ICCJ. Decizia nr. 1550/2012. Penal. Omorul (art. 174 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1550/2012
Dosar nr. 8718/107/2010
Şedinţa publică din 14 mai 2012
Deliberând asupra recursurilor penale de faţă, constată că, prin Sentinţa penală nr. 257 din 28 iunie 2011 pronunţată de Tribunalul Alba, secţia penală, s-a dispus, prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 329 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 329 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., condamnarea inculpatului R.A.O. la 8 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism.
Prin schimbarea încadrării juridice dintr-o infracţiune prev. de art. 198 alin. (3) C. pen. în două infracţiuni prev. de art. 198 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a mai fost condamnat inculpatul la două pedepse de câte 6 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pentru săvârşirea a două infracţiuni de act sexual cu un minor faţă de minorele A.C.B. şi M.E.D.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare, care a fost sporită cu 3 ani, stabilindu-se ca inculpatul să execute în final pedeapsa de 11 ani închisoare alături de care s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii, pentru o perioadă de 3 ani, a drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În baza art. 83 C. pen., s-a dispus revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 4 luni închisoare la care a fost condamnat inculpatul prin Sentinţa penală nr. 62 din 7 aprilie 2009 pronunţată în Dosarul nr. 1202/191/2008 al Judecătoriei Blaj, definitivă la data de 21 aprilie 2009 prin neapelare, pedeapsă care s-a dispus a fi executată de inculpat alături de pedeapsa rezultantă de 11 ani închisoare aplicată în cauză.
S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi a arestului preventiv începând cu data de 13 mai 2010 la zi, iar, în baza art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest preventiv a inculpatului.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., instanţa a dispus achitarea inculpatului în privinţa săvârşirii infracţiunii de omor prev. de art. 174 C. pen.
În baza art. 346 alin. (3) C. proc. pen., a fost respinsă acţiunea civilă formulată de partea civilă T.M. şi s-a constatat că persoanele vătămate T.L.S., T.A.V., T.N., L.M.L., T.G., S.A., T.V. şi T.Z. nu s-au constituit părţi civile în cauză.
În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii în SNDGJ la data eliberării din penitenciar şi s-a dispus comunicarea hotărârii în acest sens la IGPR.
În baza art. 5 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus încunoştinţarea inculpatului despre necesitatea prelevării de probe biologice.
În baza art. 109 C. proc. pen., s-a dispus restituirea către partea civilă T.M. a bunurilor victimei T.N., bunuri ridicate conform proceselor-verbale de cercetare la faţa locului şi de ridicare a obiectelor de îmbrăcăminte din 7 iunie 2009.
În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească suma de 2.700 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în fapt, că, în după-amiaza zilei de 5 iunie 2009, victima T.N. a fost ajutată la mulsul oilor de către numitul G.S.N., însoţit de verişorul său G.T.S. şi de numitul G.I.D., care au ajuns la stână cu o căruţă. Deoarece victima rămăsese fără ţigări, aceasta le-a spus să-i aducă din satul Lunca ţigări, astfel că cei trei s-au deplasat la un bar situat pe raza satului Lunca, com. Valea Lungă, de unde au cumpărat mai multe pachete de ţigări marca "W." şi un pet de 2 litri cu bere marca "T.". Apoi aceştia s-au întors la stână, unde au lăsat victimei sticla de bere şi ţigările, după care au ajutat-o la mulsul oilor, iar când au terminat, au luat laptele şi s-au întors cu căruţa în com. Valea Lungă la domiciliile lor.
A doua zi, după-amiază - la data de 6 iunie 2009 - victima T.N. a fost găsit decedat de către numiţii G.S.N. şi G.T.S., în apropierea victimei aflându-se 3 bâte şi un topor. Aceştia au anunţat-o pe bunica lor, numita G.R., care a contactat familia victimei, la faţa locului deplasându-se numiţii T.A.V., T.L.S., T.L., S.N., T.Lu., I.A. şi V.T., însoţiţi de şeful de post. Numitul T.Lu. a luat de lângă cadavru una dintre bâte şi, întrucât a considerat că numiţii G.S.N. şi G.T.S. sunt autorii omorului, a fugit după aceştia, reuşind să-l prindă pe primul, iar ulterior a fost prins şi G.T.S..
Având în vedere ansamblul materialului probatoriu administrat, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul judecăţii, instanţa a apreciat că, în cauză, nu există probe certe care să ateste faptul că inculpatul R.A.O. s-a deplasat în noaptea de 5 - 6 iunie 2009 la stâna unde se afla victima T.N. şi, cu atât mai mult, că inculpatul este autorul omorului comis aspra acestuia.
Astfel, s-a arătat că probele administrate în cauză sunt dovezi indirecte, care atestă, în principal, faptul că inculpatul, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, ar fi afirmat în mai multe rânduri şi în prezenţa mai multor persoane că el este cel care l-a omorât pe ciobanul din Valea Lungă, fără ca vreo probă ştiinţifică, biologică sau vreun martor ocular să îl poată plasa pe inculpat în apropierea locului săvârşirii faptei în perioada respectivă. Discuţiile telefonice purtate de inculpat şi consemnate în procesele-verbale de interceptare nu conţin nicio afirmaţie explicită a inculpatului în sensul că acesta ar fi provocat decesul lui T.N., iar faptul că martorul G.D.S. zis D., a declarat că i-ar fi cerut inculpatului să-i aplice victimei o corecţie, că inculpatul i-a replicat "las că văd eu de el", precum şi că a fost de faţă în iarna 2008 - 2009 pe raza comunei Valea Lungă când inculpatul a ameninţat-o pe victimă, constituie, în opinia judecătorului fondului, doar simple fapte probatorii care nu dovedesc prin ele însele faptul principal - omorul - şi nu sunt astfel suficiente pentru a întemeia convingerea că decesul victimei T.N. ar fi fost cauzat de inculpat.
În ceea ce priveşte declaraţiile martorele C.O.V. şi G.M., care locuiesc în comuna Cenade, localitate situată în apropierea locului comiterii infracţiunii de omor, din care rezultă că într-o noapte din luna iunie 2009 (în declaraţiile lor olografe precizând că în noaptea de 5 - 6 iunie 2009 în jurul orelor 1,00), auzind zgomot în stradă l-au observat pe inculpatul R.A.O. cu o căruţă, fiind însoţit de doi prieteni (martora G.), respectiv de încă o persoană (martora C.), instanţa a constatat că acestea nu atestă faptul că inculpatul s-a deplasat în acea noapte la stâna unde lucra victima T.N., martorele nefiind în măsură să arate dacă inculpatul venea din direcţia stânei respective şi nici să identifice persoana sau persoanele care îl însoţeau pe acesta.
S-a considerat, totodată, că împrejurarea că inculpatul a dat declaraţii contradictorii cu privire la locul unde s-a aflat în noaptea de 5 - 6 iunie 2009 şi că a negat că ar fi vorbit la telefonul mobil în acea noapte, precum şi concluziile rapoartelor de constatare tehnico-ştiinţifică asupra comportamentului simulat, prin folosirea tehnicii poligraf, privitoare la inculpat nu echivalează cu existenţa unor probe certe privind vinovăţia inculpatului, respectiv nu atestă săvârşirea de către acesta a infracţiunii de omor. De asemenea, s-a arătat că reţinerea în actul de sesizare a instanţei a faptului că apărarea inculpatului este neîntemeiată, deoarece alibiul inculpatului nu este confirmat decât parţial de părinţii acestuia, şi nu este confirmat de sora inculpatului, numita R.M., nu este justificată, atâta timp cât, potrivit art. 66 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul beneficiază de prezumţia de nevinovăţie şi nu este obligat să-şi dovedească nevinovăţia.
Pe de altă parte, instanţa a reţinut că, în seara de 5 iunie 2009, s-au deplasat la stână şi numiţii G.I.D., G.S.N. şi G.T.S., iar, a doua zi, ultimii doi au fost cei care au găsit cadavrul lui T.N., minorul G.T.S. declarând iniţial, în prezenţa bunicii sale şi a unui apărător desemnat din oficiu, faptul că ei l-au omorât pe T.N., relatând în mod amănunţit împrejurările în care a fost comisă fapta.
Având în vedere că, la pronunţarea unei condamnări, instanţa trebuie să-şi întemeieze convingerea vinovăţiei inculpatului pe bază de probe sigure, certe şi întrucât în cauză probele în acuzare nu au un caracter cert, nu sunt decisive sau sunt incomplete, lăsând loc unei nesiguranţe în privinţa vinovăţiei inculpatului, s-a dat eficienţă regulii potrivit căreia "orice îndoială este în favoarea inculpatului" (in dubio pro reo). S-a arătat că, deşi, în fapt, s-au administrat probe în sprijinul învinuirii, iar alte probe, în opinia judecătorului fondului, nu se întrevăd ori pur şi simplu nu există, şi totuşi îndoiala persistă în ce priveşte vinovăţia, atunci această îndoiala trebuie "echivalată cu o probă pozitivă de nevinovăţie" şi, prin urmare, inculpatul trebuie achitat, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor prev. de art. 174 C. pen.
S-a mai reţinut, în fapt, de către Tribunal că, în perioada august 2009 - martie 2010, inculpatul a intermediat, împreună cu numita M.L.L., aducerea la stânele la care a lucrat ca cioban, a minorelor A.C.B., în vârstă de 13 ani, fiica acesteia, şi M.E.D. în vârstă de 14 ani, aflată în plasament la aceasta, minore cu care a întreţinut relaţii sexuale contra cost şi, tot în schimbul unor sume de bani, a promis şi a oferit pe cele două minore şi celorlalţi ciobani colegi de-ai săi, pentru a întreţine şi aceştia relaţii sexuale cu ele, activităţi care s-au realizat.
Această stare de fapt a fost reţinută de instanţă din coroborarea probelor administrate în cursul urmăririi penale şi al judecăţii, respectiv proces-verbal de redare în formă scrisă a înregistrării convorbirii telefonice pe care inculpatul a avut-o cu numita M.L.L., cu care se înţelege ca aceasta din urmă să le aducă pe cele două victime la stâna de oi din Micăsasa pentru întreţinerea de raporturi sexuale în schimbul unor sume de bani, declaraţiile minorelor A.C.B. şi M.E.D., declaraţiile martorilor B.I., Ş.D., M.B.N., R.N. şi M.T.I., ciobani care au beneficiat de serviciile sexuale ale minorelor, prin intermediul inculpatului, adrese de la Primăria Copşa Mică şi Poliţia Copşa Mică, privitoare la minora M.E.D. şi la numita M.L.L., declaraţiile acesteia din urmă.
În drept, instanţa a apreciat că faptele inculpatului care, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în perioada august 2009 - martie 2010, la scurte intervale de timp, a intermediat, împreună cu numita M.L.L., aducerea la stâne a minorelor A.C.B., în vârstă de 13 ani, şi M.E.D., în vârstă de 14 ani, minore pe care le-a promis şi le-a oferit ciobanilor de la stână, contra cost, pentru a întreţine şi aceştia relaţii sexuale cu ele, activităţi care s-au realizat, înlesnind traficul minorelor şi practicarea de către acestea a prostituţiei, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de proxenetism în formă continuată prev. de art 329 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În ceea ce priveşte faptele inculpatului care, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în perioada august 2009 - martie 2010, la scurte intervale de timp, a întreţinut relaţii sexuale contra cost cu minora A.C.B., în vârstă de 13 ani, s-a arătat că acestea întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de act sexual cu un minor în formă continuată prev. de art. 198 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. De asemenea, şi cu privire la faptele inculpatului care, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în perioada august 2009 - martie 2010, la scurte intervale de timp, a întreţinut relaţii sexuale în schimbul unor sume de bani cu minora M.E.D., în vârstă de 14 ani, s-a apreciat că întrunesc elementele constitutive ale aceleiaşi infracţiuni.
La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului, instanţa a avut în vedere criteriile generale consacrate de art. 72 C. pen., respectiv limitele pedepsei, gradul de pericol social concret foarte ridicat al faptelor săvârşite, împrejurările în care aceasta au fost comise - în formă continuată, perioada mare de timp în care s-a desfăşurat activitatea infracţională a inculpatului, vârsta victimelor, rezultatul produs, consecinţele pe termen lung pe care asemenea fapte le pot avea asupra psihicului persoanelor vătămate minore, scopul urmărit (obţinerea de satisfacţii sexuale chiar şi prin desconsiderarea libertăţii de exprimare şi a vieţii sexuale a unor minore în vârstă de 13, respectiv 14 ani), atitudinea inculpatului pe parcursul întregului proces penal, atitudine care a creat convingerea instanţei că acesta nu realizează gradul de pericol social al faptelor săvârşite, precum şi comportamentul antisocial anterior al inculpatului, acesta fiind condamnat pentru comiterea unor infracţiuni de lovire sau alte violenţe, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice şi port ilegal de armă albă în public. În consecinţă, Tribunalul a apreciat că aplicarea unor pedepse cu închisoarea orientate spre media dintre minimul şi maximul special prevăzute de lege răspunde atât scopului prevăzut în art. 52 C. pen., cât şi principiului proporţionalităţii între gravitatea concretă a pericolului social al faptei şi datele personale ale inculpatului, pe de o parte, şi sancţiunea aplicată, pe de altă parte.
Împotriva acestei sentinţe au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba şi inculpatul R.A.O., pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În apelul său, Ministerul Public a criticat sentinţa primei instanţe sub aspectul greşitei achitări a inculpatului pentru comiterea infracţiunii de omor, prevăzută de art. 174 C. pen., considerând, în esenţă, că probele administrate în cauză demonstrează vinovăţia acestuia şi solicitând condamnarea lui pentru uciderea, în noaptea de 5 - 6 iunie 2009, a victimei T.N..
În ceea ce-l priveşte pe inculpatul R.A.O., acesta a solicitat achitarea sa sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de proxenetism şi act sexual cu un minor, arătând că nu se face vinovat de comiterea acestora, iar în subsidiar, reducerea pedepselor aplicate, considerate prea aspre raportat la natura infracţiunilor şi modalitatea concretă de comitere.
Prin Decizia penală nr. 8/A din 7 februarie 2012, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba şi a admis calea de atac promovată de inculpat, desfiinţând sentinţa penală atacată doar sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei. Rejudecând cauza, în aceste limite, a descontopit pedeapsa rezultantă de 11 ani şi 4 luni închisoare aplicată inculpatului în pedepsele componente, înlăturând sporul de 3 ani închisoare stabilit, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 8 ani închisoare.
A menţinut dispoziţia de revocare a suspendării condiţionate a executării pedepsei de 4 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 62/2009 a Judecătoriei Blaj şi a dispus ca această pedeapsă să fie executată alături de pedeapsa aplicată prin decizie, inculpatul urmând să execute pedeapsa principală de 8 ani şi 4 luni închisoare.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate. În baza art. 383 alin. (11) rap. la art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută măsura arestării preventive a inculpatului, iar, în baza art. 88 C. pen., s-a dedus durata reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 13 mai 2010 până la data de 7 februarie 2012.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus rămânerea în sarcina statului a cheltuielilor judiciare avansate de acesta.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea a reţinut că prima instanţă a interpretat corect probatoriul administrat în cauză, stabilind corespunzător starea de fapt dedusă judecăţii şi dispoziţiile legale aplicabile şi apreciind în mod justificat că, la dosar, nu se regăsesc probe care să răstoarne prezumţia de nevinovăţie cu privire la săvârşirea de către inculpat a infracţiunii de omor de care este acuzat.
Realizând propriul examen al probelor administrate în cauză, Curtea a reţinut că, pe întregul parcurs al procesului penal, inculpatul a negat că ar fi agresat victima în noaptea de 5 - 6 iunie 2009, susţinând ca a ajuns acasă în jurul orei 23,00, după care a discutat telefonic cu martorul B.V., care l-a chemat să îl ajute la oi a doua zi de dimineaţă. Inculpatul a afirmat că s-a culcat în jurul orelor 23,30 - 24,00, iar dimineaţa în jurul orei 6,30, s-a trezit şi a plecat la tuns oile împreună cu B.V., fără ca în timpul nopţii să părăsească domiciliul.
S-a arătat că împrejurarea că inculpatul a ajuns acasă seara, în jurul orelor 22,45 - 22,50, este confirmată de martorele R.F., mama inculpatului, şi R.M., sora acestuia, prima relatând că, după ce inculpatul a ajuns acasă, a vorbit cu martorul B.V. la telefon, iar apoi a rugat-o să îl trezească dimineaţa la 5,00, pentru a merge la tuns oile, ulterior acesta mergând la culcare în camera din spatele casei. Martora a mai menţionat că la ora 23,30 l-a verificat pe inculpat pentru a nu dormi cu televizorul pornit, iar dimineaţa l-a trezit la ora 5,00, inculpatul părând odihnit, aspectele relatate fiind confirmate şi de martora R.M.. Conform listingului convorbirilor telefonice din noaptea de 5 - 6 iunie 2009, purtate de la postul telefonic utilizat de inculpat - telefon mobil marca N. cu două cartele telefonice, se confirmă convorbirea purtată cu martorul B.V. la data de 5 iunie 2009 ora 23,16 (apel de 99 secunde), precum şi faptul că dimineaţa inculpatul şi martorul B.V. s-au apelat reciproc între orele 06,41 - 06,46.
Martorul B.V., cu ocazia audierilor, a arătat că a solicitat ajutorul inculpatului la stână, a discutat cu el în acest sens în seara de 5 iunie 2009, înţelegându-se să îl ia a doua zi dimineaţa la ora 6,00, când s-a deplasat împreună cu martorul B.E., l-a luat cu autoturismul şi s-au dus la stâna lui V., unde au tuns oile. Martorul a relatat că inculpatul nu i-a povestit ce făcuse în noaptea precedentă, însă ulterior, după ce a aflat că inculpatul este suspectat că este autorul crimei, l-a întrebat de mai multe ori dacă este adevărat, inculpatul negând de fiecare dată.
Referitor la intervalul orar dintre ajungerea inculpatului la domiciliu, respectiv verificarea sa de către martora R.F. la ora 23,30, pe de o parte, şi ora 5,00 când inculpatul a fost trezit, tot la domiciliu, de aceeaşi martoră, Curtea a reţinut că, la dosar, nu există probe din care să rezulte în concret activităţile desfăşurate de inculpat în acea perioadă. Astfel, martora R.F. a declarat că nu l-a verificat pe inculpat în acel interval orar, inculpatul a susţinut că a dormit, însă martorele C.O. şi G.M., audiate la scurt timp după data respectivă - la 9 iunie 2009, respectiv 11 iunie 2009 - au relatat că în noaptea de 5 - 6 iunie 2009, în jurul orei 1,00, au fost trezite din somn de gălăgia de pe stradă, într-o căruţă trasă de doi cai aflându-se 3 tineri, printre care şi inculpatul. Conform relatărilor martorelor, tinerii erau în stare de ebrietate, înjurau şi adresau expresii vulgare, iar după ce au vrut să vorbească cu martora C.O., au plecat înspre satul Lunca, comuna Valea Lungă.
Prin raportare la declaraţiile celor două martore, Curtea a constatat că în cauză se poate reţine că parţial, alibiul inculpatului referitor la noaptea de 5 - 6 iunie 2009 nu se confirmă, din depoziţiile acestora rezultând că inculpatul a lipsit de acasă, după ora 23,30, fiind văzut în localitatea Cenade însoţit de alţi doi tineri. Curtea a reţinut, însă, că probele administrate nu îl plasează pe inculpat la stâna unde a fost comisă fapta, pe raza satului Mănărade, martorele văzându-l pe inculpat la aproximativ 15,5 km de locul omorului (conform hărţii judeţului Alba, localităţile fiind în următoarea ordine: Cenade, Lunca, Valea Lungă, Mănărade).
Procedând în continuare la examinarea probelor invocate de acuzare, Curtea a reţinut că, în declaraţiile date la urmărire penală, inculpatul a recunoscut că a purtat o discuţie cu martorul G.D., în primăvara anului 2009, iar acesta i-a relatat că are probleme cu victima, i-a cerut în glumă să îl bată, însă a refuzat. În acest sens, Curtea a constatat că în declaraţiile date, martorul G.D.S. a recunoscut că a purtat o discuţie cu inculpatul R.A.O., cu câteva zile înainte de incident, în speţă la data de 30 mai 2009, discuţie în cadrul căreia i-a solicitat să "vadă un pic de omul acesta", respectiv de a-i aplica victimei o corecţie, întrucât martorul a fost acuzat că ar fi sustras un miel din turmă. Conform relatărilor martorului, inculpatul i-a răspuns "las că văd eu de el", însă martorul a precizat că nu a cerut inculpatului să ucidă victima şi nu cunoaşte cine l-a omorât pe T.N..
Cu ocazia efectuării confruntării între inculpat şi martorul G.D.S., inculpatul a revenit asupra recunoaşterii iniţiale, negând orice discuţie cu martorul referitoare la aplicarea unei corecţii victimei, deşi martorul şi-a menţinut declaraţiile date. Curtea a reţinut, însă, că aceste declaraţii nu pot constitui o probă certă de vinovăţie a inculpatului la comiterea infracţiunii de omor, în lipsa unor probe care să indice exercitarea nemijlocită de către acesta a unor acte de agresiune asupra victimei.
În privinţa depoziţiilor martorilor D.I., cioban la numitul B.E., C.M., concubina inculpatului, C.I., cioban la numitul B.E. împreună cu inculpatul, R.I., precum şi cele ale minorelor M.E.D. şi A.C.B., care au relatat cum, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, inculpatul le-a povestit că el este persoana care l-a omorât pe ciobanul din Valea Lungă, lovindu-l cu băţul sau cu toporul în cap, pentru ţigări, Curtea a arătat că acestea relevă, practic, o recunoaştere extrajudiciară a faptei de către inculpat, recunoaştere care nu poate servi la pronunţarea unei soluţii de condamnare decât în coroborare cu alte probe certe care să confirme împrejurările relatate.
În consecinţă, în contextul în care martorii au relatat doar ceea ce le-a povestit inculpatul, iar alte probe care să îl plaseze pe acesta la locul comiterii faptei sau care să confirme exercitarea unor acte de agresiune de către inculpat asupra victimei nu există, Curtea a apreciat că în mod corect prima instanţă a adoptat o soluţie de achitare, întemeiată pe dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen.
În privinţa testării comportamentului simulat cu ajutorul tehnicii poligraf, Curtea a reţinut că nu este o probă reglementată de lege, care să poată fundamenta o soluţie de condamnare, în lipsa unor probe certe, chiar şi indirecte, de vinovăţie.
Examinând şi procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate de inculpat, interceptate autorizat, Curtea a constatat că acestea atestă doar comportamentul violent al inculpatului, fără a conţine referiri clare, explicite, la comiterea omorului asupra numitului T.N..
Referitor la apelul declarat de inculpat, Curtea a apreciat că nu poate fi reţinută apărarea acestuia în sensul că nu a cunoscut vârsta minorelor, în condiţiile în care din declaraţiile constante ale părţilor vătămate rezultă că inculpatul ştia că sunt minore, iar din declaraţia dată de inculpat în cursul urmăririi penale reiese că acesta nu a întrebat vârsta minorelor, însă a apreciat că acestea au 17 - 18 ani. Or, limita de vârstă prevăzută de art. 198 alin. (3) C. pen. este de 18 ani, când actul sexual a fost determinat de oferirea sau darea de bani sau alte foloase de către făptuitor, direct sau indirect, victimei. Cum în cauză s-a dovedit faptul că, pentru prestaţiile sexuale oferite, minorele erau remunerate, indirect, prin M.L.L., care le aducea la stâne şi încasa banii, Curtea a reţinut că săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor, în forma reglementată de art. 198 alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost dovedită, apărările inculpatului fiind nefondate.
A fost apreciată ca neîntemeiată şi solicitarea inculpatului de achitare pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism, prevăzută de art. 329 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., probatoriul administrat confirmând faptul că, în perioada august 2009 - martie 2010, acesta a intermediat plasarea minorelor A.C.B. şi M.E.D. celorlalţi ciobani de la stână, înlesnind traficul lor şi încurajând practicarea prostituţiei de către acestea. Deşi inculpatul s-a considerat nevinovat cu privire la această infracţiune, el a recunoscut faptul că a apelat mama minorelor, la solicitarea celorlalţi ciobani, pentru aducerea acestora la stânele unde lucra, în vederea întreţinerii de relaţii sexuale contra cost. Mai mult, aceste împrejurări au fost confirmate de martorii B.l., Ş.D., M.B.N., R.N. şi M.T.I., de declaraţiile numitei M.L.L., condamnată într-un alt dosar pentru comiterea infracţiunii de trafic de minori, fapte comise asupra minorelor A.C.B. şi M.E.D. şi, nu în ultimul rând, de declaraţiile minorelor şi de procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate în luna martie 2010, din care rezultă discuţiile purtate de inculpat cu numita M.L.L., în vederea aducerii minorelor la stână şi plasării lor la ciobani în vederea întreţinerii de raporturi sexuale contra cost. În consecinţă, pentru toate cele expuse, Curtea a reţinut că în mod corect, raportat la probatoriul administrat, instanţa de fond a dispus condamnarea inculpatului pentru infracţiunile menţionate, solicitarea acestuia de achitare fiind neîntemeiată.
În ceea ce priveşte individualizarea pedepselor aplicate, Curtea a constatat că s-a dat eficienţă, în mod corespunzător, criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen., avându-se în vedere gravitatea faptelor imputate, comiterea acestora în formă continuată, pe o perioadă relativ îndelungată de timp, vârsta părţilor vătămate - 13, respectiv 14 ani, urmările produse, punerea în pericol a dezvoltării fireşti a minorelor, atitudinea inculpatului, care nu a realizat gravitatea faptelor şi, nu în ultimul rând, antecedentele penale ale acestuia, elemente care au justificat aplicarea unor pedepse peste limita minimă prevăzută de lege, apte să asigure realizarea scopului preventiv şi coercitiv prevăzut de art. 52 C. pen.
Curtea a apreciat, însă, că, prin aplicarea unor pedepse în cuantum de 8 ani închisoare pentru infracţiunea de proxenetism, respectiv de câte 6 ani închisoare pentru infracţiunile de act sexual cu un minor, nu se mai justifică şi aplicarea unui spor de pedeapsă, de 3 ani închisoare, cu ocazia realizării contopirii conform dispoziţiilor art. 33 lit. a) rap. la art. 34 lit. b) C. pen., neputându-se considera, raportat Ia natura infracţiunilor şi la modalitatea concretă de comitere, că o pedeapsă rezultantă de 8 ani închisoare este neîndestulătoare, pentru a se impune sporirea acesteia, în vederea sancţionării inculpatului pentru comiterea mai multor infracţiuni în condiţiile concursului real.
În consecinţă, sub acest aspect, Curtea a considerat apelul inculpatului ca fiind întemeiat, motiv pentru care, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a dispus admiterea lui doar sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei aplicate.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia şi inculpatul R.A.O., reiterând parţial criticile formulate în apel.
Astfel, invocând cazul de casare reglementat de art. 385 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. şi făcând o analiză succintă a materialului probator administrat, Ministerul Public a susţinut că, în cauză, a fost comisă o gravă eroare de fapt, ce a avut drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de omor, prevăzută de art. 174 C. pen., motiv pentru care a solicitat admiterea recursului promovat, casarea parţială a hotărârilor pronunţate şi condamnarea inculpatului pentru comiterea respectivei infracţiuni.
Totodată, în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., Parchetul a criticat decizia instanţei de apel şi pe motive de netemeinicie, solicitând aplicarea faţă de inculpat a unui spor de pedeapsă cu ocazia contopirii pedepselor stabilite pentru infracţiunile concurente reţinute în sarcina acestuia.
În ceea ce îl priveşte pe inculpat, acesta a criticat decizia penală recurată sub aspectul netemeiniciei pedepselor ce i-au fost aplicate, solicitând reducerea cuantumului acestora. În drept, a fost invocat cazul de casare prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.
Examinând hotărârea atacată atât sub aspectul motivelor de recurs invocate, cât şi din oficiu, potrivit art. 385 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia şi inculpatul R.A.O. ca fiind fondate, însă în limitele ce se vor arăta şi pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 3 C. proc. pen., unul dintre principiile fundamentale ale desfăşurării procesului penal este acela al aflării adevărului cu privire la faptele, împrejurările cauzei şi persoana făptuitorului, sens în care atât organele de urmărire penală, cât şi instanţele de judecată au obligaţia legală de a manifesta un rol activ (art. 4 C. proc. pen.) şi de a lămuri cauza sub toate aspectele, pe bază de probe (art. 62 C. proc. pen.).
Îndatorirea instanţelor de judecată de a depune toate diligentele necesare în vederea clarificării pe deplin a cauzei, bazându-se pe elemente de fapt care servesc la constatarea existenţei/inexistenţei infracţiunii, la identificarea persoanei care a săvârşit-o şi la cunoaşterea tuturor împrejurărilor necesare pronunţării unei hotărâri legale şi temeinice, este prevăzută în mod expres şi de dispoziţiile art. 287 C. proc. pen., din interpretarea cărora rezultă obligaţia judecătorului de a verifica legalitatea şi temeinicia probelor strânse în cursul urmăririi penale, prin administrarea acestora în şedinţă publică, nemijlocit, oral şi contradictoriu, de a administra, din oficiu sau la cererea părţilor, orice alte dovezi esenţiale pentru aflarea adevărului şi de a încuviinţa probele pertinente şi concludente necesare verificării apărărilor formulate de inculpat.
În cauză, însă, neconformându-se exigenţelor impuse de prevederile legale menţionate, instanţa de fond şi cea de prim control judiciar au pronunţat soluţii întemeiate pe un probatoriu incomplet, fără a administra în condiţii de oralitate şi contradictorialitate probe strânse de organul de urmărire penală şi care erau esenţiale pentru clarificarea situaţiei de fapt, fără a întreba părţile şi martorii asupra unor chestiuni importante, de natură să influenţeze soluţia procesului, fără a verifica toate apărările inculpatului şi fără a dispune, din oficiu, administrarea unor probe noi ce rezultau din efectuarea cercetării judecătoreşti şi care ar fi putut să lămurească aspecte esenţiale pentru aflarea adevărului.
Astfel, Înalta Curte apreciază că un element important ce trebuia clarificat în cauză şi de care depindea în mod esenţial stabilirea de către instanţe a participării sau, după caz, a neparticipării inculpatului la comiterea infracţiunii de omor este acela al determinării orei la care a survenit decesul victimei T.N. şi, în funcţie de aceasta şi de gravitatea leziunilor produse, a orei aproximative la care au fost exercitate violenţele de către agresor, datele ce rezultă sub acest aspect din probele administrate nefiind concludente şi de natură a contribui la reţinerea corectă a situaţiei de fapt.
În acest sens, este de observat că, deşi raportul de constatare medico-legală din 10 august 2009 întocmit de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Alba stabileşte ca dată probabilă a morţii victimei noaptea de 5 - 6 iunie 2009, în procesul-verbal de cercetare la faţa locului încheiat în data de 7 iunie 2009 se menţionează că victima avea "instalată rigiditatea, fapt din care rezultă că decesul a survenit cu minim 8 ore înainte de a fi găsită decedată", respectiv în ziua de 6 iunie 2009 anterior orei 9, din moment ce, conform declaraţiilor martorilor G.T.S. şi G.S.N., aceştia au descoperit cadavrul victimei în jurul orei 17, când, la solicitarea lor, au fost sesizate şi organele de poliţie de către martorul B.T.V.. Pe de altă parte, nu poate fi omisă sub acest aspect nici împrejurarea ce rezultă din declaraţiile date în cursul urmăririi penale de partea civilă T.M. şi persoanele vătămate T.L.S. şi T.L., în sensul că au aflat de la martorii G.T.S. şi G.S.N., care au descoperit victima, că, în dimineaţa zilei de 6 iunie 2009, aceştia, sau cel puţin unul dintre ei (depoziţiile sub acest aspect fiind contradictorii), văzuseră victima în viaţă, deplasându-se la stână şi ajutându-l la mulsul oilor, după care au plecat cu calul la potcovit, împrejurare care, dacă se dovedeşte că este conformă realităţii, ar conduce la concluzia că acţiunile agresive au fost exercitate asupra victimei după plecarea celor doi, în cursul dimineţii de 6 iunie 2009.
Stabilirea orei probabile a morţii victimei şi, în funcţie de aceasta şi de gravitatea leziunilor produse, a orei aproximative la care au fost exercitate violenţele de către agresor prezintă relevanţă şi din perspectiva apărărilor formulate de inculpat şi neverificate decât parţial de instanţele inferioare, în sensul că, în ziua de 5 iunie 2009, până în jurul orelor 22,30 - 23,00, acesta s-ar fi aflat la stâna cumnatului său, martorul V.N.S., iar a doua zi, pe data de 6 iunie 2009, în jurul orelor 6,00 ar fi plecat din nou împreună cu martorii B.V. şi B.E. la stâna respectivului martor, apărări care, dacă se demonstrează, raportat şi la depoziţiile martorei R.F., că sunt veridice, relevă împrejurarea că inculpatul nu poate fi autorul unor acţiuni agresive exercitate asupra victimei în intervalele orare menţionate.
Totodată, Înalta Curte constată că, în cursul cercetării judecătoreşti în fond şi în apel, prima instanţă şi cea de control judiciar nu au depus diligentele necesare în vederea readministrării unor probe strânse de organul de urmărire penală şi care erau esenţiale pentru aflarea adevărului şi corecta stabilire a situaţiei de fapt, respectiv nu au fost audiaţi martorii B.V. (cu care inculpatul susţine că a plecat de la domiciliul său în dimineaţa zilei de 6 iunie 2009), B.E. (cu privire la care martorul D.l. a declarat că ştia de faptul că inculpatul l-a omorât pe ciobanul din Valea Lungă, iar inculpatul a arătat că a fost împreună cu acesta în cursul zilei de 6 iunie 2009), V.N.S. (la stâna căruia inculpatul susţine că a fost în ziua de 5 iunie 2009 până în jurul orelor 22,30 - 23,00, precum şi în data de 6 iunie 2009 începând cu ora 7), G.I. şi C.l. (despre care persoana vătămată T.L. a declarat că i-ar fi relatat cum a fost comisă fapta), precum şi partea civilă T.M. şi T.L.S. (T.L. fiind decedat, conform înscrisului ataşat la dosar), aceştia din urmă cu privire la prezenţa martorilor G.T.S. şi G.S.N. în dimineaţa zilei de 6 iunie 2009 la stâna unde lucra victima T.N..
Ca urmare, având în vedere aceste aspecte, precum şi împrejurarea că dovezile administrate în cauză până în prezent nu pot justifica o soluţie de condamnare a inculpatului pentru comiterea infracţiunii de omor, astfel cum a solicitat Parchetul în recursul său, dar nu susţin nici o soluţie de achitare a acestuia, aşa cum s-a considerat de către instanţele inferioare, Înalta Curte apreciază că, pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele esenţiale, este necesară suplimentarea probatoriului, astfel încât, din analiza coroborată a acestuia să poată fi reţinută cu certitudine vinovăţia sau, după caz, nevinovăţia inculpatului în săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 174 C. pen., pentru care a fost trimis în judecată.
Ţinând seama de aceste considerente, precum şi de dispoziţiile art. 385 pct. 2 lit. c) alin. (4) C. proc. pen., care stabilesc că instanţa supremă nu poate rejudeca după casare când este necesară administrarea de probe, Înalta Curte, având în vedere şi prevederile art. 371 alin. (2) C. proc. pen., care consacră efectul devolutiv integral al apelului, va admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia şi de inculpat, va casa decizia penală atacată şi va trimite cauza spre rejudecare la instanţa de apel, respectiv Curtea de Apel Alba Iulia, menţinând actele îndeplinite până la data de 31 ianuarie 2012.
În rejudecare, instanţa de apel va dispune efectuarea unei completări la raportul de constatare medico-legală de specialitate, care să stabilească ora posibilă a morţii victimei şi, în funcţie de aceasta şi de gravitatea leziunilor produse, a orei aproximative la care au fost exercitate violenţele asupra acesteia, prin determinarea intervalului de timp de la exercitarea respectivelor violenţe în care victima ar fi putut supravieţui.
Totodată, Curtea va proceda la audierea martorilor B.V., B.E., V.N.S. (pentru a verifica alibiul inculpatului), G.I. şi C.I. (pentru a verifica cele relatate în cursul urmăririi penale de persoana vătămată T.L. cu privire la împrejurările şi autorul/autorii comiterii faptei), a părţii civile T.M. şi a lui T.L.S. (cu privire la prezenţa martorilor G.T.S. şi G.S.N. în dimineaţa zilei de 6 iunie 2009 la stâna unde lucra victima T.N. şi dacă acesta erau sau nu în viaţă la acel moment), precum şi la reaudierea martorilor G.T.S., G.S.N. şi G.R. (referitor la acelaşi aspect anterior menţionat).
De asemenea, instanţa de apel va administra/readministra orice alte probe pe care le consideră utile pentru justa soluţionare a cauzei sau dacă necesitatea administrării lor va reieşi din dezbateri.
În ceea ce priveşte motivele de recurs invocate de Parchet şi de inculpat în cadrul cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 18 şi 14 C. proc. pen., Înalta Curte, faţă de soluţia pe care o va pronunţa în cauză, nu le va mai analiza, urmând ca aspectele învederate de recurenţi să fie avute în vedere de instanţa de prim control judiciar la soluţionarea apelurilor.
Constatând că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului subzistă şi justifică, în continuare, privarea lui de libertate, Înalta Curte, în baza art. 300 şi art. 160 alin. (1) şi (3) C. proc. pen., va menţine ca legală şi temeinică măsura preventivă dispusă faţă de acesta.
În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., se va dispune rămânerea în sarcina statului a cheltuielilor judiciare avansate de acesta.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia şi de inculpatul R.A.O. împotriva Deciziei penale nr. 8/A din 7 februarie 2012 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează decizia penală atacată şi trimite cauza spre rejudecare la instanţa de apel, respectiv Curtea de Apel Alba Iulia.
Menţine actele îndeplinite până la data de 31 ianuarie 2012.
Conform art. 3002 şi art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., menţine ca legală şi temeinică măsura arestării preventive a inculpatului R.A.O..
Cheltuieli judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul intimat inculpat, în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1549/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 1552/2012. Penal. Omorul calificat (art. 175... → |
|---|
