ICCJ. Decizia nr. 1539/2012. Penal. Traficul de influenţă (art.257 C.p.). Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1539/2012
Dosar nr. 8010/1/2011
Şedinţa publică din 11 mai 2012
Asupra contestaţiei în anulare de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Prin Sentinţa penală nr. 258 din 22 octombrie 2010 a Tribunalului Hunedoara a fost condamnat inculpatul D.M., studii medii, pensionar, căsătorit, fără antecedente penale la:
- 4 ani închisoare pentru infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen.,
- 4 ani închisoare pentru infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen.,
- 4 ani închisoare pentru infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen..
În baza art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele stabilite urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare.
A interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., în condiţiile art. 71 C. pen.
În baza art. 257 alin. (2) C. pen., a confiscat în favoarea statului şi l-a obligat pe condamnat la plata următoarelor sume:
- 1.000 euro sau echivalentul în RON la data plăţii, 1.300 RON şi 6.000 RON.
A constatat că numiţii S.T., P.C. şi L.I.D. nu sunt îndreptăţiţi la restituirea sumelor de 1.000 euro, 1.300 RON şi 6.000 RON.
A obligat pe inculpat la plata sumei de 700 RON, cheltuieli judiciare către stat.
S-a reţinut că prin Rechizitoriul procurorului din 18 februarie 2010, dat în Dosarul nr. 462/P/2009 al Parchetului de pe lângă tribunalul Hunedoara, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului D.M. pentru trei fapte de trafic de influenţă, prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. a) C. pen.
În fapt, s-a reţinut că în luna decembrie 2006, numita S.T. i-a dat inculpatului suma de 1.000 euro, în urma promisiunii acestuia că va interveni „prin relaţiile pe care le are la Bucureşti"; pentru încadrarea fiului acestuia în poliţie.
În luna aprilie 2008, numitul P.C. i-a dat inculpatului suma de 500 euro, la promisiunea acestuia că-i va facilita obţinerea permisului de conducere categoria ";B"; pentru fiul său, fără a mai fi necesar să se prezinte la examen.
În luna septembrie 2008, numitul L.I.D. i-a dat inculpatului suma de 6.000 RON în urma promisiunii acestuia că va interveni pentru angajarea fiului său în structurile M.I.R.A.
Analizând actele şi lucrările aflate la dosarul cauzei, respectiv: declaraţia numitei S.T., proces-verbal sesizare oficiu, declaraţie martori S.P., P.M., C.P.D., G.C., L.T., L.E.D., A.M., sesizare P.C. şi declaraţie, plângere şi declaraţie L.I.D., declaraţii inculpat, caracterizarea inculpatului în ceea ce priveşte exercitarea atribuţiilor de serviciu, referatul de evaluare efectuat de Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Hunedoara, tribunalul a reţinut următoarele:
Inculpatul D.M., în perioada 1 martie 1983 - 1 ianuarie 1992 şi 15 august 1999 - 30 septembrie 2005 a îndeplinit funcţia de şef post şi, respectiv, ajutor şef post la Postul de Poliţie R.M., din cadrul I.P.J. Hunedoara.
În luna decembrie 2006, S.T., împreună cu soţul său s-au întâlnit cu inculpatul, iar în timpul discuţiei aceasta i-a spus că fiul său ar dori să intre în structurile de poliţie. Inculpatul i-a răspuns că „are relaţii la Bucureşti"; şi îi poate ajuta cu încadrarea fiului, însă trebuie să plătească 1.000 euro pentru a-i da persoanei de la Bucureşti, sumă care a fost efectiv predată peste două săptămâni de la această discuţie.
În luna aprilie 2008, inculpatul a primit de la P.C. suma de 1.300 RON pentru a-i rezolva fiului acestuia (P.M.) obţinerea unui permis de conducere. Banii au fost predaţi efectiv în municipiul Haţeg, unde inculpatul practica taximetria. O dată cu banii i-a fost înmânat inculpatului şi dosarul cuprinzând actele necesare pentru susţinerea examenului de conducere.
În luna septembrie 2008, L.I.D. i-a dat inculpatului suma de 6.000 RON în urma promisiunii acestuia că va interveni pentru angajarea fiului acestuia în structura M.I.R.A. Astfel, anterior, în vara aceluiaşi an, L.I.D. s-a întâlnit în municipiul Deva cu inculpatul, care l-a transportat cu maşina până la Haţeg, iar pe drum, din discuţiile purtate, aflând inculpatul că denunţătorul avea un fiu şi care încercase să acceadă în structurile M.I.R.A., fără succes, i-a spus că are pe cineva la Bucureşti, „un unchi colonel";, care l-ar putea ajuta în acest sens.
Inculpatul i-a solicitat denunţătorului să întocmească un dosar cu acte personale ale fiului său, iar pentru această „intervenţie"; suma a fost stabilită la 3.000 euro, denunţătorul plătind efectiv 6.000 RON.
Faptele au fost dovedite cu declaraţiile denunţătorilor şi martorilor, iar faptul că între unii dintre aceştia ar fi o legătură de rudenie nu este relevantă cu privire la existenta infracţiunilor, în condiţiile în care proba nu este interzisă de lege şi a fost legal administrată.
Tribunalul nu-şi poate însuşi apărările inculpatului cu privire la inexistenţa faptelor, acestea fiind dovedite, aşa cum s-a reţinut.
De asemenea, nu se poate reţine şi lipsa unui element constitutiv al infracţiunii (elementul obiectiv), neindicarea numelui funcţionarului nefiind relevantă în cauză atâta timp cât, prin prisma calităţii deţinute de inculpat în comunitatea în care au fost săvârşite faptele (poliţist), o perioadă mare de timp, presupusa influenţă a acestuia a apărut ca veridică şi a constituit motivul determinant al tranzacţiei.
Faţă de această stare de fapt, tribunalul va reţine atât existenţa infracţiunilor de trafic de influenţă, prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen., cât şi vinovăţia inculpatului în săvârşirea acestora, astfel că inculpatul va fi condamnat la pedeapsa de câte 4 ani închisoare pentru fiecare din cele trei fapte săvârşite.
Constatând că faptele au fost săvârşite în concurs real, în baza art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen., pedepsele se vor contopi, iar inculpatul va executa pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare.
Îi vor fi interzise inculpatului, pe durata executării pedepsei şi în condiţiile art. 71 C. pen., drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., tribunalul apreciind că exercitarea unei funcţii publice este incompatibilă cu o condamnare penală.
La individualizarea pedepsei, tribunalul a avut în vedere criteriile generale de individualizare, prevăzute în cuprinsul dispoziţiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gravitatea faptelor săvârşite în funcţie de natura acestora, numărul faptelor săvârşite (trei), persoana inculpatului care nu a recunoscut săvârşirea faptelor în pofida evidenţei probelor, calitatea deţinută anterior de acesta şi care ar fi trebuit să-l determine pe inculpat în a se abţine de la orice acţiune de natură să ducă la o încălcare a normelor legale.
Mai mult, tribunalul nu a putut constata că inculpatul a adoptat, cu titlu de obicei, o atitudine incompatibilă cu normele legale încă din perioada exercitării funcţiei, aşa cum rezultă şi din caracterizarea depusă la dosar urmărire penală, prin care se constată că a fost sancţionat în mai multe rânduri pentru neîndeplinirea corespunzătoare a atribuţiilor de serviciu privind înregistrarea şi verificarea reclamaţiilor, neînregistrarea la timp a unei cauze, tergiversarea cercetărilor.
La data de 14 iulie 2005, inculpatul a fost verificat şi de Corpul de Control al Inspectoratului General al Poliţiei Române în baza mai multor sesizări făcute de locuitori ai comunei privind conduita în timpul şi în afara orelor de program, iar în urma verificărilor a rezultat că majoritatea aspectelor semnalate s-au confirmat (neînregistrarea unor furturi de animale, neînregistrarea unor sesizări şi reclamaţii ale cetăţenilor, luarea de produse de la magazinul din localitate fără a achita contravaloarea acestora), urmând ca acesta să fie cercetat în prealabil, lucru care nu a mai fost posibil din cauză că până la ieşirea la pensie a fost în concediu medical.
II. Împotriva acestei sentinţe penale a declarat apel în termenul legal instituit de art. 363 C. proc. pen., inculpatul D.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, sub următoarele aspecte relevate în memoriul scris depus la dosar şi prin care solicită:
a. pentru infracţiunea de trafic de influenţă săvârşită în dauna numitei S.T., achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., în principal, iar în subsidiar, în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen.;
b. pentru infracţiunea de trafic de influenţă săvârşită în dauna denunţătorului P.C., în principal, achitarea în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., iar în subsidiar, achitarea în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen.;
c. pentru infracţiunea de trafic de influenţă prevăzută şi pedepsită de art. 257 C. pen., săvârşită în dauna denunţătorului L.l.D., achitarea în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen.
1. Vizând prima faptă descrisă în rechizitoriu, inculpatul aduce următoarele critici:
- instanţa a luat în considerare o presupusă acuzaţie formulată la un interval de 2 ani şi 6 luni de la data săvârşirii pretinsei fapte;
- soluţia instanţei se fundamentează pe coroborarea unor probe testimoniale vădit afectate de subiectivismul declaraţiilor martorilor S.P. (soţul denunţătoarei), P.C. (denunţătorul faptei descrise la punctul 2 din rechizitoriu) şi G.C. (martor în ce priveşte infracţiunea descrisă la punctul 3 din rechizitoriu);
- faptul că inculpatul s-a întâlnit la un moment dat şi într-o manieră cu totul ocazională cu denunţătoarea şi soţul său nu poate conduce imediat la stabilirea vinovăţiei sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă, în lipsa altor date concrete.
2. Vizând cea de-a doua faptă descrisă în rechizitoriu, inculpatul învederează următoarele aspecte critice:
- probaţiunea se rezumă la declaraţiile cumpărătorului de influenţă şi acel al unei rude apropiate a acestuia, elemente insuficiente pentru a reţine existenţa faptei şi săvârşirea acesteia cu vinovăţie de către apelant.
3. Referitor la cea de-a treia faptă, inculpatul expune următoarele motive:
- întreg probatoriul se concentrează pe declaraţia denunţătorului L.l.D. şi a membrilor familiei acestuia, declaraţii care sunt evident subiective şi părtinitoare;
- procesele-verbale de transcriere a unor interceptări telefonice purtate de inculpat cu familia L. nu pot avea valoare probatorie, atâta timp cât au fost obţinute ilegal, fără autorizarea instanţei de judecată, de către membrii familiei L.
Instanţa a pus în vedere inculpatului D.M. că are posibilitatea de a fi ascultat în faţa sa pentru a expune propria versiune asupra faptelor, însă acesta a arătat că nu înţelege să facă precizări suplimentare.
În faţa Curţii au fost depuse înscrisuri prin care se reliefează starea de sănătate a inculpatului şi comportamentul său la fostul loc de muncă (caracterizare efectuată de I.G.P. - Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Hunedoara, unde inculpatul a fost angajat).
Verificând legalitatea şi temeinicia sentinţei penale atacate în raport cu aspectele critice expuse, dar şi din oficiu, în limitele prevăzute de art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea constată următoarele:
1. Instanţa fondului a reţinut parţial o bază factuală corectă, în mod obiectiv fundamentată pe actele şi lucrările de la dosar (în ce priveşte faptele descrise la punctele 2 şi 3 din rechizitoriu): plângerile denunţătorilor P.C., L.I.D., depoziţiile martorilor G.C., L.T., P.M., C.P.D., proces-verbal de transcriere a convorbirilor purtate cu inculpatul, grafic de rambursare a creditului întocmit de R.B. Haţeg, CD-ul cu înregistrarea convorbirilor denunţătorului L.l.D. cu inculpatul.
2. Curtea reţine că jurisdicţia inferioară a realizat o evaluare judicioasă a probelor de la dosar, în ce priveşte baza factuală reţinută la punctele 2 şi 3 din rechizitoriu, în conformitate cu exigenţele art. 63 alin. (2) C. proc. pen., stabilind în mod clar şi neechivoc vinovăţia inculpatului D.M. în limitele infracţiunilor expuse.
3. Curtea a reţinut, la rândul său, sub raportul bazei factuale, că:
- în luna aprilie 2008, inculpatul D.M. a pretins şi primit de la denunţătorul P.C. suma de 1.300 RON, sub promisiunea că va facilita, prin relaţiile de care dispune, obţinerea permisului de conducere pentru fiul părţii vătămate, promisiune nerealizată, iar ulterior, la solicitarea denunţătorului, nu i-a mai restituit suma de bani;
- în luna septembrie 2008, inculpatul a pretins şi primit de la partea vătămată L.l.D. suma de 6.000 RON (sumă obţinută în urma contractării unui credit bancar), promiţând că prin relaţiile de care dispune, va facilita încadrarea în poliţie a fiului părţii vătămate, ulterior nerestituind suma primită, deşi promisiunea nu a fost onorată.
4. Curtea constată că în speţă calificarea juridică dată faptelor comise este corespunzătoare textelor de lege reţinute.
5. Curtea reţine însă, acceptând criticile formulate de către inculpatul D.M., că soluţia de condamnare pentru fapta descrisă la punctul 1 din considerente (în dauna denunţătorului S.T.) se fundamentează pe un probatoriu insuficient şi care, în opinia sa, nu oferă elemente pertinente şi raţionale pentru a justifica angrenarea răspunderii penale a apelantului.
6. Curtea subliniază că sarcina probei mai presus de orice îndoială se întemeiază pe coroborarea unor prezumţii suficient de puternice, clare sau concordante, sau pe situaţii de fapt necontestate.
7. În cauza de faţă, cu referire la acuzaţia adusă, Curtea relevă că jurisdicţia inferioară nu a fost în măsură să ofere explicaţii plauzibile şi suficiente care să fundamenteze acuzaţia.
8. Se reţine, din examinarea actelor şi lucrărilor de la dosar, că tribunalul şi-a format convingerea asupra existenţei faptei şi a vinovăţiei inculpatului în considerarea plângerii denunţătoarei (intervenită la un interval de 2 ani şi 6 luni de la data săvârşirii pretinsei fapte de manieră penală) şi a depoziţiilor martorilor S.P., G.C. şi P.C.
9. Curtea arată că doar denunţătoarea şi soţul său descriu cu lux de amănunte modul în care a decurs întâlnirea cu inculpatul, acesta pretinzându-le sume de bani pentru a le facilita succesul la examenul de admitere al fiului lor, sume pe care i le-au remis, fiecare câte 500 euro.
10. Curtea reţine că depoziţiile martorilor G.C. şi P.C. nu sunt în măsură să releve o situaţie faptică certă, atâta timp cât evenimentele nu au fost percepute de ei direct, ci luate la cunoştinţă într-un context general, după o perioadă îndelungată de timp.
11. Curtea precizează că adoptarea unei soluţii de condamnare întemeiată exclusiv pe declaraţia denunţătoarei şi al soţului acesteia (şi care este afectată vădit de subiectivism) ar excede principiului egalităţii armelor şi ar crea un vădit dezechilibru procesual între dreptul la apărare al inculpatului şi acuzare.
12. Curtea arată că în cauză declaraţiile singulare ale denunţătoarei şi soţului acesteia nu reprezintă, în opinia sa, elemente suficient de puternice care să justifice condamnarea inculpatului, atâta timp cât credibilitatea lor poate fi pusă la îndoială.
13. Vizând faptele descrise în rechizitoriu la punctele 2 şi 3, Curtea consideră că sub acest aspect există motive suficiente şi raţionale de a aprecia că acestea există şi au fost săvârşite de către inculpat.
14. Relevante în acest sens sunt, în ce priveşte fapta săvârşită în aprilie 2008, atât declaraţiile denunţătorului P.C., cât şi ale martorului P.M., care s-au deplasat la Haţeg în vederea remiterii actelor pentru înscrierea la examen şi a sumei de 1.300 RON, inculpatului.
15. Aspectele relevate de cei doi sunt confirmate de martorul C.P.D., căruia martorul P.M. i-a relatat despre întâlnirea avută cu inculpatul şi remiterea sumei de bani.
16. Cu referire la fapta săvârşită în septembrie 2008, existenţa acesteia şi săvârşirea ei de către inculpat rezultă cu prisosinţă din ansamblul mijloacelor de probă de la dosar: declaraţia denunţătorului L.l.D., declaraţiile martorilor L.T., L.E.D., proces-verbal de transcriere a convorbirilor purtate cu inculpatul, proces-verbal de transcriere a interceptărilor convorbirilor telefonice, graficul de rambursare întocmit de R.B. Haţeg.
17. Curtea precizează că activitatea de manieră penală a inculpatului a fost descrisă amănunţit, pe lângă denunţător şi membrii familiei acestuia, şi de către martorul G.C., prezent la întâlnirea acestora, fiind de asemenea confirmată de procesele-verbale de transcriere a interceptărilor convorbirilor telefonice.
18. Curtea reţine că actele provenite de la R.B. Haţeg (graficul de rambursare a creditului) confirmă susţinerile denunţătorului L., în sensul contractării unui credit în vederea obţinerii sumei de bani solicitate de către inculpat.
19. Referitor la critica adusă de către inculpat sub aspectul valorii probante a înregistrărilor efectuate de denunţător, Curtea o va aprecia ca neîntemeiată prin prisma dispoziţiilor art. 916 alin. (2) C. proc. pen. şi care statuează că înregistrările efectuate de părţi sau alte persoane constituie mijloace de probă când privesc propriile convorbiri sau comunicări pe care le-au purtat cu terţii.
20. Vizând aspectele de netemeinicie reliefate de inculpat, Curtea constată, în urma examinării actelor depuse în circumstanţiere (acte medicale, caracterizări) că pedepsele aplicate acestuia pentru săvârşirea celor două infracţiuni de trafic de influenţă exced posibilităţilor reale de reeducare a inculpatului.
21. Curtea consideră că în cauză există elemente suficiente de a aprecia că o atenuare a răspunderii penale a inculpatului, prin reducerea pedepselor de la câte 4 ani la câte 3 ani închisoare, ar fi în măsură să garanteze atingerea scopului preventiv şi educativ prevăzut de art. 52 C. pen.
22. Lipsa antecedentelor penale, aspectele ce au conturat viaţa profesională a inculpatului, starea de sănătate a acestuia şi vârsta pot justifica, alături de aspectele ce definesc gradul de pericol social concret al faptei, aplicarea unor pedepse de câte 3 ani închisoare.
23. Curtea apreciază că pedepsele aplicate de către instanţa de fond aduc atingere principiului proporţionalităţii dintre sancţiune şi comportament, astfel încât reducerea lor este pe deplin justificată, fiind în măsură să contribuie la o reeducare şi prevenţie eficientă.
24. Vizând critica adusă modalităţii de executare a sancţiunii penale, Curtea constată că raportat la gradul de pericol social concret al infracţiunilor săvârşite în speţă nu sunt întrunite exigenţele art. 81 sau ale art. 861 C. pen.
25. Curtea apreciază că natura faptelor comise, modalitatea concretă de săvârşire a acestora, sumele traficate şi nu în ultimul rând, calitatea inculpatului, impun măsuri restrictive ferme, în cauză neexistând motive raţionale de a convinge că atingerea scopului instituit de art. 52 C. pen. se poate realiza şi fără executarea efectivă a pedepsei.
26. Faţă de cele ce preced, Curtea, în conformitate cu art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul inculpatului, a desfiinţat hotărârea penală atacată numai sub aspectul învinuirii săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen. în cursul lunii decembrie 2006, a dispoziţiei privind confiscarea sumei de 1.000 euro şi a individualizării judiciare a pedepse şi, rejudecând, în aceste limite:
A descontopit pedeapsa de 4 ani închisoare în elementele ei componente.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul D.M. de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen. (la plângerea denunţătorului S.T.).
A înlăturat dispoziţiile privind confiscarea sumei de 1.000 euro în favoarea statului.
A redus de la câte 4 ani închisoare la câte 3 ani închisoare pedepsele aplicate inculpatului D.M. pentru săvârşirea a două infracţiuni de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. (fapte săvârşite în luna aprilie 2008 şi septembrie 2008).
În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele sus-arătate în cea mai grea, de 3 ani închisoare, pe care a dispus să o execute în final inculpatul.
A menţinut celelalte dispoziţii ale hotărârii penale atacate.
S-a făcut aplicarea art. 192 alin. (3) C. proc. pen.
Aşa fiind, prin Decizia penală nr. 48/A din 17 martie 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală, s-a admis apelul declarat de inculpatul D.M. împotriva Sentinţei penale nr. 258 din 22 decembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Hunedoara în Dosar penal nr. 873/97/2010.
S-a desfiinţat sentinţa penală atacată numai sub aspectul învinuirii săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen. în cursul lunii decembrie 2006, a dispoziţiei privind confiscarea sumei de 1.000 euro şi a individualizării judiciare a pedepse şi, în rejudecare, a fost descontopită pedeapsa de 4 ani închisoare în elementele ei componente.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul D.M. de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen. (la plângerea denunţătorului S.T.).
S-au înlăturat dispoziţiile privind confiscarea sumei de 1.000 euro în favoarea statului.
S-au redus de la câte 4 ani închisoare la câte 3 ani închisoare pedepsele aplicate inculpatului D.M. pentru săvârşirea a două infracţiuni de trafic de influenţă prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen. (fapte săvârşite în luna aprilie 2008 şi septembrie 2008).
În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele sus-arătate în cea mai grea, de 3 ani închisoare, care s-a dispus să fie executată în final de inculpat.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârii penale atacate.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare s-a dispus să rămână în sarcina statului.
III. Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs inculpatul D.M., criticând-o ca nelegală şi netemeinică prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 18 şi 14 C. proc. pen. şi a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi sentinţei instanţei de fond, şi achitarea inculpatului în conformitate cu dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. sau în conformitate cu dispoziţiile art. 10 lit. b1) C. proc. pen., în subsidiar reducerea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege.
Prin Decizia penală nr. 3436 din 5 octombrie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.M. împotriva Deciziei penale nr. 48/A din 17 martie 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală, apreciind că hotărârea atacată este temeinică şi legală.
Împotriva acestei decizii, contestatorul condamnat D.M. a formulat contestaţie în anulare, înregistrată pe rolul instanţei la 10 octombrie 2011 şi motivată în scris.
Potrivit art. 391 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte a examinat admisibilitatea în principiu a cererii de contestaţie, fără a dispune citarea părţilor, în şedinţa publică din 11 mai 2012.
Contestaţia în anulare formulată este inadmisibilă în principiu.
Din examinarea lucrărilor dosarului rezultă că, în cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen., care să impună admiterea în principiu a contestaţiei formulate.
Astfel, deşi cererea de contestaţie este făcută în termenul prevăzut de lege, iar motivele pe care se sprijină contestaţia sunt dintre cele prevăzute în art. 386, Înalta Curte constată că dovezile depuse la dosar de contestator şi aspectele invocate de acesta în sprijinirea cererii formulate nu sunt de natură a conduce la admiterea în principiu a contestaţiei.
Referitor la cazul prev. de art. 386 lit. a) C. proc. pen., se invocă faptul că decizia atacată a fost soluţionată la data de 5 octombrie 2011, termen pentru care contestatorul inculpat nu a fost citat şi, astfel, nu a avut cunoştinţă de termenul de judecată.
Instanţa reţine că în soluţionarea recursului declarat de inculpatul D.M. împotriva Deciziei penale nr. 48/A din 17 martie 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală, primul termen de judecată a fost fixat la 7 septembrie 2011, iar la dosar este ataşată dovada de citare a inculpatului, care a semnat personal. Mai mult, inculpatul a formulat şi o cerere de amânare a cauzei, pentru angajarea unui apărător ales.
Prin urmare, instanţa a dispus, în mod corect, prin Încheierea din 7 septembrie 2011, că recurentul-inculpat D.M. nu va fi citat întrucât i s-a înmânat în mod legal citaţia pentru acel termen, fiind incidente dispoziţiile art. 291 alin. (3) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202 din 25 octombrie 2010.
În consecinţă, deşi la termenul de judecată din 5 octombrie 2011, dată la care a fost soluţionat recursul, inculpatul nu a fost prezent, procedura de citare cu acesta a fost legal îndeplinită.
Referitor la cazul prev. de art. 386 lit. b) C. proc. pen., se invocă faptul că pentru termenul de judecată din 5 octombrie 2011, când instanţa a soluţionat recursul, inculpatul-contestator era în imposibilitate de prezentare, fiind internat în spital.
Or, din actul medical anexat, respectiv adeverinţă medicală, nu rezultă decât că D.M. este suferind de colică renală, nicidecum faptul că era internat în spital la 5 octombrie 2011 şi că era în imposibilitate de a se prezenta în faţa instanţei.
Aşa fiind, contestaţia în anulare este inadmisibilă întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile expres prevăzute de lege pentru admisibilitatea sa.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul D.M., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul condamnat D.M. împotriva Deciziei penale nr. 3436 din 5 octombrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 873/97/2010.
Obligă contestatorul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1537/2012. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1559/2012. Penal → |
|---|
