ICCJ. Decizia nr. 1585/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1585/2012
Dosar nr. 2537/2/2011
Şedinţa publică din 15 mai 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 737 din 17 iunie 2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a dispus, printre alţii, şi condamnarea inculpatului S.C.R. (fiul lui S. şi M., născut în Bucureşti, cu acelaşi domiciliu, str. I.M., sect. 6) după cum urmează:
- în baza art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 208 alin. (1) - 209 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) la pedeapsa de 10 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei;
- în baza art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) la pedeapsa de 2 ani închisoare;
- în baza art. 293 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) la pedeapsa de 3 ani închisoare;
- în baza art. 290 alin. (1) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) la pedeapsa de 2 ani închisoare;
- în baza art. 291 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 10 ani şi 6 luni închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71, 64 C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b) C. proc. pen. inculpatul a fost achitat pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 114 din Legea nr. 52/1994 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În baza art. 445 C. proc. pen. s-a dispus anularea ordinelor de tranzacţionare acţiuni: din 22 decembrie 1998, din 23 decembrie 1998, din 24 decembrie 1998, din 28 decembrie 1998, din 29 decembrie 1998, din 4 ianuarie 1999, din 11 ianuarie 1999, din 12 ianuarie 1999, din 15 ianuarie 1999 - efectuate prin S. I. SA., prin W.B. SA; din 8 ianuarie 1999, din 13 ianuarie 1994, din 14 ianuarie 1995, din 14 ianuarie 1999, din 15 ianuarie 1999, din 15 ianuarie 1999, din 19 ianuarie 1999, din 20 ianuarie 1999, din 21 ianuarie 1999, din 22 ianuarie 1999, din 25 ianuarie 1999 şi din 26 ianuarie 1999 - efectuate prin S.E.B.G. SA prin W.B. SA; din 23 decembrie 1998, din 24 decembrie 1998, din 6 ianuarie 1999, din 29 decembrie 1998, din 29 decembrie 1998, din 4 ianuarie 1999, din 4 ianuarie 1999, din 5 ianuarie 1999, din 6 ianuarie 1999, din 7 ianuarie 1999, din 8 ianuarie 1999, din 11 ianuarie 1999, din 11 ianuarie 1999, din 20 ianuarie 1999, din 9 ianuarie 1999, din 18 ianuarie 1999, efectuate prin S.K.I. SA.
Au fost anulate B.I. emis de Poliţia Municipiului Curtea de Argeş (folosit de inculpatul S. sub numele de C.) şi procura falsificată la 10 decembrie 1998 (prin care P. împuternicea pe S. ca sub numele de C. să semneze contracte cu persoane fizice/juridice).
S-au respins cererile de schimbare a încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului din art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 208 alin. (1) - 209 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) în art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) ca nefondate.
În baza prev. art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la câte 2.000 RON fiecare cheltuieli judiciare către stat.
Pentru o mai bună soluţionare a cauzei, tribunalul a dispus disjungerea laturii civile, ţinând cont şi de numărul mare de părţi civile, peste 8000 de persoane vătămate. În faza soluţionării laturii civile au fost audiate circa 7000 de părţi vătămate.
Tot în faza soluţionării laturii civile s-a efectuat o expertiză contabilă care să stabilească prejudiciile suferite de părţile civile, ţinând cont de dividendele ce ar fi trebuit să le revină de la societăţile unde le deţineau.
Cu privire la culpa inculpatului şi a părţilor responsabile civilmente, s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 22 C. proc. pen., potrivit cărora hotărârea instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile care judecă acţiunea civilă cu privire la faptă, la persoana care a comis-o şi a vinovăţiei acesteia.
În raport de aceste aspecte, Tribunalul Bucureşti a pronunţat pe latură civilă Sentinţa penală nr. 737/2008 şi, în baza art. 14 şi 346 C. proc. pen. cu referire la art. 998 C. civ., a obligat inculpaţii P.M.V. şi S.C., în solidar cu părţile responsabile civilmente, la despăgubiri către părţile civile.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, în termenul legal prevăzut de art. 363 C. proc. pen., inculpatul S.C.R., părţile civile C.E., V.E., V.D., V.T., V.V. şi părţile responsabile civilmente SC A&A I.C. SRL şi SC E.B.G. SA, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Apelantul S.C.R. a criticat hotărârea apelată în sensul că nu s-a făcut o corectă apreciere a despăgubirilor ce trebuiau acordate părţilor vătămate.
Apelanta - parte responsabilă civilmente SC A&A I.C. SRL a criticat sentinţa penală, arătând că în mod greşit a fost obligată la despăgubi în solidar cu inculpaţii, precizând că şi-a desfăşurat activitatea în baza unui contract legal încheiat în baza Legii nr. 52 şi a Regulamentelor Comisiei Naţional a Valorilor Imobiliare, iar obiectul contractului era licit.
Apelanta - parte responsabilă civilmente SC E.B.G. SA a criticat hotărârea apelată în sensul că în mod greşit a fost obligată la despăgubiri, deoarece în cauză nu există nici un element care să angajeze răspunderea civilă în ceea ce o priveşte şi nici răspunderea pentru fapta altuia.
Apelantul - parte civilă C.E. a solicitat anularea tuturor tranzacţiilor frauduloase efectuate în cauză.
Apelantele - părţi civile V.E., V.D., V.T. şi V.V. au solicitat acordarea de despăgubiri şi pe perioada 1999 - 2008 conform tabelului privind dividendele.
Prin Decizia nr. 218/A din 3 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-au admis apelurile declarate de părţile responsabile civilmente SC A&A I.C. SRL şi SC E.B.G. SA împotriva Sentinţei penale nr. 737 din 17 iunie 2008, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, care a fost desfiinţată în parte şi, rejudecând, s-a înlăturat obligarea în solidar la despăgubiri către părţile civile a apelantelor SC A&A I.C. SRL şi SC E.B.G. SA.
Totodată, s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpatul S.C.R. şi părţile civile V.D., V.T., V.V., V.E. şi C.E., apelanţi care au fost obligaţi la cheltuieli judiciare.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut, cu privire la apelul declarat de inculpatul S.C.R., că nu sunt întemeiate motivele apelului, deoarece despăgubirile la care a fost obligat au fost stabilite pe baza expertizei efectuate în cauză, deci o probă ştiinţifică şi care a stabilit corect sumele ce trebuie plătite.
Referitor la apelul declarat de partea civilă C.E. a constatat că solicitările acestuia privesc latura penală a cauzei care a fost disjunsă şi unde s-a dispus anularea actelor false, potrivit art. 445 C. proc. pen.
Totodată, a reţinut că nu este întemeiată nici solicitarea părţilor civile apelante V.E., V.D., V.T. şi V.V. de a se acorda despăgubiri deoarece despăgubirile au fost stabilite pe baza unei expertize contabile, care nu a fost contestată de către apelanţi iar la instanţa de fond apelanţii au fost de acord cu despăgubirile şi atâta timp cât nu au contestat expertiza, apare cu totul nejustificată solicitarea acestora de majorare a despăgubirilor.
În ceea ce priveşte apelurile declarate de părţile responsabile civilmente SC A&A I.C. SRL şi SC E.B.G. SA acestea au fost admise cu motivarea că SC A&A I.C. SRL şi SC E.B.G. SA au acţionat la ordinul SC V. SA şi, la acel moment, nu aveau obligaţia de a verifica identitatea şi realitatea ordinelor de vânzare. SC V. SA era abilitată de lege să efectueze tranzacţii cu acţiuni, fiind autorizată de către C.N.V.M.
S-a mai reţinut că în cauză nu sunt îndeplinite prevederile art. 998 şi urm. C. civ. şi niciunul dintre inculpaţi nu s-a aflat în raporturi de prepuşenie cu SC A&A I.C. SRL şi SC E.B.G. SA, astfel că nu există temei pentru a se angaja răspunderea civilă pentru faptele altuia.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs partea civilă C.E. şi inculpatul S.C.R., criticând ambele hotărâri pentru nelegalitate şi netemeinicie, pentru motivele scrise depuse la dosar şi expuse oral cu ocazia dezbaterilor, astfel cum sunt prezentate detaliat în practicaua prezentei decizii şi care constituie cazurile de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 10 şi 18 C. proc. pen.
În esenţă, partea civilă C.E. a criticat hotărârile pronunţate în cauză întrucât instanţa fondului nu a acordat ceea ce a cerut, respectiv repunerea în drepturile ce decurg din deţinerea acţiunilor emise de către SC I. SA, precum şi obligarea deţinătorului registrului de acţiuni la reînscrierea sa în registrul acţionarilor, ca urmare a anulării ordinelor de tranzacţionare. Totodată, a arătat că trebuiau anulate şi tranzacţiile frauduloase efectuate în baza ordinelor de tranzacţionare anulate, întrucât sunt acte subsecvente acestora.
Recurenta - parte civilă a criticat şi decizia instanţei de apel întrucât în mod greşit i-a respins apelul apreciindu-se că solicitările sale privesc latura penală a acuzei, ce a fost deja soluţionată prin dispunerea anulării actelor false, potrivit art. 445 C. proc. pen.
Recurentul - inculpat S.C.R. a arătat că prejudiciul la recuperarea căruia a fost obligat este incert, din expertiza efectuată în cauză nereieşind care sunt persoanele ale căror certificate au fost tranzacţionate în perioada 15 decembrie 1998 - 17 ianuarie 1999 şi care S. a efectuat tranzacţiile, precum şi data acestora; totodată, arată că deşi a lucrat doar circa o lună la S.V., a fost obligat la despăgubiri către părţile civile pentru tranzacţii realizate într-o perioadă ce circa 4 ani: 1996 - 1999, inclusiv pentru tranzacţiile realizate după plecarea sa din societate, când s-au efectuat cross-uri în contul clientului S.I.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia penală nr. 461 din 11 februarie 2009 a admis recursurile declarate de partea civilă C.E. şi inculpatul S.C.R., a casat hotărârile pronunţate şi a dispus trimiterea cauzei pentru rejudecare la instanţa de fond.
S-a arătat că hotărârile nu sunt motivate şi că nu s-a demonstrat modul de calcul al prejudiciului, astfel că exercitarea controlului judiciar este imposibilă.
În fond, după casarea cu trimitere spre rejudecare, s-a format Dosarul nr. 12458.01/3/2004 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală.
Tribunalul s-a conformat indicaţiilor instanţei supreme şi a dispus efectuarea unui raport suplimentar de expertiză judiciară contabilă care a stabilit participaţia fiecărui inculpat la producerea prejudiciului, data până la care s-au virat banii în conturile SC V. SA, cuantumul dividentelor cuvenite părţilor civile.
Expertul cauzei a răspuns la obiecţiunile formulate de inculpaţi cu privire la raportul suplimentar de expertiză.
Prin Sentinţa penală nr. 172 din 25 februarie 2011, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, i-a obligat în solidar pe inculpaţii S.C. şi P.M.V., în solidar şi cu partea responsabilă civilmente S.V. SA la plata despăgubirilor civile către părţile civile, conform tabelului care face parte integrantă din dispozitiv.
A dispus punerea în dreptul de proprietate asupra acţiunilor sustrase şi a tuturor celorlalte drepturi ce decurg din deţinerea acţiunilor emise de către societăţile comerciale unde părţile civile în cauză sunt acţionare (conform tabelului) şi de care acestea au fost deposedate prin tranzacţii virtuale ilicite, efectuate în baza ordinelor de tranzacţionare prin: S. E.B.G. SA, prin W.B. SA, prin S.I. SA şi prin S.K.-I. SA.
A dispus obligarea deţinătorului registrului de acţiunii (registrator) respectiv societăţile comerciale unde părţile civile în cauză deţin acţiuni, la reînscrierea acestor părţi civile (acţionari) în registrul acţionarilor.
A dispus anularea tuturor tranzacţiilor frauduloase efectuate în baza ordinelor de tranzacţionare acţiunii, ordine anulate prin Sentinţa penală nr. 1028 din 19 iulie 2005 pronunţată în Dosar 4556/2001 al Tribunalului Bucureşti, secţia I penală (din 22 decembrie 1998, din 23 decembrie 1998, din 24 decembrie 1998, din 28 decembrie 1998, din 29 decembrie 1998, din 4 ianuarie 1999, din 11 ianuarie 1999, din 12 ianuarie 1999, din 15 ianuarie 1999 efectuate prin S.I. SA prin W.B. SA; din 8 ianuarie 1999, din 13 ianuarie 1999, din 14 ianuarie 1999, din 14 ianuarie 1999, din 15 ianuarie 1999, din 15 ianuarie 1999, din 19 ianuarie 1999, din 20 ianuarie 1999, din 21 ianuarie 1999, din 22 ianuarie 1999, din 25 ianuarie 1999 şi din 26 ianuarie 1999 efectuate prin S. E.B.G. SA prin W.B. SA; din 23 decembrie 1998, din 24 decembrie 1998, din 24 decembrie 1998, din 6 ianuarie 1999, din 29 decembrie 1998, din 29 decembrie 1998, din 4 ianuarie 1999, din 4 ianuarie 1999, din 5 ianuarie 1999, din 6 ianuarie 1999, din 7 ianuarie 1999, din 8 ianuarie 1999, din 11 ianuarie 1999, din 11 ianuarie 1999, din 20 ianuarie 1999, din 9 ianuarie 1999, din 18 ianuarie 1999, efectuate prin S.K.I. SA).
A obligat pe inculpaţi în solidar şi în solidar cu partea responsabilă civilmente S.V. SA la plata sumei de 35750 RON, reprezentând contravaloare onorariu expertiză, expert S.A., sumă ce va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Biroului Local de Expertize Tehnice şi Contabile, şi la plata către stat a sumei de 38310 RON reprezentând contravaloare onorariu expertiză efectuată în primul ciclu procesual.
A obligat pe fiecare inculpat la câte 2000 RON, cheltuieli judiciare statului, iar pe inculpatul P.M. şi la suma de 600 RON reprezentând onorariul avocat oficiu şi a dispus avansarea din fondurile Ministerului Justiţiei.
Prin apelul declarat, inculpatul S.C.R. a criticat faptul că, în mod eronat, a fost obligat în solidar cu inculpatul P.M.V. şi partea responsabilă civilmente S.V. SA la plata despăgubirilor către părţile civile - conform tabelului - întrucât s-a dispus plata prejudiciului către persana ale căror acţiuni au fost tranzacţionate prin intermediul S.V. cu mult înainte sau după perioada infracţională reţinută în sarcina sa, prejudiciul neavând astfel legătură de cauzalitate cu fapta comisă. S-a criticat modul de stabilire a prejudiciului prin expertiza efectuată în cauză constatându-se că nu a fost posibilă verificarea cererilor părţilor civile cu ordinele de vânzare-cumpărare transmise de V., iar cererile acestora se întind pe o perioadă de cca. 4 ani deşi inculpatul a activat în cadrul societăţii, cca. o lună 15 decembrie 1998 - 27 ianuarie 1999.
În consecinţă, s-a criticat întinderea prejudiciului arătându-se că, în mod greşit, nu a fost stabilit prin raportare la perioada 15 decembrie 1998 - 27 ianuarie 1999.
S-a mai arătat că, în mod greşit, instanţa de fond a obligat la plata dividendelor pentru întreg anul 1998, acest prejudiciu neavând un caracter cert, precum şi că nu se precizează dacă suma de 116.337,50 RON care nu a fost virată de societăţile intermediare către V. a fost sau nu dedusă din cuantumul integral al prejudiciului.
În sfârşit, inculpatul a criticat cuantumul onorariului de expert, solicitând diminuarea acestuia.
Prin Decizia penală nr. 317 din 23 noiembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia penală, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul S.C.R. şi a dispus obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 12.983 RON.
Onorariul cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru apelantul inculpat S.R.C. şi intimatul inculpat P.M.V., în cuantum de câte 300 RON pentru fiecare, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.
Instanţa de control judiciar a reţinut că, prin Sentinţa penală nr. 1028 din 19 iulie 2005, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a stabilit cu putere de autoritate de lucru judecat, faptul că inculpaţii S.R.C. şi P.M.V., prin intermediul SC V. SA, în perioada decembrie 1998 - februarie 1999, au ordonat S.K.I. SA, S.A.I. SA şi S.V.M. E.B.G. SA să tranzacţioneze acţiuni pe piaţa de valori mobiliare, fără a avea consimţământul posesorilor de valori mobiliare, în scopul însuşirii pe nedrept a sumelor de bani rezultate, inculpatul făcându-se vinovat de participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de furt calificat cu consecinţe deosebit de grave.
În ce priveşte stabilirea existenţei unui prejudiciu care a atins pragul consecinţelor deosebit de grave, în soluţionarea laturii penale, în apel, a fost efectuată o expertiză contabilă din 17 noiembrie 2006 din care a rezultat că sumele obţinute din tranzacţionarea frauduloasă a acţiunilor imobiliare, fără acordul titularilor lor, se ridică la valoarea de 8.973.252.273 lei, prejudiciu ce a fost stabilit prin actul de sesizare a instanţei, conform adresei Comisiei Naţionale de Valori Mobiliare din septembrie 1999 şi din 10 noiembrie 2000.
S-a arătat că acţiunile tranzacţionate fraudulos aparţin unor persoane fizice şi au fost obţinute în procesul de privatizare în masă. În temeiul legii, emitenţii (societăţile privatizate) au înregistrat în Registrul Român al Acţionarilor (R.R.A.), în forma dematerializată toate acţiunile, date în cursul programului de privatizare în masă, care au cuprinse într-un cont de depozit de valori mobiliare.
Inculpaţii au acţionat în calitate de agenţi ai propriei societăţi de valori mobiliare şi au falsificat, prin contrafacere, un număr mare de ordine de vânzare pe care le-au transmis altor trei societăţi de valori mobiliare deoarece societatea proprie nu putea efectua operaţiuni tip dealer (operaţiuni de vânzare-cumpărare în nume propriu).
Ca efect al falsului, acţiunile au ieşit din depozitul R.R.A. şi au intrat în alt depozit, ce a fost stabilit în cursul anchetei ca fiind S.N.C.D.D. (Societatea Naţională în Compensare, Depozitare, Decontare), după care s-au vândut către terţi, efectuându-se operaţiuni de înregistrare a noilor cumpărători.
În cauză s-au reţinut a fi prejudiciate doar acele persoane ale căror acţiuni au fost efectiv tranzacţionate la ordinul S.V. S.A.
Tranzacţiile operate de societăţile de intermediere rezultă din confirmările de executare aflate la dosarul cauzei.
Dintre aceste persoane, în cursul urmăririi penale, astfel cum s-a stabilit prin rechizitoriul nr. 164/P/2001 din 11 octombrie 2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia urmărire penală şi criminalistică, s-au constituit părţi civile solicitând repunerea în situaţia anterioară, respectiv restituirea acţiunilor de care au fost deposedaţi sau despăgubirea prin acordarea contravalorii lor, un număr de 6.282 persoane, conform anexei 1, ce face parte integrantă din rechizitoriu.
În cauză a fost dispusă o expertiză contabilă judiciară (S.A. şi S.I.) având ca obiectiv stabilirea dividendelor pe perioada 2004 - 2006 la care sunt îndreptăţite părţile vătămate constituite părţi civile, grupate pe 56 de societăţi persoane juridice - la care s-au depus acţiunile, conform tabelului anexat.
Expertul desemnat a avut în vedere cererile de confirmare ca părţi civile a persoanelor citate în cauză de către instanţa de fond, conform anexei la rechizitoriu, părţile civile fiind audiate (declaraţii concretizate în 24 de volume - Dosar 12458/3/2004).
Expertul a întocmit situaţia centralizată a acţionarilor constituiţi părţi civile cărora li se cuveneau dividende (2.949 persoane), valoarea totală a dividendelor fiind de 745.864,92 lei, reţinându-se că nu toate societăţile la care erau deţinute acţiunile au acordat dividende în perioada 2004 - 2006.
În rejudecarea laturii civile, în conformitate cu dispoziţiile art. 38518 C. proc. pen., Tribunalul a dispus efectuarea unui raport suplimentar de expertiză contabilă judiciară din 2 noiembrie 2010, expertiză ce s-a realizat în perioada martie - octombrie 2010 şi care a avut drept obiective - stabilirea modului de calcul al prejudiciului, participaţia fiecărui inculpat, data până la care s-au virat banii în conturile SC V. SA, de ce s-au calculat şi acordat dividende doar pentru perioada 2004 - 2006, calcularea şi acordarea de dividende pentru 1998 - 1999 (dosar rejudecare fond).
În raport de aceste considerente, Curtea a constatat că, în mod corect instanţa de fond a reţinut a fi îndeplinite condiţiile legale pentru tragerea la răspundere civilă a inculpatului, apelant în cauză, în ce priveşte existenţa faptei ilicite (cu privire la care operează autoritatea de lucru judecat a hotărârii de condamnare), a prejudiciului care este cert şi determinat precum şi legăturii de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu.
Curtea a reţinut că pentru repararea prejudiciului cauzat părţilor civile, titulare ale acţiunilor mobiliare tranzacţionate fraudulos, era imperios necesară restabilirea situaţiei anterioare precum şi acordarea, dividendelor acestora, ca folos nerealizat.
În raport cu această modalitate de stabilire a prejudiciului şi de reparare a acestuia, având în vedere principiile răspunderii civile delictuale, criticile aduse de apelantul inculpat au fost apreciate ca vădit nefondate.
Odată stabilită vinovăţia sa la comiterea faptei, inculpatul S.C.R. este ţinut să repare prejudiciul cauzat, alături de coinculpatul P.M.V., răspunderea acestora fiind solidară.
Din acest punct de vedere nu are relevanţă ";participaţia"; inculpatului S.C.R. la comiterea prejudiciului, ambii inculpaţi fiind ţinuţi solidar să răspundă pentru acoperirea integrală a prejudiciului cauzat prin fapta comisă.
Totodată, Curtea a reţinut că nu există nici un temei pentru a înlătura concluziile fundamentate ale celor două rapoarte de expertiză contabilă în privinţa modului de stabilire al dividendelor care a avut la bază relaţiile transmise de societăţile comerciale ale căror acţiuni au fost tranzacţionate pe piaţa de capital privind valoarea brută a dividendului pe acţiune, impozitului pe dividende, valoarea reală a dividendului pe acţiune, fiind identificate şi societăţi care nu au acordat dividende.
Obligarea la plata dividendelor pe anul 1998 este legală atâta timp cat acestea se încasează pe întregul an în curs, la sfârşitul anului, după întocmirea rezultatelor financiare şi stabilirea profitului în raport cu care se pot acorda sau nu, dividende.
Prin urmare, criticile apelantului inculpat-vizând întinderea şi exactitatea prejudiciului stabilit în cauză au fost înlăturate ca nefondate.
De asemenea, s-a arătat că nu există vreun temei de a cenzura onorariul acordat expertului, în condiţiile în care cele două lucrări de expertiză întocmite în cauză au o complexitate semnificativă (aşa cum s-a arătat numai lucrările expertizei contabile dispuse în faza de rejudecare în fond, s-au realizat în perioada martie - octombrie 2010).
În termen legal, împotriva acestei decizii penale a declarat recurs inculpatul S.C.R., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurentul a susţinut că raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză nu a răspuns obiectivelor dispuse de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, pe cale de consecinţă, instanţa nu a putut stabili cuantumul prejudiciului, participaţia fiecărui inculpat la producerea prejudiciului, data până la care s-au virat banii în conturile SC V. SA, calcularea şi acordarea de dividende în perioada 1998 - 1999.
Recurentul a invocat cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 9, 10 172 C. proc. pen. şi a solicitat casarea hotărârilor pronunţate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.
Examinând recursul prin prisma motivelor de casare invocate, cât şi din oficiu, potrivit disp. art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Din analiza materialului probator administrat în cauză rezultă că instanţele au soluţionat în mod temeinic şi legal latura civilă a cauzei.
Instanţele au stabilit întinderea prejudiciului pe baza expertizelor contabile efectuate care au răspuns obiectivelor stabilite referitoare la modul de calcul al pagubei, participarea fiecărui inculpat, data până la care s-au virat banii în conturile SC V. SA, modul de calcul şi de acordare a dividendelor.
Instanţele au avut în vedere dispoziţiile art. 998, 1003 C. civ. şi, constatând că prin fapta săvârşită de inculpat cu vinovăţie, a fost cauzat un prejudiciu constând în deposedarea frauduloasă a titularilor acţiunilor mobiliare obţinute în procesul de privatizare în masă, acţiuni ce au fost tranzacţionate fără consimţământul deţinătorilor, în perioada decembrie 1998 - februarie 1999, au dispus repararea prejudiciului cauzat prin restabilirea situaţiei anterioare, prin repunerea titularilor acţiunilor mobiliare în situaţia anterioară, de posesori ai acţiunilor mobiliare ce au fost tranzacţionare fraudulos.
Părţile civile deposedate de drepturile lor prin tranzacţiile virtuale ilicite efectuate în baza ordinelor de tranzacţionare prin cele trei societăţi intermediare au fost repuse în drepturile de proprietate asupra acţiunilor sustrase, precum şi asupra tuturor celorlalte drepturi ce decurg din deţinerea acţiunilor, acesta constituind modul de reparare a prejudiciului efectiv suferit de ele.
Cât priveşte beneficiul nerealizat, instanţele au stabilit dividendele ce li s-ar fi cuvenit părţilor civile şi a dispus acordarea acestora pentru perioada 1998 - 1999, 2004 - 2006. S-a arătat că deşi părţilor civile li se cuveneau dividente pe perioada 1998 - la zi, în lipsa căii de atac a părţilor civile şi în situaţia atacării cu apel numai de către inculpat a primei hotărâri, aceste drepturi nu mai pot fi acordate fără să se încalce principiul non reformatio în pejus.
Înalta Curte constată că decizia instanţei de apel este motivată corect şi corespunzător, făcând posibilă exercitarea controlului de către instanţa supremă.
Decizia a răspuns tuturor cererilor esenţiale ale inculpatului şi s-a pronunţat asupra probelor administrate, demonstrând, argumentat, temeiurile de fapt şi de drept în baza cărora recurentul inculpat a fost obligat la acoperirea prejudiciului cauzat prin fapta sa comisă cu vinovăţie şi stabilită sub putere de lucru judecat.
Constatând că prin hotărârile atacate nu s-a făcut o greşită aplicare a legii şi că aceste nu sunt contrare legii, în cauză neexistând alte motive de casare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul S.C.R.
Recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariile apărătorilor din oficiu care au asigurat asistenţa sa juridică şi a intimatului inculpat P.M. fiind suportate din fondul Ministerului Justiţiei.
Văzând dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 192 alin. (2) şi art. 189 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.C.R. împotriva Deciziei penale nr. 317 din 23 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul inculpat S.C.R. la plata sumei de 575 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 375 RON, reprezentând onorariul parţial pentru apărarea din oficiu a recurentului inculpat şi onorariul pentru apărarea din oficiu a intimatului inculpat P.M., se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 15 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1584/2012. Penal. Lovirile sau vătămările... | ICCJ. Decizia nr. 1587/2012. Penal. Luare de mită (art. 254... → |
|---|
