ICCJ. Decizia nr. 1737/2012. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizienr. 1737/2012
Dosar nr. 3469/1/2012
Şedinţa publică din 24 mai 2012
Asupra recursului de faţă în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: prin încheierea din 30 aprilie 2012 Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, investită cu soluţionarea apelului declarat de inculpatul B.R.V. împotriva sentinţei penale nr. 100 din 08 martie 2012 a Tribunalului Cluj, a dispus, în baza art. 3002 şi art. 160 b alin. (1) şi (3) C. proc. pen. menţinerea arestării preventive a inculpatului.
S-au reţinut în esenţă următoarele.
La termenul de judecată fixat la 30 aprilie 2012, instanţa investită cu soluţionarea apelului declarat de către inculpatul B.R.V. împotriva sentinţei penale nr. 100 din 08 martie 2012 a Tribunalului Cluj, a pus în discuţia părţilor legalitatea şi temeinicia măsurii arestului preventiv dispusă faţă de inculpatul apelant.
Prin încheierea penală 127 din 01 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Cluj s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului B.R.V., pe o perioadă de 29 zile, ca temei al luării acestei măsuri reţinându-se incidenţa disp. art. 148 lit. f) C. proc. pen.
Măsura preventivă privativă de libertate a fost menţinută apoi prin încheierile penale din 28 noiembrie 2011, 22 decembrie 2011 şi 02 februarie 2012 constatându-se atât de către instanţa fondului, Tribunalul Cluj, cât şi de instanţa de control judiciar investită cu soluţionarea recursurilor promovate de inculpatul B.R.V. împotriva anterior menţionatelor încheieri, că temeiurile ce au fost avute în vedere cu prilejul luării măsurii preventive privative de libertate subzistă şi impun în continuare menţinerea arestului preventiv.
Curtea de Apel a constatat că în prezenta cauză au fost administrate probe, în sensul cerut de art. 143 C. proc. pen., respectiv declaraţiile inculpatei D.A., ale martorilor D.R.S., A.B.M., C.Ş.E., M.B., C.O.; din procesele verbale de percheziţie, procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate de inculpaţii din prezentul dosar, procesele verbale de supraveghere operativă şi planşele foto aferente, rezultă o presupunere rezonabilă, aptă a convinge un observator obiectiv că inculpatul B.R.V. ar putea fi autorul faptei pentru care Tribunalul Cluj a dispus condamnarea sa, respectiv pentru că în cursul lunii octombrie 2011 a acceptat promisiunea coinculpatei D.A. de a primi suma de 20.000 euro pentru a-i furniza acesteia informaţii legate de licitaţia ce urma a se organiza de către C.A. pentru asigurarea mentenanţei la stadionul C.A. pe anul 2012, sumă din care, la data de 31 octombrie 2011, a şi primit efectiv echivalentul a 10.000 euro, respectiv 43.000 RON.
În consecinţă, s-a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 143 C. proc. pen., dar şi cele prev. de art. 5 alin. (1) lit. c) din Convenţia europeană a drepturilor omului.
Cu privire la temeiul de arestare reţinut pentru luarea şi menţinerea privării de libertate a inculpatului - art. 148 lit. f) C. proc. pen. -instanţa de apel a constatat că teza I a acestui text legal referitoare la pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului este îndeplinită.
Referitor la cea de-a doua cerinţă a acestui articol -existenţa unui pericol concret pentru ordinea publică - s-a reţinut că este de asemenea îndeplinită, starea de pericol pentru ordinea publică în cazul inculpatului apelant B.R. presupunând o rezonanţă socială a unei fapte grave atât în rândul comunităţii locale asupra căreia şi-a exercitat influenţa negativă, dar şi la nivelul întregii ordini sociale, într-un context în care amploarea fenomenului de corupţie este din ce în ce mai mare. Astfel, în cazul de faţă presupusa săvârşire a infracţiunii de luare de mită implică un vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, o persoană publică importantă pe plan local despre care se poate susţine, în mod rezonabil, că a înşelat aşteptările sutelor de mii de locuitori ai Judeţului Cluj. Se presupune că inculpatul, profitând de încrederea cetăţenilor care l-au investit în funcţia pe care o avea la momentul comiterii faptei pentru care a fost trimis în judecată, a deturnat scopul acesteia, folosindu-se de funcţia deţinută pentru a obţine foloase materiale ilicite.
În ce priveşte susţinerile apărării că odată lăsat în libertate inculpatul nu ar putea zădărnici aflarea adevărului prin influenţarea martorilor sau a coinculpatei din prezentul dosar, s-a reţinut că, deşi sunt reale, o astfel măsură ar împiedica buna desfăşurare a procesului penal. în situaţia dată se impune o astfel de reacţie a autorităţilor pentru a nu se crea şi mai multă neîncredere în capacitatea justiţiei de a lua măsurile necesare pentru prevenirea pericolului pentru ordinea publică, pentru crearea unui echilibru firesc şi a unei stări de securitate socială.
Aşadar, faţă de modalitatea în care se presupune că a fost comisă fapta reţinută în sarcina inculpatului, natura relaţiilor socio-profesionale analizate mai sus, mediatizarea excesivă a prezentei cauze chiar şi la 6 luni de comiterea presupusei fapte se impune concluzia că lăsarea inculpatului în libertate generează o stare de insecuritate socială, prezentând un pericol concret pentru ordinea publică.
Cât priveşte durata detenţiei preventive a inculpatului apelant s-a reţinut că, la acest moment, nu a depăşit limita rezonabilă, inculpatul este privat de libertate din data de 01 noiembrie 2011 iar cauza aflându-se deja în stadiul procesual al apelului. Organelor judiciare nu le poate fi reţinută nicio culpă sub aspectul duratei procedurilor.
Împotriva încheierii sus-menţionate, a declarat recurs inculpatul B.R.V., solicitând casarea încheierii atacate şi, pe fond, revocarea măsuri arestării preventive, pentru motivele expuse în partea introductivă a hotărârii.
Examinând recursul declarat de inculpat, Înalta Curte constată că nu este fondat.
Din examinarea lucrărilor şi actelor dosarului, rezultă că temeiurile care au impus luarea măsurii arestării preventive a inculpatului se menţin, aşa cum a reţinut în mod corect instanţa de apel, astfel că se impune în continuare privarea de libertate.
În cauză, temeiul juridic care a determinat luarea măsurii arestării preventive a inculpatului a fost cel prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv, că infracţiunile pentru care inculpata a fost cercetată, sunt pedepsite cu închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a acesteia prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Înalta Curte apreciază că, în acest moment procesual temeiurile avute în vedere la luarea măsurii preventive, se menţin impunând în continuare privarea de libertate a inculpatului, în condiţiile în care există indicii temeinice şi suficiente, în accepţiunea dată acestei noţiuni de art. 143 C. proc. pen. din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a comis fapta pentru care a fost trimis în judecată.
Cât priveşte temeiul arestării prevăzut de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., se constată că inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe certe că lăsarea sa în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică.
La aprecierea pericolului pentru ordinea publică, trebuie avute în vedere nu numai datele legate de persoana cercetată, ci şi datele referitoare la fapte, nu de puţine ori acestea din urmă fiind de natură a crea în opinia publică un sentiment de insecuritate. Aşa fiind, deşi pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social - ca trăsătură esenţială a infracţiunii - aceasta nu înseamnă, însă, că în aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracţie de gravitatea faptei. Sub acest aspect, existenţa pericolului public poate rezulta, între altele şi din însuşi pericolul social al infracţiunii de care este acuzat inculpatul, de reacţia publică la comiterea unei astfel de infracţiuni, de posibilitatea comiterii chiar a unor fapte asemănătoare de către alte persoane, în lipsa unei reacţii corespunzătoare faţă de cei bănuiţi ca autori ai unor astfel de fapte.
Natura şi gravitatea faptei de luare de mită, ce rezultă din modalitatea în care a fost comisă - folosindu-se de calitatea sa de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, justifică pe deplin temerea că, odată pus în libertate, inculpatul va săvârşi şi alte fapte de acelaşi gen. Datele care caracterizează persoana inculpatului, trebuie avute în vedere la aprecierea pericolului concret al acesteia pentru ordinea publică, cu atât mai mult cu cât, calitatea sa socială îl situa într-o poziţie din care, într-o ordine socială normală, se impunea a fi exclusă recurgerea la săvârşirea de acte şi fapte de corupţie.
Drept urmare, detenţia provizorie a inculpatului este legală, fiind respectate, atât exigenţele cerute de legea internă, cât şi cele prevăzute de art. 5 parag. 1 lit. c) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, impunându-se menţinerea în continuare a acesteia.
Înalta Curte constată că temeiurile care au stat iniţial la baza luării măsurii arestării preventive subzistă şi nu s-au schimbat, neimpunându-se nici înlocuirea măsurii preventive cu o alta, restrictivă de libertate, iar condamnarea inculpatului în primă instanţă la o pedeapsă de 5 ani închisoare, chiar dacă nu înlătură prezumţia de nevinovăţie, care subzistă în favoarea acestuia, oferă indicii cu privire la vinovăţia inculpatului şi constituie un temei care justifică în continuare privarea de libertate.
Totodată, în raport de gravitatea concretă a infracţiunii reţinută în sarcina inculpatului şi de necesitatea bunei desfăşurări a judecăţii în faza căii de atac a apelului, se constată că menţinerea măsurii arestării preventive este jutificată.
Pe de altă parte, în raport de momentul procesual şi de complexitatea cauzei, simpla trecere a unei perioade mai mari de timp, nu este de natură să încalce principiul rezonabilitaţii măsurii arestării preventive, în accepţiunea Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, întrucât aceasta se apreciază în concret, în raport cu atitudinea procesuală a părţilor şi durata procedurilor în fata instanţei.
Pentru aceste considerente, urmează ca recursul declarat de recurentul inculpat B.R.V. împotriva încheierii din 30 aprilie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, să fie respins, ca nefondat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat B.R.V. împotriva încheierii din 30 aprilie 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, pronunţată în Dosarul nr. 10054/117/2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1739/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1735/2012. Penal → |
|---|
