ICCJ. Decizia nr. 1337/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1337/2012
Dosar nr. 608/62/2012
Şedinţa publică din 26 aprilie 2012
Asupra recursului de faţă
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 17 aprilie 2012, Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori, investită cu soluţionarea apelului declarat de inculpatul F.M.
Împotriva sentinţei penale nr. 51/S din 1 martie 2012 pronunţată de Tribunalul Braşov, a dispus, în baza art. 3002 C. proc. pen., raportat la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., menţinerea arestării preventive a inculpatului.
Verificând legalitatea şi temeinicia arestării preventive a inculpatului F.M., examinată din perspectiva dispoziţiilor art. 3002 C. proc. pen. raportat la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen. şi a probelor administrate până în prezent, s-au reţinut următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 51/S din data de 1 martie 2012, Tribunalul Braşov a dispus condamnarea inculpatului F.M. la pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), teza a ll-a, b) C. pen., pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat şi a infracţiunii de port fără drept în public a unei arme albe.
Ca stare de fapt, s-a reţinut că în data de 29 decembrie 2011 inculpatul a luat un cuţit de la domiciliu, pe care l-a purtat în locuri publice, iar în jurul orelor 04.00, fără a fi provocat, pe fondul consumului de alcool, l-a lovit cu cuţitul în zona abdominală, pe numitul C.l.A., cauzându-i o plagă penetrantă înjunghiată transfixiantă gastrică, producându-i leziuni care au necesitat 25-30 zile îngrijiri medicale şi care i-au pus viaţa în primejdie.
La data de 29 decembrie 2011 inculpatul a fost reţinut pentru o perioadă de 24 de ore, iar prin încheierea de şedinţă nr. 40 din data de 30 decembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Braşov în Dosarul penal nr. 15616/62/2011 s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 29 de zile, cu începere de la data de 30 decembrie 2011 şi până la data de 27 ianuarie 2012 inclusiv.
Temeiul care a stat la baza privării efective de libertate a fost cel prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., astfel s-a apreciat în ceea ce priveşte criteriul obiectiv că pedeapsa pentru infracţiunea de tentativă de omor calificat este cuprinsă între 7 ani şi 6 luni şi 12 ani şi 6 luni, iar în ceea ce priveşte criteriul non-obiectiv s-a apreciat că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică deoarece inculpatul s-a dovedit a fi extrem de violent pe fondul unui consum exagerat de alcool, a purtat asupra sa într-un loc public un obiect tăietor înţepător (un cuţit de bucătărie cu lama de 11 cm) pe care l-a folosit într-o altercaţie pe care a provocat-o el însuşi. A lovit partea vătămată cu cuţitul într-o zonă a corpului care este vitală putând să provoace un rezultat fatal pentru partea vătămată. S-a mai reţinut pentru aprecierea acestui criteriu şi faptul că inculpatul nu a renunţat la ideea folosirii cuţitului după prima lovitură ci a încercat să aplice şi pe cea de a doua însă a greşit ţinta.
Măsura arestării preventive a fost verificată conform dispoziţiilor art. 3001 C. proc. pen. de către Tribunalul Braşov prin încheierea de şedinţă din data de 20 ianuarie 2012 în Dosarul penal nr. 608/62/2012 şi menţinută până la această dată în baza mandatului de arestare preventivă nr. 47 din 30 decembrie 2011 emis de Tribunalul Braşov.
Instanţa a reţinut că la acest moment al procesului penal, este incident în continuare cazul reglementat de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., având în vedere că pedeapsa prevăzută de lege în cazul infracţiunii imputate inculpatului este mai mare de 4 ani, iar prin lăsarea în libertate a unei asemenea persoane opinia publica putând avea un sentiment de insecuritate. Acest sentiment de insecuritate s-ar grefa atât cu privire la fapta comisă, amploarea fenomenului infracţional în societate, cât şi cu privire la lipsa de reacţie a organelor judiciare faţă de cercetarea în stare de libertate a unor asemenea persoane faţă de care planează acuzaţii.
Având în vedere stadiul procesului penal (cauza se află în apel), lămurirea cauzei sub toate aspectele, instanţa a apreciat că durata arestului preventiv nu a depăşit termenul rezonabil prevăzut de art. 5 parag. 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, cu atât mai mult cu cât împotriva inculpatului s-a pronunţat o hotărâre de condamnare, chiar nedefinitivă, situaţie în raport cu care a dispus menţinerea stării de arest preventiv a inculpatului F.M. conform dispoziţiilor art. 300 C. proc. pen. raportat la art. 160b alin. (1), (3) C. proc. pen.
Împotriva încheierii sus-menţionate, a declarat recurs inculpatul, pentru motivele expuse în partea introductivă a hotărârii.
Examinând actele dosarului, in raport de motivele de recurs invocate, se constată că recursul inculpatului este inadmisibil.
Din examinarea lucrărilor şi actelor dosarului, se constată că instanţa de apel a verificat în mod corespunzător legalitatea şi temeinicia arestării preventive a inculpatului, prin raportare la temeiurile care au impus luarea măsurii arestării preventive, ajungând în mod întemeiat la concluzia că acestea subzistă şi că lăsarea acestuia în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.
Analizând probele administrate în cauză şi cercetând temeiul pentru care a fost luată măsura arestării preventive, Înalta Curte constată că se menţin temeiurile ce au determinat arestarea preventivă şi acestea impun în continuare privarea de libertate.
Pentru luarea măsurii arestării preventive este necesar să se constate că sunt probe sau indicii temeinice că învinuitul sau inculpatul a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală, condiţie prevăzută de art. 143 C. proc. pen., precum şi incidenţa unuia din cazurile prevăzute de art. 148 C. proc. pen.
În cauză, se constată că sunt incidente temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv sunt îndeplinite, cumulativ, condiţiile prevăzute de textul de lege: inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Referitor la acest temei, în practică s-a stabilit că detenţia este justificată atunci când se face dovada că asupra procesului penal planează cel puţin unul dintre următoarele pericole care trebuie apreciate in concreta pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârşire a unei noi infracţiuni, pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de dispariţie a inculpatului sau pericolul de a fi tulburată ordinea publică.
Din examinarea lucrărilor şi actelor dosarului, rezultă că, în raport de natura şi gradul deosebit de ridicat de pericol social al tentativei de omor calificat, pentru care s-a dispus trimiterea inculpatului în judecată şi condamnarea în primă instanţă, lăsarea acestuia în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Aşa cum în mod corect a reţinut instanţa, pericolul concret pentru ordinea publică rezultă atât din natura şi modalitatea de comitere a faptei săvârşite, care a lezat mai multe valori sociale, cât şi din urmările produse de astfel de fapte.
Totodată, condamnarea inculpatului în primă instanţă, la pedeapsa de 5 ani închisoare, chiar dacă nu înlătură prezumţia de nevinovăţie, care subzistă în favoarea acestuia, oferă indicii cu privire la vinovăţia inculpatului şi constituie un temei care justifică în continuare privarea de libertate.
Drept urmare, se constată că măsura arestării preventive este legală şi temeinică, aceasta impunându-se pentru buna desfăşurare a procesului penal, în vederea aflării adevărului.
Pentru aceste motive, urmează ca recursul declarat de recurentul inculpat F.M. împotriva încheierii din 17 aprilie 2012 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori, să fie respins, ca nefondat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat F.M. împotriva încheierii din 17 aprilie 2012 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 608/62/2012.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1336/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1389/2012. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
