ICCJ. Decizia nr. 13/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 13/2012
Dosar nr. 8625/1/2011
Şedinţa publică de la 30 ianuarie 2012
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1704 din 5 noiembrie 2010 a secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petenţii I.I. şi Cabinet Individual Avocat „I.I.A.” împotriva rezoluției nr. 175/P/2009 din 26 februarie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia urmărire penală şi criminalistică, şi s-a menţinut rezoluția atacată, cu obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin rezoluția nr. 175/P/2009 din 26 februarie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, s-a dispus în baza dispoziţiilor art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale faţă de magistraţii judecători M.C., C.R., P.M. și R.C., procurori P.M.A., C.D., M.I., grefieri H.M. și H.A., sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 246 din C. pen.
Împotriva acestei rezoluții, petenţii I.I. şi Cabinet Individual Avocat „I.I.A.” au formulat plângere la procurorul şef, al secţiei de urmărire penală şi criminalistică, din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, plângere care a fost respinsă prin rezoluţia nr. 3081/1485/II/2/2010 din 19 aprilie 2010.
Procurorii au stabilit că nu se poate reține că intimaţii nu și-ar fi îndeplinit atribuțiile de serviciu sau că le-ar fi îndeplinit în mod defectuos, provocând o vătămare intereselor legale ale petentului.
În temeiul art. 2781 alin. (1) din C. proc. pen., petenţii I.I. şi Cabinet Individual Avocat „I.I.A.” au formulat, în termen legal, plângere împotriva rezoluției nr. 175/P/2009 din 26 februarie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, plângere care a fost respinsă, ca nefondată, prin sentinţa nr. 1704 din 5 noiembrie 2010, a secţiei penale, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu motivarea că din lucrările dosarului rezultă că intimaţii și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu în deplină concordanță cu legea și nu au comis fapte care să atragă răspunderea lor penală.
Împotriva sentinţei de respingere a plângerii împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr. 175/P/2009 din 26 februarie 2009, petenții au declarat recurs.
Examinând hotărârea atacată, potrivit art. 3856 alin. (3) din C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursurile declarate de petenți nu sunt fondate.
Din analiza actelor premergătoare efectuate nu a rezultat că magistraţii judecători M.C., C.R., P.M. și R.C., procurori P.M.A., C.D., M.I., grefieri H.M. și H.A., ar fi săvârşit acte cărora să le fie conferită semnificaţia juridică a infracţiunii prevăzută de art. 246 din C. pen.
Potrivit dispoziţiilor art. 63 alin. (3) din C. proc. pen., soluţia pronunţată de magistrat, pe baza probelor administrate, reflectă modul în care acesta le-a apreciat în urma examinării lor şi nu trebuie să conducă obligatoriu la concluzia săvârşirii vreunei fapte prevăzute de legea penală.
În speţă, intimaţii magistraţi judecători au pronunţat o hotărâre, în concordanţă cu probatoriile administrate, cu respectarea dispoziţiilor legale.
Simpla împrejurare că petenții sunt nemulţumiți de soluţia adoptată într-o cauză nu constituie motiv pentru antrenarea răspunderii penale a magistraţilor care au emis-o, atâta timp cât, din actele premergătoare urmării penale nu a rezultat că aceştia ar fi săvârşit o infracţiune în legătură cu îndeplinirea activităţii de jurisdicţie sau că şi-ar fi îndeplinit, în mod defectuos atribuţiile de serviciu, soluţiile pronunţate de magistraţii judecători putând fi supuse controlului prin intermediul căilor de atac.
După epuizarea căilor de atac nici un alt organ nu poate pune în discuţie autoritatea acestor decizii ale magistraţilor, o eventuală punere în discuţie ar însemna reluarea unor chestiuni asupra cărora există autoritate de lucru judecat.
Mai mult decât atât, instanţa penală sesizată în condiţiile art. 2781 din C. proc. pen., nu se poate substitui instanţelor de control judiciar şi în consecinţă nu se poate pronunţa asupra temeiniciei şi legalităţii hotărârii pronunţate de o altă instanţă.
În cauza de faţă, magistrații intimați procurori şi-au exercitat atribuţiile cu care au fost investiți, analizând plângerile formulate şi probele administrate în scopul aflării adevărului şi dispunând soluţii, conform convingerilor lor obiective şi nepărtinitoare, astfel încât Înalta Curte apreciază că învinuirile aduse acestora nu sunt întemeiate, simplele afirmaţii şi aprecieri subiective ale petenților, nesusţinute de probe, neafectând temeinicia soluţiilor pronunţate.
În speţă, magistrații intimați procurori au emis rezoluții în concordanţă cu probatoriile administrate, cu respectarea dispoziţiilor legale referitoare la termenul de soluţionare şi temeiul juridic privind plângerile contra soluţiei, iar emiterea de soluţii nefavorabile petenților, nu conferă automat date sau indicii cu privire la săvârşirea unor fapte penale, având în vedere faptul că acesta avea posibilitatea exercitării căilor de control judecătoresc.
Deoarece din actele premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat că intimaţii magistraţi, în exercitarea atribuţiilor de serviciu ar fi cauzat vreo vătămare a intereselor legale ale unei persoane, în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de aceştia.
În consecinţă, soluţia primei instanţe de respingere a plângerii petenților împotriva rezoluţiei nr. 175/P/2009 din 26 februarie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, este legală şi temeinică.
Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., urmează a respinge, ca nefondate, recursurile declarate de petenţii I.I. şi Cabinet Individual Avocat „I.I.A.” împotriva sentinţei primei instanţe.
În baza art. 192 alin. (2) din C. proc. pen., recurenții petenți vor fi obligați la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de petenţii I.I. şi Cabinet Individual Avocat „I.I.A.” împotriva sentinţei nr. 1704 din 5 noiembrie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul nr. 4541/1/2010.
Obligă recurenţii petenţi la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 30 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 12/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 14/2012. Penal → |
|---|
