

4. Contractul de credit din 1999 încheiat la data de 17 martie 1999 între inculpata B.S. - în calitate de administrator la SC A.D.T. SRL Constanta - şi B.I.R. Tulcea pentru suma de 500.000.000 lei, ce urma sa fie rambursat in termen de 25 de zile.

Creditul a fost garantat cu o fila C.E.C. emisa de SC A. SRL Constanta - alta firma la care inculpata figura administrator, deşi potrivit nomielor bancare, puteau constitui garanţii numai biletele la ordin avalizate de o banca, iar nu filele C.E.C.

5. Contractul de imprumut din 1999 încheiat la data de 25 martie 1999 între inculpata B.S. - administrator al SC A.T.C. SRL Constanta - şi B.I.R. Sucursala Tulcea, pentru un credit in valoare de 600.000.000 lei.

În cererea de creditare şi in contract inculpata B.S. nu a specificat imprumuturile anterioare, respectiv faptul că în urmă cu 8 zile încheiase un alt contract de credit pentru o alta societate la care era administrator; deopotrivă, nu a menţionat nici faptul că societatea fusese constituita cu 19 zile inainte de acordarea creditului, astfel încât nu putea prezenta nicio garanţie pentru rambursarea împrumutului primit.

6. Contractul din 26 aprilie 1999 încheiat între inculpata B.S. - in calitate de administrator la SC A.D.T. SRL Constanta - şi B.I.R. Constanta, pentru un credit in valoare de 500.000.000 lei.

Şi în acest caz creditul a fost garantat cu ferma Agrozootehnica din Ceamurlia de Jos despre care inculpata a afirmat că nu era grevată de alte datorii, la incheierea contractului inculpata omiţând să facă menţiuni referitoare la creditele anterioare.

Conform dosarului de creditare, la acel moment inculpata B.S. a prezentat si certificatul de sarcini din 26 aprilie 1998 eliberat de Judecătoria Babadag, înscris care însă nu a fost găsit în timpul efectuării cercetarilor. În schimb, a fost găsită cererea originala pentru obţinerea certificatului de sarcini, pe care era menţionata o ipoteca de rang I instituită in favoarea B.I.R. Constanta.

S-a mai constatat că, la data de 31 mai 1999, inculpata B.S. a solicitat și obţinut de la Judecătoria Babadag - Biroul de C.F., certificatul din 31 mai 1999 din care rezulta ca imobilul reprezentând ferma din Ceamurlia de Jos era liber de sarcini.Certificatul de sarcini nu a fost găsit, insa a fost identificata cererea prin care s-a solicitat eliberarea acestuia, înscris în care era făcuta menţiunea ca aceeaşi ferma prezintă o ipoteca de rang I în favoarea B.I.R. Constanta.

Folosind certificatul de sarcini susmenţionat, în aceeaşi zi, inculpata a încheiat 3 contracte bancare, respectiv:

7. Actul adiţional la contractatul din 17 martie 1999 prin care B.I.R. Tulcea accepta rescandentarea împrumutului acordat si garantarea lui cu ferma din Ceamurlia de Jos;

8. Actul adiţional la contractul de imprumut din 1999 prin care B.I.R. Tulcea accepta garantarea imprumutului de 600.000.000 lei obţinut de SC A.T.C. SRL SRL Constanta tot cu ferma Ceamurlia de Jos .

9. Contractul din 31 mai 1999 prin care inculpata B.S. - in calitate de administrator la SC A.T.C. SRL SRL Constanta - a luat un imprumut de 1,7 miliarde lei, pe un termen de 5 luni, imprumut ce a fost garantat cu acelaşi imobil susmenționat, despre care s-a afirmat încă o dată că era liber de sarcini.

Cele trei ipoteci aferente celor trei contracte ce vizau ferma Ceamurlia de Jos nu au fost menţionate în C.F. a Judecătoriei Babadag, iar în cererile adresate băncilor inculpata nu a făcut nicio menţiune legată de acest aspect.

10. Contractul de credit din 30 decembrie 1999 prin care inculpata B.S. - in calitate de administrator al SC A. SRL - a solicitat și a obţinut un credit în sumă de 6,3 miliarde lei de la B.R.D. - Sucursala Tulcea pe care l-a garantat cu un apartament de 3 camere situat in Constanta, cu aceeaşi ferma situată în Ceamurlia de Jos, aparţinând SC I. SRL al cărui reprezentant legal era inculpatul B.I., si cu o cultura agricola.

Contractul a fost semnat de ambii inculpaţi întrucât imprumutul a fost garantat si cu ferma agrozotehnica din Ceamurlia de Jos, aparţinând SC I. SRL, administrata de B.I., fiind instituita astfel ipotecă de rangul II.

Şi în acest caz inculpatul B.I. a declarat că asupra Fermei Agrozootehnice din Ceamurlia de Jos erau instituite numai doua ipoteci datând din anii 1994 și 1997.

Contractul de ipoteca a fost autentificat la notariat, în respectiva ocazie inculpata B.S. prezentând extrasul de C.F. din 10 ianuarie 2000 din care rezulta faptul ca asupra fermei nu existau instituite decât doua ipoteci in favoarea B.R.D. Tulcea.

Din verificările efectuate la B.I.R.oul de C.F. a rezultat ca în aceeaşi zi, 10 ianuarie 2000, inculpata B.S. a mai obţinut și certificatul de C.F. în care erau înscrise alte trei ipoteci, insa întrucât înscrisul nu o avantaja, inculpata a solicitat eliberarea unui nou certificat, respectiv cel cu nr. 5 in care au fost menţionate doar doua ipoteci .

Deşi ambele certificate de sarcini nu erau complete, neavând inscrise toate ipotecile instituite in favoarea B.I.R. Constanta, aferente împrumuturilor acodate in lunile februarie si aprilie 1999, inculpata s-a folosit de ele pentru inducerea în eroare și implicit prejudicierea B.R.D. Tulcea.

Situaţia de fapt anterior prezentată a fost reţinută de prima instanţă pe baza probatoriului administrat în cursul urmăririi penale şi a cercetării judecătoreşti, respectiv: declaraţiile inculpatei B.S. care a recunoscut faptul ca a luat imprumuturi bancare pentru societăţile pe care le administra sau că a garantat creditele bancare cu bunurile acestor societăţi, arătând însă că întotdeauna a adus la cunoştinţa lucratorilor bancari situaţia ipotecarii bunurilor aduse drept garanţie si a celorlate credite luate de la alte banei; declaraţiile inculpatului B.I. care a relatat despre contractele de imprumut încheiate, arătând însă că nu a avut cunoştinţa de conţinutul certificatelor de sarcini existente in dosarele de creditare in care se făcea menţiunea ca imobilul reprezentând garanţia era liber de sarcini şi că nici nu a văzut respectivul certificat, întrucât dacă ar fi luat cunoştinţă de conţinutul acestuia, ar fi incunostiintat conducerea băncii despre adevărata situaţie a imobilului adus drept garanţie; declaraţiile martorei P.M. - conducător de C.F. - care a arătat ca eliberarea certificatelor de C.F. s-a făcut fara o verificare prealabila, doar pe baza unor verificări efectuate cu mai mult timp in urma, fara a exista însă vreo înţelegere cu inculpata B.S. în acest sens; declaraţia martorului M.I. - inspector de credite la B.I.R. Tulcea - care a relatat ca toate creditele acordate inculpaţilor au fost aprobate pentru ca directoarea băncii din acea perioda 1-a asigurat ca nu existau probleme şi pentru că documentele care au stat la baza acordării creditelor păreau a fi in regula, certificatele de sarcini fiind prezentate de inculpata; declaraţia martorelor B.F. şi P.G.A. - angajate ale B.I.R. - Sucursala Constanta care au relatat maniera de lucru cu inculpaţii Baditeanu care erau clienţii băncii; declaraţia martorei M.S.I., angajată la Cartea funciara, care a relatat ca inculpata era cea care solicita certificate de sarcini şi că faptul omisiunii menţionării tuturor ipotecilor s-a datorat colegei sale, P.M., care nu a făcut toate menţiunile in registre; înscrisurile din dosarele de creditare si contractele de imprumut ce au stat la baza acordării creditelor; rapoarte de constatare tehnico-stiintifica grafoscopica cu privire la semnarea contractelor de credit, completarea cererilor pentru obţinerea certificatelor de sarcini si rubricile completate in certificatul de sarcini.

Totodată, la reţinerea situaţiei de fapt detaliat prezentată anterior, prima instanţă a avut în vedere şi al doilea raport de expertiza contabila efectuat in cauza in faza cercetării judecătoreşti, apreciind că acesta relevă condiţiile reale in care au fost contractate creditele si garanţiile avute in vedere in fiecare caz in parte, care fie erau insuficiente, fie in aparenta păreau suficiente, insa fara ca băncile sa cunoască situaţia lor juridică reală.

Plecând de la aceste constatări, instanţa fondului a inlăturat concluziile primului raport de expertiza contabila efectuat in cauza, reţinând că acestea constituie simple supoziţii si afirmaţii ale experţilor care au conchis că băncile aveau cunoştinţa despre celelate credite primite de inculpaţi, respectiv că toate contractele de creditare au fost acordate cu respectarea condiţiilor legale, fara a face o raportare la actele normative în materie, normele interne ale băncilor sau chiar la documentele cuprinse în dosarele de creditare.

Deopotrivă, a inlăturat şi susţinerile inculpaţilor în sensul că respectivele credite nu au fost rambursate din motive independente de voinţa lor, reţinând că acest aspect nu face obiectul acuzaţiilor aduse inculpaţilor care constau in inducerea in eroare a pârtilor vătămate la momentul încheierii contractelor, iar nu pe parcursul derulării acestora.

Ca urmare, în baza propriei evaluări, constatând că inculpaţii B.I. şi B.S. se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., urmare schimbării încadrării juridice a faptelor reţinute in actul de inculpare prin înlăturarea dispoziţiilor „art. 41 lit. b) C. pen." şi reţinerea, în încadarea juridică a fiecărei infracţiuni, a dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. proc. pen., instanţa fondului i-a condamnat pe soţii Bădiţeanu la pedepse privative de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave.

La individualizarea pedeselor, instanţa de fond a avut in vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv limitele de pedeapsa prevăzute in partea speciala a C. pen., modalitatea concreta de comitere a faptelor, valoarea prejudiciilor cauzate, dar şi datele ce caracterizează persoana inculpaţilor, respectiv nivelul pregătirii profesionale, vârsta, faptul că au recunoscut faptelele, dar şi condamnărilor pe care le-au suferit anterior, dar care nu atrag starea de recidivă, numărul actelor materiale, dar si contribuţia efectiva a fiecărui inculpat in parte la realizarea activitărşii infracţionale.

Instanţa fondului a avut în vedere şi perioada îndelungată de timp scursă de la momentul săvârşirii faptelor, apreciind că aceasta a contribuit la estomparea pericolului concret al faptelor, dar şi conduita procesuală ireproşabilă a inculpaţilor - manifestată prin prezenţa acestora la toate termenele de judecată-care a fost valorificată prin reţinerea în beneficiul inculpaţilor a circumstanţei atenuante prevăzute de art. 74 alin. (2) C. pen.

În acelaşi proces de individualizare judiciară a pedepselor, constatând că infracţiunile reţinute în cauză în sarcina inculpaţilor sunt concurente cu cele aplicate prin sentinţa penala nr. 4 din 5 ianuarie 2007 a Tribunalului Constanta, modificata prin Decizia penala nr. 71/p din 20 iunie 2008 a Curţii de Apel Constanta - în cazul inculpatului B.I., respectiv cu cele aplicate prin sentinţa penala nr. 4 din 5 ianuarie 2007 a Tribunalului Constanta, modificata prin Decizia penala nr. 71/p din 20 iunie 2008 a Curţii de Apel Constanta si cu cele reţinute prin sentinţa penala nr. 19 din 30 ianuarie 2001 a Judecătoriei Babadag, definitiva prin Decizia penală nr. 642 din 30 octombrie 2001 a Curţii de Apel Constanta si sentinţa penala nr. 790 din 28 martie 2003 a Judecătoriei Constanta, definitiva prin Decizia penala nr. 539 din 14 septembrie 2005 a Curţii de Apel Constanta (menţionata din eroare sentinţa penala nr. 1939/2001 în Decizia nr. 71/2008 a Curţii de Apel Constanta) - în cazul inculpatei B.S., prima instanţă a făcut aplicarea art. 86⁵ C. pen., art. 36, art. 33 lit. a) C. pen. - 34 lit. b) C. pen. şi art. 88C. pen.

În ceea ce priveşte infracţiunile de uz de fals in forma continuata si fals in declaraţii in forma continuata, în încadrarea reţinută de instanţă ca urmare a schimbării operate conform art. 334 C. proc. pen., prin înlăturarea dispoziţiilor „art. 41 lit. b) C. pen." şi reţinerea, în încadarea juridică a fiecărei infracţiuni, a dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. proc. pen., prima instanţă a dispus încetarea procesului penal conform art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen., art. 122 lit. d) C. pen. si art. 124 C. pen., constatând intervenită prescripţia răspunderii penale.

În latura civilă, prima instanţa a admis, in parte, acţiunile civile formulate de părţile civile B.I.R. - prin lichidator judiciar R.V.A.I.S. Sprl Bucureşti și B.R.D.-SC G.S.G. SA prin Sucursala Tulcea, reţinând că sunt intrunite condiţiile răspunderii civile delictuale întrucât intre acţiunile ilicite ale inculpaţilor si prejudiile create exista un raport de cauzalitate, iar prejudiciile - dovedite prin concluziile celei de-a doua expertiză contabilă efectuată în cauză si inscrisurile existente la dosar. Cu toate acestea, acţiunile civile au fost admise numai în parte întrucât s-a constatat că B.R.D. Constanta s-a constituit parte civila si în legătură cu împrumuturi care deşi au fost menţionate în actul de inculpare și în expertizele contabile dispuse în cauza, nu au fost reţinute în cuprinsul acuzaţiilor formulate împotriva celor doi inculpaţi - creditele aferente contractului din 23 aprilie 1997. în ceea ce priveşte obligaţia de dezdăunare, instanţa fondului a apreciat că răspunderea civilă aparţine inculpaţilor în solidar cu SC I. SRL prin lichidator SC C.S. SRL Constanta şi SC A.L.C. SRL -prin lichidator SC L.I.P.U.R.L. SA Constanta, societăţi a căror calitate procesuală de parte responsabilă civilmente a fost argumentată pe aspectul că au beneficiat de creditele luate de cei doi inculpaţi, dar şi pe împrejurarea că nu au formulat opoziţii la momentul la care au fost introduse in cauza în susmenţionata calitate.

Pentru aceleaşi considerente s-a apreciat că deşi şi SC A.D.L.A. SRL si SC A. SRL au deopotrivă calitatea de parți responsabile civilmente, acestea nu mai pot sta în proces întrucut nu mai au capacitate juridică, fiind radiate.

În consecinţa, pentru argumentele expuse, in baza art. 14 C. proc. pen., art. 346 C. proc. pen., art. 16 C. proc. pen. şi art. 998 și urm. C. civ., instanţa de fond a obligat la plata despăgubirilor civile constând în valoarea creditului rămas neachitat la care se adaugă dobânzile aferente și celelate creanţe calculate pentru fiecare credit, în funcţie de contribuţia concretă a inculpaţilor B.I. și B.S. la comiterea faptelor și implicarea pârtii responsabile civilmente în cazul fiecărui fiecare contract de împrumut incheiat, dispunând,totodată, conform art. 163 C. proc. pen., luarea măsurii asigurătorii asupra bunurilor mobile si imobile ale inculpaţilor B.I. și B.S. pana la concurenta valorii probabile a pagubei, în vederea garantarea acoperirii prejudiciului.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apei Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa şi inculpaţii B.I. şi B.S.

În apelul parchetului, hotărârea primei instanţe a fost criticată sub aspectul greşitei individualizări judiciare a pedepselor aplicate inculpaţilor, solicitându-se majorarea cuantumului acestora ca efect al înlăturării circumstanţelor atenuante reţinute în beneficiul inculpaţilor, precum şi aplicarea de pedepse complementare, critica privind soluţia dată laturii civile a cauzei - invocată în cuprinsul motivelor scride de apel - nemaifiind susţinută de procurorul de şedinţă în cadrul concluziilor orale formulate la termenul de dezbateri din 07 aprilie 2011.

Inculpaţii au criticat hotărârea primei instanţei atât în latură penală, cât şi în latură civilă, solicitând admiterea apelurilor, desfiinţarea sentinţei de fond, iar în rejudecare, achitarea în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. (2) lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., cu argumentarea că au încheiat contractele de creditare cu intenţia de a utiliza sumele de bani obţinute în scopul desfăşurării de activităţi agricole, iar nu pentru a înşela unităţile bancare şi că bunurile pe care le- au adus drept garanţie a creditelor au existat şi acopereau nivelul creditului, băncile fiind unicele răspunzătoare pentru verificarea cu superficialitate a dosarelor de creditare.

În apel nu s-au administrat mijloace de probă noi, la termenul de dezbateri din data de 07 aprilie 2011 instanţa luând act de poziţia procesuală a inculpaţilor B.I. şi B.S. care au precizat personal că nu doresc să dea declaraţie în faţa instanţei de apel, uzând de dreptul la tăcere prevăzut de art. 70 alin. (2) C. pen.

Prin Decizia penală nr. 47/P din 14 aprilie 2011 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, au fost respinse apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa şi de inculpaţii B.I. şi B.S.

În argumentarea acestei soluţii s-a motivat, în esenţă, că prima instanţă a realizat o analiză temeinică a probatoriului administrat în cauză, reţinând în mod just situaţia de fapt, precum şi vinovăţia inculpaţilor în comiterea infracţiunilor pentru care au fost cercetaţi şi condamnaţi, apreciindu-se că intenţia directă cu care au acţionat inculpaţii rezultă cu precădere din declaraţiile martorilor M.I., B.F., P.G.A., P.M., M.S.I., raportul de expertiza contabila efectuat in cauza in faza cercetării judecătoreşti, inscrisurile din dosarele de creditare si contractele de imprumut ce au stat la baza acordării creditelor, rapoartele de constatare tehnico-stiintifica grafoscopica cu privire la semnarea contractelor de credit și a cererilor de eliberare a extraselor de C.F., cererile de obţinere a certificatelor de sarcini și rubricile completate în certificatul de sarcini şi declaraţiile inculpaţilor.

În acest sens, instanţa de apel a apreciat ca apărările inculpaţilor B.S. si B.I. in sensul ca nu ei s-au ocupat de obţinerea extraselor de C.F. pentru imobilele aduse drept garanţie pentru creditele solicitate, o astfel de activitate fiind desfăşurată de reprezentanţii B.I.R, sunt contrazise de actele dosarului, respectiv de cererile de obţinere a certificatelor de sarcini (cereri redactate de către inculpata B.S.), mijloace de probă care se coroborează cu declaraţiile martorelor P.M. şi M.S.I., angajate ale C.F., care au declarat ca inculpata B.S. personal a depus cererile pentru eliberarea extraselor de C.F., dar şi cu declaraţiile martorilor M.I. și B.F., angajaţi ai B.I.R. Tulcea si Constanta, care au precizat ca banca nu a efectuat niciun demers pentru obţinerea extraselor de C.F., acestea fiind depuse de către solicitantul creditului.

Deopotrivă neîntemeiată a fost apreciată şi susţinerea inculpatului B.I. in sensul ca băncile cunoşteau existenta creditelor anterioare pe care le luase împreună cu soţia sa, instanţa de apel reţinând în acest sens faptul că unităţile bancare aveau cunoştinţa doar de imprumuturile acordate de fiecare dintre ele, iar nu şi de creditele date de alte banei firmelor administrate de către cei doi inculpaţi si care fuseseră garantate cu aceleaşi imobile. Astfel, in cazul creditului obţinut de la B.R.D. Tulcea in decembrie 1999, inculpatul B.I. a declarat ca asupra Fermei Agrozootehnica erau instituite doar doua ipoteci datând din anul 1994 si 1997, prezentând în acest sens extrasul de C.F. din 10 ianuarie 2000 (obţinut de inculpata B.S.) care confirma susţinerile acuzatului. Aceasta în condiţiile în care ambii inculpaţi aveau cunoştinţa despre faptul că asupra aceluiaşi imobil mai erau instituite ipoteci în favoarea B.I.R. Constanta, aferente împrumuturilor acodate de această unitate bancară in lunile februarie si aprilie 1999. Or, în acest context, analizând garanţiile prezentate de inculpaţi la momentul acordării creditelor, unităţile bancare au ajuns la concluzia ca acestea sunt acoperitoare si suficiente pentru acordarea de împrumuturi, elementul material de inducere in eroare al băncilor constituindu-l tocmai prezentarea unor extrase de C.F. în care nu era prezentată situaţia juridică reală a imobilele aduse drept garanţie a creditelor solicitate, respectiv completarea contractelor de împrumut cu menţiuni neadevărate-indicarea expresiei „Nu e cazul" la rubrica pentru alte împrumuturi contractate sau pentru situaţia în care imobilele ar fi constituit garanţii pentru alte împrumuturi.

Totodată, s-a apreciat că întrucât cererile de imprumut au fost formulate în numele firmelor ai căror administratori erau cei doi inculpaţi, aceştia au avut un interes direct in obţinerea împrumuturilor, natura activităţii desfăşurate de firmele pe care le manageriau - activitate agricola care este supusa unor riscuri majore din perspectiva calamităţilor naturale datorate climei sau fenomenelor naturale-impunând ca împrumuturile solicitate sa fie garantate nu doar cu producţiile agricole ce urmau a fi obţinute, ci si cu garanţii imobiliare certe, apte sa convingă băncile ca sumele de bani împrumutate puteau fi recuperate.

Şi apărările inculpaţilor privind caracterul incert al prejudiciului constatat în cauză au fost înlăturate, instanţa de apel confirmând prin reiterare justeţea argumentelor primei instanţe şi cu privire la acest aspect.

În consecinţă, pentru argumentele prezentate, apreciind că vinovăţia inculpaţilor este dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă, instanţa de prim control judiciar a constatat netemeicia tuturor criticilor formulate de inculpaţi în apel.

Deopotrivă neîntemeiată a fost apreciată şi critica parchetului, reţinându-se în acest sens faptul că în cadrul operaţiunii de individualizare judiciară a pedepselor aplicate celor doi inculpaţi, instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a criteriilor generale prev. de art. 72 C. pen., stabilind pentru fiecare inculpat o pedeapsă principală corespunzătoare gradului de pericol social concret a infracţiunii săvârşite şi datelor privind persoana acestuia.

În aceiaşi sferă de argumentare, s-a apreciat că prima instanţă a valorificat în mod adecvat conduita procesuală corectă a inculpaţilor prin reţinerea în favoarea acestora a beneficiului circumstanţei atenuante prevăzute de art. 74 alin. (2) C. pen.

Totodată, instanţa de apel a apreciat că in cauza nu se impune aplicarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării dreptului de a fi administrator al unei societăţi comerciale prevăzută art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. având in vedere, pe de o parte, dispoziţiile art. 76 alin. (3) C. pen., iar pe de altă parte, vârsta celor doi inculpaţi si aspectele care au impus reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (2) C. pen.

Acestea au fost motivele pentru care instanţa de prim control judiciar a a respins apelurile declarate în cauză.

Şi împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi inculpaţii B.I. şi B.S.

În cuprinsul motivelor scrise de recurs, parchetul a criticat hotărârile atacate sub aspectul greşitei individualizări judiciare a pedepselor aplicate inculpaţilor, solicitând, în sfera cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., admiterea recursului, casarea, în parte, a hotărârilor atacate, iar în rejudecare, majorarea pedepselor aplicate inculpaţilor ca urmare a înlăturării circumstanţelor atenuante judiciare reţinte în favoarea acestora.

În raport de poziţia procesuală a inculpaţilor care s-au prevalat în recurs de dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen., dar şi de faptul achitării parţiale de către aceştia a prejudiciului constatat în cauză, la termenul de dezbateri din 4 aprilie 2012, reprezentatul parchetului a renunţat la susţinerea cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., invocat în cuprinsul motivelor scrise, invocând în schimb cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 20 C. proc. pen. în incidenţa căruia a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate, iar în rejudecare, reţinerea în favoarea ambilor inculpaţi a dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen. şi menţinerea pedepselor aplicate anterior.

În recursurile lor, inculpaţii B.I. şi B.S. au invocat, în principal, cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 6 C. proc. pen., în sfera căruia au solicitat admiterea recursurilor, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare în apel cu argumentarea că inculpatul B.I. nu a beneficiat de o apărare efectivă la momentul audierii sale în apel.

Cu titlu subsidiar, în cadrul cazului de casare prevăzut de 385⁹ pct. 20 C. proc. pen., raportat la art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., inculpaţii, prin apărător, au solicitat ca, în raport de poziţia procesuală adoptată în recurs -în sensul invocării beneficiului dispoziţiilor art. 320 C. proc. pen., dar şi de faptul achitării parţiale a prejudiciului constatat în cauză, se se procedeze la o reindividualizare judiciară a pedepselor ce le-au fost aplicate, în sensul aplicării eficiente a dispoziţiilor art. 320 alin. (7) C. proc. pen. şi a reţinerii circumstanţei atenuante judiciare prevăzute de art 74 lit. b) C. pen., respectiv a dispunerii suspendării executării pedepselor sub supraveghere, în condiţiile art. 86¹ C. pen.

Recursurile declarate în cauză au fost înregistrate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, sub nr. 14/118/2004.

La termenul de judecată din 9 aprilie 2012, Înalta Curte a luat act de manifestarea de voinţă a recurenţilor intimaţi inculpaţi B.I. şi B.S., exprimată nemijlocit în faţa instanţei, în sensul că înţeleg să invoce beneficiul dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen.

În raport de manifestarea de voinţă a inculpaţilor, exprimată nemijlocit în faţa instanţei de recurs la termenul din 9 aprilie 2012, examinând cauza prin prisma criticilor formulate şi a cazurilor de casare invocate, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi de inculpaţii B.I. şi B.S. sunt întemeiate în limitele care se vor prezenta, pentru considerentele ce urmează:

Prima instanţă şi instanţa de apel, uzând de argumente factuale rezultate din probatoriul administrat şi argumente juridice pertinente, au reţinut o corectă situaţie de fapt, stabilind o încadrare juridică adecvată stării de fapt reţinute în actul de inculpare şi dispoziţiilor legale care reglementează faptele deduse judecăţii.

În acest sens, confirmând valabilitatea reţinerilor factuale detaliat prezentate în considerentele prezentei hotărâri, reţineri care-şi găsesc fundamentarea în probatoriul administrat în cauză, deopotrivă amplu descris anterior, Înalta Curte constată că fapta comisă de inculpatul B.I. care, în calitate de administrator al SC I. SRL, a indus in eroare partea civilă B.R.D. Tulcea la încheierea contractului de credit din 30 decembrie 1999 si partea civilă B.I.R. Constanta - la incheierea contractelor de credit din 23 decembrie 1998, a actului adiţional aferent din data de 5 februarie 1999 şi a contractului de imprumut din 4 martie 1999, prin prezentarea unui certificat de sarcini fals care atesta faptul ca imobilul adus drept garanţie era liber de sarcini, deşi în realitate acesta era grevat de mai multe sarcini, şi completarea cererilor de acordare a creditelor cu menţiuni neadevărate, în sensul că nu angajase anterior alte credite şi că bunurile prezentate drept garanţii nu fuseseră aduse drept garanţii si pentru alte credite, intruneste elementele constitutive ale infracţiunilor de uz de fals, fals în declaraţii şi înşelăciune în încadrarea juridică dată de dispoziţiile ari art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 292 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., just individualizată de prima instanţă.

Deopotrivă, fapta comisă de inculpata B.S. care, in calitate de administrator al SC A.D.T. SRL Constanta, SC A.T.C. SRL Constanta şi SC A. SRL, a indus in eroare partea civilă B.R.D. Tulcea la încheierea contractului de credit din 30 decembrie 1999 şi a contractului de imprumut din 31 mai 1999, partea civilă B.I.R. Constanta - la incheierea contractelor de credit din 26 aprilie 1999, din 23 decembrie 1998 si a actului adiţional aferent din data de 5 februarie 1999, iar partea civilă B.I.R. Tulcea - la încheierea contractului de credit din 17 martie 1999 şi a contractului de împrumut din 25 martie 1999, prin prezentarea certificate de sarcini false din 1999 eliberate de Judecătoria Babadag care atestau faptul ca imobilul prezentat drept garanţie era liber de sarcini, deşi în realitate acesta era grevat, şi completarea cererilor de acordare a creditelor cu menţiuni neadevărate, în sensul că nu angajase anterior alte credite şi că bunurile prezentate drept garanţii nu fuseseră aduse drept garanţii si pentru alte credite, intruneste elementele constitutive ale infracţiunilor de uz de fals, fals în declaraţii şi înşelăciune în încadrarea juridică dată de dispoziţiile art. art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 292 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., just individualizată de prima instanţă.

În raport de considerentele expuse, constatând că faptele reţinute în sarcina inculpaţilor B.I. şi B.S. au primit o corectă încadrare juridică şi având în vedere manifestarea de voinţă a inculpaţilor susmenţionaţi, exprimată de o manieră neechivocă în faţa instanţei de recurs, la termenul din 9 aprilie 2012, în sensul că înţeleg să se prevaleze de dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen., constatând incidenţă în cauză situaţia tranzitorie prevăzută de art. 11 din O.U.G. nr. 121/2011, înalta Curte va da eficienţă dispoziţiilor legale menţionate urmând a reduce în mod adecvat pedepsele aplicate inculpaţilor susmenţionaţi pentru infracţiunea în raport de care nu s-a împlinit prescripţia răspunderii penale, în limitele stabilite de art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen.

Cu privire Ia aplicabilitatea dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen., antamată de apărare implicit în argumentarea cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 6 şi explicit în sfera cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 20 C. proc. pen., Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 320 C. proc. pen. - text de lege introdus prin art. 18 pct. 43 din Legea nr. 202/2010 (M. Of. nr. 714 din 26 octombrie 2010) -, până la începerea cercetării judecătoreşti inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaşte faptele reţinute prin actul de sesizare a instanţei şi solicita ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

În acest caz, instanţa va pronunţa condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege.

Prin Decizia nr. 1470 din 08 noiembrie 2011 (M. of. nr. 853 din 2 decembrie 2011) Curtea Constituţională a decis că dispoziţiile art. 320 Cod proc. penală sunt neconstituţionale în măsura în care nu permit aplicarea legii penale mai favorabile tuturor situaţiilor juridice născute sub imperiul legii vechi şi care continuă să fie judecate sub legea nouă, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

Urmare acestei decizii, prin art. 11 din O.U.G. nr. 121 din 22 decembrie 2011 (M. Of. nr. din 931 din 29 decembrie 2011) s-a stabilit că dispoziţiile art. 320 C. proc. pen. se aplică în mod corespunzător la primul termen cu procedură completă, imediat următor intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă.

În cauză, cercetarea judecătorească în primă instanţă a început şi s-a finalizat înainte de intrarea în vigoare a dispoziţiilor art. 320 C. proc. pen., cauza aflându-se deja în recurs la momentul publicării în M. Of. a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1470/2011 şi a O.U.G nr. 121/2011.

Ca urmare, în cauză fiind incidenţă situaţia tranzitorie statuată de O.U.G nr. 121/2011, înalta Curte constată că reţinerea în beneficiul inculpaţilor B.I. şi B.S. a dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen. este justificată de împrejurarea că inculpaţii au solicitat aplicarea dispoziţiilor legale susmenţionate prin motivele de recurs depuse la dosarul cauzei la data de 13 octombrie 2011, chiar înainte de primul termen cu procedura completă care permitea invocarea acestui beneficiu - 23 ianuarie 2012, manifestare de voinţă reiterată neechivoc în faţa instanţei de recurs la termenul din 9 aprilie 2012.

Sub acest aspect se constată că, dată fiind desfăşurarea în timp a procedurilor judiciare în cauza pendinte în raport de data intrării în vigoare a dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen., respectiv de data publicării în M. Of. a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1470/2011 şi a O.U.G nr. 121/2011, deşi cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 20 C. proc. pen., invocat deopotrivă de apărare şi acuzare, este incident în cauză, argumentele apărării sub acest aspect sunt numai în parte întemeiate.

Astfel, deşi incontestabil faptul că intrarea în vigoare a dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen. a determinat incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 13 C. pen., instanţei de prim control judiciar nu i se poate imputa omisiunea aplicării legii penale mai favorabile întrucât la momentul judecării cauzei în apel - aprilie 2011, practica judiciară stabilise faptul că dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen. nu se aplicau inculpaţilor care fuseseră trimişi în judecată înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, Decizia nr. 1470 din 08 noiembrie 2011 (M. Of. nr. 853 din 2 decembrie 2011) a Curţii Constituţionale, respectiv O.U.G. nr. 121 din 22 decembrie 2011 (M. Of nr. din 931 din 29 decembrie 2011) care au reglementat situaţiile tranzitorii aferente actului normativ susmenţionat intervenind ulterior.

Ca urmare, în virtutea considerentelor ce preced, în sfera cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 20 raportat la art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., făcând aplicarea principiului legii penale mai favorabile, Înalta Curte va admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi de inculpaţii B.I. şi B.S., va casa hotărârile pronunţate în cauză, iar în rejudecare, procedând la o nouă reindividualizare judiciară a pedepselor, din perspectiva aplicării dispoziţiilor art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., va menţine pedepsele de 3 şi,respectiv 4 ani aplicate inculpaţilor B.I. şi B.S. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, constatând că acestea răspund exigenţelor date de aplicarea alin. (7) al art. 320¹ C. proc. pen., precum şi celorlalte criterii prevăzute de art. 72 C. pen., în cazul inculpatului Băditeanu - aplicarea dispoziţiilor legale susmenţionate constituind chiar corecţia necesară pentru încadrarea pedepsei în limitele legale.

În acest sens se reţine că limitele de pedeapsă pentru infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave stabilită în condiţiile art. 76 alin. (2) C. pen. se situează între 3 ani şi 4 luni şi 6 ani şi 8 luni. Or, în aceste condiţii, se constată că pedeapsa de 3 ani aplicată inculpatului B.I. în primă instanţă şi menţinută în apel nu se încadra în limitele legale anterior menţionate, pedeapsa în cuantumul menţionat reîncadrându-se în limite legale urmare reţinerii în recurs a dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen.

La stabilirea cuantumului pedepselor pentru inculpaţi în limitele de pedeapsă susmenţionate, în condiţiile noi de individualizare judiciară dată de reţinerea art. 320¹ C. proc. pen., s-a avut în vedere natura şi importanţa valorilor sociale ocrotite şi puse în pericol prin acţiunile ilicite, gravitatea urmărilor produce şi datele ce caracterizează persoana inculpaţilor.

Astfel, deşi în favoarea inculpaţilor au fost reţinute circumstanţele atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (2) C. pen. în considerarea bunei conduite procesuale avute pe parcursul procesului penal, nu se poate face abstracţie totuşi de gradul ridicat de pericol social al infracţiunilor, determinat de modalitatea de săvârşire a faptelor şi amploarea activităţii infracţionale, de perseveranţa infracţională a inculpaţilor care în perioada de referinţă au comis şi alte fapte infracţionale de aceeaşi natură, dar şi de prejudiciile cauzate părţilor civile prin faptele săvârşite.

Sub acest ultim aspect se constată că faptul achitării parţiale a prejudiciului, în recurs, la nu mai puţin de 12 ani de la momentul săvârşirii faptelor, nu poate avea relevanţa si consistenţa unor împrejurări care sa atenueze răspunderea penala a inculpaţilor, neconstituind, prin urmare, circumstanţa atenuantă prevăzută de 74 lit. b) C. pen. solicitată de apărare a fi reţinută în recurs.

În raport de argumentele prezentate, Înalta Curte constată şi că executarea în regim penitenciar a pedepselor constituie o modalitate adecvată de individualizare a executării pedepselor apreciindu-se, în acord cu instanţele anterioare, că reeducarea inculpaţilor B.I. şi B.S., cât şi prevenirea generală, poate fi asigurată în acest mod.

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 6 C. proc. pen., argumentat pe aspectul că inculpatul B.I. nu a beneficiat de o apărare efectivă la momentul audierii sale în apel, Înalta Curte constată că în cauză nu este incidenţă situaţia circumscrisă textului de lege susmenţionat, respectiv aceea ca judecata să fi avut loc în lipsa apărătorului părţii. în acest sens, se constată că în apel, la termenul din 7 aprilie 2011, instanţa a încuviinţat cererea apărătorului ales al inculpatului B.I. de amânare a cauzei în vederea pregătirii apărării, după care, în prezenţa apărătorului, a luat act de poziţia procesuală a inculpatului în sensul că nu doreşte să dea declaraţie în cauză. Cum la termenul următor, când apărătorul era pregătit, inculpatul nu a revenit asupra poziţiei sale procesuale în sensul exprimării dorinţei de a da declaraţie în cauză, se constată că faptul pregătirii apărării nu a influenţat în niciun fel atitudinea procesuală a inculpatului.

Ca urmare, se constată că dreptul la apărare al inculpatului a fost respectat în limitele garantate de normele naţionale şi comunitare, modalitatea de efectuare a apărărilor neputând fi circumscrisă vreunei potenţiale culpe a instanţelor judecătoreşti în respectarea drepturilor procesuale ale părţilor.

În consecinţă, pentru toate argumentele prezentate anterior, Înalta Curte va admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi inculpaţii B.I. şi B.S., va casa decizia atacată şi, în parte, sentinţa penală nr. 332 din 21 octombrie 2010 a Tribunalului Constanţa - Secţia penală, iar în rejudecare: va descontopi pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată inculpatului B.I., va repune în individualitatea lor pedepsele componente, iar în baza art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 320¹ C. proc. pen. şi art. 74 alin. (2) C. pen. şi art. 76 alin. (2) C. pen. va condamna inculpatul B.I. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune; deopotrivă, va menţine dispoziţia privind anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 4 din 5 ianuarie 2007 a Tribunalului Constanţa, dispunând contopirea acesteia cu pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, conform art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen., cu executare în regim de detenţie.

Totodată, va descontopi pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare aplicată inculpatei B.S. şi va repune în individualitatea lor pedepsele componente, iar în baza art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 320¹ C. proc. pen. şi art. 74 alin. (2) C. pen. şi art. 76 alin. (2) C. pen. va condamnă inculpata B.S. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.

În baza art. 36 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen. va contopi pedeapsa susmenţionată cu celelalte pedepse menţionate în hotărârea primei instanţe şi cu privire la care s-a constatat că sunt concurente cu infracţiunea pentru care s-a dispus condamnarea în prezenta cauză a inculpatei, urmând ca, în final, aceasta să execute pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare, cu executare în regim de detenţie.

În rest, se vor menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Totodată, va respinge cererea de scutire de plata amenzii judiciare formulată de dnul avocat O.B., constatând că argumentele invocate în memoriul depus la dosarul cauzei nu justifică lipsa acestuia din instanţă la termenul din 19 martie 2012.

Având în vedere şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) şi (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi inculpaţii B.I. şi B.S. împotriva Deciziei penale nr. 47/P din 14 aprilie 2011 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.

Casează decizia atacată şi, în parte, sentinţa penală nr. 332 din 21 octombrie 2010 a Tribunalului Constanţa - Secţia penală şi, în rejudecare:

Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată inculpatului B.I. şi repune în individualitatea lor pedepsele componente.

În baza art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 320¹ C. proc. pen. şi art. 74 alin. (2) C. pen. şi art. 76 alin. (2) C. pen. condamnă inculpatul B.I. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.

Menţine dispoziţia privind anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 4 din 5 ianuarie 2007 a Tribunalului Constanţa şi dispune contopirea acesteia cu pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, conform art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen., cu executare în regim de detenţie.

Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare aplicată inculpatei B.S. şi repune în individualitatea lor pedepsele componente.

În baza art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 320¹ C. proc. pen. şi art. 74 alin. (2) C. pen. şi art. 76 alin. (2) C. pen. condamnă inculpata B.S. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.

În baza art. 36 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen., contopeşte pedeapsa susmenţionată cu celelalte pedepse menţionate în hotărârea primei instanţe şi cu privire la care s-a constatat că sunt concurente cu infracţiunea pentru care s-a dispus condamnarea în prezenta cauză a inculpatei, urmând ca, în final, aceasta să execute pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare, cu executare în regim de detenţie.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Sumele de câte 75 lei reprezentând onorariile apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenţii intimaţi inculpaţi B.I. şi B.S. până la prezentarea apărătorului ales, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.

Respinge, ca nefondată, cererea de scutire de plata amenzii judiciare formulată de dnul avocat O.B.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 aprilie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 1075/2012. SECŢIA PENALA. Furtul calificat...		ICCJ. Decizia nr. 1929/2012. Penal. Traficul de minori (Legea... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 1075/2012. SECŢIA PENALA. Furtul calificat (art. 209 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 1080/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Revizuire - Recurs ICCJ. Decizia nr. 1453/2012. Penal. Traficul de droguri (Legea 143/2000 art. 2). Recurs ICCJ. Decizia nr. 1454/2012. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs