ICCJ. Decizia nr. 1238/2012. Penal. Recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1238/2012
Dosar nr. 82/64/2012
Şedinţa publică din 19 aprilie 2012
Asupra cauzei penale de faţă;
Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 24/F din 22 februarie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-a respins, ca inadmisibilă, sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov, privind autorizarea efectuării actelor de urmărire penală şi judecată faţă de numitul L.I.M., predat autorităţilor germane la data de 23 noiembrie 2011, faţă de care Parchetul din Tubingen a emis un nou mandat european de arestare la data de 22 noiembrie 2011 în Dosarul nr. 14 Js 20684/11.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că prin sentinţa penală nr. 125/F/MEA, emisă în Dosar nr. 987/64/2011, Curtea de Apel Braşov, în baza art. 103 alin. (5), (6), (10) raportat la art. 107 din Legea nr. 302/2004, modificată şi a mandatului de arestare emis de autorităţile din Republica Germania, respectiv Tribunalul din Karlsruhe, a dispus arestarea persoanei solicitate L.I.M. pe o durată de 24 de zile, începând cu 17 noiembrie 2011 şi totodată, predarea către autorităţile judiciare emitente.
Totodată, a constatat că persoana solicitată nu a renunţat la drepturile conferite de legea specialităţii.
Persoana solicitată a fost predată autorităţilor germane la data de 23 noiembrie 2011.
La data de 22 noiembrie 2011, faţă de aceeaşi persoană, Procuratura din Tubingen în Dosar nr. 14 Js 20684/11, a emis un nou mandat european de arestare, dată fiind împrejurarea că în data de 22 mai 2011, L.I.M. a pătruns în casa parohială din Rottenburg - Kiebingen, probabil cu un alt făptaş necunoscut, de unde au furat obiecte sacrale în valoare de 5000 euro, faptă ce constituie hoţie în comun prin spargere de locuinţă împreună cu deteriorare de lucruri, prevăzută de art. 242 alin. (1), art. 244 alin. (1) nr. 3, art. 303, art. 303c, art. 52, art. 25 alin. (2) C. pen. german.
Deoarece persoana solicitată nu a renunţat la aplicarea regulii specialităţii, Procuratura Tubingen a solicitat extinderea extrădării efectuată asupra noilor imputări şi aprobarea urmăririi penale a acestora.
Conform art. 103 din Legea nr. 302/2004 republicată după primirea mandatului european de arestare, judecătorul aduce la cunoştinţa persoanei solicitate, între altele, efectele regulii specialităţii (respectiv dreptul de a nu fi urmărită, judecată, condamnată sau deţinută pentru alte fapte comise anterior predării acesteia în baza unui mandat european de arestare), posibilitatea de a consimţi la predarea către autoritatea judiciară emitentă, punându-i în vedere, totodată, consecinţele juridice ale consimţământului la predare şi caracterul irevocabil al acestuia.
S-a mai reţinut că potrivit art. 115 alin. (2) din acest act normativ, persoana predată autorităţilor române nu va putea fi urmărită, judecată sau privată de libertate pentru o altă faptă anterioară predării decât dacă statul de executare o consimte, iar în relaţia cu alte state membre decât cele prevăzute la alin. (1), consimţământul autorităţii judiciare române de executare este necesar, conform alin. (3).
Faţă de împrejurarea că persoana solicitată L.I.M. a fost predată autorităţilor germane la data de 23 noiembrie 2011 şi nu a renunţat la efectele regulii specialităţii, respectiv nu va putea fi urmărită, judecată, condamnată sau deţinută pentru alte fapte anterioare predării în baza mandatului emis de Parchetul din Karlsruhe, poziţie constatată printr-o hotărâre judecătorească definitivă, intrată în puterea lucrului judecat, şi având în vedere că dispoziţiile sus menţionate se referă la situaţiile în care persoana a fost predată autorităţilor judiciare române - ceea ce nu este cazul în speţă, în lipsa unor dispoziţii legale în acest sens, instanţa a respins, ca inadmisibilă, sesizarea formulată în cauză.
S-a precizat că, deşi s-a emis un nou mandat european de arestare preventivă faţă de numitul L.I.M. la 22 noiembrie 2011 de Procuratura Tubingen, nu s-ar fi putut dispune arestarea preventivă şi predarea acestuia către autorităţile germane, întrucât la 23 noiembrie 2011 a fost pus în executare mandatul emis de Procuratura Karlsruhe.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică, întrucât în mod greşit a fost respinsă sesizarea formulată în baza cererii autorităţilor judiciare germane referitoare la persoana solicitată L.I.M., ca inadmisibilă.
În susţinerea motivelor de recurs s-a învederat că prin sentinţa penală nr. 125/F/MAE din 15 noiembrie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 987/64/2011, Curtea de Apel Braşov a dispus arestarea şi predarea persoanei solicitate L.I.M. - în baza mandatului european de arestare emis de Tribunalul din Karlsruhe. Cu ocazia judecării cererii, acesta a precizat că nu renunţă la regula specialităţii.
În baza acestei hotărâri judecătoreşti, L.I.M. a fost predat autorităţilor germane la data de 23 noiembrie 2011.
La judecarea cauzei, numitul L.I.M. se afla în stare de arest pe teritoriul statului german, astfel că în mod greşit instanţa de judecată a respins cererea formulată de procurorul de şedinţă în sensul de audiere a acestuia prin videoconferinţă, pentru a fi încunoştinţat despre noul mandat european de arestare emis de către autorităţile din Tubingen împotriva sa şi pentru a-şi putea exprima punctul său de vedere cu privire la cercetarea sa şi cu privire la faptele care fac obiectul acestui mandat european de arestare. S-a solicitat audierea prin sistemul videoconferinţă, tocmai pentru a nu îngreuna cercetările în cauza care formează obiectul primului mandat european de arestare, neimpunându-se un eventual transfer temporar, care ar fi impus şi costuri suplimentare.
S-a mai învederat că persoana solicitată trebuia să cunoască de existenţa cauzei pendinte, fiind necesar ca aceasta să îşi exprime un punct de vedere. Chiar dacă legiuitorul nu a prevăzut această situaţie, ea trebuia analizată pe fond, să se dea curs unor astfel de cereri, altfel ne-am afla în situaţia paradoxală în care, faţă de o persoană care a făcut obiectul unui mandat european de arestare, să nu se mai poată da curs şi celuilalt mandat european de arestare care îl vizează. Aceasta ar însemna ca faptele care fac obiectul celui de-al doilea mandat european de arestare (sau altor eventuale mandate europene de arestare), să nu poată fi cercetate decât după epuizarea cercetărilor vizând primul mandat european de arestare, situaţie faţă de care s-ar putea ajunge la împlinirea termenului de prescripţie, ceea ce ar fi inechitabil, întrucât autorităţile emitente ale celui de-al doilea mandat european de arestare nu ar mai avea posibilitatea de a cerceta persoana solicitată.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Recursul este fondat.
Examinând actele şi lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate de Parchet dar şi a dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., constată că în cauză este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 21 C. proc. pen. pentru următoarele considerente:
La data de 07 februarie 2012, la Parchetul Curţii de Apel Braşov s-a înregistrat cererea emisă de B.W.S. Tubingen, prin care autorităţile germane au învederat faptul că la data de 22 noiembrie 2011 au emis un mandat european de arestare faţă de numitul L.I.M. De asemenea, s-a precizat că faţă de aceeaşi persoană a fost emis un mandat european de arestare şi de către Tribunalul din Karlsruhe, mandat care a fost înaintat autorităţilor competente din România, care, prin sentinţa penală nr. 125/F/MEA din 15 noiembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Braşov în Dosarul nr. 987/64/2011 au dispus arestarea şi predarea acestei persoane, predarea efectivă având loc la data de 23 noiembrie 2011.
Faţă de această împrejurare autorităţile din Tubingen au solicitat extinderea extrădării cu privire la faptele care fac obiectul noului mandat european de arestare.
Autorităţile din Tubingen au înaintat mandatul european de arestare emis la data de 22 noiembrie 2011, din care rezultă că persoana solicitată L.I.M. este cercetată pentru comiterea infracţiunii de hoţie deosebit de gravă prev. de art. 242 alin. (1), art. 244 alin. (1) nr. 3, art. 303, art. 303c, art. 52 şi art. 25 alin. (2) C. pen. german, constând în aceea că în data de 22 mai 2011, între orele 2045 şi 2022 a pătruns în casa parohială din Rottenburg - Kiebingen, probabil împreună cu un alt făptaş necunoscut, de unde au sustras obiecte sacrale, în valoare de 5000 euro.
Prin referatul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov din data de 14 februarie 2012 s-a solicitat instanţei de judecată analizarea cererii formulate de autorităţile judiciare germane şi în consecinţă autorizarea efectuării actelor de urmărire penală şi judecată faţă de persoana solicitată L.I.M. şi pentru faptele care formează obiectul noului mandat european de arestare, emis la data de 22 noiembrie 2011 de către Parchetul din Tubingen.
Prin sentinţa penală nr. 24/F din 22 februarie 2012, pronunţată în dosarul penal nr. 82/64/2012, Curtea de Apel Braşov a respins ca indamisibilă sesizarea formulată.
Este de observat că prin rezoluţia judecătorului din 15 februarie 2012 (Dosar nr. 82/64/2012), în raport de obiectul cauzei, s-a preschimbat termenul de judecată pentru data de 22 februarie 2012, fără a se dispune citarea persoanei solicitate L.I.M.
La termenul astfel stabilit, procurorul a învederat instanţei necesitatea audierii persoanei solicitate prin videoconferinţă, motivat de faptul că faţă de aceasta s-a emis, la data de 22 noiembrie 2012, un al doilea mandat european de arestare de către Parchetul din Tubingen, că persoana solicitată se află pe teritoriul statului german, în stare de arest, urmare a arestării şi predării acesteia în baza sentinţei penale nr. 125 din 15 noiembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, împrejurare faţă de care se impune respectarea garanţiilor procesuale ale persoanei solicitate, în sensul încunoştinţării sale despre procesul pendinte şi audierii acestuia în condiţiile susarătate.
Potrivit dispoziţiilor art. 3859 alin. (1) pct. 21 C. proc. pen., hotărârea este supusă casării şi atunci când judecata în primă instanţă sau în apel a avut loc fără citarea legală a unei părţi, sau care, legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa despre această imposibilitate.
Încălcarea oricărei dispoziţii legale referitoare la desfăşurarea procesului penal, care nu este prevăzută în art. 197 alin. (2) C. proc. pen., se află sub sancţiunea nulităţii relative.
În principiu, cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 21 C. proc. pen. privind judecata în primă instanţă fără citarea legală a unei părţi, poate fi invocat de partea care nu a fost legal citată, însă nu pot fi excluse situaţiile în care se constată că aceasta nu şi-a putut face apărările în cauza pendinte, apărări care ar fi putut influenţa soluţia dată.
Pentru a invoca citarea nelegală a unei alte părţi decât cea recurentă, este necesar să se dovedească un interes procesual pentru invocarea cazului de casare prevăzut de art. 3859alin. (1) pct. 21 C. proc. pen.
În cauză, persoana solicitată nu a fost citată, deşi în raport de conţinutul cererii deduse judecăţii, se impunea a fi încunoştinţată despre existenţa procesului pendinte şi ascultată prin videoconferinţă, pentru a-i asigura toate garanţiile procesuale, respectarea dreptului la apărare şi a unui proces echitabil.
Aşadar, în contextul arătat, persoana solicitată trebuia să cunoască faptul că în legătură cu ea se află în curs de judecată un proces pendinte, în raport de care să-şi exercite toate prerogativele legale.
Mai mult, instanţa de fond, înştiinţată cu privire la faptul că persoana solicitată se află pe teritoriul german, în stare de arest, urmare a arestării şi predării în baza sentinţei penale nr. 125 din 15 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Braşov, nu a efectuat verificări în cauză, deşi justa soluţionare a cauzei impunea acest demers judiciar, cu precădere faţă de împrejurarea că a fost ridicată din oficiu excepţia inadmisibilităţii recursului declarat în cauză, excepţie care nu a fost soluţionată în condiţiile respectării principiului contradictorialităţii în procesul penal.
Faţă de considerentele arătate, în baza art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., urmează a admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov împotriva sentinţei penale nr. 24/F din 22 februarie 2012 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pe care o casează, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă - Curtea de Apel Braşov.
Cu ocazia rejudecării cauzei se va dispune citarea persoanei solicitate L.I.M., în condiţiile dispoziţiilor art. 177 şi urm. C. proc. pen., ascultarea acesteia prin sistemul videoconferinţă şi garantarea dreptului la apărare al acesteia în sensul că toate excepţiile, cererile, eventualele explicaţii formulate în cauză să fie formulate şi judecate cu respectarea principiilor care guvernează faza judecăţii în primă instanţă.
Văzând dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov împotriva sentinţei penale nr. 24/F din 22 februarie 2012 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind persoana solicitată L.I.M.
Casează sentinţa penală şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a intimatei persoane solicitate, în sumă de 320 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1233/2012. Penal. Recunoaşterea hotărârilor... | ICCJ. Decizia nr. 1240/2012. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
