ICCJ. Decizia nr. 1254/2012. Penal

Decizii penale ICCJ 2012

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1254/2012

Dosar nr. 4657/103/2011

Şedinţa publică din 23 aprilie 2012

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrările din dosar constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 123/P/2009 din data de 02 noiembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Neamţ s-a dispus:

Respingerea cererii inculpatului de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de omor prevăzută de art. 174 C. pen. în infracţiunea de ucidere din culpă prevăzută de art. 178 alin. (1) C. pen. şi în consecinţă:

Condamnarea inculpatului I.I., cu domiciliul în comuna Săbăoani judeţul Neamţ, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii de omor prevăzută de art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., art. 74 alin. (1) lit. a), b) C. pen. şi art. 76 alin. (2) C. pen., la pedeapsa de 6 (şase) ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a şi b) C. pen.

S-au interzis inculpatului exerciţiul drepturilor civile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a şi b) C. pen., în condiţiile şi pe durata prevăzută de art. 71 alin. (2) C. pen.

În temeiul art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului, iar în temeiul art. 88 C. pen., s-a computat detenţia executată de la 16 august 2011 la zi.

În temeiul art. 14, 346 C. proc. pen. şi art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul să plătească părţii civile D.A. suma de 6.550 lei cu titlu de daune morale, actualizate la data executării.

A fost obligat inculpatul să plătească către Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţe „S.S." Iaşi suma de 8.047,90 lei şi Spitalului municipal de Urgenţă Roman suma de 26,60 lei - cu titlu de cheltuieli spitalizare, iar Serviciului de Ambulanţă Neamţ suma de 828,47 lei cheltuieli de transport.

În temeiul art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat, în folosul statului a unei sticle tip pet de 500 ml conţinând un lichid incolor, depusă la camera de corpuri delicte a instanţei.

În temeiul art. 109 alin. (3) C. proc. pen. s-a dispus păstrarea până la data rămânerii definitive a cauzei a bunurilor ridicate de la victima I.A., respectiv un pantalon de trening culoare gri, bluză de damă culoare crem, o şapcă de culoare neagră, bunuri care se află depuse la camera de corpuri delicte a instanţei, după care vor fi restituite părţii civile D.A.

În temeiul art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 1.600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ nr. 417/ P din 05 octombrie 2011, înregistrat la această instanţă sub nr. 4657/103/2011, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului I.I., pentru săvârşirea infracţiunii de omor prevăzută de art. 174 C. pen., constând în faptul că, la data de 20 iulie 2011 în urma unui conflict avut cu victima I.A., a aruncat peste corpul acesteia cu o substanţă inflamabilă după care i-a dat foc cu o brichetă, cauzându-i arsuri de gradul IV pe 40% suprafaţa corporală, leziuni ce au determinat decesul victimei.

La primul termen de judecată, din data de 26 octombrie 2011, înainte de a se începe cercetarea judecătorească, inculpatului i-au fost puse în vedere dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., potrivit cărora are dreptul de a beneficia la o procedură simplificată de judecată, cu condiţia de a recunoaşte fapta reţinută în sarcina sa şi de a-şi însuşi probele administrate în cursul urmăririi penale.

În prezenţa apărătorilor aleşi, inculpatul Iosub losif a declarat în mod expres că recunoaşte săvârşirea infracţiunii, dar că aceasta a fost comisă determinat de comportamentul necorespunzător al victimei, că înţelege să fie judecat în conformitate cu dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale pe care şi le însuşeşte în integralitatea lor, iar potrivit dispoziţiilor art. 70 C. proc. pen. înţelege să facă declaraţii cu privire la circumstanţele în care a avut loc conflictul.

Apărarea inculpatului, a solicitat a se dispune schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de omor în infracţiunea de ucidere din culpă prevăzută de art. 178 C. pen., întrucât inculpatul nu a urmărit uciderea victimei, ci a fost provocat să arunce cu diluant pe corpul victimei, în scopul de a o determina să-i restituie suma de bani pe care i-a sustras-o din locuinţă.

Având în vedere cererea inculpatului, tribunalul a apreciat că inculpatul I.I. poate fi judecat în procedura simplificată, fără a mai fi administrate probe în faza de cercetare judecătorească, datorită normelor procedurale instituite prin Legea nr. 202/2010 privind mica reformă a justiţiei, care transpun şi respectă normele de drept ale Convenţiei europene referitoare la condiţiile şi durata judecăţii.

Analizând întregul material probator administrat în cursul urmăririi penale, precum şi declaraţia dată de către inculpat în instanţă, în baza art. 3201 C. proc. pen. tribunalul a reţinut următoarea situaţie de fapt:

Prin rechizitoriul nr. 417/ P din 05 octombrie 2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului I.I. pentru săvârşirea infracţiunii de omor prevăzută de art. 174 C. pen.

În actul de sesizare a instanţei, s-a reţinut că, în noaptea de 19/20 iulie 2011 pe fondul unui conflict spontan, inculpatul I.I. a aruncat peste corpul victimei I.A. cu o substanţă inflamabilă, după care i-a dat foc cu o brichetă. In urma leziunilor suferite, la data de 23 iulie 2011 victima - în vârstă de 41 ani - a decedat în spital. Aceasta a fost internată iniţial în Spitalul Municipal de Urgenţă Roman - Compartimentul Primiri Urgenţe, fiind transferată la scurt timp la Spitalul „S.S." Iaşi, prin Serviciul de Ambulanţă Judeţean Neamţ.

Din raportul de necropsie a I.M.L. Iaşi rezultă că moartea numitei I.A. a fost violentă, datorându-se insuficienţei cardio-respiratorii acute, consecutivă arsurilor gradul IV pe 40% suprafaţă corporală, de cornee bilateral şi a căilor respiratorii superioare. Aspectul şi topografia leziunilor pledează pentru posibilitatea producerii lor prin flacără. Conform susţinerilor victimei în momentul internării în spital, leziunile i-au fost produse de I.I., care i-a aruncat cu diluant peste corp, după care i-a dat foc cu o brichetă.

Din cercetările efectuate în cauză a rezultat că, în seara zilei de 19 iulie 2011 după orele 20.00, inculpatul I.I. se afla în locuinţa sa din comuna Săbăoani judeţul Neamţ, împreună cu martorul D.Ş. şi consumau băuturi alcoolice. In locuinţa inculpatului a venit şi victima I.A. pentru a consuma băuturi. Pentru scurt timp martorul D.Ş. a părăsit domiciliul inculpatului şi a mers la un magazin pentru a cumpăra de mâncare şi băuturi alcoolice, iar în jurul orelor 01.30 a plecat spre locuinţa sa.

Din declaraţia martorului precizat mai sus, a rezultat că a doua zi pe 20 iulie 2011, acesta s-a întâlnit cu inculpatul I.I. care i-a relatat că în noaptea precedentă a aruncat cu diluant asupra victimei, iar în momentul în care şi-a aprins ţigara cu bricheta, hainele acesteia au luat foc. Inculpatul a motivat atitudinea sa pe considerentul că I.A. i-ar fi sustras o sumă de bani, intenţionând doar să o determine la restituirea acesteia.

În dimineaţa zilei de 20 iulie 2011, în jurul orelor 06.30 victima I.A. a fost găsită pe raza comunei Săbăoani judeţul Neamţ, prezentând urme de arsuri pe corp. Aceasta a declarat atât fiicei sale D.A. cât şi martorei T.M. faptul că, în timp ce se afla la locuinţa inculpatului, acesta i-a reproşat că i-a sustras o sumă de bani, după care a aruncat asupra sa cu o substanţă inflamabilă dându-i foc cu bricheta.

Conform declaraţiilor date de către inculpat la urmărirea penală şi în instanţă, acesta nu contestă că a aruncat peste corpul victimei cu un diluant pe care îl deţinea în incinta locuinţei sale, însă această acţiune a fost determinată de comportamentul necorespunzător al victimei, care pe de o parte a venit fără drept în locuinţa sa, iar apoi i-a sustras şi suma de 110 lei, urmărind să o determine să recunoască săvârşirea faptei de furt. Arată inculpatul că nu a urmărit să ucidă victima, ci doar să o determine să-i restituie banii, iar în cele din urmă victima a restituit suma de 110 lei, pe care o avea ascunsă sub talpa piciorului în încălţăminte. Inculpatul precizează că în momentul în care şi-a aprins ţigara cu o brichetă, hainele victimei au luat foc, întrucât se afla în apropierea sa. Văzând că îmbrăcămintea a luat foc, i-a acordat primul ajutor, a stins focul cu o pătură, iar apoi i-a dat victimei şi haine de schimb. Aceasta a plecat de la locuinţa inculpatului spre dimineaţă, s-a reîntors la circa 30 minute fiind schimbată cu alte haine, a servit un pahar de vin, a spus că se simte rău şi trebuie să meargă la medic. Arată inculpatul că victima consuma frecvent băuturi alcoolice, că în seara de 20 iulie 2011 a venit în locuinţa lui să ceară băutură şi de mâncare, relatându-i că s-a certat cu fiica sa iar ginerele său chiar a şi lovit-o din cauză că a fost găsită beată.

După ce I.A. a părăsit locuinţa inculpatului, aceasta a fost găsită pe marginea drumului de alte persoane, care au solicitat intervenţia serviciului de ambulanţă, deoarece prezenta arsuri pe corp.

Situaţia de fapt reţinută, rezultă din procesul verbal de cercetare la faţa locului, procesul verbal de investigare, raportul medico legal de necropsie a victimei din 29 iulie 2011 efectuat de I.M.L. Iaşi, declaraţiile martorilor D.Ş., T.M., declaraţia părţii civile D.A., coroborate cu declaraţiile inculpatului.

Tribunalul, examinând probele administrate la urmărirea penală, precum şi declaraţia dată de către inculpat în instanţă, şi-a format convingerea că în seara zilei de 20 iulie 2011 între inculpat şi victima I.A. a avut loc un conflict, aceştia aflându-se şi sub influenţa băuturilor alcoolice.

Acest conflict a avut loc după orele 1.30, când martorul D.Ş. plecase deja din locuinţa inculpatului. Ca reacţie la comportamentul necorespunzător al victimei, care i-a sustras suma de 110 lei, şi în scopul de a o determina să-i restituie banii, inculpatul a aruncat peste corpul victimei I.A. cu o substanţă inflmabilă (diluant), după care i-a dat foc cu o brichetă, chiar şi în condiţiile în care acesta susţine că a folosit bricheta pentru a aprinde o ţigară. Cert este că, de la ora 1,30 până spre dimineaţa zilei de 20 iulie 2011, la locuinţa inculpatului I.I. nu s-au mai aflat alte persoane, iar conflictul ce a avut loc între inculpat şi victimă a fost perceput în mod nemijlocit numai de către aceştia, astfel încât instanţa va reţine ca aparent credibile şi relatările inculpatului, în sensul că acţiunile sale au fost exercitate în scopul de a o determina pe victimă să-i restituie suma de bani sustrasă.

Reţinând aceste circumstanţe în care a avut loc conflictul dintre părţi, tribunalul nu a putut da curs solicitării formulată în apărare de către inculpat, în sensul reţinerii infracţiunii de ucidere din culpă, întrucât acesta a avut reprezentarea că, aruncând cu o substanţă inflamabilă peste corpul victimei şi la scurt timp după această acţiune şi-a aprins o ţigară, îmbrăcămintea lua foc în mod inevitabil, şi pe cale de consecinţă putea să producă suprimarea vieţii victimei. De asemenea, chiar şi în aceste circumstanţe, dacă se admite ideea că victima ar fi sustras banii din locuinţa inculpatului, acţiunile exercitate de acesta nu pot avea caracter scuzabil, întrucât substanţa inflamabilă aruncată în mod intenţionat peste corpul victimei şi, deopotrivă folosirea imediată a unei surse de foc deschis, creează toate premizele de a determina suprimarea vieţii victimei, rezultat pe care inculpatul 1-a prevăzut şi, deşi nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui.

Rezultă astfel că, sub aspectul laturii subiective a infracţiunii, inculpatul a comis fapta de ucidere a victimei sub forma intenţiei indirecte, aşa încât cererea de schimbare a încadrării juridice în infracţiunea de ucidere din culpă, a fost respinsă ca neîntemeiată.

În drept, tribunalul a reţinut că fapta inculpatului I.I., de a arunca cu o substanţă inflamabilă peste corpul victimei I.A., după care prin folosirea unei surse de foc deschis a determinat aprinderea îmbrăcămintei, cauzându-i leziuni - arsuri de gradul IV peste 40% din suprafaţa corpului - ce au condus la decesul acesteia, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor prevăzută şi pedepsită de art. 174 C. pen.

Prima instanţă a constatat că vinovăţia inculpatului era pe deplin dovedită prin recunoaştere sa făcută atât în cursul urmăririi penale cât şi în instanţă, cu precizarea circumstanţelor reale ce au determinat săvârşirea infracţiunii, recunoaştere care se coroborează cu probele ştiinţifice şi testimoniale administrate în cursul urmăririi penale şi însuşite de acesta prin declaraţia dată în condiţiile art. 3201C. proc. pen.

La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului, tribunalul a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială, gradul de pericol social al infracţiunii, persoana inculpatului, precum şi împrejurările care ar putea atenua sau agrava răspunderea penală. Infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului, aceea de omor prevăzută de art. 174 C. pen., este pedepsită cu închisoarea de la 10 la 20 de ani, urmând ca în speţă să opereze efectele aplicării prevederilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., cu consecinţa reducerii cu o treime a acestor limite legale.

Având în vedere poziţia procesuală sinceră şi regretul manifestat de către inculpat, lipsa antecedentelor penale, circumstanţele reale în care s-a produs conflictul dintre părţi, respectiv atitudinea necorespunzătoare a victimei de a sustrage bani din locuinţa inculpatului, faptul că inculpatul a acordat ajutor victimei imediat după incident, a contribuit şi la despăgubirea familiei prin plata încă din cursul urmăririi penale a sumei de 3.450 lei, a justificat reţinerea în favoarea sa a circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a), b) şi 76 alin. (2) C. pen., ce a avut consecinţă în reducerea pedepsei sub minimul special, cuantumul acesteia fiind de natură a determina reeducarea inculpatului şi coerciţia penală în sensul prevederilor art. 52 C. pen.

De asemenea, s-a aplicat inculpatului şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile, care îşi va produce efecte după finalizarea pedepsei principale a închisorii executată prin privare de libertate.

Ca o consecinţă a condamnării sale, inculpatului i s-a aplicat şi pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., în condiţiile şi pe durata prevăzute de art. 71 alin. (2) C. pen.

Tribunalul a reţinut că subzistă în continuare temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului şi având în vedere condamnarea acestuia la pedeapsa închisorii cu executare în regim de detenţie, în conformitate cu prevederile art. 350 C. proc. pen. a menţinut măsura, iar în conformitate cu dispoziţiile art. 88 C. pen., din durata pedepsei s-a computat perioada arestării preventive de la data de 16 august 2011 la zi.

În latura civilă a cauzei, tribunalul a constatat că partea civilă D.A. - fiica victimei - a solicitat obligarea inculpatului la plata sumei de 50.000 lei daune morale. In cauza dedusă judecăţii, daunele morale solicitate de partea civilă, au caracterul unui prejudiciu afectiv determinat suferinţa cauzată de decesul mamei sale. Cuantificarea daunelor morale, astfel cum s-a statuat în jurisprudenţă, este un atribut exclusiv al instanţei, care însă trebuie să reflecte o reparaţie justă din punct de vedere material a prejudiciului nepatrimonial, dar să constituie şi o pedeapsă pentru autorul faptei ilicite în scopul de a preveni pe viitor comiterea unor fapte similare.

Prin atribuirea sumei totale de 10.000 lei cu acest titlu, având în vedere şi comportamentul culpabil al victimei ce a determinat conflictul dintre aceasta şi inculpat, că inculpatul a achitat în cursul urmăririi penale suma de 3.450 lei, tribunalul a apreciat că, prin obligarea la plata diferenţei de 6.550 lei cu titlu de daune morale, părţii civile i s-a adus o reparaţie echitabilă a prejudiciului afectiv ce i-a fost cauzat, totodată reprezentând şi o sancţiune pentru inculpat în comiterea faptei prejudiciabile.

A fost obligat inculpatul şi la plata cheltuielilor de spitalizare ale victimei către Spitalul „S.S." Iaşi, Spitalul municipal Roman şi la plata cheltuielilor de transport către Serviciul de Ambulanţă Neamţ.

În temeiul art. 1181 lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpat în folosul statului, a unei sticle tip pet de 500 ml, ce conţine o substanţă inflamabilă, urmând a se face şi aplicarea prevederilor art. 109 alin. (3) C. proc. pen. cu privire la bunurile ridicate de la victima I.A..

În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen., ca o consecinţă a condamnării sale, inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Împotriva acestei sentinţe penale au declarat apel, inculpatul I.I.

Prin apărătorul ales, apelantul inculpat I.I., a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei, din infracţiunea de omor prev. de art. 174 C. pen. în infracţiunea de ucidere din culpă prev. de art. 178 C. pen., motivele fiind expuse pe larg în preambulul acestei decizii astfel încât nu vor mai fi reluate ci numai analizate.

Curtea, analizând apelul formulat de inculpat prin prisma motivelor invocate, a constatat că acesta este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

S-a reţinut atât prin actul de sesizare al instanţei, cât şi prin hotărârea de condamnare în sarcina inculpatului I.I., comiterea infracţiunii prev. de art. 174 alin. (1) C. pen., reţinându-se în esenţă că, în noaptea de 19/20 iulie 2011 pe fondul unui conflict spontan, inculpatul I.I. a aruncat peste corpul victimei I.A. cu o substanţă inflamabilă, după care i-a dat foc cu o brichetă. In urma leziunilor suferite, la data de 23 iulie 2011 victima - în vârstă de 41 ani - a decedat în spital.

Din punct de vedere al laturii obiective, curtea de apel a reţinut că acţiunile inculpatului constituie elementul material al infracţiunii de omor, căci inculpatul a aruncat cu o substanţă inflamabilă pe corpul victimei şi la scurt timp i-a dat foc cu o brichetă.

Inculpatul a incendiat victima. Acest mijloc folosit nu este destinat să provoace decesul unei alte persoane. Folosit în acest scop, ele devine apt să producă un asemenea rezultat, nefiind excluse din categoria „instrumentelor idonee" ale omorului.

S-a reţinut că există legătură de cauzalitate între acţiunea inculpatului şi decesul victimei. Din raportul de necropsie a I.M.L. Iaşi rezultă că moartea numitei I.A. a fost violentă, datorându-se insuficienţei cardio-respiratorii acute, consecutivă arsurilor gradul IV pe 40% suprafaţă corporală, de cornee bilateral şi a căilor respiratorii superioare. Aspectul şi topografia leziunilor pledează pentru posibilitatea producerii lor prin flacără.

Din punct de vedere al laturii subiective curtea a constatatat că inculpatul a acţionat cu intenţie indirectă. Din probele administrate a reieşit că inculpatul nu a urmărit să provoace moartea victimei intenţionând iniţial să-i aplice numai o corecţie, ca urmare a unui conflict spontan, însă cu ocazia derulării evenimentelor, acţiunile inculpatului au depăşit cu mult limitele unei corecţii, losub losif acceptând posibilitatea încetării din viaţă a lui I.A.

Deşi inculpatul a intervenit pentru stingerea incendiului, nu a sunat la salvare pentru a i se acorda victimei primul ajutor şi pentru a fi salvată viaţa acesteia, astfel încât a avut o atitudine indiferentă de acceptare a morţii acesteia - vinovăţia sa a îmbrăcat forma intenţiei indirecte.

Pentru a putea fi reţinută infracţiunea de ucidere din culpă, trebuie ca făptuitorul să-şi nu-şi dea seama şi că vrea să-i dea foc victimei, dar se produce moartea acesteia, rezultat pe care, fie l-a prevăzut dar nu-l acceptă, socotind tară temei că el nu se va produce, fie că nu l-a prevăzut, deşi putea şi trebuia să-l prevadă.

Raportat la concluziile sus amintite, coroborat şi cu celelalte probe administrate în cauză, instanţa de apel nu a putu reţine nicicum în sarcina inculpatului comiterea infracţiunii de ucidere din culpă prev. de art. 178 C. pen., în detrimentul celei prev. de art. 174 C. pen., şi faţă de care a fost şi condamnat.

S-a reţinut corect de prima instanţă că în speţa de faţă, nu poate fi dispusă schimbarea încadrării juridice a faptei, raportat la modalitatea de comitere a faptei - inculpatul a aruncat cu o substanţă inflamabilă pe corpul victimei şi la scurt timp i-a dat foc cu o brichetă.

Apărările formulate de inculpat, referitoare la lipsa intenţiei de a suprima viaţa victimei şi la reţinerea unei alte situaţii de fapt (inculpatul a aruncat peste victimă cu diluant, pe fondul unui conflict spontan, iar după ce acesta şi-a aprins o ţigară, hainele victimei au luat foc, cauzându-i leziunile ce au determinat decesul acesteia, incendiul declanşându-se din cauza vaporilor de diluant din interiorul încăperii în care se aflau atât inculpatul, cât şi victima) nu au putu fi reţinute, având în vedere că acesta a recunoscut fapta, aşa cum a fost reţinută în rechizitoriu (a aruncat peste corpul victimei I.A. cu o substanţă inflamabilă, după care i-a dat foc cu o brichetă), iar pe de altă parte susţinerile victimei în momentul internării în spital confirmă aceeaşi situaţie de fapt.

În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei, s-a stabilit că aceasta este proporţională cu gradul de pericol social al faptei şi consecinţele produse.

Prima instanţă a dat eficienţă circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 lit. a) şi b) a coborât pedeapsa sub minimul special prevăzut de lege, redus cu o treime conform prevederilor art. 3201 C. proc. pen., dovedind suficientă clemenţă faţă de inculpat. Curtea de apel a reţinut că infracţiunea comisă este una gravă, iar împrejurările de fapt denotă vinovăţia exclusivă a inculpatului care nu-şi găsea o sumă de bani şi care, pe fondul consumului de alcool, şi-a orientat agresivitatea faţă de victimă, persoană ce nu a întreprins nimic de natură a se declanşa comiterea faptei.

Având în vedere aceste motive curtea de apel în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins ca nefondat apelul formulat de inculpat.

Analizând legalitatea şi temeinicia măsurii preventive, aceasta s-a impus a fi menţinută, atât prin prisma pronunţării soluţiei în cauză, cât şi a condamnării dispuse de prima instanţă.

În aprecierea persistenţei pericolului pentru ordinea publică a lăsării în libertate a apelantului inculpat trebuie pornit de la regulile de principiu stabilite sub acest aspect prin jurisprudenţa C.E.D.O., care, în câteva cauze împotriva Franţei (de exemplu, cauza Letellier, hotărârea din 26 iunie 2001) a statuat că în măsura în care dreptul naţional o recunoaşte - prin gravitatea deosebită şi prin reacţia particulară a opiniei publice, anumite infracţiuni pot suscita o „tulburare a societăţii" de natură să justifice o detenţie preventivă.

În cauza dedusă judecăţii s-a constatat, pentru aspectele mai sus prezentate, că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv subzistă şi în prezent, infracţiunea pentru care este trimis în judecată şi condamnat apelantul inculpat de instanţa de fond este în măsură, prin natura sa şi consecinţele produse, să releve un pericol cert, real şi actual pe care l-ar prezenta inculpatul pentru ordinea publică.

Aşa fiind în baza art. 383 alin. (1)1 C. proc. pen., cu art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut arestarea preventivă a apelantului-inculpat.

Fată de aceste considerente:

Prin Decizia penală nr. 8 din 24 ianuarie 2012, Curtea de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul-inculpat I.I. împotriva sentinţei penale nr. 123/ P din data de 02 noiembrie 2011, pronunţată de Tribunalul Neamţ în Dosarul nr. 4657/103/2011.

În baza art. 383 alin. (1)1 C. proc. pen., cu art. 350 C. proc. pen., a menţinut arestarea preventivă a apelantului-inculpat.

În baza art. 383 alin. (2) C. proc. pen., a dedus în continuare din pedeapsa principală aplicată apelantului-inculpat perioada executată prin arest preventiv, începând cu data pronunţării sentinţei penale apelate, respectiv de la data de 02 noiembrie 2011, la zi.

A constatat că apelantul-inculpat a fost asistat de apărători aleşi.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat apelantul-inculpat să plătească statului suma de 350 lei cu titlul de cheltuieli judiciare.

Decizia pronunţată în apel a fost atacată cu recurs de inculpatul Iosub losuf, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 4657/103/2011.

Cererea de recurs a fost formulată la data de 16 februarie 2012 (fila 3 dosar recurs) şi înregistrată cu aceeaşi dată în evidenţele Curţii de Apel Bacău.

În şedinţa publică de astăzi, 23 aprilie 2012, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepţia de tardivitate a recursului declarat în cauză, arătându-se că termenul de exercitare a căii de atac s-a împlinit la data de 6 februarie 2012, având în vedere dispoziţiile art. 3853 cu referire la art. 363 alin. (3) C. proc. pen. şi prezenţa inculpatului la pronunţarea deciziei din apel.

Asupra excepţiei invocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta este întemeiată, recursul declarat de inculpatul I.l. fiind tardiv formulat în cauză.

Potrivit dispoziţiilor art. 363 alin. (3) C. proc. pen., aplicabile şi la judecata în recurs conform art. 3853 alin. (2) din acelaşi cod, termenul de declarare a recursului curge de la pronunţare pentru partea care a fost prezentă la dezbateri sau la pronunţare.

De asemenea, potrivit art. 3853 alin. (1) C. proc. pen., termenul de recurs este de 10 zile, dacă prin lege nu se dispune altfel.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că la termenul din 24 ianuarie 2012, când au avut loc dezbaterile la instanţa de apel, inculpatul arestat a fost prezent în instanţă, prezenţa acestuia fiind consemnată şi la pronunţarea soluţiei, din aceeaşi zi.

Constatarea făcută se întemeiază pe menţiunile cuprinse în practicaua deciziei şi din relaţiile obţinute pe cale administrativă de la instanţa Curţii de Apel Bacău.

De altfel, inculpatul nu a contestat că nu ar fi fost prezent la pronunţarea deciziei în apel, afirmând doar că nu a fost încunoştintat cu privire la dreptul de a introduce prezenta cale de atac.

Apărarea formulată este însă lipsită de relevanţă, având în vedere, pe de o parte că nu s-a făcut dovada omisiunii instanţei de apel de a da citire întregului dispozitiv al deciziei în care era menţionată şi calea de atac şi termenul în care aceasta putea fi exercitată, iar pe de altă parte, termenul de exercitare a căii de atac este prevăzut de lege, iar eroarea de drept nu constituie o cauză temeinică de împiedicare a introducerii în termen a căii de atac.

Ca urmare, având în vedere prezenţa inculpatului arestat, atât la dezbateri, cât şi la pronunţarea deciziei din apel, termenul de recurs de 10 zile a început să curgă de la data de 24 ianuarie 2012, împlinindu-se la 06 februarie 2012, termen calculat în conformitate cu dispoziţiile art. 186 alin. (2) C. proc. pen.

Cum inculpatul a formulat prezenta cale de atac abia la data de 16 februarie 2012, se constată că aceasta a fost exercitată după expirarea termenului legal.

În consecinţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 385 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca tardiv formulat, recursul declarat de inculpatul I.l. împotriva Deciziei penale nr. 8 din 24 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, potrivit dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca tardiv formulat, recursul declarat de inculpatul I.I. împotriva Deciziei penale nr. 8 din 24 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 16 august 2011 la 23 aprilie 2012.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 aprilie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 1248/2012. Penal  ICCJ. Decizia nr. 1263/2012. Penal. Infracţiuni privind... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1254/2012. Penal