ICCJ. Decizia nr. 1552/2012. Penal. Omorul calificat (art. 175 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1552/2012
Dosar nr. 4652/87/2011
Şedinţa publică din 14 mai 2012
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa nr. 135 din 13 decembrie 2011, pronunţată de Tribunalul Teleorman, secţia penală, a fost respinsă ca nefondată cererea formulată de inculpatul C.M.V. de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracţiunea prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 182 C. pen.
În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. şi art. 74 - 76 C. pen., au fost condamnaţi inculpaţii C.M.V. şi M.S., la câte 3 ani închisoare, fiecare.
În baza art. 71 C. pen., i s-au interzis fiecărui inculpat drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat fiecărui inculpat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de câte 4 ani, după executarea pedepselor principale.
În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută arestarea preventivă a inculpaţilor C.M.V. şi M.S. şi în baza art. 88 C. pen., s-a computat din pedepsele aplicate acestora durata prevenţiilor (reţinere şi arestare preventivă) de la 26 septembrie 2011 la zi, respectiv 13 decembrie 2011.
A fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă B.V. şi au fost obligaţi inculpaţii la plata în solidar către acesta a sumei de 210.000 RON reprezentând despăgubiri civile (200.000 RON daune morale şi 10.000 RON daune materiale).
A fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă "Sf. P." Bucureşti şi au fost obligaţi inculpaţii la plata către partea civilă, în solidar, a sumei de 10.998,24 RON reprezentând cheltuieli de spitalizare şi a dobânzii legale calculată la suma de 10.998,24 RON, de la rămânerea definitivă a hotărârii până la achitarea integrală a debitului.
S-a luat act că Spitalul Judeţean de Urgenţă Alexandria, Serviciul Judeţean de Ambulanţă Teleorman şi Spitalul Judeţean Ilfov nu s-au constituit părţi civile în procesul penal.
S-a dispus restituirea către inculpatul C.M.V. a încălţămintei tip espadrilă de culoare albă şi către inculpatul M.S. a unei perechi de tenişi de culoare albastru închis cu inscripţia "N.", o pereche pantaloni stofă, o curea şi o cămaşă, material textil, culoare închisă.
Fiecare inculpat a fost obligat la plata a câte 1.500 RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut că, în noaptea de 17 - 18 septembrie 2011, partea vătămată B.V. - agent principal la Poliţia de Frontieră, se afla în timpul liber şi, împreună cu soţia, participau la o nuntă în apropiere. Revenind de la o toaletă publică, partea vătămată a observat că inculpaţii C.M.V. şi M.S. se aflau lângă gardul fam. C. şi manifestau un comportament indecent.
Partea vătămată i-a întrebat în mod paşnic: "Ce faceţi aici?", fără să fie înarmat cu vreun obiect, fără să le adreseze cuvinte ori expresii indecente ori să-i provoace în vreun mod.
Aflându-se în stare avansată de ebrietate, inculpatul M.S. i-a răspuns: "... nu e treaba ta!" şi imediat, fără să aibă loc vreo discuţie, i-a aplicat o lovitură cu pumnul în figură, cu intensitate sporită, motiv pentru care B.V. s-a dezechilibrat şi a căzut pe drumul public.
Profitând de faptul că nu era înarmat cu vreun obiect, se afla căzut şi nu se putea apăra, inculpaţii l-au lovit în continuare, în mod repetat, cu pumnii şi cu picioarele, cu intensitate sporită, îndeosebi în zona capului şi a corpului, circa 2 minute.
Fiind în apropiere (circa 20 m) şi observând că inculpaţii continuau să lovească partea vătămată simultan, cu pumnii şi picioarele, martorul I.I. s-a deplasat în alergare spre locul agresiunii şi a acţionat în mod energic (în sensul că i-a împins, îmbrâncit pe amândoi inculpaţii), pentru a-i determina să înceteze actele de violenţă.
Urmare a agresiunii la care a fost supus de ambii inculpaţi, în aceeaşi noapte, B.V. a fost transportat cu ambulanţa la Spitalul Turnu Măgurele, Spitalul Judeţean de Urgenţă Alexandria şi internat la Spitalul Clinic de Urgenţă "Sf. Pantelimon" Bucureşti cu diagnosticul: "Traumatism cranio-cerebral sever, afirmativ prin agresiune umană. Hemoragie subarahnoidiană emisfer drept", fiind supus intervenţiei chirurgicale şi numai intervenţia promptă şi de specialitate a medicilor a medicilor a împiedicat rezultatul letal.
Conform raportului de constatare medico-legală (pe bază de acte), eliberat de S.M.L. - Teleorman a rezultat că: "Din actele medicale examinate, numitul B.V. prezintă leziuni traumatice produse prin lovire cu corp dur. Pot data din 17 - 18 septembrie 2011. Necesită circa 80 - 90 zile îngrijiri medicale, dacă nu survin complicaţii. Leziunile au pus în primejdie viaţa victimei".
În drept, instanţa de fond a apreciat că faptele inculpaţilor, care au agresat partea vătămată, cauzându-i leziuni traumatice ce au necesitat 80 - 90 de zile de îngrijiri medicale, dacă nu survin complicaţii, leziuni care au pus în primejdie viaţa părţii vătămate, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen.
Instanţa de fond a respins ca nefondată cererea formulată de inculpatul C.M.V. de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 - 175 lit. i) C. pen., întrucât din probatoriul administrat în faza de urmărire penală a rezultat, fără niciun dubiu că numai prin acţiunea lor conjugată, simultană, concomitentă, desfăşurând activităţi materiale îndreptate direct împotriva vieţii victimei, cei doi inculpaţi i-au cauzat leziuni care i-au pus viaţa în primejdie, astfel că au săvârşit împreună infracţiunea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. şi nu infracţiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 C. pen.
Pentru încadrarea juridică a faptei ca tentativă la omor calificat sunt relevante împrejurările în care aceasta a fost comisă, intensitatea loviturilor aplicate, regiunea corpului în care au fost exercitate actele de violenţă, obiectul vulnerant cu care a fost agresată victima (pumni, picioare), şi consecinţele produse. Instanţa de fond a constatat că inculpaţii au lovit în mod repetat victima cu pumnii şi picioarele, profitând de faptul că aceasta era căzută şi nu se putea apăra ori să reacţioneze în vreun mod şi, datorită intensităţii cu care au fost exercitate actele de violentă i-au produs în zona capului un hematom subdural fronto-pariental dreapta cu grosime maximă de 4,9 mm, pentru care s-a intervenit chirurgical, astfel încât, având în vedere modul cum au acţionat (lovirea repetată a părţii vătămate cu pumnii şi picioarele, profitând de faptul că aceasta era căzută şi nu se putea apăra), zona anatomică vizată, leziunile grave cauzate (hematom subdural fronto-pariental dreapta cu grosimea maximă de 4,9 mm), intensitatea loviturilor aplicate, rezultă în mod evident că, prin acţiunea lor conjugată, inculpaţii au urmărit cu intenţie directă să suprime viaţa victimei, rezultat care nu s-a produs însă, din motive independente de voinţa lor.
La individualizarea pedepsei, instanţa a avut în vedere gradul de pericol social al faptei comise, modalitatea în care au acţionat inculpaţii, cu intensitate şi în mod simultan, dar şi faptul că sunt persoane tinere, care au recunoscut şi regretat fapta comisă, au fost de acord să plătească despăgubirile civile, împrejurări în raport de care s-a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins şi prin condamnarea inculpaţilor la pedepse orientate sub minimul special prevăzut de lege.
Împotriva sentinţei au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman, partea civilă B.V. şi inculpaţii C.M.V. şi M.S., care au criticat soluţia instanţei pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de apel, Ministerul Public a invocat, sub un prim aspect, nelegalitatea sentinţei prin prisma omisiunii de aplicare a prevederilor art. 83 C. pen. faţă de inculpatul C.M.V. şi revocării suspendării condiţionate a executării pedepsei de 6 luni închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 104 din 13 mai 2010 a Judecătoriei Turnu Măgurele, având în vedere că infracţiunea a fost comisă în termenul de încercare.
O a doua critică a vizat greşita reţinere a circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74, 76 C. pen. pentru ambii inculpaţi, faţă de împrejurarea că inculpatul C. este cunoscut cu antecedente penale, iar inculpatul M. a fost sancţionat contravenţional cu amendă. Totodată, s-au invocat împrejurările comiterii faptei şi urmările acesteia asupra părţii vătămate, precum şi pasivitatea inculpaţilor care, în perioada de spitalizare, nu i-au acordat sprijin financiar sau moral.
Cea de-a treia critică invocată în motivele scrise de apel, referitoare la aplicarea unei pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, nu a mai fost susţinută în cursul dezbaterilor orale, apreciindu-se că pedeapsa se situează în limite legale.
Partea civilă B.V. a criticat hotărârea pe latură penală, pentru motive similare celor invocate de către procuror, achiesând la concluziile orale ale acestuia.
Pe latură civilă, apelantul - parte civilă a solicitat, iniţial, majorarea despăgubirilor materiale, prin acordarea diferenţei dintre venitul lunar obţinut anterior şi venitul obţinut în situaţia în care se va pensiona, date fiind complicaţiile intervenite în starea sa de sănătate. Această critică nu a mai fost susţinută în cursul dezbaterilor, apelantul solicitând menţinerea hotărârii apelate sub aspectul laturii civile.
Apelantul-inculpat C.M.V. a criticat sentinţa sub aspectul greşitei respingeri a cererii de schimbare a încadrării juridice a faptei în infracţiunea prevăzută de art. 182 C. pen., arătând că nu a avut o înţelegere prealabilă cu celălalt inculpat, ci a acţionat spontan, aplicând lovituri în mai multe zone ale corpului şi fără a folosi obiecte apte a produce leziuni incompatibile cu viaţa. În raport de aceste împrejurări de fapt, inculpatul a apreciat că fapta sa constituie infracţiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., solicitând aplicarea unei pedepse prevăzute de acest text de lege.
Inculpatul M.S. a solicitat diminuarea cuantumului pedepsei, având în vedere modalitatea de săvârşire a faptei, caracterul spontan al actelor de agresiune, dar şi circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) şi c) C. pen., reţinute în beneficiul său.
În vederea soluţionării cauzei, Curtea a dispus ataşarea unei copii a Sentinţei penale nr. 104 din 13 mai 2010 a Judecătoriei Turnu Măgurele, însoţită de referat al Biroului executări penale.
La solicitarea apelantului-parte civilă, a fost administrată proba cu înscrisuri.
Faţă de dispoziţiile art. 20 alin. (3) C. proc. pen., Curtea a respins solicitarea părţii civile de completare a raportului de expertiză medico-legală în vederea evaluării complicaţiilor survenite după momentul pronunţării sentinţei, considerentele avute în vedere fiind expuse în încheierea de şedinţă de la data de 27 februarie 2012.
Prin Decizia penală nr. 70/A din 5 martie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman şi partea civilă B.V. împotriva Sentinţei penale nr. 135 din 13 decembrie 2011 a Tribunalului Teleorman, secţia penală, a desfiinţat, în parte, sentinţa penală atacată, numai sub aspectul laturii penale a cauzei şi rejudecând, a înlăturat aplicarea art. 74 - 76 C. pen.
În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. a condamnat pe inculpatul C.M.V. la pedeapsa de 5 ani închisoare.
În baza art. 83 alin. (1) C. pen. a revocat beneficiul suspendării condiţionate a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 104 din 13 mai 2010 a Judecătoriei Turnu Măgurele, rămasă definitivă prin neapelare la data de 1 iunie 2010, şi a dispus executarea, în întregime, a pedepsei, alături de pedeapsa stabilită prin prezenta decizie, urmând ca inculpatul C.M.V. să execute, în final, pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare.
În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. a condamnat pe inculpatul M.S. la pedeapsa de 5 ani închisoare.
În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.
A respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii C.M.V. şi M.S. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.
În baza art. 383 alin. (11) C. proc. pen. raportat la art. 350 C. proc. pen. a menţinut arestarea preventivă a apelanţilor inculpaţi C.M.V. şi M.S..
În baza art. 383 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 88 C. pen. a dedus prevenţia inculpaţilor de la 26 septembrie 2011 la zi.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat apelanţii inculpaţi la plata a câte 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care, câte 100 RON, reprezentând onorariu parţial avocat din oficiu, stabilit a fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei
Curtea, a reţinut că, soluţionarea cauzei în procedura simplificată a judecăţii în cazul recunoaşterii vinovăţiei s-a făcut cu respectarea tuturor condiţiilor prevăzute de art. 3201 alin. (1), (2), (3) C. proc. pen., inculpaţii C.M.V. şi M.S. declarând, anterior începerii cercetării judecătoreşti, că recunosc fapta reţinută în actul de sesizare şi solicitând ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Subsecvent valorificării acestei opţiuni a inculpaţilor, instanţa de fond a reţinut o situaţie de fapt corespunzătoare împrejurărilor ce rezultă din probele administrate.
Reevaluând probatoriul în virtutea efectului integral devolutiv al apelurilor declarate, Curtea a constatat, la rândul său, neechivoc dovedit faptul că, în noaptea de 17 - 18 septembrie 2011, în jurul orelor 03,00, pe stradă, pe fondul stării avansate de ebrietate şi al unui conflict anterior, desfăşurat între M.S. şi martorul C.D., inculpaţii C.M.V. şi M.S. au aplicat părţii vătămate B.V. lovituri repetate cu pumnii şi picioarele, cu precădere în zona capului, cauzându-i leziuni traumatice grave, ce au necesitat pentru vindecare 80 - 90 de zile de îngrijiri medicale şi i-au pus în primejdie viaţa.
Declaraţiile martorilor oculari I.I., R.G.C., C.J.M., V.F. au confirmat dincolo de orice îndoială rezonabilă desfăşurarea incidentului în modalitatea reţinută, cu toţii precizând că apelanţii-inculpaţi au aplicat părţii vătămate lovituri repetate în zona capului, cu pumnii şi picioarele, agresiunea asupra acestuia din urmă încetând doar ca urmare a intervenţiei numitului I.I.
Inculpaţii C.M.V. şi M.S. au recunoscut comiterea faptei, cu rezerva că cel de-al doilea inculpat nu şi-a amintit detaliile incidentului, invocând starea avansată de ebrietate în care se afla la momentul desfăşurării sale. Implicarea nemijlocită a ambilor inculpaţi în agresiunea exercitată rezultă însă din probatoriul testimonial, coroborat cu procesul-verbal de cercetare la faţa locului, constatarea medico-legală efectuată în cauză, dar şi din elementele rezultate în urma examinării obiectelor de îmbrăcăminte purtate de inculpaţi în noaptea incidentului.
În acest context, Curtea a constatat că instanţa de fond a apreciat judicios particularităţile cauzei, reţinând în mod întemeiat că fapta inculpaţilor C.M.V. şi M.S. au realizat elementele infracţiunii de omor calificat în forma tentativei, prevăzută de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 - 175 lit. i) C. pen., iar nu ale infracţiunii de vătămare corporală gravă. Critica formulată sub acest aspect de către inculpatul C.M.V. a fost apreciată ca nefondată de instanţa de prim control judiciar, întrucât din analiza probatoriului existent a rezultat că poziţia psihică a celor doi autori ai faptei a fost aceea a intenţiei de a ucide partea vătămată, iar nu de a-i cauza doar vătămări corporale. Elementele de fapt reţinute de către instanţa de fond au reliefat neîndoielnic această atitudine subiectivă, loviturile conjugate aplicate de cei doi inculpaţi, caracterul repetat şi intensitatea mare a acestora (suficientă pentru a-i cauza victimei un traumatism cranio-cerebral sever, ale cărui consecinţe persistă şi în prezent), folosirea picioarelor pentru aplicarea acestor lovituri şi zona anatomică vizată (cu precădere cea a capului) relevând că inculpaţii au prevăzut riscul uciderii părţii vătămate şi au acceptat posibilitatea producerii acestui rezultat.
Contrar opiniei instanţei de fond, Curtea a apreciat, aşadar, că inculpaţii au acţionat cu intenţie indirectă, neurmărind uciderea părţii vătămate, ci doar acceptând un atare risc, atitudine ce rezultă din particularităţile stării psihice a inculpaţilor la momentul agresiunii (ambii aflându-se sub influenţa alcoolului, într-o măsură suficientă pentru a determina perceperea distorsionată a gravităţii loviturilor aplicate), din lipsa oricărei motivaţii aparente a actelor de violenţă (cei doi necunoscând partea vătămată) şi din mijloacele folosite pentru exercitarea agresiunii, respectiv pumnii şi picioarele în care purtau încălţăminte uşoară.
Prin urmare, reţinând astfel particularităţile poziţiei psihice a inculpaţilor la momentul săvârşirii faptei, dar şi modalitatea concretă în care s-a derulat agresiunea, cu precădere urmările grave produse asupra vieţii părţii civile, s-a apreciat că pedepsele aplicate, în cuantum de câte 3 ani închisoare, sunt insuficiente pentru atingerea scopului lor preventiv-educativ.
S-a reţinut că modalitatea în care s-a produs agresarea părţii vătămate, absenţa oricărei motivaţii logice a lovirii sale, violenţa extremă manifestată în comportament de către ambii inculpaţi a imprimat faptei o periculozitate socială ridicată, ce trebuie să se reflecte corespunzător în sancţiunea aplicată. Gravitatea faptei comise a fost potenţată şi de consecinţele grave, de durată, ale actelor de agresiune, concretizate în riscul major pentru viaţă la care a fost expusă partea civilă, în internarea repetată a acesteia şi în persistenţa sechelelor traumatismului cranio-cerebral sever suferit, aşa cum a rezultat din certificatul medical nr. X/2011, depus în faţă instanţei de apel.
S-a apreciat că toate circumstanţele personale favorabile inculpaţilor au trebuit evaluate din această perspectivă, pentru a permite o apreciere justă a potenţialului de agresivitate şi a periculozităţii pe care o prezintă persoana acestora. Or, din înscrisurile existente la dosar, nu au rezultat elementele substanţial pozitive, de natură a caracteriza conduita lor anterioară comiterii faptei ca fiind suficient de bună pentru justifica o atenuare a sancţiunii penale.
Inculpatul C.M.V. nu s-a aflat la primul conflict cu legea penală, săvârşind infracţiunea dedusă judecăţii în termenul de încercare al suspendării condiţionate a executării pedepsei de 6 luni închisoare, aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., prin Sentinţa penală nr. 104 din 13 mai 2010 a Judecătoriei Turnu Măgurele (definitivă prin neapelare la 1 iunie 2010).
Inculpatul M.S. nu este cunoscut cu antecedente penale, însă o atare împrejurare reflectă o stare de normalitate, ce nu reclamă reducerea pedepsei în absenţa altor date, care să evidenţieze interesul inculpatului pentru prestarea unor activităţi socialmente utile ori respectarea exigenţelor de convieţuire socială. Cum ambii inculpaţi nu aveau ocupaţii stabile, Curtea a apreciat că reţinerea în beneficiul acestora a incidenţei dispoziţiilor art. 74 lit. a) C. pen. ar fi nejustificată.
Conduita procesuală a inculpaţilor, deşi în ansamblu sinceră, nu a contribuit în mod hotărâtor la lămurirea cauzei, dinamica incidentului fiind stabilită, cu precădere, pe baza probelor testimoniale administrate. Prin urmare, s-a justificat valorificarea acestei poziţii procesuale doar prin raportare la dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., din această perspectivă a şi apreciat critica Ministerului Public ca fiind fondată.
Luând în considerare însă conduita procesuală a inculpaţilor, a căror atitudine exprimă regretul faţă de comiterea faptei şi disponibilitatea de a acoperi prejudiciul cauzat părţii civile, Curtea a apreciat că aplicarea unei pedepse de câte 5 ani închisoare, în cuantumul minim rezultat ca efect al aplicării dispoziţiilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a reflectat toate particularităţile cauzei.
În raport de această soluţie, nu a mai examinat critica procurorului referitoare la aplicarea pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege, dând însă eficienţă dispoziţiilor imperative ale art. 83 C. pen. în privinţa inculpatului C.M.V., faţă de condamnarea anterior aplicată acestuia prin Sentinţa penală nr. 104 din 13 mai 2010 a Judecătoriei Turnu Măgurele.
Pe latură civilă, a reţinut că instanţa de fond a acordat integral părţii civile B.V. despăgubirile materiale şi daunele morale solicitate, constatând acordul inculpaţilor de a achita aceste sume. Eventualul prejudiciu suferit de partea civilă ca urmare a complicaţiilor survenite în urma traumatismului suferit ori a diminuării capacităţii sale de muncă reprezintă aspecte ivite după pronunţarea sentinţei, a căror soluţionare urmează a se realiza pe calea unei acţiuni civile separate, conform art. 20 alin. (3) C. proc. pen. De altfel, partea civilă a înţeles, în contextul dezbaterilor asupra apelului, să nu mai susţină critici pe latura civilă a cauzei.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpaţii C.M.V. şi M.S. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând în drept dispoziţiile art. 3859 pct. 17 şi 14 C. proc. pen.
În susţinerea orală a motivului de recurs circumscris cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., inculpatul C.M.V. a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din tentativă la infracţiunea de omor calificat, prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. în infracţiunea de vătămare corporală gravă, prev. de art. 182 alin. (2) C. pen. A arătat că din probele administrate a rezultat că inculpatul nu o cunoştea pe partea vătămată, a acţionat din impuls, nu a vizat un organ vital al corpului, iar loviturile aplicate nu erau incompatibile cu viaţa, astfel că nu rezultă intenţia acestuia de a suprima viaţa.
A solicitat în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., reducerea pedepsei aplicate care, în raport de împrejurările comiterii faptei şi poziţia procesuală sinceră a inculpatului, este prea severă.
Inculpatul M.S. a criticat decizia instanţei de apel numai sub aspectul greşitei individualizări a pedepsei, prin înlăturarea eronată a circumstanţele atenuante, prevăzute de art. 74 - 76 C. pen., reţinute de instanţa de fond.
Verificând cauza atât sub aspectul motivelor de recurs invocate de către inculpaţi, care se circumscriu cazurilor de casare prev. de art. 3859 pct. 17 şi 14 C. proc. pen., cât şi din oficiu - potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. -, Înalta Curte apreciază că hotărârea atacată este legală şi temeinică iar recursurile inculpaţilor ca nefondate, pentru considerentele ce vor fi expuse:
1. Referitor la critica inculpatului C.M.V. privind greşita încadrare juridică dată faptei, circumscrisă cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că nu este întemeiată.
Se constată că în cauză s-a făcut o analiză judicioasă a probelor şi o interpretare corespunzătoare a acestora de către cele două instanţe, reţinându-se în mod corect situaţia de fapt, vinovăţia inculpaţilor şi încadrarea juridică a faptei, respectiv tentativă la omor calificat, prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) şi art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.
Astfel, instanţele de fond şi apel au examinat cauza sub toate aspectele şi în baza probatorilor administrate au reţinut dincolo de orice îndoială că, în noaptea de 17 - 18 septembrie 2011, în jurul orelor 03,00, pe fondul unei stării avansate de ebrietate şi a unei stări de surescitare datorate unui conflict anterior dintre inculpatul M.S. şi martorul C.D., deranjaţi de atenţionarea părţii vătămate B.V. de a avea un comportament decent, fiind într-un loc public (pe stradă), au aplicat părţii vătămate lovituri repetate cu pumnii şi picioarele, în zona capului, deşi aceasta se afla căzută la pământ şi nu avea nicio posibilitate de apărare, agresiunea inculpaţilor încetând la intervenţia martorului I.I..
În urma loviturilor primite, partea vătămată a fost transportată la mai multe unităţi sanitare din judeţul Teleorman, iar ulterior, a fost transportată la Spitalul Clinic de Urgenţă Sf. Pantelimon din Bucureşti cu diagnosticul "Traumatism cranio-cerebral sever, afirmativ prin agresiune umană. Hemoragie subarahnoidiană emisfer drept", fiind supus intervenţiei chirurgicale de urgenţă care a împiedicat rezultatul letal. Diagnosticul a fost confirmat şi de concluziile raportului de constatare medico-legală (pe bază de acte), eliberat de S.M.L. - Teleorman care a stabilit că "Din actele medicale examinate, numitul B.V. prezintă leziuni traumatice produse prin lovire cu corp dur. Pot data din 17 - 18 septembrie 2011. Necesită circa 80 - 90 zile îngrijiri medicale, dacă nu survin complicaţii. Leziunile au pus în primejdie viaţa victimei".
Relevante sub aspect probator sunt şi declaraţiile părţii civile, ale martorilor prezenţi la incident, I.I., R.G.C., C.J.M., V.F. care au arătat că partea vătămată B.V. a fost agresată în mod repetat cu pumnii şi cu picioarele, în stradă de către cei doi inculpaţi, aflaţi în stare de ebrietate, agresiunea încetând la intervenţia martorului I. care i-a împins pe cei doi inculpaţi precum şi declaraţiile inculpaţilor C.M.V. şi M.S. care au avut o atitudine procesuală sinceră, solicitând judecarea cauzei în baza probelor administrate în faza de urmărire.
În ceea ce priveşte încadrarea juridică dată faptei, Înalta Curte reţine că, pentru a putea caracteriza activitatea infracţională a făptuitorului, ca fiind făcută cu intenţia de a ucide, este necesar să fie întrunite mai multe condiţii, şi anume, folosirea unui obiect vulnerant apt să producă moartea, vizarea unor zone vitale, intensitatea loviturilor, numărul persoanelor care agresează victima.
Or, în raport de aceste elemente împrejurările invocate de recurentul inculpat C.M.V. că nu a lovit victima cu corpuri contondente şi nu a vizat zone vitale ale corpului, nu sunt determinante în înlăturarea intenţiei inculpatului la comiterea infracţiunii de tentativă de omor calificat.
Diferenţa dintre infracţiunea de tentativă la omor şi vătămare corporală gravă care a pus în primejdie viaţa victimei se face prin prisma laturii subiective. Astfel, în cazul infracţiunii de omor există voinţa de a realiza acţiunea sau inacţiunea care a avut ca rezultat moartea victimei, unită cu atitudinea psihică a făptuitorului care, deşi trebuia şi avea posibilitatea să prevadă rezultatul, nu l-a prevăzut sau a prevăzut rezultatul faptei sale, dar a crezut, în mod uşuratic, că acesta nu se va produce, în timp ce infracţiunea de vătămarea corporală gravă este caracterizată pe plan subiectiv, de aplicarea loviturilor cu intenţie, rezultatul survenind din culpa făptuitorului.
Or, intenţia de a ucide este relevată în cauză de loviturile repetate aplicate victimei, de către cei doi inculpaţi, respectiv cu pumnii şi picioarele, concomitent, cu mare intensitate, fără a se putea determina intensitatea fiecărei lovituri, zonele corpului în care s-au aplicat aceste lovituri (la nivelul capului), ce au provocat victimei leziuni interne şi care ar fi putut determina decesul acesteia dacă nu s-ar fi intervenit prompt de către medicii specialişti.
Prin urmare, Înalta Curte apreciază că faţă de mijloacele folosite în agresiunea victimei (pumnii şi picioarele, apte, fiecare să ucidă), intensitatea şi caracterul repetat al loviturilor aplicate victimei în condiţiile în care nu au cunoscut partea vătămată, zona corporală vizată (cap), numărul persoanelor implicate în lovirea acesteia care au acţionat într-un mod conjugat, modalitatea în care au încetat agresiune, la intervenţia martorului I., nu se poate reţine că inculpaţii nu au prevăzut posibilitatea producerii decesului acesteia, astfel că, în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă de omor calificat, faptă prev. de art. 20 C. pen. rap. 174 alin. (1) şi art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte reţine că nu se justifică schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de omor calificat, în forma tentativei, prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) şi art. 175 lit. i) C. pen. în infracţiunea de vătămare corporală gravă, prev. de art. 182 C. pen. şi, pe cale de consecinţă, apreciază ca nefondată critica recurentului inculpat C.M.V. sub acest aspect.
2. În ceea ce priveşte cea de-a doua critică a recurenţilor inculpaţi privind greşita individualizare a pedepselor aplicate de către instanţa de apel, prin înlăturarea circumstanţele atenuante favorabile cu efecte asupra majorării cuantumului pedepselor, Înalta Curte o apreciază ca fiind nefondată, pentru considerentele ce vor fi expuse.
Se constată că la individualizarea judiciară a pedepselor, instanţa de prim control judiciar a avut în vedere criteriile generale prev. de art. 72 C. pen., în funcţie de care a aplicat pedepse corect individualizate atât din punctul de vedere al cuantumului, cât şi al modalităţii de executare - în regim de executare, fiind orientate spre minimum special prevăzut de lege, în cazul inculpaţilor nefiind aplicabile în mod justificat dispoziţiile art. 74 lit. a) şi c) C. pen.
În mod întemeiat, instanţa de apel în aplicarea pedepselor de câte 5 ani închisoare inculpaţilor C.M.V. şi M.S., pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor calificat, prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 - 175 lit. i) C. pen., a avut în vedere, în primul rând, limitele de pedeapsă fixate în legea penală pentru forma tentativei, reduse cu o treime prin aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., gradul de pericol social concret a faptei (infracţiune contra vieţii), împrejurările în care a fost comisă fapta (pe fondul consumului de alcool, de mai multe persoane împreună, prin folosirea unor obiecte apte să producă moartea - pumnii şi picioarele, într-un loc public, intensitatea loviturilor, zona corpului vizată), urmările produse (punerea vieţii în primejdie a vieţii şi necesitatea unui număr de 80 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecarea leziunilor suferite - traumatism cranio - cerebral sever, complicaţiile intervenite asupra stării de sănătate a părţii civile) şi atingerea dusă relaţiilor sociale privind dreptul la viaţă şi siguranţă publică.
Totodată, s-au avut în vedere circumstanţele referitoare la persoana şi conduita procesuală a inculpaţilor, şi anume, faptul că au recunoscut comiterea faptei astfel cum a fost reţinută în actul de sesizare, din caracterizările depuse la dosarul cauzei nu au fost identificate elemente care să permită o apreciere pozitivă a conduitei inculpaţilor înainte de comiterea faptei, că inculpatul C. nu este la primul conflict cu legea penală, iar inculpatul M. este fără antecedente penale dar şi poziţia procesuală a acestora care au manifestat regret şi disponibilitate pentru acoperirea prejudiciului cauzat părţii civile, astfel cum rezultă din actele depuse la dosarul cauzei.
În mod întemeiat, s-a apreciat de către instanţa de apel că toate aceste elemente în raport de gravitatea faptei comise - tentativă de omor calificat - chiar şi atitudinea inculpaţilor în timpul procesului penal dar şi după comiterea faptei, nu justifică reţinerea circumstanţelor atenuate prev. de art. 74 lit. a) şi c) C. pen., care să impună reducerea pedepselor aplicate fiecărui inculpat sub minimum special prevăzut de lege pentru infracţiunea de omor calificat, în forma tentativei, stabilit în condiţiile aplicării dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., împrejurări care au fost valorificate în procesul de individualizare al pedepselor.
Pentru considerentele arătate, Înalta Curte apreciază că aplicarea unor pedepse orientate sub minimum special prevăzut de lege astfel cum s-a solicitat de către inculpaţi nu ar fi justificată în raport de natura şi gravitatea faptei, modalitatea de comitere şi persoana inculpaţilor. Prin urmare, pedeapsa aplicată fiecărui inculpat, atât prin cuantum cât şi ca modalitate de executare de către instanţa de prim control judiciar este de natură a asigura îndeplinirea funcţiilor educative şi preventive ale pedepsei, astfel cum sunt reglementate de dispoziţiile art. 52 C. pen.
Constatând că nu sunt incidente, pentru motivele anterior arătate, niciunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 17 şi 14 C. proc. pen. şi nici vreun alt caz de casare care, potrivit art. art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii C.M.V. şi M.S. apreciind hotărârea instanţei de apel ca fiind legală şi temeinică.
În temeiul art. 38517 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., va deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor, timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 26 septembrie 2011 la 14 mai 2012.
Având în vedere că recurenţii inculpaţi sunt cei care se află în culpă procesuală, Înalta Curte, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., îi va obliga pe aceştia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii C.M.V. şi M.S. împotriva Deciziei penale nr. 70/A din 5 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor, timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 26 septembrie 2011 la 14 mai 2012.
Obligă recurentul inculpat C.M.V. la plata sumei de 275 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 75 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă recurentul inculpat M.S. la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1550/2012. Penal. Omorul (art. 174 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 1553/2012. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... → |
|---|
