ICCJ. Decizia nr. 1584/2012. Penal. Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art. 183 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1584/2012
Dosar nr. 529/89/2011
Şedinţa publică din 15 mai 2012
Asupra recursului de faţă,
în baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 97 din 13 mai 2011 Tribunalul Vaslui a condamnat pe inculpatul R.M. la o pedeapsă de 3 ( trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev. de art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., art. 74 lit. a) C. pen. rap. la art. 76 alin. (2) C. pen.
Pe durata executării pedepsei, s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice) şi lit. b) C. pen., în condiţiile art. 71 alin. (2) C. pen.
În baza art. 88 alin. (1) C. pen., a fost dedusă din durata pedepsei închisorii aplicate perioada de arest preventiv de la data de 10 noiembrie 2010 până la data de 07 februarie 2011.
Conform art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii pe durata unui termen de încercare de 5 ani, conform art. 82 alin. (1) C. pen.
Potrivit art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii a fost suspendată executarea pedepselor accesorii prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice) şi lit. b) C. pen.
În baza art. 357 alin. (1) C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului R.M. asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. privind revocarea beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii în caz de comitere a unei noi infracţiuni în termenul de încercare stabilit.
Au fost admise acţiunile civile formulate de părţile civile S.A.J. Vaslui şi Spitalul Clinic de Urgenţă ";Prof. dr. N.O."; Iaşi.
În baza art. 14, 346 C. proc. pen., art. 313 din Legea nr. 95/2006 modificată prin O.U.G. nr. 72/2006, inculpatul R.M. a fost obligat să plătească cu titlu de despăgubiri civile suma de 1306,2 RON S.A.J. Vaslui şi suma de 2208,29 RON Spitalului Clinic de Urgenţă ";Prof. dr. N.O."; Iaşi, sume actualizate la data executării.
Potrivit art. 3201 alin. (5) C. proc. pen., s-a dispus disjungerea judecării laturii civile a cauzei referitoare la părţile civile V.D., B.M.D., V.A.M. şi V.N.P. şi fixează termen pentru judecata acesteia la data de 8 iunie 2011.
Pentru a hotărî astfel instanţa de fond a reţinut că în ziua de 30 octombrie 2010, pe fondul unui conflict anterior dintre victima V.N. şi şeful său direct - ing. T.l., inculpatul R.M. i-a aplicat lovituri victimei V.N., determinând căderea acestuia, cu impact al extremităţii cefalice de suprafaţa dură a solului, cauzându-i leziuni traumatice care au condus la decesul victimei la data de 6 noiembrie 2010, cu toate îngrijirile medicale de specialitate acordate între timp.
În cauză s-au întocmit în scurt timp concluzii medico-legale provizorii din care a rezultat o moarte violentă a victimei, datorită unei come cerebrale traumatice consecutivă contuziei şi dilacerării cerebrale, hematomului extradural, produs în cadrul unui traumatism cranio-cerebral acut închis cu fractură de calotă craniană iradiată la baza craniului, topografia şi aspectul leziunilor pledând pentru producerea lor prin lovire urmată de cădere.
Ulterior, la dosarul cauzei s-a primit Raportul medico-legal de necropsie din 4 ianuarie 2011 al I.M.L. Iaşi, care a confirmat concluziile medico-legale provizorii arătate mai sus, datele de anchetă, toate acestea coroborate cu declaraţiile inculpatului şi ale martorilor, atestând săvârşirea faptei de către inculpatul R.M.
Prin concluziile medico-legale s-au precizat că moartea numitului V.N. a fost violentă, aceasta datorându-se comei cerebrale traumatice, consecutivă contuziei şi dilacerării cerebrale, lamei de hematom extradural, produse în cadrul unui traumatism cranio-cerebral acut închis cu fractură de calotă craniană iradiată la baza craniului.
Inculpatul, în faza de urmărire penală cât şi la cercetarea judecătorească a recunoscut că a lovit partea vătămată V.N. pe fondul agresiunii provocate de acesta care a încercat iniţial să-l lovească dar nu a reuşit, dar şi prin faptul că partea vătămată aflată în stare avansată de ebrietate l-a bătut pe inginerul T.I. şeful punctului de lucru la care lucrau aceştia doi.
Având în vedere situaţia de fapt reţinută instanţa de fond a apreciat că în drept fapta inculpatului R.M. de a fi lovit pe victima V.N., cauzându-i astfel leziuni traumatice care au condus la deces, în ziua de 6 noiembrie 2010, cu toate îngrijiri medicale de specialitate acordate victimei, constituie infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev. de art. 183 C. pen.
La individualizarea judiciară a pedepsei precum şi a modului de executarea a acesteia instanţa de fond a avut în vedere persoana inculpatului, care nu este cunoscut cu antecedente penale, a recunoscut şi regretat fapta comisă, are un loc de muncă stabil, este integrat în societate, modul de comitere a infracţiunii, constatând că sunt îndeplinite în totalitate dispoziţiile art. 81 şi urm. C. pen. referitoare la suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 3 ani închisoare pe durata unui termen de încercare de 5 ani conform art. 82 alin. (1) C. pen.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui şi părţile civile.
În motivarea apelului său, parchetul a arătat că prima instanţă nu a interpretat corect criteriile generale de individualizare înscrise în disp. art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi nu a apreciat corect gradul de pericol social al infracţiunii, împrejurările în care a fost comisă şi persoana inculpatului. S-a arătat că scopul pedepsei nu poate fi atins prin condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen., referitoare la suspendarea condiţionată a executării pedepsei, având în vedere că se reţine în sarcina inculpatului o infracţiune gravă contra vieţii.
Apelurile părţilor civile nu au fost motivate.
Prin Decizia penală nr. 173 din 3 noiembrie 2011 Curtea de Apel Iaşi a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui şi părţile civile, a casat, în parte, sentinţa penală şi rejudecând au fost înlăturate dispoziţiile art. 81 - 84 C. pen. dispunând astfel ca pedeapsa de 3 ani închisoare să fie executată în regim de detenţie.
Pentru a decide astfel instanţa de apel a reţinut că instanţa de fond a administrat legal şi a apreciat temeinic toate probele necesare aflării adevărului cu privire la faptă şi la persoana inculpatului, stabilind corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului R.M. în săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev. de art. 183 C. pen.
Vinovăţia inculpatului R.M. a fost dovedită de probele furnizate de procesul-verbal de cercetare la faţa locului, cu planşă foto anexă; raportul medico-legal de necropsie din 4 noiembrie 2011 al I.M.L. Iaşi; declaraţiile martorilor T.I., C.G., Ţ.D., T.V., D.V., D.N., A.V.D., S.M.G. şi G.V.
Instanţa de apel a reţinut că în condiţiile concrete în care a fost săvârşită fapta, este de necontestat comportarea necorespunzătoare a victimei faţă de martorii T.I. şi D.V., pe care i-a lovit, însă acest comportament nu justifica intervenţia inculpatului după îndepărtarea victimei. Acţiunea violentă a victimei declanşată asupra martorului T.I. nu i-a redus inculpatului posibilitatea de autocontrol şi de evaluare exactă a gravităţii faptei sale. Chiar din declaraţia inculpatului reiese că s-a îndreptat spre victimă cu gândul de a-i cere socoteală pentru fapta sa, ceea ce înseamnă că în acele momente nu era într-o stare de puternică tulburare. Starea conflictuală dintre victimă şi martorul T.I. a constituit pentru inculpat doar un pretext pentru a lovi pe victimă, în dorinţa sa de a-i aplica o corecţie.
Aşa fiind, în mod temeinic a hotărât prima instanţă condamnarea inculpatului R.M. pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev. de art. 183 C. pen.
Curtea de Apel a reţinut că pedeapsă aplicată a fost individualizată judiciar în acord cu dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), făcând mai întâi aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., dând apoi eficienţă circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen., a căror incidenţă în cauză a fost reţinută întemeiat.
Însă, operaţiunea de individualizare judiciară a executării pedepsei s-a constatat că nu corespunde gravităţii faptei săvârşite de inculpat, gravitate ce se evidenţiază prin consecinţele acesteia - suprimarea vieţii unui om - şi modul de derulare a evenimentelor. Astfel, intervenţia inculpatului nu mai era necesară după încetarea acţiunii violente a victimei şi îndepărtarea acesteia de locul în care îi agresase pe martorii T.I. şi D.V.
Curtea a apreciat că, în raport de gradul de pericol social al faptei, rezultat din modalitatea şi împrejurările concrete de comitere a acesteia, menţinerea modalităţii de executare nu este justificată, lipsind de conţinut dispoziţiile art. 72 şi art. 52 C. pen., creând o disproporţie între scopul şi rezultatul acestora. Elementele favorabile inculpatului au fost valorificate de instanţa de fond, prin coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de norma de incriminare, motiv pentru care se impune schimbarea modalităţii de executare.
În aceste condiţii Curtea a apreciat că scopul pedepsei nu poate fi atins prin suspendarea condiţionată a acesteia şi că doar un regim sancţionator privativ de libertate este de natură să realizeze constrângerea şi reeducarea inculpatului.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul R.M. solicitând admiterea lui, casarea deciziei penale şi rejudecând, să se menţină hotărârea instanţei de fond.
Examinând recursul prin prisma criticilor invocate Înalta Curte constată că este fondat pentru cele ce urmează:
Verificând actele şi lucrările dosarului Înalta Curte constată că starea de fapt a fost corect reţinută de către ambele instanţe, în concordanţă cu probele administrate, iar încadrarea juridică dată faptei este cea legală.
Cuantumul pedepsei a fost just individualizat, cu respectarea exigenţelor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), întrucât acesta reflectă atât pericolul social concret al infracţiunii săvârşite cât şi circumstanţele care caracterizează autorul faptelor.
Cuantumul pedepsei pune în evidenţă în mod corespunzător pericolul social şi constituie o ripostă legală, suficientă şi corespunzătoare, în vederea asigurării reeducării inculpatului şi prevenirii săvârşirii unor astfel de infracţiuni.
În ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei, instanţa de fond a constatat, cu temei, că există suficiente date la dosar care demonstrează că reeducarea inculpatului se poate asigura şi fără executarea efectivă a pedepsei. Acesta a depus toate eforturile pentru înlăturarea consecinţelor faptei sale, doreşte să despăgubească în întregime persoana vătămată, este cunoscut cu o bună comportare în societate, nu a avut nici un conflict cu legea penală a manifestat sinceritate şi regret, atitudinea procesuală demonstrând dorinţa de reintegrare a acestuia.
În stabilirea modalităţii de executare a pedepsei instanţa este datoare, în primul rând, să examineze dacă modalităţile de executare neprivative de libertate sunt suficiente pentru reintegrarea socială a inculpatului, executarea efectivă a unei pedepse privative de libertate trebuind să rămână ca o ultimă variantă, atunci când este absolut necesară pentru a se garanta atingerea scopului pedepsei.
Din această perspectivă, corect a apreciat instanţa de fond că inculpatul poate fi reeducat fără să execute pedeapsa închisorii însă modalitatea de executare Înalta Curte o apreciază ca nefiind eficientă în realizarea scopului preventiv-educativ prevăzut de art. 52 C. pen.
Înalta Curte constată că există suficiente date care să demonstreze că cele întâmplate au avut un rol accidental în conduita generală a inculpatului.
Astfel că, inculpatul urmează să fie supus unui regim sever de supraveghere pe o durată de 5 ani, în condiţiile art. 861 C. pen. ceea ce asigură şi efectul preventiv al aplicării pedepsei. Din moment ce sunt îndeplinite condiţiile art. 861 C. pen. nu există nici o justificare pentru executarea efectivă a pedepsei închisorii aşa cum a dispus instanţa de apel.
Circumstanţele reale care indică un anumit pericol social sporit al faptei săvârşite este reflectat în suficientă măsură în cuantumul pedepsei.
Acestea trebuie însă examinate în coroborare cu circumstanţele personale nu numai la stabilirea cuantumului pedepsei, aşa cum s-a şi procedat, ci şi la stabilirea, modalităţii de executare a acesteia, operaţiune realizată în mod necorespunzător de către instanţa de apel.
În consecinţă, Înalta Curte va admite recursul declarat de inculpatul R.M., va casa decizia penală recurată şi, în parte, Sentinţa penală nr. 97 din 13 mai 2011 a Tribunalului Vaslui.
În baza art. 861 C. pen. va dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei aplicate de 3 ani închisoare, pe durata unui termen de încercare de 5 ani.
Încredinţează supravegherea inculpatului Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Vaslui.
În temeiul art. 863 C. pen., pe durata termenului de încercare inculpatul va trebui să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Vaslui;
b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.
Atrage atenţia asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. şi art. 865 C. pen.
Conform art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata termenului de încercare se va suspenda executarea pedepsei accesorii prevăzute de art. 64 lit. a) teza II şi lit. b) C. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul R.M. împotriva Deciziei penale nr. 173 din 3 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Casează decizia penală recurată şi, în parte, Sentinţa penală nr. 97 din 13 mai 2011 a Tribunalului Vaslui.
În baza art. 861 C. pen. dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei aplicate de 3 ani închisoare, pe durata unui termen de încercare de 5 ani.
Încredinţează supravegherea inculpatului Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Vaslui.
În temeiul art. 863 C. pen., pe durata termenului de încercare inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Vaslui;
b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.
Atrage atenţia asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. şi art. 865 C. pen.
Conform art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata termenului de încercare se suspendă executarea pedepsei accesorii prev. de art. 64 lit. a) teza II şi lit. b) C. pen.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului iar onorariul pentru apărătorul din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 15 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1559/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1585/2012. Penal → |
|---|
