ICCJ. Decizia nr. 1456/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1456/2012
Dosar nr. 4782/104/2010
Şedinţa publică din 8 mai 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Olt, prin Sentinţa penală nr. 97 din 28 iunie 2011, a condamnat pe inculpatul N.N.M. (fără antecedente penale), la 20 ani închisoare şi 6 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pentru infracţiunea de omor deosebit de grav, prev. de art. 173 alin. (1), cu referire la art. 176 lit. a) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi a art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea, de la inculpat, a toporului corp delict.
Pe latură civilă, în baza art. 14 C. proc. pen., cu referire la art. 998 C. civ., inculpatul a fost obligat la plata, către partea civilă Spitalul de Urgenţă Slatina, a sumei de 3.746,416 RON, despăgubiri civile reprezentând cheltuielile de spitalizare ocazionate de îngrijirea victimei C.D.
Totodată, inculpatul a mai fost obligat la plata sumei de câte 10.000 RON, despăgubiri materiale către părţile civile C.L.D., C.E.M., M.P.C. şi la 7.000 RON, cu acelaşi titlu, către partea civilă C.D.M. Acelaşi inculpat a mai fost obligat să plătească suma de câte 15.000 RON către părţile civile, aceasta cu titlu de daune morale.
Cu referire la cheltuielile judiciare ocazionate în cauză, inculpatul a fost obligat să plătească suma de 800 RON către partea civilă C.L.D. şi 4.200 RON către stat, din aceasta suma de 200 RON reprezentând onorariu apărare din oficiu.
Pentru a pronunţa sentinţa, instanţa a reţinut următoarele:
Inculpatul şi mama sa, N.G. erau cunoscuţi ca având tulburări de comportament, consumatori de alcool şi, de adesea, violenţi în relaţiile cu vecinii.
În acelaşi imobil, vecini alăturaţi, locuiau C.D., C.I. şi fiul minor al acesteia, C.D. fiind cunoscută ca având fire blândă, prietenoasă, neconflictuală, era bolnavă de diabet şi avea în antecedenţa medicală un accident vascular, acestea făcând-o ca vara să nu părăsească apartamentul decât la apropierea serii.
În acest context, în după-amiaza zilei de 22 august 2010, nora şi nepotul femeii au părăsit locuinţa, anterior stabilind să se întâlnească cu C.D. după orele 18:00. În preajma acestei ore, C.D. s-a îmbrăcat, a deschis uşa locuinţei şi când se îndrepta spre scări, a fost acostată de către inculpat şi mama acestuia, cei doi au tras-o forţat în locuinţa lor şi, imediat inculpatul, luând un topor ce se afla în camera de lângă hol, a lovit femeia în cap, ea căzând în respectivul hol. Astfel căzută, femeia a fost acoperită de cei doi cu o plapumă, alături i-au aşezat geanta, au stropit-o cu benzină şi i-au dat foc. Toporul cu care inculpatul lovise a fost lăsat de acesta în camera de unde fusese luat.
Sesizând că pe sub uşa de acces în apartamentul agresorilor ieşea fum, un locatar a apelat serviciul de urgenţă 112, a sesizat formaţiunea civilă locală de pompieri şi poliţia, acesteia din urmă aducându-i-se la cunoştinţă că, posibil, există victime pentru că uşa apartamentului X era închisă. Până la sosirea pompierilor, locatarii imobilului au forţat uşa apartamentului X şi pătrunzând în interior, au aruncat cu apă peste flăcări. Speriaţi de intervenţia vecinilor, inculpatul şi mama lui, prin deschiderea unei ferestre, au sărit şi au plonjat pe aleea betonată de la sol, aici fiind găsiţi de alţi vecini. N.G., urmare impactului cu suprafaţa tare pe care a căzut, a suferit multiple leziuni, la fel şi inculpatul, ambii fiind transferaţi la spital, inculpatul la Spitalul de Urgenţă Slatina, iar N.G., la Spitalul Clinic nr. 1 Craiova, aceasta decedând la 23 august 2010.
Victima a prezentat arsuri prin flacără şi traumatism cranio-cerebral acut deschis prin agresiune. Decesul acesteia s-a produs la 25 august 2010.
Raportul de constatare medico-legală din 27 octombrie 2010, avizat la 11 noiembrie 2010 a reţinut că moartea victimei C.D. a fost violentă şi s-a datorat şocului combustional, consecinţă a arsurilor de gradul II, III şi IV, întinse pe 80% din suprafaţa corpului şi survenite pe fondul unui traumatism cranio-cerebral acut deschis, cu fracturi cominutive de boltă şi bază de craniu, dilacerare cerebrală şi hemoragie meningee. S-a mai reţinut că leziunile traumatice au fost produse prin flacără şi prin lovire cu un corp tăietor greu, posibil topor, şi au legătură de cauzalitate cu decesul, oricare din cele două cauze, analizată separat, fiind tanatogeneratoare.
La urmărirea penală, inculpatul nu a recunoscut săvârşirea faptei, explicaţia prezenţei victimei în locuinţa lui şi a mamei sale el legând-o de susţinerea că femeia a fost cea care i-a incendiat.
Cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, el a recunoscut că împreună cu mama sa, după ce aceasta din urmă a introdus victima în casa lor, N.G. a lovit-o cu toporul în cap, el fiind cel care a stropit-o cu benzină şi a incendiat-o.
Inculpatul fiind trimis în judecată pentru infracţiunea de omor deosebit de grav, expertiza psihiatrică ce i s-a efectuat a reţinut că a prezentat „retard mintal uşor, cu tulburări de comportament, având discernământul diminuat în raport cu fapta pentru care este cercetat”.
În faza cercetării judecătoreşti, inculpatul a declarat că, într-adevăr, în ziua de 22 august 2010 victima a fost găsită în locuinţa lui, dar el nu a cunoscut ce s-a întâmplat pentru că a sărit geamul, iar autoarea faptei este mama lui, fiind prezent numai până la momentul când mama sa a lovit capul victimei cu toporul.
Împotriva sentinţei au declarat apeluri Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, părţile civile C.L.D., M.P.C., C.E.M., C.D.M. şi inculpatul.
Parchetul a criticat sentinţa penală pentru netemeinicia pedepsei aplicată inculpatului şi pentru greşita nedispunere a măsurii de siguranţă prev. de art. 113 C. pen. faţă de inculpat.
Părţile civile au criticat sentinţa pe latură penală, pedeapsa aplicată inculpatului fiind prea mică.
Inculpatul şi-a motivat apelul pe greşita încadrare juridică a faptei, el susţinând că încadrarea juridică legală este infracţiunea de omor prev. de art. 174 alin. (1) C. pen., dar şi pentru aceasta se impune achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., autor fiind N.G., mama sa. Într-un subsidiar de apel, inculpatul a solicitat aplicarea unei pedepse mai mici.
Pe latură civilă, inculpatul-apelant a criticat hotărârea primei instanţe sub aspectul întinderii despăgubirilor acordate părţilor civile.
Curtea de Apel Craiova, prin Decizia penală nr. 3 din 11 ianuarie 2012, a admis apelurile formulate de parchet şi de către părţile civile, a desfiinţat sentinţa în ce priveşte latura penală şi a majorat pedeapsa privativă de libertate, de la 20 de ani închisoare, la 23 ani închisoare.
În baza art. 113 C. pen., s-a luat faţă de inculpat măsura de siguranţă a obligării la tratament medical până la însănătoşire.
Apelul formulat de inculpat a fost respins ca nefondat.
Nemulţumit de decizia instanţei de apel, inculpatul, în termenul legal, a declarat recurs, cale de atac nemotivată în scris.
La termenul de judecată 8 mai 2012, inculpatul-recurent a cerut aplicarea, în ce-l priveşte, a procedurii prev. de art. XI din O.U.G. nr. 121/2011 cu referire la art. 3201 C. proc. pen., astfel cum a fost introdus prin Legea nr. 202/2010, apărătorul său desemnat din oficiu, oral, susţinând că în cauză sunt incidente cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 18 şi pct. 14 C. proc. pen., respectiv s-a comis o eroare gravă de fapt ce a avut drept consecinţă greşita condamnare, fapta fiind săvârşită de N.G., mama inculpatului, probele cauzei nedemonstrându-i vinovăţia. Referitor la pct. 14, apărătorul inculpatului a susţinut că în dosar sunt date din care rezultă că se pot reţine circumstanţe atenuante favorabile persoanei celui asistat şi, ca atare, pedeapsa aplicată trebuie individualizată cu reţinerea art. 74 C. pen.
Recursul declarat de inculpat nu este fondat.
Se va analiza, în prealabil, cererea inculpatului-recurent de aplicare, în ce-l priveşte, a dispoziţiilor art. XI cu referire la art. V din O.U.G. nr. 121 din 29 decembrie 2011.
Art. XI din această ordonanţă prevede că în cauzele aflate în curs de judecată în care cercetarea judecătorească în primă instanţă începuse anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. se aplică în mod corespunzător la primul termen cu procedură completă imediat următor intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
Sub acest aspect, din verificarea lucrărilor cauzei, se reţine că inculpatul a fost trimis în judecată prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt din 29 noiembrie 2010, Tribunalul Olt înregistrând cauza pe rolul său, la 30 noiembrie 2010, la 2 decembrie 2010 fixându-se termen pentru verificarea legalităţii şi temeiniciei arestării preventive a inculpatului. Primul termen de judecată, pe fond, a fost 18 ianuarie 2011, la acest termen procedura fiind îndeplinită.
La termenul de judecată 8 februarie 2011, instanţa, din oficiu, a întrebat inculpatul dacă recunoaşte fapta pentru care a fost trimis în judecată prin rechizitoriu, dacă înţelege să se judece potrivit procedurii prev. de art. 3201 alin. (1) - (7) C. proc. pen., respectiv pe baza probelor de la urmărirea penală, fără administrarea de alte probe decât cele în circumstanţiere.
Inculpatul, personal, asistat de avocat desemnat apărător din oficiu, a arătat că nu recunoaşte fapta astfel cum este reţinută prin rechizitoriu, nu doreşte judecarea conform disp. art. 3201 alin. (1) - (7) C. proc. pen., dar doreşte judecarea conform procedurii de drept comun.
Pe de altă parte, disp. art. 3201 C. proc. pen. în redactarea dată prin Legea nr. 202/2010, în vigoare din 25 noiembrie 2010, nu prevăd posibilitatea revenirii inculpatului asupra manifestării de voinţă privind judecata potrivit procedurii simplificate reglementată în art. 3201 C. proc. pen., după momentul când inculpatul, astfel cum s-a arătat, nu a acceptat o asemenea procedură, şi, în plus, potrivit art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., dispoziţiile alin. (1), (6) nu se aplică în cazul în care acţiunea penală vizează o infracţiune care se pedepseşte cu detenţiunea pe viaţă. În cauză, inculpatul a fost trimis în judecată şi condamnat chiar nedefinitiv până la declararea recursului, pentru infracţiunea de omor deosebit de grav, prev. de art. 174 alin. (1) raportat la art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen., textul incriminator prevăzând pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau cu închisoarea de la 15 la 25 ani.
Ca atare, cererea inculpatului, de aplicare în ce-l priveşte a art. XI, cu referire la art. V, art. 3201 C. proc. pen., este inadmisibilă.
În ce priveşte recursul inculpatului, acesta nu este fondat, pentru considerentele ce se vor dezvolta.
Pentru a fi aplicabil cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., eroarea de fapt trebuie să fie gravă, adică pe de o parte, să fi influenţat asupra soluţiei cauzei, iar, pe de altă parte, să fie vădită, neîndoielnică.
Eroarea gravă de fapt nu priveşte dreptul de apreciere a probelor, ci discordanţa între cele reţinute de instanţă şi conţinutul real al probelor, prin ignorarea unor aspecte evidente, care au avut drept consecinţă pronunţarea altei soluţii decât cea pe care materialul probator o susţine.
Astfel, în aplicarea art. 3, art. 4 C. proc. pen. cu referire la art. 62, art. 63, art. 64 acelaşi cod, urmărirea penală şi cercetarea judecătorească au stabilit o situaţie de fapt certă, iar în ce priveşte vinovăţia inculpatului, prezumţia de nevinovăţie a fost răsturnată, fapta reţinută în sarcina lui există şi a săvârşit-o cu intenţie în forma prevăzută de art. 19 alin. (1) lit. b) C. pen.
Din examinarea mijloacelor de probă aflate în dosarul de urmărire penală, coroborate cu probele administrate nemijlocit în cursul cercetării judecătoreşti, inclusiv cu declaraţiile inculpatului de la momentul prezentării materialului de urmărire penală, aceasta în prezenţa avocatului desemnat apărător din oficiu (29 noiembrie 2010) N.N.M. a recunoscut fapta, el relatând că în după-amiaza zilei de 22 august 2010, mama lui, aflată în pragul apartamentului nr. X, aici ea consumând alcool, când, prin dreptul ei a trecut victima, N.G. a îmbrâncit-o şi a împins-o în locuinţa lor, inculpatul a închis uşa, a văzut când mama lui a luat toporul şi a lovit capul victimei, el a pus un obstacol în uşa de acces, a luat un recipient cu benzină, a aruncat combustibilul peste victimă, mama lui a dat foc, ambii, ulterior, sărind pe geam.
Declaraţia inculpatului a fost, astfel cum a susţinut avocatul D.F.S. la cercetarea judecătorească, dată fără ca acesta să fi fost în vreun fel presat, acelaşi avocat arătând că a discutat cu inculpatul înaintea declaraţiei, fără a fi fost de faţă procurorul sau grefierul, şi lui spunându-i-se aceeaşi situaţie. Inculpatul a fost de acord ca la cercetarea judecătorească avocatul să fie audiat.
În cauză, martorii, vecini ai inculpatului şi mamei sale, au relatat împrejurări constatate personal privind circumstanţele de fapt anterioare datei de 22 august 2010 şi din acea zi. Martorul L.C.A. a arătat că în dimineaţa acelei zile, inculpatul era în faţa imobilului, i-a cerut bani pentru a-şi cumpăra ţigări şi pentru că i-a spus că nu are, inculpatul l-a ameninţat cu un topor. Cu referire la comportamentul inculpatului, acelaşi martor a declarat că era violent, toată lumea din bloc se ferea de el, l-a văzut personal stând la masă cu mama lui şi consumând alcool.
Martorul P.N. a declarat că inculpatul era o persoană rea şi violentă, iar când a ajuns la uşa inculpatului, din interior se auzea vocea lui.
Martora D.E., persoană la intervenţia căreia s-au alertat alţi vecini care au spart uşa apartamentului inculpatului, a declarat că l-a văzut pe acesta sărind pe geam, inculpatul era violent, anterior acesta şi mama lui mai incendiaseră uşa locuinţei unei alte vecine, iar ei îi puneau cioburi de geam la uşă, pentru a se accidenta, iar când a sesizat aceasta, inculpatul şi mama lui i-au spart uşa şi au bătut-o.
La cercetarea judecătorească, inculpatul a declarat că fapta a fost săvârşită la iniţiativa mamei.
Ca atare, chiar în condiţiile în care martorii nu au fost în mod direct prezenţi în apartamentul în care victima a fost agresată şi, deci, nu au văzut personal acţiunile infracţionale săvârşite de inculpat, acesta se afla în apartament, iar conceperea săvârşirii faptei, obiectiv, a pus victima în imposibilitatea de a se apăra, acţiune indispensabilă uciderii, iar subiectiv, inculpatul a prevăzut rezultatul produs (a realizat şi cum va părăsi apartamentul incendiat - martorii relatând că de la pervazul ferestrei ap. nr. X se atârnase o legătură alcătuită din cearceafuri, dar inculpatul nu a mai avut timpul necesar să o folosească pentru că flăcările îi ameninţau şi viaţa lui, astfel că a sărit în gol şi a aterizat pe suprafaţă betonată, el fiind primul care a făcut acest gest), iar la momentul târârii victimei în apartament, a închis uşa, nu s-a opus, pe urmă a pus o „dreavă” (posibil un obstacol în uşă), a găsit un bidon cu benzină, benzină pe care a aruncat-o pe victimă.
În ce priveşte cazul de casare prev. art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., orientându-se la pedeapsa de 23 ani închisoare, instanţa de apel a avut în vedere, în integralitate, criteriile de individualizare prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), fapta săvârşită în condiţiile probate fiind de pericol social deosebit de ridicat, uciderea victimei s-a realizat prin cruzimi (arsuri de gradul II, III şi IV pe 80% din suprafaţa corpului), inculpatul este cel care a aruncat benzină peste trupul victimei, după ce aceasta fusese doborâtă la podea cu lovituri de topor în cap, textul incriminator prevăzând pedeapsa alternativă detenţiunea pe viaţă sau pedeapsa de la 15 la 25 ani închisoare. În ce priveşte solicitarea inculpatului-recurent de a i se reţine circumstanţe atenuante personale, nicio probă nu confirmă că ar fi existat vreuna din împrejurările care ar putea constitui astfel de circumstanţe, de genul conduită bună înainte de săvârşirea faptei, stăruinţă în a înlătura rezultatul faptei penale, comportare sinceră în cursul procesului penal sau alte asemenea, simpla susţinere că nu are în antecedente fapte penale nefiind în măsură să oblige ca această stare de fapt să-i atenueze răspunderea pentru fapta săvârşită, nefiind, deci, justificată aplicarea art. 74, 76 C. pen.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat de inculpat nefiind fondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins.
Conform art. 192 cu referire la art. 189 alin. (1) acelaşi cod, inculpatul-recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea formulată de inculpatul N.N.M. de judecare potrivit O.U.G. nr. 121/2011.
Respinge ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.N.M. împotriva Deciziei penale nr. 3 din 11 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive, de la 26 august 2010 la 8 mai 2012.
Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 8 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1454/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 1537/2012. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
