ICCJ. Decizia nr. 1248/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1248/2012
Dosar nr. 7946/62/2010/a3
Şedinţa publică din 19 aprilie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 06 aprilie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 7946/62/2010, Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pe rol fiind judecarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Braşov şi de inculpaţii M.A.C., L.C., A.C., B.M.D., C.E., T.V., M.B., B.M.A., M.I., Ţ.P., V.C.V., C.M. împotriva sentinţei penale nr. 190/S din 08 iunie 2011, pronunţată de Tribunalul Braşov în dosarul penal nr. 7946/62/2010, a pus în discuţia părţilor, în conformitate cu dispoziţiile art. 3002 şi art. 160b alin. (3) C. proc. pen., legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului V.N.M.
Constatând că în cauză temeiurile ce au determinat arestarea preventivă a inculpatului V.N.M. îşi menţin actualitatea, nu s-au schimbat şi impun pentru buna desfăşurare a procesului penal privarea în continuare de libertate a acestuia, constatând legală şi temeinică măsura arestării preventive a inculpatului, în baza art. 3002 raportat la art. 160b alin. (3) C. proc. pen. a menţinut arestarea preventivă a inculpatului V.N.M., deţinut în baza mandatului de arestare preventivă din 11 aprilie 2011, emis de Tribunalul Braşov, deţinut în Penitenciarul Codlea.
În termen legal, inculpatul V.N.M. a declarat recurs împotriva încheierii menţionate, solicitând admiterea acestuia şi casarea cu trimitere spre rejudecare a cauzei, arătând că la data de 06 aprilie 2012 instanţa a analizat starea sa de arest menţinând-o, în condiţiile în care dosarul de fond nu se afla la Curtea de Apel Braşov, ci era la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unei căi de atac declarată de un alt coinculpat.
Pe fondul cauzei a solicitat casarea încheierii atacate şi în temeiul art. 3002 raportat la art. 160balin. (2) tezele 2 şi 3 C. proc. pen., în principal, revocarea măsurii arestării preventive, iar în subsidiar înlocuirea acesteia cu obligarea de a nu părăsi ţara.
În susţinerea cererilor a arătat că a fost arestat cu mai mult de 1 an în urmă, iar la un moment dat i-a fost înlocuită măsura cu o alta neprivativă de libertate. Ulterior, a fost emis un mandat de arestare internaţional de către statul german iar el, aflând de existenţa acestuia, personal, s-a dus în Germania punându-se la dispoziţia autorităţilor germane. În această situaţie, Tribunalul Braşov a revocat înlocuirea măsurii arestării preventive fără a eficientiza dispoziţiile referitoare la revocare şi fără a constata că nu există rea-voinţă în nerespectarea obligaţiilor în cazul său.
În această situaţie a susţinut că nu s-a prezentat la instanţă întrucât se afla în Germania fiind arestat pe mandatul european de arestare, şi nu pentru că ar fi dat dovadă de rea-voinţă.
Nu în ultimul rând, a susţinut că toţi ceilalţi coinculpaţi sunt liberi, situaţie care s-ar impune şi faţă de persoana sa pentru egalitate de tratament şi în raport de circumstanţele reale şi personale ale sale, respectiv atitudinea procesuală recompensată de organele de anchetă prin aplicarea art. 19 din legea specială.
Recursul declarat de inculpat nu este fondat.
Potrivit art. 136 alin. (1) C. proc. pen. în cauzele privitoare la infracţiuni pedepsite cu închisoare, pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal, ori pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la judecată, se poate lua faţă de acesta una din măsurile preventive, lit. d) a acestui art. prevăzând arestarea preventivă.
Art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, prevede că măsura arestării inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 143 şi inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Cu referire la motivele de recurs invocate, se reţine că instanţa de apel, la 6 aprilie 2012 a apreciat că temeiurile ce au determinat arestarea preventivă a inculpatului V.N.M. îşi menţin actualitatea, nu s-au schimbat şi impun pentru buna desfăşurare a procesului penal privarea în continuare de libertate a acestuia, motiv pentru care a constatat legală şi temeinică măsura arestării preventive a inculpatului, pe care a menţinut-o în baza art. 3002 raportat la art. 160b alin. (3) C. proc. pen.
În raport de actele dosarului, Înalta Curte constată că la data de 17 ianuarie 2011 inculpatul V.N.M. a beneficiat de clemenţa instanţei care i-a înlocuit măsura arestării preventive cu obligaţia de a nu părăsi ţara fără încuviinţarea instanţei. După acest moment, inculpatul nu s-a mai prezentat la data de 25 martie 2011 la organul de poliţie conform programului de supraveghere şi nici la termenul de judecată din data de 11 aprilie 2011 stabilit de către Tribunalul Braşov în Dosarul nr. 7946/62/2010.
În considerarea acestei atitudini a inculpatului, instanţa de fond a stabilit că inculpatul a ignorat obligaţiile impuse de instanţa de judecată părăsind teritoriul ţării sub un pretext care nu poate constitui o justificare, astfel că a dispus rearestarea acestuia pentru încălcarea cu rea credinţă a obligaţiilor impuse prin încheierea de şedinţă din data de 17 ianuarie 2011 a Tribunalului Braşov.
Măsura preventivă luată faţă de inculpatul V.N.M. a fost verificată conform art. 3002, art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen. de către Tribunalul Braşov la data de 21 septembrie 2011 şi menţinută prin sentinţa penală nr. 307/S din 04 noiembrie 2011, pronunţată de Tribunalul Braşov în dosarul penal nr. 7048/62/2011, în baza art. 334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a următoarelor fapte pentru care inculpatul V.N.M. a fost trimis în judecată: din art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 2 lit. b) pct. 18 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. şi art. 18 din Legea nr. 508/2004 în art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 C. pen. raportat la art. 2 lit. b) pct. 18 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 18 din Legea nr. 508/2004 şi art. 37 lit. b) C. pen.; din art. 26 C. pen. raportat la art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2003 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. şi art. 18 din Legea nr. 508/2004 în art. 20 C. pen. raportat la art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2003 cu aplicarea art. 18 din Legea nr. 508/2004 şi art. 37 lit. b) C. pen.; din art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 2 lit. b) pct. 18, pct. 4 şi pct. 20 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. şi art. 18 din Legea nr. 508/2004 în două infracţiuni prevăzute de: art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 C. pen. raportat la art. 2 lit. b) pct. 18 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 18 din Legea nr. 508/2004 şi art. 37 lit. b) C. pen. şi art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 C. pen. raportat la art. 2 lit. b) pct. 4 şi pct. 20 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 18 din Legea nr. 508/2004 şi art. 37 lit. b) C. pen.
S-a respins cererea reprezentantului Parchetului de schimbare a încadrării juridice a faptelor reţinute prin rechizitoriu în sarcina inculpatului în sensul de a se reţine art. 18 din Legea nr. 508/2004 doar cu privire la două dintre faptele pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului.
1. În baza art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 C. pen. raportat la art. 2 lit. b) pct. 18 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 18 din Legea nr. 508/2004 şi art. 37 lit. b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de apartenenţă la un grup infracţional structurat în vederea comiterii de infracţiuni prin intermediul sistemelor şi reţelelor informatice, s-a dispus condamnarea inculpatului V.N.M. la pedeapsa închisorii de 2 ani şi 6 luni.
2. În baza art. 26 C. pen. raportat la art. 25 din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 18 din Legea nr. 508/2004 şi art. 37 lit. b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la deţinerea de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică, s-a dispus condamnarea aceluiaşi inculpat la pedeapsa închisorii de 2 ani şi 6 luni.
3. În baza art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 C. pen. raportat la art. 2 lit. b) pct. 18 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 18 din Legea nr. 508/2004 şi art. 37 lit. b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional structurat în vederea comiterii de infracţiuni prin intermediul sistemelor şi reţelelor informatice, s-a dispus condamnarea aceluiaşi inculpat la pedeapsa închisorii de 3 ani.
4. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. s-a dispus condamnarea aceluiaşi inculpat pentru infracţiunea de constituire a unui grup infracţional structurat în vederea comiterii infracţiunilor de tâlhărie şi şantaj - prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 C. pen. raportat la art. 2 lit. b) pct. 4 şi pct. 20 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 18 din Legea nr. 508/2004 şi art. 37 lit. b) C. pen.
5. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. s-a dispus achitarea aceluiaşi inculpat pentru infracţiunea de complicitate la deţinerea de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 25 din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. - 2 acte materiale, art. 37 lit. b) C. pen. şi art. 18 din Legea nr. 508/2004.
6. În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2003 cu aplicarea art. 18 din Legea nr. 508/2004 şi art. 37 lit. b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la deţinerea de instrumente de plată electronică falsificate în vederea punerii lor în circulaţie, s-a dispus condamnarea aceluiaşi inculpat la pedeapsa închisorii de 3 ani şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) teza a II-a, b) C. pen. pe o durată de 2 ani.
7. În baza art. 194 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 18 din Legea nr. 508/2004 şi art. 37 lit. b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj s-a dispus condamnarea aceluiaşi inculpat la pedeapsa închisorii de 2 ani şi 6 luni.
8. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. s-a dispus achitarea aceluiaşi inculpat pentru infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. c), alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 18 din Legea nr. 508/2004 şi art. 37 lit. b) C. pen.
În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen., art. 35 alin. (1) C. pen. s-au contopit pedepsele principale de mai sus aplicate inculpatului V.N.M. în pedeapsa cea mai grea - a închisorii de 3 ani care a fost sporită cu 1 an, în final acest inculpat având de executat pedeapsa închisorii de 4 ani şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) teza a II-a, b) C. pen. pe o durată de 2 ani executabilă conform art. 66 C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen.
În baza art. 88 C. pen., a fost dedusă din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reţinerii şi arestării preventive din data de 16 aprilie 2010 până la data de 10 noiembrie 2010 şi din data de 10 august 2011 la 04 noiembrie 2011.
În baza art. 350 C. proc. pen. a fost menţinută arestarea preventivă a inculpatului.
Aşa fiind, se constată că deşi hotărârea de condamnare a inculpatului pronunţată pe fond de Tribunalul Braşov nu are caracter definitiv, în prezent dosarul fiind în apel, ea este totuşi de natură să justifice continuarea privării de libertate a acestuia, în condiţiile art. 5 parag. 1 lit. a) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Totodată, s-au mai avut în vedere recrudescenţa acestui gen de fapte, starea de pericol şi urmările sociale produse prin însăşi natura faptelor.
În această ordine de idei, Înalta Curte constată că în ceea ce priveşte pericolul pentru ordinea publică, la evaluarea lui s-au avut în vedere atât datele personale ale inculpatului, cât şi cele referitoare la infracţiunile de săvârşirea cărora este învinuit, respectiv pericolul social al acestora, faptul că lăsarea în libertate a inculpatului ar putea crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, credinţa că justiţia nu acţionează destul de ferm împotriva unor manifestări infracţionale de pericol accentuat.
Nu în ultimul rând s-a avut în vedere faptul că la data de 17 ianuarie 2011 inculpatul V.N.M. a beneficiat de clemenţa instanţei care i-a înlocuit măsura arestării preventive cu obligaţia de a nu părăsi ţara fără încuviinţarea instanţei. După acest moment, inculpatul nu s-a mai prezentat la data de 25 martie 2011 la organul de poliţie conform programului de supraveghere şi nici la termenul de judecată din data de 11 aprilie 2011 stabilit de către Tribunalul Braşov în Dosarul nr. 7946/62/2010, astfel că acesta a fost rearestat în prezenta cauză din luna august 2011.
Faţă de cele arătate, se constată că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului nu s-au schimbat şi impun în continuare privarea de libertate a acestuia, apreciind că lăsarea în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, de natură să aducă atingere desfăşurării procesului penal, în raport de natura şi gravitatea infracţiunilor săvârşite, de modalitatea de săvârşire, de circumstanţele reale în care au fost produse, de recrudescenţa acestui gen de fapte, de starea de pericol şi de urmările sociale produse prin însăşi natura faptelor.
Aşa fiind, măsura arestării preventive se justifică în continuare, fără a încălca prezumţia de nevinovăţie de care se bucură inculpatul până la pronunţarea şi rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, deoarece a fost luată pe baza presupunerii rezonabile, în sensul comiterii unor infracţiuni şi nu tinde să reprezinte o executare anticipată a pedepsei, durata nedepăşind, la acest moment procesual, caracterul rezonabil, având în vedere complexitatea cauzei şi faptul că până în prezent nu a fost pronunţată o hotărâre definitivă în cauză.
În lumina celor anterior expuse, Înalta Curte constată că atâta vreme cât nu s-au modificat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, nici nu se justifică înlocuirea acestei măsuri cu o altă măsură preventivă mai puţin restrictivă, respectiv cu obligarea de a nu părăsi ţara.
În ceea ce priveşte solicitarea inculpatului privind casarea cu trimitere spre rejudecare a cauzei, întrucât la data de 06 aprilie 2012 instanţa a analizat starea sa de arest menţinând-o, în condiţiile în care dosarul de fond nu se afla la Curtea de Apel Braşov, ci era la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unei căi de atac declarată de un alt coinculpat, Înalta Curte constată că este nefondată, deoarece instanţa a avut în vedere strict starea de arest a inculpatului V.N.M., pentru care avea suficiente date şi acte pentru a se pronunţa, în raport de faptul că inculpatul a fost rearestat din luna august 2011, măsura preventivă fiind verificată conform art. 3002, art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen. de către Tribunalul Braşov la data de 21 septembrie 2011 şi menţinută periodic, ulterior, în condiţiile prevăzute de lege şi de către Curtea de Apel Braşov, în conformitate cu dispoziţiile art. 3002 raportat la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen.
Cu privire la celelalte probleme invocate în cauză, astfel după cum este consemnat şi în motivarea încheierii din data de 6 aprilie 2012, „Curtea, având în vedere lipsa dosarului de fond aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie spre soluţionarea recursului formulat de inculpatul M.I. şi faţă de lipsa apelantului inculpat T.V., a acordat un nou termen de judecată.
Totodată, asupra cererii de revocare a măsurii obligării de a nu părăsi ţara cu măsura arestării preventive formulată de reprezentantul Ministerului Public, urmează a se pronunţa la termenul de judecată ce va fi stabilit în cauză”.
Ca atare, încheierea pronunţată la 6 aprilie 2012 este legală.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat de inculpatul V.N.M. nefiind fondat, în baza art. 38515pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins.
În baza art. 192 C. proc. pen., inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.N.M. împotriva încheierii din 6 aprilie 2012 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 7946/62/2010.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 125 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1247/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1254/2012. Penal → |
|---|
