ICCJ. Decizia nr. 14/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL DE 9 JUDECĂTORI
Decizia nr. 14/2012
Dosar nr. 8628/1/2011
Şedinţa publică de la 30 ianuarie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1684 din 4 noiembrie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 4704/1/2010 a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul B.E. împotriva ordonanței nr. 1418/P/2009 din 3 mai 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, cu obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin ordonanța nr. 1418/P/2009 din 3 mai 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, s-a dispus în baza dispoziţiilor art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale faţă de procurorii S.V., P.M., S.G., P.C.I., P.C., C.R.R., T.F., C.S., faţă de judecătorii C.P., B.G., C.A., C.M.D., B.C.M., B.M., M.M., faţă de grefierii B.D.N., I.O., H.G.L. şi faţă de ofiţerii de poliţie M.E.L. şi N.V. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 246, art. 248, art. 2481, art. 242, art. 323, art. 288, art. 289, art. 291, art. 260, art. 290, art. 259, art. 268, art. 264, art. 266 și art. 2611 C. pen.
Împotriva acestei ordonanţe, petentul a formulat plângere la procurorul şef, al secţiei de urmărire penală şi criminalistică, din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, plângere care a fost respinsă prin rezoluţia nr. 4937/2393/II/2/2010 din 4 iunie 2010.
Procurorii au stabilit că nu se poate reține că magistrații intimați nu și-ar fi îndeplinit atribuțiile de serviciu sau că le-ar fi îndeplinit în mod defectuos, provocând o vătămare intereselor legale ale petentului .
În temeiul art. 2781 alin. (1) din C. proc. pen., petentul a formulat, în termen legal, plângere împotriva ordonanţei nr. 1418/P/2009 din 3 mai 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, plângere care a fost respinsă ca nefondată prin sentinţa nr. 1684 din 4 noiembrie 2010, a secţiei penale, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu motivarea că din lucrările dosarului rezultă că intimaţii și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu în deplină concordanță cu legea și nu au comis fapte care să atragă răspunderea lor penală.
Împotriva sentinţei de respingere a plângerii împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, petentul B.E. a declarat recurs.
Examinând hotărârea atacată, potrivit art. 3856 alin. (3) din C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de petent nu este fondat.
Din analiza actelor premergătoare efectuate nu a rezultat că intimaţii magistraţi procurori S.V., P.M., S.G., P.C.I., P.C., C.R.R., T.F., C.S., judecători C.P., B.G., C.A., C.M.D., B.C.M., B.M., M.M., grefieri B.D.N., I.O., H.G.L. şi ofiţeri de poliţie M.E.L. şi N.V. ar fi săvârşit acte cărora să le fie conferită semnificaţia juridică a infracţiunilor prevăzute de art. 246, art. 248, art. 2481, art. 242, art. 323, art. 288, art. 289, art. 291, art. 260, art. 290, art. 259, art. 268, art. 264, art. 266 și art. 2611 din C. pen.
Potrivit dispoziţiilor art. 63 alin. (3) din C. proc. pen., soluţia pronunţată de magistraţi, pe baza probelor administrate, reflectă modul în care aceştia le-au apreciat în urma examinării lor şi nu trebuie să conducă obligatoriu la concluzia săvârşirii vreunei fapte prevăzute de legea penală.
În speţă, intimaţii magistraţi judecători au pronunţat o hotărâre, în concordanţă cu probatoriile administrate, cu respectarea dispoziţiilor legale.
Simpla împrejurare că petentul este nemulţumit de soluţia adoptată într-o cauză nu constituie motiv pentru antrenarea răspunderii penale a magistraţilor care au emis-o, atâta timp cât, din actele premergătoare urmării penale nu a rezultat că aceştia ar fi săvârşit o infracţiune în legătură cu îndeplinirea activităţii de jurisdicţie sau că şi-ar fi îndeplinit, în mod defectuos atribuţiile de serviciu, soluţiile pronunţate de magistraţii judecători putând fi supuse controlului prin intermediul căilor de atac.
După epuizarea căilor de atac nici un alt organ nu poate pune în discuţie autoritatea acestor decizii ale magistraţilor, o eventuală punere în discuţie ar însemna reluarea unor chestiuni asupra cărora există autoritate de lucru judecat.
Mai mult decât atât, instanţa penală sesizată în condiţiile art. 2781 din C. proc. pen., nu se poate substitui instanţelor de control judiciar, şi în consecinţă, nu se poate pronunţa asupra temeiniciei şi legalităţii hotărârilor pronunţate de o altă instanţă.
Deoarece din actele premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat că intimaţii, ar fi săvârşit acte cărora să le fie conferită semnificaţia juridică a infracţiunilor prevăzute de art. 246, art. 248, art. 2481, art. 242, art. 323, art. 288, art. 289, art. 291, art. 260, art. 290, art. 259, art. 268, art. 264, art. 266 și art. 2611 din C. pen., în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de aceştia.
Criticile recurentului petent reiau în esenţă aspectele invocate în plângerea penală adresată primei instanţe şi au făcut obiectul analizei acesteia, după cum s-a şi demonstrat mai sus, iar în această etapă procesuală a recursului nu s-au dovedit aspecte noi de natură a fundamenta o concluzie diferită de cea a primei instanţe.
În consecinţă, soluţia primei instanţe de respingere a plângerii petentului împotriva ordonanţei nr. 1418/P/2009 din 3 mai 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, este legală şi temeinică.
Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de petentul B.E. împotriva sentinţei primei instanţe.
În baza art. 192 alin. (2) din C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul B.E. împotriva sentinței nr. 1684 din 4 noiembrie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 4704/1/2010.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 30 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 13/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 15/2012. Penal → |
|---|
