ICCJ. Decizia nr. 1740/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizienr. 1740/2012
Dosar nr. 1523/2/2012/a4
Şedinţa publică din 24 mai 201.
Asupra recursurilor de faţă
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin încheierea din 15 mai 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, investită cu soluţionarea cauzei privind pe inculpaţii E.C.M., S.M. şi B.M.I., trimişi în judecată prin rechizitoriul nr. 17/P din 23 februarie 2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, în stare de arest preventiv, a dispus, în baza art. 300 2 şi art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., menţinerea arestării preventivă a inculpaţilor.
Au fost respinse, ca neîntemeiate, cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara, formulate de inculpaţi prin apărători.
Prin actul de sesizare s-a reţinut, în fapt, că inculpatul B.M.I., în calitate de procuror la parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov, având repartizat spre instrumentare Dosarul nr. 2/P/2011 în care este cercetat, între alte persoane, denunţătorul D.S.pentru complicitate la infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, a pretins de la acesta, în cursul lunii ianuarie 2012, cu ajutorul coinculpaţilor E.C.M. şi S.M., un folos reprezentând o sumă de bani care, iniţial, nu a fost particularizată (în acest sens, atribuind complicelui E.C.M., în temeiul conivenţei infracţionale statornicite între ei, sarcina de a perfecta aspectele referitoare la cuantumul folosului pretins, astfel că, ulterior, acesta a fost stabilit la suma de 300.000 euro pe care denunţătorul să o remită în două tranşe, de 100.000 euro şi, respectiv, de 200.000 euro) iar pe parcursul desfăşurării activităţii infracţionale, a specificat, în mod direct, aceluiaşi denunţător că trebuie să dea, cu titlu de mită, suma de 100.000 euro, precizând şi că partea care urma să îi revină lui era de 50.000 euro, în data de 31 ianuarie 2012, primind de la D.S., cu ajutorul inculpatului E.C.M., suma de 90.000 RON şi 80.000 euro (reprezentând echivalentul a aproximativ 100.000 euro), ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante, banii fiind găsiţi asupra inculpatului E.C.M., folosul fiind pretins şi primit pentru ca B.M.I. să dispună ridicarea măsurilor asigurătorii luate faţă de denunţător, ca şi pentru a disjunge cauza cu privire la acesta şi să formeze un dosar separat, în care, ulterior, să adopte soluţia de scoatere de sub urmărire penală.
Inculpatul E.C.M., în cursul lunii ianuarie 2012, acţionând împreună cu inculpatul S.M., l-a ajutat pe inculpatul B.M.I., procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov, să pretindă de la denunţătorul D.S. suma de 300.000 euro (în condiţiile în care, potrivit conivenţei infracţionale cu B.M.I., acesta nu a particularizat, iniţial, folosul pe care dorea să îl primească de la denunţător, dar a atribuit inculpatului E.C.M. sarcina de a perfecta aspectele referitoare la cuantumul sumei de bani ce urma să fie pretinsă, cu titlu de mită), stabilind ca aceasta să fie remisă în două tranşe, de 100.000 euro şi, respectiv, de 200.000 euro, iar în data de 31 ianuarie 2012, l-a ajutat pe inculpatul B.M.I. să primească de la denunţătorul D.S. suma de 90.000 RON şi 80.000 euro (reprezentând echivalentul a aproximativ 100.000 euro) fiind surprins în flagrant delict, având asupra sa banii.
Inculpatul S.M. în cursul lunii ianuarie 2012, acţionând împreună cu inculpatul E.C.M., l-a ajutat pe inculpatul B.M.I., procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov, să pretindă de la denunţătorul D.S. suma de 300.000 euro (în condiţiile în care, potrivit conivenţei infracţionale cu B.M.I., acesta nu a particularizat, iniţial, folosul pe care dorea să îl primească de la denunţător, dar a atribuit inculpatului E.C.M. sarcina de a perfecta aspectele referitoare la cuantumul sumei de bani ce urma să fie pretinse, cu titlu de mită), stabilind ca aceasta să fie remisă în două tranşe, de 100.000 euro şi, respectiv, de 200.000 euro, având în vedere şi că a avut cunoştinţă de faptul că, în data de 31 ianuarie 2012, E.C.M. l-a ajutat pe acelaşi magistrat să primească de la denunţătorul D.S. suma de 90.000 RON şi 80.000 euro (reprezentând echivalentul a aproximativ 100.000 euro), ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante, banii fiind găsiţi asupra inculpatului E.C.M..
Totodată, inculpatul B.M.I. împreună cu inculpatul E.C.M.,în cursul lunii ianuarie 2012, au iniţiat constituirea unei asociaţii în scopul săvârşirii infracţiunii de luare de mită, asociaţie sprijinită de inculpatul S.M., în structura organizatorică a grupării fiind, ulterior, cooptaţi denunţătorul M.M., B.C. şi E.M.L. (care, potrivit regulilor de acţiune stabilite, au avut sarcina de a sprijini activitatea ilicită a asociaţiei), iar pentru atingerea scopului propus, a existat o organizare prealabilă, în temeiul căreia membrilor grupării li s-au repartizat anumite sarcini.
S-a reţinut, în esenţă, că în cauză se regăsesc, în continuare, exigenţele art. 148 lit. f) C. proc. pen., în privinţa condiţiei existenţei pericolului concret pentru ordinea publică, condiţie ce rezultă din probele de la dosar, în acord şi cu jurisprudenta Curţii Europene în privinţa apărării ordinii publice în sensul reprimării infracţiunilor considerate grave, cum sunt cele de corupţie.
În cauză, gravitatea potenţialelor fapte pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată, având în vedere modul în care a fost lezată încrederea publică acordată în temeiul mandatului de procuror, reprezentant al Ministerului Public, în cazul inculpatului B.M.I., dar şi presupusa contribuţie şi sprijinul dat de coinculpaţii E.C.M. şi S.M., privite prin prisma mobilului şi a modului în care a fost concepută presupusa activitate infracţională reţinută prin actul de sesizare, sunt elemente care susţine în continuare, aprecierea existenţei pericolului concret pentru ordinea publică.
În aprecierea pericolului concret pentru ordinea publică nu pot fi ignorate natura şi împrejurările concrete ale comiterii faptelor pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată, calitatea de procuror pe care a deţinut-o inculpatul B.M.I., ce potenţează urmările negative ale acţiunilor sale asupra prestigiului de care trebuie să se bucure funcţionarii implicaţi în actul de justiţie, rezonanţa socială extrem de negativă a faptelor de corupţie la nivelul sistemului judiciar.
Având în vedere circumstanţele factuale şi persoana inculpaţilor, durata detenţiei provizorii nu excede termenului rezonabil la care face referire art. 5 parag. 3 din Convenţie.
S-a mai reţinut că, contrar susţinerilor apărării, nu au intervenit elemente noi sub aspectul circumstanţelor factuale reţinute ori a situaţiei personale a fiecărui inculpat de natură să conducă la aprecierea că temeiurile care au determinat arestarea preventivă s-au modificat astfel că cererile formulate de apărare, privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara nu sunt fondate.
Împotriva încheierii sus-menţionate, au declarat recurs inculpaţii E.C.M., S.M. şi B.M.I..
În şedinţa publică din 24 mai 2012, recurenţii inculpaţi S.M. şi B.M.I. au învederat instanţei că îşi retrag recursurile declarate.
Faţă de această manifestare de voinţă a recurenţilor inculpaţi, urmează a se lua act de retragerea recursurilor declarate de aceştia, în conformitate cu dispoziţiile art. 3854 alin. (2) raportat la art. 369 C. proc. pen. şi a se dispune obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat.
În ce priveşte recursul inculpatului E.C.M., Înalta Curte constată că nu este fondat.
Din examinarea lucrărilor şi actelor dosarului, rezultă că temeiurile care au impus luarea măsurii arestării preventive a inculpaţilor se menţin, aşa cum a reţinut în mod corect instanţa de apel, astfel că se impune în continuare privarea de libertate.
Potrivit C. proc. pen. , menţinerea unei măsuri preventive privative de libertate este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a trei condiţii de fond: să existe probe sau indicii temeinice privind săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală; fapta respectivă să fie sancţionată de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi să fie prezent cel puţin unul dintre temeiurile de arestare expres şi limitativ prevăzute de art. 148 C. proc. pen.
În cauză, se constată că temeiurile care au stat la baza luării şi menţinerii măsurii arestării preventive, prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen. subzistă şi în prezent, fiind îndeplinite, cumulativ, condiţiile prevăzute de textul de lege: infracţiunile pentru care inculpatul a fost cercetat, sunt pedepsite cu închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Înalta Curte apreciază că, în acest moment procesual temeiurile avute în vedere la luarea măsurii preventive se menţin, impunând în continuare privarea de libertate a inculpatului, în condiţiile în care există indicii temeinice şi suficiente, în accepţiunea dată acestei noţiuni de art. 143 C. proc. pen. din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul E.C. a comis faptele pentru care a fost cercetat şi trimis în judecată.
Cât priveşte temeiul arestării prevăzut de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., se constată că inculpatul a săvârşit fapte penale pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe certe că lăsarea în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică.
La aprecierea pericolului pentru ordinea publică, trebuie avute în vedere nu numai datele legate de persoana cercetată, ci şi datele referitoare la fapte, acestea din urmă fiind de natură a crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, credinţa că justiţia şi cei care concură la înfăptuirea ei pot face obiectul unor tranzacţii financiare importante, concretizate în acte de corupţie. Aşa fiind, deşi pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social - ca trăsătură esenţială a infracţiunii - aceasta nu înseamnă, însă, că în aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracţie de gravitatea faptei. Sub acest aspect, existenţa pericolului public poate rezulta, între altele şi din însuşi pericolul social al infracţiunii de care este acuzat inculpatul, de reacţia publică la comiterea unei astfel de infracţiuni, de posibilitatea comiterii chiar a unor fapte asemănătoare de către alte persoane, în lipsa unei reacţii corespunzătoare faţă de cei bănuiţi ca autori ai unor astfel de fapte.
Natura şi gravitatea faptelor presupus săvârşite rezultă din modalitatea în care acestea au fost comise - l-a ajutat pe inculpatul B.M.I., procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov, să pretindă de la denunţătorul D.S. suma de 300.000 euro (în condiţiile în care, potrivit conivenţei infracţionale cu B.M.I., acesta nu a particularizat, iniţial, folosul pe care dorea să îl primească de la denunţător, dar a atribuit inculpatului E.C.M. sarcina de a perfecta aspectele referitoare la cuantumul sumei de bani ce urma să fie pretinsă, cu titlu de mită), stabilind ca aceasta să fie remisă în două tranşe, de 100.000 euro şi, respectiv, de 200.000 euro, iar în data de 31 ianuarie 2012, l-a ajutat pe inculpatul B.M.I. să primească de la denunţătorul D.S. suma de 90.000 RON şi 80.000 euro (reprezentând echivalentul a aproximativ 100.000 euro) - astfel de fapte justificând pe deplin temerea că, odată pus în libertate, inculpatul va săvârşi şi alte fapte de acelaşi gen.
Nu în ultimul rând, se mai constată că se impune menţinerea măsurii arestării preventive faţă de inculpat, pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal, aflat în faza incipientă a judecăţii în primă instanţă, în vederea aflării adevărului.
În ce priveşte datele care caracterizează pozitiv persoana inculpatului, Curtea reţine că nu pot determina prin ele însele o modificare a temeiurilor analizate anterior.
Aşa fiind, temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive nu impun înlocuirea acesteia cu o altă măsură preventivă, restrictivă de libertate, câtă vreme probele strânse în cursul urmăririi penale oferă indicii cu privire la vinovăţia inculpatului şi constituie un temei care justifică legalitatea privării de libertate.
Drept urmare, detenţia provizorie a inculpatului E.C. este legală, fiind respectate, atât exigenţele cerute de legea internă, cât şi cele prevăzute de art. 5 parag. 1 lit. c) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, impunându-se menţinerea în continuare a acesteia.
Aşa fiind, Înalta Curte constată că alte măsuri preventive nu sunt nici suficiente şi nici eficiente pentru a proteja în mod just interesul public, impunându-se, în continuare, privarea de libertate a inculpatului E.C..
Pentru aceste considerente, urmează ca recursul declarat de recurentul inculpat E.C.M. împotriva încheierii din 15 mai 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, să fie respins, ca nefondat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat E.C.M. împotriva încheierii din 15 mai 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. 1523/2/2012 (608/2012).
la act de retragerea recursurilor declarate de recurenţii inculpaţi S.M. şi B.M.I. împotriva aceleiaşi încheieri.
Obligă recurentul inculpat S.M. la plata sumei de 200 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă recurenţii inculpaţi E.C.M. şi B.M.I. la plata sumei de câte 125 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 25 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1742/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1739/2012. Penal → |
|---|
