ICCJ. Decizia nr. 154/2012. Penal
Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, petiționarul A.C. a solicitat strămutarea judecării dosarului nr. 1375/304/2011 al Judecătoriei Segarcea, motivând că imparțialitatea instanței ar putea fi știrbită din cauza împrejurărilor cauzei, publicității excesive și a dușmăniilor locale dintre partidele politice. A mai invocat faptul că face parte din alt partid decât cel aflat la putere și că, dată fiind calitatea sa de primar, are loc o campanie de presă împotriva sa.
în temeiul art. 57 C. proc. pen., înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a solicitat informații de la Tribunalul Dolj.
Informațiile primite de la Tribunalul Dolj au lăsat la apreciere oportunitatea admiterii cererii de strămutare.
Verificând actele dosarului și susținerile petiționarului, înalta Curte constată că în cauză nu există motive temeinice care să justifice strămutarea judecării cauzei, în sensul dispozițiilor legale.
Remediul procesual al strămutării se impune atunci când, în desfășurarea normală a unui proces penal, există anumite împrejurări care generează o îndoială asupra obiectivității și imparțialității judecătorilor unei instanțe.
Astfel, analizând împrejurările, calitatea părților și obiectul cauzei a cărei strămutare se cere, se constată că nu rezultă suspiciuni ce ar putea pune sub semnul îndoielii imparțialitatea și obiectivitatea judecătorilor acestei instanțe, care ar conduce la încălcarea dreptului la un proces echitabil, în sensul dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Drept urmare, conform art. 60 alin. (1) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, cererea de strămutare formulată de petiționar.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat petiționarul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
← ICCJ. Decizia nr. 30/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 156/2012. Penal → |
---|