ICCJ. Sentința nr. 1333/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Sentinţa nr. 1333/2012

Dosar nr. 4458/1/2012

Şedinţa publică din 4 octombrie 2012

Asupra cauzei penale de faţă;

Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

La data de 28 noiembrie 2011, la Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei, a fost înregistrată plângerea formulată de numiţii N.M. şi N.C. împotriva magistratului P.I.L., judecător în cadrul Tribunalului Comercial Argeş, a grefierului L.R. din cadrul aceleiaşi instanţe şi a avocaţilor S.R. şi I.C., ambii din cadrul Baroului Argeş, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 257, art. 246, art. 248, art. 290 şi art. 291 C. pen.

S-a arătat, în fapt, că N.M. a dorit să cesioneze părţile sociale pe care le deţinea la SC M.M.B. SRL, ocazie cu care s-a încheiat Contractul de cesiune din 7 mai 2009, având ca obiect cesiunea părţilor sociale către B.M.D., cedentul primind în schimb un imobil, casă şi teren, situată în comuna Nucşoara, jud. Argeş. Acest imobil fusese achiziţionat pe societate, în rate prin B.T., cedentul N.M. angajându-se să restituie împrumutul conform celor două contracte încheiate la BNP C.I., în aceeaşi zi cu contractul de vânzare-cumpărare, ocazie cu care a achitat suma de 42.500 euro.

Ulterior, constatând că a fost înşelat întrucât i-a fost vândut doar terenul, nu şi construcţia edificată pe acesta, petiţionarul N.M. a solicitat în instanţă anularea tuturor contractelor menţionate, formându-se astfel Dosarul nr. 1514/1259/2009 al Tribunalului Comercial Argeş, repartizat pentru soluţionare fiind magistratul judecător P.I.L.

Petiţionarii şi-au exprimat nemulţumirea faţă de modul în care magistratul a judecat respectiva cauză, precum şi faţă de modul în care grefierul a consemnat cele discutate în sala de şedinţă.

Principala critică adusă magistratului, vizează termenul de judecată din 12 septembrie 2011, context în care a hotărât disjungerea din Dosarul nr. 1514/1259/2009 a capătului de cerere privind anularea contractului de cesiune, formarea unui nou dosar cu nr. 1515/1259/2011, dosar în care a stabilit termen la data de 19 octombrie 2011 cu încălcarea dispoziţiilor art. 95 din Hotărârea CSM nr. 387/2005 privind repartizarea aleatorie a dosarelor.

Au mai arătat că nici caietul grefierului de şedinţă nu conţine discuţiile purtate în sala de judecată, situaţie care contravine dispoziţiilor art. 104 din Hotărârea CSM nr. 387/2005.

Petiţionarii au arătat că scopul acestui demers a fost acela de a da posibilitatea avocaţilor părţii adverse să invoce excepţia lipsei calităţii pasive a SC M.M.B. SRL cu ocazia primului termen acordat în Dosarul nr. 1515/1259/2011.

Deşi petiţionarii au formulat cerere de recuzare a judecătorului, nici cu această ocazie, grefierul nu a consemnat integral motivele recuzării, iar judecătorul avea obligaţia să supraveghere acest lucru.

Petiţionarii au apreciat că această stare de lucruri este determinată de conivenţa existentă între magistrat, grefier şi avocaţii părţilor adverse din dosarele civile, scopul vizat fiind îngrădirea posibilităţii petiţionarilor de a-şi valorifica drepturile pe calea unui proces echitabil.

Prin Ordonanţa nr. 247/P/2011 din 9 mai 2012 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de P.I.L., judecător în cadrul Tribunalului Comercial Argeş sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă, prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000; neînceperea urmăririi penale faţă de S.R. şi I.C., ambii avocaţi în cadrul Baroului Argeş sub aspectul săvârşirii infracţiunii de cumpărare de influenţă, prev. de art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000; disjungerea şi declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti în vederea efectuării de cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 246, art. 248, art. 290 şi art. 291 C. pen. de către numitele P.I.L. şi L.R. şi complicitate la aceleaşi infracţiuni de către numiţii S.R. şi I.C.

În motivarea acestei soluţii s-a arătat că în cauză nu există nici un element de fapt care să contureze săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă de către vreuna din persoanele reclamate, situaţie ce ar fi fost de natură să atragă competenţa materială a Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

S-a arătat că traficul de influenţă are ca obiect juridic special relaţiile sociale referitoare la activitatea de serviciu, activitate care trebuie să se desfăşoare în afara oricărei suspiciuni că funcţionarii pot fi influenţaţi în exercitarea atribuţiilor lor, de persoane care au o influenţă reală sau presupusă asupra lor.

Împotriva acestei ordonanţe, în baza art. 278 C. proc. pen., petiţionarii au formulat plângere la procurorul ierarhic superior, criticând-o pentru aceleaşi motive de nelegalitate şi netemeinicie.

Au arătat că procurorul de caz nu şi-a exercitat rolul său activ, astfel că a dat o soluţie nelegală şi netemeinică, bazată doar pe declaraţiile petiţionarilor.

Prin Rezoluţia nr. 429/11-2/2012 din 5 iunie 2012 a procurorului şef al Secţiei de combatere a corupţiei din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie s-a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petiţionarii N.M. şi N.C. împotriva Ordonanţei din 9 mai 2012 de către procurorul de caz în Dosarul nr. 247/P/2011 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei.

În motivarea acestei soluţii s-a arătat că potrivit art. 222 alin. (2) C. proc. pen., denunţătorul este obligat să indice organului de urmărire penală, în mod corect, care sunt mijloacele de probă de natură să susţină acuzele formulate.

S-a arătat că probele administrate de procurorul de caz în faza investigativ preliminară, după evaluarea lor judiciară, nu au justificat emiterea unui act de acuzare în cauză. Nicio probă nu are valoare prestabilită, astfel că solicitarea unui listing de convorbiri telefonice nu reprezintă nici pe departe un indiciu serios al comiterii infracţiunii de trafic de influenţă.

S-a arătat că procurorul de caz, examinând actele premergătoare, a stabilit fără putinţă de tăgadă că nu sunt date sau indicii concrete ale săvârşirii de către magistratul P.I.L. a infracţiunii de trafic de influenţă.

Împotriva ordonanţei de netrimitere în judecată, în baza art. 2781 C. proc. pen., petiţionarii N.M. şi N.C. au formulat plângere la instanţă, aceasta fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 15 iunie 2012.

Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului rezultă că plângerea nu este de competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Potrivit art. 29 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă în primă instanţă:

a) infracţiunile săvârşite de senatori, deputaţi şi europarlamentari;

b) infracţiunile săvârşite de membrii Guvernului;

c) infracţiunile săvârşite de judecătorii Curţii Constituţionale;

d) infracţiunile săvârşite de membrii Consiliului Superior al Magistraturii;

e) infracţiunile săvârşite de judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;

f) infracţiunile săvârşite de mareşali, amirali şi chestori;

g) alte cauze date prin lege în competenţa sa.

Având în vedere calitatea intimatului-magistrat P.I.L., aceea de judecător în cadrul Tribunalului Comercial Argeş, competenţa de soluţionare a plângerii aparţine Curţii de Apel Bucureşti, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 281 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

Aşa fiind, în temeiul art. 2781 alin. (13) C. proc. pen., plângerea formulată de petiţionarii N.M. şi N.C. împotriva Ordonanţei nr. 247/P din 9 mai 2012 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei, se va trimite la Curtea de Apel Piteşti spre competentă soluţionare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E

Trimite plângerea formulată de petiţionarii N.M. şi N.C. împotriva Ordonanţei nr. 247/P din 9 mai 2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei, la Curtea de Apel Piteşti, spre competentă soluţionare.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 4 octombrie 2012.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Sentința nr. 1333/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond