ICCJ. Decizia nr. 1409/2012. Penal. Traficul de influenţă (art.257 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1409/2012
Dosar nr. 9327/63/2010
Şedinţa publică din 2 mai 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 68 din 8 februarie 2011, pronunţată Tribunalul Dolj, în baza art. 257 alin (1) rap. la art. 61 alin. (1) din legea nr. 78/2000 a fost condamnat inculpatul V.A.T., la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi a arestării preventive a inculpatului din 12 iulie 2010 - 16 iulie 2010, inclusiv.
În baza art. 71 alin. (2) C. pen. s-a dispus aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen mai puţin dreptul de a alege, pe durata executării pedepsei.
S-a constatat că suma de 1.200 lei ce a fost folosită la realizarea flagrantului a fost restituită.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut în fapt că în data de 08 iulie 2010 s-a sesizat de către denunţătorii G.I. şi T.M. faptul că inculpatul le-ar fi pretins în decursul anilor 2005-2009 mai multe sume de bani în scopul facilitării angajării acestora în cadrul structurilor Serviciului Româna de Informaţii şi Inspectoratul Situaţiilor de Urgenţă. G.I. a arătat că i-a predat inculpatului în această perioadă suma de 5.800 lei, în mai multe tranşe, iar T.M. i-a predat de asemenea în mai multe tranşe suma de 2000 lei.
Ulterior, întrucât inculpatul nu rezolvase nimic din ceea ce promisese celor doi denunţători, pretextând faptul că fusese minţit de funcţionarii care trebuiau să-i angajeze pe cei doi, acesta i-a promis denunţătorului G.I. că se va recompensa pentru banii primiţi. Astfel, acesta i-a promis că-i va facilita selecţionarea sa, după absolvirea cursurilor şcolii de agenţi de penitenciar, pentru urmarea unor cursuri în urma cărora va obţine gradul de ofiţer de penitenciar.
Fiind coleg şi prieten cu numitul T.M., G.I. I-a pus şi pe acesta în legătură cu inculpatul V. care s-a oferit iniţial să-l ajute pe acesta să se angajeze în cadrul IPJ Dolj, iar ulterior nereuşind acest lucru s-a oferit să-l ajute să se angajeze în cadrul ISU Dolj. T.M. i-a dat inculpatului în acest sens suma de 2.000 lei. Întrucât nu a reuşit angajarea sa, ulterior i-a promis că-l va angaja în cadrul ISU Dolj, cerându-i pentru aceasta suma de 1.000 euro pentru a-i da numitului C. de la IGSU Bucureşti.
Inculpatul i-a cerut denunţătorului să-i dea iniţial o primă tranşă din această sumă de 300 euro, fixând ca ultim termen de plată al acestei sume data de 12 iulie 2010.
În raport de această stare de fapt instanţa de fond a reţinut că fapta inculpatului V.A.T. de a pretinde şi primi de la cei doi denunţători T.M. şi G.I. o sumă de bani în vederea intervenţiei pe lângă funcţionari cu atribuţii în angajarea personalului bugetar, realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.
S-a apreciat că inculpatul a săvârşit fapta cu vinovăţia cerută de lege, respectiv cu intenţie directă, întrucât acesta şi-a dat seama şi a vrut să trafice presupusa sa influenţă asupra funcţionarilor care se ocupau de angajarea de personal în respectivele structuri.
La alegerea pedepsei, precum şi la individualizarea cuantumului, instanţa de fond, conform art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), a avut în vedere pericolul social concret al faptei săvârşite, determinat atât de modul în care aceasta a fost comisă, precum şi datele privind persoana inculpatului.
Faptul că inculpatul a recunoscut parţial săvârşirea faptelor în cursul urmăririi penale nu a fost reţinut de către instanţa de fond ca şi circumstanţă atenuantă, având în vedere că fiind prins în flagrant în momentul în care primea respectiva sumă de bani, era greu să nege săvârşirea faptei.
Având în vedere că inculpatul este la primul conflict cu legea penală, că aşa cum rezultă din caracterizarea făcută de martorul N.I. precum şi din cea depusă la fila 37, a rezultat că inculpatul este cunoscut ca o persoană cu un comportament decent, etic dar şi modul de comitere a faptei, inculpatul încercând să dea impresia celor doi că are o influenţă reală asupra respectivilor funcţionari, mergând cu aceştia la respectivele unităţi sub pretextul discutării cu cei care urmau să faciliteze angajările, faptul că activitatea acestuia s-a desfăşurat pe o perioadă destul de mare de timp, instanţa a considerat necesară aplicarea unei pedepse egală cu minimul special, respectiv o pedeapsă de 2 ani închisoare.
În ceea ce priveşte modalitatea de executare a acestei pedepse, instanţa a considerat necesar ca executarea prezentei pedepse să se facă în regim de detenţie, având în vedere pericolul social ridicat al faptelor acestuia, pedeapsa fiind atât un mijloc de reeducare a condamnatului dar şi un mijloc de prevenire a săvârşirii de noi infracţiuni.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul V.A.T. , criticând hotărârea primei instanţei pentru netemeinicie cu privire la modul de individualizare al pedepsei, respectiv nevalorificarea circumstanţelor personale şi totodată sub aspectul legalităţii, respectiv schimbarea încadrării juridice a faptei fără a fi făcută aplicarea dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen.
S-a procedat la audierea inculpatului, declaraţia acestuia fiind consemnată şi ataşată la fila 15 dosar.
La solicitarea inculpatului s-a încuviinţat proba cu înscrisuri fiind întocmit referatul de evaluare Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Dolj-filele 19-21 dosar.
Examinând apelul declarat prin prisma motivelor invocate cât şi a celor ce pot fi analizate din oficiu, Curtea de Apel a constatat că acesta este fondat urmând a fi admis pentru următoarele considerente de fapt şi de drept:
Prima instanţă, prin luarea in considerare si evaluarea întregului material probator, a reţinut în mod corect în fapt că în perioada 2005-2009 inculpatul a primit de la denunţătorii T.M. şi G.I. o sumă de bani în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă funcţionari cu atribuţii în angajarea personalului bugetar, prevalându-se de o presupusă influenţă pe care ar avea-o faţă de aceştia.
Pentru a reţine această situaţie de fapt au fost coroborate declaraţiile denunţătorilor cu datele rezultând din transcrierea convorbirilor purtate de aceştia cu inculpatul, şi parţial cu declaraţiile sale de recunoaştere date în cursul urmăririi penale, înlăturându-se motivat apărarea inculpatului în sensul că nu s-a prevalat de faptul că ar putea influenţa deciziile funcţionarilor publici ci doar a încercat să îi ajute pe cei doi denunţători, acţionând în cadrul legal, strict pentru a obţine date cu privire la datele la cere se organizau concursuri şi formalităţi necesare înscrierii la acestea.
De altfel, conţinutul discuţiilor dintre inculpat şi denunţători sunt mai mult decât relevante, făcându-se trimitere în mod expres la sumele de bani pretinse, destinaţia pe care se afirma că o va da acestora, persoanele care urmau să primească sume de bani şi influenţa pe care o aveau în angajarea denunţătorilor. Inculpatul chiar dacă nu avea influenţă reală pe lângă funcţionarii indicaţi, prin datele pe care le dădea despre funcţia sau viaţa personală a acestora, precum şi prin redarea unor presupuse discuţii pe care le-ar fi avut cu ei referitoare le modul de desfăşurare al examenelor şi probele pe care denunţătorii ar fi trebuit să le susţină a creat acestora din urmă convingerea fermă că a intervenit pe lângă persoanele în cauză, acesta fiind şi motivul determinant pentru care au acceptat să remită sume de bani.
Atitudinea subiectivă a inculpatului faţă de fapta comisă, respectiv înţelegerea caracterului infracţional al acesteia şi totodată urmărirea rezultatelor interzise de legea penală rezultă cu certitudine din procesul verbal de la fila 40 dosar urmărire penală, în care se menţionează că în cadrul întâlnirii din 12 iulie 2010 dintre inculpat şi G.I. primul era îngrijorat de posibilitatea ca sumele de bani primite să fi fost tratate cu substanţe fluorescente de către organele de urmărire penală.
De altfel, cu ocazia audierii în faţa instanţei de apel inculpatul a arătat că recunoaşte comiterea faptelor şi, că prin promovarea căii de atac nu critică situaţia de fapt ci doar modul de executare al pedepsei (motive scrise şi concluzii din dezbateri).
În raport de aceasta situaţie de fapt, de altfel necontestata, s-a apreciat in mod legal ca faptele săvârşite întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, trimiterea primei instanţe la dispoziţiile art. 61 din Legea nr. 78/2000 fiind în mod evident o simplă eroare materială, susceptibilă de a fi îndreptată prin soluţionarea prezentului apel, nefiind incidente dispoziţiile art. 344 C. proc. pen.
De asemenea Curtea de Apel a reţinut că prima instanţa a făcut o justă apreciere asupra individualizării pedepsei care a fost aplicată apelantului-inculpat, raportându-se şi dând eficienţă tuturor criteriile instituite de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), însă numai sub aspectul cuantumului.
Sub aspectul modalităţii de executare s-a apreciat că scopul preventiv şi educativ al pedepsei poate fi atins şi fără privare de libertate, prin aplicarea art. 861 şi următoarele C. proc. pen., având în vedere datele ce circumstanţiază persoana inculpatului.
În consecinţă, prin decizia penală nr. 196 din 6 octombrie 2011 a Curţii de Apel Craiova - Secţia Penală şi pentru Cauze cu Minori s-a admis apelul declarat de inculpatul V.A.T., împotriva sentinţei penale nr. 68 din 8 februarie 2011, pronunţată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. 9327/63/2010, s-a desfiinţat în parte sentinţa penală nr. 68 din 08 februarie 2011 a Tribunalului Dolj în ceea ce priveşte latura penală şi în consecinţă.
În baza art. 257 alin. (1) rap. la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 a condamnat pe inculpatul V.A.T., la pedeapsa de 2 ani închisoare.
S-a constatat că apelantul inculpat a fost reţinut şi arestat preventiv de la 12 iulie 2010 la 16 iulie 2010, inclusiv.
În baza art. 861 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supravegherea executării pedepsei aplicate inculpatului, pe durata unui termen de încercare de 5 ani stabilit in condiţiile art. 862 C. pen.
Pe durata termenului de încercare condamnatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere ce vor fi aduse la îndeplinire de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Dolj:
- să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Dolj;
- să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţa sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea;
- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă ;
- să comunice informaţii de natura a putea fi controlate mijloacele lui de existenţa.
În baza art. 71 alin. (2) C. pen. s-a dispus aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. mai puţin dreptul de a alege şi în baza art. 71 alin. (5) C. pen. suspendă executarea acestei pedepse accesorii.
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 846 C. pen.
S-au menţinut restul dispoziţiilor din sentinţa apelată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul V.A.T. solicitând, în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., schimbarea modalităţii de executare a pedepsei prin aplicarea art. 81 C. pen.
Recursul este nefondat.
Înalta Curte, analizând soluţia pronunţată în cauză în raport de cazul de casare invocat, prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., dar şi în conformitate cu art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., apreciază ca neîntemeiată critica greşitei individualizări a pedepsei.
La stabilirea şi individualizarea judiciară a pedepsei instanţa de apel a făcut o justă interpretare şi aplicare a criteriilor prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), ţinând seama de pericolul social pe care îl prezintă fapta comisă de inculpat, modul şi condiţiile concrete în care a fost săvârşită, precum şi elementele ce caracterizează persoana făptuitorului.
În condiţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la individualizarea pedepsei instanţa trebuie să ţină seama de dispoziţiile părţii generale ale codului penal de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei, persoana infractorului şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Pedeapsa aplicată pentru fapta concretă dedusă judecăţii trebuie să fie rezultatul unui proces de analiză cumulativă a tuturor circumstanţelor privitoare la faptă şi făptuitor, neputând să depindă exclusiv de un singur criteriu dintre cele enumerate de lege. în acest context, critica inculpatului din apel privind faptul că nu s-au reţinut circumstanţe atenuante a fost corect apreciată ca nefondată, datele despre persoana sa respectiv lipsa antecedentelor penale, neputând prevala faţă de celelalte împrejurări sau circumstanţe care permit aprecierea pericolului concret al infracţiunii.
Instanţa reţine că fapta comisă afectează valori sociale fundamentale pentru societatea românească, respectiv încrederea în integritatea funcţionarilor publici şi în obiectivitatea cu care aceştia îşi îndeplinesc atribuţiile de serviciu, faptele de corupţie prezentând un grad ridicat de pericol social nu neapărat datorită sumelor de bani care se pretind ci datorită stării de neîncredere generalizată pe care o provoacă. De asemenea, se are în vedere că în cauză făptuitorul a acţionat în mod repetat pentru a forma convingerea denunţătorilor că remiterea sumelor de bani este necesară pentru a le facilita angajarea, că s-a prevalat de influenţă pe lângă funcţionari de rang înalt din cadrul S.R.I. şi I.S.U. şi că activitatea infracţională a fost întreruptă nu datorită voinţei sale ci datorită intervenţiei organelor de stat sesizate de cei doi denunţători.
În ceea ce priveşte modul de executare al pedepsei aplicate, instanţa de apel a manifestat deja suficientă clemenţă apreciind că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executare efectivă a acesteia în regim de detenţie, fiind suficientă luarea unor măsuri suplimentare de supraveghere a comportamentului viitor al inculpatului.
Conform dispoziţiilor art. 52 C. pen., pedeapsa are un rol complex, nu numai de sancţionare, de constrângere ci şi de reeducare a făptuitorului şi de prevenire a comiterii unor noi infracţiuni, atât de către acesta cât şi de către alte persoane (prevenţia generală şi specială).
În cazul de faţă, s-a reţinut că inculpatul are o vârstă înaintată (65 ani), este pensionar, şi că în raport de modul în care a acţionat, traficând o influenţă presupusă şi nu reală pe lângă funcţionari publici, mizând în mare parte şi pe naivitatea şi lipsa unor minime cunoştinţe de specialitate a denunţătorilor, dar şi în raport de atitudinea pe care a avut-o faţă de faptă în cursul judecăţii, recunoscând şi regretând comiterea acesteia, aplicarea pedepsei reprezintă un avertisment suficient pentru acesta, riscul reiterării unor comportamente similare în viitor fiind scăzut, mai ales în condiţiile în care situaţia sa financiară şi comportamentul în societate vor fi evaluate periodic de o instituţie specializată în supravegherea infractorilor.
Această concluzie este susţinută si de datele din raportul de evaluare a Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Dolj, astfel că solicitarea inculpatului, de aplicarea a art. 81 C. pen., ceea ce ar presupune absenţa oricăror mijloace de supraveghere a sa, nu poate fi primită.
Pentru aceste considerente, înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul avocatului din oficiu, pentru inculpat urmând a se avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.A.T. împotriva deciziei penale nr. 196 din 6 octombrie 2011 a Curţii de Apel Craiova - Secţia Penală şi pentru Cauze cu Minori.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4124/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1347/2012. Penal. Infracţiuni de corupţie... → |
|---|
