ICCJ. Decizia nr. 15/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 15/2012
Dosar nr. 8630/1/2011
Şedinţa publică de la 30 ianuarie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1651 din 2 noiembrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost respinsă, ca tardivă, plângerea formulată de petentul T.I. împotriva rezoluţiei nr. 499/P/2010 din 20 mai 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia urmărire penală şi criminalistică, cu obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin rezoluţia nr. 499/P/2010 din 20 mai 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, s-a dispus, în baza dispoziţiilor art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de magistrații procurori B.C.A., P.C. și T.S., sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 246 din C. pen.
Împotriva acestei rezoluţii, petentul a formulat plângere la procurorul şef, al secţiei de urmărire penală şi criminalistică, din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, plângere care a fost respinsă ca neîntemeiată, prin rezoluţia nr. 5879/2725/II-2/2010 din 13 iulie 2010.
În temeiul art. 2781 alin. (1) din C. proc. pen., petentul a formulat plângere împotriva rezoluţiei nr. 499/P/2010 din 20 mai 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, plângere care a fost respinsă ca tardivă prin sentinţa nr. 1651 din 2 noiembrie 2010, a secţiei penale, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu motivarea că rezoluţia din 13 iulie 2010, i-a fost comunicată petentului la data de 26 iulie 2010, iar plângerea acesteia la instanţa competentă a fost făcută la 12 august 2010, ultima zi în care putea fi formulată fiind 13 iulie 2010.
Împotriva sentinţei de respingere a plângerii împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, petentul T.I. a declarat recurs.
Examinând hotărârea atacată, potrivit art. 3856 alin. (3) din C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de petent este fondat.
Astfel, prima instanţă a reţinut, în mod greşit, că plângerea formulată de petentul T.I. este tardivă.
Potrivit art. 2781 din C. proc. pen., după respingerea plângerii făcute conform art. 275-art. 278 din C. proc. pen. împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmării penale sau a ordonanţei, ori după caz a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum şi orice persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 şi art. 278 din C. proc. pen., la judecătorul de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte reţine că rezoluţia nr. 499/P/2010 din 20 mai 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secţia de urmărire penală şi criminalistică a fost comunicată petentului la data de 2 iunie 2010.
Petentul a formulat plângere împotriva rezoluţiei sus menţionate, plângere care a fost depusă prin poştă la data de 18 iunie 2010 şi a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 24 iunie 2010.
Înalta Curte mai constată că procurorul șef, al secției de urmărire penală și criminalistică, a respins ca neîntemeiată plângerea petentului prin rezoluția nr. 5879/2775/II-2/2010 din 13 iulie 2010, comunicarea modului de rezolvare a plângerii s-a făcut la data de 21 iulie 2010, iar petentul a primit-o la data de 26 iulie 2010.
Procurorul şef, al secţiei de urmărire penală şi criminalistică a soluţionat plângerea în termenul legal de 20 de zile prevăzut de dispoziţiile art. 277 din C. proc. pen., potrivit căruia „procurorul este obligat să rezolve plângerea în termen de cel mult 20 de zile de la primire …”.
Aşa fiind, termenul de formulare a plângerii la instanţa de judecată curge pentru acesta de la comunicarea rezoluţiei procurorului şef. Aceasta înseamnă că petentul putea formula plângerea în 20 de zile de la comunicarea rezoluţiei, conform dispoziţiilor art. 2781 din C. proc. pen., respectiv până la data de 16 august 2010.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că plângerea petentului adresată instanţei de judecată a fost depusă la data de 12 august 2010.
În consecinţă, plângerea petentului împotriva rezoluţiei nr. 499/P/2010 din 20 mai 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, a fost făcută în termenul legal de 20 de zile prevăzut de dispoziţiile art. 2781 din C. proc. pen., astfel încât, în mod greşit, prima instanţă a reţinut că plângerea petentului este tardivă.
Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 2 lit. c) din C. proc. pen., va admite recursul declarat de petentul T.I., va casa hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Se vor menţine actele procedurale îndeplinite până la data de 2 noiembrie 2010.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de petentul T.I. împotriva sentinței nr. 1651 din 2 noiembrie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 6815/1/2010.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare Secţiei Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Menţine actele procedurale îndeplinite până la data de 2 noiembrie 2010.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 30 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 14/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 16/2012. Penal → |
|---|
