ICCJ. Decizia nr. 1080/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Revizuire - Recurs



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizie nr. 1080/2012

Dosar nr. 5003/2/2011

Şedinţa publică din 9 aprilie 2012

Asupra recursului penal de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 316 din 14 octombrie 2010 pronunţată în Dosarul nr. 6919/2/2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarii Ş.E., Ş.A. şi M.A. împotriva rezoluţiei nr. 1181/II/2/2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs petentii, calea de atac fiind respinsă, ca nefondată, prin Decizia penală nr. 1212 din 28 martie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

La data de 30 mai 2011, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a înaintat Curţii de Apel Bucureşti, spre competentă soluţionare, cererea de revizuire formulată de petentii Ş.E., Ş.A. şi M.A. împotriva sentinţei penale nr. 316 din 14 octombrie 2010 pronunţată în Dosarul nr. 6919/2010 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, împreună cu concluziile întocmite pe baza actelor de cercetare efectuate potrivit art. 399 C. proc. pen.

Prin referatul întocmit, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a solicitat respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă, în argumentare arătând că hotărârea a cărei revizuire se cere nu este susceptibilă de a fi supusă acestei căi extraordinare de,atac. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, la data de 30 mai 2011, sub nr. 5003/2/2011 (nr. 2041/2011), fiind soluţionată prin sentinţa penală nr. 386 din 13 septembrie 2011 în sensul respingerii, ca inadmisibile, a cererii de revizuire pe considerentul că petentii au solicitat revizuirea unei hotărâri judecătoreşti definitive pronunţate în procedura prevăzută de art. 2781 C. proc. pen. care, conform Deciziei în interesul Legii nr. 17/2007 nu este susceptibilă a fi supusă căii extraordinare de atac a revizuirii.

La data de 22 septembrie 2011, revizuenţii Ş.E., Ş.A. şi M.A. au formulat recurs împotriva sentinţei penale nr. 386 din 13 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, sub nr. 5003/2/2011.

La termenul fixat pentru soluţionarea recursurilor, 09 aprilie 2012, reprezentatul parchetului a invocat, în temeiul art. 3853 pct. 1 teza a II-a C. proc. pen. raportat la art. 407 şi art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., excepţia inadmisibilităţii recursurilor.

Excepţia este întemeiată, recursurile declarate în cauză fiind inadmisibile, pentru următoarele considerente:

Legea procesuală penală a stabilit un cadru corespunzător dispoziţiilor art. 129 din Constituţia României, revizuită, cu referire la art. 21 din legea fundamentală, pentru realizarea protecţiei judiciare a drepturilor subiective, de natură a satisface exigenţele art. 1, 5, 6 şi 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

În consecinţă, revine părţii interesate obligaţia de a alege şi exercita în condiţiile legii calea procesuală prevăzută în C. proc. pen.

Astfel, corespunzător principiului constituţional al exercitării căilor de atac numai în condiţiile legii, legea procesuală penală a reglementat cadrul căilor de atac, determinând hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judecătoresc, căile de atac şi titularii acestora, precum şi cazurile de casare.

Din această perspectivă, se constată că în cauză petenţii Ş.E., Ş.A. şi M.A. au exercitat calea de atac a revizuirii împotriva unei hotărâri penale definitive pronunţată în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen.

Potrivit Deciziei în interesul Legii nr. 17/2007, cererea de revizuire îndreptată împotriva unei hotărâri judecătoreşti definitive, pronunţată în temeiul art. 278 alin. (8) lit. a) şi b) C. proc. pen., este inadmisibilă, acesta fiind fundamentul soluţiei dispuse în cauză prin sentinţa penală nr. 386 din 13 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Prin raportare la dispoziţiile art. 407 C. proc. pen. potrivit cărora sentinţele instanţei de revizuire, date potrivit art. 403 alin. (3) şi art. 406 alin. (1), sunt supuse aceloraşi căi de atac ca şi hotărârile la care se referă revizuirea, iar deciziile date în apel sunt supuse recursului, se constată că hotărârea recurată de revizuienţi nu poate fi atacată cu recurs.

Aceasta întrucât dreptul de a exercita o cale de atac subzistă numai în situaţia unor proceduri permise de lege, părţilor fiindu-le recunoscute drepturi procesuale numai în cadrul jurisdicţiilor prevăzute de lege.

Cum cererea de revizuire formulată de petenţi este inadmisibilă, în persoana acestora nu s-a născut dreptul procesual de a ataca soluţia dată în cererea de revizuire, astfel încât demersul întreprins de revizuienţi în faţa instanţei supreme este inadmisibil, recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesuală penală constituind o încălcare a principiului legalităţii acestora.

În consecinţă, pentru considerentele ce preced şi ca urmare a admiterii excepţiei, conform art. 385 pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de revizuenţii Ş.E., Ş.A. şi M.A. împotriva sentinţei penale nr. 386 din 13 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii revizuenţi vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de revizuenţii Ş.E., Ş.A. şi M.A. împotriva sentinţei penale nr. 386 din 13 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Obligă recurenţii revizuenţi Ş.E., Ş.A. şi M.A. la plata sumelor de câte 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată m satintă publică, azi 9 aprilie 2012.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1080/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Revizuire - Recurs