ICCJ. Decizia nr. 1739/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizienr. 1739/2012
Dosar nr. 2172/2/2012/a2
Şedinţa publică din 24 mai 2012
Asupra recursurilor de faţă
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin încheierea din 15 mai 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală, investită cu soluţionarea cauzei privind pe inculpaţii C.F., G.S.M., N.A., S.E., D.M., G.M. şi L.N., trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 20 rap, la art. 174 C. pen., art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap, la art. 20 C. pen. rap. la art. 174 C. pen., art. 321 alin. (1) C. pen., a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaţilor N.A., arestat în baza MAP nr. 3/UP/23 februarie 2012 emis de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi G.S.M., arestat în baza MAP nr. 4/UP/23 februarie 2012 emis de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală.
În baza art. 3002 C. proc. pen. s-a menţinut arestarea preventivă a inculpaţilor.
În temeiul art. 139 alin. (1) C. proc. pen. au fost respinse ca neîntemeiate cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea formulate de inculpaţii G.S.M. şi N.A..
S-au reţinut, în esenţă, următoarele.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut că prin rechizitoriul nr. 19/P/2012 al Parchetului de pe lângă Î.C.C.J. au fost trimişi în judecată, în stare de arest preventiv, printre alţii, inculpaţii G.S.M. şi N.A. pentru următoarele fapte.
- G.S.M. la data de 01 ianuarie 2012, în timp ce se afla într-un separeu al Clubului B. împreună cu inculpaţii C.F., S.E., D.M. şi N.A., au lovit cu pumnii şi picioarele la nivelul capului partea vătămată B.B.P. pe care anterior au imobilizat-o şi au introdus-o într-un grup sanitar, iar ulterior a lovit-o şi cu un extinctor în cap în mod repetat, agresiune care a durat aproximativ 6 minute şi care a încetat numai datorită avertizării venirii organelor de poliţie, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor simplu, prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 C. pen. cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen.;
- C.F., D.M., S.E. şi N.A., care în data de 01 ianuarie 2012, au lovit, în mod repetat, împreună cu inculpatul G.S.M. partea vătămată B.B.P., cu pumnii şi picioarele, inculpatul G.S.M. lovind-o şi cu extinctor, ajutându-l astfel pe G.S.M. la comiterea infracţiunii de tentativă de omor şi prin sprijinul moral acordat, prin diminuarea posibilităţii victimei de a se apăra prin imobilizarea şi introducerea ei în grupul sanitar şi împiedicarea pătrunderii altor persoane, în scopul de a salva victima, prin ameninţare cu acte de violenţă atât verbale cât şi cu corpuri contondente, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale complicităţii la tentativa la infracţiunea de omor, prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 20 C. pen. raportat la art. 174 C. pen. cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen.;
- C.F., G.S.M., S.E., N.A., D.M. şi G.M., în data de 01 ianuarie 2012, între orele 02:36-02:55, în timp ce se aflau în Clubul B. cu ocazia petrecerii Anului Nou, împreună, au provocat şi au participat la un scandal public ce a avut o amploare deosebită, producând o stare de indignare şi de panică generală în rândul clienţilor şi personalului clubului, fiind tulburată în mod însemnat ordinea şi liniştea publică, scandal pe parcursul căruia au fost agresate fizic, insultate şi ameninţate mai multe persoane şi au fost distruse unele bunuri (scaune, sticle), faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice prev. de art. 321 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen.;
- C.F., D.M. şi N.A. în data de 01 ianuarie 2012, împreună şi cu alte persoane, în timp ce se aflau în incinta Clubului B. au ameninţat verbal şi cu corpuri contondente (scrumieră de sticlă, cuţite, briceag) cu acte de violenţă persoana vătămată G.Ş. pe care au înconjurat-o, inculpatul N.A. încercând să-l lovească cu un cuţit dacă încearcă să intervină pentru a acorda ajutor părţii vătămate B.B.P. agresată în grupul sanitar, producându-i astfel o stare de temere, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de ameninţare prev. de art. 193 C. pen. cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen.;
- C.F., D.M., G.S.M. şi N.A. în data de 01 ianuarie 2012 cu ocazia sărbătoririi Anului Nou au purtat fără drept, în loc public, respectiv în incinta Clubului B., cuţite, briceag, castet, obiecte pe care le-au folosit la ameninţarea şi lovirea unor persoane, fapt ce reiese din declaraţiile martorilor audiaţi în prezenta cauză, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de port fără drept a unei arme albe, prev. de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 republicată.
Inculpaţii au fost arestaţi preventiv pe o durată de 29 de zile în baza încheierii din 23 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll a penală pronunţate în Dosarul nr 1479/2/2012, reţinându-se că există indicii temeinice cu privire la săvârşirea de către inculpaţi a faptelor pentru care sunt cercetaţi, iar în cauză sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 148 lit. f) C. proc. pen., lăsarea acestora în libertate prezentând pericol pentru ordinea publică în raport de circumstanţele reale ale faptelor, modalitatea concretă de săvârşire, gradul crescut de pericol social ce caracterizează aceste fapte.
Examinând actele şi lucrările dosarului instanţa a constatat că din materialul de urmărire penală rezultă indicii temeinice de natură a convinge un observator obiectiv că este posibil ca inculpaţii să fi săvârşit faptele pentru care sunt trimişi în judecată, astfel cum rezultă din următoarele mijloace de probă: declaraţiile părţilor vătămate, raport de expertiză medico-legală, certificat medico-legal, proces-verbal de cercetare la faţa locului, convorbirile interceptate, declaraţii martori, procese-verbale de prezentare în vederea recunoaşterii, imagini înregistrate de camerele de supraveghere de la locul faptei, raport de constatare tehnico-ştiinţifică, proces-verbal de efectuare a percheziţiei domiciliare la locuinţa inculpatului N.A..
Inculpaţii nu au recunoscut săvârşirea faptelor, arătând că nu au participat la lovirea părţii vătămate B. sau că nu au provocat incidentul (cu excepţia inculpatului G.S. care a recunoscut în faţa instanţei de judecată că a avut un incident violent cu această parte vătămată, dar nu a lovit-o cu extinctorul), aspect ce rezultă din imaginile înregistrate de camerele de supraveghere de la locul faptei. Instanţa a constatat că la acest moment procesual sunt suficiente indicii de natură a conduce la presupunerea rezonabilă că este posibil ca inculpaţii să fi participat la săvârşirea faptelor, ceea ce face posibilă menţinerea arestării preventive.
Faptul că unul dintre inculpaţi şi-a schimbat parţial poziţia procesuală, recunoscând că a avut un incident violent cu partea vătămată B. (dar fără a folosi extinctorul) nu este în măsură a determina o schimbare a temeiurilor reţinute la luarea măsurii, mai ales în condiţiile în care există anumite contradicţii între declaraţiile inculpaţilor date în faţa instanţei de judecată.
În ceea ce priveşte cazul prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., de asemenea, Curtea a constatat că sunt îndeplinite condiţiile cumulativ impuse de acest text de lege, atât în ceea ce priveşte pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile deduse judecăţii, mai mare de 4 ani, cât şi sub aspectul existenţei probelor că lăsarea în libertate a inculpaţilor prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
La aprecierea acestei din urmă condiţii, instanţa a avut în vedere natura şi gravitatea faptelor presupus a fi fost comise de inculpaţi (împotriva vieţii şi integrităţii corporale a părţii vătămate), modalitatea şi împrejurările concrete de comitere a acestora (prin acte repetate, exercitând violenţe excesive asupra părţii vătămate, utilizând un obiect potenţial letal, loviturile vizând zone vitale, în cadrul unui conflict de amploare, reluat după ce primul incident s-a epuizat, în contextul folosirii unor obiecte de natură a aduce atingere integrităţii corporale şi a altor persoane), circumstanţele personale ale inculpaţilor (care au dovedit un potenţial de agresivitate ridicat, folosindu-şi calităţile fizice pentru a agresa o altă persoană), elemente ce, coroborate, conturează ideea că lăsarea în libertate a inculpaţilor prezintă în mod cert, în contextul dat, un pericol concret pentru ordinea publică, ce rezultă, de altfel, inclusiv din modalitatea în care această valoare socială a fost atinsă prin chiar săvârşirea faptelor, prin implicarea unui număr mare de persoane şi reacţia pe care au avut-o persoanele prezente la locul faptei pentru petrecerea de revelion.
S-a mai reţinut că pericolul pentru ordinea publică pe care îl prezintă lăsarea în libertate a inculpaţilor nu se confundă cu pericolul social al faptelor săvârşite şi că la aprecierea celui dintâi nu se iau în considerare exclusiv faptele deja săvârşite, dar este unul dintre criteriile indicate de CEDO la aprecierea existenţei unei posibile tulburări a ordinii publice ca motiv ce poate justifica privarea de libertate a unei persoane (Letellier c. Franţei). în plus, se impune o reacţie adecvată şi proporţională din partea organelor judiciare faţă de astfel de incidente violente în care sunt implicate mai multe persoane care înţeleg să îşi facă singure dreptate, ignorând organele abilitate să vegheze la respectarea ordinii publice, în lipsa căreia s-a apreciat că s-ar produce o veritabilă tulburare a ordinii publice.
În consecinţă, s-a constatat că faptele presupus săvârşite justifică aprecierea că lăsarea inculpaţilor în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate în rândul persoanelor care respectă valorile sociale ocrotite de lege şi a unei aparenţe de tolerare din partea sistemului judiciar a unor astfel de fapte ilicite.
S-a reţinut că inculpaţii au fost arestaţi la aproximativ 2 luni de la momentul săvârşirii presupuselor fapte, însă, în acest interval de timp, organele de cercetare penală au încercat să lămurească situaţia, să identifice şi audieze persoanele care au participat la incident şi să efectueze cercetări de natură a duce la conturarea posibilităţii ca inculpaţii să fi săvârşit faptele.
În raport de considerentele expuse şi de timpul scurs de la privarea de libertate a inculpaţilor (23 februarie 2012) în care autorităţile judiciare au avut o atitudine activă, administrând probele necesare în cauză, instanţa a apreciat că arestarea preventivă a inculpaţilor nu se întinde dincolo de limite rezonabile apreciate în considerarea interesului public real ocrotit. Instanţa a apreciat necesitatea menţinerii stării de arest şi din perspectiva stadiului procesual actual (după sesizarea instanţei, cauza a fost amânată pentru asigurarea dreptului la apărare a inculpaţilor care au şi fost audiaţi la acest termen), urmând a fi administrate probele încuviinţate la acest termen. La acest moment procesual, la care instanţa nu a încuviinţat efectuarea expertizelor, nu se poate aprecia că durata procesului va fi excesivă, iar arestarea preventivă nejustificată.
Cu privire la imposibilitatea inculpaţilor de a influenţa aflarea adevărului în cauză, câtă vreme instanţa este sesizată prin rechizitoriu, iar probele se află în custodia sa, s-a apreciat că un astfel de argument nu este pertinent în condiţiile în care probele nu au valoare prestabilită, iar instanţa de judecată are obligaţia de a administra în mod nemijlocit şi contradictoriu probele în cursul cercetării judecătoreşti.
De asemenea, s-a constatat că măsurile preventive se impun în raport de art. 136 alin. (1) C. proc. pen. nu numai pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la judecată ori de la executarea pedepsei, ci şi pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal- ipoteză alternativă prevăzută de textul legal indicat, iar, la acest moment instanţa este la începutul cercetării judecătoreşti în cauză, fiind necesar a se asigura că nu există posibilitatea influenţării aflării adevărului de către inculpaţi.
Faptul că inculpaţii au o familie în întreţinere şi nu au antecedente penale (situaţie de normalitate) sunt elemente de natură a contura imaginea acestora, dar nu pot determina o punere în libertate în raport de criteriile analizate anterior.
Fata de considerentele expuse, instanţa a constatat, în conformitate cu prevederile art. 3002 C. proc. pen., legalitatea şi temeinicia arestării preventive a inculpaţilor şi, reţinând că temeiurile care au determinat arestarea, şi care subzistă si în prezent, impun în continuare privarea de libertate, pentru buna desfăşurare a procesului penal, şi apreciind că, în raport de criteriile analizate anterior, la acest moment procesual nu sunt suficiente măsurile alternative neprivative de libertate pentru atingerea acestui scop, a menţinut arestarea preventiva a acestora, respingând ca neîntemeiate cererile de înlocuire cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Împotriva încheierii sus-menţionate, au declarat recurs inculpaţii G.S.M. şi N.A., pentru motivele expuse în partea introductivă a hotărârii.
Recursurile nu sunt fondate.
Din examinarea lucrărilor şi actelor dosarului, rezultă că temeiurile care au impus luarea măsurii arestării preventive a inculpaţilor se menţin, aşa cum a reţinut în mod corect instanţa de apel şi există temeiuri noi care justifică şi impun în continuare privarea de libertate.
Potrivit C. proc. pen., menţinerea unei măsuri preventive privative de libertate este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a trei condiţii de fond: să existe probe sau indicii temeinice privind săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală; fapta respectivă să fie sancţionată de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi să fie prezent cel puţin unul dintre temeiurile de arestare expres şi limitativ prevăzute de art. 148 C. proc. pen.
În cauză, se constată că temeiul care a stat la baza luării şi menţinerii măsurii arestării preventive, prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen. subzistă şi în prezent, fiind îndeplinite, cumulativ, condiţiile prevăzute de textul de lege: inculpaţii au săvârşit infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Referitor la acest temei, în practica C.E.D.O., s-a stabilit că menţinerea detenţiei este justificată atunci când se face dovada că asupra procesului penal planează cel puţin unul dintre următoarele pericole care trebuie apreciate in concreto pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârşire a unei noi infracţiuni, pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de dispariţie a inculpatului sau pericolul de a fi tulburată ordinea publică.
Examinând lucrările şi actele dosarului, se constată într-adevăr, că în raport de natura şi gradul deosebit de ridicat de pericol social al infracţiunilor împotriva vieţii şi integrităţii corporale a părţii vătămate, reflectat de modalitatea şi împrejurările concrete de comitere a acestora (prin exercitarea de violenţe excesive asupra părţii vătămate, utilizând un obiect potenţial letal, loviturile vizând zone vitale, în cadrul unui conflict de amploare, reluat după ce primul incident s-a epuizat, în contextul folosirii unor obiecte de natură a aduce atingere integrităţii corporale şi a altor persoane), de circumstanţele personale ale inculpaţilor, lăsarea acestora în libertate ar putea crea atât riscul de a zădărnici aflarea adevărului, precum şi ca aceştia să repete asemenea fapte.
Pe de altă parte, natura, amploarea şi modalitatea de comitere a infracţiunilor sus-menţionate, relevă nu doar o periculozitate infracţională, dar şi una socială care impun o reacţie fermă, deoarece lăsarea în libertate ar putea crea riscul ca aceştia să repete asemenea fapte şi ar induce un sentiment de insecuritate în ordinea publică.
Totodată, pericolul pentru ordinea publică pe care îl prezintă lăsarea în libertate a inculpaţilor este reflectat de rezonanţa socială deosebit de puternică, generată de faptele şi atitudinea inculpaţilor, care au provocat un scandal public creând o stare de indignare şi de panică generală în rândul persoanelor aflate în club, tulburând în mod însemnat ordinea şi liniştea publică, fiind percepuţi ca persoane foarte periculoase, cu un comportament violent şi care au creat o stare de insecuritate.
Aşa fiind, temeiurile care au stat iniţial la baza luării măsurii arestării preventive nu s-au schimbat, neimpunându-se înlocuirea măsurii preventive cu o alta, restrictivă de libertate.
Pe de altă parte, în raport de momentul procesual şi de complexitatea cauzei, dată de natura infracţiunilor de o gravitate sporită, de numărul mare al inculpaţilor, simpla trecere a unei perioade mai mari de timp, nu este de natură să încalce principiul rezonabilităţii măsurii arestării preventive, în accepţiunea Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, întrucât aceasta se apreciază în concret, în raport cu atitudinea procesuală a părţilor şi durata procedurilor în faţa instanţei.
Aşa fiind, menţinerea măsurii arestării preventive se impune în continuare, întrucât prin lăsarea inculpaţilor în libertate s-ar crea un pericol pentru buna desfăşurare a procesului penal.
Pentru aceste considerente, urmează ca recursurile declarate de inculpaţii G.S.M. şi N.A. împotriva încheierii din 15 mai 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală să fie respinse, ca nefondate, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE.
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenţii inculpaţi G.S.M. şi N.A. împotriva încheierii din 15 mai 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 2172/2/2012 (867/2012).
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 225 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 25 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1740/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1737/2012. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
