ICCJ. Decizia nr. 1601/2012. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1601/2012
Dosar nr. 5900/2/2011
Şedinţa publică din 16 mai 2012
Asupra recursurilor de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 108/P/2011 din 12 mai 2011, Direcţia Naţională Anticorupţie - Secţia de combatere a corupţiei, a dispus trimiterea în judecată. în stare de arest preventiv, a inculpaţilor:
- D.L.J., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 şi 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);
- N.M., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 255 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 şi art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP).
În fapt, s-a reţinut că inculpata D.L.J., la datele de 27 aprilie 2011 şi 05 mai 2011, în calitate de judecător în cadrul Judecătoriei Cornetu, a pretins şi primit prin intermediul inculpatului N.M. sumele de 1.000 RON şi 2.300 euro de la numita P.E., în scopul pronunţării unor sentinţe civile favorabile în dosarele pe care le avea spre soluţionare pe rolul Judecătoriei Cornetu, Completul 4 şi în care numita P.E. avea calitatea de contestator.
În sarcina inculpatului N.M. s-a reţinut că, în perioada 14 aprilie 2011-05 mai 2011, a înlesnit şi ajutat la primirea de către inculpata D.L.J. a sumelor de 1.000 RON şi 2.300 de euro pentru pronunţarea unor sentinţe civile favorabile în dosarele civile în care numita P.E. avea calitatea de contestator.
În aceeaşi perioadă, inculpatul a oferit ajutor numitei P.E. în scopul remiterii sumelor de 1.000 RON şi 2.300 de euro către coinculpata D.L.J..
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, sub numărul 4468/2/2011.
Prin încheierea de şedinţă din 24 iunie 2011, cauza a fost disjunsă în ceea ce îl priveşte pe inculpatul N.M., formându-se Dosarul nr. 5900/2/2011, aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Prin sentinţa penală nr. 505 din 04 noiembrie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 5900/2/2011, instanţa a dispus:
În baza art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 şi 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 33 lit. b) C. pen. condamnarea inculpatului N.M. la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare.
În baza art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 şi 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 33 lit. b) C. pen. condamnarea inculpatului N.M. la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare, urmând ca, în baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen., inculpatul să execute pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare.
În baza art. 83 C. pen. revocarea pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 174 din 30 martie 2007 a Judecătoriei Buftea, rămasă definitivă prin nerecurare, pedeapsă care se adaugă la cea de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin prezenta sentinţă, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa cumulată de 6 ani şi 6 luni închisoare.
Aplicarea dispoziţiilor art. 71-64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe toată durata executării pedepsei principale.
Aplicarea pedepsei complementare prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 350 C. proc. pen. menţinerea arestării preventive a inculpatului N.M..
Conform dispoziţiilor art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), deducerea reţinerii şi arestării preventive a inculpatului din data de 05 mai 2011 la zi.
Restituirea către martora denunţătoare P.E. a sumei de 5.000 de RON, consemnată la C.E.C. pe numele inculpatului N.M., cu recipisa din 10 mai 2011.
Obligarea inculpatului la plata a 4.500 de RON cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestor hotărâri, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Secţia judiciară penală precum şi intimatul inculpat N.M. criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică.
Recursul parchetului vizează neaplicarea disp.art. 83 C. pen. în raport cu fiecare din infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului, greşita individualizare a pedepsei şi greşita restituire a sumei de 5.000 RON în ceea ce priveşte cuantumul sumei.
Cu privire la neaplicarea dispoziţiilor art. 83 C. pen., s-a susţinut, în raport de aceste dispoziţii şi de practica judiciară în materie, că pedeapsa de trei ani închisoare aplicată inculpatului trebuia revocată pentru fiecare dintre cele două infracţiuni reţinute în sarcina inculpatului prin rechizitoriu şi nu doar faţă de pedeapsa rezultantă.
Cu privire la individualizarea pedepsei, s-a susţinut că pedeapsa de 3 ani şi 6 luni aplicată inculpatului este insuficientă în raport de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), de faptul că inculpatul este recidivist, modalitatea de comitere a faptei, constând în aceea că inculpatul identifica persoanele care aveau dosare repartizate la completul numitei D.L.J. şi apoi le solicita acestora sume de bani în schimbul promisiunilor de rezolvare favorabilă a cauzelor acestora.
Cu privire la cuantumul sumei pentru care s-a dispus restituirea, a susţinut că potrivit probelor administrate, inculpatul trebuie să restituie suma de 500 RON denunţătoarei P.E. şi nu suma de 5.000 RON, cum în mod greşit s-a reţinut în dispozitivul hotărârii.
Recurentul inculpat N.M. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen. susţinând că instanţa a refuzat să aplice dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen.. A arătat în acest sens că prin încheierea din data de 09 septembrie 2011 aflată la dosar, la primul moment procesual, după disjungerea cauzei, a invocat dreptul de a beneficia de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., iar instanţa de apel i-a respins cererea, considerând că este depăşită faza procesuală în care se putea face aplicarea acestor dispoziţii legale.
A mai susţinut că, în condiţiile arătate nu a beneficiat de probe pe starea de fapt, astfel că, în temeiul art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., se impune admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond pentru a se face o examinare complexă a cauzei şi a i se asigura respectarea dreptului la apărare.
Recursurile sunt fondate, doar pentru considerentele ce se vor arăta:
Examinând hotărârea recurată, actele şi lucrările dosarului prin prisma tuturor criticilor formulate de parchet şi de inculpat, dar şi a dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. Înalta Curte reţine următoarele:
Prin Rechizitoriul întocmit la data de 12 mai 2011 de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie în Dosarul nr. 108/P/2011 au fost trimişi în judecată inculpaţii D.L.J. şi N.M. în stare de arest preventiv sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de luare de mită în formă continuată prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 şi 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) respectiv complicitate în formă continuată la infracţiunea de dare de mită prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 255 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 şi art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi complicitate în formă continuată la infracţiunea de luare de mită prev. de art. 26 rap. la art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) că şi art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), toate cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen. pentru inculpatul N.M..
La termenul de judecată din data de 24 iunie 2011, în şedinţă publică, ambii inculpaţi au fost prezenţi, în stare de arest preventiv, asistaţi de avocaţi aleşi.
Până la începerea cercetării judecătoreşti şi implicit până la citirea actului de sesizare a instanţei, cei doi inculpaţi au fost întrebaţi dacă înţeleg ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, conform dispoziţiilor art. 3201 alin. (1) şi (7) C. proc. pen., cu consecinţa reducerii cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege.
Inculpata D.L.J. a recunoscut săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare şi a solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală în condiţiile prevăzute de art. 3201 C. proc. pen..
Inculpatul N.M. a declarat şi susţinut că nu este vinovat de săvârşirea faptelor pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată şi a solicitat ca cercetarea judecătorească să se desfăşoare în condiţiile administrării probelor propuse de acuzare şi de apărare.
Faţă de această împrejurare, instanţa a dispus disjungerea cauzei în ceea ce îl priveşte pe inculpatul N.M., formându-se Dosarul nr. 5900/2/2011, dosar care face obiectul judecăţii cauzei pendinte.
Relativ la criticile formulate în cauză de către inculpatul N.M., din ansamblul probator administrat în faza de urmărire penală coroborat cu probatoriul administrat în faza de cercetare judecătorească rezultă forma de vinovăţie cerută de lege pentru cele două infracţiuni pentru care a fost trimis în judecată.
Este neîndoios că inculpatul N.M. a intermediat luarea şi darea de mită, fapte săvârşite în forma complicităţii, împrejurare care rezultă din întregul material probator, judicios administrat, analizat şi coroborat în cauză, probatoriu pe baza căruia s-a stabilit în mod corect situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond.
Astfel, în mod corect s-a reţinut că, la data de 14 aprilie 2011, inculpatul N.M. s-a prezentat la locuinţa denunţătoarei P.E. pretextând că vine din partea unui judecător pe nume „D.”, în fapt fiind vorba despre inculpata D.L.J., judecător la Judecătoria Cornetu, pretins investit cu soluţionarea a două dintre acţiunile civile promovate de P.E..
În acest context şi, ulterior, în cadrul altei întâlniri, la data de 15 aprilie 2011, inculpatul a solicitat denunţătoarei să ofere o sumă de bani mai exact 2.500 euro, în schimbul intervenţiei sale pe lângă inculpata D.L.J. - judecător la Judecătoria Cornetu.
Această împrejurare este de necontestat, fiind redată într-o convorbire telefonică purtată la data de 17 aprilie 2011 care atestă faptul că acesta îi solicita numitei P.E. şi alte bunuri (100 de pui) care urmau să fie oferite „şefului judecătoriei” fără de care judecătoarea D.L.J. „nu putea să facă nimic”.
La data de 27 aprilie 2011 denunţătoarea P.E. l-a contactat telefonic pe inculpatul N.M. stabilind ca acesta să o caute acasă, în cursul după-amiezii, aceasta după ce în ziua precedentă fusese contactată de două ori la locuinţa sa din oraşul Cornetu de către inculpat care iniţial a venit însoţit de o femeie iar apoi de un bărbat.
Astfel, în jurul orelor 15,00 a avut loc întâlnirea dintre inculpat şi denunţătoare, în apropierea unei intersecţii din localitatea Bragadiru unde N.M. a venit însoţit de o persoană de sex feminin pe care a prezentat-o drept judecătorul care are de soluţionat dosarele denunţătoarei.
În contextul arătat la sfârşitul discuţiei purtate între cei trei, denunţătoarei i s-a solicitat „să dea ceva” pentru ajutorul ce urmează să-i fie acordat.
În aceste condiţii denunţătoarea a lăsat suma de 1.000 RON pe locul din dreapta al autoturismului condus de inculpatul N.M. acesta spunându-i că, la interval de o oră va veni la domiciliul ei cu o serie de înscrisuri dintr-unul din dosarele sale înregistrate pe rolul Judecătoriei Cornetu. După acest moment, denunţătoarea nu a mai fost contactată de inculpat şi acesta nu i-a mai răspuns la telefon.
Aşa cum corect s-a reţinut, denunţătoarea P.E., prima dată nu avea în posesie întreaga sumă solicitată de inculpată despre care de altfel coinculpatul N.M. cunoştea, respectiv 2.500 euro, însă ulterior aceasta a dat suma de 1.000 RON, apoi suma de 2.300 euro, bani marcaţi de Direcţia Naţională Anticorupţie şi care erau din fondurile acestora. Chiar denunţătoarea a precizat că atunci când a dat a doua tranşă de bani, respectiv suma de 2.300 euro se afla pe o stradă laterală aproape de Judecătoria Cornetu şi, cu acea ocazie, inculpatul i-a indicat să pună banii în buzunarul scaunului din dreapta şoferului. Această susţinere se confirmă în contextul probator administrat şi este dovedit că anterior momentului introducerii banilor în buzunarul de la scaun, aceştia fuseseră număraţi de denunţătoare şi de judecătoare, în prezenţa inculpatului N.M.. Toţi trei se aflau pe bancheta din spate a maşinii când inculpata D.L.J. i-a cerut denunţătoarei să numere banii „ca să ştie ce dă” după care aceasta a lăsat banii în buzunarul din spate al autoturismului şi a plecat.
În momentul imediat următor, inculpatul N.M. a luat banii de la locul menţionat, a ieşit din maşină, consumându-se flagrantul în cauză prin reţinerea sa de organele competente.
Din împrejurările referitoare la etapele activităţii infracţionale desfăşurate de inculpatul N.M., nu rezultă o constrângere morală exercitată de coinculpata D.L.J. asupra sa, acţiunile frauduloase ale inculpatului desfăşurându-se la iniţiativa acestuia.
Faptele astfel cum au fost reţinute de instanţa de fond sunt dovedite cu probele administrate în cauză respectiv: declaraţiile martorei denunţătoare P.E., listingul convorbirilor telefonice, declaraţiile inculpatului N.M. date pe întreg parcursul procesului penal, sentinţa civilă pronunţată de Judecătoria Cornetu, sentinţa penală nr. 317 din 30 iunie 2011.
Activitatea infracţională desfăşurată şi reţinută de instanţă întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la infracţiunea de dare de mită în forma continuată prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 şi art7 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi complicitate în forma continuată la infracţiunea de luare de mită, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) la art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 şi 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen..
Aşa fiind, sub aspectul stării de fapt reţinută de instanţa de fond şi a încadrării juridice dată faptelor comise de inculpatul N.M. criticile acestuia sunt neîntemeiate pentru considerentele arătate în cele ce preced.
Sub aspectul soluţionării antecedentelor penale se constată că în cauză, în mod corect, s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 37 lit. a) C. pen., întrucât din fişa de cazier judiciar a inculpatului rezultă că acesta a mai suferit o condamnare de 3 ani închisoare cu aplicarea art. 81-82 C. pen., cu termen de încercare de 5 ani prin sentinţa penală nr. 174 din 30 martie 2007 a Judecătoriei Buftea definitivă prin nerecurare.
Constatând că infracţiunile deduse judecăţii au fost săvârşite în termenul de încercare, instanţa a dispus însă ca pedeapsa de 3 ani închisoare să fie revocată conform dispoziţiilor art. 83 C. pen. şi adăugată la pedeapsa aplicată prin sentinţa recurată de 3 ani şi 6 luni închisoare.
Procedând astfel, instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 83 C. pen., în raport de pedepsele aplicate prin hotărârea atacată.
Inculpatul N.M. a săvârşit ambele infracţiuni, reţinute în sarcina sa prin actul de sesizare, în termenul de încercare al pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată acestuia prin sentinţa penală nr. 174 din 30 martie 2007 a Judecătoriei Buftea.
Potrivit dispoziţiilor art. 83 C. pen., dacă inculpatul a mai săvârşit infracţiuni în cadrul termenului de încercare, instanţa trebuie să revoce suspendarea condiţionată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune.
În raport de aceste dispoziţii legale, pedeapsa de 3 ani închisoare trebuia revocată pentru fiecare dintre cele două infracţiuni reţinute în sarcina inculpatului prin rechizitoriu, şi nu doar pentru pedeapsa rezultantă, aşa cum în mod greşit a procedat instanţa de fond.
În aceste condiţii, critica formulată de parchet, cu referire la acest aspect, este întemeiată, motiv pentru care se impune casarea în parte a sentinţei atacate şi rejudecând, descontopirea pedepsei rezultante de 6 ani şi 6 luni închisoare în pedepsele componente, revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 174 din 30 martie 2007 a Judecătoriei Buftea, definitivă prin nerecurare, pentru fiecare dintre cele două infracţiuni pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului cu aplicarea dispoziţiilor art. 34 lit. b) C. pen..
În ceea ce priveşte cea de-a doua critică formulată de parchet se constată că hotărârea instanţei de fond este greşită şi sub aspectul cuantumului pentru care s-a dispus restituirea sumei către denunţătoarea P.E. aceea de 5.000 RON, în loc de 500 RON (recipisa din 10 mai 2011).
Într-adevăr, instanţa de fond în motivarea hotărârii, a reţinut în ultimul alineat, că suma consemnată la C.E.C. şi care trebuie restituită este de 500 RON şi nu 5.000 RON, însă această precizare nu poate fi pusă în executare, având în vedere că ceea ce se execută este dispozitivul hotărârii şi nu motivarea acesteia.
În lipsa unei încheieri de îndreptare eroare materială se impune casarea hotărârii atacate şi modificarea dispoziţiei de restituire către martora denunţătoare P.E. a sumei de 500 RON în loc de 5.000 RON, nefiind suficientă o precizare în cadrul motivării sub acest aspect.
Referitor la critica recurentului inculpat în sensul că deşi s-a prevalat de beneficiul dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., instanţa de fond a refuzat să facă aplicarea acestor dispoziţii legale, Înalta Curte, verificând susţinerile inculpatului constată că acestea sunt neîntemeiate.
În mod constant, pe parcursul procesului penal, inculpatul a susţinut că este nevinovat, iar la judecata în fond, apărătorul acestuia a solicitat achitarea inculpatului, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., susţinând că fapta nu există.
În aceste condiţii instanţa nu putea să facă aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., dispoziţii care reglementează, în mod clar şi neechivoc, că până la începerea cercetării judecătoreşti, inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaşte săvârşirea faptelor, aşa cum sunt descrise în actul de sesizare a instanţei şi solicită ca judecata să se facă doar pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
La data judecării cauzei, la termenul din 28 octombrie 2011 instanţa a întrebat inculpatul şi pe apărătorul acestuia dacă mai sunt alte probe de propus şi administrat, aceştia precizând că nu mai au alte cereri de formulat. În practicaua Încheierii din 9 septembrie 2011 (dosar fond) este relevat acelaşi aspect.
Chiar şi în ultimul cuvânt acordat, conform dispoziţiilor art. 38513 alin. (3) C. proc. pen., în faţa instanţei de recurs, inculpatul a susţinut că este nevinovat.
Este adevărat că în memoriul depus la dosar (dosar recurs) inculpatul arată că „regretă foarte mult ceea ce a făcut”, aspect de denotă că a realizat dimensiunea gravităţii faptelor săvârşite, însă în contextul arătat, Înalta Curte nu poate circumscrie regretul exprimat dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. şi nici cazului de casare prev.de art. 3859 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen..
Faptul că în mod constant inculpatul N.M. şi-a susţinut nevinovăţia contrazice susţinerilor sale potrivit cărora instanţa de fond nu a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen..
Referitor la criticile formulate de Parchet vizând greşita individualizare a pedepsei aplicată inculpatului, Înalta Curte reţine că acestea sunt neîntemeiate.
Contrar susţinerilor formulate de Parchet, Înalta Curte apreciază că pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunile de luare de mită şi dare de mită este suficientă în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP).
Potrivit acestui text de lege: „La stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurări care atenuează sau agravează răspunderea penală".
În raport de aceste criterii, pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 6 luni stabilită inculpatului pentru infracţiunile reţinute în sarcina acestuia, compusă din pedepse orientate către minimul special al pedepsei, este just individualizată.
La individualizarea pedepsei s-a avut în vedere starea de recidivă în care se afla inculpatul, că acesta nu poate beneficia de circumstanţele prevăzute de art. 74-76 C. pen. având în vedere pe de o parte această stare de recidivă, pe de altă parte natura infracţiunii, gravitatea acesteia.
Pentru considerentele arătate, în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., urmează a admite recursurile declarate în cauză, a casa în parte sentinţa atacată şi rejudecând a dispune în sensul criticilor reţinute în considerentele prezentei decizii şi apreciate ca întemeiate.
Văzând dispoziţiilor art. 38517 C. proc. pen. urmează a scade din durata pedepsei timpul arestului preventiv al inculpatului.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi recurentul intimat inculpat N.M. împotriva sentinţei penale nr. 505 din 4 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Casează în parte sentinţa penală atacată şi, rejudecând:
Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 6 ani şi 6 luni închisoare în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor, menţinând revocarea suspendării condiţionate a pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 174 din 30 martie 2007 a Judecătoriei Buftea, definitivă prin nerecurare, astfel:
- 3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 26 rap. la art. 254 alin. (1) C. pen., art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) şi art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);
- 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 26 rap. la art. 255 alin. (1) C. pen., art. 6 şi art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) şi art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP).
În baza art. 26 rap. la art. 254 alin. (1) C. pen., art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) şi art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) condamnă pe inculpatul N.M. la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen..
În baza art. 83 C. pen., dispune revocarea suspendării condiţionate a pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 174 din 30 martie 2007 a Judecătoriei Buftea, definitivă prin nerecurare, pedeapsă ce se adaugă la pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 6 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen..
În baza art. 26 rap. la art. 255 alin. (1) C. pen., art. 6 şi art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) şi art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) condamnă pe inculpatul N.M. la pedeapsa de 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen..
În baza art. 83 C. pen., dispune revocarea suspendării condiţionate a pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 174 din 30 martie 2007 a Judecătoriei Buftea, definitivă prin nerecurare, pedeapsă ce se adaugă la pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 5 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen..
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen., inculpatul N.M. va executa în final pedeapsa de 6 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen..
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului N.M., durata prevenţiei de la 5 mai 2011 la 16 mai 2012.
Modifică dispoziţia de restituire către martora denunţătoare P.E., în sensul că, se va restitui suma de 500 RON, în loc de 5.000 RON, consemnată la C.E.C. pe numele inculpatului N.M. cu recipisa din 10 mai 2011.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 50 RON până la prezentarea apărătorului ales, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile ocazionate cu judecarea recursului Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 16/2012. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 1603/2012. Penal → |
|---|
