ICCJ. Decizia nr. 1284/2012. Penal. Recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1284/2012
Dosar nr. 4863/2/2011
Şedinţa publică din 24 aprilie 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin sentinţa penală nr. 573/F din 15 decembrie 2011, a admis cererea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în numele autorităţilor judiciare din Norvegia privind persoana condamnată N.C., aflat în executarea pedepsei de 4 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 576 din 18 martie 2010 a Tribunalului din Glamdal în Dosarul nr. 10-040322 ENE-GLOM, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de stupefiante, prev.de art. 162 alin. (1), (2) C. pen. norvegian.
S-a recunoscut sus-menţionata sentinţă, rămasă definitivă la 11 august 2010 prin hotărârea Curţii de Apel din Eidsivating şi din 28 iulie 2010 a Curţii Supreme.
S-a dispus transferul persoanei condamnate pentru continuarea executării pedepsei de 4 ani închisoare într-un penitenciar din România.
S-a dedus prevenţia persoanei condamnată transferabilă, de la 26 august 2009, la zi.
Pentru a pronunţa sentinţa, instanţa a reţinut următoarele:
Ministerul Justiţiei al Regatului Norvegiei, la 19 ianuarie 2011, a solicitat recunoaşterea sentinţei penale nr. 576 din 18 martie 2010 a Tribunalului din Glamdal - Regatul Norvegiei, definitivă prin hotărârea din 28 iulie 2010 a Curţii Supreme a Regatului Norvegiei, privindu-l pe cetăţeanul român N.C., acesta fiind condamnat la 4 ani închisoare pentru infracţiunea de trafic de stupefiante, prev.de art. 161 alin. (1) şi (2) C. pen. al Norvegiei.
La 25 mai 2011, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, a cerut recunoaşterea hotărârii, în sarcina condamnatului reţinându-se că la 26 august 2009 a fost depistat de autorităţile vamale norvegiene, la trecerea peste graniţă, având într-un rucsac, un pachet ce conţinea 980,8 gr heroină cu puritate medie 5%, el acceptând să o transporte din Suedia în Norvegia pentru a achita o datorie de 3.000 euro.
Faptele reţinute au corespondent în incriminarea prev.de art. 2 alin. (1) şi (2) şi de art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.
În Regatul Norvegiei, persoana condamnată s-a aflat în arest preventiv de la 26 august 2009 la 28 iulie 2010 şi în executarea pedepsei începând cu 29 iulie 2010, N.C. nu a fost de acord cu transferarea, dar în contra sa s-a dispus măsura expulzării.
În probaţiune, la dosar s-au depus, traduse în limba română, hotărârile judecătoreşti, corespondenţa dintre autorităţile judiciare române şi cele norvegiene, sentinţa penală a cărei recunoaştere s-a cerut, înscrisuri relevante.
Constatând că în cauză sunt întrunite disp. art. 143 din Legea nr. 302/2004 modificată, că există o sentinţă definitivă de condamnare, că pedeapsa a început să fie executată şi că s-a pronunţat şi o hotărâre administrativă de expulzare după terminarea executării pedepsei, aceasta, în baza condiţiilor art. 3 din Convenţia Europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg la 18 decembrie 1997, suplinind lipsa consimţământului la transferare, că în legislaţia penală română, infracţiunile pentru care cetăţeanul român a fost condamnat au corespondent, instanţa a dispus recunoaşterea sentinţei şi transferarea persoanei pentru continuarea executării pedepsei de 4 ani închisoare într-un penitenciar din România, cu deducerea, din aceasta, a perioadei deja executată.
Împotriva sentinţei, persoana transferabilă condamnată a declarat recurs, nemotivat în scris (dosar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală).
Recursul este fondat, examinarea lui făcându-se din oficiu, aşa cum prevede art. 3859 alin. (3) C. proc. pen..
Astfel, statul de condamnare, luând măsura administrativă a expulzării de pe teritoriul său, după executarea pedepsei de către persoana transferabilă (dosar parchet), chiar în condiţiile în care aceasta nu a consimţit la transferare, documentaţia cauzei incluzând şi menţiunea că la 25 aprilie 2012 va putea fi liberată condiţionat (dosar parchet), iar la momentul soluţionării recursului autoritatea judiciară a statului de condamnare a retras cererea de transfer, expulzarea în România fiind pusă în aplicare imediat după liberare (dosar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală), se constată că cererea de transfer pentru continuarea executării pedepsei într-un penitenciar din România, fiind retrasă, acest drept fiind la latitudinea statului de condamnare, recursul persoanei transferabile va fi admis şi se va proceda corespunzător dispozitivului prezentei.
Potrivit disp. art. 192 alin. (3) raportat la art. 189 alin. (1) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate în recurs, rămân în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de condamnatul persoana transferabilă N.C. împotriva sentinţei penale nr. 573 din 15 decembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Casează sentinţa penală sus-menţionată şi, rejudecând:
Constată rămasă fără obiect cererea de transfer în vederea continuării executării pedepsei.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul condamnat persoană transferabilă, în sumă de 320 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 24 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1277/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1290/2012. Penal → |
|---|
