ICCJ. Decizia nr. 12/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 12/2012
Dosar nr. 9449/1/2011
Şedinţa publică de la 30 ianuarie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1393 din 10 septembrie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 3409/1/2010, s-a trimis plângerea formulată de petenta L.V. împotriva rezoluției nr. 171/II/2/2010 din 17 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, spre competentă soluţionare la Curtea de Apel Oradea.
Pentru a se pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că prin plângerea întemeiată pe dispoziţiile art. 2781 din C. proc. pen. adresată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, petenta L.V. a solicitat desființarea rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr. 171/II/2/2010 din 17 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.
Prima instanță a constatat că, potrivit art. 2781 alin. (1) din C. proc. pen., plângerea împotriva soluțiilor procurorului de netrimitere în judecată se soluționează de instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în prima instanță, iar competența de judecată în primă instanță a Înaltei Curți de Casație și Justiție este prevăzută expres în art. 29 pct. 1 din C. proc. pen., or, în speță, magistratul împotriva căruia a formulat plângere penală petenta este M.V., procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, calitate care nu se enumeră printre cele care ar atrage competența Înaltei Curți de Casație și Justiție de a judeca, potrivit legii, cauza în primă instanță, astfel încât judecarea cauzei ar reveni, potrivit art. 281 pct. 1 lit. b)2 din C. proc. pen., Curții de Apel Oradea. Împotriva acestei sentinţe, petenta L.V. a declarat recurs.
La termenul de azi, 30 ianuarie 2012, Înalta Curte, în baza art. 302 alin. (1) raportat la art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a combinat cu art. 42 alin. (4) din C. proc. pen., a pus în discuţia părţilor admisibilitatea recursului declarat de petenta L.V.
Examinând recursul declarat de petent, în conformitate cu dispoziţiile art. 3856 alin. (3) din C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului se constată că în cauză a fost pronunţată o hotărâre penală definitivă, respectiv o hotărâre de declinare a competenţei în favoarea altei instanţe.
Or, potrivit reglementării date prin C. proc. pen., în materie de control judiciar, căile de atac nu pot fi exercitate nelimitat, atâta timp, cât părţile ar fi nemulţumite de soluţia definitivă dată cauzei penale.
Astfel, potrivit art. 3851 din C. proc. pen., sunt susceptibile de reformare, pe calea recursului, exclusiv hotărârile judecătoreşti nedefinitive, determinate de lege.
Aşadar, s-a limitat calea de atac menţionată, exclusiv la hotărârile nedefinitive determinate de lege.
Mai mult decât atât, potrivit art. 42 alin. (4) din C. proc. pen., hotărârea de declinare a competenţei nu este supusă nici apelului şi nici recursului.
Petenta L.V., exercitându-şi dreptul la recurs, recurs declarat împotriva unei hotărâri definitive, cu care Completul de 9 judecători a fost sesizat, nu întruneşte cerinţele textelor menţionate şi, ca atare, nu este admisibil potrivit dreptului comun.
Or, recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesuală penală, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Aşa fiind, excepţia inadmisibilităţii recursului pusă în discuţia părţilor din oficiu de către instanţă, este întemeiată.
În consecinţă, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a) teza a II-a din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petenta L.V.
Conform art. 192 alin. (2) din C. proc. pen., recurenta petentă va fi obligată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petenta L.V. împotriva sentinţei nr. 1393 din 10 septembrie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 3409/1/2010.
Obligă recurenta petentă la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 30 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 11/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 13/2012. Penal → |
|---|
