ICCJ. Decizia nr. 1247/2012. Penal

Decizii penale ICCJ 2012

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1247/2012

Dosar nr. 46911/3/2011a4

Şedinţa publică din 19 aprilie 2012

Asupra recursurilor de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 02 aprilie 2012, pronunţată în dosarul nr. 46911/3/2011 (1042/2012), Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pe rol fiind verificarea legalităţii şi temeiniciei arestării preventive a inculpaţilor B.C., R.F., I.D., O.I.D., Z.F., S.R.C., K.O., C.T., C.C. şi T.G., apreciind că, temeiurile care au determinat arestarea iniţială a inculpaţilor, impun în continuare, privarea lor de libertate, în baza art. 300² C. proc. pen. raportat la art. 160^b alin. (1) şi (3) C. proc. pen. a menţinut arestarea preventivă a inculpaţilor B.C., O.I.D., Z.F., S.R.C., K.O., C.T., C.C. şi T.G.

Prin aceeaşi încheiere a respins, ca neîntemeiate, cererile inculpaţilor de revocare a măsurii arestării preventive.

Totodată, s-a acordat termen intermediar la data de 04 aprilie 2012, orele 10:00, pentru când se vor cita cele două inculpate lipsă la acest termen şi s-a menţinut termenul de fond la data de 30 aprilie 2012.

În termen legal, inculpaţii O.I.D., S.R.C., K.O. şi T.G. au declarat recurs împotriva încheierii menţionate.

Inculpaţii O.I.D. şi S.R.C. au solicitat admiterea recursurilor şi revocarea măsurii arestării preventive, arătând că temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri au încetat şi nu au apărut altele noi care să justifice menţinerea stării de arest.

Totodată, au mai susţinut că nu prezintă pericol social, iar următorul termen de judecată în cauză a fost acordat la data de 30 aprilie 2012.

Inculpatul O.I.D., a arătat că era consumator de droguri, a dat o singură doză altui consumator, avea un loc de muncă stabil şi are un minor în vârstă de 7 ani care suferă de autism, aspecte în raport de care a solicitat judecarea în libertate.

Inculpaţii K.O. şi T.G. au solicitat admiterea recursurilor, revocarea măsurii arestării preventive şi judecarea în libertate susţinând că temeiurile prevăzute de dispoziţiile art. 143 şi art. 148 lit. f) C. proc. pen. nu mai subzistă şi nu au apărut temeiuri noi în raport de care să se menţină măsura arestării.

De asemenea, au invocat dispoziţiile art. 52 C. proc. pen. în raport de care orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăţiei printr-o hotărâre penală de condamnare definitivă, arătând totodată că nu prezintă pericol social concret.

Inculpatul K.O. a mai solicitat revocarea mandatului de 43 de zile emis pe numele său.

Recursurile declarate de inculpaţi nu sunt fondate.

Potrivit art. 136 alin. (1) C. proc. pen., în cauzele privitoare la infracţiuni pedepsite cu închisoare, pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal, ori pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la judecată, se poate lua faţă de acesta una din măsurile preventive, lit. d) a acestui articol prevăzând arestarea preventivă.

Art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, prevede că măsura arestării inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 143 şi inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Cu referire la motivele de recurs invocate, se reţine că instanţa de apel, la 2 aprilie 2012 a constatat că sunt întrunite, cumulativ, prevederile art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile, presupus a fi comise, de către inculpaţi, este închisoarea mai mare de 4 ani şi există probe certe că, lăsarea în libertate a acestora prezintă pericol concret pentru ordinea publică, pericol care rezultă din natura şi gravitatea infracţiunilor reţinute în sarcina inculpaţilor, din modalitatea şi împrejurările concrete de comitere a acestora, dar şi din gradul ridicat de pericol social al faptelor.

În raport de actele dosarului, cu referire la recurenţii inculpaţi din prezenta cauză, Înalta Curte constată că prin sentinţa penală nr. 98/F din 9 februarie 2012, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, printre alţii, în baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptelor inculpatului O.I.D. din infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.

În baza art. 2 alin. (1) şi 2 din Legea nr. 143/2000 raportat la art. 320¹ C. proc. pen. cu referire la art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 76 C. pen., a condamnat pe inculpatul O.I.D. la o pedeapsă de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc.

În baza art. 65 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 7 alin. (1) raportat la art. 2 alin. (1) lit. b) pct. 11 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 320¹ C. proc. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 76 C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi 35 alin. (3) C. pen., a contopit pedepsele mai sus aplicate, urmând ca inculpatul O.I.D. să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale rezultante.

În baza art. 71 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului pedepsele accesorii prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale rezultante.

În baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată prevenţia de la data de 12 martie 2011 la zi.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului.

În baza art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 şi art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen. a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 650 RON, precum şi telefonului mobil marca S. ridicate cu procesul verbal de percheziţie domiciliară din data de 12 martie 2011.

În baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptelor inculpatului S.R.C. din infracţiunile prevăzute de art. 7 alin. (1) raportat la art. 2 lit. b) pct. 11 din Legea nr. 39/2003, de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 în infracţiunile prevăzute de art. 7 alin. (1) raportat la art. 2 lit. b) pct. 11 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/200 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 37 lit. b) C. pen. şi de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

În baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 37 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul S.R.C. la o pedeapsă de 11 (unsprezece) ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată.

În baza art. 65 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 7 alin. (1) raportat la art. 2 lit. b) pct. 11 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 7 (şapte) ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri de mare risc, fără drept, în vederea consumului propriu.

În baza art. 65 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi 35 alin. (3) C. pen., a contopit pedepsele mai sus aplicate, urmând ca inculpatul S.R.C. să execute pedeapsa cea mai grea de 11 ani şi 6 luni închisoare sporită cu 6 luni închisoare, în final 12 ani închisoare în regim de detenţie şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale rezultante.

În baza art. 71 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului pedepsele accesorii prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale rezultante.

În baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată prevenţia de la data de 13 martie 2011 la zi şi în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a menţinut măsura arestării preventive a acestuia.

În baza art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 şi art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen. a dispus confiscarea de la inculpat a telefoanelor marca L., N1. şi N2. ridicate cu procesul verbal de percheziţie domiciliară din data de 12 martie 2011.

A dispus restituirea către inculpat a celorlalte bunuri ridicate cu procesul verbal de percheziţie domiciliară din data de 12 martie 2011.

În baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul T.G. la o pedeapsă de 11 (unsprezece) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc.

În baza art. 293 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 1 an închisoare.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi 35 alin. (3) C. pen., a contopit pedepsele mai sus aplicate, urmând ca inculpatul T.G. să execute pedeapsa cea mai grea de 11 ani închisoare, în regim de detenţie, şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale rezultante.

În baza art. 71 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului pedepsele accesorii prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale rezultante.

În baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată prevenţia de la data de 24 ianuarie 2011 la zi şi în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a menţinut măsura arestării preventive a acestuia.

A respins, ca neîntemeiată, cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul K.O.

În baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptei inculpatului K.O. din infracţiunea prevăzută de art. 10 raportat la art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000, în infracţiunea prevăzută de art. 10 raportat la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000 (fapta din anul 2008).

În baza art. 10 raportat la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000 (fapta din anul 2008), a condamnat pe inculpatul K.O. la o pedeapsă de 15 (cincisprezece) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc.

A constatat că infracţiunea de mai sus (fapta din anul 2008), pentru care s-a aplicat pedeapsa de 15 ani închisoare, este concurentă cu cele pentru care inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 16 ani închisoare prin sentinţa penală nr. 907 din 25 iunie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, definitivă în ceea ce îl priveşte pe inculpat prin respingerea apelului şi recursului.

A descontopit pedeapsa rezultantă de 16 ani închisoare aplicată inculpatului K.O prin sentinţa penală nr. 907 din 25 iunie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, în pedepsele componente, pe care le-a repus în individualitatea lor, după cum urmează:

- 16 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 12 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 1 an închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 293 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 12 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003;

- 1 an închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, aprobată prin Legea nr. 243/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi 35 alin. (3) C. pen., a contopit pedeapsa aplicată în prezenta cauză de 15 ani închisoare, cu pedepsele mai sus repuse în individualitatea lor aplicate prin sentinţa penală nr. 907 din 25 iunie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, urmând ca inculpatul K.O. să execute pedeapsa cea mai grea de 16 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale rezultante.

În baza art. 10 raportat la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000, art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. (faptele din anul 2011), a condamnat pe inculpatul K.O. la o pedeapsă de 18 (optsprezece) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată în stare de recidivă postcondamnatorie.

În baza art. 65 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 8 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 39 alin. (1) şi (2) C. pen. cu referire la art. 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. (3) C. pen., a contopit pedeapsa de 18 ani închisoare, cu restul rămas neexecutat de 11 ani 7 luni şi 26 de zile din pedeapsa de 16 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 907 din 25 iunie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, urmând ca inculpatul K.O. să execute pedeapsa cea mai grea de 18 ani închisoare, sporită cu 1 an închisoare, în final 19 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 8 ani după executarea pedepsei principale rezultante.

În baza art. 71 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului pedepsele accesorii prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale rezultante.

În baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată detenţia de la data de 16 februarie 2011 la zi şi în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului.

A dispus anularea M.E.P.I. nr. 1175 din 22 decembrie 2008 emis în baza sentinţei penale nr. 907 din 25 iunie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, şi a dispus emiterea unui nou mandat de executare conform prezentei sentinţe.

În baza art. 117 C. pen. a dispus expulzarea inculpatului K.O. după executarea pedepsei principale rezultante.

A respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de inculpatul K.O. de reunire a faptelor conform art. 335 alin. (2) C. proc. pen.

În baza art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 şi art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen. a dispus confiscarea de la inculpat a telefoanelor mobile marca N1, N2, N3, V., M.1 şi M2 ridicate cu procesul verbal de percheziţie din data de 12 martie 2011.

Aşa fiind, se constată că deşi hotărârea de condamnare a inculpaţilor pronunţată pe fond de Tribunalul Bucureşti nu are caracter definitiv, în prezent dosarul fiind în apel, ea este totuşi de natură să justifice continuarea privării de libertate a acestora, în condiţiile art. 5 parag. 1 lit. a) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Totodată, s-au mai avut în vedere recrudescenţa acestui gen de fapte, starea de pericol şi urmările sociale produse prin însăşi natura faptelor.

În această ordine de idei, Înalta Curte constată că în ceea ce priveşte pericolul pentru ordinea publică, la evaluarea lui s-au avut în vedere atât datele personale ale inculpaţilor, cât şi cele referitoare la infracţiunile de săvârşirea cărora sunt învinuiţi, respectiv pericolul social al acestora, faptul că lăsarea în libertate a inculpaţilor ar putea crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, credinţa că justiţia nu acţionează destul de ferm împotriva unor manifestări infracţionale de pericol accentuat.

Faţă de cele arătate, se constată că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpaţilor nu s-au schimbat şi impun în continuare privarea de libertate a acestora, apreciind că lăsarea în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, de natură să aducă atingere desfăşurării procesului penal, în raport de natura şi gravitatea infracţiunilor săvârşite, de modalitatea de săvârşire, de circumstanţele reale în care au fost produse, de recrudescenţa acestui gen de fapte, de starea de pericol şi de urmările sociale produse prin însăşi natura faptelor.

Aşa fiind, măsura arestării preventive se justifică în continuare, fără a încălca prezumţia de nevinovăţie de care se bucură inculpaţii până la pronunţarea şi rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, deoarece a fost luată pe baza presupunerii rezonabile, în sensul comiterii unor infracţiuni şi nu tinde să reprezinte o executare anticipată a pedepselor, durata nedepăşind, la acest moment procesual, caracterul rezonabil, având în vedere complexitatea cauzei şi faptul că până în prezent nu a fost pronunţată o hotărâre definitivă în cauză.

Cu privire la solicitarea inculpatului K.O. de anulare a mandatului de arestare emis pe o perioadă de 43 de zile pe numele său, ca fiind nelegal, Înalta Curte constată că această solicitare a mai fost anterior invocată de inculpat şi în faţa instanţei de apel, odată cu verificarea legalităţii şi temeiniciei arestării preventive.

În mod corect, prin încheierea din 02 aprilie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 46911/3/2011 (1042/2012), Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a constatat că dispoziţiile art. 149¹alin. (10) şi art. 159 alin. (13) C. proc. pen. coroborate cu prevederile art. 23 alin. (5) din Constituţia României au fost respectate, întrucât, atât mandatul de arestare preventivă iniţial, emis la data de 13 martie 2011, cât şi mandatul de arestare preventivă nr. 103 din 27 aprilie 2011, emis în rejudecarea propunerii de arestare preventivă, conţin dispoziţia de arestare a inculpatului K.O., pe o perioadă de 30 de zile şi nu pe o durată mai mare, ce ar fi atras nelegalitatea acestui act procesual.

Totodată, durata totală a arestării preventive a inculpatului K.O. în faza de urmărire penală - perioada cuprinsă între 13 martie 2011 - 25 martie 2011şi 27 aprilie 2011 - 11 iunie 2011 - nu depăşeşte 180 de zile.

Pe de altă parte, s-a constatat că, încheierea dată în Dosarul nr. 18376/3/2011, prin care s-a dispus, iniţial, arestarea inculpatului K.O., a fost casată cu trimiterea spre rejudecare a cauzei faţă de acest inculpat, conform încheierii nr. 113/R din 25 martie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

În rejudecarea cauzei, prin încheierea din data de 27 aprilie 2011, Tribunalul Bucureşti,s ecţia I penală, a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pe o perioadă de 30 de zile, de la 27 aprilie 2011 la 26 mai 2011.

Această soluţie a rămas definitivă prin respingerea recursului declarat de inculpatul K.O., conform încheierii nr. 189/R din 10 mai 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, fără ca aspectul duratei arestării preventive să fi fost invocat de către apelantul inculpat în calea de atac.

Astfel, fără a mai relua motivarea instanţei de apel, Înalta Curte constată că instanţa de control judiciar, a răspuns pertinent şi judicios motivului invocat de inculpat vizând perioada nelegală a mandatului de arestare preventivă emis pe numele său, motivare argumentată pe baza textelor de lege ce reglementează dispoziţiile legale în materie.

În cadrul contextului juridic argumentat, s-a apreciat că dispoziţiile art. 149¹ alin. (1¹) C. proc. pen. nu sunt incidente în situaţia rejudecării propunerii de arestare preventivă, aşa încât, arestarea preventivă a inculpatului K.O. s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor legale incidente, neconstatându-se nicio încălcare a vreunui drept procesual recunoscut de lege, de natură a justifica aprecierea ca nelegală a privării sale de libertate.

Ca atare, încheierea pronunţată la 2 aprilie 2012 este legală.

Pentru considerentele expuse, recursurile declarate de inculpaţii O.I.D., S.R.C., K.O. şi T.G. nefiind fondate, în baza art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen., vor fi respinse.

În baza art. 192 C. proc. pen., inculpaţii recurenţi vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii O.I.D., S.R.C., K.O. şi T.G. împotriva încheierii din 2 aprilie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 46911/3/2011 (1042/2012).

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 RON, reprezentând onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul pentru interpretul de limba turcă pentru recurentul inculpat K.O. se va plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 19 aprilie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 1240/2012. Penal. Plângere împotriva...		ICCJ. Decizia nr. 1248/2012. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 1247/2012. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1247/2012. Penal