ICCJ. Decizia nr. 156/2012. Penal
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, petiționarul B.I. a solicitat strămutarea judecării dosarului nr. 7112/325/2009 al Judecătoriei Timișoara, motivând că imparțialitatea instanței ar putea fi știrbită, întrucât la urmărirea penală cauza a fost instrumentată de prim procurorul parchetului, care este soția președintelui Judecătoriei Timișoara, iar la instanța de fond acesta a participat ca procuror de ședință. A mai arătat că judecătorul cauzei a avut până în februarie 2011 funcția de procuror, direct subordonat procurorului șef B.I. Totodată, a invocat faptul că i-au fost respinse cererile în probațiune și a fost tergiversată cauza, neefectuându-se o expertiză.
în temeiul art. 57 C. proc. pen., înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a solicitat informații de la Tribunalul Timiș.
Informațiile primite de la Tribunalul Timiș au comunicat că se confirmă susținerile petiționarului, însă nu există elemente care să confirme faptul că judecarea cauzei s-ar afla sub influența procurorului de ședință sau a președintelui Judecătoriei Timișoara.
Verificând actele dosarului și susținerile petiționarului, înalta Curte constată că în cauză nu există motive temeinice care să justifice strămutarea judecării cauzei, în sensul dispozițiilor legale.
Remediul procesual al strămutării se impune atunci când, în desfășurarea normală a unui proces penal, există anumite împrejurări care generează o îndoială asupra obiectivității și imparțialității judecătorilor unei instanțe.
Astfel, analizând împrejurările, calitatea părților și obiectul cauzei a cărei strămutare se cere, se constată că nu rezultă suspiciuni ce ar putea pune sub semnul îndoielii imparțialitatea și obiectivitatea judecătorilor acestei instanțe, care ar conduce la încălcarea dreptului la un proces echitabil, în sensul dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Susținerile petiționarului, referitoare la încălcările dispozițiilor legale efectuate cu ocazia soluționării cauzei, pot constitui o eventuală critică și apărare în căile de atac ordinare.
Drept urmare, conform art. 60 alin. (1) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, cererea de strămutare formulată de petiționar.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat petiționarul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 154/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 157/2012. Penal → |
|---|
