ICCJ. Decizia nr. 1537/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1537/2012
Dosar nr. 675/1/2012
Şedinţa publică din 11 mai 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Rezoluţia din 4 ianuarie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numitul M.M., avocat în cadrul Baroului Cluj, pentru săvârşirea infr. de înşelăciune prev. şi ped. de art. 215 alin. (1)- (3) C. pen. şi a infr. de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. şi ped. de art. 290 C. pen.
Pentru a pronunţa această rezoluţie, procurorul a reţinut că la data de 30 aprilie 2009, numitul C.V. din com. M.V., jud. Cluj, a depus o plângere la Judecătoria Turda prin care a solicitat tragerea la răspundere penală a numitului M.M., avocat în cadrul Baroului Cluj, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, constând în aceea că acesta din urmă ar fi încasat de la el cu titlu de onorariu suma de 500 RON, după care nu i-ar mai fi acordat asistenţa juridică promisă.
Plângerea a fost înaintată spre competentă soluţionare la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj pe baza Sentinţei pen. nr. 250 din 28 octombrie 2009 a Judecătoriei Turda.
În Declaraţia din data de 8 decembrie 2009, persoana vătămată a solicitat tragerea la răspundere penală a numitului M.M. şi pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, arătând că se cunoşteau de mai mult timp, persoana vătămată şi făptuitorul s-au întâlnit în sediul Judecătoriei Turda la data de 10 martie 2009 şi având în vedere că se cunoşteau de mai mult timp, persoana vătămată a solicitat avocatului M.M. să o asiste în Dosarul nr. 366/328/2009 al Judecătoriei Turda.
În aceeaşi dată numitul C.V. a plătit suma de 500 RON avocatului care i-a eliberat Chitanţa din 10 martie 2009, în care a specificat că suma reprezintă ";onorar";.
La termenul din data de 11 martie 2009, M.M. a cerut amânarea cauzei în vederea pregătirii apărării, instanţa fixând noul termen pentru data de 8 aprilie 2009.
Din declaraţiile avocatului M.M. rezultă că la data de 8 aprilie 2009 persoana vătămată l-a întâmpinat la intrarea în clădirea Judecătoriei Turda şi i-a comunicat că renunţă la serviciile sale.
Persoana vătămată a declarat că a primit de la avocat Contractul de asistenţă juridică din 10 noiembrie 2009 la data când a renunţat la serviciile acestuia, în timp ce avocatul arată că a predat acest contract în data de 10 martie 2009 persoanei vătămate.
Cu privire la data trecută în contract, avocatul M.M. a recunoscut că a scris în mod greşit în loc de luna martie luna noiembrie, motivând că în perioada respectivă încă mai era puternic marcat de un atac vascular cerebral suferit în urmă cu câteva luni. Pe de altă parte, M.M. a arătat că nu se consideră vinovat deoarece şi-a îndeplinit obligaţiile asumate prin contractul de asistenţă juridică până când numitul C.V. a renunţat la serviciile sale, respectiv a înregistrat în registrul de casă aferent lunii martie 2009 onorariul primit, fără a avea intenţia de a înregistra contractul pe care data apare greşită în luna noiembrie 2009.
S-a considerat de către procuror că în cauză nu se impune începerea urmăririi penale faţă de numitul M.M. pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C. pen. deoarece nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni, mai precis lipseşte latura subiectivă, şi anume intenţia acestuia de a obţine consecinţe juridice prin indicarea necorespunzătoare a datei contractului de asistenţă juridică.
Lipsa de intenţie rezultă fără echivoc din faptul că sus-numitul a emis chitanţa aferentă contractului cu data corectă de 10 martie 2009 şi a înregistrat onorariul de 500 RON în registrul de casă din luna martie 2009. De asemenea, s-a considerat că nu se impune începerea urmăririi penale faţă de numitul M.M. nici pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, în cauză fiind vorba despre nemulţumiri ale persoanei vătămate legate de modul de executare a contractului de asistenţă juridică, faptă ce nu este prevăzută de legea penală.
Prin Rezoluţia din 22 martie 2010 din Dos. 233/II/2/2010 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, plângerea petentului formulată împotriva rezoluţiei sus-menţionată introdusă la procurorul ierarhic superior a fost respinsă ca tardivă, arătându-se în conţinutul rezoluţiei că a fost introdusă după expirarea celor 20 de zile de la data comunicării rezoluţiei atacate.
Împotriva acestor rezoluţii a formulat plângere la Curtea de Apel Cluj în baza art. 2781 C. proc. pen. petentul C.V., solicitând desfiinţarea acestora şi trimiterea cauzei la procuror pentru începerea urmăririi penale împotriva intimatului.
Prin Sentinţa penală nr. 56 din 26 mai 2010 a Curţii de Apel Cluj, în baza art. 2781 C. proc. pen., a fost respinsă ca nefondată plângerea petentului, cu motivarea în esenţă că raportat la împrejurarea că Rezoluţia Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj nr. 233/II/2/2010 este legală şi temeinică, deoarece prin această rezoluţie s-a respins ca tardivă plângerea petentului formulată împotriva Rezoluţiei de neînceperea urmăririi penale din Dos. nr. 369/P/2010. S-a constatat că într-adevăr această rezoluţie i-a fost comunicată petentului la data de 7 ianuarie 2010 prin scrisoare recomandată,scrisoare ce a fost returnată la data de 13 ianuarie întrucât nu a fost ridicată de către destinatar.
Potrivit art. 278 alin. (3) C. proc. pen., în cazul rezoluţiei de neînceperea urmăririi penale, plângerea se face în termen de 20 de zile de la comunicarea copiei de pe respectiva rezoluţie. Ori petentul a formulat plângere împotriva acestei rezoluţii la data de 16 martie 2010, fiind deci evident că plângerea sa este tardivă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs petentul, solicitând admiterea plângerii şi trimiterea cauzei la parchet pentru continuarea cercetărilor.
Prin Decizia penală nr. 3939 din 5 noiembrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost admis recursul declarat de către petent împotriva Sentinţei penale nr. 56 din 26 mai 2010 a Curţii de Apel Cluj şi, în consecinţă, s-a casat sentinţa atacată şi s-a dispus cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, respectiv Curtea de apel Cluj.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursul petiţionarului, l-a considerat fondat, pentru următoarele considerente:
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că rezoluţia Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj emisă în Dosarul nr. 369/P/2009 la data de 4 ianuarie 2010 i-a fost comunicată petiţionarului la 4 ianuarie 2010 prin scrisoare recomandată, scrisoare care s-a întors la unitatea de parchet la data de 13 ianuarie 2010, întrucât nu s-a procedat la ridicarea acesteia.
Ulterior, petiţionarul, la data de 1 martie 2010, a formulat o cerere prin care solicita comunicarea unui exemplar al Rezoluţiei din 4 ianuarie 2010, iar la data de 16 martie 2010 a formulat plângere la procurorul general.
Instituţia plângerii împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată a fost introdusă în Codul de procedură penală prin Legea nr. 281/2003, ca procedură de atacare în justiţie a soluţiei de neîncepere a urmăririi penale, de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, respectiv pentru a da posibilitatea persoanei vătămate în interesele sale de a supune unui veritabil control jurisdicţional actele finale ale procurorului de netrimitere în judecată.
Conform art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., ";după respingerea plângerii făcute conform art. 275 - 278 împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum şi orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere, în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 şi art. 278, la judecătorul de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa sa judece cauza în primă instanţă.";
Din dispoziţia legală mai sus enunţată rezultă că petiţionarul, nemulţumit de soluţia de netrimitere în judecată dată de procuror, trebuie să parcurgă următoarele etape: - mai întâi să se adreseze cu plângere conducătorului unităţii de parchet din care face parte procurorul care a dat soluţia de ne trimitere în judecată; apoi, dacă plângerea i-a fost respinsă de către conducătorul unităţii de parchet, să se adreseze cu plângere instanţei de judecată.
Ca atare, admisibilitatea plângerii adresată instanţei împotriva rezoluţiilor sau a ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată, întemeiată pe dispoziţiile art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., este condiţionată numai de respectarea fazelor procesuale reglementate de lege.
Această plângere adresată instanţei, având natura juridică a unei căi de atac ce vizează controlul judecătoresc al soluţiei de neîncepere a urmării penale, nu poate fi direct analizată pe fond, ci numai după ce s-a efectuat un prim control al rezoluţiei procurorului, de către prim-procurorul parchetului din care face parte procurorul ce a dat soluţia în cauză.
Aşa cum rezultă atât din conţinutul instituţiei plângerii întemeiată pe prevederile art. 2781 C. proc. pen., cât şi din denumirea marginală a textului de lege mai sus citat, actul pe care instanţa urmează să-l supună examinării, după ce a constatat că a fost parcursă etapa prevăzută în art. 278 C. proc. pen., este actul de netrimitere în judecată emis de procuror, respectiv rezoluţia sau ordonanţa de clasare, de neîncepere a urmăririi penale, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, şi nu rezoluţia procurorului ierarhic de respingere a plângerii făcută conform art. 278 C. proc. pen.
Procedura instituită prin dispoziţiile art. 278 C. proc. pen. reprezintă numai o etapă obligatorie ce trebuie parcursă de petiţionar, înainte de a se adresa instanţei cu plângere împotriva rezoluţiei procurorului de netrimitere în judecată.
De altfel, din sintagma ";după respingerea plângerii făcute conform art. 275 - 278"; conţinută în alin. (1) al art. 2781 C. proc. pen. rezultă că legiuitorul, nefăcând nicio distincţie între modalităţile respingerii plângerii de către procurorul ierarhic, ca nefondată ori ca tardivă, a dorit să evidenţieze că ceea ce trebuie să verifice mai întâi instanţa, atunci când este învestită cu o plângere întemeiată pe prevederile art. 2781 C. proc. pen., este dacă persoana vătămată a parcurs etapa premergătoare la procurorul ierarhic.
Dacă se constată îndeplinită această obligaţie, instanţa trebuie apoi să supună examinării actul procurorului de netrimitere în judecată, acesta fiind actul vizat de legiuitor prin exerciţiul democratic al instituţiei plângerii prevăzute în art. 2781 C. proc. pen., şi nu actul procurorului ierarhic.
Instituţia reglementată în dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen. nu prevede atacarea la instanţă a rezoluţiilor sau ordonanţelor prin care procurorul ierarhic a rezolvat plângerile împotriva actelor de netrimitere în judecată, aceste acte fiind atacate şi ele numai prin intermediul actelor împotriva cărora se poate face plângere şi pe care legiuitorul a înţeles să le enumere explicit în alin. (1) al art. 2781 C. proc. pen., acestea fiind rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale sau ordonanţa ori, după caz, rezoluţia de clasare, de scoatere de sub urmărire penala sau de încetare a urmăririi penale, deoarece acestea sunt actele prin care, în mod efectiv, s-au adus vătămări unei persoane.
Examinând sentinţa penală recurată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat că, în mod greşit prima instanţa a analizat, aşa cum rezultă din motivarea hotărârii, numai rezoluţia procurorului general, respectiv legalitatea soluţiei date de acesta, de respingere ca tardivă a plângerii formulate de petiţionarul C.V. împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale.
Prima instanţă nu a supus verificării actul de netrimitere în judecată emis de procuror (Rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale nr. 369/P/2009), aşa cum impun dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., ci actul prin care, pe cale administrativă, procurorul ierarhic superior a respins, ca tardivă, plângerea împotriva soluţiei de ne trimitere în judecată.
Mai mult, după cum se poate observa, deşi i-a fost expediată prin scrisoare recomandată comunicarea Rezoluţiei nr. 369/P/2009 la 4 ianuarie 2010, acesta nu a luat cunoştinţă efectiv de conţinutul acesteia, scrisoarea întorcându-se la parchet la data de 14 ianuarie 2010, petiţionarul, chiar motivând neridicarea recomandatei prin faptul că nu a fost în localitate. De altfel, acesta, din proprie iniţiativă constatând că nu i s-a comunicat modul de soluţionare al plângerii sale, s-a adresat registraturii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, la data de 1 martie 2010, când i s-a comunicat un exemplar al Rezoluţiei nr. 369/P/2009, iar la 16 martie 2010 a formulat plângere împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale din 4 ianuarie 2010 dată în Dosarul nr. 369/P/2009.
În cauză nu se poate susţine că a avut o luare la cunoştinţă din partea petiţionarului de conţinutul rezoluţiei la data când i-a fost comunicată, deoarece aceasta a fost returnată, întrucât nu a fost ridicată de destinatar, depăşindu-se termenul de păstrare. Or, data la care petiţionarul a luat efectiv cunoştinţă de conţinutul rezoluţiei este data la care i s-a comunicat efectiv, respectiv 1 martie 2010, ulterior în termen de 20 de zile, formulând plângere la procurorul general.
Procedând în sensul respingerii ca nefondată a plângerii, deşi nu a analizat Rezoluţia iniţială nr. 369/P/2009, prima instanţă a pronunţat o hotărâre cu încălcarea dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen., nerezolvând practic fondul cauzei, întrucât nu prin actul procurorului general s-a produs ";vătămarea persoanei"; la care se referă textul art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., ci prin actul procurorului de netrimitere în judecată.
Faţă de considerentele ce preced, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu prevederile art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., a admis recursul declarat de petiţionarul C.V. împotriva Sentinţei nr. 56 din 26 mai 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-a casat sentinţa penală menţionată şi a fost trimisă cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, instanţa urmând să analizeze plângerea petiţionarului împotriva Rezoluţiei nr. 369/P/2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj.
Examinând actele dosarului după trimiterea cauzei spre rejudecare, Curtea a reţinut următoarele:
Rezoluţia adoptată de către procuror a fost fundamentată pe următoarele: plângerea şi declaraţia petentului, copia Contractului de asistenţă juridică din 10 noiembrie 2009 încheiat între petentul C.V. şi avocatul M.M., Chitanţa emisă la data de 10 martie 2009 de către avocatul M.M. pentru petent ce atestă primirea sumei de 500 RON, reprezentând onorariu avocaţial, declaraţia avocatului M.M., registru de casă al cabinetului av. M.M.
În mod corect procurorul a apreciat că în cauză nu se impune începerea urmăririi penale faţă de numitul M.M. pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 din C. pen. deoarece nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni, adică lipseşte latura subiectivă, şi anume intenţia avocatului de a obţine consecinţe juridice prin indicarea necorespunzătoare a datei contractului de asistenţă juridică.
Astfel, lipsa de intenţie rezultă fără echivoc din faptul că avocatul M.M. a emis chitanţa aferentă contractului de asistenţă juridică cu data corectă, respectiv de 10 martie 2009, şi a înregistrat onorariul de 500 RON în registrul de casă din luna martie 2009.
De asemenea, în mod corect s-a constat că nu se impune începerea urmăririi penale faţă de numitul M.M. nici pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, în cauză fiind invocate reclamaţii ale petentului referitoare la modul de executare a contractului de asistenţă juridică, respectiv la prestaţia avocatului cu privire la asistenţa juridică acordată petentului, faptă care nu este prevăzută de legea penală.
Petentul nu a indicat ce alte probe ar mai putea fi administrate şi nici instanţa din oficiu, în baza rolului activ, nu a constatat că s-ar impune completarea probaţiunii, astfel că trimiterea cauzei la parchet în vederea începerii urmăririi penale este exclusă, rezoluţiile adoptate de către procurori sunt în concordanţă cu dispoziţiile legale, având în vedere probaţiunea administrată.
Prin Sentinţa penală nr. 52 din 18 aprilie 2011, Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul C.V. împotriva Rezoluţiei din 4 ianuarie 2010 a procurorului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, pe care a menţinut-o, împreună cu Rezoluţia din 22 martie 2010, în Dosarul nr. 233/II/2/2010 a procurorului general de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petentul C.V.
La termenul din 11 mai 2011, Înalta Curte a pus în discuţia părţilor admisibilitatea căii de atac exercitată de petent.
Examinând cauza sub acest aspect, Înalta Curte apreciază recursul declarat de petentul C.V. ca inadmisibil, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, sentinţa judecătorului prin care s-a respins plângerea, ca nefondată, cu consecinţa menţinerii rezoluţiei sau ordonanţei de neurmărire penală, respectiv de netrimitere în judecată, este definitivă.
În speţă, sesizarea instanţei de fond s-a făcut la o dată ulterioară intrării în vigoare a „legii micii reforme”, respectiv la data de 7 ianuarie 2011, şi drept urmare, hotărârea primei instanţe a fost pronunţată sub imperiul dispoziţiilor procesual-penale, aşa cum au fost modificate prin Legea nr. 202/2010, prevederi care stabilesc că exercitarea controlului judecătoresc asupra soluţiilor de netrimitere în judecată date de organul de urmărire se face doar într-un singur grad de jurisdicţie, la instanţa căreia i-ar reveni, în condiţiile legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.
Ca atare, printre modificările aduse Codului de procedură penală, de natură a contribui la accelerarea soluţionării proceselor, se regăseşte şi suprimarea unor căi de atac, respectiv şi a recursului împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă în materia plângerii împotriva rezoluţiilor şi ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată, menţiune ce apare şi în cuprinsul dispozitivului sentinţei atacate.
Faţă de cele reţinute, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul C.V. împotriva Sentinţei penale nr. 52 din 18 aprilie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, cu obligarea recurentului-petent la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiţionarul C.V. împotriva Sentinţei penale nr. 52 din 18 aprilie 2011 a Curţii de Apel Cluj, Secţia penală şi de minori.
Obligă recurentul-petiţionar la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1456/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1539/2012. Penal. Traficul de influenţă... → |
|---|
