ICCJ. Decizia nr. 1607/2012. Penal. Luare de mită (art. 254 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1607/2012
Dosar nr. 1741/103/2009
Şedinţa publică din 16 mai 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 108/P din 31 mai 2010, pronunţată în Dosarul nr. 1741/103/2009, Tribunalul Neamţ, secţia penală, a condamnat pe inculpatul P.N.M. la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
A aplicat art. 71 şi art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a achitat inculpatul sub aspectul infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 81, 82 C. pen. a suspendat condiţionat executarea pedepsei principale, pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 6 luni şi a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. a suspendat pedeapsa accesorie pe durata suspendării executării pedepsei principale.
A respins acţiunile civile exercitate de părţile civile Ș.E. şi D.C.
În baza art. 348 C. proc. pen. a anulat înscrisurile falsificate.
Pentru a hotărî astfel instanţa de fond, a reţinut că prin rechizitoriul nr. 976/P/2007 din 06 aprilie 2009, Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului P.N.M., pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi de fals intelectual prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., constând în aceea că, în calitate de agent de poliţie, funcţionar public cu atribuţii de constatare, de sancţionare a contravenţiilor şi de control, în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, a pretins şi primit de la diferite persoane bani şi foloase necuvenite în scopul de a îndeplini sau a nu îndeplini acte privitoare la îndatoririle sale de serviciu, precum şi de a falsifica în timp şi în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale procesele-verbale de sancţionare contravenţională, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului.
Prin acelaşi rechizitoriu s-a mai dispus scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de primire de foloase necuvenite, prevăzută de art. 256 alin. (1) C. pen.
În baza probatoriului administrat în cursul urmăririi penale şi la cercetarea judecătorească instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Inculpatul este agent de poliţie în cadrul Poliţiei Municipiului Piatra Neamţ - Compartimentul sisteme de pază.
În această calitate avea atribuţii de îndrumare, sprijinire şi evaluare a conducătorilor de unităţi, pe linia asigurării pazei şi integrităţii patrimoniului acestora.
Inculpatul aviza planurile de pază, verifica documentele necesare avizării personalului de pază, efectua verificări în teren, evalua modul în care conducătorii agenţilor economici publici şi privaţi executa obligaţiile stabilite de lege cu privire la protejarea patrimoniului şi propunea retragerea atestatelor personalului de pază.
1. La data de 15 noiembrie 2007, trei vânzători ambulanţi de marfă din judeţul Ialomiţa, D.R., B.C. şi B.R., l-au denunţat pe inculpat că ar fi pretins bani şi bunuri, pentru a nu li se confisca mărfurile pe care le comercializau.
În concret, cei trei l-au denunţat pe inculpat ca, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, timp de doi ani, îi oprea, le cerea documentele de provenienţă a mărfii şi, în lipsa acestora, îi ameninţa că le confiscă marfa, iar pentru a-i ierta, le pretindea bani şi bunuri.
Inculpatul a arătat că i-a oprit de mai multe ori pe cei trei denunţători, dar şi pe alte persoane din judeţul Ialomiţa care comercializau marfa, i-a condus la poliţie pentru identificare, i-a sancţionat contravenţional şi le-a confiscat marfa, depunând-o la camera de corpuri delicte.
Martorii P.F. şi I.V., colegi de serviciu cu inculpatul, au declarat că i-au oprit de mai multe ori pe vânzătorii ambulanţi din Ialomiţa, i-au sancţionat contravenţional şi le-au confiscat marfa.
Niciuna din probele administrate nu susţine denunţurile celor trei denunţători, simplele afirmări ale părţilor vătămate nefiind de natură să înlăture prezumţia de nevinovăţie de care se bucura inculpatul.
2. Părţile vătămate J.C.V. şi D.C.F. sunt angajaţi ai firmei de pază P., care asigura paza la barul aparţinând SC C.C. SRL Piatra Neamţ.
În seara zilei de 02 ianuarie 2008, la acest bar a avut loc un scandal de amploare.
Părţile vătămate l-au denunţat pe inculpat că le-ar fi pretins, pentru a nu-i sancţiona pentru neexecutarea sarcinilor de serviciu în seara scandalului de la bar, două baxuri de vin şi o sticlă de whisky. J.C.V. l-a mai denunţat pe inculpat că i-ar fi pretins bonuri de masă pentru tatăl său, care era angajat al firmei de pază.
În declaraţiile pe care le-au dat în faza cercetării judecătoreşti, părţile vătămate au arătat că nu mai menţin declaraţiile date la urmărirea penală, pentru că le-au fost dictate şi au fost obligaţi să le semneze.
În declaraţia sa, inculpatul a arătat că este prieten cu cei doi şi că nu le-a pretins niciodată bani sau alte bunuri în legătură cu atribuţiile sale de serviciu.
Nici în faza urmăririi penale şi nici în faza judecăţii nu s-a administrat nicio probă din care să rezulte că inculpatul a săvârşit aceste fapte.
3. N.M.L. l-a denunţat pe inculpat că i-ar fi pretins suma de 200 RON pentru a-i aviza un plan de pază la SC A. SRL.
În declaraţia dată în etapa cercetării judecătoreşti, acesta a arătat că suma de 200 RON nu a fost pretinsă de inculpat, ci i-a dat-o împrumut.
N.M.L. nu a putut oferi nicio explicaţie a declaraţiilor contradictorii.
Inculpatul a declarat ca N.M.L. i-a dat suma de 200 RON împrumut, în baza prieteniei lor, deoarece tatăl său era bolnav.
Nici în faza urmăririi penale şi nici în faza judecăţii nu s-a administrat nicio probă din care să rezulte că inculpatul a săvârşit această faptă.
4. C.C., administrator al SC An. SRL de care aparţine restaurantul A. din Piatra Neamţ, l-a denunţat pe inculpat că i-ar fi pretins produse alimentare pentru el şi alţi doi colegi, cu prilejul întocmirii documentaţiei necesare asigurării pazei restaurantului şi că l-ar fi ameninţat să încheie contract cu o anumită firmă pentru asigurarea pazei.
Inculpatul nu a recunoscut învinuirea.
Martorii P.A.P. şi A.A.D., colegii de serviciu cu care inculpatul a fost în control la restaurantul A., au declarat că au plătit consumaţia.
Nici în faza urmăririi penale şi nici în faza judecăţii nu s-a administrat nicio probă din care să rezulte că inculpatul a comis faptele reclamate.
5. M.A.I., administrator al SC C.S., societate având ca obiect de activitate instalarea sistemelor de pază, l-a denunţat pe inculpat că îi trimitea clienţi şi că îi sancţiona angajaţii, cerându-i în schimb să monteze la casa tatălui inculpatului un sistem antiefracţie.
Inculpatul a declarat că sistemul era dezafectat şi a fost plătit.
Martorul D.S., fost angajat al SC C.S. a declarat că a montat la casa inculpatului un sistem de alarmă, care a fost plătit.
Nici în faza urmăririi penale şi nici în faza judecăţii nu s-a administrat nicio probă din care să rezulte că inculpatul a săvârşit aceste fapte.
6. F.G., angajat al SC G.E.S. Piatra Neamţ, l-a denunţat pe inculpat că i-a cerut o cantitate de carne pentru că l-a sancţionat cu „avertisment” pe agentul de pază C.G.
În declaraţia dată în faza cercetării judecătoreşti, F.G. a arătat că i-a cerut inculpatului să-l sancţioneze pe agentul de pază C.G. pentru că nu purta ecusonul şi bastonul, ceea ce inculpatul a făcut.
Într-o zi i-a dat inculpatului 3 kg. carne de porc, dar nu pentru că l-a sancţionat pe agent, ci ca pomană.
Inculpatul a arătat că l-a sancţionat pe C.G. şi, fără legătura cu acest fapt, a primit de la partea vătămată, în numele prieteniei lor, ca pomană, 3 kg. carne de porc.
Nici în faza urmăririi penale şi nici în faza judecăţii nu s-a administrat nicio probă din care să rezulte că inculpatul a pretins bunul pentru îndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu.
7. I.T.S., fost angajat al SC I. SRL, l-a denunţat pe inculpat ca, profitând de funcţia sa, i-a cerut de mai multe ori bax-uri de suc, pe care i le-a dat de frică.
La dosar nu există nicio probă care să susţină învinuirea.
Instanţa de fond a reţinut că împotriva inculpatului s-au formulat mai multe denunţuri, unele menţinute ulterior şi altele nu, potrivit cărora, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, inculpatul ar fi pretins şi primit de la denunţători mai multe bunuri.
Însă, în afara declaraţiilor denunţătorilor, şi acelea menţinute doar în parte, nu există nicio probă pe baza căreia să se poată stabili, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că inculpatul este autorul acestor fapte.
În faza cercetării penale s-a autorizat interceptarea convorbirilor telefonice purtate de inculpat, însă la dosar nu exista niciun proces-verbal de transcriere a convorbirilor, trimiterea în judecată nefiind fundamentată pe acestea.
Drept urmare, instanţa de fond a constatat că faptele nu există şi a achitat inculpatul sub aspectul acestor învinuiri.
8. Inculpatul a încheiat şase procese-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, prin care a aplicat contravenienţilor Ș.E.T., P.C., N.l.M., D.C., R.M. şi P.F. sancţiunea „avertisment” pentru încălcarea unor dispoziţii legale privind paza bunurilor.
În aceste procese-verbale se atesta că cei sancţionaţi recunosc faptele şi au luat cunoştinţă de sancţiunea aplicată.
Deşi procesele-verbale sunt semnate de contravenienţi, aceştia au declarat că nu le-au semnat şi că nu au fost controlaţi de inculpat.
Din raportul de expertiză a rezultat că semnăturile sunt executate de inculpat.
În raport de această situaţie de fapt, instanţa de fond a reţinut că inculpatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de fals intelectual prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
La individualizarea pedepsei pentru această infracţiune, având în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., a aplicat inculpatului o pedeapsă în minimul special prevăzut de lege, pe măsura tulburării produse în mediul social, aptă a asigura scopul prevăzut de art. 52 C. pen.
Ținând cont de vârsta inculpatului, de situaţia sa familială şi de concluziile raportului de evaluare, instanţa de fond a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins chiar şi fără executarea efectivă a acesteia şi a dispus suspendarea condiţionată a executării.
Împotriva hotărârii primei instanţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ şi inculpatul P.N.M.
Parchetul a criticat hotărârea primei instanţe sub aspectul greşitei achitări a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, reţinând că faptele nu există, deşi materialul probator administrat în cauză dovedeşte comiterea faptelor reţinute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare a instanţei de judecată. Cu privire la suma de 200 RON, inculpatul a recunoscut primirea acesteia. Prin urmare, în măsura în care s-ar reţine că aceasta constituie un împrumut, se impunea reţinerea altui caz de împiedicare a punerii în mişcare sau exercitării acţiunii penale, respectiv achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. Totodată, în mod greşit prima instanţa a reţinut că denunţătorii J.C.V. şi D.C.F. nu şi-au menţinut declaraţiile date la urmărirea penală şi s-a pronunţat în raport de acestea, deşi acestea ca şi declaraţiile date în instanţă de alţi denunţători nu sunt credibile, respectiv nu sunt rezonabile sub aspectele ţinând de relaţiile de prietenie pe care tind a le dovedi. În concluzie, procurorul a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei criticate şi, urmare reaprecierii probelor, pronunţarea unei hotărâri de condamnare a inculpatului pentru infracţiunea de luare de mită sau, în subsidiar, prin schimbarea încadrării juridice, pentru infracţiunea de primire de foloase necuvenite.
Inculpatul, susţinând că faptele reţinute în sarcina sa sub aspectul infracţiunii de fals intelectual nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, a solicitat reaprecierea gradului de pericol social, cu referire la împrejurarea că unele dintre contravenţiile reţinute au fost reale şi o parte a proceselor-verbale au fost comunicate, putând fi contestate, ceea ce nu s-a întâmplat, şi pronunţarea unei soluţii de achitare cu aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ.
Prin decizia penală nr. 45 din 22 martie 2011, Curtea de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ, a desfiinţat sentinţa numai sub aspectul achitării inculpatului pentru infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1), (2) C. pen., cu referire la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a reţinut cauza spre rejudecare şi, pe fond:
În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor din infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1), (2) C. pen., cu referire la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracţiunea de primire de foloase necuvenite prevăzută de art. 256 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., text de lege în baza căruia a aplicat inculpatului o pedeapsă de 6 luni închisoare şi a contopit pedepsele în pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare.
În baza art. 256 alin. (2) C. pen., cu referire la art. 19 din Legea nr. 78/2000, a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 450 RON.
Celelalte dispoziţii ale hotărârii instanţei de fond au fost menţinute.
Prin aceeaşi decizie, apelul declarat de inculpat împotriva sentinţei instanţei de fond a fost respins, ca nefondat.
În motivarea acestei hotărâri instanţa de apel a reţinut că inculpatul a fost cercetat şi trimis în judecată pentru săvârşirea a două infracţiuni, respectiv aceea de fals intelectual prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1), 2 C. pen., raportat la art. 7 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., pentru prima infracţiune acesta fiind condamnat în primă instanţă.
Cât priveşte cea de a doua infracţiune, prima instanţă a constatat că din probele administrate nu a rezultat săvârşirea acesteia.
Or, dacă cu privire la capetele de acuzare, referitoare la denunţătorii D.R., B.C., B.R., M.A. şi I.T.S., soluţia de achitare este corectă, sub aspectul celorlalte acuzaţii în mod greşit s-a reţinut că faptele nu există.
Astfel, ansamblul materialului probator confirmă primirea de către inculpat a unor sume de bani şi bunuri, de la persoane cu care a venit în contact în virtutea relaţiilor de serviciu şi în raport cu care îndeplinise anumite atribuţii impuse de funcţia ce o deţinea.
Prin urmare, într-adevăr faptele acestuia nu se încadrează în niciuna dintre modalităţile de comitere reglementate de legiuitor pentru infracţiunea de luare de mită, însă faptele acestuia se încadrează în dispoziţiile art. 256 C. pen., care incriminează primirea de foloase necuvenite.
Pentru a respinge apelul declarat de inculpat împotriva hotărârii primei instanţe, instanţa de apel a constatat că fapta inculpatului, cu privire la care instanţa de fond a stabilit în mod corect că există, prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, având în vedere numărul proceselor-verbale încheiate, poziţia sa procesuală, scopul urmărit, respectiv acela de „a avea activitate”, dar şi calitatea sa de agent de poliţie, funcţionar public însărcinat cu constatarea contravenţiilor şi sancţionarea lor, aşa încât în mod corect a fost condamnat pentru săvârşirea acestei infracţiuni.
Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs inculpatul P.M.N., întemeiat pe cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 12, 172 şi 14 C. proc. pen.
Reiterând criticile formulate în apel, inculpatul a solicitat reaprecierea gradului de pericol social, cu referire la infracţiunea de fals intelectual, şi pronunţarea unei soluţii de achitare în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b1) C. proc. pen.
Cu privire la infracţiunea de primire de foloase necuvenite, inculpatul a susţinut că în mod greşit a fost admis apelul, schimbată încadrarea juridică a faptelor şi condamnarea sa, atâta timp cât probatoriul administrat în cauză a dovedit că faptele nu există. În consecinţă, inculpatul a solicitat admiterea recursului şi casarea deciziei pronunţate în apel.
În subsidiar, inculpatul a solicitat reindividualizarea pedepsei, avându-se în vedere circumstanţele personale ale inculpatului, să se coboare pedeapsa în cazul în care va fi găsit vinovat pentru vreuna din infracţiunile reţinute în sarcina sa spre minimul special, apreciind că poate fi amendat potrivit prevederilor art. 76 lit. e) C. pen.
Examinând hotărârea atacată în raport de cazurile de recurs invocate şi dispoziţiilor art. 3859alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată, în baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei, următoarele:
Instanţa de fond a stabilit corect situaţia de fapt, corespunzător probelor administrate, în raport de care a fost răsturnată prezumţia de nevinovăţie a inculpatului sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals intelectual prevăzut de art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., iar pedeapsa aplicată acestuia, atât sub aspectul cuantumului cât şi a modalităţii de executare, este judicios individualizată.
Evaluarea probatoriului administrat în cauză, sub aspectul acestei infracţiuni, cu referire la repetabilitate şi calitatea funcţionarului, nu relevă acel pericol social al faptelor în raport de care acestea nu constituie infracţiuni şi, drept urmare, atrag incidenţa art. 181 C. pen.
Prin urmare, în mod întemeiat instanţa de apel a apreciat nefondată, sub aspectul acestor motive, calea de atac exercitată de inculpat împotriva hotărârii primei instanţe.
Sub aspectul infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen., cu referire la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., prima instanţă a constatat că faptele nu există şi a achitat inculpatul.
În vederea pronunţării unei soluţii de condamnare a inculpatului, şi sub aspectul acestei infracţiuni, procurorul a solicitat, cu referire la aceleaşi probe, o reapreciere a lor.
În acest sens, judecata în primă instanţă, având ca finalitate proprie soluţionarea fondului cauzei penale, rezolvă latura penală, respectiv acţiunea penală prin care făptuitorul a fost tras la răspundere.
După cum instanţa constată temeinicia sau netemeinicia tragerii la răspundere a inculpatului, aceasta va pronunţa una din soluţiile prevăzute de art. 345 C. proc. pen.
Potrivit alin. (2) al acestui art., instanţa pronunţă condamnarea atunci când constată că fapta există, ea constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat.
În raport de dispoziţiile art. 62 şi art. 63 C. proc. pen., cu referire la art. 1, art. 200 şi art. 289 din acelaşi Cod, hotărârea prin care se soluţionează cauza penală dedusă judecăţii trebuie să apară ca o concluzie, susţinută de materialul probator administrat în cauză.
Pe de altă parte, în raport de aceleaşi dispoziţii legale, tragerea la răspundere a inculpatului, materializată în sancţiunea prevăzută de lege, impune stabilirea cu certitudine a vinovăţiei inculpatului, ca o concluzie a lanţului deductiv fără discontinuitate reprezentat de probe.
Or, probele administrate în cauză nu satisfac această exigenţă, în mod întemeiat prima instanţa reţinând că faptele reţinute în sarcina inculpatului, respectiv aspecte care să ilustreze vinovăţia acestuia, nu există.
În fapt, evocând implicit eroarea gravă de fapt, procurorul a propus o altă interpretare a probelor.
Împotriva inculpatului s-au formulat mai multe denunţuri, unele menţinute ulterior, altele nu, pentru că în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu ar fi pretins şi primit de la denunţător mai multe bunuri, însă în afara declaraţiilor denunţătorilor şi acelea menţinute în parte, nu există nici o probă pe baza căreia se poate stabili că inculpatul este autorul acestor fapte.
În faza cercetării penale s-au autorizat interceptarea şi înregistrarea convorbirilor telefonice purtate de inculpat, însă la dosar nu s-a depus nici un proces-verbal de transcriere a acestor convorbiri, trimiterea în judecată nefiind fundamentată pe ele.
În raport de scopul procesului penal, astfel cum acesta reglementat prin art. 1 C. proc. pen., valorizarea corectă a probelor administrate este realizată şi îşi produce efectele prin stabilirea corectă a situaţiei de fapt.
Ca atare, nicio critică nu poate privi dreptul suveran de apreciere a probelor de către instanţa de judecată ci, exclusiv, discordanţa dintre cele reţinute de instanţă şi conţinutul real al probelor, prin ignorarea unor aspecte evidente care au avut drept consecinţă pronunţarea altei soluţii decât cea pe care materialul probator o susţine.
Or, instanţa de fond a evaluat corect probatoriul administrat în cauză şi a stabilit situaţia de fapt funcţie de acestea.
Cu privire la aceleaşi probe, care evidenţiază inexistenţa faptelor intrând în latura obiectivă a vreunei infracţiuni, instanţa de apel s-a pronunţat în sensul vinovăţiei inculpatului, fără a evidenţia discordanţa dintre cele reţinute de instanţa de fond şi conţinutul real al acestor probe.
Se constată prin urmare o valorizare greşită de către instanţa de apel a probatoriului administrat în cauză, contrar spiritului principiului statuat de legea procesual penală.
Prin urmare, admiţând apelul, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu greşita aplicare a legii, supusă cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen.
În consecinţă, pentru motivele expuse, conform art. 38515 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul declarat de inculpatul P.M.N. împotriva deciziei penale nr. 45 din 22 martie 2011 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie, va casa decizia recurată şi va menţine hotărârea primei instanţe.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul P.M.N. împotriva deciziei penale nr. 45 din 22 martie 2011 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie.
Casează decizia recurată şi menţine sentinţa penală nr. 108/P din 31 mai 2010 a Tribunalului Neamţ, secţia penală.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 16 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1606/2012. Penal. Luare de mită (art. 254... | ICCJ. Decizia nr. 1618/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
