ICCJ. Decizia nr. 1294/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1294/2012
Dosar nr. 9092/1/2011
Şedinţa publică din 24 aprilie 2012
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererile înregistrate din 11 noiembrie 2011 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, petiţionara I.D. a solicitat în cadrul contestaţiei în anulare admiterea şi rejudecarea recursului motivat de faptul că „nu a avut cunoştinţă de materialul de urmărire penală; greşita reţinere a disp.art. 75 lit. c) C. pen., neaplicarea disp.art. 3201 C. proc. pen..
Contestatorul C.C. în cererea formulată, pe lângă motivele arătate de I.D., a arătat că procedura de citare nu s-a îndeplinit „deşi se ştia de locurile în care putea fi găsit” şi „nu recunoaşte percheziţia”.
Contestatorul S.V. a arată că nu a primit citaţia, relevând că nu a avut cunoştinţă de materialul de urmărire şi nu a beneficiat de disp.art. 3201 C. proc. pen..
Cererile depus purtând de altfel scrisul unei singure persoane.
Examinând cererile formulate în condiţiile amintite în raport cu disp.art. 391 C. proc. pen., se constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 3673 din 19.10.2011 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus respingerea recursurilor ca nefondate, printre alţii şi a recurenţilor, contestatorii în prezenta cauză.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând contestaţia în anulare formulată de contestatori prin prisma dispoziţiilor art. 386 şi urm. C. proc. pen., constată că aceasta este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:
Contestaţia în anulare fiind o cale extraordinară de atac poate fi utilizată numai în acele situaţii în care, pentru restabilirea legalităţii şi pentru asigurarea drepturilor esenţiale ale părţilor în proces, puterea de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti trebuie sacrificată.
Principiul stabilităţii hotărârilor judecătoreşti definitive nu trebuie să sufere atingeri decât în cazurile în care garanţiile acordate de lege părţilor au fost încălcate, astfel încât judecata nu poate fi considerată ca reprezentând o justă stabilire a adevărului.
Prin urmare, determinarea precisă a ipotezelor şi condiţiilor în care poate fi utilizată contestaţia în anulare constituie o garanţie că această cale extraordinare de atac nu va face, din exercitarea ei, parcurgerea unei noi faze a judecăţii şi nu o va transforma într-o posibilitate - la îndemâna oricui şi oricând - de anihilare a efectelor principiului lucrului judecat şi al stabilităţii hotărâriior definitive.
Din examinarea dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen. rezultă că folosirea contestaţiei în anulare trebuie admisă decât în acele situaţii în care prin desfiinţarea hotărârii - care a dobândit putere de lucru judecat - partea are posibilitatea de a-şi valorifica drepturile şi garanţiile procesuale nesocotite de instanţa de recurs.
Potrivit dispoziţiilor art. 386 lit. a) C. proc. pen. - caz de contestaţie invocat în cauză -împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare „când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii".
În cadrul procedurii de soluţionare a contestaţiei în anulare instanţa este obligată, potrivit art. 391 C. proc. pen., să examineze, mai întâi, admisibilitatea în principiu a cererii de contestaţie, întemeiată pe vreunul din cazurile prevăzute în art. 386 lit. a)-c) şi e) C. proc. pen., ocazie cu care va constata dacă cererea de contestaţie este făcută în termenul prevăzut în art. 388 C. proc. pen., dacă motivul pe care se sprijină contestaţia este unul din cele prevăzute în art. 386 C. proc. pen. şi dacă în sprijinul contestaţiei s-au depus ori au fost invocate dovezi care sunt la dosar.
Prin urmare, în această fază prealabilă, instanţa se limitează doar la verificarea cererii de contestaţie în anulare sub aspectul regularităţii sale, respectiv al îndeplinirii condiţiilor legale de folosire a acestei căi de atac extraordinare, judecata fiind doar una de admisibilitate în principiu.
Folosirea cazului de contestaţie prevăzut în art. 386 lit. a) C. proc. pen. invocat de contestatorii condamnaţi I.D., C.C. şi S.V., respectiv neîndeplinirea - conform legii - a procedurii de citare, este limitată, atât prin dispoziţii exprese, cât şi prin aplicarea unor principii de drept procesual penal consacrate.
Raportat la dispoziţiile legale invocate anterior şi la organele ce disciplinează procedura contestaţiei în anulare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată pe de o parte că cei trei contestatori condamnaţi puteau invoca dispoziţiile art. 386 lit. a) printre altele, doar în ipoteza în care procedura de citare cu aceştia în recurs, nu ar fi fost îndeplinită conform legii.
Or, din practicaua deciziei, rezultă că inculpaţii, contestatori în cauză, au fost prezenţi, asistaţi de apărători şi în ultimul cuvânt au cerut reducerea pedepsei, iar S.V. a recunoscut fapta pe care săvârşit-o împreună cu soţia sa, neavând legătură cu ceilalţi coinculpaţi.
Celelalte aspecte invocate în cuprinsul contestaţiilor, se constată că au fost invocate generic disp.art. 386 C. proc. pen., ori fiecare contestator era obligat potrivit art. 387 alin. (2) C. proc. pen., să arate toate cazurile de contestaţie pe care le invocă şi toate motivele aduse în sprijinul acestora.
În ceea ce priveşte celelalte aspecte invocate de contestatori în raport cu care s-a invocat inechitatea soluţiei pronunţate, Înalta Curte apreciază că aceste nu necesită o examinare separată, având în vedere limitele investirii sale prin cererile de contestaţii în anulare.
Pentru considerentele arătate, în conformitate cu disp.art. 391 alin. (2) C. proc. pen., contestaţiile fiind formulate cu încălcarea acestor dispoziţii, privind motivarea şi depunerea/indicarea de dovezi în sprijinul cererii în anulare, vor fi respinse, ca inadmisibile.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorii I.D., C.C. şi S.V. împotriva deciziei penale nr. 3673 din 19 octombrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 31542/3/2010.
Obligă contestatorii la plata sumei de câte 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 24 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1292/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1296/2012. Penal → |
|---|
