ICCJ. Decizia nr. 1553/2012. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs

Decizii penale ICCJ 2012

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1553/2012

Dosar nr. 7970/30/2010

Şedinţa publică din 14 mai 2012

Asupra recursurilor de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 213 din 9 mai 2011, pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 7970/30/2010 s-a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) şi art. 10 lit. d) C. proc. pen. achitarea inculpatului B.O.M. de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal prev. de art. 189 alin. (1), (2), (5) C. pen.

În temeiul art. 211 alin. (1), (2) lit. a), alin. (2) ind. 1 lit. b) şi c şi alin. (3) C. pen. condamnă pe inculpatul B.O.M. "B.M." la:

- 15 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie cu consecinţe deosebit de grave.

În temeiul art. 65 C. pen. alături de pedeapsa principală a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza 2, lit. b) C. pen. pe un termen de 2 ani de la data executării pedepsei principale.

În temeiul art. 7 din Legea nr. 39/2003 raportat art. 2 pct. 5 din Legea nr. 39/2003 condamnă pe acelaşi inculpat la:

- 6 ani închisoare pentru constituire a unui grup infracţional organizat.

În temeiul art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele şi a aplicat inculpatului pedeapsa rezultantă de 15 ani închisoare.

În temeiul art. 35 alin. (3) C. pen., alături de pedeapsa principală rezultantă, a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza 2, lit. b) C. pen. pe un termen de 2 ani de la data executării pedepsei principale.

În temeiul art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza 2, lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale

În baza art. 350 C. proc. pen. a menţinut starea de arest a inculpatului şi în baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa durata reţinerii şi arestului preventiv începând cu data de 22.06.2010 şi până la zi.

2. În temeiul art. 208, 209 alin. (1) lit. c) şi i) şi alin. (4) C. pen. cu aplicare art. 37 lit. b) C. pen. a condamnat pe inculpatul A.F. zis "M." la:

- 11 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat cu consecinţe deosebit de grave.

În temeiul art. 65 C. pen. alături de pedeapsa principală a aplicat inculpatului pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza 2, lit. b) C. pen. pe un termen de 2 ani de la data executării pedepsei principale.

În temeiul art. 7 din Legea nr. 39/2003 raportat art. 2 pct. 5 din Legea nr. 39/2003 a condamnat pe acelaşi inculpat la:

- 7 ani închisoare pentru constituire a unui grup infracţional organizat.

În temeiul art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele şi a aplicat inculpatului pedeapsa rezultantă de 11 ani închisoare în regim de detenţie.

În temeiul art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza 2, lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 350 C. proc. pen. a menţinut starea de arest a inculpatului şi în baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa durata reţinerii şi arestului preventiv începând cu data de 22.06.2010 şi până la zi.

3. În temeiul art. 26 raportat la art. 208, 209 alin. (1) lit. c) şi i) şi alin. (4) C. pen. a condamnat pe inculpatul B.B.A. "B.Ma." la:

- 10 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat cu consecinţe deosebit de grave.

În temeiul art. 65 C. pen., alături de pedeapsa principală, a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza 2, lit. b) C. pen. pe un termen de 2 ani de la data executării pedepsei principale.

În temeiul art. 7 din Legea nr. 39/2003 raportat art. 2 pct. 5 din Legea nr. 39/2003 a condamnat pe acelaşi inculpat la:

- 6 ani închisoare pentru constituire a unui grup infracţional organizat. În temeiul art. 65 C. pen., alături de pedeapsa principală rezultantă, a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza 2, lit. b) C. pen. pe un termen de 2 ani de la data executării pedepsei principale.

În temeiul art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele şi a aplicat inculpatului pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare în regim de detenţie.

În temeiul art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza 2, lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa durata reţinerii respectiv 24 de ore.

4. În temeiul art. 208, 209 alin. (1) lit. c) şi i) şi alin. (4) C. pen. cu aplicarea art. 9 alin. (2) din Legea 39/2003 a condamnat pe inculpatul V.I. zis "B." la:

- 8 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat cu consecinţe deosebit de grave.

În temeiul art. 7 din Legea nr. 39/2003 raportat art. 2 pct. 5 din Legea nr. 39/2003 a condamnat pe acelaşi inculpat la:

- 6 ani închisoare pentru constituire a unui grup infracţional organizat.

În temeiul art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele şi a aplicat inculpatului pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare în regim de detenţie.

În temeiul art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza 2, lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

5. În temeiul art. 208, 209 alin. (1) lit. c) şi i) şi alin. (4) C. pen. cu aplicarea art. 9 alin. (2) din Legea 39/2001 a condamnat pe inculpatul V.V.D. zis "D." la:

- 8 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat cu consecinţe deosebit de grave.

În temeiul art. 7 din Legea nr. 39/2003 raportat art. 2 pct. 5 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 9 alin. (2) din Legea nr. 39/2001 a condamnat pe acelaşi inculpat la:

- 4 ani închisoare pentru constituire a unui grup infracţional organizat.

În temeiul art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele şi a aplicat inculpatului pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare în regim de detenţie.

În temeiul art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza 2, lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art. 14 şi 346 C. proc. pen. raportat la art. 998, 999 şi 1003 C. civ. au fost obligaţi inculpaţii, în solidar, să achite în favoarea părţilor civile G.D. şi G.A., personal şi în calitate de reprezentanţi legali ai minorului G.Da., suma de 100.000 euro cu titlu de despăgubiri civile, din care suma de 90.000 euro contravaloare daune materiale şi suma de 10.000 euro contravaloare daune morale.

În temeiul art. 191 C. proc. pen. au fost obligaţi inculpaţii să achite în favoarea statului suma de 1.000 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare.

În temeiul art. 189 C. proc. pen. a dispus plata din fondul special al Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş a sumei de 600 RON cu titlu de onorariu avocat oficiu.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut în fapt următoarele:

La data de 21 mai 2010, s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva lui V.I., V.V.D., A.F., B.O.M. şi B.B.A., pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire de grup infracţional organizat, tâlhărie în formă calificată şi furt calificat, prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 211 alin. (1), (2) lit. a) alin. (2¹) lit. a), c), alin. (3) C. pen., art. 208, 209 alin. (1) lit. g), i), alin. (4) C. pen. S-a reţinut că, începând cu anul 2008 şi continuând în anii 2009 şi 2010, aceştia, împreună cu mai multe persoane, s-au constituit într-un grup infracţional organizat, care a săvârşit mai multe sustrageri şi tâlhării din locuinţele unor persoane din jud. Timiş.

La începutul lunii ianuarie 2010, inc. A.F., împreună cu I.S. şi V.V.D., zis "D.", au plecat cu o maşină condusă C.F., în zona Liceului Auto din Timişoara şi s-au intersectat cu G.D., care, cu maşina personală, se deplasa spre casă. La propunerea lui A.F., C.F. a întors maşina şi au plecat în urmărirea lui G.D., despre care ştiau că este bijutier, şi l-au observat pe acesta că a intrat în imobilul situat în Timişoara, unde locuia împreună cu familia. În zilele care au urmat, A.F., împreună cu C.F., I.S. şi V.V.D. s-au deplasat în zona în care locuiau soţii G., iar aici inc. A.F. s-a uitat peste gardul imobilului să vadă dacă locuinţa este prevăzută cu sisteme de supraveghere, alarmă şi cu câini. De asemenea, cei trei i-au urmărit pe soţii G. ajungând să cunoască bine programul acestora. În timpul urmăririlor, infractorii au constatat că, după terminarea programului şi închiderea firmei, soţii G. nu obişnuiau să depună bijuteriile din firmă la o bancă, motiv pentru care au presupus că aceştia păstrează bunurile menţionate acasă.

După cele arătate mai sus, A.F. a discutat cu fraţii B. şi cu V.V.D., şi au stabilit să dea o spargere în locuinţa soţiilor G., fără să îi mai implice pe C.F. şi I.S..

În data de 25 ianuarie 2010, V.I., V.V.D., A.F., B.O.M. şi B.B.A., s-au întâlnit şi au pus la punct detaliile spargerii, hotărând să acţioneze în ziua următoare. Planul infractorilor presupunea ca dimineaţa, după plecarea soţilor G. şi a copilului lor, să intre în locuinţă pentru sustragerea de bunuri. De asemenea, infractorii au convenit să îi urmărească pe soţii G., şi să supravegheze magazinul de bijuterii, pentru a evita să fie surprinşi de o vizită inopinată a acestora la domiciliu. La data de 26 ianuarie 2010, în jurul orelor 06.00 - 06.30, fraţii V. s-au întâlnit cu A.F. şi apoi cu fraţii B., în Zona Dâmboviţa. A.F. a plecat la întâlnire cu un autoturism marca M., de culoare roşie, pe care inculpatul a montat numere false de Franţa iar fraţii B., au efectuat deplasarea cu un autoturism marca V., de culoare albastră.

După întâlnire, inculpaţii s-au deplasat pe strada S. din Timişoara, unde au supravegheat casa soţilor G.. în jurul orei 07.30, G.D., împreună cu soţia G.A. şi cu fiul G.S., au părăsit locuinţa cu autoturismul marca V. şi au plecat la Bijuteria "N.", situată în Timişoara, urmaţi fiind de către inculpaţii aflaţi în autoturismele menţionate. De la magazin, G.A., l-a dus cu maşina pe fiul minor la o grădiniţă, situată pe strada T. din Timişoara, apoi a revenit la firmă. Pe traseul parcurs de la magazin la grădiniţă şi retur, partea vătămată a fost urmărită de către B.O.M., în timp ce restul inculpaţilor au rămas să supravegheze magazinul de bijuterii, unde se afla G.D..

După ce G.A. a revenit la magazin, inculpaţii V.I., V.V.D., A.F. şi B.O.M. s-au deplasat la locuinţa soţilor G., iar B.B.A. a rămas să supravegheze magazinul. Când au ajuns la imobilul de pe strada S. din Timişoara, aproximativ în jurul orei 09.00, A.F. a rămas în autoturismul M. să supravegheze strada, iar V.I., V.V.D. şi B.O.M. şi-au pus măştile pentru a nu fi recunoscuţi şi au intrat în locuinţă, prin escaladarea gardului exterior. Din curte, cei trei au intrat în imobil, fraţii V. a rămas în zona uşii, iar B.O.M. a început să caute prin locuinţa, unde a dat peste minorul G.Da., pe care l-a ameninţat cu o sabie şi un pistol, găsite în casă. Inculpatul B.O.M. i-a cerut minorului să îl însoţească prin casă şi să îi explice unde sunt ascunse bunurile de valoare, apoi l-a închis pe acesta în baie. În locuinţă, inc. B.O.M. a găsit un seif, pe care cu ajutorul inc. A.F. şi a lui V.I., l-au încărcat în autoturismul M., pe care, anterior, A.F. îl introdusese în curtea casei.

De aici, A.F., împreună cu B.O.M., au plecat cu autoturismul M., în care au încărcat seiful, la imobilul cu nr. 2, de pe strada R., unde locuia cel din urmă. În acest timp, fraţii V. au închis uşile imobilului părţii vătămate, după care au fost preluaţi de către B.B.A., care a venit cu autoturismul V., şi s-au deplasat la adresa de pe str. R. Aici, infractorii, au descărcat seiful, pe care l-au depozitat, situată în curtea casei.

În timpul deplasării cu autoturismul M., luneta s-a spart din cauza seifului, iar infractorii au hotărât să distrugă maşina. Pentru acesta, V.V.D. s-a deplasat în loc. B.M., unde, pe un teren viran din apropierea locuinţei sale a abandonat maşina. V.V.D. a fost însoţit de către B.B.A., cu autoturismul V., iar după abandonarea autoturismului menţionat, au revenit în Timişoara.

La adresa de pe str. R., infractorii au spart seiful, în care se afla suma de 50.000 euro, bijuterii de argint şi de aur, lingouri, 60 monede de aur "F.l., în valoare totală de 50.000 euro şi un vibrator. În timpul acestei activităţi, din seif a căzut în curtea casei, o bucată de argint, de formă conică, rămasă în urma turnării într-o matriţă de nisip a unei statuete din argint. După deschiderea seifului, acesta a fost transportat în zona unui pod rutier din loc. U. şi aruncat în râul Bega, de către inculpaţi.

Autoturismul M. a fost remis de către V.I., numitului R.D., pentru stingerea unei datorii. Acesta din urmă a dezmembrat maşina şi a vândut-o lui S.R., care a predat-o mai departe firmei de colectare de materiale şi deşeuri SC C.H. SRL.

La două zile după săvârşirea faptei, A.F. şi V.V.D. au plecat în Spania, unde au vândut bijuteriile.

În drept, faptele inculpaţilor au fost încadrate în dispoziţiile art. 211 alin. (1), (2) lit. c) şi alin. (2¹) lit. b) şi c) şi alin. (3) C. pen., respectiv alin. (7) din Legea nr. 39/2003 privind criminalitatea organizată şi art. 208 raportat la art. 209 alin. (2) lit. c) şi i) şi alin. (4) C. pen.

Împotriva sentinţei au declarat apel inculpaţii V.V.D., A.F., B.O.M., B.B.A., V.I. şi părţile civile G.D., G.A. şi G.Da..

Prin Decizia penală nr. 184/A din 15 noiembrie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara s-a dispus respingerea ca tardiv a apelului declarat de inculpatul V.V.D. şi ca nefondate apelurile declarate de ceilalţi inculpaţi şi de părţile civile.

În esenţă, instanţa de apel a reţinut că retractarea declaraţiilor inculpaţilor în cursul judecăţii nu se justifică, starea de fapt prezentată de aceştia nefiind susţinută de probele administrate. Susţinerile inculpaţilor în sensul că au fost constrânşi în cursul urmăririi penale de către organele de anchetă nu sunt credibile în condiţiile în care, din analiza acestora rezultă că inculpaţii au înţeles să colaboreze cu organele de anchetă pentru a beneficia de reducerea de pedeapsă, şi mai mult, declaraţiile inculpaţilor cuprind elemente de detaliu care se coroborează cu celelalte probe administrate.

Instanţa de apel reanalizând probatoriul, a constatat că declaraţiile retractate de inculpaţi în instanţă, sunt contrazise de probatoriul din faza de urmărire penală.

Astfel, partea civilă G.A. relatează că fiul său minor Da. a văzut numărul maşinii care a intrat în curte şi l-a notat pe un desen, era o maşină roşie, stopurile din spate dreptunghiulare, iar copilul Da. spune că a văzut o maşină vişinie, probabil V., din birou şi nu e sigur pe ultimele 2 cifre, doar unul din cei 2 cu cagulă l-a ameninţat cu o sabie şi pistol de atletism, închis în baie şi plimbat în bucătărie şi birou.

Că detaliile invocate de cele 2 părţi civile nu sunt nici măcar acestea identice, dovedeşte că aceste declaraţii nu au fost dictate sau redactate de anchetatori aşa cum inculpaţii pretind, în condiţiile în care autoturismul folosit de inculpaţi era o M. de culoare roşie, asemănătoare într-adevăr cu o maşină percepută de minor ca fiind V.

La dosar, V.I., în declaraţia sa povesteşte cum s-a petrecut fapta, cu detalii, că pontul a fost a lui A.F., B.B. a supravegheat la Bijuterie, iar el cu fratele V., B.O. şi A. s-au deplasat la casă, ultimul cu maşina, cu care a intrat în curte şi cu B.O. au încărcat seiful.

Prima instanţă a precizat, cum constată şi instanţa de apel, că din desfăşurătorul pus la dispoziţia de organele de urmărire penală, se poate observa o coroborare între susţinerile inculpaţilor V. în cursul urmăririi penale referitor la modul de comunicare între ei şi convorbirile purtate între cei 5 inculpaţi. Aceste susţineri rezultă din conţinutul listingului şi schema depuse la dosar, în care se observă că inculpaţii B. ţineau legătura telefonic între ei, precum şi cu inculpatul A., iar inculpaţii V. de asemenea ţineau legătura între ei şi inculpatul Augustin, care era considerat persoana care a "a avut pontul".

Numerele de telefon ale fiecărui inculpat participant la săvârşirea infracţiunii rezultă nu numai din declaraţiile acestora din faza de urmărire penală ci şi din percheziţia telefonului martorului C.F., şi din declaraţia acestuia din faza de urmărire penală, care se coroborează şi cu declaraţiile inculpaţilor A. şi V., privind comiterea cronologică a faptei, de aici rezultând şi numărul de telefon al inculpatului B.O.M., care nu menţionase în declaraţii numărul său de telefon, însă se certifică cronologic că acest inculpat a discutat cu inculpatul A. la orele menţionate de acesta din urmă.

Inculpatul V.I., arată că autoturismul M., folosit la săvârşirea infracţiunii a fost vândută de el la martorul R.D., împrejurare confirmată şi de acesta din urmă.

La dosarul de urmărire penală, V.V. declară la fel, în sensul că după săvârşirea faptei maşina a fost dusă la Beregsăul Mare, maşina avea număr de Franţa.

Acelaşi inculpat spune că B.O. a aruncat nişte bucăţi de salam la un câine lup care era în curte, şi povesteşte că B.O. a luat o farfurie din frigider cu cartofi prăjiţi şi a dat la câine să-i mănânce, farfurie despre care la rândul său partea civilă G.A. a precizat că era mâncarea copilului Da., găsită în curte după topirea zăpezii.

Seiful a fost deschis în curte la fraţii B., declară V.I., dar şi că acolo era nisipul unde a fost iniţial ascuns, apoi tăiat şi aruncat în Bega.

Referitor la actul de procedură contestat de inculpaţii B., în faţa primei instanţe şi în prezentul apel, respectiv percheziţia domiciliară şi actul constatator al acesteia, procesul-verbal de percheziţie domiciliară efectuată în data de 22 iunie 2010 la locuinţa lor situată pe strada R., Timişoara, pentru motivul că nu s-au respectat dispoziţiile art. 100 şi următoarele C. proc. pen., în condiţiile în care inculpaţii, deşi se aflau în imobil, nu au fost prezenţi la momentul identificării bunurilor supuse cercetării, nu au fost prezentate obiectele găsite şi locul unde au fost găsite, nu s-a predat o copie a procesului-verbal persoanelor percheziţionate şi inculpaţii nu au semnat acest înscris, instanţa de apel spre deosebire de prima instanţă, constată că aceste vicii nu există.

Astfel, la dosararul de urmărire penală, se află procesul-verbal de percheziţie, în care se identifică toate obiectele găsite în curtea inculpaţilor B., în care se menţionează şi "gusul" din seif ca fiind un obiect metalic de culoare gri argintie sub formă de ciupercă găsit în curtea interioară, proces-verbal semnat printre altele şi de inculpatul B.O., pe toate paginile şi la sfârşit, după ce anterior certifică faptul că a primit copia exemplarului 2.

În plus, sunt fotografiate etapele percheziţiei cu toate obiectele găsite, astfel încât nu se poate susţine că percheziţia s-a desfăşurat nelegal şi că anchetatorii ar fi plantat acel "gus" din seif în curtea inculpaţilor.

Împrejurarea că nisipul din curte nu a existat la momentul săvârşirii faptei aşa cum inculpaţii relatează este irelevantă pentru instanţa de apel, întrucât bucata de argint putea cădea la acel moment, când s-a spart seiful şi în zăpadă, fără a fi văzut de inculpaţi, iar nisipul adus chiar ulterior, să fie turnat peste acest obiect metalic, însă este cert că obiectul s-a găsit în curtea inculpaţilor, că provenea din seiful părţii civile cum s-a demonstrat inclusiv prin experimentul judiciar de la doasr şi că prin coroborare cu alte probe mai sus menţionate rezultă că inculpaţii B. au participat la săvârşirea infracţiunii, în contextul în care nu pot oferi o explicaţie plauzibilă şi credibilă cu privire la existenta acelui obiect în curtea lor.

La dosar se află procesul-verbal întocmit de anchetatori cu ocazia descoperirii seifului părţii civile în râul Bega la podul rutier de la Sânmihaiu Român, rezultând din poze că este spart la partea frontală cum au spus inculpaţii V. în cursul urmăriri penale cu barosul, întrucât se observă că a fost folosit un corp dur, cum rezultă şi din raport.

În concluzie, instanţa de apel a constatat că întreg probatoriul cauzei prin coroborare, dovedeşte săvârşirea infracţiunii de către inculpaţi în modalitatea descrisă de procuror şi prima instanţă şi că din acest punct de vedere apelul acestora este nefondat.

Instanţa de apel a considerat întemeiate, de asemenea, că aceeaşi inculpaţi au săvârşit şi infracţiunea de constituire şi aderare la un grup criminal organizat, conform art. 7 din Legea nr. 39/2003, întrucât aceştia au făcut pregătiri minuţioase pentru a săvârşi fapta în dauna părţilor civile, care au constat în supravegherea timp de aproximativ două săptămâni a imobilului părţii vătămate G.D., a sediul firmei sale SC "C.N." SRL şi a programului pe care partea vătămată şi familia acestuia îl aveau zilnic, inculpatul A.F. împreună cu inculpatul V.V.D. au constituit un grup organizat la care au aderat şi inculpaţii V.I., B.O.M. şi B.B.A. în vederea săvârşirii unei infracţiuni de furt calificat cu consecinţe deosebit de grave.

Activitatea grupului cu privire la săvârşirea acestei infracţiunii a constat identificarea părţii vătămate care era o persoană cu bani şi administra o societatea comercială având ca obiect fabricarea bijuteriilor şi articolelor din metale preţioase. Inculpatul A.F. era considerat ca fiind persoana care "a avut pontul". Acesta, însoţit de martorul C.F. care avea calitatea de şofer, de inculpatul V.V. şi martorul l. au urmărit autoturismul condus de partea vătămată până la domiciliul din Timişoara str. S. precum şi la locul de muncă, respectiv pe str. C.D., apoi au urmărit traseul părţilor vătămate la şcoală de unde au luat copilul, această activitate desfăşurându-se mai multe zile la rând.

De asemenea, inculpaţii au verificat ora şi persoana care închide bijuteria, dacă aceasta, precum şi imobilul era prevăzute cu sistem de alarmă şi dacă aceştia predau sumele de bani încasate după o zi de lucru la bancă. Partea vătămata G.A. îşi aminteşte că au fost văzuţi în incinta bijuteriei inculpaţii A.F., inculpatul V.V. şi martorul C.F..

Cu câteva zile înainte de data săvârşirii infracţiunii inculpaţii A.F., inculpatul V.V. au hotărât să nu-i mai implice pe martorii C. şi l. astfel că au luat legătura cu inculpaţii B.M.A. şi B.B. cunoscuţi cu porecla "fraţii B." iar V.V. l-a cooptat pe fratele său V.I.. În ce priveşte reţinerea în sarcina inculpaţilor a infracţiunii prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 raportat art. 2 pct. 5 din Legea nr. 39/2003, instanţa a observat că sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiunii cu privire la toţi inculpaţii.

Inculpatul A.F. şi inculpatul V.V.D. au pregătit şi iniţiat o astfel de structură cu scopul sustragerii valorilor deţinute de partea vătămată, au supravegheat casa, familia părţii vătămate şi firma acestuia împreună cu alte două persoane cu două săptămâni înainte de săvârşirea infracţiunii iar inculpaţii V.I., B. O. şi B.B., cunoscând despre scopurile grupului, au intervenit pentru pregătirea activităţii infracţionale cu câteva zile înainte de săvârşirea infracţiunii, folosind informaţiile culese anterior de ceilalţi inculpaţi stabilind modul de operare, o ierarhie a membrilor şi repartizarea rolurilor în funcţie de aptitudini şi de alte aspecte (exemplu: posesia permisului de conducere, din susţinerile inculpatului V.V. s-a hotărât ca în timpul jafului să supravegheze bijuteria inculpatul B.B. pentru că acesta avea permis de conducere).

De asemenea este îndeplinită şi condiţia specifică privitoare la scopul grupului, respectiv constând în comiterea unuia sau mai multor infracţiuni dintre cele reglementate de art. 2 din Legea nr. 39/2003. În speţă, infracţiunea scop este furtul prev. de art. 208, 209 alin. (1) lit. c) şi i) şi alin. (4) C. pen., respectiv furtul având cu consecinţe deosebit de grave, raportat la întinderea prejudiciului, respectiv fiind sustrase valori în cuantum de 100.000 euro.

Referitor la pedepsele aplicate fiecărui inculpat în parte, instanţa de apel consideră că acestea au fost corect proporţionate de prima instanţă, care a ţinut cont în special de contribuţia la săvârşirea infracţiunilor a fiecărui inculpat, de persoana fiecăruia, în ce priveşte conduita procesuală şi antecedentele lor penale, de gravitatea deosebită a infracţiunilor şi consecinţele deosebit de grave şi nu în ultimul rând de limitele speciale de pedeapsă prevăzute de articolele încriminatoare, astfel încât pentru prevenţia generală şi specială o reducere de pedeapsă ar fi netemeinică şi nelegală.

În ce priveşte apelul părţilor civile, acestea au solicitat majorarea daunelor materiale acordate de prima instanţă la 100.000 euro, daune contestate de altfel şi de inculpaţi, astfel încât acest motiv pe latura civilă a cauzei, instanţa de apel îl va analiza împreună.

În faţa primei instanţe, părţile civile au declarat că în seif exista suma de 50.000 euro, însă aceasta, a stabilit-o pe baza întregului probatoriu inclusiv în limita recunoaşterii inculpaţilor din cursul urmăririi penale, în condiţiile în care atât inculpatul A. cât şi inculpatul V.V. au arătat că în seif se afla suma de 40.000 euro.

Aceeaşi sumă a reieşit cum corect a observat prima instanţă şi din conţinutul contractului de împrumut depus la dosar de partea civilă, dosar instanţă, precum şi urmare a calculului efectuat, raporta la afirmaţia inculpaţilor că au primit fiecare câte 8.000 euro.

În ce priveşte contravaloarea bijuteriilor, prima instanţă a luat în considerare sumele indicate de ambele părţi civile, necontestate de inculpaţi şi observând că acestea, exprimate în aur cântăresc aproximativ 1120 gr aur, că existau şi alte bijuterii de argint sau bijuterii a căror gramaj nu este indicat, precum şi un telefon mobil marca N., sustras de la minorul G.Da..

Prima instanţă a avut în vedere că declaraţiile părţilor vătămate cu privire la existenţa bijuteriilor în seif se confirmă parţial prin declaraţiile inculpaţilor V. şi A., care relatează că monedele de aur au fost împărţite şi au primit fiecare câte 10 - 11 monede, ceea ce presupune existenţa unui număr de minim 50 de monede. De asemenea inculpaţii au confirmat existenţa lingourilor de aur şi a altor bijuterii pe care nu le-au individualizat.

Cuantificarea prejudiciului material stabilit de prima instanţă după criteriile de mai sus este pertinent şi întemeiat, astfel încât acesta nu se impune a fi nici micşorat şi nici majorat. Daunele morale au fost de asemenea corect apreciate pe baza elementelor rezultate din practica şi doctrina judiciară, astfel încât motivele de apel pe latura civilă invocate de fiecare apelant vor fi respinse.

Împotriva ambelor hotărâri au declarat recurs părţile civile G.D., G.A. şi G.Da. şi inculpaţii B.O.M. şi B.B.A..

Recurentele părţi civile au criticat hotărârile prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., solicitând majorarea pedepselor aplicate inculpaţilor.

Recurenţii inculpaţi B.O.M. şi B.B.A. au invocat, prin motivele scrise de recurs, cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 10, 12, 14, 17 şi 18 C. proc. pen.

În ceea ce priveşte incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 10 C. proc. pen., s-a invocat faptul că atât instanţa de fond cât şi cea de control judiciar au respins nefondat cererea - apreciată de apărare ca fiind esenţială - privind efectuarea unei expertize care să stabilească întinderea prejudiciului, aspect ce ar avea consecinţe directe asupra încadrării juridice a faptei (art. 385⁹ pct. 17).

De asemenea, în opinia apărării s-a susţinut că faptele nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003, din probe nerezultând că inculpaţii au participat la pregătirea infracţiunii (art. 385⁹ pct. 12).

Hotărârile pronunţate în cauză au fost fundamentate numai pe declaraţiile date de inculpaţi în faza de urmărire penală, împrejurare ce a condus la reţinerea unei stări de fapt eronate şi implicit la pronunţarea unei soluţii greşite de condamnare (art. 385⁹ pct. 18).

În fine, s-a solicitat reţinerea circumstanţelor judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen., cu consecinţa reducerii pedepsei (art. 385⁹ pct. 14).

În principal, recurenţii inculpaţi au solicitat casarea ambelor hotărâri şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond pentru efectuarea unei expertize prin care să se stabilească valoarea prejudiciului şi implicit - în raport de conţinutul acesteia - încadrarea juridică a faptei.

În subsidiar, s-a solicitat achitarea inculpaţilor, probele administrate neputând fundamenta o hotărâre de condamnare.

Înalta Curte, examind recursurile prin prisma motivelor invocate, cât şi din oficiu cauza conform art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., constată că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente.

Din probele administrate în cursul urmăririi penale şi în faza de cercetarea judecătorească rezultă că, în cursul lunii ianuarie 2010, inculpaţii V.I., V.V.D., A.F., B.O.M. şi B.B.A. au hotărât şi au stabilit ca în data de 26 ianuarie 2010 să pătrundă în locuinţa părţilor vătămate şi să sustragă bunuri.

Inculpaţii au stabilit în prealabil, rolurile fiecăruia, astfel că inculpaţii V.l., V.V., A.F. şi B.O.M. au escaladat gardul şi au pătruns în locuinţa părţilor vătămate şi pentru a nu fi identificaţi au purtat măşti, de unde au sustras bunuri în valoare de 100.000 euro.

Paza a fost asigurată conform înţelegerii, de inculpatul B.B.A., iar inculpatul B.O., în timp ce se afla în locuinţa părţilor vătămate a ameninţat cu o sabie şi un pistol pe minorul G.Da..

Din declaraţiile inculpaţilor V.I., V.V.D. şi A.F., date în faza de urmărire penală în prezenţa apărătorului, rezultă neîndoielnic împrejurările concrete ale comiterii faptelor.

Astfel, cei trei inculpaţi s-au întâlnit în dimineaţa zilei de 26 ianuarie 2010 cu fraţii B., stabilind rolul fiecăruia, cunoscând că partea vătămată este bijutier.

În momentul în care maşina părţii vătămate a ajuns la atelierul de bijuterii, fraţii V. s-au deplasat la locuinţa victimelor, în timp ce inculpatul B.B. a rămas la bijuterie pentru a urmări mişcările membrilor familiei.

Inculpaţii V.I., V.V., A.F. şi B.O. au pătruns în locuinţă, de unde au sustras un seif metalic, l-au urcat în autoturismul M., aparţinând fraţilor V., deplasându-se la locuinţa inculpaţilor B.. Aici, toţi au încercat să distrugă seiful, folosind un baros, până când sistemul de închidere a cedat. Bijuteriile şi valuta găsită în interiorul seifului, a fost împărţită între inculpaţi, primind fiecare câte 80.000 euro şi 10 - 11 monede din aur de diferite mărimi, fraţii B. şi-au însuşit un lingou din aur care nu a putut fi împărţit dar şi alte bijuterii, precum inele, brăţări, lănţişoare.

Declaraţiile acestor inculpaţi se coroborează, pe de o parte, cu declaraţiile martorilor şi ale părţilor civile, iar pe de altă parte cu celelalte probe administrate, astfel încât, revenirea asupra declaraţiilor anterioare în cursul cercetării judecătoreşti - în condiţiile în care în faza de urmărire penală au fost audiaţi, în prezenţa unui apărător - este nejustificată.

Astfel martorii C.F. şi I.S. au arătat că, împreună cu inculpaţii V. şi A., au monitorizat locuinţa părţilor vătămate G., precum şi firma de bijuterii a acestora, iar după comiterea faptei, inculpatul A. Ie-a spus că au intrat în casa părţilor vătămate sustrăgând un seif cu bani şi bijuterii.

Martorul V.S. a arătat că inculpatul B.O.M. a aruncat seiful în Canalul Bega, fiind identificat ulterior de către organele de anchetă, recunoscut de părţile vătămate, iar în urma unei constatări tehnico-ştiinţifice s-a stabilit că acesta prezenta urme de tăiere şi de adâncime, create prin lovire cu un corp dur.

De asemenea, martorul cu identitate protejată M.V. a arătat că, după comiterea faptei s-a întâlnit cu inculpaţii V.I., A.F. şi B.O.M., aceştia discutând despre seiful sustras şi aruncat apoi în apă.

Probele testimoniale la care s-a făcut referire anterior, sunt completate de procesul-verbal de cercetare la faţa locului, fiind prelevate două urme create de roţile unei maşini, iar pe peretele exterior al casei au fost găsite urme de încălţăminte, ceea ce demonstrează pătrunderea în casă prin escaladarea gardului.

La data de 22 iunie 2010, la locuinţa inculpaţilor B., a fost efectuată o percheziţie domiciliară, identificându-se în curtea casei, sub o grămadă de nisip o bucată de argint de formă conică care aparţinea părţii vătămate G.D., fiind recunoscut de acesta.

De asemenea, relevante sunt şi declaraţiile părţii vătămate G.Da., arătând că inculpaţii au intrat în locuinţă mascaţi, fiind ameninţat de unul dintre aceştia cu pistolul, după care a fost închis în baie, dar şi listingurile telefonice care relevă faptul că inculpaţii, la data comiterii faptei şi anterior, au stabilit modalitatea concretă de săvârşire a faptelor. Pe cale de consecinţă, probele administrate dovedesc dincolo de orice dubiu, vinovăţia inculpaţilor, astfel încât, criticile acestora din recurs în ceea ce priveşte eroarea gravă de fapt, respectiv greşita încadrare juridică, sunt nefondate.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei şi implicit, cererea inculpaţilor B. privind efectuarea unei expertize pentru stabilirea întinderii prejudiciului, Înalta Curte constată, pe de o parte că în cursul cercetării judecătoreşti, la instanţa de fond, apărătorul inculpatului B.O.M. nu a solicitat efectuarea unei expertize (încheierea din 7 ianuarie 2011, prin care să se stabilească cuantumul prejudiciului), probele solicitate referindu-se la audieri de martori, expertiză grafoscopică, înscrisuri, iar la dezbaterea în fond a cauzei s-a solicitat respingerea pretenţiilor civile ca fiind nedovedite.

Nici în apel, recurenţii inculpaţi nu au formulat o cerere privind efectuarea unei expertize, deşi au fost audiaţi, făcându-se referire doar în concluziile scrise la faptul că nu este lămurită latura civilă a cauzei.

În raport de aceste elemente, Înalta Curte constată că nu poate fi reţinut nici cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 10 C. proc. pen.

Prejudiciul cauzat prin fapta inculpaţilor a fost stabilit de către instanţa de fond pe baza declaraţiilor părţilor civile, a martorilor, dar şi pe baza declaraţiilor inculpaţiilor din faza de urmărire penală, care au arătat suma ce a revenit fiecăruia.

În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei, Înalta Curte apreciază că nu pot fi reţinute împrejurări de natură a constitui circumstanţe atenuante care să permită coborârea pedepselor aplicate inculpaţilor B.O.M. şi B.B.A., sub limita stabilită de prima instanţă.

În cauză s-au aplicat pedepse ce reflectă gradul de pericol social concret al faptelor săvârşite, astfel că nu se impune nici majorarea acestora.

Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. 385¹⁵ alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondate, recursurile declarate de părţile civile G.D., G.A. şi G.Da. şi de inculpaţii B.O.M. şi B.B.A..

În temeiul art. 385¹⁷ alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 381 C. proc. pen., va deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor B.O.M. şi A.F. perioada arestării preventive de la 22 iunie 2010 la zi.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentele părţi civile şi recurenţii inculpaţi vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de părţile civile G.D., G.A. şi G.Da. şi de inculpaţii B.O.M. şi B.B.A. împotriva Deciziei penale nr. 184/A din 15 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, privind şi pe inculpaţii V.I., V.V.D., şi A.F..

Deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor B.O.M. şi A.F., timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 22 iunie 2010 la 14 mai 2012.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumelor de câte 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 100 RON, reprezentând onorariile pentru apărătorii desemnaţi din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleşi, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Obligă recurentele părţi civile la plata sumelor de câte 600 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 400 RON reprezentând onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă pubfică, azi 14 mai 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 1552/2012. Penal. Omorul calificat (art. 175...		ICCJ. Decizia nr. 1578/2012. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 1553/2012. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1553/2012. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs